Referat Legislatia Uniunii Europene Privind Politicile Sociale

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Legislatia Uniunii Europene Privind Politicile Sociale si de asemenea puteti face Download Referat Legislatia uniunii europene privind politicile sociale

Citeste fragmente din Referat Legislatia Uniunii Europene Privind Politicile Sociale

LEGISLAŢIA UNIUNII EUROPENE PRIVIND POLITICILE SOCIALE ŞI OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ CUPRINS I. Introducere ........................................................................ .................................2 II. Politicile sociale şi ocuparea forţei de muncă..................................................2 1.Temeiul juridic ........................................................................ ..............................2 2.Obiective ........................................................................ .......................................3 3.Ocuparea forţei de muncă.................................................................. ....................5 4.Legislaţia muncii şi condiţiile de muncă ............................................................10 Condiţiile de muncă ........................................................................ .......................10 Sănătatea şi protecţia muncii.................................................................. ...............12 5.Protecţia socială ........................................................................ ..........................13 Grupurile cu nevoi speciale ........................................................................ ...........13 Asigurările sociale şi libera circulaţie a persoanelor ...........................................15 Integrarea socială................................................................ ...................................15 6.Dialogul social.................................................................. ...................................16 7.Egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei.............................................................17 8.Lupta împotriva rasismului şi xenofobiei............................................................19 I. Introducere Politicile sociale şi ocuparea forţei de muncă acoperă domenii vaste, dar strâns legate între ele. Dintre aceste domenii se pot menţiona : legislaţia muncii şi condiţiile de lucru, egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei, protecţia socială, protecţia muncii, eliminarea excluderii sociale şi lupta împotriva discriminării, crearea unui sistem de dialog social funcţional atât la nivel de întreprindere, de ramură, naţional, cât şi comunitar, care să asigure consultarea partenerilor sociali în luarea celor mai importante decizii economico-sociale. Implementarea politicilor în fiecare domeniu este însoţită de programe specifice, planuri de acţiune şi masuri ce sunt luate pentru punerea în practică a acestor politici. II. Politicile sociale şi ocuparea forţei de muncă 1. Temeiul juridic Temeiul juridic al definirii şi aplicării politicii sociale se regăseşte în dispoziţiile Tratatului instituind Comunitatea Europeana referitoare la asigurarea liberei circulaţii a persoanelor (articolele 39-42) şi dreptul de stabilire (articolele 43-48) în contextul pieţei unice. Prin adoptarea, în 1992, odată cu Tratatul de la Maastricht, a Protocolului privind politica socială (anexat Tratatului instituind Comunitatea Europeană), statele membre şi-au exprimat dorinţa ca Uniunea să continue eforturile în domeniu. Mai mult, conform protocolului, Uniunea putea „recurge la instituţiile, procedurile şi mecanismele prevăzute de Tratat în scopul adoptării actelor şi deciziilor necesare pentru a pune în practică acest acord”. În urma intrării în vigoare în 1999 a Tratatului de la Amsterdam, Protocolul privind politica sociala a fost încorporat în Tratatul instituind Comunitatea Europeana. Ca urmare a acestor modificări, în prezent, baza legală a politicii sociale europene se regăseşte în Tratatul