Referat Dr De Proprietate

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Dr De Proprietate si de asemenea puteti face Download Referat dr de proprietate

Citeste fragmente din Referat Dr De Proprietate

Dezmembramintele dreptului de proprietate Sectiunea I Consideratii generale privind dezmembramintele dreptului de proprietate 1.1. Notiune Dreptul de proprietate este dreptul cel mai complet asupra unui lucru deoarece confera titularului sau toate cele trei atribute: posesia, folosinta si dispozitia. El are un caracter absolut, in sensul ca se manifesta in raporturile proprietarului cu tertii si un caracter exclusiv, in sensul ca numai proprietarul le poate exercita in deplinatatea lor. Legea permite insa disocierea acestor atribute si repartizarea lor la titulari diferiti, conform art. 479 C. civ., care dispune ca ,,poate avea cineva asupra bunurilor, sau un drept de proprietate, sau un drept de folosinta, sau numai servitute”. Rezulta deci ca dreptul de proprietate, dintre drepturile reale principale, este dreptul cel mai important, deoarece confera titularului toate cele trei atribute, celelalte drepturi reale principale neconferind titularului lor decat doar unele dintre ele. Aceasta ultima ipoteza se intalneste in situatia in care atributele dreptului de proprietate sunt exercitate de titulari diferiti, astfel ca se ajunge la dezmembrarea dreptului de proprietate, in sensul ca atributul dispozitiei revine intotdeauna proprietarului, iar celelalte doua atribute, respectiv posesia si folosinta, sunt exercitate de alte persoane in conditiile stabilite de lege. Indiferent de maniera in care are loc dezmembrarea dreptului de proprietate, atributul dispozitiei va ramâne intotdeauna in mainile proprietarului, deoarece este singurul atribut a carui instrainare duce la pierderea a insusi dreptului de proprietate, celelalte atribute nefiind de natura sa duca la disparitia sa. Se ajunge astfel la nasterea unor drepturi concurente asupra aceluiaşi bun, respectiv dreptul de proprietate si un alt drept real, însa in aceasta situatie, ambele drepturi reale sunt limitate, in sensul ca dispozitia ramâne la nudul proprietar, iar celelalte doua atribute apartin titularulul dreptului real constituit. Prin aceasta separare nu se desfiinteaza dreptul de proprietate, dezmembramintele fiind compatibile numai cu acest drept. 1. Aspecte istorice. In dreptul roman, jura in re, denumite apoi jura in re aliena, erau drepturile constituite cu privire la bunul altei persoane. Altfel spus, titularul unui asemenea drept nu era proprietarul bunului. Servitutile constituiau cea mai importanta categorie de jura in re aliena, fiind clasificate in servituti prediale si servituti personale. Servitutile prediale erau constituite in favoarea unei persoane ca proprietara a unui imobil in calitate de fond dominant, in timp ce servitutile personale erau constituite in favoarea unei persoane independent de calitate acesteia de proprietara a unui imobil. In categoria servitutilor personale erau incluse dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitatie si serviciilor sclavilor (operae servorum). In legatura cu servitutile a aparut notiunea de possessio juris, distincta de posesia propriu-zisa (possessio, possessio corporis), facandu-se distinctia intre posesia drepturilor ca bunuri incorporale si posesia bunurilor corporale. În realitate, possessio juris era doar o intuitie juridica a posesiei ca stare de fapt corespunzatoare dezmembramintelor dreptului de proprietate, avand insa ca obiect tot un bun corporal. 2. Conceptul modern de dezmembraminte ale dreptului de proprietate privata. In dreptul modern insa, drepturile asupra bunului altuia au inceput sa fie privite nu numai in relatie cu bunul care forma obiectul dreptului de proprietate al altei persoane, ci in relatia directa cu dreptul de proprietate respectiv. Aceasta noua perspectiva a condus la notiunea de dezmembraminte ale dreptului de proprietate privata. Drepturile reale asupra bunului altuia, jura in re aliena, sunt rezultatul dezmembrarii atributelor care intra in continutul juridic al dreptului de proprietate. Cu privire la acelasi bun se exercita mai multe drepturi reale. Dreptul de proprietate, ca drept complet, care include in continutul sau juridic plenitudinea atributelor posesiei, folosintei si dispozitiei, este divizat in mai multe drepturi reale. Fiecare dintre aceste drepturi reale include in continutul sau juridic unele dintre atributele care formau continutul juridic al dreptului de proprietate initial. şi, in cazul servituţilor, chiar si atunci când acestea sunt veritabile dezmembraminte ale dreptului de proprietate, proprietarul fondului aservit poate fi privit ca nud proprietar numai intr-un sens foarte general. Intr-adevar, in acest caz, ca urmare a particularitatilor dreptului de servitute, proprietarul fondului aservit este lipsit de unele atribute ale dreptuiui sau de proprietate, dar numai in legatura cu o parte din bunul sau, mai mult, uneori, titularul fondului aservit nu este lipsit in totalitate de aceste atribute, el având dreptul sa exercite in comun cu titularul fondulul dominant. şi, de obicei, descrierea dezmembramintelor se face prin menţionarea separarii folosinţei (usus si fructus) din continutul juridic al dreptului de proprietate privata, aceasta descriere este incompleta si imprecisa. Este incompleta pentru ca, in aceasta viziune, atributul posesiei ca element de drept (jus possidendi) ar ramâne in totalitate la nudul proprietar. Or o asemenea concluzie ar fi eronata. Jus possidendi este el însuşi divizat între nudul proprietar si titularul dezmembramantului. Nudul proprietar pastreaza dreptul de a-si apropria lucrul, precum si dreptul de a stapâni lucrul, dar, in acest ultim caz, doar in calitate de nud proprietar, iar titularul dezmembramantului dobandeşte dreptul de a stapâni si el bunul, dar nu ca proprietar, ci ca titular al dezmembramantului respectiv. Asadar, dintre cele doua elemente care definesc jus possidendi, respectiv aproprierea si stapânirea, aproprierea ramâne integral la nudul proprietar, dar stapânirea se împarte între acesta si tituarul dezmembramantului constituit. Ca urmare, orice dezmembramant al dreptului de proprietate include, in continutul sau juridic, atributul posesiei. Acest atribut nu se confunda cu jus possidendi care intra in continutul juridic al dreptului de proprietate privata, ci constituie numai o parte din acesta, ca rezultat al divizarii lui între nudul proprietar si titularul dezmembramantului. Este imprecisa pentru ca, desi atributul dispozitei ramân la nudul proprietar, totuşi acest atribut este diminuat sub un dublu aspect. Cat priveste dispozitia juridica, ea este pastrata, dar numai in legatura cu nuda poprietate. Adagiul nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet explica de ce nudul proprietar nu poate sa transmita decat dreptul de nuda proprietate, iar dobânditorul acestui drept va fi tinut sa respecte si el dezmembramantul constituit, impreuna cu toate celelalte persoane care formeaza subiectul pasiv, general si nedeterminat specific oricarui drept real principal. Cat priveste dispozitia materiala, nudul proprietar o poate exercita, dar numai in masura in care nu este stânjenit exercitul dezmembramantului. Rezulta ca, prin constituirea unui dezmembramant, atributul dispozitiei materiale este restrâns, uneori, pâna la golirea lui de orice conţinut. ţie trebuie sa fie amendata in lumina consideratiilor facute mai sus, in sensul ca limitarea unor atribute din continutul juridic al dreptului de proprietate privata nu are semnificaţia constituirii unor dezmembraminte. Este motivul pentru care aşa-numitele servituţi naturate si legale nu sunt veritabile dezmembraminte. În plus, unele