Referat Securitate Sociala

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Securitate Sociala si de asemenea puteti face Download Referat securitate sociala

Citeste fragmente din Referat Securitate Sociala

DREPTUL SECURITĂŢII SOCIALE - NOTE DE CURS - Ediţia a 2 - a CUPRINS Capitolul I: Introducere în dreptul securităţii sociale.................p.6 1. Definiţia şi obiectul dreptului securităţii sociale............................p.6 1.1. Conceptul de securitate socială.................................................p.6 1.2. Definiţia dreptului securităţii sociale........................................p.12 1.3. Securitatea socială în documentele internaţionale..................p.13 Capitolul al II - lea: Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale............................................................ .....................p. 15 Noţiune................................................................ ..................p.16 Riscurile asigurate............................................................... ..p.16 Persoanele asigurate (asiguraţii)..........................................p.18 Asigurătorul........................................................... ................p.20 Raporturile de asigurare şi riscurile asigurate............................................................... ................p.21 Prestaţii şi servicii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale............................................................ ........p.23 Capitolul al III - lea: Asigurările pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă..............................................................p.31 Noţiunea de şomer................................................................p. 31 Concepte utilizate de Legea nr. 76/2002 privind asigurările pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.................................................................. ..................p.32 Beneficiarii sistemului asigurărilor pentru şomaj...................p.33 Categori de asiguraţi.............................................................p .33 Indemnizaţia de şomaj..........................................................p.37 5.1. Noţiune................................................................ ...............p.37 5.2. Persoane care beneficiază de indemnizaţia de şomaj.......p.37 5.3. Persoane care nu beneficiază de indemnizaţia de şomaj.................................................................. .......................p.38 5.4. Condiţii pentru naşterea dreptului la indemnizaţia de şomaj.................................................................. ............................p.39 6.Cuantumul indemnizaţiei de şomaj.........................................p.41 7. Obligaţiile persoanelor care beneficiază de indemnizaţia de şomaj………………………………………………………… ……...….p.41 8. Suspendarea plăţii indemnizaţiei de şomaj...........................p.42 9. Încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj.................................p.43 10. Recuperarea sumelor plătite fără temei legal....................p.44 11.Creşterea şanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă ......................................................p.44 11.1. Informarea şi consilierea profesională .............................p.45 11.2. Medierea muncii ..............................................................p.45 11.3. Formarea profesională ....................................................p.46 11.4. Consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri...............................p.47 11.5. Completarea veniturilor salariale ale angajaţilor................p.48 11.6. Stimularea mobilităţii forţei de muncă................................p.50   12. Stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a şomerilor.............................................................. ..........................p.51 12.1. Subvenţionarea locurilor de muncă.......................................p.52 12. 2. Acordarea de credite în condiţii avantajoase .....................p.55 Capitolul al IV - lea: Pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale................................................................. ..........................p.56 1. Caracteristici ale sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale potrivit Legii nr.19/2000.......................................p.57 2. Sisteme de reglementare ..........................................................p.58 3. Pensiile................................................................ .......................p.59 3.1. Persoanele asigurate (asiguraţii)............................................p.59 3.2. Declaraţia de asigurare...........................................................p.61 3.3. Contribuţia de asigurări sociale...............................................p.62 3.4. Calculul şi plata contribuţiei de asigurări sociale.....................p.65 3.5. Sumele pentru care nu se datorează contribuţia de asigurări sociale................................................................. ...........................p.65 3.6. Termenele de plată a contribuţiei de asigurări sociale............p.66 3.7. Stagiul de cotizare................................................................ ..p.66 3.8. Noţiunea şi categoriile de pensii............................................p.68 3.8.1. Pensia pentru limită de vârstă............................................p.69 3.8.2. Pensia anticipată............................................................. ...p.72 3.8.3.  