Referat Pregatirea Si Instruirea Personalului

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Pregatirea Si Instruirea Personalului si de asemenea puteti face Download Referat Pregatirea si instruirea personalului

Citeste fragmente din Referat Pregatirea Si Instruirea Personalului

S.C. ……………………………….. S.R.L. ……………… REFERAT PREGATIREA SI INSTRUIREA PERSONALULUI CAPITOLUL I Istorie La l6 aprilie 1948, un număr de 16 ţări europene au răspuns propunerii lansate de generalul Marshall pentru gestionarea în comun a ajutorului american acordat pentru reconstrucţia Europei şi au semnat, la Paris, Tratatul de constituire a Organizaţiei Europene de Cooperare Economică (OECE), ce a devenit instrumentul cooperării interguvemamentale şi a permis liberalizarea schimburilor între membrii săi. Necesitatea unificării politice a Europei a fost dezbătută la Congresul de la Haga (mai 1948) organizat de mişcările europene, având ca urmare crearea la 5 mai 1949 a Consiliului Europei, organizaţie interguvernamentală cu scopul apărării într-un cadru instituţionalizat a valorilor democratice considerate a fi ameninţate prin divizarea Europei în două blocuri, respectiv: principiile libertăţii individuale, ale libertăţii politice şi preeminenţa dreptului pe care se bazează orice democraţie adevărată. La crearea Consiliului Europei au participat zece state: Belgia. Olanda. Luxemburg, Marea Britanie, Franţa, Norvegia, Suedia, Danemarca, Italia şi Irlanda. Tratatul de constituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECA) a fost semnat la Paris, la 18 aprilie 1951, şi după semnarea sa de către cele 6 state - Belgia, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, R.F.Germania - a intrat în vigoare la 25 iulie 1952. Tratatul de la Paris a constituit astfel punctul de pornire al unui proces de integrare, considerat în general că trebuie să fie global. Pentru prima oară în istoria modernă, state suverane acceptă să-şi pună în comun resursele lor de cărbune şi oţel şi să le încredinţeze unei înalte Autorităţi prezentând un caracter puternic supranational, având sarcina de a degaja şi de a face sa prevaleze interesul comunităţilor. Statele acceptă, de asemenea, ca o Curte de Justiţie independentă să le asigure respectarea dreptului în funcţionarea comunităţii şi ca o Adunare Parlamentară să fie consultată asupra problemelor comunitare. Prin Trataul de la Bruxelles, din aprilie 1965, instituind un Consiliu unic şi o Comisie unică a Comunităţilor europene, s-a realizat unificarea executivului şi, pe cale de consecinţă, diferite instituţii şi reguli strâns legate de acestea refacându-se într-o singură administraţie, iar administraţiile celor trei Comunităţi au fost dotate cu un buget de funcţionare unică. Fuziunea nu a fost totuşi decât instituţională, nu şi funcţională, cele trei Comunităţi continuând să rămână distincte în privinţa reglementărilor economice. La 17 februarie 1978 Parlamentul European a adoptat o rezoluţie referitoare la o denumire unică pentru Comunităţi. Astfel „Comunitatea Europeana desemnează ansamblul instituţiilor create conform tratatelor stabilind cele trei Comunităţi europene, ca şi grupul format din statele membre. Denumirea prezintă un interes practic şi o valoare simbolică fără a avea semnificaţie juridică, întrucât, din punct de vedere juridic, nu a avut loc fuziunea tratatelor şi cele trei Comunităţi nu au fuzionat într-o singură Comunitate CAPITOLUL II 2.1. Introducere Prefacerile politice, sociale, economice, din ultimii ani din ţara noastră au determinat şi reevaluarea domeniului securităţii şi sănătăţii în muncă, pentru care s-a creat o nouă legislaţie armonizată cu directivele europene, cu convenţiile şi recomandările Organizaţiei Mondiale a Muncii. Noua legislaţie a introdus sau a dezvoltat concepte care asigură schimbarea modului de abordare a aspectelor referitoare la asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă. Dintre