servituţi constituite prin fapta omului sunt veritabile dezmembaminte ale dreptului de proprietate privata chiar daca anumite atribute ale dreptului de proprietate asupra fondulul aservit nu sunt desprinse si transmise exclusiv catre proprietarul fondului dominant, ci sunt exercitate in mod concurent de catre cei doi proprietari. Ca urmare, dezmembramintele dreptului de proprietate pot fi definite ca drepturi reale principale derivate asupra bunului altuia care se constituie sau se dobandesc prin transferarea unor elemente din continutul juridic al dreptului de proprietate asupra bunului respectiv catre o alta persoana sau prin exercitarea concurenta a acestor elemente de catre proprietarul bunului si o alta persoana. Astfel intelese, dezmembamintele dreptului de proprietate sunt limitate ca numar prin lege. Intr-adevar, toate drepturile reale, deci si dezmembramintele dreptului de proprietate privata, au aceasta caracteristica. ţiile art. 136, alin. 4 din Constituţie, care precizeaza in mod limitativ modurile de exercitare a dreptului de proprietate publica, precum si pe caracterul de drept privat al reglementarii acestor drepturi reale principale, care nu poate deroga de la regimul de drept public al dreptului de proprietate publica. Împrejurarea ca in art. 13, alin. 1 din Legea nr. 213/1998 nu se face diferenţa între servituţile naturale si legale, pe de o parte, si servituţile constituite prin fapta omului, pe de alta parte, nu este relevanta. Textul precizeaza insa foarte clar ca servituţile asupra bunurilor din domeniul public trebuie sa fie compatibile cu uzul sau interesul public caruia îi sunt destinate bunurile afectate. Altfel spus, distincţia la care obliga acest text nu este aceea dintre servituţile legale si naturale pe de o parte, si servituţile stabilite prin fapta omului, pe de alta parte, ci distincţia dintre servituţile care sunt veritabile dezmembraminte ale dreptului de proprietate si servituţile care sunt simple limite de exercitare a acestui drept. Numai servituţile din ultima categorie, indiferent de izvorul lor, fie el si fapta omului, sunt compatibile cu dreptul de proprietate publica. O alta interpretare ar fi in contradicţie cu dispoziţiile art. 136, alin. 4 din Constituţie. ţial pastreaza caracterul perpetuitaţii in acest înteles specific, care îngaduie reîntregirea dreptului iniţial dupa încetarea dezmembramintelor. 4. Corelaţia dintre dezmembramintele dreptului de proprietate privata si posesia ca stare de fapt. Ca urmare a dezmembrarii dreptului de proprietate privata se modifica in configuraţia posesiei ca stare de fapt. Posesia, inteleasa ca manifestare exterioara, ca obiectivare a tuturor atributelor dreptului de proprietate privata, este inlocuita cu o posesie privita ca manifestare exterioara, ca obiectivare a atributelor care ramân in continutul juridic al nudei proprietaţi si cu o posesie care reprezinta obiectivarea atributelor unuia sau altuia dintre dezmembramintele propriu-zise. Aceasta noua realitate juridica este importanta pentru a înţelege modul in care se produc efectele juridice ale posesiei ca stare de fapt in raport cu fiecare dintre dezmembraminte in sens larg ale dreptului de proprietate. 5. Diferenţierea dezmembramintelor dreptului de proprietate privata de raporturile juridice obligaţionale conexe si de drepturile de creanţa, in general. Dezmembrarea dreptului de proprietate privata, indiferent daca rezulta dintr-un fapt juridic in sens restrans sau dintr-un act juridic, are ca rezultat nu numai fragmentarea dreptului iniţial de proprietate in mai multe drepturi reale, ci si naşterea unor raporturi juridice obligaţionale între nudul proprietar si titularul dezmembramantului. Neînţelegerea acestui dublu efect al dezmembrarii dreptului de proprietate privata, in planul drepturilor reale in planul obligaţiilor, explica, in buna masura, controversele nascute in legatura cu natura juridica a dezmembramintelor si includerea acestora, ca obligaţii reale, cu un sens specific, in sfera raporturilor juridice obligaţionale. De aceea, este necesara diferenţierea drepturilor si obligaţilor nudului proprietar si ale titularilor dezmembramintelor care apar ca o manifestare a continutului juridic al drepturilor reale rezultate in urma fragmentarii dreptului de proprietate de drepturile de creanţa si obligaţiile care intra in continutul raporturilor juridice obligaţionale. În acest context, noţiunea de obligaţii are un sens larg, in sfera ei intrând atât raporturile juridice obligaţionale propriu-zise, care au in continutul lor drepturi de creanţa cât si raporturile juridice care au in continutul lor drepturi potestative sau drepturi corelative unor obligaţii propter rem. În general, este necesara diferenţierea dintre dezmembraminte ca drepturi reale principale si drepturile de creanţa. Chiar in situatia in care drepturile de creanţa au ca obiect o prestaţie referitoare la un anumit bun, ele pot fi privite numai într-un sens foarte general ca drepturi asupra bunului altuia. În realitate, in sens propriu-zis, obiectul dreptului de creanţa este prestaţia la care s-a obligat debitorul, chiar daca aceasta prestaţie se desfaşoara in legatura cu un anumit bun al debitorului. Astfel, locatarul unui imobil chiar daca are un drept de folosinţa asupra imobilului respectiv nu are un drept real, intrucat asigurarea acestei folosinţe nu se face in mod direct, ci in mod mediat, prin intermediul prestaţiei locatorului, care are ob1igaţia sa asigure pentru locatar folosinţa bunului închiriat. ţie sau superficie (în acest ultim caz, numai daca este vorba de un teren), fara a se aduce atingere continutului juridic al dreptului de servitute. Daca s-a constituit insa mai întâi un drept de uzufruct, uz, abitaţie sau superficie, constituirea ulterioara, prin act juridic, a unui drept de servitute asupra aceluiaşi bun este posibila nu numai cu acordul nudului proprietar, ci si cu acordul titularului dezmembramantului respectiv. Desigur este posibila dobândirea dreptului de servitute prin uzucapiune, in masura in care este vorba de o servitute continua si aparenta, chiar daca s-a constituit anterior un alt dezmembramant. În acest caz, uzucapiunea opereaza atât împotriva nudului proprietar, cât si împotriva titularului dezmembramantului constituit anterior. 7. Evaluarea dezmembramintelor. Ca drepturi patrimoniale, dezmembramintele dreptului de proprietate privata au o anumita valoare economica. Dar, spre deosebire de valoarea economica a dreptului de proprietate privata, care se poate stabili, de regula, pe baza jocului cererii si al ofertei, precum si pe baza unor criterii stabilite de legiuitor in completarea acestei reguli, valoarea economica a dezmembramintelor nu se poate stabili in mod direct prin raportare la mecanismele economiei de piaţa. De cele mai multe ori, valoarea baneasca a acestor dezmembraminte este rezultatul aplicarii unor criterii economice proprii altor drepturi patrimoniale. Astfel, când dezmembramintele presupun folosinţa întregului bun, cum se întâmpla in cazul uzufructului, uzului, abitaţie si dreptului de folosinţa asupra terenului inclus in dreptul de superficie, valoarea economica se stabileşte pe baza de expertiza, in funcţie de durata dezmembramintelor si de contravaloarea folosinţei pe unitate de timp (de obicei, o luna sau un an), aplicându-se criteriile din materia contractului de locaţiune. Evaluarea dezmembramintelor propriu-zise implica si evaluarea nudei proprietaţi. O data ce a fost evaluat un anumit dezmembramant, prin scaderea valorii sale din valoarea de circulaţie a bunului care formeaza obiectul dreptului de proprietate se obţine valoarea nudei proprietaţi. Nu este insa exclus ca valoarea economica a nudei proprietaţi sa fie diferita de rezultatul acestei