Referat Instigarea4

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Instigarea4 si de asemenea puteti face Download Referat Instigarea4

Citeste fragmente din Referat Instigarea4

INSTIGAREA Participatia penala se prezinta sub mai multe forme, in raport cu natura contributiei pe care diferiti participanti o au la savarsirea faptei. Aceste moduri corespund, asadar, diferitelor moduri de cooperare la savarsirea infractiunii. Formele participatiei au caracter absorbant, in sensul ca cele mai grave, cum sunt cele de coautorat, le absorb pe cele mai putin grave (cele de instigare si complicitate). Deci, participarea unei persoane la savarsirea aceleiasi infractiuni nu poate fi considerata si autorat si instigare, ci numai coautorat, datorita unitatii infractiunii, chiar daca coautorul a determinat mai intai la savarsirea infractiunii dupa ce a participat cu acte de executare la comiterea ei. Desigur, acelasi faptuitor nu poate fi coautor si complice sau instigator si complice la aceeasi infractiune, fiindca primul act il absoarbe pe ultimul. La stabilirea pedepsei de catre instanta se ca avea insa in vedere aceasta imprejurare a participarii cu acte multiple, susceptibile de a fi calificate in mod diferit. Ca forma a participatiei penale instigarea consta in fapta unei persoane care, cu intentie, determinaa, prin orice mijloace o alta persoana sa savarseasca o fata prevazuta de legea penala (art. 25 Cod penal). Instigarea presupune, in mod firesc, prezenta a doua persoane: una a instigatorului care desfasoara activitatea de instigare si alta, a instigatului fata de care se desfasoara aceasta activitate. Instigarea prezinta in principal un aspect psihic (moral), ea creeaza, face sa se nasca in mintea altuia, hotararea de a savarsi fapta prevazuta de legea penala, realizand in acest fel cauzalitatea psihica care precede si insoteste apoi cauzalitatea fizica, adica efectuarea actelor de executare prin care se savarseste fapta. Datorita acestui continut psihic al instigarii, instigatorii au fost si mai sunt inca denumiti “autori morali”, contributia lor constand in generarea si realizarea laturii subiective din continutul faptei prevazute de legea penala. De aici nu trebuie sa se traga concluzia ca contributia instigatorului ar fi numai de ordin imaterial: instigatorul desfasoara si el o activitate fizica, efectueaza acte (ia contact cu cel instigat, il convinge, ii procura informatii etc.) care constituie, in esenta, adevarate acte de pregatire in vederea savarsirii infractiunii; fara aceste acte materiale contributia instigatorului nu s-ar putea exterioriza si ar ramane ineficienta. Pentru existenta instigarii se cer, insa, indeplinite anumite conditii. Existenta legaturii subiective intre instigator si instigat. Aceasta legatura se realizeaza cand primul concepe comiterea unei infractiuni si hotaraste sa determine o alta persoana sa o savarseasca. Deci se instiga cu intentie. Daca se instiga la o infractiune din al carei continut face parte un anumit mobil sau scop, instigatorul, precum si autorul, trebuie sa cunoasca si sa actioneze datorita aceluiasi mobil si sa urmareasca scopul respectiv. Sa existe o activitate de instigare care sa constea in indemn, iar aceasta sa aiba ca rezultat determinarea. Este deci o exteriorizare a intentiei instigatorului, manifestata prin indemn, incitare si insasi determinarea, adica insusirea ideii de catre instigat, manifestata prin aceea ca hotaraste sa comita infractiunea la care a fost indemnat, imprejurare ce reiese din aceea ca trece la executarea ei. Indemnul este o imbiere la o actiune (inactiune) infractionala. Daca acesta nu este urmat de determinare, fiindca hotararea era deja luata de catre instigat, dar acesta mai avea unele ezitari cu privire la punerea in executare, indemnul poate constitui doar complicitate intelectuala, fiindca a contribuit la intarirea hotararii infractionale. Mijloacele folosite pentru determinare pot fi verbale sau scrise, directe sau indirecte, explicite sau ascunse si sa constea in argumente logice, promisiuni de daruri, bani sau orice alte foloase, rugaminti sau amenintari. Se poate, de asemenea, recurge la desteptarea unor sentimente de