Referat Consiliul De Securitate ONU Vs Conflictele Internationale

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Consiliul De Securitate ONU Vs Conflictele Internationale si de asemenea puteti face Download Referat Consiliul de securitate ONU vs conflictele internationale

Citeste fragmente din Referat Consiliul De Securitate ONU Vs Conflictele Internationale

COOPERAREA IN CADRUL ORGANIZATIEI NATIUNILOR UNITE IN VEDEREA PREVENIRII CONFLICTELOR ARMATE Disputele teritoriale reprezinta sursa general recunoscuta a riscurilor si amenintarilor teritoriale. Dupa unele evaluari, toate statele foste socialiste s-ar putea confrunta in viitor cu un grav conflict teritorial sau national cu unul din vecinii lor. Republicile ex-sovietice se afla intr-o situatie chiar mai dificila din cauza trasarii artificiale a frontierelor practicata timp de decenii de catre Stalin si succesorii lui. Spre exemplu, Ucraina cuprinde o puternica minoritate rusa si se afla in litigii teritoriale mai mult sau mai putin deschise cu Ungaria, Polonia, Romania, Rusia si Slovacia. La randul ei, zona caucaziana concentreaza grave focare conflictuale, unele din ele manifestandu-se deja in forma violentei armate : revendicarile Armeniei asupra enclavei Karabach si a Nohicevanului ; pretentiile de autonomie ale osetinilor respinse de Georgia ; intentiile abhazilor din Nord-Vestul Georgiei de a se atasa Rusiei ; lupta tabanzilor pentru constituirea unei republici proprii ; lupta sangeroasa, cu mari sacrificii, a poporului cecen. Conflictele teritoriale acute afecteaza relatiile dintre Turcia si Grecia. Situatia din fosta Iugoslavie Federativa constituie un puternic focar destabilizator ce atenteaza la securitatea internationala. Orientul Mijlociu si seculara sa stare conflictuala arabo-israeliana are ca obiect dispute teritoriale si de natura religioasa. Tendintele agresive ale Irakului au culminat cu invadarea Kuweitului, urmata de retragere – in urma interventiei fortelor aliate. In acest context international, deloc linistitor, se inscrie si se afirma cu putere cooperarea statelor, in vederea prevenirii modificarilor teritoriale in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite – organizatie ce reuneste astazi toate statele lumii – in numar de o suta optzeci si cinci. O.N.U. este organizatia mondiala de asigurare a pacii si securitatii menita sa actioneze pentru a preintampina agresiunea, pentru a inlatura pericolele de razboi pe calea realizarii unei colaborari stranse si permanente intre toate statele lumii, pentru progresul economic, social si cultural al tuturor statelor. Este cunoscut faptul ca a preveni o modificare teritoriala, care nu se face in spiritul principiilor fundamentale ale dreptului international, inseamna a preveni un conflict care pune in pericol securitatea in regiune si, datorita imprejurarilor, chiar securitatea internationala. Conceptul de prevenire a conflictelor nu este nou. Dog Hammarsk, secretarul general al O.N.U. in perioada 1950-1954, a folosit pentru prima data, la finele anilor ’50, termenul “diplomatie preventiva”. In materie de mentinere a pacii, Natiunile Unite este organizatia cu cea mai vasta experienta din lume, acest lucru fiind recunoscut pretutindeni. Decernarea premiului Nobel pentru mentinerea pacii, in 1988, nu este decat o marturie a recunoasterii implinirilor sale. Instrumentele juridice esentiale care contin un mandat aplicabil in procesul prevenirii conflictelor sunt incluse in Carta Natiunilor Unite. Articolul 1 arata ca scopul Organizatiei Natiunilor unite este : sa mentina pacea si securitatea internationala si, in acest scop, sa ia masuri colective eficiente pentru prevenirea si eradicarea amenintarilor la adresa pacii si pentru suprimarea actelor de agresiune sau a altor incalcari ale pacii si sa faciliteze, prin mijloace pasnice si in conformitate cu principiile justitiei si dreptului international, negocierile sau reglementarea pasnica a disputelor internationale sau a situatiilor care ar putea duce la o incalcare a pacii. Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite Consiliul de Securitate este cel mai puternic organ principal al Organizaţiei. Conform HYPERLINK "http://www.dadalos.org/uno_rom/un-charta.htm" "_blank" Cartei ONU (Articolul 24), acesta poartă răspunderea principală pentru îndeplinirea obiectivului central al Organizaţiei, menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Competenţele ce revin Consiliului de Securitate l-au transformat într-un for unic în sfera politicii internaţionale. Acest organ O.N.U. dezbate problemele ce intra in competenta sa la aprobarea Adunarii Generale ori la cererea unui stat membru sau nemembru, in conditiile prevazute de Carta si de Regulamentul de functionare a Consiliului. Consiliul de Securitate este un organ politic, nicidecum unul judiciar, putand ancheta orice diferend ori situatie ce ar putea da nastere unui diferend international. şa cum putem constata din schema de mai sus, Consiliul de Securitate al ONU este compus din 15 state membre, cinci dintre acestea - China, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi SUA - ocupând o poziţie privilegiată, de membri permanenţi. Ceilalţi zece membri nepermanenţi sunt numiţi de către HYPERLINK "http://www.dadalos.org/uno_rom/grundkurs_3/generalversammlung.htm" "_blank" Adunarea Generală pe o perioadă de doi ani. Procedura este de aşa natură, încât în fiecare an să fie numiţi cinci membri nepermanenţi, astfel încât alcătuirea Consiliului de Securitate să fie adiferita de la an la an. În decursul timpului s-a cristalizat o formulă de calculare a alcătuirii pe regiuni a Consiliului, formulă care avea să asigure faptul că toate regiunile (şi interesele) lumii vor fi mereu reprezentate în Consiliul de Securitate. Consiliul de Securitate se poate întruni oricând, membrii săi fiind reprezentaţi permanent la sediul de la New York. Preşedinţia Consiliului, care se schimbă lunar, poate convoca şedinţe în orice moment. Convocarea se face pe baza cerinţei unui membru al Consiliului sau a unui stat membru, a Adunării Generale sau a Secretarului General al ONU. Consiliul de Securitate trebuie să se întrunească, conform prevederilor statutare, la cel puţin 14 zile, în practică însă acesta se întruneşte aproape zilnic, deseori, chiar de mai multe ori într-o singură zi. Alcătuirea pe regiuni şi ocuparea poziţiilor nepermanente din Consiliul de Securitate:   3 state africane 2 state asiatice ă 2 state din Europa occidentală şi alte state 1 stat din Europa de Est Deciziile importante ale Consiliului de Securitate trebuie votate de 9 membri, printre care si cei cinci membri permanenti care au si drept de veto. Romania a fost membru in Consiliul de Securitate in anii 1962, 1976-1977, 1990-1991,2004-2005. Votul negativ al unui membru permanent al Consiliului de Securitate in problemele de fond impiedica adoptarea unei hotarari, chiar daca toti ceilalti membrii au votat pentru. Dreptul de veto al membrilor permanenti ai Consiliului rezulta din regula unanimitatii, stabilita la Yalta(1945). Pentru a atenua rigiditatea acestui sistem de vot, practica O.N.U. a instituit un corectiv, conform caruia abtinerea de la vot a unui membru permanent nu semnifica un vot negativ, prin urmare nu impiedica adoptarea in mod valabil a hotararilor Consililui de Securitate. In acest mod s-a putut evita blocarea unor hotarari ale Consiliului in momente de criza. Consiliul de Securitate functioneaza permanent, fiecare stat membru avand un reprezentant permanent la sediul O.N.U., care sa poata raspunde la convocare de catre presedintele Consiliului. Ca organe subsidiare, are o serie de comitete permanente. Functiile si competenta Consiliului de Securitate sunt urmatoarele: In domeniul reglementarii pasnice a diferendelor: ancheta pentru a vedea daca prin continuarea unui diferend sau situatii se poate pune in pericol pacea si securitatea; tot aici merita amintite recomandarile cu privire la metoda la care ar trebui sa recurga partile in cazul ivirii unor diferende; In caz de amenintare a pacii, incalcarea pacii sau agresiune, Consiliul de Securitate poate sa adopte masuri provizorii(ex: hotarari de incetare a focului); masuri de constrangere fara folosirea fortei armate – intreruperea totala sau partiala a relatiilor economice si a comunicatiilor feroviare, maritime, aeriene precum si ruperea relatiilor diplomatice; masuri de constrangere cu folosirea fortei armate constand in operatiuni executate cu fortele aeriene, maritime sau terestre ale membrilor Organizatiei. Pentru relizarea masurilor de constrangere, membrii O.N.U. s-au obligat sa puna la dispozitia Consiliului de Securitate, la cererea sa si pe baza de acorduri speciale, fortele armate necesare. Carta a prevazut si existenta unui Comitet de Stat Major, pentru comanda acestor forte armate. O asemenea asistenta presupune precizari prealabile cu privire la efectivele contingentului militar, natura fortelor, gradul lor de pregatire, amplasarea lor generala, natura inlesnirilor si ajutorului care va fi dat. Trebuie precizat ca in baza articolului 51 din Carta – statul, victima a agresiunii armate, are dreptul la autoaparare individuala sau colectiva(ex NATO) – cu obligatia de a informa de urgenta Consiliul de Securitate in legatura cu actul de agresiune, dar si cu privire la masurile intreprinse ori care urmeaza a fi adoptate, Consiliul de Securitate este obligat sa ia act despre eveniment si sa adopte masurile ce se impun pentru restabilirea pacii. Doctrina actuala critica sistemul de securitate instituit de Carta, lipsa de consecventa a acestuia, dar mai ales ca se bazeaza pe folosirea fortei descrisa de catre marile puteri membre ale Consiliului. Consiliul de Securitate poate cere partilor aflate in diferend sa recurga la bunele oficii ale unui alt organ O.N.U.