trăsăturile esenţiale care caracterizează noua legislaţie se pot enunţa: întărirea obligaţiei angajatorilor de a asigura securitatea şi sănătatea angajaţilor prin măsuri care iau în considerare principiile generale de prevenire; dezvoltarea la nivel naţional şi la nivel de unitate economică a unor politici de prevenire, care să trateze hollistic securitatea şi sănătatea în muncă, luând în considerare tehnologiile, organizarea muncii, mediul de muncă şi, nu în ultimul rând, executantul nu toate cerinţele sale; instruirea, formarea şi perfecţionarea angajaţilor în corelaţie cu sarcinile de muncă şi cu riscurile la care pot fi expuşi; prioritatea măsurilor de protecţie intrinsecă şi colectivă faţă de cele individuale: instituire responsabilităţilor angajaţilor faţă de propria securitate şi sănătate; dezvoltarea capacităţii instituţionale a unor organisme de control şi de îndrumare a activităţii de prevenire ale statului, care să dispună de mijloace juridice, tehnice, financiare etc, eficace. Astfel spus, noua legislaţie impune intensificarea preocupărilor pentru calitatea de securitate a echipamentelor tehnice, pentru înlocuirea sau chiar eliminarea substanţelor şi produselor periculoase, pentru organizarea ergonomică a locurilor de muncă, pentru creşterea nivelului de pregătire a lucrărilor şi asigurarea participării acestora la elaborarea şi luarea deciziei în domeniul protecţiei muncii şi pentru supravegherea sănătăţii lucrătorilor în muncă. Aceste preocupări sunt susţinute de contextul economic actual, marcat de creşterea importanţei calităţii produselor care implică şi calitatea de securitate a acestora şi face să crească numărul de organizaţii şi societăţi preocupate să conceapă şi să utilizeze tehnici şi instrumente, metode şi proceduri care sa faciliteze îmbunătăţirea continuă a calităţii, metode de evaluare a nivelului de securitate. Transpunerea în sistemul de reglementări din România a Directivelor U.E. derivate din art. 100A şi 118A din Tratatul de la Roma (1957), privind cerinţele esenţiale de securitate şi sănătate ale echipamentelor tehnice, respectiv, cerinţele minime de securitate şi sănătate la locul de muncă, impune şi alinierea practicilor noilor organisme create cu cele ale organismelor europene în materie de securitate şi sănătate. Activitatea de protecţie a muncii în România urmăreşte elaborarea şi aplicarea unui ansamblu de măsuri menite să asigure, în toate domeniile activitate, îndeplinirea sarcinilor în condiţii normale de muncă, iară accidente şi îmbolnăviri profesionale. Importanta care se acordă protecţiei muncii este relevantă de faptul că chiar în Constituţie sunt stabilite principiile de bază ale protecţiei angajaţilor, principii care sunt dezvoltate apoi în Legea cadru. 2.2. Pregătirea şi Instruirea personalului Statistica accidentelor de muncă arată că, într-un număr covârşitor de mare de cazuri, executantul a fost vinovat de producerea accidentului fie din necunoaşterea sau nerespectarea normelor de protecţie a muncii, fie din necunoaşterea modului în care trebuie utilizate mijloacele tehnice puse la dispoziţie pentru realizarea sarcinii de producţie. Dacă, în privinţa bolilor profesionale, durata mare în care acumulările negative duc la declanşarea bolii permite, prin supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor, să se ia măsuri de diminuare a noxelor care afectează sănătatea, în cazul accidentelor acest lucru nu este posibil, evenimentul lăsând în urma sa victime, a căror viaţă este total schimbată sau, mai grav, întreruptă. Pregătirea şi instruirea personalului este mijlocul prin care se poate influenţa hotărâtor, în sensul scăderii, atât numărului de accidente de muncă cât şi cel al îmbolnăvirilor profesionale. Potrivit art. 18 literele f, g, li, i, al Legii 90 / 1996, republicata, angajatorul este obligat să asigure şi să controleze prin personalul propriu, cunoaşterea şi aplicarea, de către toţi