Referat Conventia UNESCO Privind Lupta Impotriva Discriminarii In Domeniul Invatamantului

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Conventia UNESCO Privind Lupta Impotriva Discriminarii In Domeniul Invatamantului si de asemenea puteti face Download Referat Conventia UNESCO privind lupta impotriva discriminarii in domeniul invatamantului

Citeste fragmente din Referat Conventia UNESCO Privind Lupta Impotriva Discriminarii In Domeniul Invatamantului

Conventia UNESCO privind lupta impotriva discriminarii in domeniul invatamantului I. Dreptul la educaţie - unul dintre drepturile fundamentale ale omului Dreptul la educaţie este unul dintre drepturile fundamentale ale omului. El face parte din categoria Drepturilor culturale. I.1. Consacrarea dreptului la educaţie a. Pe plan internaţional Dreptul la educaţie este prevăzut în documente de referinţă în privinţa drepturilor omului: ● Declaraţia Universală a Drepturilor Omului ● Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale ● Convenţia cu privire la drepturile copilului ●Convenţia privind lupta împotriva discriminării în domeniul învăţământului ● Declaraţia Drepturilor Copilului ● Declaraţia de la Salamanca, Spania. b. Pe plan naţional Dreptul la educaţie în România este asigurat, în principal prin prima lege a ţării, Constituţia României, şi prin Legea învăţământului nr. 84/1995 republicată în temeiul art. II din Legea nr. 151/1999. II. Dreptul Tratatelor II.1. Definiţia tratatelor Art. 2 al Convenţiei de la Viena cu privire la dreptul tratatelor a stabilit că prin „tratat” se înţelege „un acord internaţional încheiat în scris între state şi guvernat de dreptul internaţional, fie că este consemnat într-un instrument unic, fie în două sau mai multe instrumente conexe şi oricare ar fi denumirea sa particulară”. II.2. Convenţia – tratat internaţional Dată fiind multitudinea instrumentelor juridice prin care pot fi perfectate înţelegerile dintre state, practica internaţională a cunoscut şi cunoaşte o foarte largă gamă de documente incluse sub apelativul de „tratat intrenaţional”. Astfel, reprezintă tratate internaţionale: tratatul, este un termen generic, folosit pentru înşelegeri solemne, precum tratatele de pace, de alianţă, de neutralitate şi de arbitraj; acordul este o expresie la care se recurge în mod frecvent, având o semnificaţie generală şi adesea un pronunţat caracter tehnic; convenţia este un cuvânt folosit pentru a se desemna în special instrumentele juridice multilaterale prin care se creează norme de drept cu valabilitate generală (ex. Convenţiile de la Haga din 1899 şi 1907); declaraţia desemnează un termen ce confirmă, de regulă, existenţa unui drept preexistent, fără a aduce modificări sau a crea noi reguli de drept (ex. Declaraţia de la Paris din 1856); protocolul reprezintă o expresie care se aplică actelor celor mai variate, de natură să reitereze reguli preexistente, să stabilească altele noi, să interpreteze, să completeze, să modifice sau să prelungească un tratat sau acord al cărui accesoriu este; actul reprezintă un tratat multilateral prin care se stabilesc reguli de drept sau un regim internaţional (ex. Actul de la Algesiras din 7 aprilie 1906); actul final a fost definit ca o hotărâre sau un rezumat al lucrărilor unui congres sau conferinţă, enumerând tratatele, convenţiile, deciziile ori rezoluţiile care au fost adoptate ca rezultat al deliberărilor sale (ex. Actele finale ale celor două Conferinţe de pace de la Haga din 1899 şi 1907); actul general este un termen folosit în acele cazuri în care documentul nu se limitează numai la enumerarea rezultatelor conferinţei, dar conţine însuşi textul acestora, ca o anexă (ex. Actul general al Conferinţei de la Berlin din 1885); pactul este o denumire utilizată pentru anumite înţelegeri solemne, cum a fost Pactul Ligii Naţiunilor; carta reprezintă un apelativ folosit pentru a identifica un tratat cuprinzând domenii fundamentale ale colaborării statelor. În cazul ONU are semnificaţia unui statut; concordatul reprezintă o înţelegere încheiată între Papă şi un şef de stat, reglementând situaţia bisericii catolice, drepturile şi interesele sale în statul respectiv; pactul de contrahendo reprezintă o denumire folosită pentru acele înţelegeri încheiate între state, care au un caracter preliminar unor înţelegeri ce urmează să fie perfectate ulterior (ex. articolele 94, 284 şi 354 din Tratatul de pace de la Versailles). Printre alte denumiri ale tratatelor internaţionale mai pot fi menţionate: înţelegerea, articolele adiţionale, agrementul, aranjamentul, memorandumul de înţelegere, avenantul (acorduri prin care se modifică instrumente anterioare având un caracter comercial), compromisul, gentleman s agreement, comunicatul comun, schimbul de note, răspunsul la scrisori, modus vivendi şi statutul (tratate multilaterale de natură