(al Secretarului General, caruia i-au fost conferite functii diplomatice). Un rol important in cadrul O.N.U l-a avut Consiliul de Tutela, creat ca urmare a faptului ca, in lume, imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial mai exista sistemul colonial. Carta O.N.U. contine reglementari cu privire la : administarrea teritoriilor in cauza si anume, Declaratia privind Teritoriile care nu se autoguverneaza(coloniile); instituirea unui sistem de tutela si, in acest cadru, crearea unui Consiliul de Tutela Creat ca urmare a prevederilor Chartei O.N.U., Consiliul de Tutela este alcatuit dintr-un numar limitat de state care administreaza teritorii sub tutela ; membrii permanenti ai Consiliului de Securitate care nu administreasza asemena teritorii ; un numar de alti membrii alesi de Adunarea Generala pe termen de trei ani. Consiliul se intruneste de doua ori pe an. Adunarea Generala a O.N.U. din 1960 a dat o declaratie : “Declaratia pentru acordarea independentei popoarelor coloniale” prin care se prevedea lichidarea oricaror forme de colonialism inclusiv a sistemului de tutela, asa incat acest organ isi va inceta existenta in momentul cand si ultimele teritorii sub tutela isi vor dobaandi independenta. Statele, dobandind independenta, automat, ca o consecinta fireasca, au incetat tratatele care instituiau protectoratul sau tutela. In anul 1997, Hong Kong – colonie engleza- va reintra in granitele statului chinez. Insulele Marshall, Mariane si Caroline din Pacific sunt inca sub tutela SUA. Evaluand eficienta activitatii Natiunilor Unite in domeniul eforturilor de prevenire a conflictelor indica obtinerea unor realizari incontestabile, in conditiile numeroaselor obstacole existente, obstacole care in 1990 aveau drept sursa, conflictul dintre Est si Vest. Avand in vedere importanta deosebita a respectarii integritatii teritoriale a statelor- conflictele teritoriale fiind cele mai grave atingeri ale securitatii internationale- este nevoie de intensificarea relatiilor dintre state in spiritul principiilor dreptului international si cresterea rolului O.N.U. pentru prevenirea si rezolvarea acestor conflicte. De asemenea intra in sarcina Consiliului de Securitate operatiunile de mentinere a pacii(Peace Keeping operations) – care fac referire la folosirea de personal militar sub mandat O.N.U. in alte scopuri decat cele de constrangere – ca de pilda: supravegherea incetarii focului, respectarea armistitiilor, forte de interpunere la frontiera – ex: Liban, Cipru, Coreea de Sud, Coreea de Nord, Somalia, Rwanda, Angola, Cambodgia etc. Alte atributii ale Consiliului de Securitate sunt masurile legate de executarea hotararilor Curtii Internationale de Justitie, recomandarile pentru admiterea de noi membri, aplicarea de sanctiuni, numirea Secretarului General Consiliul de Securitate este organismul care are legatura cu organismele regionale care au drept de actiune in domeniul controlului Consiliului. Poziţia privilegiată a Consiliului de Securitate rezultă în plus şi din competenţele pe care le deţine în cadrul Organizaţiei. Consiliul îşi dă bunăoară votul înainte să fie luate anumite decizii importante (mai ales ale Adunării Generale). Acest lucru este valabil mai ales în cazul acceptării şi excluderii de membri, precum şi în cel al numirii Secretarului General şi a judecătorilor din cadrul Curţii Internaţionale de Justiţie." De mai multi ani exista preocupari pentru reforma O.N.U. si modificarea Cartei, care vizeaza in principal Consiliul de Securitate, in sensul desfiintarii dreptului de veto sau al maririi numarului de membri permanenti, pentru a include tari ca Japonia, Germania, India, Brazilia, Nigeria, Mexic etc. Din cele anterior aratate putem sa extragem principalele atributii si totodata modalitatile de actiune practicate de O.N.U., conturand astfel latura teoretica a acestei organizati, insa in practica international situatia se prezinta sub cu totul o alta ipostaza. Sunt cunoscute o serie de conflicte internationale in fata carora O.N.U. a dovedit o slaba capacitate de gestionare a situatiilor pentru care a fost initial conceputa, relevand in schimb ca este inca o organizatie aflata in mainile marilor puteri. Sunt suficient de relevante in directia functionalitatii sau nefunctionalitatii O.N.U. si, cu precadere a Consiliului de Securitate, exemple precum: Bosnia-Herţegovina Datare: HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/wiki/1991" o "1991" 1991 - HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/wiki/1996" o "1996" 1996 ; HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/wiki/1992" o "1992" 1992 - HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/wiki/1995" o "1995" 1995 ţi vs bosniaci musulmani; Rezultat: medierea HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C5%A3ia_Na%C5%A3iunilor_Unite" o "Organizaţia Naţiunilor Unite" ONU pentru încetarea ostilitaţilor; este prezentat Planul Vance-Owen, de pacificare pentru fosta Iugoslavie ( HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/wiki/2_ianuarie" o "2 ianuarie" 2 ianuarie HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/wiki/1993" o "1993" 1993 ); se ofereau garanţii formale pentru unitatea HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/wiki/Bosnia-Her%C5%A3egovina" o "Bosnia-Herţegovina" Bosniei , prevazandu-se decuparea regiunii in 10 provincii: trei musulmane, trei sârbe, trei croate si una mixtă pentru HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/wiki/Sarajevo" o "Sarajevo" Sarajevo ; semnarea Acordului de la Dayton ( HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/wiki/Ohio" o "Ohio" Ohio ), prin care HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/wiki/Bosnia-Her%C5%A3egovina" o "Bosnia-Herţegovina" Bosnia-Herţegovina devine un stat independent, continand: HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Federa%C5%A3ia_Croato-Musulma n%C4%83&action=edit&redlink=1" o "Federaţia Croato-Musulmană — pagină inexistentă" Federaţia Croato-Musulmană şi HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Republika_Srpska_(Republica_S %C3%A2rb%C4%83)&action=edit&redlink=1" o "Republika Srpska (Republica Sârbă) — pagină inexistentă" Republika Srpska (Republica Sârbă) . Pierderi: 2.500.000 morţi; 3.000.000 refugiaţi Cipru Datare: HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/wiki/22_decembrie" o "22 decembrie" 22 decembrie HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/wiki/1963" o "1963" 1963 - HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/wiki/August" o "August" august HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/wiki/1964" o "1964" 1964 ţi greci vs ciprioţi turci Rezultat: HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C5%A3ia_Na%C5%A3iunilor_Unite" o "Organizaţia Naţiunilor Unite" ONU impune încetarea focului Croaţia Datare: HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/wiki/1941" o "1941" 1941 ; HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/wiki/1991" o "1991" 1991 - HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/wiki/1992" o "1992" 1992 Tabere: croaţi vs sârbi ărul sârbilor ucisi se ridică la peste 750.000. Încetarea focului, în HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/wiki/1992" o "1992" 1992 , se produce pe fondul medierilor internaţionale; Consiliul de Securitate al ONU decide trimiterea în HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/wiki/Croa%C5%A3ia" o "Croaţia" Croaţia a unei forţe de mentinere a păcii. Kosovo Datare: 1992-1996; 1997-1998 Tabere: albanezi vs sârbi şi muntenegreni Rezultat: HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/wiki/Slobodan_Milo%C5%9Fevici" o "Slobodan Miloşevici" Slobodan Miloşevici trimite în HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/wiki/Kosovo" o "Kosovo" Kosovo o forţă de securitate de 20.000 oameni; confruntări între miliţiile sârbe şi UCK (Armata de eliberare din Kosovo), cel mai mare val de violenţe fiind înregistrat in HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/wiki/1996" o "1996" 1996 ; OCK declara ca detine controlul a 40% din Kosovo; în iulie, Slobodan Miloşevici lansează o mare operaţiune militară în Kosovo; conflictul se internaţionalizează (octombrie HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/wiki/1998" o "1998" 1998 ); Pierderi: 1998 -> 1500 morţi; 50000 refugiaţi albanezi; distrugeri provocate de bombardarea HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/wiki/OTAN" o "OTAN" NATO . Consiliul de Securitate al ONU este gata sa trimita o misiune in Kosovo, pentru a examina situatia din provincie, dupa propunerile mediatorului Natiunilor Unite, Martti Ahtisaari, privind independenta supravegheata a provinciei cu populatie majoritar albaneza. De la Belgrad, premierul sarb Vojislav Kostunica sustine insa ca planul Ahtisaari nu beneficiaza de sustinerea Consiliului de Securitate al ONU, lasand sa se inteleaga ca negocierile ar trebui duse de un alt mediator. Presedintele in exercitiu al forului de decizie al ONU, ambasadorul britanic Emyr Jones Parry, a declarat ca poarta consultari cu ceilalti 14 membri ai Consiliului inainte de a stabili de cine sa fie condusa misiunea si cand sa aiba loc aceasta. Ahtisaari a prezentat in Consiliul de Securitate al ONU planul sau pentru noul statut al Kosovo, care preconizeaza o independenta supravegheata, statut respins de Serbia si de aliatul sau traditional, Rusia. Ideea unei astfel de misiuni a fost sugerata initial de ambasadorul Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin, care a apreciat ca in acest fel se pot "obtine toate informatiile posibile" cu privire la situatia de la fata locului inainte de a lua in considerare raportul mediatorului ONU. Anuntul oficialului britanic a fost urmat de cel al premierului sarb, Vojislav Kostunica , conform caruia planul care sustine independenta supravegheata a Kosovo nu se bucura de sustinerea Consiliului de Securitate al ONU. "Pentru ca am dovedit clar ca este vorba despre o propunere ilegitima, care vizeaza amputarea a 15% din teritoriul Serbiei, ceea ce este contrar Cartei ONU, este natural ca majoritatea membrilor Consiliului de Securitate sa refuze sa il sustina pe Martti Ahtisaari", a explicat Kostunica. In paralel, Parlamentul provinciei Kosovo, majoritar albanez, a adoptat in unanimitate o declaratie de sustinere a planului mediatorului ONU. FASIA GAZA O gestionare defectuasoasa a situatiei este cea din Fasia Gaza ONU avertizează că nu mai are provizii pentru Fâşia Gaza Un oficial al ONU afirma că peste 750.000 de locutori ai zonei nu vor mai primi de sâmbătă mâncare din partea organizaţiilor umanitare. Agenţia care se ocupă cu distribuirea hranei ajută aproape jumătate din populaţie Fâşiei Gaza. Fâşia Gaza este o zonă disputată între palestinieni şi israelieni. Aici a avut loc retragerea coloniilor evreieşti în 2005. Isralelul este foarte des acuzat că nu permite convoaielor de ajutoare să intre în Fâşia Gaza, ceea ce a dus la înrăutăţirea situaţiei umanitare. Forţele israeliene susţin că militanţii palestinieni lansează rachete asupra zonei. De asemenea, nu este permis nici accesul jurnaliştilor sau diplomaţilor europeni în zonă. Egiptul controlează intrarea de sud a zonei, la Rafah şi încearcă să izoleze gruparea radicală Hamas, pe care Israleul şi aliaţii săi o consideră o mişcare teroristă. Replay la genocid. Congo este in plin razboi civil, la ONU se da alarma  Razboiul civil a izbucnit in Congo, rebelii atacand orase unul dupa altul. Sute de mii de oameni au luat calea refugiului, iar seful Castilor Albastre ale Organizatiei Natiunilor Unite, Alan Doss, a dat alarma internationala. Trupele ONU, care au tras din elicoptere asupra unitatilor generalului Laurent Nkunda, sunt depasite de situatie, marsul trupelor Tutsi continua, apropiindu-se periculos de Goma, centru-cheie al organizarii de ajutoare medicale si umanitare pentru mai bine de un milion de refugiati din regiune. Armata rebelilor este doar la 20 de km de oras.   