Referat Separarea Puterilor In Stat4

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Separarea Puterilor In Stat4 si de asemenea puteti face Download Referat Separarea puterilor in Stat4

Citeste fragmente din Referat Separarea Puterilor In Stat4

SEPARAREA PUTERILOR IN STAT PREVAZUTA IN CONSTITUTIA ROMANIEI Categoria cea mai des intalnita in teoria si practica sistemelor constitutionale este categoria de putere. Ea apare si in exprimari nuantate precum: puterea politica, putere de stat, puteri politice sau pur si simplu, putere. Fiind si dovedindu-se a fi categoria cheie in organizarea statala a societatii umane, puterea (in sensul cuceririi sau apropierii sale) a fost si ramane scopul fundamental al revolutiilor, miscarilor si convulsiilor sociale. Din aceasta rezulta legatura stransa cu categoriile popor si natiune. Uneori categoria putere este exprimata prin aceea de suveranitate. Asemenea similitudini explica exprimarile constitutionale. Astfel, constitutiile stabilesc ca suveranitatea (unele adauga nationala) sau puterea (puterile) apartine (rezida in) poporului. In acest fel sunt redactate constitutiile Spaniei, Frantei, Romaniei, Suediei. Alte constitutii folosesc expresia de suveranitate, care apartine (sau emana de la) natiune. In acest fel sunt redactate constitutiile Marocului si Spaniei. Constitutia actuala a Romaniei stabileste la articolul 2 ca: “Suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative si prin referendum”. Rezulta din aceasta expunere cel putin doua constatari. Prima priveste legatura intre categoriile si fenomenele popor, natiune, putere de stat, puteri publice. Cea de-a doua priveste formularile extrem de nuantate cu care se opereaza precum cele de putere, puteri publice, puteri, suveranitate, suveranitate nationala sau cele de ”rezida in natiune”, “apartine poporului”. Poporul si statul sunt deseori privite intr-o anumita unitate, lucru firesc ce rezulta din legaturile puternice ce le apropie sau din trasaturile care uneori le departeaza dar pe un fond comun. Intelegerea corecta a relatiei popor-stat este insa, in limbajul juridic, cea mai importanta, daca nu cumva prima conditie in explicarea mecanismului juridico-statal. Aceasta pentru ca indivizibilitatea sau identitatea intereselor poporului si statului nu duce si nu trebuie sa duca la o confuzie juridica a acestor doua categorii. Poporul si statul sunt subiecte distincte de drept. Organizarea societatii umane in stat a atins forme mai mult sau mai putin reusite, dar factorii care compun statul isi pastreaza, in orice caz sub aspect juridic, identitatea lor. Plecand de la ideea ca nu mai sunt necesare alte explicatii cu privire la notiunea de popor, urmeaza sa reamintim ca in ce priveste notiunea de stat aceasta cunoaste doua acceptiuni, ambele corecte din punct de vedere stiintific, si larg raspandite si utilizate. Intr-o acceptiune, mai mult politica, sociologica se intelege prin stat suma a trei elemente distincte si anume: teritoriu, populatia (natiunea) si suveranitatea (in sensul puterii statale, de fapt statul in acceptiunea strict juridica). In aceasta acceptiune statul este sinonim, cu tara el incluzand civilizatia, resursele, oamenii, teritoriul, frontierele, autoritatiile etc. Intr-o a doua acceptiune, restransa, prin stat se intelege forma organizata a puterii poporului, mai exact mecanismul sau aparatul statal. Aceasta este acceptiunea strict juridica. Asa vazute lucrurile urmatorul rationament ne permite explicarea edificiului statal. Poporul, natiunea, detin puterea politica. Pentru a putea exercita aceasta putere poporul creeaza statul , ca un ansamblu sistematizat de organe de stat (legiuitoare, administrative, judecatoresti, armata, politie), deseori denumite autoritati statale (publice). Statul este deci sistemul acestor autoritati publice si aceasta este acceptiunea cu care vom opera in continuarea lucrarii. In limbajul curent cuvintele stat, putere, puteri apar frecvent. Se pune intrebarea de a sti daca ele exprima sau nu notiuni diferite. Altfel spus, de a sti daca statul, in acceptiunea sa strict juridica este altceva decat putere de stat. Raspunsul este desigur negativ. Statul nu este altceva decat organizarea statala