instituţională). III. Principiul nediscriminării Avându-şi originea undeva în postulatul general al demnităţii egale a tuturor fiinţelor umane, principiul nediscriminării este un principiu matricial al protecţiei internaţionale drepturilor omului, afirmat în absolut toate instrumentele internaţionale şi naţionale de garantare a drepturilor fundamentale, şi impune ca oricărei persoane să îi fie rezervat un tratament egal, implicând existenţa unei norme juridice ce prescrie egalitatea de tratament. Interdicţia discriminării apare astfel ca o parte a ordinii publice internaţionale, în condiţiile în care numărul instrumentelor internaţionale ce o consacră este, practic vorbind, nelimitat. Între cele mai importante documente internaţionale ratificate de către România, în afară de cele cu caracter general, prin care statele s-au angajat să lupte împotriva discriminării amintesc: Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Convenţia internaţională asupra eliminării şi reprimării crimei de apartheid, Convenţia UNESCO privind lupta împotriva discriminării în domeniul învăţământului, Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind discriminarea în domeniul forţei de muncă şi exercitării profesiei. De asemenea, toate constituţiile moderne ale statelor de pe toate continentele conţin în cuprinsul său o clauză de nediscriminare, fapt care certifică odată în plus caracterul de drept ataşat în mod natural oricărei fiinţe umane pe care îl prezintă regula interdicţiei discriminării. IV. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) A fost înfiinţată la 16 noiembrie 1945, de reprezentanţii din 37 de ţări. Constituţia UNESCO a intrat în vigoare pe 4 noiembrie 1946 după semnarea de către 20 de semnatari. În prezent UNESCO are 193 de state membre şi 6 state asociate. România este membră UNESCO din 27 iulie 1956. Scopul organizaţiei este de a contribui la pacea şi securitatea lumii prin colaborarea între naţiuni în educaţie, ştiinţă, cultură, şi comunicaţii pentru a se reuşi stabilirea unui respect faţă de justiţie universal, pentru corectitudinea justiţiei şi pentru drepturile şi fundamentele omului liber, indiferent de rasă, sex, limbă sau religie, după Carta Naţiunilor Unite. IV.1. UNESCO şi drepturile omului Unesco s-a străduit, prin activitatea pe care a desfăşurat-o în toate sectoarele unde îşi exercită competenţele sale – educaţie, ştiinţe exacte şi naturale, ştiinţe sociale şi umane, cultură, informare, să lupte împotriva prejudecăţilor care pun obstacole în calea respectării drepturilor omului şi să promoveze studierea şi difuzarea principiilor Declaraţiei Universale. De altfel, ea a definit prin convenţii, recomandări şi chiar printr-o declaraţie adoptată în însăşi ziua celei de-a a XX-a aniversări, anumite norme care trebuie să guverneze acţiunea statelor membre în domeniul drepturilor omului, intrând în competenţa sa deosebită: dreptul la educaţie, la cultură, la informaţie. Organizaţia a adoptat, de asemenea, măsuri menite să asigure punerea în aplicare şi controlul aplicării unora din cele mai importante instrumente din această materie. V. Convenţia UNESCO privind lupta împotriva discriminării în domeniul învăţământului V.1. Generalităţi Convenţia UNESCO privind lupta împotriva discriminării în domeniul învăţământului a fost adoptată de Conferinţa Generală a UNESCO, la Paris, 14 decembrie 1960 şi a intrat în vigoare la 22 mai 1962, conform dispoziţiilor art.14. România a ratificat Convenţia la 20 aprilie 1964 prin Decretul nr. 149, partea I, din 20 aprilie 1964, publicat în Buletinul Oficial, nr. 5 din 20 aprilie 1964. La sesiunea a 11-a a Conferinţei generale de la Paris s-a subliniat că Declaraţia universală a drepturilor omului afirmă principiul nediscriminării şi proclamă dreptul oricărei persoane la educaţie, considerând că discriminarea în domeniul învţământului constituie o violare a drepturilor enunţate în această declaraţie. De asemenea, s-a precizat că, în conformitate cu Actul său constitutiv, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură îşi propune să stabilească colaborarea între naţiuni, în scopul asigurării pentru toţi a respectului universal al drepturilor omului, precum şi posibiltăţi egale de a primi ecucaţie. Părţile contractante au căzut de acord că educaţia trebuie să urmărească deplina dezvoltare a personalităţii umane şi întărirea respectului drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, să favorizeze înţelegerea, toleranţa şi prietenia între toate naţiunile şi toate grupurile rasiale sau religioase, precum şi dezvoltarea activităţilor Naţiunilor Unite pentru menţinerea păcii. V.2. Analiza textului Convenţia privind lupta împotriva discriminării în domeniul învăţământului este alcătuită dintr-un preambul si 19 articole. În partea dispozitivă, Convenţia susţine angajamentul statelor