Congolezii reproseaza trupelor ONU din zona, cu 17.000 de soldati, ca nu sunt in stare sa ii apere. Protestul a prins proportii, demonstrantii au inceput sa arunce cu pietre in masinile de teren ale Organizatiei Natiunilor Unite. Dupa declaratiile rebelilor, doua mari orase din estul Congo-ului au fost deja ocupate de rebeli, iar Goma e incercuita. Guvernul congolez n-a confirmat stirea. „Situatia e insa foarte grava”, a declarat comandantul provinciei Nord-Kivu, Delphin Kahimbi.   Potrivit HYPERLINK "http://www.spiegel.de/politik/ausland/0,1518,587167,00.html" "_blank" Spiegel , in orasul Rutshuru, unde se adapostesc mii de refugiati, „domneste peste tot panica”, a transmis telefonic un functionar al administratiei locale, agentiei de presa Reuters. Centrele de ajutoare umanitare au fost deja atacate si jefuite. O reprezentanta a Medicilor fara Frontiere vorbeste de tratarea a 70 de raniti, iar 30.000 de refugiati sunt incartiruiti intr-un lagar provizoriu al ONU, din Kibati, la 10 km de Goma.   Ca urmare a disperatului apel la ajutor international, ambasadorul ONU francez, Jean-Maurice Rippert, a explicat ca Franta nu are trupe dispuse la interventie si ca e necesara „o actiune internationala concertata”. In Congo stationeaza, incepand cu 1999, cea mai mare trupa de pace a ONU, de 17.000 de soldati.   ĂZBOI ÎN CAUCAZ Capitala georgiană Tbilisi sub tirul aviaţie ruse! Un oficial din cadrul Ministerului georgian de Interne a anunţat în această dimineaţă că Rusia a bombardat un aeroport militar aflat în apropierea capitalei. Oficialii georgieni dau asigurări că la momentul atacului pe aeroport nu se aflau avioane şi că rachetele nu au provocat pagube importante. Bilanţul conflictului rămâne în continuare unul sângeros aproape 2000 de victime numai în Osetia de Sud plus alte mii de răniţi şi refugiaţi. Purtătorul de cuvânt al Ministerului georgian de Interne afirmă că Rusia a mobilizat 10.000 de soldaţi în Georgia dintre care 4000 au venit la bordul unor nave de război ancorate pe ţărmul abhaz al Mării Negre.Aseară bombardamentele au continuat şi în zona Kodori, singurul teritoriu al Abhaziei aflat sub controlul Georgiei. Potrivit televiziunii georgiene, ultimul atac s-a încheiat în jurul orei 22:30, ora României. Un înalt responsabil militar rus şi doi jurnalişti, tot de origine rusă au fost răniţi în ostilităţile din această noapte. Ca urmare a luptelor izbucnite în regiune, Azerbaidjanul a anunţat aseară încetarea exporturilor de petrol către două dintre porturile georgiene Kulevi şi Batumi. Compania energetică azeră SOCAR a anunţat de asemenea că va veni cu o variantă pentru ocolirea zonei de conflict. Acelaşi conflict acut din Osetia de Sud l-a determinat pe prim-ministrul rus, Vladimir Putin, să ceară o anchetă asupra a ceea ce el numeşte "acte de genocid" comise de trupele georgiene în provincia separatistă Osetia de Sud. ÎNGRIJORARE LA BUCUREŞTI România reafirmă necesitatea respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Georgiei, iar instituţiile abilitate trebuie să fie pregătite pentru evacuarea cetăţenilor români din Georgia, dacă situaţia va impune acest lucru. Aceasta este concluzia sedinţei CSAT de aseară.În comunicatul remis de Preşedinţie este reamintit faptul că evoluţia conflictelor îngheţate din zona Caucazului şi a bazinului Mării Negre a constituit o preocupare constantă a politicii noastre externe, iar România a atras atenţia cu privire la riscul acestor conflicte în planul securităţii regionale. România face un apel la toate părţile să dea dovadă de responsabilitate, să înceteze imediat ostilităţile şi să inceapă negocierile care să garanteze pacea şi stabilitatea în regiune. Potrivit documentului Preşedinţiei, România se va alătura eforturilor comunităţii internaţionale pentru a identifica o soluţie politică a crizei din Georgia. ÎN CĂUTAREA UNUI REFUGIU Avem de-a face cu o catastrofă umanitară. Autorităţile georgiene şi-au atacat propriul popor. Sunt numai câteva din declaraţiile şoc făcute de prim-ministrul rus, Vladimir Putin. In timpul unei vizite în Osetia de Nord. În această provincie ajung mare parte din refugiaţii din republica separatistă Osetia de Sud aflată în mijlocului conflictului ruso-georgian. Acţiunile autorităţile georgiene în Osetia de Sud sunt, desigur şi mai presus de orice, un atac împotriva propriului popor. Este greu de crezut că oseţii se vor lăsa convinşi să facă parte din statul georgian după ce s-a întâmplat şi ce se va mai întampla. Premierul rus Vladimir Putin a ajuns aseară târziu la Vladikavkaz, în Osetia de Nord pentru a discuta cu refugiaţii din Osetia de