angajaţii şi participanţii la procesul de muncă, a măsurilor tehnice, sanitare şi organizatorice stabilite, precum şi prevederilor legale în domeniul protecţiei muncii, să asigure materialele necesare educării şi informării angajaţilor, să asigure informarea fiecărui persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la care aceasta va fi supusă. De asemenea, legea impune angajatorului să asigure pe cheltuiala unităţii, instruirea, testarea şi perfecţionarea profesională a persoanelor cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii. în N.G.P.M. sunt stabilite principiile generale care stau la baza organizării şi desfăşurării activităţii de instruire şi pregătire a angajaţilor în domeniul protecţiei muncii. Normele stipulează că pregătirea şi instruirea în domeniul protecţiei muncii sunt părţi componente ale pregătirii profesionale şi au ca scop însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor de securitate şi sănătate în muncă. Pregătirea generală în domeniul protecţiei muncii se realizează în învăţământul tehnic (preuniversitar şi universitar), iar la nivelul unităţii, prin instructajul de protecţie a muncii. Principiile dup care se organizează instructajul de protecţia muncii în România sunt aceleaşi cu cele europene, exprimate în Directiva 89 / 391 / CEE, privind încurajarea măsurilor de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă, transpusă în N.G.P.M. 2.2.1. Instructajul de protecţie a muncii Instructajul de protecţia muncii la nivelul unităţii se efectuează fie în cadrul unităţii, fie în afara sa, în funcţie de posibilităţi, în timpul programului de lucru, iară ca cei care sunt instruiţi să suporte costul instruirii. Instruirea se face de către instructori care sunt specialişti şi care trebuie să utilizeze mijloace, metode şi tehnici de instruire adecvate învăţământului intensiv (expunerea, demonstraţia, studiul de caz, vizionări de filme, dîafilme, proiecţii la retroproiectoare, instruirea asistată de calculator). Angajatorii au obligaţia de a asigura baza materială pentru o bună instruire, respectiv, mijloacele audio vizuale şi materiale de instruire, testare ce să fie la dispoziţia specialistului care face înşiruirea în cadrul cabinetului de protecţie a muncii, dispunând de programe de mstruire-testare, pe meserii sau activităţi. Documentul care dovedeşte faptul că instruirea a fost efectuată este fişa de instructaj, ale cărei elemente componente sunt prevăzute în N.G.P.M., în anexa 81, completarea acesteia fiind obligatorie pentru personalul permanent sau detaşat, pentru angajaţii sezonieri, temporari sau zilieri, şi se păstrează de conducătorul procesului de muncă, respectiv, de cel care are sarcina efectuării instruirii la locul de muncă. Atunci când este vorba de vizionări în grup se întocmesc fişe de instructaj colectiv, al căror model este prezentat în anexa 82 din N.G.P.M. Instructajul de protecţie a muncii cuprinde trei faze: instructajul introductiv generai; instructajul la locul de muncă; instructajul periodic. Instructajul introductiv general Rolul instructajului introductiv general este aceia de a-i informa pe cei cărora li se adresează, despre activităţile specifice unităţii în care vor lucra şi despre principalele măsuri de protecţie a muncii aplicabile, din normele în vigoare sau dispuse de conducerea unităţii în vederea eliminării sau diminuării riscurilor la care ar putea fi expuşi în viitoarele activităţi. Potrivit normelor, este obligatoriu să se efectueze instructajul introductiv general următoarelor persoane: noilor încadraţi în muncă, angajaţi cu contracte de muncă indiferent de forma acestora; celor transferaţi de la o imitate la alta; celor veniţi în unitate ca detaşaţi; elevilor şcolilor profesionale, liceelor industriale şi studenţilor pentru practica profesională: persoanelor aflate în unitate pentru perioada de probă în vederea angajării; persoanelor angajate ca sezonieri, temporari