Pensia anticipată parţială .................................................p.72 3.8.4. Pensia de invaliditate..........................................................p. 73 3.8.5. Pensia de urmaş.................................................................p .76 3.9. Stabilirea şi plata pensiilor.....................................................p.78 3.10. Decizia de pensie................................................................p. 81 3.11. Plata pensiei................................................................. .......p.82 3.12. Suspendarea plăţii pensiei..................................................p.82 3.13. Încetarea plăţii pensiei.........................................................p.83 3.14. Recalcularea şi modificarea pensiilor..................................p.83 3.15. Cumulul pensiei cu alte venituri...........................................p.84 3.16. Alte drepturi de asigurări sociale........................................p.84 3.17. Reglementări speciale.........................................................p.86 Capitolul al V - lea: Concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.............................................................. .....p.94 1. Dispoziţii generale ..................................................................p.94 2. Contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii..............................p.98 3. Stagiul minim de cotizare........................................................p.100  4. Concediul şi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă.................................................................. ........................p.101 5. Concediile şi indemnizaţiile pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă................................................p.104 6. Concediul şi indemnizaţia de maternitate................................p.106 7.Concediul şi indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav.................................................................. .........................p.107 8.Concediul şi indemnizaţia de risc maternal...............................p.108 9. Alte dispoziţii privind indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.............................................................. ..........................p.109 10. Recuperarea sumelor încasate necuvenit..............................p.111 Capitolul al VI - lea: Susţinerea familiei în vederea creşterii copilului............................................................... .......................p.111 1. Concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului................p.112 2. Stimulentul lunar................................................................... ....p.113 3. Persoane care beneficiază de indemnizaţia şi de stimulentul prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005................................................................ .......................p.114 4. Condiţii pentru acordarea concediului şi a indemnizaţiei.......................................................... .......................p.114 5. Alte dispoziţii referitoare la susţinerea familiei în vederea creşterii copilului............................................................... ..........................p.116 Capitolul al VI - lea: Alocaţia de stat pentru copii................................................................... .........................p.122 1.Titularul dreptului la alocaţia de stat pentru copii şi beneficiarul acesteia................................................................ .......................p.122 2. Categorii de copii care au dreptul la alocaţie.........................p.123 3. Condiţiile în care se acordă alocaţia de stat pentru copii........p.123 Capitolul al VII - lea: Venitul minim garantat..........................p.126 Beneficiarii ajutorului social.................................................p.127 2. Nivelul venitului minim garantat..........................................p.128 Stabilirea şi plata ajutorului social......................................p.129 4. Obligaţiile titularilor şi ale beneficiarilor de ajutor social.......p.132 5. Modificarea cuantumului ajutorului social, suspendarea şi încetarea plăţii ajutorului social...............................................p.133 6. Alte categorii de prestaţii familiale......................................p.135 Capitolul I: Introducere în dreptul securităţii sociale Definiţia şi obiectul dreptului securităţii sociale Conceptul de securitate socială Securitatea socială constituie un concept amplu care încorporează atât asigurările sociale, cât şi asistenţa socială. A). Asigurările sociale cuprind: asigurarea de sănătate, prestaţiile de maternitate, ajutorul de deces, indemnizaţia de şomaj, dreptul la pensie, asigurările pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Se apreciază că, în cadrul asigurărilor sociale, intră cu titlu de prestaţii noncontributive şi drepturile acordate: invalizilor, văduvelor şi orfanilor de război, veteranilor de război, foştilor deţinuţi politici, eroilor martiri, urmaşilor şi răniţilor din timpul Revoluţiei din 1989, magistraţilor înlăturaţi din justiţie în perioada 1945 - 1952. Într-un fel, se poate aprecia că, în prezent, cu privire la anumite instituţii juridice, există anumite norme de drept comun în domeniul securităţii sociale, dar şi norme specifice pentru anumite categorii de personal. Aşadar, fără ca enumerarea să fie exhaustivă, norme generale în domeniul securităţii sociale sunt: Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale; Legea nr. 19/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale; Legea nr. 76/2002 privind asigurările pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă; Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate; Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului; Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii; Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat; Legea nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială. În domeniul dreptului securităţii sociale, normele specifice pentru anumite categorii de personal sunt, cu titlu exemplificativ: Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor; Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic; Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic şi consular; Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor. Trăsăturile asigurărilor sociale sunt considerate a fi următoarele: subiectele raportului de asigurare sunt, pe de o parte, persoana fizică (asiguratul), iar, pe de altă parte, organizaţia de asigurări prin organismele competente; conţinutul raportului de asigurare este alcătuit în esenţă din dreptul asiguratului la primirea indemnizaţiei de asigurări sociale şi obligaţia corelativă a instituţiei de asigurări de a o plăti, din obligaţia asiguratului de a vira contribuţia de asigurări sociale, corelativă cu dreptul instituţiei de asigurare de a pretinde plata contribuţiei (raport juridic de tip comutativ); raportul de asigurare se naşte, ca regulă, ex lege, neavând la bază voinţa subiectelor sale; conţinutul raportului de asigurare constă, în principal, în furnizarea unor prestaţii ce reprezintă venituri de înlocuire a câştigului profesional (salariu, alte forme de venit profesional). B). Asistenţa socială este reprezentată de un ansamblu unitar, constituit potrivit Legii nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială. Sistemul naţional de asistenţă socială reprezintă ansamblul de instituţii şi măsuri prin care statul, prin autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, colectivitatea locală şi societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităţilor (art. 2 alin. 1 din Legea nr.  47/2006). Asistenţa socială, componentă a sistemului naţional de protecţie socială, cuprinde serviciile sociale şi prestaţiile sociale acordate în vederea dezvoltării capacităţilor individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creşterea calităţii vieţii şi promovarea principiilor de coeziune şi incluziune socială. Dreptul la asistenţă socială se acordă la cerere sau din oficiu, după caz, şi este garantat: tuturor cetăţenilor români care au domiciliul sau reşedinţa în România, fără nici un fel de discriminare; cetăţenilor altor state, apatrizilor, oricărei persoane care a dobândit o formă de protecţie şi care are domiciliul sau reşedinţa în România, în condiţiile legislaţiei române, respectiv ale acordurilor şi tratatelor la care România este parte. Serviciile şi prestaţiile sociale se acordă în funcţie de situaţia persoanei sau familiei. Astfel: a) Serviciile sociale pot fi primare şi specializate. - Serviciile sociale primare sunt măsuri şi acţiuni de proximitate şi prevenţie acordate în comunitate, în scopul identificării şi limitării situaţiilor de risc în care se poate afla la un moment dat persoana, familia sau grupul. -  Serviciile sociale specializate sunt măsurile de suport şi asistenţă care au ca scop menţinerea, refacerea sau dezvoltarea capacităţilor persoanei ori familiei, aflată în situaţii specifice de vulnerabilitate sau de risc de excludere socială şi sunt acordate de personal calificat şi specializat. Furnizarea serviciilor sociale se organizează într-un sistem descentralizat, la nivelul comunităţilor locale, pentru a răspunde cât mai adecvat nevoilor sociale identificate, tipologiei potenţialilor beneficiari şi condiţiilor particulare în care aceştia se află. Furnizorii de servicii sociale pot organiza şi acorda servicii sociale, cu sau fără găzduire, după cum urmează: în comunitate; la domiciliul beneficiarului; în centre de zi şi centre rezidenţiale, publice sau private.    Centrele de zi şi rezidenţiale reprezintă aşezăminte în care serviciile sociale sunt acordate de personal calificat şi care dispun de infrastructura adecvată furnizării acestora; în centrele rezidenţiale persoana este găzduită mai mult de 24 de ore. Serviciile sociale sunt acordate de furnizori de servicii sociale care sunt persoane fizice sau juridice, de drept public ori privat.   Furnizorii de servicii sociale acreditaţi precum şi serviciile sociale acordate de aceştia se înregistrează în registrul electronic unic, organizat la nivel naţional pe baza ordinului ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei. Furnizorii de servicii sociale acreditaţi pot încheia convenţii de parteneriat sau contracte pentru acordarea serviciilor sociale. Serviciile sociale sunt organizate într-un sistem flexibil, multidisciplinar şi coordonat şi pot fi furnizate în sistem integrat cu serviciile de sănătate, învăţământ, locuire, ocupare a forţei de muncă şi altele asemenea, în funcţie de complexitatea situaţiei.   b) Prestaţiile sociale reprezintă transferuri financiare şi cuprind: alocaţii familiale, ajutoare sociale, indemnizaţii şi facilităţi (art. 17 alin. 1 din Legea nr. 47/2006). alocaţiile familiale se acordă familiilor şi au în vedere naşterea, educaţia şi întreţinerea copiilor; ajutoarele sociale se acordă persoanelor sau familiilor aflate în dificultate şi ale căror venituri sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor minime de viaţă, evaluate prin anchetă socială precum şi prin alte instrumente specifice; indemnizaţiile şi facilităţile se acordă persoanelor pentru favorizarea incluziunii sociale şi asigurării unei vieţi autonome; indemnizaţiile cu caracter reparatoriu se acordă persoanelor şi, după caz, familiilor acestora, care au suferit daune în urma unor evenimente socio - politice sau legate de catastrofe şi calamităţi naturale, recunoscute prin lege. Principalele criterii pe baza cărora se acordă prestaţiile sociale sunt următoarele: evaluarea contextului familial; veniturile solicitantului sau ale familiei acestuia; condiţiile de locuire; starea de sănătate şi gradul de dependenţă. Statul acordă prestaţiile sociale prin autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.    