părţi de a abroga toate prevederile legislative şi administrative şi de a stopa toate practicile administrative care antrenează o discriminare în domeniul învăţământului. Ele se angajează să ia măsurile necesare, la nevoie pe cale legislativă, pentru a nu exista nici o discriminare în ceea ce priveşte admiterea elevilor în instituţiile de învăţământ şi să acorde străinilor rezidenţi pe teritoriile lor acces la învăţământ în aceleaşi condiţii cu proprii cetăţeni. Printre măsuri se numără: obligativitatea şi gratuitatea învăţământului elementar, generalizarea învăţământului secundar şi posibilitatea pentru toţi de a urma cursurile acestui învăţământ; accesul la învăţământul superior în condiţii de deplină egalitate şi în funcţie de capacitatea fiecăruia. Convenţia a intrat în vigoare la 22 mai 1962. În Art. 1, Convenţia defineşte „discriminarea” drept orice distincţie, excludere, limitare sau preferinţă care, întemeiată pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, situaţie economică sau naştere, are drept obiect sau ca rezultat suprimarea sau alterarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte învăţământul şi mai ales: a) înlăturarea unei persoane sau a unui grup de la accesul la diverse tipuri sau grade de învăţământ; b) limitarea la un nivel inferior a educaţiei unei persoane sau a unui grup; c) instituirea sau menţinerea unor sisteme sau instituţii de învăţământ separate pentru persoane sau grupuri (sub anumite rezerve); d) plasarea unei persoane sau a unui grup într-o situaţie incompatibilă cu demnitatea umană. Prin “învăţământ” se înţelege, în cuprinsul convenţiei, “diverse tipuri şi diferite grade de învăţământ şi cuprinde accesul la învăţământ, nivelul şi calitatea sa, precum şi condiţiile în care este predat”. Cu toate acestea, art. 2 vine să precizeze că nu constituie discriminări: a) crearea sau menţinerea de sisteme sau de instituţii de învăţământ separate pentru elevii de cele două sexe, când aceste sisteme sau instituţii prezintă înlesniri echivalente de acces la învăţământ şi permit să se urmeze aceleaşi programe de studii sau programe de studii echivalente; b) crearea sau menţinerea din motive de ordin religios sau lingvistic de sisteme sau instituţii separate, atât timp cât adeziunea la aceste sisteme sau frecventarea acestor instituţii rămâne facultativă; c) crearea sau menţinerea de instituţii de învăţământ particulare, dacă aceste instituţii au drept obiectiv sporirea posibilităţilor de învăţământ pe care le oferă puterea publică, în toate cazurile, dacă funcţionarea lor corespunde acestui ţel şi dacă învăţământul predat este conform cu normele care ar fi putut fi prescrise sau aprobate de către autorităţile competente, în special pentru învăţământul de acelaşi grad. În virtutea art. 3 statele subscriu la un anumit număr de obligaţii precise şi de aplicare imediată în vederea eliminării sau prevenirii oricărei discriminări prevăzute în convenţie, şi anume: să abroge orice dispoziţie legislativă şi administrativă şi să pună capăt oricăror practici administrative care ar comporta o discriminare în domeniul învăţământului; să ia măsurile necesare, la nevoie pe cale legislativă, pentru a nu se face nici o discriminare la admiterea elevilor în instituţiile de învăţământ; să nu admită, în ceea ce priveşte cheltuielile de şcolarizare, atribuirea de burse sau orice alte forme de şcolarizare a elevilor, acordarea de autorizaţii sau înlesniri care pot fi necesare pentru urmarea studiilor în străinătate, nici o diferenţă de tratament între naţionali din partea autorităţilor, afară de cele care se bazează pe merite sau pe nevoi; să nu admită, în cazul unui ajutor eventual, dat sub orice formă, de către autorităţile publice instituţiilor de învăţământ, nici o preferinţă sau restricţie bazate exclusiv pe faptul că elevii aparţin unui grup determinat; să acorde resortisanţilor străini care locuiesc pe teritoriul lor acelaşi acces la învăţătură ca şi propriilor lor naţionali. „A oferi tuturor o şansă egală în materie de educaţie implică o acţiune complexă şi un efort de ordin bugetar care, în numeroase ţări, nu poate fi decât progresiv.