sau zilieri; persoanelor delegate în interesul serviciului; persoanelor care vizitează sectoare productive. Instructajul introductiv general se face individual sau în grupuri de cel mul! 20 de persoane, în cadrul cabinetului de protecţie a muncii sau în spaţii amenajate special, de către persoane cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniul protecţiei muncii, împuternicite prin decizie de către angajator. Principalele probleme care se expun în cadrul instructajului sunt: riscurile de accidente şi îmbolnăvire profesională; legislaţia de protecţie a muncii; consecinţele posibile ale necunoaşterii şi nerespectării legislaţiei de protecţie a muncii; măsuri tehnico-organizatorice de prevenire, alarmare, intervenţie, evacuare şi prim ajutor. Programul de desfăşurare al instructajului şi conţinutul acestuia se elaborează de persoaneie cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii şi se aprobă de angajator. în prima parte a instructajului se prezintă celor care se instruiesc, regulile de protecţie a muncii şi rolul acestora în prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale. De asemenea, se prezintă prevederile din Codul muncii şi din Regulamentul de ordine interioară , cu scopul ca cei în cauză, să cunoască îndatoririle pe care le au în prevenirea accidentelor de muncă, precum şi drepturile stabilite în favoarea lor. In cea de a doua parte a instructajului se face prezentarea regulilor tehnice de protecţie a muncii specifice activităţilor unităţii, respectiv, a domeniului din care acestea fac parte, punând accentul pe: circulaţia în interiorul unităţii, trecerea în zone cu restricţii, cunoaşterea şi respectarea semnalizării de securitate şi sănătate în muncă, respectarea normelor de pază şi stingere a incendiilor, manipularea materialelor grele sau periculoase, respectarea curăţeniei la locul de muncă, igiena muncii şi igiena corporală. Instructajul se încheie cu menţionarea faptului că angajaţii sunt obligaţi să respecte normele de protecţie a muncii, să acţioneze astfel încât să nu pună în pericol persoana proprie sau pe cei cu care vin în contact; să participe la toate acţiunile legate de protecţia muncii organizate de angajator, să furnizeze informaţiile solicitate de organele statului în legătură cu accidentele despre care au luat cunoştinţă. ¤ˆ < à > – ¼ ¾ ä ̀Ȥ se face individual sau, în situaţia când persoanele au aceeaşi profesie sau au profesii asemănătoare, se organizează grupuri de maxim 20 de persoane. In conformitate cu prevederile N.G.P.M., cu normele metodologice de aplicare a Legii protecţiei muncii şi cu instrucţiunile de aplicare a acestor prevederi elaborate de conducerile unităţilor se fixează, în funcţie de specificul unităţii, modul de efectuare a instructajului introductiv general ţinând seama de următoarele cerinţe: nici un lucrător, indiferent dacă este permanent sau nu, nu va fî admis la lucru fără efectuarea instructajului general; durate instructajului introductiv general se stabileşte prin instrucţiuni proprii şi nu va fî mai mică de 8 ore; după efectuarea instructajului introductiv generai persoanele respective vor fi supuse unei verificări a cunoştinţelor, foîosindu-se în acest scop teste; rezultatul verificării va fî consemnat în fişa de instructaj, în care se va menţiona că persoana respectivă poate fî repartizată pentru a i se face instructajul la locul de muncă; dacă persoana instruită nu şi-a însuşit cunoştinţele prevăzute pentru această formă de instruire nu va putea fî angajată şi i se va face un nou instructaj; în cazul accesului ocazional al unor persoane venite în interes de serviciu, vizite cu caracter didactic sau de alt gen şi care nu sunt încadrate în unitatea respectivă, instructajul introductiv general poate fî redus atât în ceea ce priveşte volumul cunoştinţelor predate cât şi ca durată; conducătorul unităţii va însărcina persoana care va însoţi vizitatorii să Ie facă o prezentare