lacomie, gelozie, razbunare etc. Actiunea de determinare sa fie anterioara inceperii executarii actiunii sau inactiunii si sa se refere la o anumita infractiune care sa fie savarsita intr-un anumit timp. Intre activitatea de instigare si luarea hotararii de catre instigat trebuie sa existe un raport de cauzalitate. In principiu, orice persoana poate fi instigata, insa la infractiunile cu subiect pasiv special instigatul trebuie sa aiba calitatea ceruta de continutul legal al infractiunii in momentul comiterii actiunii (inactiunii) la care a fost determinat sa o comita. Nu se considera instigare in sensul art. 25 Cod penal indemnul unei persoane aflate in legitima aparare, adresat alteia ca sa-l loveasca de agresor si acesta loveste, daca sunt intrunite conditiile atacului si ale apararii, deoarece fapta autorului nu constituie infractiune, fiind comisa in stare de legitima aparare. Instigatul sa inceapa savarsirea actiunii la care a fost determinat sau sa se fi abtinut sa efectueze actiunea ceruta de lege. Instigatorul poate comite si un concurs real de infractiuni. De exemplu, un casier platitor il determina pe cel ce intocmeste statele de plata sa introduca in acesta persoane fictive si apoi retine sumele ce s-ar fi cuvenit acestora. In acest caz se comite de catre casier o instigare la infractiunea de fals intelectial si o infractiune de delapidare in calitate de autor, aflate in concurs. Uneori “determinarea” nu constituie instigare act de participatie, ci infractiune de sine statatoare, al carei autor este cel care a “determinat”. In raport cu reusita sau nu a determinarii, instigarea imbraca mai multe aspecte astfel: 1. Tinand seama de numarul persoanelor care instiga, poate exista instigare cu un singur instigator sau cu mai multi. In acest ultim caz, daca s-a realizat o legatura subiectiva intre ei, expresa ori tacita, ei vor fi coinstigatori. Daca fiecare instigator isi desfasoara activitatea separat, fara sa aiba cunostinta unul de activitatea celuilalt, exista concurs de instigari. Activitatea coinstigatorilor poate fi concomitenta ori succesiva, pe cand concursul de instigari este numai succesiv. De asemenea, poate fi instigata o singura persoana, cand instigarea are loc, de regula, in taina, sau mai multe persoane precis determinate. In aceasta ultima situatie este suficient ca numai una dintre ele sa treaca la executarea infractiunii pentru a se realiza participatia. Instigarea este colectiva cand instigatorul se adreseaza unui numar indeterminat de persoane. 2. In functie de felul cum este comunicata ideea infractionala, instigarea poate fi explicita (deschisa) si ascunsa (perfida, insidioasa) fiindca instigatorul nu-si da in vileag rolul fata de instigat, astfel ca acesta din urma crede ca ideea infractionala ii apartine. 3. Avand in vedere rezultatele urmarite prin instigare, aceasta poate fi determinata, cand se precizeaza infractiunea care urmeaza sa fie comisa, asa cum se intampla in majoritatea cazurilor, si indeterminata cand, de exemplu, ii spune instigatului sa faca ce va sti numai sa procure bani chiar prin comiterea unei infractiuni. Instigarea pote fi realizata personal de catre instigator, cazurile cele mai frecvente, sau prin intermediul altei persoane. In unele situatii aspectul direct (personal) este cerut expres prin lege. 4. Tinand seama de efectul indemnului, instigarea poate fi perfecta sau propriu-zisa (reusita, urmata de executare), potrivit art. 25 Cod penal si neurmata de executare (alin 1, art. 29 Cod penal). Instigarea perfecta poate fi urmata de desistarea instigatului ori de impiedicarea de catre acesta a producerii rezultatului. INSTIGAREA NEURMATA DE EXECUTARE (art. 29 Cod penal) este aceea cand instigatul nu trece la executare. In cazul in care au fost instigate mai multe persoane, trebuie ca nici una sa nu fi inceput executarea actiunii. Nefiind comisa actiunea (inactiunea) prevazuta de legea penala la care instigatul a fost indemnat, instigatorul nu va fi sanctionat ca participant potrivit art. 27 sau 31 Cod penal, ci ca autor al unei infractiuni de sine statatoare in forma consumata, de pericol, deoarece, virtual, instigarea putea deveni o forma de participatie. Asa