Sud. Potrivit lui Putin cel puţin 34 de mii de oameni au venit aici în căutarea unui loc sigur departat de bombardamente. Pot să spun că avem de-a face cu o adevărată catastrofă umanitară. Este rezultatul agresiunii Georgiei, zeci de oameni au murit şi sute sunt răniţi. Bombardamentele vizează ţinte civile din zone rezidenţiale. Între 2 şi 9 august au trecut graniţa în Osetia de Nord 34 de mii de oameni. O parte s-au întors, aşa că acum sunt inregistrati ca refugiaţi 22 de mii. Speriaţi de amploarea pe care au luat-o violenţele din regiunea separatistă Osetia de Sud, oamenii şi-au abandonate casele. Nu toţi au preferat Osetia de Nord. O parte s-a refugiat în Georgia, în zonele sigure. Imaginile din zonele de conflict au arătat scene de groază. Blocuri lovite de rachete, incendii şi răniţi zbătându-se între viaţă şi moarte. În ajutorul celor răniţi au venit şi militarii ruşi din forţa de menţinere a păcii care a instalat un spital în aer liber, unde soldaţii, dar şi civilii primesc îngrijiri medicale. APEL LA PACE În timp ce mii de georgieni încep să-şi caute adăpost departe de bombardamentele ruseşti, locuitorii din Tbilisi s-au adunat aseară în număr mare în centrul capitalei. Au aprins lumânări în memoria victimelor acestui conflict şi au cerut Rusiei să pună capăt violenţei. Demonstranţii s-au adunat în apropierea clădirii Parlamentului georgian, în piaţa Revoluţiei. Cei prezenţi au scris cu lumânări "Opriţi Rusia" şi au cerut comunităţii internaţionale o intervenţie mai fermă pentru închierea conflictului. “Întreaga HYPERLINK "javascript:;" lume ar trebui să ştie că ne apărăm ţara, vrem pace şi o Georgie unită. Este un lucru de înţeles. Vrem ca fiecare ţară să ştie că asceasta este o luptă decisivă, victorie paşnică sau moarte.” h h ‰ Î hµ h hÉ hÉ hÉ "n spital din Tbilisi unde sunt îngrijite victimele bombardamentelor. El a spus din nou că speră că se va semna un acord de încetare a focului cât mai curând şi a cerut la rândul său Rusiei, să înceteze atacurile. De la începutul conflictului 150 de cetăţeni georgieni, printre care 40 de civili au murit şi cel puţin 400 au fost răniţi. Bilanţul anunţat de ministrul georgian al Afacerilor Externe nu include însă victimele bombardamentului asupra oraşului Gori. UN NOU EŞEC AL ONU Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU s-a încheiat aseară cu un nou eşec. Cei prezenţi la întrunirea de la New York nu au reuşit să definitiveze un document menit să pună capăt conflictului izbucnit în Osetia de Sud între Georgia şi Rusia. Membrii Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite nu au putut decât să constate că tensiunile se răspândesc şi către alte regiuni separatiste, în special Abhazia, situată în vestul Georgiei pe litoralul Mării Negre. În acest moment sunt îngrijoraţi în special de extinderea conflictului dintre Osetia de Sud către Abhazia. Preşedintele Consiliului se Securitate, belgianul Jan Grauls a declarat că este greu, dacă nu imposibil să găsească un teren comun pentru declaraţie. După reuniune, Vitali Ciurkin le-a declarat jurnaliştilor că Rusia aşteaptă o promisiune din partea Georgiei, prin care aceasta se se angajează să renunţe la violenţă şi să se retragă din Osetia de Sud. Forţele georgiene trebuie să se retragă din Osetia de Sud, trebuie să se retragă de pe teritoriile pe care le-au invadat în ultimele zile ca urmare a agresiunii militare împotriva Osetiei se Sud. Oficialul rus a adăugat că o înţelegere de încetare a focului nu este soluţia acestui conflict şi că Rusia îşi va păstra trupele de menţinere a păcii în regiunea separatistă, aşa cum o face din 1992. În timp ce situaţia din Osetia de Sud este în impas la ONU, Uniunea Europeană avertizează Rusia că o continuare a acţiunilor sale militare pe teritoriul georgian va afecta relaţiile bilaterale. Având de-a face cu un conflict din ce în ce mai violent, miniştrii de externe ai statelor membre UE se vor reuni săptămâna viitoare pentru evaluarea situaţiei şi înaintarea unor soluţii pentru ieşirea din criză. Până atunci, Bernard Kouchner, şeful diplomaţiei franceze, va face o vizită în regiune, însoţit de omologul său finlandez Alexander Stubb. Preşedinţia franceză a Uniunii Europene a propus deja un plan pentru criza din Osetia de Sud care include respectarea integrităţii teritoriale a Georgiei şi încetarea imediată a ostilităţilor. GENOCID, NATIUNILE UNITE SI MOARTEA DREPTURILOR ABSOLUTE RWANDA Despre genocidul din Rwanda se înţeleg foarte puţine lucruri. Timp de 100 de zile, între 6 aprilie şi 19 iulie 1994, o elită politică Hutu a instigat la uciderea în masă a 800.000 de indivizi de etnie Tutsi, potrivit datelor oficiale. Datele neoficiale indică cifra de 2 milioane, 2 milioane jumătate. Din punct de vedere statistic, în conformitate cu datele oficiale, asta ar însemna 5,5 morţi pe minut. Rata omuciderilor a fost mult mai mare în primele 4 săptămâni, când s-au înregistrat cei mai mulţi morţi. Genocidul din Rwanda are, aşadar, macabra deosebire de a depăşi numărul morţilor din timpul Holocaustului. Şi, spre deosebire de nazişti, care au folosit o tehnologie industrială modernă pentru a realiza cel mai primitiv mod de lichidare fizică, făptuitorii genocidului rwandez au utilizat metode primitive şi instrumente care necesitau efort fizic, presupunând