„ De aceea, statele participante se angajează să aplice o politică naţională menită să promoveze, prin metode adaptate circumstanţelor şi obiceiurilor naţionale, egalitatea de posibilităţi şi de tratament în domeniul învăţământului, mai ales prin: instituirea învăţământului primar obligatoriu şi gratuit, a învăţământului mediu în condiţii de generalitate şi accesibilitate pentru toţi, a învăţământului superior accesibil în funcţie de capacităţile fiecăruia, în condiţii de egalitate deplină; asigurarea în toate instituţiile de învăţământ public de acelaşi grad a unui învăţământ de acelaşi nivel şi condiţii echivalente în ceea ce priveşte calitatea învăţământului predat; încurajarea şi intensificarea prin mijloace adecvate a educaţiei persoanelor care n-au urmat învăţământul primar sau care nu l-au dus până la capăt, în condiţii care să permită acestor persoane de a urma studiile în funcţie de aptitudinile lor; asigurarea fără discriminare a pregătirii pentru profesiunea didactică. Alte puncte asupra cărora statele participante au convenit (art. 5) privesc: scopurile educaţiei, drepturile părinţilor sau tutorilor legali de a alege felul şi forma educaţiei ce o vor primi copiii lor, dreptul recunoscut minorităţilor naţionale de a exercita activităţi educative proprii, inclusiv de a deschide şcoli şi de a utiliza sau preda în propria lor limbă, în următoarele condiţii: acest drept să nu fie exercitat într-un mod care să împiedice pe membrii minorităţilor de a înţelege limba şi cultura întregii colectivităţi şi de a lua parte la activităţile ei, sau care ar compromite suveranitatea naţională; nivelul învăţăturii predate în aceste şcoli să nu fie inferior nivelului general prescris sau aprobat de către autorităţile competente; frecventarea acestor şcoli să fie facultativă. În aplicarea acestei Convenţii, părţile contractante s-au angajat să acorde cea mai mare atenţie recomandărilor pe care Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură le-ar adopta cu scopul de a defini măsurile ce trebuie luate împotriva diferitelor aspecte ale discriminării în învăţământ şi de a asigura egalitatea de posibilităţi şi de tratament. Art. 7 obligă statele părţi să prezinte Conferinţei generale rapoarte periodice asupra aplicării date de către ele Convenţiei şi, îndeosebi, cu privire la măsurile luate pentru formularea şi dezvoltarea politicii naţionale definite prin art. 4. În aplicarea Convenţiei, orice litigiu apărut între două sau mai multe state participante cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentei Convenţii şi care nu va fi soluţionat pe calea tratativelor va fi supus, la cererea părţilor în litigiu, Curţii Internaţionale de Justiţie pentru ca ea să decidă în această chestiune în lipsa altei proceduri de soluţionare a litigiului (art. 8). Ţinînd seama de dificultăţile pe care anumite state federale, membre ale Organizaţiei, le-ar întâmpina datorită structurilor în ceea ce priveşte ratificarea unei convenţii referitoare la probleme de educaţie, care, în cazul lor, intră în competenţa statelor sau provinciilor federale, Conferinţa generală a adoptat, de asemenea, la 14 decembrie 1960, o recomandare care, sub rezerva unor deosebiri de formulare şi de semnificaţie juridică inerente naturii celor două categorii de instrumente, are un conţinut identic cu cel al Convenţiei. Convenţia privind lupta împotriva dicriminării în domeniul învăţământului a intrat în vigoare la trei luni după data depunerii celui de-al treilea instrument de ratificare, de acceptare sau de aderare, numai pentru statele care au depus instrumentele lor de ratificare, acceptare sau aderare la această dată sau anterior (22 mai 1962). Ea va intra în vigoare pentru orice alt stat după trei luni de la depunerea instrumentului său de ratificare, acceptare sau aderare. Fiecare din părţile contractante are facultatea de a denunţa Convenţia. Denunţarea va fi notificată printr-un instrument scris, depus la Directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură. Denunţarea produce efecte la 12 luni după primirea instrumentului de denunţare. Convenţia poate să fie revizuită de către Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură. Revizuirea nu leagă decât decât statele care vor deveni părţi la Convenţia de revizuire. În cazul în care Conferinţa generală ar adopta o nouă Convenţie prin care s-ar revizui total sau parţial această Convenţie, şi afară de cazul când noua Convenţie nu va dispune altfel, această Convenţie încetează de a fi deschisă ratificării, acceptării sau aderării cu începere de la data intrării în vigoare a noii Convenţii de revizuire. Convenţia a fost înregistrată la Secretariatul Naţiunilor Unite, la cererea Directorului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, în conformitate cu art. 102 al Cartei Naţiunilor Unite. Statele părţi la Convenţia privind lupta împotriva discriminării în domeniul învăţământului sunt următoarele: Franţa, Israel, Republica Centr-Africană, Marea Britanie, Egipt, Liberia, Federaţia Rusă, Cuba, Bulgaria, Belarus, Ucraina, Norvegia, Kuweit, Noua Zeelandă, Benin, Costa Rica, Danemarca, Argentina, Albania, Ungaria, România, Polonia, Lebanon, Mongolia, Filipine, Guinea, Madagascar, China, Malta, Olanda, Italia, Australia, Peru, Indonezia, Sierra Leone, Panama, Senegal, Suedia, Brazilia, Vietnam, Niger, Iran, Germania, Maroc, Uganda, Congo, Venezuela, Algeria, Spania, Tunisia, Nigeria, Luxembourg, Cipru, Mauritius, Swaziland, Finlanda, Chile, Libia, Arabia Saudită, Barbados, Iordan, Irak, Republica