succintă asupra specificului activităţii şi locurilor de muncă respective, în care vor avea acces, a măsurilor de protecţie a muncii ce trebuie să fie respectate pe parcurs şi la locurile de muncă, luând şi măsuri de echipare a lor cu mijloace de protecţie corespunzătoare desfăşurării vizitei în condiţii de securitate; cel care face instructajul va prezenta fişa colectivă de instructaj spre semnare, vizitatorilor; în cazul vizitelor cu caracter didactic, efectuate în grup de către elevi şi studenţi, instruirea va fi făcuta tuturor acestor persoane, după care fişa colectivă de instructaj se va semna de către conducătorul grupului ce va avea răspunderea respectării disciplinei pe toată perioada desfăşurării activităţilor didactice; în situaţia în care în unitate se desfăşoară o vizită cu caracter oficial sau vizita este făcută de persoane din alte ţări, răspunderea luării măsurilor de protecţie a muncii revine delegatului numit în mod special în acest scop. In acest caz nu este necesară întocmirea fişei colective de instructaj, dar delegaţia va fi însoţită permanent de persoana anume desemnată, care le va da indicaţii pe toată perioada vizitei. Instructajul la locul de muncă După efectuarea instructajului introductiv general, persoana nou angajată în unitate este repartizată acolo unde va lucra şi unde i se face instructajul la locul de muncă. Instructajul la locul de muncă se efectuează tuturor persoanelor cărora normele prevăd ca li se face instructajul introductiv general şi, în plus, personalului transferat de la un loc de muncă la altul în cadrul aceleaşi unităţi. Instructajul la locul de muncă se efectuează de către conducătorul locului de muncă, în grupe de maximum 30 de persoane. Instructajul la locul de muncă se predă pe baza normelor specifice de securitate a muncii şi a instrucţiunilor proprii, elaborate pentru locul de muncă unde va lucra persoana respectivă. Acest instructaj are scopul de a instrui persoana în cauză cu privire la procesul tehnologic la care va participa, felul utilajelor, instalaţiilor, mecanismelor, dispozitivelor, sculelor etc. pe care le va folosi, modul de organizare a locului de muncă, transportul şi depozitarea materialelor cu care va fi aprovizionată, cauzele care pot genera accidente de muncă, părţile periculoase ale maşinilor şi utilajelor, sistemul de operare al acestora, modul de montare a aparaturilor şi a dispozitivelor de protecţie, modul de folosire a materialelor inflamabile sau toxice, modul de acţionare în cazul unui incendiu. Prezentarea în cadrul instructajului la locul de muncă a problemelor legate de riscurile de accidente şi îmbolnăvire profesională specifice se face în baza unui material scris. Este recomandabil ca instructajul la locul de muncă să fie cât mai pe înţelesul celor instruiţi şi cât mai convingător, folosind un vocabular adaptat pregătirii celor cărora li se adresează şi demonstraţii practice care vor deţine o pondere mare în timpul destinat instruirii. De o mare importanţă este, de asemenea, efectuarea de exerciţii privind utilizarea echipamentului individual de protecţie atunci când acesta este necesar şi a mijloacelor de alarmare, intervenţie, evacuare şi de prim ajutor. Normele Generale de Protecţie a Muncii nu prevăd ca, la terminarea instructajului la locul de muncă, personalul instruit să fie supus verificării cunoştinţelor asimilate şi consemnarea rezultatului în fişa de instructaj, aşa cum prevăd pentru instructajul introductiv general. Cu toate acestea, chiar în lipsa unor prevederi exprese, este recomandabil ca, după efectuarea instructajului la locul de muncă, să se facă o verificare a cunoştinţelor pentru a se stabili care sunt lacunele persoanei instruite în vederea atingerii scopului instruirii prin punerea la dispoziţia acestuia, fie a unor materiale documentare, fie prin efectuarea unor noi demonstraţii practice. Potrivit art. 103 al N.G.P.M., durata instructajului ia