a puterii poporului, este institutionalizarea acestei puterii. Separatia, echilibrul si colaborarea puterilor Teoria separatiei puterilor este o teorie celebra, de larga audienta si frecvent invocata. Cunoasterea acestei teorii inlesneste explicarea sistemelor constitutionale contemporane. Aparuta in secolul Luminilor, alaturi de alte teorii la fel de tulburatoare si de penetrante, ea a fost indreptata impotriva obscurantismului feudal si a inchistarii medievale, impotriva abuzurilor de putere. Teoria separatiei puterilor a fost o reactie impotriva monarhiei absolute de drept divin, forma de guvernamant in care regele concentra in mainile sale putere suprema, considerandu-se ca o personificare a statului de unde si celebra formula a regelui Ludovic al XIV-lea “statul sunt eu “. Teoria separatiei puterilor a avut un rol aparte, decisiv in promovarea sistemului reprezentativ, adica in valorificarea democratica a relatiei dintre detinatorul suveran al puterii (poporul, natiunea) si organizarea statala a puterii politice, in cautarea, in chiar organizarea statala si functionarea puterii, a garantiilor exercitarii drepturilor omului si ale cetatenilor. Este o teorie care a stat la baza elaborarii constitutiilor, afirmatiile din Declaratia drepturilor omului si cetateanului (1789, Franta), stand marturie in acest sens. Astfel potrivit declaratiei mentionate, o societate in care garantia drepturilor nu este asigurata si nici separatia puterilor nu este determinata, nu are o constitutie. Enuntata de catre John Loke (“Trate de governement civil”, 1690), teoria separatiei puterilor in stat este defintivata si explicata pe larg de catre Montesqueu in celebra lucrare “Despre spiritul legilor”. Specificul Constitutiei Romaniei In Romania organizarea statala a exercitiului suveranitatii nationale este reglementata clar prin articolul 2 din Constitutie. Detinatorul puterii suverane este poporul roman si el exercita aceasta putere prin organele reprezentative si prin referendum. Din analiza articolului doi din Constitutie rezulta mai multe constatari. Astfel organelor reprezentative li se incredinteaza doar exercitiul puterii, deci anumite imputerniciri si nu puterea ca atare. Nu este vorba de delegarea puterii ci de delegarea unor functii ale puterii. Titularul puterii este si ramane numai poporul roman, de aici rezultand importante consecinte juridice, inclusiv cele referitoare la responsabilitatea autoritatilor publice in fata acestuia. Este explicatia stiintifica a aliniatului 2 al articolului 2 in sensul caruia nici un grup si nici o persoana nu pot exercita suveranitatea in nume propriu. Se poate pune problema de a sti daca in Constitutia Romaniei isi gaseste exprimarea clasicul principiu al separarii puterilor in stat. Acest principiu a fost puternic afirmat in Revolutia romana din 1989. Raspunsul corect poate fi formulat numai prin interpretarea sistematica si logica a prevederilor constitutionale. Aceste prevederi utilizeaza termenii de: puteri si autoritati dar nu si pe cel de separatie. Evitandu-se termenul de separatie care poate evoca ruperea puterilor, separarea lor rigida, dandu-se termenului “puteri” semnificatii corecte din punct de vedere stiintific, doctrina juridica actuala si desigur Constitutia valorifica echilibrul puterilor. Examinand dispozitiile Constitutiei Romaniei putem constata ca ea consacra echilibrul puterilor in stat in continutul si semnificatia sa stiintifica si desigur moderna. Mai multe argumente sunt convingatoare si pertinente: Cele trei puteri clasice se regasesc exprimate in Constitutie: legislativul in normele privitoare la Parlament (art. 58 si urm.); executivul in normele privitoare la presedintele Romaniei si Guvern (art. 80 si urm.); justitia in normele cu privire la autoritatea judecatoreasca (art. 123 si urm.). Ordinea reglementarii puterilor in Constitutie este ordinea clasica fireasca. Constitutia da exprimarea juridica relatiilor si activitatilor politice statale in succesiunea lor fireasca. Avand in vedere legitimitatea imputernicirilor Parlamentului, compozitia sa numeroasa si larg reprezentativa, Constitutia asigura acestuia o anumita preeminenta in raport cu celelalte autoritati statale. Astfel