Referat Reprezentarea Si Procura

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Reprezentarea Si Procura si de asemenea puteti face Download Referat reprezentarea si procura

Citeste fragmente din Referat Reprezentarea Si Procura

REPREZENTAREA ŞI PROCURA Planul 1.Reprezentarea Noţiunea şi importanţa reprezentării b.Subiectele raportului juridic de reprezentare. c. Interdicţia de a se încheia acte juridice prin reprezentare d.Scopul reprezentării e.Tipurile raporturilor juridice f. Împuternicirea (puterea de a reprezenta, mandatul g. Durata împuternicirilor 2.Procura a.Noţiunea de procură b.Forma şi felurile procurii c.Temeiul procuri d.Încetarea valabilităţii procuri 3.Reprezentarea fără împuterniciri şi cu depăşirea împuternicirilor a.Reprezentarea fără împuterniciri b.Reprezentarea cu depăşirea împuternicirilor c.Răspunderea reprezentantului care a acţionat fără împuterniciri Încheiere Bibliografie Noţiunea şi importanţa reprezentării. Reprezentarea este procedeu de tehnică-juridică prin care o persoană, numită reprezentant încheie acte juridice cu terţii în numele şi în contul unei alte persoane, numită reprezentat, având drept consecinţă producerea directă în persoana reprezentatului a efectului actelor juridice. De regulă, actele juridice se încheie personal de către participantul la raportul juridic care şi beneficiază de efectele lor. Ori de cîte ori intră într-un raport juridic, partea semnatară trebuie să fie prezentă în locul unde are loc semnarea sau executarea actului juridic. În viaţa cotidiană sunt frecvente cazurile cînd subiectul raportului juridic nu poate fi prezent la încheierea sau la executarea actului juridic. În astfel de condiţii apare necesitatea înlocuirii lui cu o altă persoană. Viaţa juridică ar deveni extrem de complicată dacă actele juridice nu ar fi realizate prin intermediul unor persoane. Ar fi dezavantajaţi în special minorii şi incapabilii care nu ar putea încheia acte juridice valabile. Instituţia reprezentării este foarte veche şi extrem de necesară pentru părinţi, tutori, curatori, întreprinzători, persoane juridice şi multe alte persoane. Persoanele fizice recurg frecvent la reprezentare, încheind diferite contracte, permiţînd altor persoane să încaseze salariul, onorariul să primească sau transmită diferite documente sau bunuri materiale, de instituţia reprezentării se face uz la reprezentarea intereselor în inşi de judecată sau arbitraj. Elementele definitorii ale reprezentării, care de fapt conferă acestei instituţii individualitate, sunt sintagmele „în numele" şi „pe seama”. Atunci când se menţionează că reprezentantul operează în numele reprezentatului înseamnă că primul acţionează numai fizic, însă exprimă voinţa celui de-al doilea şi îl angajează într-un raport juridic fără ca acesta să fie prezent. Altfel spus, reprezentantul este şi rămâne purtătorul de nume şi de voinţă proprie, însă prin cumul,devine şi purtător de nume şi de voinţă ale altei persoane şi numai voinţa acesteia din urmă o exteriorizează la încheierea contractului. După cum afirmă Paul Vasilescu, o „convenţie de reprezentare are drept consecinţă - în plan strict intelectual - „diviziunea" juridică a personalităţii reprezentatului - concretizată în ubicuitatea sa, cât şi un „cumul" juridic de personalitate în persoana reprezentantului - cumul limitat la dimensiunea voinţei juridice şi exprimat de cauza convenţiei de reprezentare ". Semnificaţia expresiei „pe seama" sugerează ideea că reprezentatul este cel care suportă consecinţele pozitive şi negative ale actului juridic, în sensul că plăteşte preţul şi dobîndeşte bunul sau, invers, primeşte preţul şi are obligaţia de a preda bunul. Această sintagmă sugerează legătură dintre reprezentant şi patrimoniul reprezentatului. Instituţia reprezentării, ca mod de exercitare a drepturilor şi de onorare a obligaţiilor, are la origini motive de drept şi de fapt. Motive de drept pot fi următoarele: lipsa capacităţii de exerciţiu (Codul civil art.22 alin.l pentru minorii cu vârstă de până la 7 ani); capacitatea de exerciţiu restrînsă a minorului (art.22 alin.(2) pentru minorii cu vârstă de la 7 la 14 ani şi art.21 pentru minorii cu vârstă de la 14 la 18 ani); declararea persoanei incapabile prin hotărârea judecăţii (art.24); limitarea capacităţii de exerciţiu (art.25); Motivele de fapt pot fi următoarele: boala; - lipsa persoanei de la domiciliu; - nedorinţa titularului de drept sau a persoanei obligate de a exercita dreptul sau de a-şi onora obligaţia; - lipsa cunoştinţelor de care persoana dă dovadă într-un anumit domeniu; - organul persoanei juridice nu este în stare să facă faţă tuturor raporturilor juridice în care se află; - alte cauze; b.Subiectele raportului juridic de reprezentare. În calitate de subiecte ale reprezentării apar trei părţi: reprezentatul; reprezentantul; terţa persoană. Poate avea calitate de reprezentat orice persoană (fizică sau juridică) care manifestă dorinţa de a încredinţa unei alte persoane săvârşirea în numele său a unor anumite acte juridice precum şi persoana care, în virtutea unor circumstanţe, are necesitatea de a fi