instituind Comunitatea Europeana, în primul rând sub forma unor dispoziţii cu caracter de principiu şi „orizontal” – trebuind să fie respectate de oricare din celelalte politici comunitare şi de actele normative care le materializează. Ele sunt completate de dispoziţii speciale privind politica socială, care se regăsesc în Titlul XI, Capitolul 1 (articolele 136-145) ale aceluiaşi tratat. Astfel, Art. 2 arată că între obiectivele Comunităţii, şi deci şi ale Uniunii în ansamblul său, se numără „un nivel înalt de ocupare a forţei de muncă şi de protecţie socială, şi asigurarea egalităţii între bărbaţi şi femei”, iar Art. 3 prevede că – în vederea realizării scopurilor arătate – în toate activităţile sale Comunitatea va urmări eliminarea inegalităţilor şi promovarea egalităţii între bărbaţi şi femei. Art. 12 al Tratatului interzice discriminarea pe bază de cetăţenie, în timp ce Art. 141 întăreşte principiul nediscriminării dintre bărbaţi şi femei. De asemenea, Art. 13 dă posibilitatea instituţiilor Uniunii să întreprindă acţiuni de sine stătătoare pentru combaterea diverselor forme de discriminare. Articolele 136 şi 137 vizează promovarea măsurilor de combatere a excluderii sociale. Promovarea egalităţii privind persoanele cu deficienţe este impusă de Art. 95, în timp ce Art. 119 impune principiul plăţii egale pentru munca egală. Rolul partenerilor sociali este recunoscut în Tratatul de la Amsterdam prin Art. 137, prin care statele membre trebuie să asigure un dialog între angajaţi şi angajatori. La nivelul Comunităţii, Comisia Europeană are sarcina de a promova consultările cu patronatele şi sindicatele şi să ia măsurile considerate necesare pentru facilitarea dialogului prin acordarea unui sprijin echilibrat părţilor (Art. 138). 2. Obiective Politica socială se numără printre competenţele partajate între statele membre şi Uniune, în unele dintre componentele acesteia, Uniunea fiind chemată să asigure numai o coordonare a politicilor naţionale, în timp ce în altele poate iniţia măsuri ale căror modalităţi de aplicare concrete sunt lăsate în seama statelor membre. Carta Socială Europeană (atât în forma sa iniţială, semnată la Torino în 1961, cât şi în cea revizuita în 1996), Cartea Alba „Politica Socială Europeană” (1993), precum şi „Carta comunitară privind drepturile sociale fundamentale” (1989) au stabilit obiectivele politicii sociale. Obiectivele se refera la: promovarea ocupării forţei de muncă; îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă; protecţie socială corespunzătoare; asigurarea unui dialog între angajaţi şi angajatori; dezvoltarea resurselor umane în vederea obţinerii şi menţinerii unei rate înalte de ocupare a forţei de muncă; combaterea excluderii sociale. Obiectivul referitor la obţinerea şi menţinerea unei rate înalte de ocupare a forţei de muncă se va face fără subminarea concurenţei. Pentru atingerea acestui obiectiv, Comunitatea şi statele membre au dezvoltat Strategia europeană de ocupare a forţei de muncă, strategie axată pe următoarele linii directoare: măsuri şi acţiuni de ocupare a forţei de muncă; spirit antreprenorial; adaptabilitate; şanse egale. Adoptarea directivelor se face de către Consiliu în procedura de codecizie cu Parlamentul European, după consultarea prealabilă a Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor (Art. 137). Această procedură se aplică în domenii ca: sănătate şi securitate în muncă, condiţii de muncă, integrarea persoanelor excluse de pe piaţa forţei de muncă, informarea şi consultarea angajaţilor, şanse egale pentru bărbaţi şi femei cu referire la accesul şi menţinerea pe piaţa muncii şi tratament egal la locul de muncă ca şi la încurajarea combaterii excluderii sociale. Consiliul adoptă actele normative în aceste domenii cu majoritate calificată. Pentru alte domenii, Consiliul are nevoie de unanimitate în adoptarea actelor normative. Aceste domenii se referă la: protecţia socială, protecţia angajaţilor în momentul încheierii contractului de muncă, reprezentarea şi apărarea intereselor colective ale angajaţilor, condiţiile de angajare a persoanelor din terţe ţări cu reşedinţa pe teritoriul Comunităţii, ca şi contribuţiile financiare pentru promovarea ocupării forţei de munca şi crearea de locuri de muncă. Statele membre au competenţe în reglementarea drepturilor la asociere, la grevă, precum şi a condiţiilor de salarizare. 