operaţiuni aritmetice, caz in care, tot pe baza de expertiza se poate stabili o alta valoare. Secţiunea a II – a Dreptul de uzufruct 2.1. Noţiunea, caracterele juridice, obiectul si dobândirea dreptului de uzufruct 8. Dreptul de uzufruct. Noţiune si conţinut juridic. Potrivit art. 517 C. civ., “Uzufructul este dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sunt proprietatea altuia, întocmai ca însuşi proprietarul lor, insa cu îndatorirea de a le conserva substanţa”. Dreptul de uzufruct ia naştere asadar prin dezmembrarea dreptului de proprietate privata, respectiv prin divizarea atributului posesiei si prin pierderea de catre proprietar a elementelor usus (jus utendi) şi fructus (jus fuendi), care formeaza atributul folosinţei. Ca urmare, rezulta doua drepturi, respectiv dreptul de nuda proprietate si dreptul de uzufruct. Nudul proprietar pastreaza o parte din atributul posesiei, el continuând sa aproprieze bunul si sa îl stapâneasca, dar numai ca nudul proprietar, precum si atributul dispoziţiei. Uzufructuarul preia o parte din atributul posesei, precum si atributul folosinţei, inclusiv posibilitatea de a ceda emolumentul acestei folosinţe. Dreptul de uzufruct si dreptul de nuda proprietate sunt distincte si autonome, fiecare având propria sa opozabilitate ca drept real. Nudul proprietar si uzufructuarul nu sunt coproprietari ai bunului, astfel ca nu se pune problema partajarii bunului între ei. ţa. Dar in sfera drepturilor reale principale, uzufructul este inclus in categoria dezmembramintelor, astfel cum au fost definite mai sus. Genul proxim al uzufructulul este categoria dezmbramintelor, ceea ce presupune, desigur, apartenenţa sa la sfera drepturilor reale principale. Din aceasta perspectiva, definirea dreptului de uzufruct trebuie sa surprinda specificul sau in raport cu alte dezmembraminte ale dreptului de proprietate. ţa bunului care formeaza obiectul bunului sau. Aceasta îndatorire de a conserva substanţa lucrului este insa relativ, pentru ca ea nu-l împiedica pe uzufructuar sa diminueze substanţa bunului ca urmare a uzurii determinate de folosinţa normala a bunului. Apoi, atributele care au facut parte iniţial din continutul juridic al dreptului de proprietate si care au fost preluate de uzufructuar nu pot fi exercitate dincolo de limitele pâna la care proprietarul însuşi era îndreptaţit sa le exercite. Cu alte cuvinte, limitele materiale si juridice ale exercitarii dreptului de proprietate sunt totodata si limite ale exercitarii dreptului de uzufruct, desigur, cu referire la atributele care intra in continutul juridic al acestui dezmembramant. Caracterul esenţialmente temporar al dreptului de uzufruct, desi nu este precizat in art. 517 C. civ., rezulta in mod neechivoc din dispoziţiile art. 557 si art. 559 C. civ. Potrivit primului text legal, uzufructul se stinge prin moartea uzufructuarului, deci el poate fi constituit cel mult pe durata vieţii acestuia când este vorba de a persoana fizica. În acest sens se spune ca dreptul de uzufruct este viager. Al doilea text limiteaza durata uzufructului constituit in favoarea unei persoane juridice la 30 de ani. Aceste consideraţii permit definirea dreptului de uzufruct. El este dezmembramantul dreptului de proprietate privata, cu caracter temporar, care confera titularului sau atributul de a stapâni bunul altuia in calitate de uzufructuar. Precum si atributul folosinţei (jus utendi si jus fruendi) asupra acelui bun, inclusiv posibilitatea cedarii emolumentului acestei folosinţe, cu îndatorirea de a-i conserva substanţa, atribute care trebuie sa fie exercitate cu respectarea limitelor materiale si juridice. ştere si prin continutul lor juridic. O menţiune speciala este necesara in legatura cu dreptul de urmarire si dreptul de preferinţa. Cum am vazut, aceste prerogative apartin, in sens procesual, apartine tuturor drepturilor reale, iar prerogativa preferinţei, in acelaşi sens procesual, apartine tuturor drepturilor patrimoniale. B. Dreptul de uzufruct este un drept esenţialmente temporar. Când uzufructul este constituit in favoarea unei persoane fizice, durata maxima a uzufructului este durata vieţii uzufructuarului. Aceasta concluzie rezulta din dispoziţiile art. 557 C. civ. Din aceasta cauza, s-a apreciat in mod tradiţional in doctrina ca uzufructul constituit in favoarea persoanelor fizice are caracter esenţialmente viager. Astfel spus, in cazul persoanelor fizice, caracterul temporar al uzufructului imbraca forma caracterul viager. Aceasta sintagma nu exclude posibilitatea ca uzufructul sa fie constituit pe o durata mai mica decât aceea a vieţii uzufructuarului, dar se stabileşte ca durata maxima a uzufructului este durata vieţii uzufructuarului. Potrivit art. 560, “Uzufructul constituit pâna ce o alta persoana va ajunge la o vârsta hotarâta, ţine pâna la acea epoca, chiar de ar muri acea persoana inaintea vârstei hotarâte”. Textul acesta nu instituie o excepţie de la caracterul viager al uzufructului. În realitate, este vorba numai de o modalitate de stabilire, a duratei uzufructului. Chiar daca s-a utilizat aceasta metoda de stabilire a duratei uzufructului, dezmembramantul va înceta in momentul decesului uzufructuarului, daca acest deces intervine înainte de împlinirea duratei uzufructului calculate potrivit acestei metode. Când uzufructul este constituit in favoarea unei persoane juridice, durata maxima este de 30 de ani, cum se precizeaza expres in art. 559 C. civ. şi caracterul temporar al uzufructului poate genera inconveniente economice in exploatarea bunurilor care formeaza obiectului unui asemenea dezmembramânt, intrucat exista riscul ca uzufructuarul sa fie preocupat doar de exploatarea bunului, iar nu de creşterea valorii economice a acestuia, s-a apreciat utilitatea sociala a acestui dezmembramânt, prin intermediu caruia se pot crea avantaje mai ales in raporturile fie rudenie, fara a se pune in pericol vocaţia succesorilor asupra bunurilor date in uzufruct de catre autorul lor. C. Dreptul de uzufruct este un drept cu caracter intuitu personae, incesibil. Nu exista un text in Codul civil care sa precizeze expres ca dreptul de uzufruct nu este transmisibil. Totuşi, aceasta concluzie rezulta din interpretarea sistematica a mai multor texte din acest cod. Astfel, uzufructul constituit in favoarea unei persoane fizice nu se transmite la moştenitori, faţa de prevederea expresa din art. 557 C. civ. in plus, in art. 534, fraza si C. civ. Precizeaza ca “Uzufructuarul se poate bucura el însuşi, sau închiria altuia, sau ceda exerciţiul dreptului sau”. Rezulta din acest text ca uzufructuarul poate ceda doar emolumentul dreptului sau. Per a contrario, el nu poate ceda chiar dreptul de uzufruct. in sfârşit, in materia dreptului de uz, se precizeaza expres nu numai ca uzuarul nu poate închiria dreptul sau altuia, ceea ce diferenţiaza acest dezmembramant de dreptul de uzufruct, ci si ca uzuarul nu poate ceda dreptul sau altei persoane. Caracterul incesibil al dreptului de uzufruct implica asadar caracterul sau intuitu personae. Legiuitorul a apreciat astfel ca, la constituirea dreptului de uzufruct prin acte juridice, proprietarul a avut in vedere calitaţile personale ale uzufructuarului. Ca urmare, viciul constând in eroare asupra persoanei (error in persona) va fi motiv de nulitate relativa a actului juridic. Când uzufructul se dobândeşte prin uzucapiune de catre o persoana fizica, el va avea caracter viager, cu excepţia cazulul in care se poate proba ca elementul animus al posesiei care întemeiaza uzucapiunea in aceasta situaţie include reprezentarea subiectiva a unei durate mai mici. Aceasta proba este, fie regula, mai uşor de facut in ipoteza uzucapiuniii scurte, intrucat justul titlu conţine menţiuni cu privire la durata uzufructului. Mutatis mutandis, când uzufructul se dobândeşte de catre o persoana juridica, ci va avea durata de 30 de ani, cu exceptia menţionata mai sus. Durata iniţiala a uzufructului nu este insa un impediment pentru încetarea acestui dezmembramant înainte de termen, daca intervin alte cauze de încetare. ţie. Ca urmare, dreptul de uzufruct constituit asupra bunurilor mobile nu poate forma obiect de urmarire. D. Uzufructuarul poate ceda emolumentul dreptului sau. Caracterul incesibil al dreptului de uzufruct nu exclude insa posibilitatea uzufructuarului de a ceda emolumentul dreptului sau. Altfel spus, cum se prevede expres in art. 354, fraza si C. civ., uzufructuarul poate ceda exerciţiul dreptului sau, inclusiv prin închirierea bunului care formeaza obiectul uzufructului. Chiar daca nu poate dispune de dreptul sau, uzufructuarul se poate bucura astfel de beneficiile exploatarii economice a bunului. 