reprezentată. Are calitate de reprezentant persoana fizică sau juridică împuternicită să facă în numele şi din contul reprezentatului anumite acte juridice. Persoana fizică poate să reprezinte interesele unei altei persoane la încheierea de acte juridice numai dacă are capacitate deplină de exerciţiu. Legea nu permite unor persoane să fie reprezentanţi. Astfel, conform art.78 din Codul de procedură civilă, nu pot fi reprezentanţi în judecată judecătorii, procurorii, ofiţerii de urmărire penală, poliţiştii, deputaţii şi consilierii din autorităţile reprezentative, cu excepţia participării lor la proces în calitate de împuterniciţi ai acestor autorităţi sau în calitate de reprezentanţi legali. De regulă, persoana juridică poate avea calitatea de reprezentant al unui persoane fizice sau juridice. În special, organizaţiile necomerciale fondate ca uniuni de persoane juridice, asociaţii se constituie cu scopul de a reprezenta interesele membrilor săi în raport cu autorităţile publice, cu terţii şi chiar în instanţă de judecată. Persoanele juridice cu scop lucrativ pot să reprezinte interesele altor întreprinzători atît în bază de procură, cît şi în baza contractului de mandat, agenţie comercială etc. Autorităţile publice reprezintă interesele persoanelor juridice de drept public. De exemplu, primarul reprezintă interesele unităţii administrativ-teritoriale. Trebuie să se facă deosebiri între reprezentant, pe de o parte, şi persoanele care acţionează în interesul unei alte persoane însă pe cont propriu şi persoanele care au dreptul să negocieze contracte viitoare, pe de altă parte. Unii autori propun să se facă deosebiri între reprezentant şi: curier, intermediar, executor testamentar, persoană care semnează testamentul în locul testatorului etc. Nici unul dintre persoanele menţionate nu săvârşeşte acte juridice în numele sau în contul unei alte persoane. Reprezentantul încheie personal actele juridice pentru care este împuternicit. El poate transmite unui terţ împuternicirile numai dacă este învestit cu acest drept de către reprezentat sau dacă o cer interesele reprezentatului. Reprezentantul care a cedat unui terţ împuternicirile este obligat să aducă imediat la cunoştinţă reprezentatului cesiunea împuternicirilor, precum şi informaţia despre substituitor. în cazul în care nu îndeplineşte această obligaţie, reprezentantul poartă răspundere pentru acţiunile substituitorului ca pentru acţiuni proprii. Terţul. în calitate de terţ poate fî orice persoană fizică sau juridică, inclusiv statul şi unitatea administrativ-teritorială, în raport cu care, drept rezultat al acţiunilor reprezentantului, nasc, se modifică ori se sting drepturi şi obligaţii ale reprezentatului. El le îndeplineşte cu corectitudine, fiind conştient de rezultatele care vor surveni nu pentru sine, ci pentru reprezentat. Scopul şi caracterul acestor acte le stabileşte reprezentatul după voinţa sa. c.Interdicţia de a se încheia acte juridice prin reprezentare. Nu toate actele juridice pot fi săvârşite prin reprezentant. Astfel, potrivit art.242 alin.(5) din Codul civil, este interzisă încheierea prin reprezentant a actului juridic care, după natura lui, urmează a fi încheiat nemijlocit de persoana contractantă sau a cărui încheiere prin reprezentant este interzisă expres de lege. În dezvoltarea acestei dispoziţii, Codul civil prevede la art.l449 că nu poate fi întocmit prin reprezentant testamentul. Reprezentantul nu are dreptul să încheie acte juridice în numele reprezentatului cu sine însuşi, nici în nume propriu, nici în calitate de reprezentant al unui terţ, cu excepţia cazului cînd acest drept îi este acordat expres de reprezentat. De asemenea, conform art.10 din Codul familiei, declaraţia de căsătorie se depune personal la organul de stare civilă de persoanele care doresc să se căsătorească. Pentru încheierea căsătoriei este necesar consimţământul „exprimat personal" al bărbatului şi al femeii care se căsătoresc (art.l1), iar încheierea căsătoriei se face în prezenţa persoanelor care se căsătoresc (Codul familiei art.12 şi Legea privind actele de stare civilă art.35). d.Scopul reprezentării constă în săvârşirea unor acte juridice de către o persoană în numele şi în contul unei alte persoane în lipsa ei fără ca aceasta din urmă să fie prezentă. Reprezentarea conţine un raport juridic potrivit căruia acţiunile juridice sunt săvârşite de o persoană (reprezentantul), iar efectele (drepturile şi obligaţiile) le suportă o altă persoană (reprezentatul), în numele şi în contul căruia acţionează reprezentantul. e.Tipurile raporturilor juridice. Reprezentarea, ca operaţiune juridică, dă naştere la 3 categorii distincte de raporturi juridice: între reprezentant şi reprezentat; b) între reprezentant şi terţ; c) între reprezentat şi terţ; Tipurile reprezentării Reprezentarea poate fi clasificată după mai multe criterii: A. După izvorul său, reprezentarea poate fi legală sau convenţională. În unele surse doctrinare, această clasificare este suplimentată cu reprezentarea judiciară, care este o ramificaţie a reprezentării legale. În cazul reprezentării legale, puterea