contact direct (intim) cu victima. Nu îmi propun să analizez subiectul dat din punctul de vedere al desfăşurării propriu-zise a genocidului. O să mă axez, în mare parte, pe evidenţierea atitudinii Organizaţiei Naţiunilor Unite, în virtutea statutului său de organizaţie universală, apărătoare a drepturilor omului, a păcii şi securităţii, considerată a fi cel mai abilitat organism de soluţionare a conflictelor. Genocidul din Rwanda privit din perspectiva ONU şi a Statelor Unite ale Americii a fost studiat de un şir de cercetători din Rwanda, SUA şi ţări europene implicate direct sau indirect în conflict - Franţa şi Belgia, dar şi de foşti funcţionari ONU aflaţi în exerciţiul funcţiunii la momentul genocidului, care au avut acces liber la informaţiile şi discuţiile pe marginea acestui subiect. Printre aceştia menţionez pe Michael N. Barnett cu lucrarea „Eyewitness to a genocide: The United Nations and Rwanda”, funcţionar al Misiunii SUA la ONU. El menţionează că iniţial era împotriva intervenţiei în Rwanda din cauza faptului că trupele ONU suferiseră recent eşec în Somalia şi Bosnia, ceea ce le demonstrase incapacitatea de a interveni şi soluţiona un conflict intern, un război civil. Ulterior însă tot el este cel care acuză ONU şi SUA de neimplicare în stoparea genocidului, care demult trecuse de limitele unui război civil. Alan J. Kuperman, specialist în conflicte etnice şi intervenţii umanitare la Centrul de Studii Internaţionale al Universităţii din Carolina de Sud, atenţionează asupra faptului că ¾ din populaţia Tutsi a fost exterminată. Tot el este cel care evidenţiază existenţa a două şcoli de gândire în ceea ce priveşte relaţia Hutu - Tutsi înainte şi în timpul perioadei coloniale, relaţie care a generat ulterior genocidul rwandez. Primul punct de vedere, aprobat de politicienii Tutsi şi expus de mulţi istorici vest-europeni, susţine ideea că relaţiile dintre cele două grupuri aveau mai mult caracter de simbioză decât antagonist până la venirea puterilor coloniale spre sfârşitul secolului al XIX - lea. Această şcoală nu neagă faptul că regii Tutsi au fost la putere aproape în toată perioada precolonială, dar susţin că mulţi funcţionari şi administratori erau de origine Hutu, iar relaţia patron - client în cadrul şi între grupuri era flexibilă şi reciproc avantajoasă. Tutsi erau majoritatea crescători de animale (bovine), iar Hutu erau, de obicei, cultivatori, diferenţe nu foarte rigide, însă. Această şcoală susţine că întâi Germania şi apoi Belgia, după transferul puterii coloniale în timpul primului război mondial, au acutizat diferenţele etnice pentru a implementa un sistem de control indirect. Cererile europene pentru resursele extractive au forţat grupul mic al administratorilor Tutsi să asuprească majoritatea Hutu. Politicienii Hutu şi alţi istorici nu sunt de acord cu afirmaţiile primei şcoli şi susţin faptul că Tutsi conduc cu mult înainte de a veni europenii şi de a impune acest sistem discriminatoriu. Această şcoală optează pentru ideea că puterile coloniale au formalizat şi instituţionalizat sistemul rasist deja existent prin introducerea în actele de identitate a menţiunii grupului etnic din care fac parte. Oricum, ambele şcoli sânt de acord că pe parcursul perioadei coloniale, o elită Tutsi a exploatat Hutu ca pe nişte cetăţeni de mâna a doua, ceea ce provocat de-a lungul timpului masacre împotriva Tutsi, culminând cu genocidul din 1994. Jared A. Cohen, în „One Hundred Days of Silence: America and the Rwanda Genocide”, consideră genocidul din Rwanda ca fiind unul din eşecurile cele mai mari ale umanităţii, având guvernul SUA ca lider al non - intervenţiei. Belgia şi cel puţin 3 state membre permanente a Consiliului de Securitate - SUA, Franţa şi Marea Britanie - ştiau de avertismentele generalului Dallaire din ianuarie 1994 şi au respins cererea de întărire a forţelor UNAMIR aflate pe teritoriul Rwandei. Există două documente extrem de importante care cereau expres implicarea ONU în stoparea genocidului : Carta ONU, care proclamă principiile şi scopurile organismului şi Convenţia cu privire la prevenirea şi reprimarea crimelor de genocid, adoptată de Adunarea Generală ONU la 9 decembrie 1948. Preambulul Convenţiei exprimă faptul că genocidul este o crimă la adresa dreptului popoarelor, în contradicţie cu spiritul şi scopurile Naţiunilor Unite şi pe care lumea civilizată îl condamnă. Prin Art. 1, Părţile contractante confirmă că genocidul, comis atât în timp de pace, cât şi în timp de război, este o crimă de drept internaţional şi ele se angajează să-l prevină şi să-l pedepsească. Convenţia stabileşte totodată şi acţiunile care sunt considerate act de genocid; astfel genocidul se referă la oricare dintre actele de mai jos, comis cu intenţia de a distruge, in totalitate sau numai în parte, un grup naţional, etnic, rasial sau religios, cum ar fi: a) uciderea membrilor unui grup; b) atingerea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor unui grup; c) supunerea intenţionata a grupului la condiţii de existenţă care antrenează distrugerea fizică totală sau parţială; d) măsuri care vizează scăderea natalităţii în sânul grupului; e) transferarea forţată a copiilor dintr-un grup în altul. Atitudinea ONU în raport cu genocidul din Rwanda contravine tuturor acestor