Referat Raspunderea Juridica

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Raspunderea Juridica si de asemenea puteti face Download Referat Raspunderea juridica

Citeste fragmente din Referat Raspunderea Juridica

1. Noţiunea de răspundere juridică: Definirea răspunderii juridice – este acea formă a răspunderii sociale stabilită de stat în urma încălcării normelor de drept printr-un fapt ilicit şi care determină suportarea consecinţelor corespunzătoare de către cel vinovat, inclusiv prin utilizarea forţei de constrângere a statului în scopul restabilirii ordinii de drept astfel lezate. Noţiunea de răspundere nu este specifică în exclusivitate dreptului, ea fiind folosită în toate domeniile vieţii sociale. Răspunderea poate să fie de natură: politică, morală, juridică, religioasă, etc.; şi are un caracter corelativ, respectiv politic, moral, juridic, religios ş.a.m.d. Prin declanşarea răspunderii şi suportarea consecinţelor decurgând din ea se restabileşte ordinea de drept încălcată. Legislaţia si jurisdicţia nu definesc noţiunea de răspundere juridică, legiuitorul fixând doar condiţiile în prezenţa cărora o persoană poate fi trasă la răspundere, respectiv principiile răspunderii, natura şi întinderea sancţiunilor susceptibile de aplicare şi limitele în care operează. Situaţia este similară şi în practica judiciară, care nu dă o definiţie a răspunderii juridice sau a vreuneia din formele acesteia, însă practica şi-a adus o valoroasă contribuţie la explicarea şi lămurirea condiţiilor şi formelor răspunderii juridice. Sensul frecvent atribuit noţiunii de răspundere este acela de obligaţie de a suporta consecinţele nerespectării unor reguli de conduită, de către autorul faptei contrare normei şi care poartă totdeauna amprenta dezaprobării sociale a unei asemenea conduite. După unii autori, răspunderea civilă constituie obligaţia de reparare a prejudiciului, iar răspunderea penală este obligaţia de a suporta şi executa pedeapsa. Definind astfel răspunderea, respectiv identificând-o cu sancţiunea, se restrânge sfera răspunderii. O altă opinie apreciază că răspunderea juridică are loc doar în cazul încălcării unor norme juridice şi este urmată de aplicarea constrângerii de stat prin mijloace corespunzătoare gradului de pericol social al faptei savârsite. Se defineşte astfel răspunderea juridică ca fiind o situaţie juridica specifică constrângerii de stat atrasă de încălcarea sau nerespectarea normelor juridice în vigoare. Având în vedere necesitatea răspunderii juridice ca un raport juridic de constrângere care se naşte ca urmare a încălcării unor dispoziţii legale de către persoana fizică sau juridică se poate considera că răspunderea juridică este complexul de drepturi şi obligaţii conexe, care, potrivit legii, se nasc ca urmare a savârsirii unor fapte ilicite, constituind cadrul de realizare a constrângerii de stat prin aplicarea sancţiunilor juridice în scopul asigurării stabilităţii raporturilor sociale şi a îndrumării membrilor societăţii în spiritul respectării ordinii de drept. 2. Condiţiile răspunderii juridice: A) Fapta (conduita) ilicită Ea constă în săvârşirea unei anumite fapte rezultând dintr-o conduită neconformă cu legea sau ilicită a subiectului de drept. Faptul juridic ilicit presupune o conduită sau o atitudine manifestă contrară regulilor de drept şi care a încălcat norma prescrisă perturbând desfăşurarea normală a relaţiilor sociale. Noţiunea de conduită este atitudinea rezultată din voinţa şi conştiinţa obiectivată a omului. Un fapt devine ilicit numai atunci când conduita încalcă normele de drept, obiectul ilicitului juridic constituindu-l tocmai această încălcare. Fapta se compune din: Acţiunea reprezintă atitudinea activă a autorului faptei ilicite sancţionată pentru că s-a materializat într-o conduită interzisă de normele prohibitive. Normele juridice nu pot enumera exhaustiv sau limitativ toate acţiunile interzise deoarece este o imposibilitate teoretică şi practică, însă stabilesc expres doar ceea ce este interzis şi implicit sancţionând orice faptă sau acţiunea care le încalcă. Inacţiunea constă dintr-un