persoanei de a reprezenta o altă persoană rezultă din lege fără a fi necesară procura. Sunt reprezentanţi legali ai minorului părinţii, adoptatorii, tutorele. Reprezentant legal al persoanei juridice este persoana fizică învestită cu atribuţii de administrator (directorul, managerul) sau lichidator ales, numit sau desemnat într-un alt mod, al cărui nume este înscris în Registrul de stat unde este înregistrată persoana juridică. Reprezentarea legală a persoanelor juridice se numeşte şi reprezentare statutară. Reprezentarea judiciară are drept izvor hotărîrea unei instanţe judecătoreşti. În legislaţia R M, o astfel de reprezentare poate fi în cazul desemnării administratorului, lichidatorului, administratorului fiduciar sau administratorului insolvabilităţii unei persoane juridice. Conform art.61 din Codul civil, organul executiv al persoanei juridice poate fi desemnat de instanţa de judecată dacă organul suprem nu poate să-1 desemneze. Codul civil stabileşte, la art.88, că instanţa de judecată care examinează cererea de dizolvare a persoanei juridice poate pune bunurile acesteia, la cerere, sub administrare judiciară şi desemna un administrator fiduciar. Lichidatorul poate fi desemnat şi de instanţa de judecată în cazul în care persoana juridică este dizolvată prin hotărârea acesteia (C civ, art.86 alin.(6)). În cazul reprezentării convenţionale, o persoană (reprezentatul) împuterniceşte o altă persoană (reprezentantul) să încheie acte juridice în numele şi pe contul său. Puterea de reprezentare se demonstrează prin act juridic unilateral, numit procură, sau bilateral, numit contract. Din dispoziţiile legii rezultă însă că, dacă actul juridic este încheiat în numele unei alte persoane, părţii cu care a contractat reprezentantul nu i se poate opune o lipsă a împuternicirilor dacă reprezentatul a creat astfel de împrejurări în virtutea cărora această parte presupunea cu bună-credinţă existenţa unor asemenea împuterniciri. B.După întinderea puterii de a reprezenta, reprezentarea poate fi generală sau specială: Reprezentarea generală, numită şi reprezentare totală, este aceea în care reprezentantul poate face orice act juridic în numele reprezentatului. Această formă de reprezentare se realizează de către părinţi şi adoptatori în numele minorului sub 7 ani, precum şi de tutorele persoanei declarate incapabile. Reprezentarea specială, numită şi reprezentare parţială, este aceea în care reprezentantul poate face un anumit act juridic sau câteva acte juridice. De exemplu, cumpărarea unui imobil, a unui automobil sau a unor acţiuni etc. C. Alte criterii de clasificare. Reprezentarea poate fi reprezentare de drept privat şi reprezentarea de drept public, reprezentare perfectă şi reprezentare imperfectă, reprezentare voluntară şi reprezentare obligatorie. Reprezentarea este de drept privat dacă se stabileşte între particulari (persoane fizice şi juridice), şi de drept public dacă se stabileşte între stat, pe de o parte, şi particulari pe de altă parte. Un exemplu de reprezentare de drept public poate fi reprezentarea de către avocatul parlamentar a intereselor particularului în raport cu autoritatea publică. Reprezentarea perfectă va fi atunci când reprezentantul acţionează în numele şi din contul reprezentatului, iar reprezentarea imperfectă, atunci când reprezentantul lucrează în nume propriu, dar pe seama reprezentatului (comisionul, consignaţia etc). Reprezentarea voluntară este atunci când voinţa reprezentatului joacă un rol determinant în stabilirea raportului de reprezentare. Reprezentarea obligatorie se caracterizează prin faptul că raporturile de reprezentare nasc independent de voinţa ambelor părţi. f. Împuternicirea (puterea de a reprezenta, mandatul). Pentru ca acţiunile reprezentantului să producă efecte pentru reprezentat, primul trebuie să aibă mandat, adică împuternicire sau putere de a reprezenta. Cuvântul mandat este polisemantic,- în primul rând, el desemnează dreptul reprezentantului de a acţiona în numele reprezentatului, creînd pentru acesta din urmă drepturi şi obligaţii,- în al doilea rând, prin mandat se înţelege manifestarea de voinţă a reprezentatului care deleghează voinţa sa de a încheia acte juridice. Prin mandat se înţelege şi documentul în care este consemnată împuternicirea (procura sau contractul de mandat). Doctrina juridică defineşte mandatul ca drept subiectiv care permite reprezentantului să acţioneze în numele şi pe contul reprezentatului într-un anumit fel şi care îl obligă pe acesta din urmă să recunoască actul juridic încheiat de reprezentant şi să-i suporte consecinţele. Temeiurile apariţiei reprezentării Ca temei pentru apariţia împuternicirilor de reprezentare servesc: - manifestarea voinţei persoanei reprezentate; - desemnarea în funcţie a persoanei care are atribuţia de reprezentare; - relaţiile părinteşti, de tutelă sau de curatelă. Primul temei de apariţie este unul voluntar, celelalte sunt, de regulă, obligatorii. Dacă temei al apariţiei reprezentării este voinţa persoanei reprezentate, această voinţă se materializează în acte unilaterale sau bilaterale. Act unilateral din