principii consfinţite de însuşi acest organism. În ciuda faptului că generalul Romeo Dallaire a cerut în nenumărate rânduri întăriri pe teren, ONU a ordonat trupelor sale să nu protejeze civili, susţinând ideea unui război civil în defavoarea realităţii unui genocid, şi pe 21 aprilie a ordonat ca trupele, în afara de 270 de soldaţi, să fie retraşi. Statele Unite şi-au folosit puterea considerabilă în Consiliul de Securitate pentru a cenzura apelul la intervenţie şi, mai apoi, i-a obstrucţionat pe cei care doreau o intervenţie. O investigaţie mai aprofundată a dezvăluit o istorie mult mai complexă, reprofilând drama departe de SUA, către Consiliul de Securitate şi Secretariatul general al ONU. Imediat după ce Consiliul a votat reducerea misiunii UNAMIR, genocidul în forma sa de manifestare a devenit foarte clar şi uşor de distins. Dar reacţia duplicitară a consiliului a fost să refuze să numească evenimentele cu numele adevărat - genocid - de frică sa nu fie nevoit să acţioneze. Din moment ce genocidul nu mai putea fi negat la nivel public, la începutul lunii mai, ONU, foarte rapid, a propus un plan de intervenţie, dar a apărut o problema: trupe necesare intervenţiei nu au putut fi localizate. Tăcerea colectiva a ONU de la început până la încheierea conflictului poate fi atribuită „lipsei de voinţă politică”. Din acest punct de vedere, întreg Consiliul poate fi considerat responsabil de „căderea” Rwandei. Diverse cercetări au inclus în rândul vinovaţilor înalţi oficiali ONU care se prezentau formal ca fiind susţinători ai intervenţiei. Secretarul General ONU de la acea dată, Boutros Boutros - Ghali, afirma că a făcut apel către membrii ONU de a trimite trupe în zonă dar a fost ignorat. În acest context ţin să precizez faptul că relaţia specială a lui Boutros - Ghali cu administraţia americană şi refuzul de a se angaja într-un tip de reformă inspirată exclusiv de perceptele americane l-a costat pe diplomatul egiptean accesul la cel de-al doilea mandat, ceea ce demonstrează că Boutros Ghali făcea jocul SUA în tendinţa de amânare a implicării în genocid şi de negare propriu-zisă a genocidului. Oficiali de la Departamentul de operaţiuni de menţinere a păcii (DPKO - Departament of Peacekeeping Operations) pretindeau că au făcut tot ce au putut bazându-se pe informaţia insuficientă venită de pe teren, insinuând că comandantul forţelor UNAMIR, Romeo Dallaire, nu îşi îndeplinea misiunea. Ulterior s-a demonstrat că Secretariatul nu a informat Consiliul de Securitate despre acest fapt, ordonând pacificatorilor să rămână imparţiali. Majoritatea rapoartelor şi acţiunilor indicau un suport subtil, dar important, reducerii expunerii UNAMIR în contextul conflictului. La 8 aprilie biroul lui Boutros-Ghali a spus consiliului că evacuarea trebuie să fie inevitabilă. La 9 aprilie Boutros-Ghali a comunicat ca UNAMIR - ul să se retragă dacă situaţia devine suficient de periculoasă. Departamentul de operaţiuni de menţinere a păcii şi Boutros-Ghali i-au spus într-un mod consecvent lui Romeo Dallaire că UNAMIR nu va primi întăriri şi să se pregătească de evacuare. Ziua următoare, consilierul politic special a lui Boutros-Ghali a menţionat dur faptul că UNAMIR ar putea fi închisă. În toată această schemă este implicată, fără îndoială, şi Franţa. Ea juca rolul de „metropolă” pentru guvernul rwandez şi era, totodată, bună prietenă cu secretariatul general. Franţa a susţinut acordurile de la Arusha din 1993 în urma războiului civil şi a refuzat cererea Belgiei de intervenţie în zonele de acţiune ale RPF (Frontul Popular Rwandez - grupul care lupta împotriva celor implicaţi în genocid şi care ulterior va prelua puterea în Rwanda, democratizând statul). Există dovezi factologice care afirmă colaborarea Franţei cu Boutros-Ghali pentru a obţine în consiliu un verdict împotriva intervenţiei. Masacrul Tutsi din 1994 este primul caz de genocid incontestabil de după 1945 , iar raţiunile neintervenţiei în Rwanda au natură complexă. Implicaţiile politice şi economice ale Franţei şi SUA în regiune au provocat diferenţe de opinii şi chiar conflicte de interese între membrii Consiliului de Securitate, fapt care a dus la abandonul Rwandei de către comunitatea internaţională. Lipsa de voinţă a ONU a permis astfel unei elite politice să lichideze în masă un grup etnic, genocidul din Rwanda fiind catalogat ca unul dintre cele mai teribile acte ale secolului XX. Bibliografie: Dr Ion Diaconu – Curs de drept international public, Casa de editura si presa “Sansa” SRL, Bucuresti, 1993 Nicolae Purda /David Ungureanu – Organizatii Internationale, Interguvernamentale, editura Pro-Universitaria, Bucuresti, 2008 Prof. univ. dr. Dumitru Mazilu – Drept international public, editia a II a, volumul 2, editura Lumina Lex, Bucuresti 2005 Dr. Florian Coman – Drept international public, volumul 1, editura Sylvi, Bucuresti, 2001 Nicolae Purda/ Stefan Tarca/ Veliscu Viorel/ Pirvu Loredana – Drept international public, editura Universitara, Bucuresti, 2005 Sven Gareis/Johannes Varwick, Die Vereinten Nationen. Aufgaben, Instrumente und Reformen; Bundeszentrale für politische Bildung Schriftenreihe Band 403, Bonn 2003, p. 51-52] World Wide Web: Pittsburghlive.com Cotf.edu Desantura.ru Bc.edu Hotnews.ro 9am.ro Ziua.ro Wikipedia.org PAGE * MERGEFORMAT 5 쥁`