Dominicană, Tanzania, Ecuador, Portugalia, Nicaragua, Insulele Solomon, Belize, Guatemala, Dominica, Sri Lanka, Sfântul Vicent şi Grenadine, Brunei Darusalaam, Croaţia, Tajikistan, Georgia, Slovenia, Republica Moldova, Republica Cehă, Slovacia, Bosnia şi Herţegovina, Armenia, Kirghistan, Macedonia, Uzbekistan, Côte d’Ivoire, Africa de Sud, Rwanda, Serbia şi Muntenegru, Uruguay. | Ô | Ú v ¾ Ô Ö Þ r t v z º ¼ ¾ Â  h„ hû hû hû hû hû h 5 din 20 aprilie 1964. VI. Epilog Ca urmare a semnificaţiei foarte vaste a regulilor morale şi juridice pe care le stipulează, Convenţia privind lupta împotriva discriminării în domeniul învăţământului, adoptată de Conferinţa generală la 14 septembrie 1960 […] constituie, fără nici o îndoială, instrumentul cel mai important elaborat de Unesco în vederea realizării unui anumit drept al omului. Înscriindu-se în cadrul luptei duse de Naţiunile Unite împotriva tuturor formelor de discriminare, Convenţia Organizaţiei are drept obiect nu numai interzicerea discriminării în domeniul învăţământului, ci, totodată, promovarea egalităţii de şanse în materie de educaţie. Educaţia este considerată un „drept fundamental în sine şi una dintre cheile exercitării altor drepturi inerente naturii umane. Ca un drept care contribuie la autonomia individului, educaţia este principalul instrument care permite adulţilor şi copiilor marginalizaţi din punct de vedere economic şi social să iasă din sărăcie şi să obţină mijlocul de a participa, din plin, la viaţa comunităţii lor” (Hénaire, 2001). În acest context, dreptul la educaţie trebuie înţeles ca dreptul fiecărui individ de a-şi însuşi deprinderile, abilităţile, cunoştinţele necesare găsirii unui loc de muncă, care să-i aducă un venit şi care să-i permită integrarea deplină în viaţa socială, economică, culturală, politică, etc. a societăţii. BIBLIOGRAFIE Prof. univ. dr. Victor Duculescu, Dreptul Tratatelor, Ed. ProUniversitaria, Bucureşti, 2007 În cugetul oamenilor. UNESCO: 1946-1971, Ed. Univers, Bucureşti, 1974 Gheorghe Gheorghe, Tratatele internaţionale ale României: 1939-1965, vol. 3, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983 http://www.unesco.org ANEXĂ CONVENŢIA UNESCO PRIVIND LUPTA ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII ÎN DOMENIUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, întrunită la Paris, de la 14 noiembrie la 15 decembrie 1960, în cea de-a 11-a sesiune a sa, Reamintind că Declaraţia universală a drepturilor omului afirmă principiul nediscriminării şi proclamă dreptul oricărei persoane la educaţie, Considerând că discriminarea în domeniul învăţământului constituie o violare a drepturilor enunţate în această declaraţie, Considerând că, în conformitate cu Actul său constitutiv, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură îşi propune să stabilească colaborarea între naţiuni, în scopul asigurării pentru toţi a respectului universal al drepturilor omului, precum şi posibilităţile egale de a primi educaţie, Conştientă că este, ca atare, de datoria Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, respectând diversitatea sistemelor naţionale de educaţie, nu numai de a condamna orice discriminare în domeniul învăţământului, ci de a promova în acelaşi timp egalitatea de posibilităţi şi de tratament pentru orice persoană în acest domeniu, Fiind sesizată de propuneri referitoare la diferitele aspecte ale discriminării în domeniul învăţământului, chestiune care constituie punctul 17.1.4 al ordinii de zi a sesiunii, După ce a hotărât, cu prilejul celei de-a 10-a sa sesiuni, că această chestiune va face obiectul unei Convenţii internaţionale precum şi al unor recomandări către Statele membre, Adoptă astăzi 14 decembrie 1960, prezenta Convenţie: ARTICOLUL 1 1. În sensul prezentei Convenţii, termenul de „discriminare“ cuprinde orice distincţie, excludere, limitare sau preferinţă care, întemeiată pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, origine naţională sau socială, situaţie economică sau naştere, are drept obiect sau ca rezultat suprimarea sau alterarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte învăţământul şi mai ales: a) înlăturarea unor persoane sau a unui grup de la accesul la diverse tipuri sau grade de învăţământ; b) limitarea la un nivel inferior a educaţiei unei persoane sau a unui grup; c) sub rezerva celor stabilite în articolul 2 al prezentei Convenţii instituirea sau menţinerea unor sisteme sau instituţii de învăţământ separate pentru persoane sau grupuri; sau d) plasarea unei persoane sau a unui grup într-o situaţie incompatibilă cu demnitatea umană. 