care rezultă împuternicirea este procura emisă în temeiul art.252 din Codul civil. Act bilateral care dă naştere unor raporturi de reprezentare este contractul. Contracte care conţin relaţii de reprezentare sunt: contractul de mandat (art. 1030-1052), contractul de agenţie comercială (art. 1199-1211). Conform art. 1030, mandantul împuterniceşte mandatarul de a-1 reprezenta la încheierea actelor juridice, permiţându-i să acţioneze în numele şi pe contul său, iar la art.ll19 se prevede că principalul împuterniceşte agentul comercial (întreprinzător individual) de a negocia şi a încheia acte juridice în numele şi pe contul său. Desemnarea în funcţie a unei persoane prin emiterea unui act administrativ este o reprezentare obligatorie. Exemplu poate servi desemnarea reprezentantului statului în societăţile comerciale. Prin Hotărârea Guvernului nr.109 din 2 februarie 1999, a fost aprobat Regulamentul cu privire la reprezentarea statului în societăţile economice, conform căruia, într-o societate economică, în al cărei capital social statul deţine o cotă, reprezentantul acestuia îi reprezintă şi îi apără drepturile şi interesele legale, acţionînd în numele statului.Reprezentantul statului îşi exercită funcţiile în temeiul ordinului prin care i s-au delegat împuternicirile. Raporturile persoanei ocrotite cu reprezentantul său legal (părinte, tutore etc.) se confirmă prin anumite acte. De exemplu, raporturile de rudenie dintre părinţi şi copii se confirmă prin actele lor de identitate: buletinul de identitate al părinţilor şi adeverinţa de naştere a copilului. Raporturile dintre copil şi adoptator, dintre (curator) şi tutelat se confirmă prin hotărârea instanţei sau prin actul administrativ al organului de tutelă şi curatelă, prin actul de adopţie sau de instituire a tutelei şi curatelei. Trebuie menţionat faptul că verificarea împuternicirilor reprezentantului de către terţi este o procedură obligatorie în relaţiile de reprezentare. Verificarea împuternicirilor decade în cazul în care se constată că reprezentantul are împuternicirea necesară în virtutea activităţilor sociale. Astfel, terţul poate face concluzia că persoana care acordă servicii sau vinde mărfuri încheie acte juridice în numele organizaţiei. Reprezentanţi ai persoanelor juridice sunt: vânzătoarea de bilete din troleibusul sau autobusul de rută, casierul din casa de schimb valutar, lucrătorul băncii, al companiei de asigurare etc. Aceste persoane, aflându-se într-un anumit loc şi având anumite semne distinctive, formează terţilor, ca potenţiali contractanţi, convingerea că au a face cu reprezentantul persoanei juridice. Acordarea împuternicirilor se poate face şi prin exprimarea voinţei faţă de persoana care se împuterniceşte (reprezentant) sau faţă de terţul cu care aceasta va contracta. De exemplu, conform art.80 alin.(7) din Codul de procedură civilă, „ împuternicirile reprezentantului se atestă şi prin declaraţia orală a reprezentatului, consemnată în procesul-verbal al şedinţei de judecată şi semnată de acesta din urmă sau printr-o cerere scrisă, care se anexează la dosar". Articolul 246 alin.(2) din Codul civil prevede că declaraţia de acordare a împuternicirilor nu trebuie efectuată în forma cerută pentru actul juridic care urmează să fie încheiat de reprezentant în baza împuternicirilor. Această dispoziţie, însă, nu se aplică în cazul în care este anihilat rolul protector al cerinţelor de formă. O varietate a reprezentării voluntare este reprezentarea comercială. Părţi ale raportului juridic de reprezentare comercială pot fi numai întreprinzătorii. Articolul 258 alin.(l) din Codul civil dispune că numai întreprinzătorul poate avea calitatea reprezentat. Pornind de la aceeaşi dispoziţie conform căreia reprezentantul comercial este persoana care „ reprezintă de sine-stătător şi permanent" o altă persoană, autorii afirmă că reprezentantul comercial de asemenea trebuie să aibă calitatea de întreprinzător. Reprezentarea comercială este întotdeauna convenţională, având la bază procura sau contractul. Reprezentarea comercială apare în baza contractului de mandat (mandatul profesional, art.1033), a contractului de expediţie (art.1075), a contractului de agenţie comercială (art.l 199). La serviciile reprezentantului comercial apelează întreprinzătorul-reprezentat care trebuie să procure materii prime şi materiale pentru activitatea sa, ori care doreşte să comercializeze produsele şi serviciile sale. Legislaţia permite reprezentarea comercială concomitentă a diferiţilor participanţi la încheierea actului juridic, însă numai în cazurile prevăzute de lege sau în cazul în care există un acord expres între părţi. Reprezentarea comercială este oneroasă. Onorariul este plătit de reprezentat. Dacă reprezintă ambele părţi contractante, reprezentantul este în drept să ceară persoanelor reprezentate concomitent plata în părţi egale a onorarului convenit şi compensarea cheltuielilor de executare a procurii dacă în contract nu s-a prevăzut altfel. Reprezentantul comercial are obligaţia de a nu divulga, şi după încetarea împuternicirilor, informaţia confidenţială pe care