fapt negativ, o conduită de abţinere sau de omisiune de la acţiunea prescrisă subiectului obligat să o săvârşească. Conduita ilicită constă - în acest caz - din însăşi atitudinea de abţinere, autorul faptei fiind sancţionat nu pentru starea de pasivitate ci pentru lipsa acţiunii la care era obligat prin norma onerativă, adică nerealizarea sau neîndeplinirea îndatoririi rezultate din lege şi/sau din actul juridic individual. B) Rezultatul faptei ilicite îl reprezintă efectul sau consecinţa care decurge din săvârşirea ei sau din conduita avută. În funcţie de felul şi natura faptei efectele produse pot fi materiale, reprezentând transformări în lumea materială (decesul şi vătămarea persoanei fizice, degradarea sau distrugerea unui bun) dintre care unele sunt susceptibile şi de evaluare precuniară, iar altele pot fi efecte nemateriale (atingerea adusă onoarei şi demnităţii unei persoane, neîndeplinirea obligaţiei de supraveghere şi educare a minorilor de către părinţi etc.) Rezultatul, mai ales în cazul faptelor materiale (licite, dar mai ales ilicite), are o importanţă deosebită constituind elementul doveditor al producerii faptului ilicit întrucât el este cunoscut primul, iar apoi, pornindu-se de la el, se ajunge la stabilirea săvârşirii faptei. De aceea, în unele forme ale ilicitului penal sau civil lipsa rezultatului material poate echivala cu inexistenţa faptei sau cu existenţa tentativei, chiar dacă a fost săvârşită o anumită activitate tipică. C) Raportul sau legătura cauzală dintre fapta ilicită şi rezultatul dăunător In toate cazurile în care pentru existenţa încălcării ordinii de drept legea mai stabileşte, pe lângă săvârşirea acţiunii sau inacţiunii şi producerea consecinţelor ilicite pentru declanşarea răspunderii juridice, organului de aplicare a dreptului îi revine întotdeauna şi sarcina determinării existenţei sau inexistenţei raportului de cauzalitate adică a legăturii dintre faptul săvârşit şi rezultatul produs. Cauzalitatea reprezintă un ansamblu de fenomene legate astfel între ele încât existenţa unui fenomen este determinată sau condiţionată de producerea unui alt fenomen. Fenomenul care determină existenţa unui alt fenomen se numeşte cauză, iar fenomenul astfel determinat sau produs se numeşte efect. In raport cu efectul, cauza este primordială, independentă şi obiectivă, în timp ce efectul este dependent secundar şi derivat întrucât izvorul său rezidă în cauză. Legătura dintre cauză şi efect este denumită cauzalitate sau raport de cauzalitate ("nexum cauzal"). D) Subiectul răspunderii juridice Subiecţii răspunderii juridice sunt: Persoana fizică - poartă răspunderea faptei sale dacă are responsabilitate juridică. Capacitatea de a răspunde exprimă aptitudinea de a da seamă pentru fapta ilicită săvârşită şi de a suporta toate consecinţele juridice decurgând din ea. Capacitatea de a răspunde este o formă specifică a capacităţii juridice şi nu se confundă cu o anumită capacitate determinată dintr-o ramură de drept. Persoana juridică - răspunde pentru faptele persoanelor fizice care o compun în cazul acelor fapte săvârşite de acestea din urmă în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Faptele ilicite ale conducerii persoanei juridice sunt considerate fapte ale însăşi acestei organizaţii colective, iar, în consecinţă, răspunderea va fi pentru fapta proprie, în timp ce faptele ilicite ale celorlalţi membri ai acesteia antrenează doar răspunderea pentru fapta altuia. "Unele forme ale răspunderii, cum sunt cea penală sau disciplinară, revin în exclusivitate numai persoanelor fizice nu şi celor juridice." E) Vinovăţia reprezintă atitudinea psihică a subiectului faţă de fapta săvârşită şi de rezultatul acesteia. Ea este expresia unei atitudini psihice conştient negative faţă de valorile juridice ocrotite prin lege. Săvârşirea faptei ilicite este, de regulă, precedată de apariţia ideii devenită hotărâre sau rezoluţie şi transformată în manifestare de voinţă ce impulsionează şi declanşează energia necesară săvârşirii faptei. Individul aflat în deplinătatea facultăţilor mintale poate concepe şi aprecia caracterul ilicit