Prestaţiile sociale se acordă în bani sau în natură, din bugetul de stat ori, după caz, din bugetul local şi sunt reglementate prin legi speciale. Spre deosebire de raporturile de asigurări sociale care au o sferă de cuprindere redusă datorită calităţii de asigurat şi care sunt condiţionate de o anumită situaţie juridică - de exemplu cea de salariat - raporturile de asistenţă socială au o arie de cuprindere mult mai extinsă, derivată din noţiunea de nevoie. Raporturile de asistenţă socială se caracterizează, în principal, prin următoarele: sunt reglementate exclusiv prin lege; subiectele lor sunt persoanele fizice aflate în nevoie, pe de o parte şi statul, prin organismele sale specializate, pe de altă parte; în conţinutul acestor raporturi intră dreptul persoanelor asistate social de a primi prestaţiile stabilite de lege precum şi obligaţia organelor specializate ale statului de a le acorda; prestaţiile au un cuantum forfetar şi ele nu sunt în mod obligatoriu succesive ca cele de asigurări sociale. Definiţia dreptului securităţii sociale Dreptul securităţii sociale este format din ansamblul normelor de drept care reglementează raporturile juridice de asigurare socială şi pe cele de asistenţă socială. El se particularizează faţă de dreptul muncii, în principal, prin următoarele: obiectul său îl constituie raporturile juridice de asigurări sociale şi de asistenţă socială; aceste raporturi juridice nu sunt grevate în mod necesar pe raporturile de muncă ale salariaţilor; de regulă, ele se nasc ex lege, fără a avea la bază voinţa subiectelor lor; metoda de reglementare proprie dreptului securităţii sociale este cea directă, prin acte normative. Potrivit art. 73 alin. 3 pct. p din Constituţie, problemele securităţii sociale constituie obiect al legii organice (ca şi cele privind raporturile de muncă). Ca urmare a existenţei acestor trăsături specifice, Codul muncii, spre deosebire de cel anterior, nu cuprinde rglementări din domeniul securităţii sociale. Explicaţia rezidă în faptul că dreptul securităţii sociale face parte, în principal, din dreptul public, în timp ce dreptul muncii se integrează atât dreptului privat, cât şi dreptului public. Constituind ramuri de drept distincte, dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale au însă şi numeroase zone de interferenţă: parte importantă a raporturilor juridice de asigurări sociale este grefată pe calitatea de salariat; ambele ramuri operează, într-o anumită măsură, cu aceleaşi noţiuni, concepte sau instituţii juridice; fără a afecta apartenenţa dreptului securităţii sociale, în principal, la dreptul public, totuşi, în subsidiar faţă de reglementările normative privind asigurările sociale, contractele colective de muncă - izvoare de drept specifice dreptului muncii - pot cuprinde şi clauze prin care se acordă salariaţilor drepturi suplimentare sau la un nivel superior comparativ cu prevederile legale; izvoarele internaţionale ale dreptului muncii şi, respectiv, ale dreptului securităţii sociale sunt deseori comune; şi în dreptul intern, acte normative fundamentale - cum sunt Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, Legea nr. 76/2000 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă - reverberează în ambele ramuri de drept, în principal, în dreptul securităţii sociale şi, în subsidiar, în dreptul muncii. 1.3. Securitatea socială în documentele internaţionale A). Organizaţia Internaţională a Muncii a adoptat mai multe norme în această materie, dintre care menţionăm cu titlu exemplificativ: Recomandarea nr. 67/1944 asupra mijloacelor de existenţă, Recomandarea nr. 69/1945 asupra îngrijirilor medicale, Convenţia nr. 102/1952 privind securitatea socială care a marcat o nouă etapă în legislaţia internaţională a securităţii sociale prin introducerea obiectivul unui nivel minim de securitate realizabil în toate ţările lumii, indiferent de gradul de dezvoltare economică. Convenţia este exhaustivă, reunind într-un instrument unic toate ramurile securităţii sociale; în plus, prevede alocaţiile familiale care nu făcuseră obiectul nici unei norme precedente. Convenţia defineşte cele nouă componente ale securităţii sociale, şi anume: asistenţa medicală; indemnizaţiile de boală; prestaţiile de şomaj; prestaţiile de bătrâneţe; prestaţiile în caz de accidente de muncă ori boală profesională; prestaţiile familiale; prestaţiile de maternitate; prestaţiile de invaliditate; prestaţiile de supravieţuire. B). Consiliul Europei a adoptat numeroase documente, dintre care amintim cu titlu exemplificativ: Charta socială europeană revizuită (1996), Codul european de securitate socială (1964), Convenţia europeană de securitate socială (1973). a) Charta este importantă, în special, datorită art. 12 intitulat dreptul securităţii sociale. b) Codul european de securitate socială este aproape identic cu Convenţia O.I.M. nr. 102/1952 privind securitatea socială, însă condiţiile de ratificare sunt mult mai riguroase. c)Tratatul C.E.E. prevede - în art. 51 - două principii comunitare în domeniul securităţii sociale cu scopul instituirii unui sistem care să permită lucrătorilor migranţi şi celor dependenţi de ei: totalizarea oricărei perioade luate în considerare de către diferite legislaţii naţionale pentru obţinerea şi menţinerea dreptului la prestaţii, respectiv pentru calculul acestora; plata de prestaţii persoanelor rezidente pe teritoriile