2. În sensul prezentei Convenţii, cuvântul „învăţământ“ se referă la diverse tipuri şi diferite grade de învăţământ şi cuprinde accesul la învăţământ, nivelul şi calitatea sa, precum şi condiţiile în care este predat. ARTICOLUL 2 În cazul când sunt admise de către stat, situaţiile următoare nu sunt considerate că ar constitui discriminări în sensul articolului 1 al prezentei Convenţii: a) crearea sau menţinerea de sisteme sau de instituţii de învăţământ separate pentru elevii de cele două sexe când aceste sisteme sau instituţii prezintă înlesniri echivalente de acces la învăţământ, dispun de cadre didactice cu aceeaşi calificare şi permit să se urmeze aceleaşi programe de studii sau programe de studii echivalente; b) crearea sau menţinerea, din motive de ordin religios sau lingvistic, de sisteme sau instituţii separate în care se predă un învăţământ care corespunde alegerii părinţilor sau tutorilor legali ai elevilor, dacă adeziunea la aceste sisteme sau frecventarea acestor instituţii rămâne facultativă şi dacă învăţământul predat este în conformitate cu manuale care ar fi putut fi prescrise sau aprobate de către autorităţile competente, în special pentru învăţământul de acelaşi grad; c) crearea sau menţinerea de instituţii de învăţământ particulare dacă aceste instituţii au drept obiect nu asigurarea excluderii unui grup oarecare, ci sporirea posibilităţilor de învăţământ pe care le oferă puterea publică, dacă funcţionalitatea lor corespunde acestui ţel şi dacă învăţământul predat este conform cu normele care ar fi putut fi prescrise sau aprobate de către autorităţile competente în special pentru învăţământul de acelaşi grad. ARTICOLUL 3 În scopul de a elimina sau preveni orice discriminare în sensul prezentei Convenţii, statele participante îşi iau angajamentul: a) să abroge orice dispoziţii legislative şi administrative şi să pună capăt oricăror practici administrative care ar comporta o discriminare în domeniul învăţământului; b) să ia măsurile necesare, la nevoie pe cale legislativă, pentru a nu se face nici o discriminare la admiterea elevilor în instituţiile de învăţământ; c) să nu admită, în ceea ce priveşte cheltuielile de şcolarizare, atribuirea de burse sau orice alte forme de ajutorare a elevilor, acordarea de autorizaţii sau înlesniri care pot fi necesare pentru urmarea studiilor în străinătate, nici o diferenţă de tratament între naţionali din partea autorităţilor, afară de cele care se bazează pe merite sau pe nevoi; d) să nu admită, în cazul unui ajutor eventual, dat sub orice formă de către autorităţile publice instituţiilor de învăţământ, nici o preferinţă sau restricţie bazate exclusiv pe faptul că elevii aparţin unui grup determinat; e) să acorde resortisanţilor străini care locuiesc pe teritoriul lor acelaşi acces la învăţătură ca şi propriilor lor naţionali. ARTICOLUL 4 Statele participante la prezenta Convenţie îşi iau în plus angajamentul să furnizeze, să dezvolte şi să aplice o politică naţională menită să promoveze, prin metode adaptate circumstanţelor şi obiceiurilor naţionale, egalitatea de posibilităţi şi tratament în domeniul învăţământului, şi mai ales: a) să instituie învăţământul primar obligatoriu şi gratuit; să generalizeze şi să facă accesibil pentru toţi învăţământul mediu sub diversele sale forme; să facă accesibil pentru toţi, în funcţie de capacităţile fiecăruia, în condiţii de egalitate deplină, învăţământul superior; să asigure executarea de către toţi a obligaţiei şcolare prevăzute de lege; b) să asigure în toate instituţiile de învăţământ public de acelaşi grad în învăţământ de acelaşi nivel şi condiţii echivalente în ceea ce priveşte calitatea învăţământului predat; c) să încurajeze şi să intensifice, prin mijloace adecvate, educaţia persoanelor care n-au urmat învăţământul primar sau care nu l-au dus până la capăt, şi să le permită să-şi urmeze studiile în funcţie de aptitudinile lor; d) să asigure fără discriminare pregătirea pentru profesiunea didactică. ARTICOLUL 5 1. Statele participante la prezenta Convenţie convin: a) că educaţia trebuie să urmărească deplina dezvoltare a personalităţii umane şi întărirea respectului drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi că ea trebuie să favorizeze înţelegerea, toleranţa şi prietenia între toate naţiunile şi toate grupurile rasiale sau religioase, precum şi dezvoltarea activităţilor Naţiunilor Unite pentru menţinerea păcii; b) că este necesar să se respecte libertatea părinţilor şi, dacă este cazul, a tutorilor legali: 1. de a alege pentru copiii lor instituţii de învăţământ altele decât cele ale statului, dar corespunzătoare normelor minime care pot fi prescrise sau aprobate de către autorităţile competente; 2. de a asigura, conform modalităţilor de aplicare proprii legislaţiei fiecărui stat, educaţia religioasă şi morală a copiilor în conformitate cu propriile lor convingeri; de asemenea, nici o persoană sau nici un grup nu trebuie să fie constrânse să primească o instrucţie religioasă incompatibilă cu convingerile lor; c) că este necesar să se recunoască membrilor minorităţilor naţionale dreptul de a exercita activităţi educative proprii, inclusiv de a deschide şcoli şi, conform cu politica fiecărui stat în materie de educaţie, de a utiliza sau preda în propria lor limbă, însă cu condiţia ca: (i) acest drept să nu fie exercitat într-un mod care să împiedice pe membrii minorităţilor de a înţelege limba şi cultura întregii colectivităţi şi de a lua parte la activităţile ei, sau care ar compromite suveranitatea naţională; (ii) nivelul învăţăturii predate în aceste şcoli să nu fie inferior nivelului general prescris sau aprobat de către autorităţile competente; şi (iii) frecventarea acestor şcoli să fie facultativă. 