al faptei sale cât şi urmările negative aferente ei. Pentru a putea răspunde sau a da seamă individul trebuie să aibă în acel moment al săvârşirii o voinţă conştientă faţă de rezultatele faptei sale şi liberă, neconstrânsă, putând hotărî nestânjenit în deplină cunoştinţă de cauză în vederea atingerii unui scop. Vinovăţia cunoaşte două forme: Intenţia este de două feluri: a) directă; b) indirectă. Culpa – este forma mai puţin gravă a vinovăţiei şi îmbracă în dreptul penal două forme: a) cu previziune sau imprudenţă; b) fără prevedere sau neglijenţă. În dreptul civil vinovăţia îmbracă forma culpei în: culpa cu intenţie ; culpa fără intenţie. F) Cauze care exclud caracterul ilicit al faptei şi cauze care înlătură răspunderea juridică : legitima apărare, starea de necesitate, constrângerea fizică şi constrângerea morală, cazul fortuit, iresponsabilitatea, beţia (involuntară), minoritatea făptuitorului, eroarea de fapt, situaţii în care, deşi există o faptă ilicită, rezultat periculos, raport de cauzalitate şi subiect, lipseşte vinovăţia autorului. 3. Formele răspunderii juridice: Formele răspunderii juridice, în funcţie de apartenenţa normelor juridice la una sau alta din ramurile dreptului sunt: - Răspunderea juridică de drept civil; Este forma tipică şi totodată cea mai dezvoltată a răspunderii juridice. Ea cunoaşte două forme: delictuală contractuală Delictele civile sunt faptele ilicite cauzatoare de daune comise cu intenţie sau din culpă. Această formă delictuală cunoaşte mai multe feluri de răspundere : - directă - indirectă - Răspunderea juridică de drept penal; Este un raport juridic penal de constrângere născut în urma comiterii unei infracţiuni .Temeiul răspunderii penale este infracţiunea , adică fapta care prezintă pericol social , este săvârşită cu vinovăţie şi este prevăzută de legea penală. Infracţiunile se pot împărţi în diferite categorii , cum ar fi : infracţiuni contra securităţi statului, contra persoanei, contra autorităţii, contra avutului privat, infracţiuni de fals etc. - Răspunderea juridică de drept administrativ; Ea cunoaşte trei forme: răspundere administrativ-disciplinară, răspunderea administrativ-convenţională, administrativ-patrimonială. - administrativ-disciplinară: care este antrenată în situaţia producerii unor abateri care nu îmbracă caracterul de contravenţie. î ð 8 : î : care este antrenată în cazul în care statul trebuie să răspundă pentru prejudiciile cauzate ca urmare a unor erori judiciare ale organelor sale specializate cu atribuţii judiciare, ori pentru pagubele rezultate din acte administrative ilegale emise de administraţia de stat, ori prin nesoluţionarea în termenul prevăzut de lege a cererilor adresate autorităţilor publice. - administrativ-convenţională: care intervine în cazul săvârşirii unei contravenţii. Contravenţia este fapta care prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea, care este prevăzută ca atare de lege sau alt act normativ şi care este săvârşită cu vinovăţie. - Răspunderea juridică de drept a muncii; În ramura dreptului muncii , răspunderea angajaţilor poate fi: - răspundere materială; - răspundere disciplinară. Răspunderea materială: este antrenată în cazul în care angajatul încalcă cu vinovăţie obligaţiile de serviciu şi cauzează o pagubă unităţii la care este angajat. Răspunderea disciplinară: este antrenată când persoana încadrată, indiferent de funcţia sau postul pe care îl ocupă, încalcă cu vinovăţie obligaţiile pe care şi le-a asumat prin contractul de muncă. - Răspunderea juridică de drept constituţional. Deţinătorii unui mandat politic sunt ţinuţi să răspundă pentru altele lor, deziderat existent în concepţia statului constituţional şi democratic modern. Răspunderea celor aleşi în organele reprezentative ale statului este parţială şi fragmentată şi nu se poate compara cu altă formă de răspundere în ceea ce priveşte decizia. ( Pentru determinarea formelor răspunderii juridice se are în vedere criteriul apartenenţei şi formei sancţiunilor juridice aplicabile la ramura de drept.) 