a cunoscut-o în exercitarea mandatului. - B † h5 h5 h5 h5 h5 4 H b d f h ´ 摧հ 葝摧ʡwഀd f h z € ° ² ´ ¶ Ü hw hw hw 䡳Иᔯ읨獋ᘀ읨獋㘀脈血 崀ຄ愀̤摧ⱐ¥ࠀrezultă. Dacă rezultă, din procură, împuternicirile există atît cît este valabilă procura, care se eliberează pe un termen de cel mult 3 ani. Dacă termenul de valabilitate nu este indicat în procură, aceasta este valabilă timp de un an de la data întocmirii. Procura în care nu este indicată data întocmirii nu are valoare juridică. Procura eliberată pentru încheierea unor acte juridice în afara R M şi autentificată notarial este valabilă până la anularea ei de către persoana care a eliberat-o. Dacă rezultă dintr-un act bilateral (contract), împuternicirile sunt valabile pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului.Împuternicirile acordate de reprezentat printr-o declaraţie adresată unui terţ rămân valabile pentru acesta până la anularea lor de către persoana care le-a acordat. Dacă reprezentatul anunţă terţul prin comunicare personală sau prin aviz public că investeşte o altă persoană cu dreptul de a o reprezenta, persoana are dreptul de reprezentare atît în raport cu terţul, cât şi cu orice altă persoană. împuternicirile de reprezentare se păstrează până la anulare în ordinea în care au fost acordate. Reprezentatul este în drept oricând să modifice ori să retragă împuternicirea delegată reprezentantului. Despre modificarea sau retragerea împuternicirilor, terţii trebuie notificaţi prin mijloace adecvate, în cazul nerespectării acestei cerinţe, modificarea sau retragerea împuternicirilor nu poate fi opusă terţilor, cu excepţia cazurilor în care se dovedeşte că aceştia ştiau sau trebuiau să ştie despre modificarea sau retragerea împuternicirilor în momentul încheierii actului juridic. Reprezentantul este în drept să renunţe oricând de a reprezenta interesele reprezentatului. 2.Procura a. Noţiunea de procură. Codul civil defineşte, la art. 252, procura ca înscris întocmit pentru atestarea împuternicirilor conferite de reprezentat unui sau mai multor reprezentanţi prin care se delegă dreptul de a încheia acte juridice în numele şi pe contul primului. Altfel spus, procura este un act (document) unilateral care materializează manifestarea de voinţă a reprezentatului şi care concretizează conţinutul şi limitele împuternicirilor ce se delegă reprezentantului. Este important de conceput ideea că procura, de fapt, configurează voinţa semnatarului acesteia. Procura este destinată terţului, care, din cuprinsul ei, deduce limitele împuternicirilor reprezentantului. Procura conţine formule privind voinţa reprezentatului în legătură cu obligaţiile pe care doreşte să şi le asume în legătură cu actul juridic ce va semnat de reprezentant, precum şi drepturile care doreşte acesta să le dobândească. Reprezentantul nu dobîndeşte nici un drept asupra bunurilor primite prin procură sau pe care trebuie să le transmită terţului în baza procurii. Pentru terţ importantă este numai procura, nu şi raporturile dintre reprezentant şi reprezentat Eliberarea procurii, ca act juridic unilateral, şi modul de autentificare a acesteia se supun regulilor generale ale actului juridic (Codul civil art. 195-241) şi dispoziţiilor speciale privind procura (art.252-257). Procura poate fi eliberată de o singură persoană sau de mai multe persoane, iar în calitate de reprezentant poate fi o singură persoană sau mai multe. Dacă sunt mai mulţi reprezentanţi, în procură trebuie să se indice modul în care aceştia acţionează: în comun sau de sine-stătător. Dacă în procură nu se indică cu claritate modul în care trebuie să acţioneze reprezentanţii, se va aplica dispoziţia art.1037 alin.(2), potrivit căreia „mandatarii urmează să încheie toate actele vizate în mandat dacă altfel nu este stipulat sau nu rezultă cu certitudine din mandat". b.Forma şi felurile procurii. Procura este un act juridic scris (art.252 alin.l). Lipsa unei procuri în formă scrisă lipseşte reprezentatul, reprezentantul şi terţul de dreptul de a demonstra prin martori existenţa ei (art.211). Procura persoanei fizice şi procura persoanei juridice se eliberează în scris sub semnătură privată, iar în cazul în care reprezentatul doreşte sau legea prevede, se va întocmi în formă autentică. Codul civil stabileşte, la art.252, ca procura trebuie să fie în formă autentică dacă este eliberată pentru încheierea actelor juridice în formă autentică. Astfel, procura va fi avea forma autentică dacă se eliberează pentru: - înstrăinarea sau cumpărarea unui teren; - înstrăinarea sau cumpărarea cotei de participare într-o societate cu răspundere limitată; - semnarea actului de constituire a unei societăţi comerciale; semnarea unui contract de ipotecă; - semnarea unei promisiuni de donaţie; - semnarea unui contract de rentă; - semnarea unei procuri de substituire; - alte acţiuni. Nerespectarea forme autentice atrage nulitatea procurii. Autentificarea notarială a procurii se face potrivit regulilor din art.53 al Legii nr. 1453/2002 cu privire la notariat. Dreptul de a autentifica procuri, conform legii menţionate, îl au, pe lângă notar, consulii şi secretarii de