locul de muncă depinde de complexitatea utilajului sau locului de muncă la care va lucra persoana care se instruieşte şi nu va fi mai mică de 8 ore repartizate pe timpul perioadei de lucru de probă. Această durată se stabileşte de şeful compartimentului respectiv (secţie, atelier, sector etc), împreună cu şeful compartimentului de protecţie a muncii. Pentru a exista garanţia efectuării şi eficienţei instructajului la locul de muncă normele prevăd ca persoana instruită nu va fi admisă la lucru definitiv decât după ce şeful ierarhic al persoanei care a făcut instruirea a verificat ca persoana supusă instruirii şi-a însuşit cunoştinţele de protecţie a muncii. Instructajul periodic Instructajul periodic se face întregului personal şi are drept scop aprofundarea normelor de protecţie a muncii, fiind completat obligatoriu cu demonstraţii practice. Responsabilitatea pentru efectuarea instructajului periodic revine conducătorului locului de muncă. Normele stabilesc ca intervalul dintre două instructaje periodice să se stabilească prin instrucţiuni proprii în funcţie de condiţiile locului de muncă, dar să nu fie mai mare de 6 luni, excepţie făcând personalul tehnico-administrativ, pentru care intervalul va fi de cel mult 12 luni. Potrivit normelor, rezultă că angajatorul trebuie să stabilească prin instrucţiuni proprii la ce interval de timp va face instructajul periodic luând în considerare condiţiile de muncă, riscurile specifice, categoriile de personal avute în vedere. De menţionat este şi faptul că normele stabilesc că, pentru unele cazuri, instructajul periodic să se facă suplimentar celui programat, astfel: ► când un angajat a lipsit mai mult de 30 de ziîe lucrătoare; când s-a modificat procesul tehnologic ori s-au schimbat echipamentele tehnice; când s-a adus modificări echipamentelor existente; când au apărut modificări ale normelor de protecţie a muncii sau ale instrucţiunilor proprii de securitate a muncii; ►la reluarea activităţii după accident de muncă; ► la executarea unor activităţi speciale Fişa individuală de instructaj privind protecţia muncii Documentul care atestă faptul că persoana angajată a fost instruită este fişa individuală de instructaj privind protecţia muncii, al cărui model este stabilit în N.G.P.M., anexa 81, şi care se completează pentru toate persoanele cărora li se face instructajul introductiv general, privind art. 82 din normele mai sus menţionate. Fişa individuală de instructaj conţine în primul rând elementele de identificare a persoanei instruite, respectiv: numele şi prenumele, codul numeric personal, data şi locul naşterii, calificarea, locul de muncă, legitimaţia, domiciliul, grupa sanguină, traseul de deplasare ia şi de la serviciu. Pentru fiecare dintre cele trei faze ale instructajului sunt prevăzute a fi completate: data la care instruirea a avut loc, numele persoanei care a făcut instruirea şi funcţia acesteia, durata instructajului şi conţinutul acestuia, precum şi semnăturile persoanei instruite, a celei care a făcut instruirea şi a celei care a verificat însuşirea cunoştinţelor. Fişa individuală de instructaj privind protecţia muncii se completează după verificarea însuşirii cunoştinţelor de protecţie a muncii predate în cadrul instructajului introductiv general, trecându-se în fişa rezultatul testării precum şi faptul că persoana a fost admisă la lucru, numele şi prenumele angajatorului, funcţia acestuia, data şi semnătura. Completarea fişei se face pastă sau cerneală. Articolul 92 din norme prevede în mod explicit faptul că fişa de instructaj se întocmeşte pentru personalul permanent sau detaşat pentru angajaţii sezonieri, temporari sau zilieri, şi că va fi păstrată de conducătorul procesului de muncă, respectiv, de cel care are sarcina efectuării instructaj ului la locul de muncă. Pentru vizitatorii în grup se întocmesc fişe colective de instructaj, al căror model este statuat în anexa 82 a aceloraşi norme. Persoana