3. Ocuparea forţei de muncă La Consiliul European de la Essen (1995) au fost identificate cinci domenii prioritare de acţiune pentru ocuparea forţei de muncă: promovarea investiţiilor în învăţământul profesional, reducerea costurilor indirecte ale forţei de muncă, creşterea economică bazată pe ocuparea intensivă a forţei de muncă, creşterea eficienţei utilizării forţei de muncă, întărirea măsurilor de ajutorare a grupurilor expuse riscului excluderii de pe piaţa muncii. Acestor priorităţi Comisia Europeana le-a răspuns prin comunicarea sa privind „Dezvoltarea sistemelor de ocupare a forţei de muncă în Uniunea Europeană progrese recente şi tendinţe” [COM (95) 465]. Ocuparea forţei de muncă a fost declarată ca obiectiv prioritar al Uniunii prin modificările aduse tratatelor constitutive prin Tratatul de la Amsterdam. Ca urmare, guvernele statelor membre au hotărât să sprijine dezvoltarea unei strategii coordonate la nivel comunitar privind ocuparea forţei de muncă. Dezvoltarea strategiei se bazează pe: luarea în considerare a ocupării forţei de muncă în formularea şi implementarea politicilor şi activităţilor la nivelul Comunităţii; introducerea la nivelul Comunităţii a mecanismelor de coordonare, cum ar fi: un raport anual comun al Consiliului şi al Comisiei privind ocuparea forţei de muncă, pe baza căruia Consiliul European sa adopte concluzii; adoptarea de către Consiliu, la propunerea Comisiei, a unor linii directoare privind ocuparea forţei de muncă şi care să ia în considerare politica economică; un sistem de monitorizare privind implementarea liniilor directoare, din care să poată fi făcute recomandări statelor membre asupra politicilor privind ocuparea forţei de muncă; crearea unui Comitet pentru ocuparea forţei de muncă care să promoveze coordonarea politicilor statelor membre privind ocuparea forţei de muncă şi piaţa muncii, şi care să formuleze opinii pertinente faţă de aceste subiecte; adoptarea de către Consiliu a unor masuri de încurajare, sub forma unor proiecte pilot. La Consiliul European extraordinar de la Luxemburg din 1997 au fost adoptate liniile directoare ale politicii în domeniul ocupării forţei de muncă: îmbunătăţirea măsurilor şi acţiunilor de ocupare a forţei de muncă. Dintre aceste măsuri se pot enumera cele referitoare la: - ajutorarea tineretului a şi a adulţilor ce nu a avut un loc de muncă în ultimele luni prin programe de formare profesională; - revizuirea sistemelor de asistenţă prin care şomerii să poată accede la un loc de muncă sau la un curs de formare profesională; - revizuirea sistemelor de învăţământ, care să ducă la reducerea numărului de tineri ce părăsesc şcoala şi introducerea de programe şcolare care să fie în concordanţă cu cerinţele pieţei muncii. dezvoltarea spiritului antreprenorial. În acest sens, statele membre au fost chemate să adopte o legislaţie clară, stabilă şi previzibilă pentru crearea de noi afaceri, să reducă barierele administrative pentru întreprinderile mici şi mijlocii. De asemenea, au fost chemate să ia măsuri în vederea reducerii impozitării forţei de muncă, în special a celei necalificate, şi a reducerii cotelor de TVA aplicate serviciilor ce folosesc muncă intensivă. încurajarea adaptabilităţii în afaceri. Partenerii sociali negociază acorduri care să ducă la modernizarea organizării muncii prin care să se ajungă la un echilibru între flexibilitate şi securitate, cum ar fi: numărul anual de zile de muncă, extinderea sistemului timpului parţial de muncă sau a muncii cu jumătate de normă, reducerea numărului de ore de muncă. Statele membre iau în considerare posibilitatea includerii în legislaţie a unor tipuri de contracte flexibile care să diversifice formele de ocupare a forţei de