statelor membre. d) În scopul coordonării prevederilor legislaţiilor privind securitatea socială au fost elaborate şi: Recomandarea nr. 92/441/CEE privind criteriile comune relative la resursele şi prestaţiile satisfăcătoare în sistemele de protecţie socială; Recomandarea nr. 92/442/CEE privind convergenţa obiectivelor şi politicilor de protecţie socială; Regulamentul nr. 883/2004/CE privind aplicarea regimurilor de securitate socială. Regulamentul nr. 883/2004/CE priveşte următoarele categorii de persoane: cetăţenii unui stat membru; apatrizii; refugiaţii rezidenţi într-un stat membru, în situaţia în care sunt sau au fost sub incidenţa legislaţiei unuia sau mai multor state membre; membrii de familie ai tuturor celor menţionaţi precum şi urmaşii acestora. Regulamentul are în vedere toate legislaţiile referitoare la securitatea socială care privesc: a) prestaţiile în caz de boală; b) prestaţiile de maternitate şi de paternitate asimilate; c) prestaţiile de invaliditate, inclusiv cele care sunt destinate să menţină sau să amelioreze capacitatea de muncă; d) prestaţiile de bătrâneţe; e) prestaţiile pentru urmaşi; f) prestaţiile pentru accidente de muncă şi boli profesionale; g) prestaţiile de deces; h) prestaţiile de şomaj; i) prestaţiile de pre-pensionare; j) prestaţiile familiale. Regulamentul nr. 883/2004/CE se aplică: regimurilor generale şi speciale de securitate socială, contributive şi necontributive; regimurilor relative la obligaţiile angajatorului sau ale armatorului; prestaţiilor speciale în bani, cu caracter necontributiv care prezintă concomitent şi caracteristicile ajutorului social. Regulamentul nr. 883/2004/CE nu se aplică asistenţei sociale şi medicale, regimurilor de prestaţii în favoarea victimelor războiului sau consecinţelor acestuia. Capitolul al II - lea: Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale Prin Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale o serie de prestaţii au fost desprinse din Legea nr. 19/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale şi au fost preluate de noua reglementare. Noţiune Potrivit art. 1 din Legea nr. 346/2002, asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale reprezintă o asigurare de persoane, face parte din sistemul de asigurări sociale, este garantată de stat şi cuprinde raporturi specifice prin care se asigură protecţia socială a salariaţilor împotriva diminuării sau pierderii capacităţii de muncă şi decesului acestora ca urmare a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. Riscurile asigurate În condiţiile Legii nr. 346/2002, riscurile asigurate sunt accidentele de muncă şi bolile profesionale, definite conform Legii nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă. Astfel : A). Prin accident de muncă se înţelege vătămarea violentă a organismului precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces (art. 5 lit. g din Legea nr. 319/2006).  Constituie, de asemenea, accident de muncă – în acord cu dispoziţiile art. 30 alin. 1 din Legea nr. 319/2006: a) accidentul suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului;    b) accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv în cadrul unor activităţi culturale, sportive, în ţară sau în afara graniţelor ţării, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini;    c) accidentul survenit în cadrul activităţilor cultural/sportive organizate, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor activităţi;    d) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru salvarea de vieţi omeneşti;    e) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninţă avutul public şi privat;    f) accidentul cauzat de activităţi care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator ori în alt loc de muncă organizat de aceştia, în timpul programului de muncă şi nu se datorează culpei exclusive a accidentatului;    g) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator şi invers;    h) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă;    i) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la care este încadrată victima, ori de la orice alt loc de muncă organizat de acestea, la o altă persoană juridică sau fizică, pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă, pe durata normală de deplasare;    j) accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda uneltele de lucru, locul de muncă, utilajul ori materialele, dacă schimba îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie sau orice alt echipament pus la dispoziţie de angajator, dacă se afla în baie ori în spălător sau dacă se deplasa de la locul de muncă la ieşirea din întreprindere sau unitate şi invers;    k) accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri organizate de angajator precum şi în timpul şi pe traseul normal spre şi de la aceste locuri;    l) accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor români sau de persoane fizice române, delegaţi pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afara graniţelor ţării, pe durata şi traseul prevăzute în documentul de deplasare;    m) accidentul suferit de personalul român care efectuează lucrări şi servicii pe teritoriul altor ţări, în baza unor contracte, convenţii sau în alte condiţii prevăzute de lege, încheiate de persoane juridice române cu parteneri străini, în timpul şi din cauza îndeplinirii îndatoririlor de serviciu;    n) accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau perfecţionare a pregătirii profesionale, în timpul şi din cauza efectuării activităţilor aferente stagiului de practică;    o) accidentul determinat de fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi furtună, viscol, cutremur, inundaţie, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare), dacă victima se afla în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;    p) dispariţia unei persoane, în condiţiile unui accident de muncă şi în împrejurări care îndreptăţesc presupunerea decesului acesteia;    q) accidentul suferit de o persoană aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni.    