10. Obiectul dreptului de uzufruct. A. Consideraţii generale. Mai întâi, fiind un dezmembramânt al dreptului de proprietate privata dreptul de uzufruct nu se poate constitui cu privire la bunurile din domeniul public. Daca insa este vorba de dreptul de proprietate privata al statului sau al unitaţilor administrativ-teritonale, acesta este dezmembrabil, inclusiv prin constituirea unui drept de uzufruct. În al doilea rand, potrivit art. 520 C. Civ. “Uzufructul se poate stabili pe tot felul de bunuri mobile si imobile”. Evocarea clasificarii bunurilor in funcţie de natura lor si de calificarea data de lege poate crea o confuzie. Într-adevar, s-a apreciat ca aceasta clasificare ar opera numai cu privire la bunurile corporale, astfel încât s-ar putea crede, in mod eronat, ca bunurile incorporale nu pot forma obiectul dreptului de uzufruct. In realitate, clasificarea in bunuri mobile si imobile nu este redusa la sfera bunurilor corporale intrucat, pe langa bunurile mobile si imobile prin natura lor, exista si bunuri mobile prin determinarea Legii (art. 471 C.civ.). Precum si bunuri imobile prin obiectul la care se aplica (art. 471 C.civ.) adica bunuri incorporale. Ca urmare, referirea la bunuri mobile si imobile in textul art. 520 C. civ. nu exclude, prin ea însaşi, posibilitatea constituirii dreptului de uzufruct asupra unor bunuri incorporale. Totuşi, in mod riguros, delimitarea obiectului dreptului de uzufruct trebuie sa tina seama de obligatia uzufructuarului de a conserva substanţa bunului. Pe cale de consecinţa, dreptul de uzufruct se poate constitui asupra oricarui bun, cu excepţia bunurilor consumabile. Asadar, ca orice drept real, uzufructul are ca obiect bunuri. În masura in care anumite lucruri incorporale, fie ele drepturi patrimoniale, obiecte de creaţie intelectuala, universalitaţi de fapt sau chiar de drept, sunt susceptibile de apropriere, ele devin bunuri si constituie obiectul dreptului de proprietate. În acest sens, drepturile patrimoniale in general si mai ales drepturile reale sunt instrumentele juridice prin care lucrurile se transforma in bunuri. Pe aceasta cale, in anumite condiţii si cu anumite limite legale, prin dezmembrarea dreptului de proprietate, aceste bunuri pot sa constituie si obiectul dreptului de uzufruct. Din aceasta perspectiva, se poate depaşi dificultatea logica înţelegerii dreptului de uzufruct asupra bunurilor incorporale. Multa vreme s-a considerat ca exista o contradictie intre ideea dreptului de uzufruct ca dezmembramânt al dreptului de proprietate si ideea extinderii sferei de aplicare a dreptului de uzufruct dincolo de sfera de aplicare a dreptului de proprietate. Cât timp sfera bunurilor asupra carora se poate constitui uzufructul este mai întinsa decat sfera bunurilor care constituie obiectul dreptului de proprietate privata, ar exista situatia in care uzufructul nu mai apare ca rezultatul dezmembrarii acestui din urma drept. Altfel spus, ar exista un drept de uzufruct caruia nu-i corespunde un drept de nuda proprietate. In realitate, contradictia este numai aparenta pentru ca, in aceasta conceptie, sfera bunurilor care formeaza obiectul dreptului de proprietate privata este redus la bunurile corporale. Daca insa aceasta sfera include si bunurile incorporale, sfera bunurilor care formeaza obiectul dreptului de uzufruct nu va fi mai extinsa decat sfera bunurilor care formeaza obiectul dreptului de proprietate privata. Nu este insa obligatoriu ca intotdeauna dreptul de proprietate asupra unui bun incorporal sa poata fi dezmembrat. Legiuitorul poate stabili moduri specifice de exercitare a prerogativelor acestui drept, excluzand posibilitatea dezmembrarii. De asemenea, chiar atunci când este posibila, o asemenea dezmembrare se produce numai in forma dreptului de uzufruct sau a dreptului de uz, fiind excluse alte tipuri de dezmembraminte. Chiar si atunci când este vorba de bunuri consumptibile, acestea pot forma obiectul unui cvasiuzufruct, distinct ca natura juridica de dreptul de uzufruct propriu-zis si care nu constituie, in realitate, un dezmembramant al dreptului de proprietate privata. Aceste consideratii de principiu permit inţelegerea uzufructului constituit asupra bunurilor incorporate, inclusiv asupra unei universalitati de fapt sau de drept, precum si distinctia dintre uzufruct ca dezmembramant al dreptului de proprietate privata si cvasiuzufruct. B. Bunurile incorporale ca obiect de uzufruct. In masura in care lucrurile incorporale au devenit, prin apropiere, obiectul unor drepturi reale, adica au dobandit semnificatia juridica de bunuri, acestea pot forma si obiectul dreptului de uzufruct, ca urmare a dezmembrarii dreptului de proprietate privata. a) Uzufructul asupra drepturilor de creanta. Conform art. 474 C. civ. “Sunt mobile prin determinarea legii, obligatiile şi acţiunile care au de obiect sume exigibile sau efecte mobiliare, actiunile sau interesele in companii de finante, de comert sau de industrie, chiar si cand capitalul acestor companii consta in imobile. Aceste actiuni sau interese se socot ca mobile numai in privinta fiecaruia din asociati pe cat tine asociaţia. Sunt asemenea mobile prin determinarea Legii veniturile perpetue sau pe viata asupra statului sau asupra particularilor.” In toate aceste cazuri, este vorba de drepturi de creante care, prin incorporarea lor, intr-un grad mai mic sau mai mare, in substanta inscrisului constatator, sunt susceptibile de apropriere o data cu acest inscris. Mai mult, chiar atunci când asemenea drepturi de creanta raman in totalitate incorporale, cum este cazul actiunilor dematerializate, particularitatile transmiterii lor le creeaza un statut propriu, fiind apropriabile ca bunuri incorporale. Intr-un mod asemanator, titularul dreptului de renta viagera poate fi privita nu numai ca un creditor, ci si ca un proprietar al rentei. In acest sens in art. 527 C. civ. se prevede ca ,,Uzufructul unei rente pe viata da uzufructuarului, pe durata uzufructului sau, dreptul de a percepe veniturile, fara de a fi obligat la nici un fel de restituire” in acest caz, uzufructul se stinge nu numai la moartea uzufructuarului, ci si la moartea nudului proprietar adica a credirentierului. Intrucât, prin aceasta constructie juridica, anumite drepturi de creanta pot forma obiectul, dreptului de proprietate privata, pe cale de consecinta, prin dezmembrarea acestui drept, devin si obiect de uzufruct. b) Situatia creatiilor intelectuale. Desi acestea sunt susceptibile de apropriere in forma dreptului de proprietate intelectuala (dreptul de autor si dreptul de proprietate industriala), legiuitorul a prevazut modalitati restrictive de exercitare a acestui drept. Ca urmare, desi in doctrina s-a apreciat ca proprietatea literara sau artistica, marcile de fabrica si brevetele de inventie sunt susceptibile de un drept de uzufruct, in realitate, exercitarea atributelor