4. Particularităţile Răspunderii: I Particularităţile răspunderii penale: a) răspunderea penală poate fi angajată doar prin fapte ilicite declarate prin lege INFRACŢIUNI, adică fapte care prezintă o anumită doză de pericol social. b) Temeiul obiectiv al răspunderii juridice penale este conduita ilicită definită prin lege ca infracţiune. c) Acţiunea penală se promovează din oficiu şi nu poate fi stinsă, de regulă, prin convenţia părţilor, ceea ce înseamnă că sustragerea de la răspunderea penală se realizează nu din iniţiativa părţilor ci din iniţiativa autorităţilor publice, astfel ca satisfacerea intereselor victimei prejudiciate nu-l absolvă pe infractor de pedeapsa prevăzută de lege. d) Sancţiunea penală are ca obiectiv fundamental prevenţia - arest - generală şi specială, asigurată prin lege care reglementează cazurile şi condiţiile de aplicare a pedepsei şi stabileşte modalităţile şi posibilităţile de individualizare a pedepsei. e) Pentru a interveni răspunderea penală este suficientă încălcarea normelor de drept obiectiv în condiţiile în care legea stabileşte consecinţele, nefiind necesar ca prin fapta infracţională să se violeze concomitent şi un drept subiectiv al unei persoane ( exemplu conducerea în starea de ebrietate, portul ilegal de arme de foc, etc.). f) Răspunderea penală se întemeiază totdeauna pe vinovăţia autorului faptei ilicite, ceea ce înseamnă ca are un caracter subiectiv. În consecinţă, nu este suficient să se fi produs o faptă în mod obiectiv, ci fapta trebuie să fi fost săvârşită cu vinovăţie, iar vinovăţia constituie criteriul principal de stabilire şi individualizare a pedepsei. g) Răspunderea penală este personală şi limitată în sensul că vizează numai persoana autorului infracţiunii şi se referă în exclusivitate la fapta comisă. Numai autorul infracţiunii va putea fi obligat să suporte pedeapsa şi să o execute, legea neadmiţând substituirea celui condamnat în executarea pedepsei cu o altă persoană. De aceea moartea inculpatului împiedică continuarea procesului penal şi moartea condamnatului întrerupe executarea pedepsei. h) În cazul răspunderii penale prezumţia de nevinovăţie a inculpatului ca prezumţie relativă care poate fi răsturnata de către acuzare prin proba contrară. II Particularităţile răspunderii civile generale: a) Răspunderea civilă intervine, în principiu, atunci când cel prejudiciat îşi manifestă interesul apelând la forţa de constrângere a statului. b) Finalitatea ei este satisfacerea intereselor celui prejudiciat prin fapta ilicită, dacă prin săvârşirea delictului civil s-a cauzat un prejudiciu victimei. c) Sancţiunea civilă intervine aplicabilă autorului faptei ilicite constă în obligaţia de reparare a prejudiciului şi are menirea de a da satisfacţie intereselor celui prejudiciat. d) Sancţiunea civilă intervine numai atunci când prin fapta ilicită s-a încălcat atât un drept obiectiv cât şi un drept subiectiv al unei persoane. e) La aprecierea vinovăţiei, respectiv a culpei autorului faptei ilicite, se are în vedere o diligenţă ce se poate pretinde persoanelor aflate în situaţia autorului faptei ilicite şi nu în funcţie de însuşirile personale ale autorului faptei ilicite, astfel încât, se foloseşte drept criteriu diligenţă maximă pe care trebuie să o depună o persoană, adică conduita morală într-o anumită situaţie. f) Gradul de vinovăţie al făptuitorului, în principiu, nu are nici un rol în stabilirea răspunderii civile, deoarece măsura răspunderii civile este dată de cuantumul prejudiciului suferit de victima. În cazul în care fapta ilicita a fost săvârşită de mai multe persoane, fiecare dintre acestea este ţinută solidar de repararea prejudiciului. g) Răspunderea civilă are un caracter patrimonial , deoarece sancţiunea aplicabilă autorului faptei ilicite vizează patrimoniul acestuia şi asigură înlăturarea consecinţelor păgubitoare suferite de victimă, iar autorul faptei ilicite nu este ţinut personal să execute sancţiunea , repararea prejudiciului putând-o face şi altă persoană, prin substituire. h) Răspunderea civilă se prezintă sub doua forme: 1 Răspundere civilă delictuală care intervine în cazul în care o persoană cauzează alteia un prejudiciu prin fapta sa ilicită, fără ca între autor şi cel prejudiciat să existe vreo legătură contractuală. Această răspundere este atrasă datorită obligaţiei fiecărei persoane de a nu face nimic de natură a prejudicia pe altul. 