muncă. întărirea politicilor privind şansele egale. Prin aceste politici, statele membre urmăresc să reducă diferenţa dintre ratele de angajare dintre bărbaţi şi femei, încurajând angajarea femeilor. De asemenea, sunt puse în aplicare măsuri care au în vedere îmbunătăţirea relaţiilor dintre viaţa de familie şi munca, cum ar fi: întreruperea temporară a muncii, acordarea de concedii pentru îngrijirea copiilor, contracte de muncă cu durata fracţionată. Aceste linii directoare au fost transpuse în politici naţionale prin planurile naţionale de acţiune pentru ocuparea forţei de muncă, elaborate de statele membre şi supuse spre examinare Comisiei şi Consiliului. Consiliul European de la Köln din 1999 a îmbunătăţit Strategia europeană de ocupare a forţei de muncă, hotărând ca acesta trebuie să ţină seama de toţi factorii economici ce afectează situaţia forţei de muncă. Reuniunea a declanşat aşa-numitul ”Proces de la Köln” de urmărire şi ameliorare continuă a strategiei de ocupare a forţei de muncă, expresie a importanţei acesteia pentru Uniune, şi a încurajat dialogul dintre toate părţile implicate în politica economică şi întărirea încrederii în raporturile lor, în vederea asigurării creşterii economice şi a creării de locuri de muncă, obiectivul major al „Pactului european de ocupare a forţei de muncă”, adoptat de Consiliul European de la Köln (1999). Elementele esenţiale ale Pactului sunt: - coordonarea politicii economice şi îmbunătăţirea relaţiilor dintre dezvoltare şi politicile monetare, bugetare şi fiscale, având ca scop o dezvoltare economică neinflaţionistă (procesul Koln); - dezvoltarea în continuare şi o mai buna implementare a strategiei coordonate de ocupare a forţei de muncă (procesul Luxemburg); - o amplă reformă structurală care să ducă la îmbunătăţirea capacităţii şi eficienţei pieţei muncii şi a pieţei bunurilor, serviciilor şi capitalului (procesul Cardiff). Liniile directoare pentru anul 2000 constau într-un pachet de documente ce cuprind, în afara de liniile directoare, şi Decizia Consiliului de înfiinţare a Comitetului privind ocuparea forţei de muncă (Decizia nr. 2000/98/CE) şi recomandările Comisiei privind implementarea politicilor în statele membre. În politicile pe anul 2000 se subliniază întărirea rolului serviciilor de ocupare a forţei de muncă în domeniul public (PES). Prezentarea obiectivelor strategice pe perioada 2000–2005 a avut loc cu ocazia Consiliului European de primăvară de la Lisabona (2000). Consiliul a luat în vedere schimbările profunde ce au loc în societate, globalizarea reprezintă pentru Europa o intensificarea a concurenţei în toate sectoarele economice în timp ce dezvoltarea şi diversificarea tehnologiilor informaţionale poate duce la o schimbare radicală a întregului sistem de învăţământ şi educaţie, deschizând perspectivele posibilităţii de a învăţa şi a acumula cunoştinţe pe tot parcursul vieţii. Consiliul a stabilit ca obiectiv strategic fundamental ca, până în anul 2010, UE să devină cea mai competitivă economie bazată pe cunoaştere. S-a considerat că cea mai importantă problemă a majorităţii statelor membre o reprezintă şomajul. Eradicarea şomajului poate fi făcută dacă vor avea loc reforme consistente în domeniul ocupării forţei de muncă, vor fi înlăturate obstacolele existente şi se vor folosi resursele necesare. Eradicarea şomajului până în anul 2010 a fost definită ca o altă prioritate a Uniunii Europene. Dacă până la reuniunea de la Lisabona, strategia europeană se baza pe măsuri luate la nivel naţional şi comunitar, odată cu publicarea liniilor directoare pe anul 2000, ocuparea forţei de muncă capătă o dimensiune locală. La nivel local se pot dezvolta strategii care să ţină cont de particularităţile locale şi de avantajele comparative oferite de aceste particularităţi. Dintre aceste avantaje se pot enumera: - proximitatea – autorităţile locale sunt cele mai în măsura să evalueze problemele şi sa dea soluţii; - putere economica – autorităţile locale au la dispoziţie un buget ce poate fi folosit în crearea directă de locuri