dreptului de proprietate intelectuala in sens larg de catre o alta persoana decât titularul dreptului se poate face numai pe caile speciale prevazute expres in legislatia care reglementeaza proprietatea intelectuala. ţi de drept. Desi in doctrina se vorbeste de uzufructul asupra unui patrimoniu sau asupra unei fractuni dintr-un patrimoniu, adica despre uzufructul universal sau uzufructul cu titlu universal, exemplul avut in vedere este patrimoniu succesoral. Dar, cum am vazut, patrimoniul succesoral este o masa patrimoniala, adica o parte din patrimoniul eredelui. In sens larg masele patrimoniale sunt si ele universalitati de drept. Asadar, uzufructul universal este constituit asupra patrimoniului succesoral care are un singur mostenitor, iar uzufructul cu titlu universal este constituit asupra unei fractiuni dintr-un patrimoniu succesoral de catre unul dintre mostenitorii autorului. Cat timp mostenitorul sau mostenitorii pot instraina patrimoinul succesoral, trebuie sa li se recunoasca acestora si posibilitatea constituirii unui drept de uzufruct. In acest fel, patrimoniul succesoral este privit el însusi ca un bun, in intregul sau, dreptul asupra sa fiind susceptibil de instrainare sau de dezmembrare in forma uzufructului sau a dreptului de uz. şi uzufructul cu titlu universal, care au ca obiect o universalitate sau o fractiune dintr-o universalitate, pe de o parte, si uzufructul cu titlu particular, care are ca obiect un bun individual determinat, pe de alta parte, este relevant juridic intrucat, in primul caz uzufructuarul îsi exercita prerogativele nu numai asupra activului, ci si asupra pasivului, ceea ce presupune contribuţia la plata acestui pasiv, conform art. 552 C. civ., iar in doilea caz uzufructuarul nu este tinut in nici un fel de datoriile existente in patrimoniul nudului proprietar. ţinut sa contribuie si la plata datoriilor. Spre deosebire de universalitatile juridice, cele de fapt nu contin datorii. Din acest punct de vedere, uzufructul asupra universalitatilor de fapt se apropie mai degraba de un uzufruct cu titlu particular, in ambele cazuri uzufructuarul nefiind tinut sa contribuie la plata datoriilor nudului proprietar. ţ, ci pastrarea ansamblului ca atare. Reinnoirea stocurilor de bunuri consumabile din fondul de comert nu se face prin mecanismul juridic al subrogatiei reale generale, ci prin mecanismele economice ale exploatarii fondului de comert. Daca ar fi vorba de subrogatia reala generala, nu s-ar mai justifica posibilitatea culegerii fructelor civile de catre uzufructuar, respectiv insuşirea profitului. De asemenea, nu s-ar mai putea explica de ce, in caz de faliment al uzufructuarului, creditorii uzufructuarului vor putea urmari venitul produs de exploatarea fondului de comert, dar nu vor putea urmari chiar fondul de comerţ. Numai daca s-ar accepta calificarea fondului de comert ca un patrimoniu de afectiune, respectiv ca o masa patrimoniala, deci ca o universalitate de drept s-ar putea vorbi de subrogatie reala generala. ţinut din prasila care nu este utilizat pentru inlocuirea animalelor instrainate sau pierdute fara culpa uzufructuarului. Daca animalele au pierit fara culpa uzufructuarului, acesta nu va fi obligat decat sa restituie pieile sau contravaloarea lor. ţie, fara a se face apel la constructia artificiala a uzufructului asupra unui drept de servitute. In acest sens trebuie sa fie intelese dispozitiile art. 536 C. civ., in care se precizeaza ca uzufructuarul ,,se foloseste de drepturile de servitute si in genere de toate drepturile de care se poate folosi proprietarul, si se foloseşte intocmai ca insusi proprietarul”. C. Cvasiuzufructul. Ce se întâmpla in situatia bunurilor consumptibile? Una dintre trasaturile esentiale ale dreptului de uzufruct, respectiv obligatia uzufructuarului de a pastra substanta lucrului, nu mai este prezenta intr-o asemenea situatie. In realitate, nu se mai dezmembreaza dreptul de proprietate, ci se transmite chiar dreptul de proprietate asupra bunurilor consumptibile. In acest sens, conform art. 526 C. civ., ” Daca uzufructul cuprinde lucruri cu care nu se poate cineva servi fara a le consuma, precum bani, grâne, bauturi, uzufructuarul are dreptul de a dispune de ele, insa cu indatorire de a le inapoia in aceeasi cantitate, calitate si valoare, sau pretul, la sfarsitul uzufructului”. Asadar, cvasiuzufructuarul este chiar proprietarul bunurilor consumptibile. Totusi, acest drept de proprietate este ingradit, intrucât cvasiuzufructuarul poate consuma el insusi bunurile, fara a avea insa dreptul sa le instraineze, concluzie la care obliga imprejurarea ca cvasiuzufructul este reglementat in capitolul referitor la uzufruct, aplicandu-i-se deci regula incesibilitatii bazata pe interpretarea sistematica a dispozitiilor art. 534 si 571 C. civ. Aceasta trasatura distinge cvasiuzufructul de imprumutul de consumatie (mutuum). Pe de alta parte, desi se aseamana si cu depozitul neregulat, cvasiuzufructul se deosebeste de acesta, intrucat nu permite proprietarulul initial sa ceara restituirea bunurilor inainte de expirarea duratei uzufructului. Proprietarul initial nu are calitatea de nud proprietar dupa constituirea cvasiuzufructului, ci calitatea de creditor, cvasiuzufructuarul având, la incetarea uzufructului, o obligatie de a da si o obligatie de a face, care se executa, de regula, simultan prin predarea bunurilor de acelasi gen in aceeasi cantitate, de aceeasi calitate si valoare cu cele primite. Asadar, notiunea de cvasiuzufruct nu mai desemneaza un dezmembramint al dreptului de proprietate sau un alt drept patrimonial ci fie contractul constitutiv, fie situatia juridica alcatuita din ansamblul raporturilor juridice dintre proprietarul initial si cvasiuzufructuar, practic, cvasiuzufructul are ca izvor intelegerea partilor, deci un contract, chiar daca teoretic se poate imagina un cvasiuzufruct dobândit prin testament, prin uzucapiune sau prin posesia de buna-credinţa. 11. Dobandirea dreptului de uzufruct. Conform art. 518 C. civ., ,,Uzufructul se stabileste prin lege sau prin vointa omului”. Ca urmare a abrogarii dispozitiilor art. 285, 338, 684 si 1242 C. civ., au fost desfiintate drepturile de uzufruct legal, respectiv dreptul de uzufruct al parintilor asupra bunurilor copiilor, dreptul de uzufruct al sotului asupra bunurilor dotale ale sotiei si dreptul de uzufruct al vaduvei fara avere asupra masei succesorale ramase de la sotul sau predecedat. In prezent, in dreptul civil roman nu mai exista cazuri de uzufruct legal. Oricum, chiar înainte de a interveni aceasta abrogare, aceste drepturi de uzufruct nu se nasteau numai prin lege, ci dintr-un anumit fapt juridic de care legea lega constituirea acestor dezmembraminte. Asadar, uzufructul dobândeşte” prin vointa omului, conform art. 518 C. civ. In plus, se recunoaste ca uzufructul se dobândeste prin prescriptie achizitiva, adica prin uzucapiune, precum si prin posesia de buna-credinţa asupra bunurilor mobile in conditiile art. 1909-1910 C. civ. A. Dobandirea dreptului de uzufruct prin vointa omului. Vointa juridica prin care se dobândeste dreptul de uzufruct imbraca fie forma testamentului, fie forma contractului. Astfel, testatorul poate sa instituie uzufructul in favoarea unui legatar, mostenitorii legali primind nuda proprietate, sau sa lase legatarului nuda proprietate, mostenitorii legali ramanand cu uzufructul. De asemenea, este posibil ca testatorul sa lase unui legatar dreptul de uzufruct si altui legatar nuda proprietate. In toate cazurile, trebuie sa se tina seama de limitele libertatii de vointa ale testatorului. Prin convenţie, uzufructul se poate constitui in mod direct sau in mod indirect. În mod direct, uzufructul se constituie prin transmiterea de catre proprietar a prerogativelor care constituie