2 Răspunderea civilă contractuală care intervine pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, de către una din părţile contractante. Fapta ilicita constă în încălcarea obligaţiilor contractuale. III Particularităţile răspunderii administrative: Răspunderea administrativă este angajată pentru săvârşirea faptelor ilicite prevăzute de lege drept contravenţii. Conform Legii 32/1968, contravenţia este fapta săvârşită cu vinovăţie, care prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea, şi este prevăzută şi sancţionată de lege. Subiectul răspunderii administrative este , în principal, numai persoana fizică şi numai atunci când legea prevede, sancţiunea contravenţională putând fi aplicabilă şi persoanelor juridice. Pentru aceeaşi contravenţie legea nu admite aplicarea cumulativă a două sancţiuni administrative, de exemplu avertisment şi amendă. Se admite aplicarea cumulativă a amenzii cu confiscarea, atunci când legea prevede măsura suplimentara a confiscării. Când o persoană săvârşeşte mai multe contravenţii, pedeapsa ce i se aplică se stabileşte în conformitate cu sistemul cumulului aritmetic, după cel al absorbţiei legale, astfel că amenzile se vor cumula pentru fiecare contravenţie în parte, fără ca acestea împreună, să depăşească dublul maximului amenzii prevăzute pentru contravenţia cea mai gravă. IV Particularităţile răspunderii materiale a angajaţilor: In dreptul muncii, răspunderea angajaţilor poate fi răspundere materială atunci când angajatul, din vină şi în legătură cu munca sa cauzând pagube unităţii la care este angajat, şi răspundere disciplinară atunci când angajatul, prin fapta sa ilicită contravine normelor de disciplina muncii în unitate, săvârşind abateri disciplinare. Particularităţile răspunderii materiale sunt: Astfel se asigură recuperarea pagubelor suferite de angajator din vina angajaţilor, cu ocazia executării contractului de muncă. Această răspundere are în vedere numai paguba efectivă, nu şi beneficiul nerealizat, fiind astfel mai restrictivă decât răspunderea contractuală. Răspunderea materială a angajaţilor nu comportă o prezumţie de culpă în sarcina angajatului, ci dovada vinovăţiei revine angajatorului, care poate răsturna prezumţia de nevinovăţie a angajatului. Prin contractul de muncă nu se poate stipula vreo clauză prin care s-ar mari sau micşora răspunderea peste sau sub limitele prevăzute de lege. Răspunderea solidară este incopatibilă cu răspunderea materială, care are un caracter personal, însa ea poate interveni în mod excepţional, când fapta ilicită prin care s-a cauzat prejudiciul angajatorului constituie infracţiune şi a fost săvârşită de mai multe persoane împreună. Repararea pagubelor se face prin echivalentul bănesc, angajatul neputând fi obligat la repararea prejudiciului în natură. In actualele condiţii, când dreptul de proprietate este ocrotit în egală măsură, indiferent de forma sa, prin contractul de munca încheiat se poate prevedea o restrângere sau o mărire a răspunderii angajaţilor peste sau sub cea prevăzută de lege, atunci când angajatorul este o persoană privată. V Particularităţile răspunderii disciplinare: Aceasta intervine între angajat şi angajator atunci când angajatul încalcă în mod culpabil obligaţiile sale de serviciu, fapta sa constituind abatere disciplinară. Răspunderea disciplinară intervine în legătură cu executarea contractului de muncă. Pentru antrenarea răspunderii disciplinare nu este necesară producerea unui prejudiciu material ca rezultat direct sau indirect al abaterii disciplinare savârsite de angajat, ci este suficient ca abaterea să se fi produs ca faptă concretă ce constă în încălcarea cu vinovăţie a obligaţiilor de muncă sau a normelor de comportare. Reabilitarea disciplinară poate interveni în cazul în care cel ce a săvârşit abaterea dă dovezi temeinice de îndreptare şi nu a săvârşit altă abatere într-un anume interval de timp. PAGE PAGE 6 쥁@