care constituie obiectul instruirii semnează fişa după ce a fost instruită prin instructajul introductiv general şi prin instructajul la locul de muncă şi dup ce, prin verificarea cunoştinţelor, s-a dovedit că aceasta şi-a însuşit cunoştinţele necesare prestării muncii în condiţii de securitate pentru ea şi pentru ceilalţi participanţi la procesul muncii. Deşi în fişa individuală de instructaj nu este rubrică pentru semnarea persoanei care verifică prin sondaj în calitate de şef ierarhic al instructorului, dacă instructajul a fost efectuat corespunzător şi dacă persoana instruită şi-a însuşit cunoştinţele predate, acest lucru este obligatoriu a se face potrivit art. 91, alineatul 3, din N.G.P.M. Semnătura şefului ierarhic al instructorului pusă pe fişă reprezintă confirmarea însuşirii cunoştinţelor, precum şi faptul că prin conţinutul materialelor predate şi al demonstraţiilor practice au fost avute în vedere toate riscurile cunoscute ca posibile în viitoarea activitate pe care urmează să o desfăşoare persoana instruită. Normele prevăd ca în fişa individuală de instructaj sa se completeze şi la terminarea instructajului periodic: conţinutul acestuia, durata, data la care a avut loc şi semnăturile persoanei instruite, a celei care a efectuat instruirea şi a celei care a verificat însuşirea cunoştinţelor. Importanţa pe care legiuitorul o acordă efectuării instructajului de protecţie a muncii şi completării corecte a fişei de instructaj rezidă şi în faptul că nerespectarea normelor referitoare la aceste probleme constituie contravenţie şi se sancţionează ca atare. Pregătirea şi instruirea personalului în cadrul S.C. ................................................ S.R.L S.C. ................................... S.R.L, .................., desfăşoară activitatea de ........................................, domeniu în care prin natura activităţilor şi sarcinilor de muncă pe care le îndeplinesc salariaţii riscul producerii de accidente este destul de mare dacă nu sunt respectate normele de protecţia muncii. In acest sens, atât personalul tehnic al societăţii, cât şi, personalul din execuţie, acordă o atenţie deosebită instructajului şi respectării normelor de protecţia muncii. In cadrul societăţii, care are 5 angajaţi, activităţile şi meseriile acestora fiind diversificate, atât instructajele de protecţia muncii, cât şi, N.S.S.M. cuprind o serie de măsuri care trebuie respectate în timpul lucrului. Personalul societăţii efectuează instructajul periodic, la 30 de zile. Se desfăşoară activităţi de verificare a protecţiei muncii la locul de muncă de către conducerea societăţii şi responsabilul cu protecţia munci, acest act având şi un caracter preventiv. Se asigură echipamentul tehnic necesar, echipamentul de protecţie precum şi controlul medical al angajaţilor, având în vedere că aceştia desfăşoară şi activităţi specifice lucrului la înălţime. Punctele de lucru sunt prevăzute cu barăci care includ vestiare şi locul de servit masa. De asemenea, la fiecare punct de lucru, există o trusă medicală de prim ajutor. Echipamentele tehnice de siguranţă se verifică obligatoriu la începutul şi sfârşitul unei lucrări cât şi în perioada desfăşurării lucrării, dacă acest lucru este necesar. Concluzii Dacă ţinem cont de faptul că în cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul trebuie să ia măsurile necesare pentru protejarea sănătăţii şi securităţii salariaţilor, inclusiv pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare şi pregătire, precum şi pentru punerea în aplicare a organizării protecţiei muncii şi mijloacelor necesare acesteia şi în cadrul S.C. ....................................... S.R.L. .........................., societate care desfăşoară activităţi în domeniul de ........................................., respectarea N.G.P.M. şi N.S.S.M., constituie un obiectiv prioritar pentru conducerea societăţii cât şi pentru salariaţi. PAGE PAGE 16 쥁`