primărie. Sunt echivalate procurilor autentificate notarial procurile eliberate de: - persoane care se află la tratament staţionar în spitale, sanatorii şi în alte instituţii medicale, în cazul în care sînt autentificate de şefii acestor instituţii, de adjuncţii în probleme medicale sau de medicul-şef, sau de medicul de gardă; -militari, iar în punctele de dislocare a unităţilor militare, instituţiilor sau instituţiilor de învăţământ militar unde nu există birouri notariale sau alte organe care îndeplinesc acte notariale, de salariaţi şi de membri ai familiilor lor şi ale militarilor, autentificate de comandantul (şeful) unităţii sau al instituţiei respective; - persoane care ispăşesc pedeapsă în locuri de privaţiune de libertate, autentificate de şeful instituţiei respective; persoane majore care se află în instituţii de protecţie socială a populaţiei, autentificate de administraţia instituţiei respective sau de conducătorul organului de protecţie socială respectiv. Procurile eliberate pentru primirea salariului sau a altor drepturi la locul de muncă, a pensiilor, indemnizaţiilor, burselor, corespondenţei, inclusiv a coletelor şi mandatelor băneşti, pot fi autentificate de administraţia de la locul de muncă sau de studii al persoanei care eliberează procura, de organizaţia de exploatare a locuinţelor de la domiciliul persoanei care eliberează procura sau de administraţia instituţiei medicale în care este internată persoana care eliberează procura (C. civil, art.252 alin. (5)). Conform art.57 alin.(5) din Legea nr. 1134/1997 privind societăţile pe acţiuni, „mandatul de participare la adunarea generală poate fi autentificat de notar sau de administraţia organizaţiei de la locul de muncă, de studii sau de trai al acţionarilor, iar pentru pensionari, de organul de asistenţă socială de la locul de trai". Dispoziţiile generale privind reprezentarea ilustrează că procurile pot fi de două categorii: generale şi speciale. De asemenea, pot fi procuri de bază şi procuri de substituire. Procură generală este procura prin care reprezentantului i se acordă împuterniciri de a încheia orice act juridic cu un bun al său. De exemplu, reprezentatul împuterniceşte avocatul să efectueze orice acţiune procedurală în exercitarea mandatului de reprezentare, inclusiv cu privire la refuzul de la acţiunea civilă, încheierea unei tranzacţii de împăcare, primirea executării etc. Procură specială este procura prin care reprezentantului i se delegă împuternicirea de încheia acte concrete, de exemplu, de a vinde, a dona un bun, a primi o sumă de bani ori anumite bunuri de la debitori sau creditori. Procură de bază este procura prin care reprezentatul delegă reprezentantului dreptul de a încheia acte juridice. Reprezentantul trebuie să săvârşească personal acţiunile indicate în procură. Cazurile în care reprezentantul poate încredinţa, prin eliberarea unei procuri de substituire, unei alte persoane efectuarea acestor acţiuni sunt indicate în lege. Procură de substituire este procura prin care reprezentantul transmite împuternicirea către o altă persoană, numită substitutitor. Persoana căreia îi este eliberată procura poate elibera o procură de substituire, în formă autentică, numai dacă: a) acest drept este stipulat expres în procură; b) dacă este în interesul reprezentatului. Potrivit art.53 din Legea cu privire la notariat, procura de substituire se autentifică notarial ia prezentarea procurii de bază în care este menţionat dreptul de substituire sau la prezentarea dovezilor că mandatarul procurii de bază a fost silit de împrejurări să procedeze astfel pentru a apăra interesele persoanei care a eliberat procura. Procura de substituire nu poate conţine mai multe împuterniciri decît procura de bază, iar termenul ei de valabilitate nu poate depăşi termenul de valabilitate al procurii de bază. c.Termenul procurii. Procura este valabilă în termenul stabilit în cuprinsul ei, însă nu mai mult de termenul stabilit de lege. Potrivit regulii generale, termenul de valabilitate al procurii este de cel mult trei ani. Procura eliberată pentru încheierea unor acte juridice în afara R. M. şi autentificată notarial este valabilă până la anularea ei de către persoana care a eliberat-o. Dacă termenul nu este indicat, procura este valabilă timp de un an de la data întocmirii. Termenul de valabilitate al procurii de substituire nu poate să depăşească termenul de valabilitate al procurii iniţiale, în al căreia termen a fost dată. d. Încetarea valabilităţii procurii Acţiunea procurii încetează, de regulă, o dată cu săvârşirea acţiunilor pentru a căror efectuare a fost eliberată. Pe lângă această regulă, art.255 din Codul civil stabileşte că valabilitatea procurii încetează şi la: expirarea termenului ei; - revocării împuternicirilor de către reprezentat; persoana care a eliberat procura poate revoca împuternicirile şi anula valabilitatea procurii în orice moment; orice clauză contrară este nulă; - renunţarea reprezentantului de a executa împuternicirile delegate; persoana căreia îi este eliberată procura poate renunţa la ea în orice moment; orice clauză contrară este