Referat Contenciosul Administrativ 2

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Contenciosul Administrativ 2 si de asemenea puteti face Download Referat Contenciosul administrativ 2

Citeste fragmente din Referat Contenciosul Administrativ 2

Principiile contenciosului administrativ Existenţa contenciosului administrativ este condiţionată, in statulde drept, de aplicarea a două principii: principiul respectării drepturilor legal dobândite şi principiul obligativităţii Statului de a asigura executarea hotărârilor judecătoreşti. Este necesar ca persoana să fie sigură că raporturile juridice, încheiate în mod legal , în cadrul ordinii de drept existente , sunt intangibile. Atât activitatea fiinţei umane cât şi aceea a Administratţiei se caracterizează prin posibilitatea de a scruta viitorul în estimările efectuate. Prevederea este garantată numai dacă persoanele şi Administraţia au siguranţa în durabilitatea raporturilor juridice pe care şi-au întemeiat şi orientat activităţile. Noţiunea contenciosul administrativ Administraţia Statului are sarcina de a asigura aplicarea legilor , de a edita acte normative in scopul executării legilor , de a asigura funcţionarea seviciilor publice , de a lua măsuri pentru executarea contractelor administrative , ocrotirea drepturilor persoanelor şi satisfacerea cerinţelor acestora , menţinerea ordinii publice. Dacă uneori , în îndeplinirea acestor sarcini , Administratia lezează drepturile sau interesele persoanelor, acestea pot formula o reclamaţie , o contestatie juridică , rezolvată în mod contencios de către organele competente. Ramurile contenciosului administrativ Contenciosul administrativ este alcătuit din patru ramuri: contenciosul de plină jurisdicţie; contenciosul de anulare; conteciosul de interpretare; contenciosul de represiune. Datorita jurisprudentei Consiliului de stat din Franta aceasta diviziune a devenit clasica si a fost adoptata in multe state europene, in ciuda faptului ca ea nu corespunde in totalitate sistemului de drept al respectivelor state. Există un contencios obiectiv atunci cand situaţia contenciosului este determinată de o problemă de drept obiectiv şi un contencios subiectiv atunci când se pune în cauză existenţa şi întinderea unor drepturi subiective ale reclamantului. In contenciosul de anulare , instanţa judecătorească pronunţă anularea actului administrativ ilegal ,dacă se constată neconcordanţa actului administrativ cu starea de legalitate. Daca actul administrativ ilegal a produs daune, acestea pot fi cerute la o alta instanţa şi uneori cu alta procedura, instanţa judecand, în fond, atat din punct de vedere al dreptului cat si al faptelor. În contenciosul de plina jurisdicţie, competenţa judecatorilor este mai mare iar decizia lor nu se limiteaza numai la anularea unui act ilegal, ci pot dispune chiar si alte masuri precum: recunoaşteri de drepturi subiective, restituiri, reintegrari, despagubiri si eventual modificarea unui act administrativ; iar aceasta competenţa mai larga a judecatorilor este recunoscuta atunci cand sunt chemaţi sa soluţioneze o problema de drept subiectiv, şi cand în constatarea făcută, se recunoaşte reclamantului existenţa unui asemenea drept. In acest mod, contenciosul subiectiv din punct de vedere al constatarii, este, în general, şi un contencios de plina jurisdicţie din punct de vedere al deciziei. Organizarea contenciosului administrativ roman prin Legea nr. 29/1990 ibuţia doctrinei şi jurisprudenţei, unele reglementari din Legea nr. 19/1 990 apar ca un regres. De pilda, în art. 2 enumerarea actelor administrative care nu pot fi atacate în justitie este amplificată faţa de Legea din 1925 şi totodată se menţine distincţia criticabilă dintre actele administrative de autoritate şi actele de gestiune. Totodata, in alin. 2 al art. 6 a) Legii nr. 29/1990 se stabileşte că judecarea acţiunilor de contencios administrativ se face de tribunal, sau de curtea de apel, dar "în complet format din doi judecatori, iar nu din trei judecatori, conform reglementarii cuprinsă în art. 9 al Legii din 1925. Prin urmare, in concepţia legiuitorului din 1990, acţiunile de contencios administrativ nu prezintă aceeaşi importanţa ca celelalte acţiuni (civile, penale etc.) pe care tribunalele le judecă în complet format din trei judecatori, şi de aceea stabileşte un complet format din doi judecatori. Dar practica judiciară din perioada interbelica a arătat importanţa similară a acţiunilor de contencios administrativ in raport cu celelalte acţiuni judecate de Curţile de Apel de atunci. Faptul că în sistemul legii române s-a organizat un singur grad de jurisdicţie, la tribunale, sau la cugile de apel, cu recurs la Curtea Suprema de Justiţie, constituie un temei in plus pentru garantarea unei judecaţi, la secţiile de contencios administrativ, cel puţin egale in importanţă cu aceea de la celelalte secţii. Consecvent acestei concepţii discriminatorii a acţiunilor de contencios administrativ faţă de celelalte acţiuni judiciare, in art. 14 din Legea nr. 29/1 990, o atare hotarare a instanţei jurisdicţionale este denumita “sentinţă’, iaraşi ca la nivelul judecătoriilor, noţiunea de sentinţă fiind utilizată pentru hotărârile tribunalului şi curţii de apel in locul ”deciziei", aşa cum era definită şi în art. 11 din Legea contenciosului administrativ din 1925, în concordanţă cu natura juridica a actelor administrative care sunt decizii. Exista insa si numeroase cazuri in care "s-a ignorat jurisprudenţa Curţii de Casaţie" in domeniul contenciosutui administrativ, astfel incat majoritatea reglementarilor din Legea nr. 29/1990 constituie un regres fata de nivelul teoretic stiinţific atins în perioada interbelică. Actele administrative de autoritate şi actele de gestiune Considerandu-se, in mod eronat, ca Statul are o dubla personalitate juridica şi anume: o personalitate de drept public în temeiul căreia el poate fi titular de drepturi de putere publică şi o personalitate de drept privat, care-i dă foiosinţa drepturilor patrimoniale, asemanatoare în personalitatea pe care o au persoanele fizice în doctrina s-au definit actele emise de Stat în exerciţiul calitaţii sale de putere publica, acte de autoritate. Ele constau în declarafiuni cfe vainta ce alcatuiesc acte juridice cu caracter unilateral şi executoriu, emanand de la autoritabile administrative ale Statuiui şi emise în scopul funcţionarii serviciilor publice. Actele de gestiune au fost definite ca actele juridice cu caracter contractual, sau facute pentru valorificarea unor cfrepturi contractuale, emise de Stat in calitate de persoana juridica şi pentru administrarea patrimoniului său. Aceasta distincţie dintre actete de autoritate si actele de gestiune, adoptata şi de Legea nr. 29 este eronata deoarece in realitate statul este o unica persoana juridica politico- teritorială. Or, din esenţa conceptului de personalitate juridica politico-teritoriala a Statutui rezulta ca Statul constituie o singura persoana juridica, fiind aceeaşi atunci cand contracteaza cu un particular sau când emite acte administrative. Într-adevar, Statul are o singura şi indivizibilă personatitate juridica politico-teritoriala şi poate încheia toate categoriile de acte juridice, de drept public, de drept privat, etc.. Bibliografie Ion CORBEANU – Drept administrativ Mihai T. OROVEANU – Tratat de Drept Contenciosul administrativ PAGE 6 쥁`