2. Statele participante la prezenta Convenţie se obligă să ia toate măsurile necesare pentru asigurarea aplicării principiilor enunţate în paragraful 1 al prezentului articol. ARTICOLUL 6 În aplicarea prezentei Convenţii, statele participante se angajează să acorde cea mai mare atenţie recomandărilor pe care Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură le-ar adopta în scopul de a defini măsurile ce trebuie luate pentru a lupta împotriva diferitelor aspecte ale discriminării în învăţământ şi de a asigura egalitatea de posibilităţi şi de tratament. ARTICOLUL 7 Statele participante la prezenta Convenţie vor trebui să indice în rapoartele periodice pe care le vor prezenta Conferinţei generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, la datele şi în forma pe care ea le va determina, dispoziţiile legislative şi regulamentele, precum şi alte măsuri adoptate de ele pentru aplicarea prezentei Convenţii, inclusiv cele luate în vederea formulării şi dezvoltării politicii naţionale definite la articolul 4, precum şi rezultatele obţinute şi obstacolele întâlnite la punerea ei în aplicare. ARTICOLUL 8 Orice litigiu între două sau mai multe state participante la prezenta Convenţie, cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentei Convenţii şi care nu va fi fost soluţionat pe calea tratativelor va fi supus, la cererea părinţilor în litigiu, Curţii Internaţionale de Justiţie, pentru ca ea să decidă în această chestiune în lipsa altei proceduri de soluţionare a litigiului. ARTICOLUL 9 Nu va fi admisă nici o rezervă la prezenta Convenţie. ARTICOLUL 10 Prezenta Convenţie nu are ca efect atingerea drepturilor de care pot să se bucure indivizi sau grupuri în virtutea unor acorduri încheiate între două sau mai multe state, cu condiţia ca aceste acorduri să nu fie contrare nici literei, nici spiritului prezentei Convenţii. ARTICOLUL 11 Prezenta Convenţie este întocmită în limbile engleză, franceză, rusă şi spaniolă, cele patru texte având aceeaşi valabilitate. ARTICOLUL 12 1. Prezenta Convenţie va fi supusă spre ratificare sau acceptare statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, în conformitate cu procedurile lor constituţionale. 2. Instrumentele de ratificare sau acceptare vor fi depuse la Directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură. ARTICOLUL 13 1. Prezenta Convenţie este deschisă pentru aderare oricărui stat care nu este membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, invitat să adere la aceasta de către Consiliul executiv al Organizaţiei. 2. Aderarea se va face prin depunerea unui instrument de aderare la Directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură. ARTICOLUL 14 Prezenta Convenţie va intra în vigoare la trei luni după data depunerii celui de-al treilea instrument de ratificare, de acceptare sau de aderare, numai pentru statele care au depus instrumentele respective de ratificare, acceptare sau aderare la această dată sau anterior. Ea va intra în vigoare pentru orice alt stat după trei luni de la depunerea instrumentului său de ratificare, acceptare sau aderare. ARTICOLUL 15 Fiecare din statele participante la prezenta Convenţie recunosc că aceasta este aplicată nu numai teritoriului lor metropolitan, ci şi tuturor teritoriilor neautonome, sub tutelă, coloniale, sau altor teritorii cărora le asigură relaţiile internaţionale; ele se obligă să consulte, dacă va fi necesar, guvernele sau alte autorităţi competente ale ziselor teritorii, în momentul ratificării, acceptării sau aderării sau în prealabil, cu scopul de a obţine aplicarea Convenţiei la aceste teritorii, precum şi să notifice Directorului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, teritoriile cărora li se va aplica Convenţia, această notificare urmând a avea efect după trei luni de la data primirii ei. ARTICOLUL 16 1. Fiecare din statele participante la prezenta Convenţie va avea facultatea de a denunţa prezenta Convenţie în numele său propriu sau în numele oricărui teritoriu căruia îi asigură relaţiile internaţionale. 