nulă; - dizolvării persoanei juridice care a avut calitatea de reprezentat, precum şi a celei care a avut calitatea reprezentant; - decesul, declararea dispariţiei fără urmă a persoanei fizice care a avut calitatea de reprezentat sau calitatea de reprezentant; - declararea incapacităţii persoanei fizice care a avut calitatea de reprezentat sau reprezentant sau limitarea ei în capacitatea de exerciţiu. Despre revocarea împuternicirilor şi încetarea valabilităţii procurii reprezentatul este obligat să-i informeze pe reprezentant şi pe terţii cunoscuţi de el cu care reprezentantul urma să contracteze. Aceeaşi obligaţie o au succesorii reprezentatului. La încetarea valabilităţii procurii, reprezentatul ori succesorii lui sunt obligaţi să restituie imediat procura. Dacă valabilitatea procurii de bază a încetat, încetează şi valabilitatea procurii de substituire. Actele juridice încheiate de reprezentant până la momentul în care a aflat sau trebuia să afle despre încetarea valabilităţii procurii rămîn valabile pentru reprezentat şi pentru succesorii lui, cu excepţia cazului în care aceştia demonstrează că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie că procura a încetat. 3. Reprezentarea fără împuterniciri şi cu depăşirea împuternicirilor În practica de aplicare a dreptului există situaţii cînd are loc încheierea actelor juridice ţară împuterniciri sau cu depăşirea împuternicirilor acordate. Deosebirea dintre aceste două categorii de reprezentări constă în faptul că, în primul caz, între persoana care a acţionat şi persoana în numele şi pe contul căreia s-a acţionat nu există nici un raport juridic, pe cînd între persoana care a acţionat cu depăşirea limitelor împuternicirilor şi persoana în numele şi pe contul căreia s-a acţionat există raport de reprezentare. Dacă, în primul caz, persoana în al cărei nume s-a acţionat întotdeauna este în drept să renunţe la confirmare, în cel de-al doilea caz, persoana în al căreia nume s-a acţionat poate fi obligată să confirme parţial actul juridic. a.Reprezentarea fără împuterniciri. C. civil stabileşte, la art.249 alin.(l), că actul juridic încheiat în numele unei persoane fără a avea împuternicirea de reprezentare produce efecte pentru reprezentat numai dacă acesta din urmă îl confirmă ulterior. Confirmarea ulterioară a actului este valabilă atunci când se face expres prin declaraţii verbale, acte scrise ori prin acţiuni concludente care arată că reprezentatul acceptă condiţiile în care a fost încheiat contractul. Dacă persoana care a acţionat fără împuterniciri adresează reprezentatului o cerere de a confirma actul încheiat, confirmarea se consideră făcută numai dacă are forma unei declaraţii exprese adresată persoanei care acţionat fără împuterniciri (art.249 alin.(2)). Alineatul (2) din art. 249 confirmă norma din alin.1, prin urmare, deşi nu se stipulează expres, legiuitorul a folosit cuvîntul cerere pentru a arăta că persoana care a acţionat fără împuterniciri se adresează reprezentatului în formă scrisă, iar acesta trebuie să răspundă la fel, în scris. Dacă declaraţia de confirmare nu este remisă în termen de 2 săptămâni de la data primirii cererii, se consideră că reprezentatul a refuzat să confirme actul juridic. b.Reprezentarea cu depăşirea împuternicirilor. Codul civil nu stabileşte reguli exprese privind acţiunile reprezentantului cu depăşirea împuternicirilor acordate. Prin depăşire a împuternicirilor la încheierea actului juridic se înţelege majorarea arbitrară de către reprezentant a volumului de drepturi acordat de reprezentat sau de lege. Rezultă că reprezentantul şi-a extins, din proprie iniţiativă şi fără a coordona cu reprezentatul, împuternicirea de reprezentare. În cazul în care reprezentantul depăşeşte puterile ce i s-au conferit, actul încheiat este inopozabil în măsura în care şi-a depăşit împuternicirile, cu excepţia situaţiei când ulterior intervine o ratificare. Reprezentarea fără împuterniciri poate fi privită ca o gestiune de afaceri sau ca o promisiune a reprezentantului de a-1 determina pe reprezentat să ratifice ulterior actul încheiat fără împuternicire. Se consideră depăşire a împuternicirilor abaterea de la indicii cantitativ sau calitativi. Este o abatere de la indicii cantitativi majorarea numărului, greutăţii sau dimensiunii; termenului stabilit de încheiere sau executare a contractului; preţului de vânzare sau de cumpărare. Este o depăşire a împuternicirilor abaterea de ordin calitativ în privinţa, calităţii sau particularităţilor obiectului actului juridic; alegerii contragentului cu care va trebui să se încheie actul juridic; - caracterului actului juridic (s-a împuternicit încheierea unui contract de arendă dar reprezentantul a încheiat un contract de vânzare -cumpărare); Soluţionarea eventualelor litigii legate de reprezentarea cu depăşirea împuternicirilor se va efectua după aceleaşi reguli ca şi lipsa împuternicirilor, în dependenţă de obiectul contractului, reprezentatul este obligat să accepte contractul încheiat în limitele stabilite prin împuternicire, restul se califică drept încheiere de act fără împuterniciri. După cum