de muncă, ca răspuns la cerere; - puterea de a lua decizii – având la dispoziţie bugetul, autorităţile locale pot stimula forţa de muncă prin intermediul întreprinderilor locale; - contact strâns cu societate informaţională – datorită legăturilor cu instituţiile de învăţământ şi cu firmele de tehnică de calcul, autorităţile locale pot furniza accesul la informaţii şi la tehnologii de comunicare. Dintre măsurile şi acţiunile întreprinse pentru punerea în aplicare a strategiei pot fi amintite următoarele acţiuni cu caracter general: - Iniţiativa Comisiei din 1996 intitulată „Acţiuni pentru ocuparea forţei de muncă în Europa: Pactul de Încredere”, având ca obiective majore implicarea tuturor părţilor, a face din forţa de muncă o problemă pan-europeana şi a lupta împotriva şomajului într-o perspectivă pe termen mediu şi lung. - Încheierea de „pacte teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă”, având ca obiectiv capacitatea autorităţilor locale de a crea noi locuri de muncă în zone cu şomaj ridicat. - Iniţiative de dezvoltare şi ocupare a forţei de muncă la nivel local; - Analize, cercetări şi cooperări care să ducă la o politică activă de informare şi la identificarea şi diseminarea celor mai bune practici; - Asistenţă financiară acordată întreprinderilor mici şi mijlocii ce creează noi locuri de muncă; - În vederea exploatării şi utilizării eficiente a surselor posibile de creare de locuri de muncă, în 1996, Comisia a lansat comunicarea „Sa utilizam serviciile”. Comunicările din anii următori se refereau la locurile de munca create de întreprinderile mici şi mijlocii şi de industria turismului. - Posibilitatea creării de noi locuri de muncă în societatea informaţională a fost studiată în Raportul privind oportunităţile de ocupare a forţei de muncă în societatea informaţională: „Exploatarea potenţialului revoluţiei informaţionale”, raport urmat de comunicarea Comisiei din anul 2000 „Strategii de creare de locuri de muncă în societatea informaţională”; - Comunicarea Comisiei COM (1998) 219 privind munca ilegală. Ca urmare a acestui comunicări a fost adoptată rezoluţia referitor la codul de conduită privind cooperarea dintre autorităţile statelor membre în vederea combaterii obţinerii de beneficii transnaţionale de pe urma securităţii sociale şi care contribuie la frauda şi combaterea muncii la negru ca şi la angajarea forţei de muncă din alte ţări. S-a decis astfel asupra unui program de cooperare şi asistenţă administrativă reciprocă. - Adoptarea Directivei nr. 99/85/CE prin care, pe baza experimentală, pentru serviciile ce folosesc munca intensivă se aplică cote reduse de TVA . - „Modernizarea serviciilor de ocupare a forţei de muncă în domeniul public” (PES) care să vină în sprijinul Strategiei Europene de ocupare a forţei de muncă (Comunicarea Comisiei din anul 1998). În acest comunicat sunt cuprinse concluziile consultărilor rezultate în urma lansării Cărţii Verzi din 1997; - Lansarea în anul 2001 a „Planului de Acţiune privind Mobilitatea şi Forţa de muncă calificată” [COM (2002) 72]. Prin planul de acţiune Comisia promovează obiective care să conducă la o piaţă a muncii mai deschisă şi uşor accesibilă, punându-se accentul pe promovarea resurselor umane. - Crearea reţelei „EURES”, care vine în ajutorul persoanelor în căutarea unui loc de muncă. Reţeaua facilitează mobilitatea în interiorul Comunităţii fiind constituită de 450 de consilieri pe probleme de ocupare a forţei de muncă. La rândul sau, Fondul Social European reprezintă principalul instrument financiar pentru acţiuni structurale al Uniunii Europene ce prevede mijloacele de punere în aplicare a obiectivelor Strategiei europene de ocupare a forţei de muncă: protecţia şi promovarea forţei de muncă, combaterea şomajului, a discriminării şi a excluderii sociale. Fondul finanţează acele acţiuni ale statelor membre pe perioada 2000-2006 (Regulamentul nr. 1784/1999) care au ca scop prevenirea şi combaterea şomajului, dezvoltarea resurselor umane şi integrarea socială pe piaţa muncii, şanse egale pentru