2. Denunţarea va fi notificată printr-un instrument scris depus la Directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură. 3. Denunţarea va produce efecte la 12 luni după primirea instrumentului de denunţare. ARTICOLUL 17 Directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură va informa statele membre ale Organizaţiei, statele nemembre la care se referă articolul 13, precum şi Organizaţia Naţiunilor Unite, despre depunerea tuturor instrumentelor de ratificare, acceptare sau aderare menţionată în articolele 12 şi 13, precum şi despre notificările şi denunţările prevăzute respectiv în articolele 15 şi 16. ARTICOLUL 18 1. Prezenta Convenţie va putea fi revizuită de către Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură. Revizuirea nu va lega totuşi decât statele care vor deveni părţi la Convenţia de revizuire. 2. În cazul când Conferinţa generală ar adopta o nouă Convenţie prin care s-ar revizui total sau parţial prezenta Convenţie, şi afară de cazul când noua Convenţie nu va dispune altfel, prezenta Convenţie va înceta de a fi deschisă ratificării, acceptării sau aderării, cu începere de la data intrării în vigoare a noii Convenţii de revizuire. ARTICOLUL 19 În conformitate cu articolul 102 al Cartei Naţiunilor Unite, prezenta Convenţie va fi înregistrată la Secretarul Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură. Făcută la Paris, la 15 decembrie 1960, în două exemplare autentice, semnate de preşedintele Conferinţei generale, întrunită la cea de-a 11-a sesiune a sa, şi de către Directorul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, care vor fi depuse în arhivele Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură şi ale căror copii certificate conforme vor fi remise tuturor statelor menţionate în articolele 12 şi 13 precum şi Organizaţiei Naţiunilor Unite. Textul care precede este textul autentic al Convenţiei astfel cum a fost adoptat de Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură la cea de-a unsprezecea sesiune a sa, care s-a ţinut la Paris şi care a fost declarată închisă la 15 decembrie 1960. Drept pentru care şi-au pus semnătura, astăzi 15 decembrie 1960. Adoptată şi proclamată de Adunarea generală a O.N.U. prin Rezoluţia 217 A(III) din 10 decembrie 1948. Pactul a fost ratificat de România prin Decretul nr. 212 din 31 octombrie 1974. A fost adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 şi a intrat in vigoare în septembrie 1990. România a ratificat Convenţia la 25 septembrie 1990. În prezent, peste 170 de state au ratificat acest document. Convenţia este o lege internaţională care stabileşte drepturile civile, politice, economice, culturale şi sociale pentru copii. Ea intenţionează să impună o nouă atitudine faţă de problemele copiilor. Adoptată de Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură la 14 decembrie 1960. Intrată în vigoare la 22 mai 1962 cf. dispoziţiilor art. 14. Romania a ratificat Convenţia la 20 aprilie 1964. Proclamată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1959 prin Rezoluţia nr. 1386 (XIV). Adoptată în cadrul Conferinţei mondiale în problemele educaţiei speciale, desfăşurată între 7-10 iunie 1994 în oraşul Salamanca, Spania, cu genericul „Acces şi calitate”. V. Duculescu, Dreptul Tratatelor, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2007, p. 13 Ibidem, p. 17 F. Sudre, Drept european şi internaţional al drepturilor omului, Ed. Polirom, Bucureşti, 2005, p. 202 C. Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, Ed. All Beck, Bucureşti 2005, vol. I, p. 889. Adoptată de către Adunarea generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 2106 (XX) din 21 decembrie 1965, intrată în vigoare la 4 ianuarie 1969 şi ratificată de către România la 14 iulie 1970 prin Decretul nr. 345, publicat în Bul. Of. nr. 92/1970. Adoptată de către Adunarea generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 3068 (XXVIII) din 30 noiembrie 1973, intrată în vigoare la 18 iulie 1976 şi ratificată de către România la 14 iulie 1970 prin Decretul nr. 254, publicat în Bul. Of. nr. 64/1970. Adoptată de Conferinţa generală a ONU pentru educaţie, ştiinţă şi cultură la 14 decembrie 1960, intrată în vigoare la 22 mai 1962 şi ratificată de către România la 20 aprilie 1964, prin Decretul nr. 149, publicat în Bul. Of. nr. 5/1964. Adoptată de Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii la 26 noiembrie 1968 şi ratificată de România la 6 iunie 198â73 prin Decretul nr. 284, publicat în Bul. Of. nr. 81/1973. În cugetul oamenilor. UNESCO: 1946-1971/ Drepturile Omului de Hanna Saba/ Dreptul la educaţie/ Discriminarea în învăţământ, Ed. Univers, Bucureşti, 1974, p. 166 Gheorghe Gheorghe, Tratatele internaţionale ale României: 1939-1965, vol. 3, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983 Ibidem, p. 168 Ibidem, p. 168 Statele părţi la 31 decembrie 2005 În cugetul oamenilor. UNESCO: 1946-1971/ Drepturile Omului de Hanna Saba/ Dreptul la educaţie/ Discriminarea în învăţământ, Ed. Univers, Bucureşti, 1974, p. 167 쥁`