B).  Art. 5 lit. h din Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă prevede că bolile profesionale sunt afecţiunile care se produc ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzate de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă.    Art. 33 din Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă precizează că sunt boli profesionale şi afecţiunile suferite de elevi şi studenţi în timpul efectuării instruirii practice. Declararea bolilor profesionale este obligatorie şi se face de către medicii din cadrul autorităţilor de sănătate publică teritoriale. 3. Persoanele asigurate (asiguraţii) Există două categorii de persoane asigurate, şi anume: A). în mod obligatoriu; B). în mod facultativ. A). Art. 5 alin. 1 din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale prevede că sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii: a) salariaţii şi funcţionarii publici; b) persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate cu ale persoanelor prevăzute la lit. a; c) şomerii, pe toată durata efectuării practicii profesionale în cadrul cursurilor organizate potrivit legii; d) ucenicii, elevii şi studenţii, pe toată durata efectuării practicii profesionale. De asemenea, potrivit art. 7 din Legea nr. 346/2002, sunt asiguraţi obligatoriu şi : angajaţii români care prestează muncă în străinătate din dispoziţia angajatorilor români, în condiţiile legii; cetăţenii străini sau apatrizii care prestează muncă pentru angajatori români, pe perioada în care au, potrivit legii, domiciliul sau reşedinţa în România. B). Asiguraţii în mod facultativ pot fi, conform art. 6 alin. 1 din Legea nr. 346/2002, persoanele care încheie contract individual de asigurare şi care se află într-una din următoarele situaţii: a) asociat unic, asociaţi, comanditari sau acţionari; b) comanditaţi, administratori; c) membri ai asociaţiei familiale; d) persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente; e) persoane angajate în instituţii internaţionale; f) proprietari de bunuri şi/sau arendaşi de suprafeţe agricole şi forestiere; g) persoane care desfăşoară activităţi agricole în cadrul gospodăriilor individuale sau activităţi private în domeniul forestier; h) membri ai societăţilor agricole sau ai altor forme de asociere din agricultură; i) alte persoane interesate, care îşi desfăşoară activitatea pe baza altor raporturi juridice decât cele menţionate anterior. Asigurătorul Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, denumită în continuare C.N.P.A.S, are calitatea de asigurător, potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 346/2002. Atribuţiile specifice de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se exercită de casele teritoriale de pensii şi de asociaţii profesionale de asigurare, în calitate de prestatori de servicii, constituite în acest scop pe sectoare de activitate ale economiei naţionale. 5. Raporturile de asigurare şi riscurile asigurate Raporturile de asigurare, rezultate în temeiul legii şi din contractele de asigurare se stabilesc, conform art. 9 alin. 1, între: A). angajatori şi asigurător, în cazul persoanelor asigurate în mod obligatoriu (prevăzute în art. 5 şi la art. 7 din Legea nr. 346/2002); B). asiguraţi şi asigurător, pentru persoanele asigurate în mod facultativ (precizate la art. 6 din Legea nr. 346/2002). Calitatea de asigurat se dobândeşte, iar raporturile de asigurare se stabilesc la data: încheierii contractului individual de muncă, stabilirii raporturilor de serviciu în cazul funcţionarilor publici, validării mandatului pentru persoanele care desfăşoară activităţi în funcţii elective, numirii în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, depunerii adeziunii în cazul membrilor cooperatori, începerii practicii profesionale pentru şomeri, ucenici, elevi şi studenţi sau încheierii contractului individual de asigurare, după caz. A). În prima situaţie (cea a asiguraţilor în mod obligatoriu prevăzuţi în art. 5 şi la art. 7 din Legea nr. 346/2002, respectiv atunci când raporturile de asigurare se stabilesc între angajatori şi asigurător), în vederea încheierii asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi a stabilirii cotei contribuţiei datorate, angajatorul are obligaţia de a comunica asigurătorului, printr-o declaraţie pe propria răspundere, domeniul de activitate conform Clasificării Activităţilor din Economia Naţională - C.A.E.N., numărul de angajaţi, fondul de salarii precum şi orice alte informaţii solicitate în acest scop. Declaraţia se depune la sediul asigurătorului, în termen de 30 de zile de la data dobândirii personalităţii juridice sau a începerii raporturilor de muncă ori de serviciu între părţi, după caz (art. 10 alin. 3). În cazul modificării uneia sau mai multor informaţii din declaraţia prevăzută, angajatorul are obligaţia să anunţe asigurătorul în termen de 15 zile. În cazul bolilor profesionale, declarate în condiţiile legii, în timpul activităţii profesionale, dreptul la prestaţiile şi serviciile de asigurare se menţine şi ulterior încetării raporturilor de muncă/serviciu şi a contractelor individuale de asigurare (art. 15 alin. 1 din Legea nr. 346/2002). În cazul bolilor profesionale, declarate în condiţiile legii, ulterior încetării raporturilor de muncă şi a contractelor de asigurare, dreptul la prestaţiile şi serviciile de asigurare se acordă dacă fostul asigurat face dovada, cu acte