Parlamentul este singura autoritate legiuitoare a tarii (art. 58), el are functii de formare, alegere, numire, investire a altor autoritati statale si desigur a altor functii de control. Chiar si structura bicamerala a Parlamentului exprima echilibrul in executarea puterii legislative. De altfel acesta este si singurul argument solid al bicameralismului Parlamentului fata de faptul ca Romania este un stat national unitar. Raporturile constitutionale dintre autoritatile publice se caracterizeaza prin implicari reciproce ale unora in sfera de activitate ale celorlalte, implicari ce semnifica echilibbrul prin colaborare si control. Raporturile Parlament-Executiv, in reglementarea constitutionala, pot fi examinate prin implicarea legislativului in activitatea sefului de stat si a guvernului. Astfel Parlamentul primeste juramantul Presedintelui (art.82); poate prelungi mandatul acestuia in caz de razboi sau catastrofa (art. 83); poate hotari punerea sub acuzare a sefului de stat pentru inalta tradare (art. 84); asculta mesajele sefului de stat (art. 89); ratifica tratatele internationale in conditiile art. 91; aproba declararea de catre seful de stat a mobilizarii partiale sau generale a fortelor armate (art. 92); incuviinteaza instituirea starii de asediu sau a starii de urgenta (art. 93); poate suspenda din functie Presedintele Romaniei in cazul savarsirii unor fapte grave prin care acesta a incalcat prevederile Constitutiei (art. 95); stabileste indemnizatia si celelalte drepturi ale Presedintelui Romaniei (art. 100). In ceea ce priveste raporturile cu Guvernul vom mentiona indeosebi ca Parlamentul: acorda votul de incredere asupra programului si a intregii liste a Guvernului (investitura, art. 102);retrage increderea acordata (art.109 si art.112); poate cere informatii si documente (art. 110); prin deputati si senatori se pot pune intrebari si adresa interpelari (art. 111); apreciaza asupra raspunderii politice a Guvernului, poate cere urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru fapte savarsite in exercitiul functiei lor; stabileste prin lege cazurile de raspundere si pedepsele aplicabile membrilor Guvernului (art 108); abiliteaza Guvernul pentru a emite ordonante in domenii care nu fac obiectil legilor organice (delegarea legislativa, art. 114). Compatibilitatea calitatii parlamentare cu cea de membru al Guvernului este si ea un aspect al implicarii reciproce. Bineinteles ca si executivul se implica in activitatea legislativului. Astfel Presedintele Romaniei: promulga legile, putand cere, o singura data reexaminarea legii (art. 67); poate dizolva parlamentul in conditiile art. 89. Cat priveste Guvernul acesta: are initiativa legislativa (art. 73); poate solicita adoptarea, cu procedura de urgenta, a proiectelor sau propunerilor legislative (art 74); isi poate angaja raspunderea in fata Parlamentului asupra unui program, decaratii de politica generala, sau proiect de lege (art. 113) acestea considerandu-se aprobate daca guvernul nu este demis; poate fi abilitat sa emita ordonante in domenii care nu fac obiectul legilor organice (art. 114). Cat priveste raporturile dintre legislativ si puterea judecatoreasca ele trebuie apreciate cu luare in considerare a principiului independentei judecatorilor si a supunerii lor numai legii (art. 123). Asadar interventia in sfera justitiei a altor puteri contravine principiului constitutional. Aceasta nu exclude insa anumite raporturi constitutionale care rezulta firesc din sistemul organizarii statale a puterii. Trebuie mentionat ca organizarea si functionarea instantelor judecatoresti se realizeaza potrivit legii (art. 125, 126, 128, si mai ales art. 172 alin3 lit. h). Ca atare Parlamentul este cel care stabileste prin lege competente si proceduri pentru instantele judecatoresti. Ca o concluzie la cele precizate mai sus se poate preciza ca ne aflam in prezenta unei conlucrari a structurilor statale in realizarea vointei poporului. Aceasta conlucrare presupune: competente clar delimitate prin Constitutie, autonomie organizatorica si functionala, control reciproc fara imixtiune, garantii constitutionale ale indeplinirii mandatulului si ale respectarii drepturilor cetatenilor. PAGE 1 PAGE 7 쥁@