bărbaţi şi femei, dezvoltare durabilă şi coeziune economică şi socială. Asistenţa este acordată pe baza priorităţilor naţionale stabilite în planurile naţionale de acţiune pentru ocuparea forţei de muncă a fiecărui stat. 4. Legislaţia muncii şi condiţiile de muncă @ z | Z n p Š ž ® ° ô ~ ̤̀萑ː搒Ũ␷㠀$⑈怀킄愂̤ᬀe Uniunii, prin care aceasta urmăreşte ca dezvoltarea pieţei unice să nu fie însoţită de scăderea standardelor de lucru şi de distorsiuni. Priorităţile Comunităţii în domeniul legislaţiei muncii se îndreaptă spre definirea cerinţelor minime de lucru şi nu spre armonizarea legislaţiei. Condiţiile de muncă În cea mai mare măsura, îmbunătăţirea acestora este de competenţa statelor membre, prin intermediul legislaţiilor naţionale. Comisia Europeană consideră că este util să definească cerinţele minime la nivel european sau cel puţin să examineze principalele probleme în domeniu. În acest context, chiar dacă fixarea salariilor se face de către partenerii sociali, Comisia şi-a exprimat opinia faţă de drepturile muncitorilor la un venit echitabil [COM (93) 388]. La protejarea angajaţilor au contribuit cele trei directive adoptate referitoare la concedierile colective de personal (Directiva nr. 98/59/CE), transferul întreprinderilor (Directiva nr. 2001/23/CEE) şi insolvabilitatea angajatorilor (Directiva nr. 80/987/CEE). Mai mult, Consiliul a adoptat şi Directiva nr. 91/533/CEE, prin care angajatorii au obligaţia de a-şi informa angajaţii asupra condiţiilor aplicabile contractului de muncă, ca şi Directiva nr. 91/383/CEE referitoare la contractele de munca pe durată fixă sau nedeterminată. Alte directive adoptate au fost cele privind protecţia femeilor însărcinate (Directiva nr. 92/85/CEE), a protecţiei tinerilor angajaţi (Directiva nr. 94/33/CEE), Directiva nr. 96/71/CE referitoare la condiţiile de lucru aplicabile angajaţilor detaşaţi pentru a presta servicii temporare într-un alt stat. În ceea ce priveşte organizarea timpului de lucru au fost adoptate decizii care să protejeze sănătatea şi siguranţa angajaţilor din diferite sectoare (transport rutier, naval), cum ar fi directivele nr. 93/104/CE, 99/63/CE şi 99/95/CE. Comisia a introdus procedura de consultare şi informare a angajaţilor [COM (95) 547] prin care se doreşte ca un număr de propuneri ce conţin prevederi referitoare la participarea angajaţilor să-şi găsească rezolvare. În acest sens, în 2002 a fost adoptată Directiva nr. 2002/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului ce stabileşte cadrul general de informare şi consultare a angajaţilor în Comunitatea Europeană ca şi Directiva nr. 2001/86/CE şi Regulamentul nr. 2001/2157 privind statutul societăţii comerciale europene. Priorităţile Comunităţii se îndreaptă spre un acord privind standardele sociale minime în care să fie luate în considerare atât schimbările rapide din domeniul muncii cât şi de diferenţele dintre statele membre. Sănătatea şi protecţia muncii Obiectivele specifice stabilite în diferitele programe de acţiune referitoare la sănătatea şi protecţia muncii sunt: - îmbunătăţirea condiţiilor de lucru prin creşterea siguranţei şi protecţia sănătăţii angajaţilor; - cunoaşterea cauzelor accidentelor de munca şi a bolilor profesionale, identificarea şi evaluarea riscurilor şi implementarea de metode eficiente de urmărire şi prevenire a acestora; - promovarea şi dezvoltarea unei culturi privind sănătatea şi siguranţa în muncă. Transpunerea în practică a acestor obiective a fost făcută prin adoptarea unui program comunitar privind siguranţa, igiena şi protecţia sănătăţii la locul de muncă, prevăzut a se desfăşura pe perioada 1996-2000 [COM (95) 282]. În prezent, legislaţia privind sănătatea şi protecţia muncii are trei componente: a) asigurarea generală a sănătăţii şi protecţiei muncii, ce cuprinde măsuri luate ca urmare a directivei-cadru 89/391/CEE referitoare la drepturile şi responsabilităţile angajaţilor şi angajatorilor; b) protecţia împotriva riscurilor, ce cuprinde măsuri luate ca urmare a directivei-cadru 89/1107/CEE referitoare la riscurile