dreptul de uzufruct unei alte persoane (dobândire per translationem). In mod indirect, uzufructul se constituie prin transmiterea nudei proprietati unei alte persoane, proprietarul initial rezervându-si dreptul de uzufruct (dobandire per deductionem). Întrucât cerinta formei autentice priveste numai contractele prin care se instraineaza chiar dreptul de proprietate, dobandirea dreptului de uzufruct prin conventiie in mod direct (per translationem) nu trebuie sa indeplineasca aceasta cerinta formala, cu exceptia cazului in care este vorba de donatia uzufructului. In schimb, constituirca indirecta a uzufructului (per deductionem) asupra unui teren prin act juridic intre vii obliga la incheierea contractului in forma autentica, intrucat se transmite nuda proprietate, iar, in final, atributele dreptului de proprietate se vor intregi in persoana dobânditorului. In toate cazurile in care uzufructul se dobandeste prin conventie, aceasta este supusa formalitatilor de publicitate imobi1iara, pentru ca dreptul real al dobanditorului (uzufructul sau nuda proprietate, dupa caz) sa fie opozabil tuturor. Uzufructul constituit prin vointa omului, indiferent daca este vorba de testament sau conventie, poate fi pur si simplu, cu termen sau sub conditie, cum se precizeaza expres in art. 519 C. civ. În plus persoana care constituie dreptul de uzufruct trebuie sa fie proprietarul bunului si sa aiba capacitate deplina de exercitiu. B. Uzufructul dobandit prin uzucapiune sau prin posesia de buna-credinta, asupra bunurilor mobile. Intrucât manifestarea exterioara a atributelor care intra in conţinutul juridic al dreptului de uzufruct este tocmai posesia ca stare de fapt corespunzatoare acestui dezmembramânt, rezulta ca uzufructul poate fi dobandit prin uzucapiune, iar daca are ca obiect bunuri mobile, prin posesia de buna-credinta in conditiile art. 1909 si 1910 C. civ, in ambele cazuri, trebuie sa fie indeplinite conditiile legale necesare pentru dobandirea prin uzucapiune sau prin posesie de buna-credinta. In ambele ipoteze, posesia trebuie sa corespunda uzufructului, iar uzufructuarul trebuie sa aiba reprezentarea sublectiva ca stapaneste bunul in aceasta calitate, iar nu in calitate de proprietar. Este motivul pentru care s-a considerat ca aceasta modalitate de dobândire a uzufructului este mai mult teoretic intrucat, din punct de vedere practic, cel care stapaneste bunul va prefera sa il stapaneasca in calitate de proprietar, iar nu in calitate de uzufructuar. Observatia este numai partial intemeiata, pentru ca, in ipoteza uzucapiunii scurte sau a posesiei de buna-credinta asupra bunurior mobile, este necesar un just titlu, iar daca justul titlu priveste numai dobandirea uzufructului, ci nu poate fi extins pentru dobândirea dreptului de proprietate. De asemenea, chiar in ipoteza uzucapiunii lungi, este posibil sa existe un contract de dobandire a uzufructului, dar nul absolut, suficient insa pentru a dovedi ca posesorul stapâneste bunul in calitate de uzufructuar, iar nu in calitate de proprietar. 2.2. Drepturile si obligatiile uzufructuarului si ale nudului proprietar ţine insa seama de faptul ca, dincolo de independenta acestor dezmembraminte in sens larg, originea si finalitatea lor se afla in dreptul de proprietate privata. Pe de o parte, dreptul de uzufruct si dreptul de nuda proprietate iau nastere prin dezmembrarea dreptului de proprietate privata. Pe de alta parte, la incetarea dreptului de uzufruct, atributele nudei proprietati sunt completate cu acelea care faceau parte din conceptul juridic al uzufructului, refacându-se structura completa a dreptului de proprietate privata. Originea si finalitatea comuna a dreptului de uzufruct si a dreptului de nuda proprietate explica de ce, pe 1ânga drepturile si obligatiile care se infatiseaza ca o simpla manifestare a prerogativelor care formeaza continutul juridic al acestor doua dezmembraminte in sens larg si a obligatiei generale negative, corelative oricarui drept real principal, exista si drepturi si obligatii specifice raporturilor juridice obligationale. De regula, aceste raporturi juridice obligationale sunt legate fie de nasterea, fie de incetarea dreptului de uzufruct. In mod exceptional, ele se pot naste si pe durata existentei dreptului de uzufruct, mai ales din fapte juridice in sens restrâns, fara a fi exclusa insa posibilitatea nasterii unor raporturi obligationale intre nudul proprietar si uzufructuar pe temeiul unor acte jundice. ţii au dobândit o consacrare legala, solutie pastrata in dreptul modern, astfel incat nasterea lor este legata de nasterea uzufructului, indiferent daca acesta se dobandeste printr-un act juridic sau prin uzucapiune, in acest ultim caz nemaipunandu-se problema cautiunii. In mod complementar, nudul proprietar este tinut de anumite obligatii. În plus, in actele juridice de conservare pe care le incheie uzufructuarul, se presupune ca acesta îl reprezinta pe nudul proprietar, iar in cazul uzufructului dobândit prin vointa omului, actul juridic de constituire poate sa prevada si alte drepturi si obligatii intre parti. Ca urmare, prezentarea drepturilor si obligatiilor uzufructuarului si ale nudului proprietar trebuie sa diferentieze drepturile si obligatiile care sunt o simpla manifestare a celor doua drepturi reale, respectiv uzufructul si nuda proprietate, de cele care intra in continutul unor raporturi juridice obligaţionale. 13. Drepturile uzufructuarului. A. Drepturile uzufructuarului, ca, manifestare a atributelor uzufructaurului. Ca drept real, dreptul de uzufruct are, in continutul sau juridic, in latura substantiala, atributul posesiei specific acestui dezmembramânt si atributul folosintei (usus si fructus). Latura procesuala a continutului juridic al acestui dezmembramânt include dreptul material la actiune. Cele mai multe dintre asa-numitele drepturi ale uzufructuarului sunt, in realitate, simple manifestari ale acestor atribute ale uzufructului. ţiunea confesorie. Indiferent de modul sau de constituire, dreptul de uzufruct permite titularului sau sa dobândeasca sau sa redobândeasca stapânirea materiala a bunului specifica acestui dezmembramant prin intermediul unei actiuni reale, denumite actiunea confesorie. Asa-numitul drept pe care il are uzufructuarul de a cere predarea bunului de catre nudul proprietar este doar o manifestare a dreptului material la actiune prin care se asigura protectia juridica a acestui dezmembramânt. Dreptul material la actiune se poate exercita fie impotriva nudului proprietar, daca acesta intârzie sau refuza sa predea bunul dupa constituirea uzufructului, fie impotriva oricarei alte persoane, tinând seama ca uzufructul este un drept real. b) Actiunile posesorii. In mod indirect, dreptul de uzufruct este aparat prin protectia juridica acordata posesiei ca stare de fapt corespunzatoare acestui dezmembramant. Uzufructuarul poate sa utilizeze actiunile posesorii pentru a redobândi stapanirea materiala a bunului. c) Posesia si folosinta bunului. In continutul juridic al dreptului de uzufruct intra si atributul posesiei specific acestui dezmembraant. Uzufructuarul are dreptul sa stapâneasca bunul dar in calitate de uzufructuar, iar nu de proprietar. şi piarda din valoare ca urmare a uzurii normale. In functie de natura bunului, uzura este lenta sau accelerata. Important este ca aceasta uzura sa nu fie determinata de o folosinta necorespunzatoare a bunului. In acest sens, chiar daca uzura este accelerata, bunurile isi pastreaza caracterul neconsumptibil. Ca urmare, asupra acestora se constituie un uzufruct, iar nu un cvasiuzufruct. În acest sens, conform art. 528 C. Civ., ,,Daca uzufructul cuprinde lucruri care, fara a se consuma indata, se strica dupa o vreme prin intrebuintarea lor, precum rufele, mobilele