se explica faptul ca sanctiunea pentru aceasta infractiune deriva din pedeapsa pentru instigarea act de participatie, daca s-ar fi comis infractiune la care s-a instigat. Ca urmare, instigarea neurmata de executare se sanctioneaza cu o pedeapsa intre minimul special al celei prevazute pentru infractiunea la care s-a instigat si minimul general. INSTIGAREA URMATA DE EXECUTARE, DAR CAND INSTIGATUL S-A DESISTAT ORI A IMPIEDICAT PRODUCEREA REZULTATULUI. Aceasta situatie (prevazuta in art. 29, alin 1 Cod penal) exista cand actele de instigare au fost urmate de inceperea executarii actiunii, insa instigatul s-a desistat. Deoarece s-a trecut la executare, se realizeaza participatia, insa numai la o tentativa, pentru care instigatul nu va fi sanctionat fiindca s-a desistat. Instigatorul va fi sanctionat insa ca si in cazul instigarii neuramata de executare, intrucat desistarea instigatului are un caracter personal, care nu-i profita nici instigatorului si nici altor participanti. De lege ferenda, instigatorul sa fie sanctionat cu pedeapsa prevazuta pentru infractiunea efectiv comisa (tentativa) fiind vorba de o instigare perfecta urmata de executare. Infractorii au participat la comiterea aceleiasi infractiuni, una din conditiile de existenta a participatiei. Daca pedeapsa pentru fapta comisa de autor pana in momentul desistarii sau impiedicarii producerii rezultatului este mai mica decat cea a faptei la care a fost instigat, redusa potrivit art. 29, alin 1, Cod penal, instigatorului i se va aplica pedeapsa pentru infractiunea efectiv comisa de instigat. Astfel, daca X a instigat la omor simplu, care se sanctioneaza cu inschisoare de la 10 la 20 de ani, pentru care ar trebui sa se aplice pedeapa inchisorii intre 15 zile si 10 ani insa pana in momentul desistarii s-au cauzat victimei vatamari corporale, prevazute in art. 181 Cod penal, care se sanctioneaza cu inchisoarea de la 6 luni la 5 ani, aceasta pedeapsa i se va aplica atat instigatului, cat si instigatorului. Pentru a fi sanctionata instigarea neurmata de executare, cat si cea urmata de executare dar a avut loc desistarea ori impiedicarea producerii rezultatului, trebuie ca pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea la care s-a instigat sa fie mai mare de 2 ani, altfel instigatorul nu se sanctioneaza. S-a considerat ca gradul de pericol al infractiunii si al instigatorului in cazurile in care pedeapsa legala a inchisorii este de 2 ani sau mai mica, nu ar necesita sanctionarea ei. In situatia instigarii urmata de desistarea instigatului, instigatul nu va fi pedepsit, insa instigatorul urmeaza sa fie sanctionat pentru tentativa la infractiunea respectiva, iar nu pentru infractiunea efectiv comisa pana in momentul desistarii autorului. Altfel, se contravine dispozitiilor art. 22 Cod penal. De asemenea, este posibil ca actele de instigare ce nu s-au produs efectul, fara a avea un caracter penal propriu, sa cada totusi sub incidenta legii penale datorita imprejurarii ca, pentru a-l determina pe autor sa comita fapta prevazuta de legea penala, s-au folosit mijloace care, prin ele insele, constituie infractiuni: amenintare, santaj etc. BIBLIOGRAFIE Codul Penal – Editura Lumina Lex, 1 august 2001 Prof. dr. Matei Basarab – “Drept Penal - Partea generala”, Editura Lumina Lex 2001, vol. I, pag 417 – 429 Vintila Dongoroz, colectiv – “Explicatii Teoretice ale Codului Penal Roman – Partea Generala”, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti 1969, Vol. I, pag 195 – 200 Alexandru Boroi – “Drept Penal – Partea Generala”, Edituta ALL, Bucuresti, 1999, pag 236 – 242 Vasile Dobrinoiu, Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi – “Drept Penal – Partea Generala”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1992, pag 244 – 248 Constantin Bulai, Avram Filipas, Constantin Mitrache – “Drept Penal Roman – Curs selectiv pentru licenta”, Editura Edit Press, Bucuresti, 1997, pag 51 – 54 I.Oancea – “Drept Penal – Partea Generala”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1971, pag. 216 – 219 A Ungureanu, A Ciopraga – “Infractiuni contra unor drepturi si libertati fundamentale ale cetateanului” , vol. VI, pag. 126 Programul LEX EXPERT 쥁@