s-a menţionat, persoana în al cărei nume s-a acţionat fără împuterniciri sau cu depăşirea acestora are două posibilităţi: a) să accepte aptul juridic; b) să nu-1 accepte. Dacă se acceptă actul juridic, acceptarea trebuie să fie expresă (prin declaraţii verbale sau scrise) ori prin acţiuni concludente de executare a actului juridic. Acţiuni concludente ar fi primirea bunurilor de la terţul cu care a contractat reprezentantul, întocmirea dispoziţiilor de plată ori săvârşirea unor alte acţiuni care demonstrează că reprezentatul este de acord cu condiţiile actului juridic. Acceptarea reprezintă un act juridic unilateral, prin care reprezentatul îşi exprimă voinţa de a prelua drepturile şi obligaţiile din actul juridic încheiat fără sau cu depăşirea împuternicirilor. În unele cazuri, actul juridic încheiat de o persoană care a acţionat cu depăşirea limitelor poate fi recunoscut parţial valabil. De exemplu, dacă prin actul juridic s-a decis cumpărarea a unei cantităţi mai mari demarfă, a unui număr mai mare de obiecte sau chiar la un preţ mai mare decât cel stabilit prin împuternicire, reprezentantul este în drept să îpretindă recunoaşterea actului juridic încheiat în limitele mandatului primit, iar pentru ceea ce depăşeşte să răspundă de sine stătător. Refuzul persoanei în al cărei nume s-a acţionat fără împuterniciri sau cu depăşirea acestora de a prelua drepturile şi obligaţiile nu poate fi calificat drept act juridic, deoarece nu este îndreptat spre naşterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic, ci spre neadmiterea apariţiei raportului juridic între sine şi terţ. Pînă la confirmare, terţul, adică partea cu care reprezentantul lipsit de împuterniciri a încheiat actul juridic, poate renunţa la act printr-o declaraţie adresată reprezentatului sau reprezentantului dacă nu a ştiut despre lipsa împuternicirilor. c.Răspunderea reprezentantului care a acţionat fără împuterniciri. Persoana care a încheiat un act juridic fără împuterniciri sau cu depăşirea împuternicirilor, în cazul în care nu poate demonstra că a avut împuterniciri, este obligată, la alegerea celeilalte părţi, să execute actul juridic ori să repare prejudiciul cauzat. Dacă nu ştia despre lipsa împuternicirilor, reprezentantul este obligat numai la repararea prejudiciului adus din cauza faptului că cealaltă parte era convinsă că a dat împuterniciri şi numai în măsura în care valabilitatea actului juridic prezenta interes pentru cealaltă parte. Reprezentantul care a acţionat fără împuterniciri este exonerat de răspundere dacă cealaltă parte ştia sau trebuia să ştie despre lipsa împuternicirilor. Reprezentantul nu poartă răspundere nici atunci cînd era limitat în capacitatea de exerciţiu, cu excepţia cazurilor când a acţionat cu încuviinţarea curatorului. Încheiere Orice legislator, în fiecare epocă şi în fiecare ţară, îşi stabileşte propria concepţie despre valorile fundamentale ale vieţii sociale, despre importanţa, mai mare sau mai redusă a unor relaţii sociale.Ca urmare în raport concepţiile pe care le am elaborat le consider anumite reguli de conduită ca absolut necesare pentru existenţa societăţii. Nu prezintă excepţii şi cazul cînd vorbim despre reprezentare avînd în vedere astfel că prin conţinutul ei dă o mare importanţă aspectului vieţii sociale. Prin intermediul reprezentării se satisfac necesităţile materiale şi spirituale ale cetăţenilor dînd posibilitatea dezvoltări şi modificări relaţiilor socio – economice pe parcursul întregii evoluţi. Însuşi importanţa sa vitală şi socio-economică ca izvor de obligaţie şi mijloc de reglementare a raporturilor juridice civile impune necesitatea studierii instituţiei de reprezetare rezultă însăşi din caracterele pe care le posedă, acestea fiind manifestarea de voinţă bilaterală. Procesul de reprezentare reprezintă esenţa unui întreg şi complex proces de decizie care are o mare importanţă în activitatea societăţii. Instituţia reprezentării este o instituţie veche ceea ce constituie încă un argument în favoarea importanţei, pe care acestea o atribuie relaţiilor sociale prin conţinutul lor, iar definirea ei a avut un lung parcurs până a ajuns la cristalizarea acesteia, adică îmbrăcarea formei pe care o are astăzi. Rezumînd din cele spuse se poate face concluzia că reprezentarea este de o importanţă incontestabilă marcînd sub aspect juridic drepturile şi obligaţiile părţilor şi reglementînd răspunderea pentru abaterea de la prevederile sale în conformitate cu normele juridice ale codului civil al Republicii Moldova. O mare importanţă o are procura sau contractul de mandat ca material probant în rezolvarea litigiilor. După ce în lucrarea dată am făcut o analiză detaliată a instituţiei de reprezentare putem reda trăsăturile definitorii ce descriu pe scurt acest subiect. Bibliografie 1.Codul Civil al Republicii Moldova 2.Vasilescu, P. Relativitatea actului juridic civil, repere pentru o nouă teorie generală a actului de drept privat. Bucureşti, 2003. 3.Vonica, Romul Petru. Drept civil. Partea generală. Bucureşti, 2001. 4. Dumitru Lupulescu. Drept civil. Întroducere în dreptul civil. Bucureşti, 1998. 쥁`