casei, uzufructuarul are dreptul de a se sluji de dansele pentru intrebuintarea la care ele sunt destinate, si nu este obligat de a le inapoia la sfarsitul uzufructului decat in starea ce se vor afla, insa nestricate din dol sau culpa”. In orice caz, cum rezulta din acest text, uzura nu se confunda cu distrugerea sau cu deteriorarea bunului ca urmare a faptei culpabile a uzufructuarului. Aprecierea culpei se face in functie de un criteriu obiectiv, intrucat uzufructuarul trebuie sa se foloseasca de lucru ca un bun proprietar (art. 541 C. civ.). ţia functionala, conservarea substantei bunului implica si pastrarea destinatiei acestuia stabilit de proprietar. Ambele conceptii sunt criticabile, pentru ca absolutizeaza o solutie sau alta. In cea de-a treia conceptie, fara a se exclude posibitatea schimbarii destinatiei bunului de catre uzufructuar, se restrânge totusi aceasta posibilitate la situatiile in care se asigura o crestere a valorii bunului sau cel putin nu se prejudiciaza in nici un fel interesele proprietaru1ui. In sprijinul acestei conceptii, pot fi invocate dispozitiile art. 539, alin. 2 C. civ., in care se arata ca “Uzufructuarul nu poate, la incetarea uzufructului, cere vreo despagubire pentru imbunatatirile ce ar pretinde ca au facut, chiar cand printr-insele ar fi sporit valoarea lucrului. El sau mostenitorii sai pot însa ridica oglinzi, tablouri si alte ornamente, pe care le-ar fi asezat, cu îndatorire de a restabili localul in starea ce a fost mai inainte”. Folosinta bunului se întinde si asupra accesoriilor acestuia. Acesta este intelesul art. 535 si 536 C. civ., in care se precizeaza ca uzufructuarul se foloseste de adaugirile facute prin aluviune la terenul care formeaza obiectul dreptului de uzufruct, precum si de servitutile si de toate drepturile de care se poate folosi proprietarul. ţiunilor care opereaza in materia vânzarii bunului altuia. Oricum, nudul proprietar are o actiune in reveridicare impotriva tertului dobanditor, care ar putea opune insa uzucapiunea sau, in materie mobiliara, posesia de buna-credinta. In al doilea caz, se vorbeste de dreptul uzufructuarului de a ceda emolumentului uzufructului. Aceasta cedare a emolumentului uzufructului presupune incheierea unor acte juridice, cum ar fi locatiunea, arenda si comodatul. Uneori, aceasta cedare este cu titlu oneros, alteori, cu titlu gratuit. In prima situatie, uzufructuarul obtine in schimbul cedarii folosintei bunului fructe civile. Altfel spus, in aceasta situatie, cedarea emolumentului nu este un drept distinct de dreptul de a culege fructele bunului. Oricum, cedarea emolumentului uzufructului nu se confunda cu transmiterea dreptului de uzufruct, acest dezmembramânt fiind intotdeauna incesibil. Dreptul de a culege fructele naturale, industriale si civile ale bunului este expres mentionat in art. 521 C. civ. Semnificatia acestor notiuni este precizata in art. 522 si 523 C. civ. Modul de percepere a fructelor este reglementat in art. 524 si 525 C. civ. Astfel, fructele naturale si industriale neculese in momentul dobândirii dreptului de uzufruct se cuvin uzufructuarului. In mod simetric, la incetarea uzufructului, daca aceste fructe nu au fost culese pâna in acel moment de uzuftructuar, se cuvin proprietarului. In ambele ipoteze, cel care culege fructele naturale si industriale nu datoreaza celuilalt cheltuielile facute pentru producerea fructelor. Fructele civile se dobândesc zi cu zi si se cuvin uzufructuarului proportional cu durata uzufructului sau. ţa lucrului. In materia uzufructului, delimitarea dintre fructe si producte este facuta prin câteva reglementari speciale care fac aplicarea ideii ca, prin vointa proprietarului, anumite elemente care, de regula, sunt considerate producte, ii schimba semnificatia juridica si devin fructe. Astfel, potrivit art. 529, alin. 1 C. civ., daca obiectul uzufructului este o padure mica, neajunsa la maturitate, destinata unor taieri periodice chiar de catre proprietar, uzufructuarul poate sa culeaga arborii taiati in calitate de fructe in masura in care pastreaza ordinea si catimea taierii, conform regulilor stabilite de proprietar sau potrivit uzului locului. Asadar, in aceste conditii, arborii taiati nu sunt producte, ci fructe. Ca o aplicatie a regulii inscrise in art. 524 C. civ., nici uzufructuarul, nici mostenitorii acestuia nu pot pretinde o despagubire de la propretar pentru acest tip particular de fructe neculese in timpul uzufructului. In al doilea alineat al aceluiasi text legal, se precizeaza ca arborii din pepiniere pot fi scosi de uzufructuar si dobânditi in calitate de fructe daca nu se degradeaza pepiniera si daca uzufructuarul inlocuieste arborii scosi, potrivit obiceiului locului. Chiar atunci când este vorba de paduri inalte, ajunse la maturitate, uzufructuarul poate taia partile de padure care au fost puse in taiere regulata chiar de catre proprietar, indiferent daca taierea se face periodic, pe o intindere de pamant determinata, sau priveste numai o câtime oarecare de arbori alesi de pe toata suprafata padurii, in masura in care sunt respectate regulile stabilite de proprietar (art. 530 C. civ.). Daca nu sunt indeplinite aceste conditii, uzufructuarul nu poate taia arborii inalti, dar va putea utiliza, pentru a efectua reparatiile la care s-a obligat prin contractul de constituire a uzufructului, arborii dezradacinati sau sfarâmati in accidente; de asemenea, el va putea taia arborii necesari pentru indeplinirea aceluiasi scop, dar necesitatea taierii va fi apreciat in raport cu nevoile proprietarului. Uzufructuarul poate, de asemenea, conform art. 532 C. civ., sa ia araci din paduri pentru vii, dupa regulile stabilite de proprietar sau dupa obiceiul locului, dar numai daca viile sunt si ele obiect al uzufructului. Uzufructuarul dobandeste in proprietate pomii roditori care se usuca cei care sunt daramati sau dezradacinati in mod accidental, dar cu indatorirea de a planta alti pomi in locul acestora (art. 533 C. civ.). În Constitutie, in forma revizuita, in art. 136, alin. 3, se prevede ca, dintre bogatiile subsolului, numai cele de interes public fac obiectul exclusiv al proprietatii publice. Ca urmare, au redevenit aplicabile dispozitiile art. 537 C. civ. Aceste dispozitii consacra si ele ideea ca proprietarul, prin vointa sa, poate sa asigure un mod de exploatare a productelor care confera acestora semnificatia juridica de fructe. Potrivit primului alineat al acestui text, “Uzufructuarul se foloseste asemenea intocmai ca proprietarul de minele, pietrariile si nisipurile ce sunt in exploatare la dechiderea dreptului de uzufruct”. Minele si pietrariile nedeschise inca, precum si nisipurile a caror exploatare nu este inca inceputa in momentul deschiderii uzufructului isi pastreaza insa caracterul de producte si, ca urmare, nu pot fi culese de uzufructuar, cum se precizeaza in art. 538 C. civ. Acest text mai prevede ca uzufructuarul nu are dreptul nici asupra comorii descoperite in timpul uzufructului. Daca bogatiile subsolului sunt de interes public, fiind deci obiect al proprietatii publice, exploatarea lor se poate face numai pe baza de concesiune, cum se precizeaza expres in art. 537, alin. 2 C. civ. B. Drepturile uzufructuarului care intra in continutul unor raporturi juridice obligationale. Cand uzufructul este dobândit prin contract, uzufructuarul are, pe langa actiunea confesorie, o actiune contractuala pentru predarea bunului, actiune care poate fi utilizata insa numai impotriva nudului proprietar, adica impotriva celeilalte parti contractante. Intruct dreptul material la actiune intemeiat prin contract este supus prescriptiei de trei ani, iar actiunea poate fi utilizata numai impotriva nudului proprietar, cea mai eficienta protectie juridca a acestui dezmembramant se realizeaza prin actiunea confesorie. Nu este exclus ca in contractul de constituire a uzufructului sa se prevada si alte drepturi de creanta in favoarea uzufructuarului, in functie de vointa partilor si scopul urmarit de acestea. 