medicale eliberate conform legii, că boala a fost cauzată de factori profesionali specifici locului de muncă. Pentru asiguraţii în mod obligatoriu, angajatorii datorează contribuţia pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Prin excepţie, angajatorii nu datorează contribuţia pentru ucenici, elevi, studenţi pe toată durata efectuării practicii profesionale (art. 96 lit. a din Legea nr. 346/2002). Baza lunară de calcul la care persoanele asigurate în mod obligatoriu datorează contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale este reprezentată de fondul total de salarii brute lunare realizate. Conform art. 24 din Legea nr. 487/2006 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2007, cotele de contribuţie datorate de angajatori, în funcţie de clasa de risc, se stabilesc de la 0,4% la 3,6%, aplicate asupra fondului total de salarii brute lunare realizate. Contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale nu se aplică asupra sumelor reprezentând: a) prestaţii de asigurări sociale care se suportă din fondurile asigurărilor sociale sau din fondurile angajatorului şi care se plătesc direct de către acesta, potrivit legii; b) drepturile plătite potrivit dispoziţiilor legale în cazul încetării contractelor individuale de muncă, al încetării calităţii de funcţionar public sau de membru cooperator, altele decât cele acordate potrivit legii pentru perioada de preaviz; c) diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare şi transfer, precum şi drepturile de autor; d) sumele reprezentând participarea salariaţilor la profit; e) premii şi alte drepturi exceptate prin legi speciale. B). În cea de - a doua situaţie prevăzută de art. 9 lit. b (cea a asiguraţilor în mod facultativ conform art. 6, respectiv atunci când raporturile de asigurare se stabilesc asiguraţi şi asigurător), persoana asigurată, o dată cu încheierea contractului individual de asigurare are obligaţia de a depune o declaraţie de venituri şi de a comunica, în termen de 15 zile, asigurătorului orice modificare intervenită cu privire la situaţia şi statutul ei. Dreptul la prestaţiile şi serviciile de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se naşte de la data stabilirii raporturilor de asigurare şi încetează o dată cu aceste raporturi. În cazul bolilor profesionale, declarate în condiţiile legii, în timpul activităţii profesionale, dreptul la prestaţiile şi serviciile de asigurare se menţine şi ulterior încetării raporturilor de muncă/serviciu şi a contractelor individuale de asigurare (art. 15 alin. 1). În cazul bolilor profesionale, declarate în condiţiile legii, ulterior încetării raporturilor de muncă şi a contractelor de asigurare, dreptul la prestaţiile şi serviciile de asigurare se acordă dacă fostul asigurat face dovada, cu acte medicale eliberate conform legii, că boala a fost cauzată de factori profesionali specifici locului de muncă. Contribuţia datorată de persoanele fizice asigurate facultativ este unică, în valoare de 1%, aplicată asupra venitului lunar asigurat, indiferent de activitatea prestată. 6. Prestaţii şi servicii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale Art. 19 din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale dispune că asiguraţii sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale au dreptul la următoarele prestaţii şi servicii: a) reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă; b) reabilitare şi reconversie profesională; c) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă; d) indemnizaţie pentru trecerea temporară în alt loc de muncă şi indemnizaţie pentru reducerea timpului de muncă; e) compensaţii pentru atingerea integrităţii; f) despăgubiri în caz de deces; g) rambursări de cheltuieli. A). Prestaţii şi servicii pentru reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă Asiguraţii au dreptul la prestaţii medicale pentru reabilitarea stării de sănătate şi recuperarea capacităţii de muncă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare (art. 21 din Legea nr. 346/2002). Asigurătorul are obligaţia de a achita contravaloarea serviciilor medicale acordate până când se realizează: restabilirea stării de sănătate sau ameliorarea deficienţelor de sănătate survenite în urma unui risc asigurat; prevenirea diminuării ori a pierderii capacităţii de muncă şi a necesităţii de îngrijire permanentă. Asiguraţii au următoarele drepturi: a) beneficiază de tratament medical, corespunzător leziunilor şi afecţiunilor cauzate prin accidente de muncă sau boli profesionale, după cum urmează: asistenţă medicală de urgenţă la locul accidentului, în mijloacele de transport specializate şi în unităţile spitaliceşti; tratament medical ambulatoriu, analize medicale şi medicamente, prescrise de medic; servicii medicale în spitale sau în unităţi sanitare cu personalitate juridică specializate pentru boli profesionale; tratament de recuperare a capacităţii de muncă în unităţi de specialitate; servicii de chirurgie reparatorie; cure balneoclimaterice (art. 23 alin. 1 din Legea nr. 346/2002). b) au acces la programe individuale de recuperare, stabilite de medicul specialist al asigurătorului, în funcţie de natura şi de diagnosticul bolii (art. 25 alin. 1 din Legea nr. 346/2002). Programul individual de recuperare poate include tratament balnear, în funcţie de tipul bolii. Art. 5 alin. 6 din Legea nr. 487/2006 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2007 stabileşte că, în cursul unui an calendaristic, se poate elibera un singur bilet de tratament balnear sau de odihnă aceluiaşi beneficiar. Biletele de tratament balnear se distribuie asiguraţilor sistemului public de pensii, sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi pensionarilor de către casele teritoriale de pensii. Dispoziţiile referitoare la reabilitarea medicală şi recuperarea capacităţii de muncă prin programul individual de recuperare şi, posibil, prin tratament balnear, cuprinse în art. 19 lit. a coroborat cu art. 25 din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, au fost modificate şi completate prin prevederile art. 18, art. 21 şi art. 22 alin. 