14. Obligatiilor uzufructuarului. Aceste obligatii sunt fie o manifestare a obligatiei generale negative pe care uzufructuarul trebuie sa o respecte, impreuna cu toate celelalte persoane care formeaza subiectul pasiv general si nedeterminat al raportului juridic in continutul caruia intra dreptul de nuda proprietate, fie intra in continutul unor raporturi civile obilgationale. Desi unele obligatii ale uzufructuarului sunt uneori considerate obiligatii propter rem, in realitate, ele nu sunt din cauza lucrului, ci sunt expresia raporturilor speciale dintre uzufructuar si nudul proprietar. Ele nu se transmit o data cu lucrul, pentru simplu motiv ca dreptul de uzufruct este incesibil. Desigur veritabilele obligatii propter rem, in masura in care sunt legate de folosinta si detinerea lucrului, se vor transmite de la nudul proprietar a uzufructuar o data cu predarea bunului. Dar aceste obligatii propter rem nu fac parte din categoria obligatiilor uzufructuarului faţa de nudul proprietar. Daca obligaitiile propter rem sunt legate de nuda proprietate, ele se vor transmite o data cu nuda proprietate. A. Obligatiile uzufructuarului ca expresie a obligatiei generale negative. Cat timp dreptul de proprietate privata nu este dezmembramant, toate persoanele care formmeaza subiectul pasiv, general si nedeterminat au obligatia de a nu aduce nici o atingere exercitiului dreptului de proprietate si de a nu vatama in nici un fel bunul care formeaza obiectul acestui drept. ţinerea de la incheierea unor, acte juridice de dispozitie, cat si abtinerea de la savarsirea actelor materiale care ar vatama substanta bunului. Salvarea substantei bunului (salva rerum substantia), care presupune si pastrarea destinatiei lucrului, apare deci nu numai ca obiceiul unei obligatii specifice, care revine uzufructuarului, conform art. 517 C. civ., ci si ca obiectul obligatiei generale negative care revine subiectului general, pasiv si nedeterminat. Tot astfel, obligatia uzufructuarului de a se îngriji si de lucru ca un bun proprietar, respectiv ca “un bun parinte de familie”, cum se precizeaza expres in art. 541 C. civ., este legata nu numai de indatorirea de a conserva substanta bunului, ci si de obligatia generala negativa corespunzatoare nudei proprietati. Obligatia de a se folosi de lucru ca un bun parinte de familie este, totodata, fundamentul criteriului abstract sau obiectiv de apreciere a culpei uzufructuarului in cazul in care nudul proprietar pretinde despagubiri pentru daunele pe care le-a suferit in timpul uzufructului. In mod asemanator, obligatia de a respecta si de a continua modul de folosinta stabilit de proprietar, expres prevazuta in art. 517 C. civ., ale carui dispozitii il obliga pe uzufructuar sa se foloseasca de lucrurile care formeaza obiectul acestui dezmembramant “intocmai ca insusi proprietarul lor”, are ca finalitate salvarea substantei bunului, dar apare si ca o limitare a prerogativelor folosintei dictate tocmai de obligatia generala negativa corespunzatoare nudei proprietati. Mai mult, chiar si celelalte obligatii ale uzufructarului, chiar daca nu mai sunt o expresie directa obligatiei generale negative, au ca finalitate conservarea substantei lucrului si protectia juridica a nudei proprietati, fie ca se nasc in momentul contituirii uzufructului sau la stingerea acstuia, fie ca isi au izvorul tocmai in incalcarea obligatiei generale negative de catre terte persoane sau chiar de catre uzufructuar. Aceste obligatii ale uzufructuarului nu mai sunt o simpla manifestare a obligatiei generale negative, izvorul lor fiind un fapt juridic in sens larg, adica fie un act jurdic (testamentul sau contractul de consituire a uzufructului), fie un fapt juridic in sens restrans, licit sau ilicit. In plus, aceste obligatii sunt pozitive, având ca obiect o prestatie de a face. Aceasta convertire a obligatiei generale negative in obligatii speciale de a face se explica prin aceea ca uzufructuarul, preluand o parte din atributele dreptului de proprietate privata, se situeaza partial in situatia proprietarului care, pentru a conserva bunul si pentru a-i asigura o durata cat mai mare de folosinta, trebuie sa savârseasca anumite acte materiale si acte juridice, deci prestatii pozitive. B. Obligatiile uzufructuarului care intra in continutul unor raporturi juridice obligationale. Aceste obiligatii pot fi impartite in trei categorii, in functie de momentul nasterii lor: obligatii nascute in momentul constituirii uzufructului, obligatii nascute in timpul uzufructului si obligatii nascute in momentul stingerii uzufructului. Toate aceste obligatii ale uzufructuarului, in sensul de datorii, presupun existenta drepturilor de creanta corespunzatoare in favoarea nudului proprietar. Altfel spus, aceste datorii si drepturi de creanta intra in continutul unor raportuni juridice obligationale propriu-zise. a) Obligatii nascute in momentul constituirii uzufructului. Aceste obligatii revin uzufructuarului numai in cazul in care dreptul sau este dobandit printr-un act juridic - testament sau conventie. Daca uzufructul este dobândit prin uzucapiune, situatia juridica specifica acestui mod de dobândire a uzufructului este incompatibila cu aceste obligatii. i. Obligatia uzufructuarului de a intocmi inventarul bunurilor mobile si de a constata starea bunurilor imobile. Prima obligatie din aceasta categorie este reglementata in art. 540 C. civ., in care se arata ca “Uzufructuarul ia lucrurile in starea in care se afla; el insa nu poate intra in folosinta lor decât dupa ce va face in prezenţa proprietarului, sau dupa ce-l va chema formal, inventarul lucrurilor mişcatoare si constatarea starii in care se vor afla cele nemiscatoare, supuse uzufructului”. Rezulta din acest text ca nudul proprietar, spre deosebire de locatar, nu are obligatia sa asigure o stare buna a lucrului, respectiv obligatia de a preda lucrul inchiriat in starea necesara pentru a putea fi intrebuintat (art. 1421 C.civ.). Ratiunea obligatiei uzufructuarului de a efectua inventarul bunurilor mobile sau de a constata starea nemiscatoare este in strânsa legtura cu obligatia de a salva substanta lucrului, respectiv materia si forma acestuia, dar numai in raport cu starea lucrurilor din momentul constituirii uzufructului. In raport cu aceasta stare vor putea fi apreciate si eventualele pretentii ale paritilor in momentul incetarii uzufructului, inclusiv indeplinirea obligatiei de restituire a bunului de catre uzufructuar. Deşi textul art. 540 C. civ. foloseste pluralul nu numai când este vorba de bunuri mobile, ci si când este vorba de bunuri imobile, aceasta obligatie subzista si in ipoteza in care dreptul de uzufruct are ca obiect un singur bun imobil. Daca este insa vorba de un singur bun mobil, problema inventarului nu se mai pune, iar denumirea si descrierea bunului mobil vor fi oricum precizate chiar in actul de constituire a uzufructului. Temeiul acestei obligatii nu este actul juridic prin care se constituie uzufructul obligatia nascandu-se indiferent daca partile au urmarit sau nu acest efect juridic. Nasterea uzufructului, desi este un efect al unui act juridic, testament sau conventie, este privita ea insasi ca un fapt juridic in sens retrans de care legea leaga nasterea acestei obligatii. Executarea acestei obligatii conditioneaza chiar intrarea uzufructuarului in folosinta lucrurilor care formeaza obiectul dreptului de uzufruct. Textul are in vedere doua ipoteze distincte. Daca este vorba de bunuri mobile, uzufructuarul trebuie sa faca inventarul acestor bunuri