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precizându-se că, în scopul prevenirii îmbolnăvirilor şi recuperării capacităţii de muncă, asiguraţii pot beneficia şi de tratament balnear, în conformitate cu programul individual de recuperare.   Conform art. 21 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, asiguraţii aflaţi în incapacitate temporară de muncă pe o perioadă mai mare de 90 de zile consecutive beneficiază de tratament balnear şi de recuperare a capacităţii de muncă pe baza biletului de trimitere, în condiţiile prevăzute în Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Alin. 2 al aceluiaşi articol dispune că tratamentul balnear şi de recuperare a capacităţii de muncă se desfăşoară în conformitate cu prevederile programului individual de recuperare întocmit de medicul specialist, cu aprobarea medicului expert al asigurărilor sociale, în funcţie de natura, stadiul şi prognosticul bolii, structurat pe etape. În funcţie de tipul afecţiunii şi de natura tratamentului, durata tratamentului balnear este de 15 - 21 de zile şi se stabileşte de medicul curant (art. 21 alin. 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005). Programul individual de recuperare este obligatoriu şi se realizează în unităţi sanitare specializate aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate. După fiecare etapă prevăzută în programul individual de recuperare, asiguraţii sunt supuşi reexaminării medicale. În funcţie de rezultatele acesteia, medicul expert al asigurărilor sociale poate propune medicului curant actualizarea programului individual de recuperare sau, după caz, recomandă reluarea activităţii profesionale ori propune pensionarea de invaliditate (art. 21 alin. 5 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005). Plata indemnizaţiilor nu se cuvine pentru perioadele în care asiguratul, din motive imputabile lui, nu îşi îndeplineşte obligaţia de a urma şi de a respecta programul individual de recuperare (art. 21 alin. 6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005). B). Prestaţii şi servicii pentru reabilitare şi reconversie profesională Aceste prestaţii şi servicii se acordă de către asigurător, la solicitarea asiguraţilor, care, deşi nu şi-au pierdut complet capacitatea de muncă, nu mai pot desfăşura activitatea pentru care s-au calificat, ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale (art. 29 din Legea nr. 346/2002). Asigurătorul preia în sarcina sa cheltuielile pentru următoarele prestaţii şi servicii de reabilitare şi reconversie profesională: cheltuielile privind serviciile medicale şi psihologice pentru aprecierea stării fizice, mentale şi aptitudinale în vederea reconversiei profesionale; costul cursurilor de calificare sau de reconversie; plata unei indemnizaţii pe durata cursurilor de calificare şi de reconversie. Indemnizaţia pe durata cursurilor de calificare sau de reconversie se acordă lunar şi reprezintă 70% din salariul de bază brut al persoanei asigurate, avut la data survenirii accidentului de muncă sau a bolii profesionale. Indemnizaţia se acordă pe durata cursurilor de calificare sau de reconversie cu respectarea următoarelor condiţii: persoana asigurată nu beneficiază, pe durata cursurilor de calificare sau de reconversie, de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă sau de pensie de invaliditate gradul III, acordată potrivit legii (art. 31 alin. 2 din Legea nr. 346/2002). persoana asigurată, conform art. 32 din Legea nr. 346/2002, respectă dispoziţiile asigurătorului cu privire la: instituţia la care urmează să se desfăşoare cursul; programul de instruire; modalitatea de absolvire. C). Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă Asiguraţii beneficiază de o indemnizaţie pe perioada în care se află în incapacitate temporară de muncă în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale (art. 33 alin. 1 din Legea nr. 346/2002). Dacă incapacitatea temporară de muncă este cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii, asiguraţii au dreptul la concedii medicale şi indemnizaţii, însă nu potrivit Legii nr. 346/2002, ci în condiţiile evidenţiate de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005. Cu privire la cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de un accident de muncă sau de o boală profesională trebuie făcute următoarele precizări: a) în cazul asiguraţilor în mod obligatoriu, cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă reprezintă 80% din media veniturilor salariale brute realizate în ultimele 6 luni anterioare manifestării riscului (art. 34 alin. 1 din Legea nr. 346/2002); b) în cazul asiguraţilor în mod facultativ, cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă reprezintă 80% din media venitului lunar asigurat din ultimele 6 luni anterioare manifestării riscului (art. 34 alin. 2 din Legea nr. 346/2002); c) cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă în cazul urgenţelor medico-chirurgicale este de 100% din media venitului lunar asigurat din ultimele 6 luni anterioare manifestării riscului (art. 34 alin. 3 din Legea nr. 346/2002). Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă în cazul accidentului de muncă sau al bolii profesionale se suportă în primele 3 zile de incapacitate de către angajator, iar din a 4 - a zi de incapacitate, din contribuţia de asigurare pent