expunerii la agenţi chimici, fizici sau biologici. c) prevederi exhaustive, ce acoperă anumite grupuri vulnerabile sau ocupaţii. Directivele-cadru sunt completate cu directive privind grupuri specifice de angajaţi, locul de muncă sau substanţe, respectiv agenţi specifici. Reţeaua Europeană de Organizarea Muncii (EWON) are ca scop dezvoltarea unor noi forme de organizare a muncii şi întreprinde o serie de acţiuni bazate pe schimbul de experienţă între Statele Membre. Pentru culegerea şi diseminarea informaţiilor tehnice, economice şi ştiinţifice privind sănătatea şi siguranţa în muncă ca şi pentru promovarea schimburilor de informaţii şi experienţe între statele membre, a fost înfiinţată Agenţia Europeană de Siguranţă şi Sănătate în Muncă, cu sediul la Bilbao (Regulamentul nr. 2062/94/CE). În 2002 a fost adoptată noua „Strategie a Comunităţii privind sănătatea şi siguranţa în muncă”, ce acoperă perioada 2002-2006 [COM/2002/118]. Prin această strategie este abordată o nouă cultură a muncii care ţine seama de calitatea muncii, prevenirea riscurilor şi construirea de parteneriate. 5. Protecţia socială Sistemele de securitate socială din statele membre nu au la bază acelaşi model, dat fiind tradiţia, istoria şi cultura specifice fiecărei ţări. Din acest motiv, nu se poate vorbi de armonizarea acestor sisteme, dar trebuie avute în vedere măsuri şi acţiuni care să nu aducă prejudicii drepturilor fundamentale, în special a liberei circulaţii a persoanelor, şi la agravarea disparităţilor regionale. Acestea au fost motivele lansării, în anul 1990, a programului „MISEP”, ce are ca obiectiv promovarea schimburilor de informaţii privind sistemele şi politicile de protecţie socială din statele membre. Chiar dacă politica privind protecţia socială este responsabilitatea fiecărui stat, Comisia a considerat că poate veni în ajutor, prin promovarea unor măsuri de cooperare şi acţiuni comune. Astfel în 1995, a fost lansată „Comunicarea privind viitorul protecţiei sociale”, ce propune un cadru european de dezbatere a acestui domeniu. Drept urmare, în 1997, comunicarea „Modernizarea şi îmbunătăţirea protecţiei sociale în Uniunea Europeană” prezintă propuneri specifice de sprijin la nivel european. La baza comunicatului stă conceptul prin care protecţia socială trebuie privită ca un factor productiv şi cel privind întărirea legăturilor dintre protecţia socială şi politica de ocupare a forţei de muncă. În 1998 este publicat „Raportul privind protecţia socială în Europa” (1997) în care sunt revăzute măsurile adoptate de statele membre şi analizate tendinţele sistemelor de protecţie socială. În anul 2000, Consiliul a hotărât constituirea Comitetului pentru Protecţie Socială (Decizia nr. 2000/436), cu responsabilităţi în urmărirea evoluţiei politicilor de protecţie socială şi schimburi de informare şi de experienţă între statele membre şi este adoptată „Agenda privind politica Socială” [COM (2000) 379] care, printr-o serie de acţiuni şi iniţiative, să ducă la modernizarea modelului social european. Grupurile cu nevoi speciale Măsurile privind grupurile de persoane cu nevoi speciale, cum ar fi persoanele în vârstă sau persoanele cu deficienţe, au început să fie adoptate după intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam. Se poate menţiona lansarea iniţiativei „TIDE” (Decizia 93/512/CEE) care vine în sprijinul stimulării tehnologiilor ce facilitează integrarea persoanelor cu deficienţe şi a persoanelor în vârstă ca şi continuarea sistemului de informare „Handynet” (Decizia 89/658/CEE). Programul „HELIOS”, desfăşurat în perioada 1993 – 1996, a sprijinit integrarea persoanelor cu deficienţe. Programul s-a desfăşurat la nivel local, cu ajutorul organizaţiilor non-guvernamentale implicate în reabilitare funcţionala şi în integrare educaţionala (Decizia 93/136/CEE). Programul a fost complementat cu sistemul computerizat de informare şi documentare „Handynet” - faza a doua. Alte măsuri întreprinse de Comisie au fost cele legate de angajarea persoanelor cu deficienţe (Decizia nr. 86/379/CEE şi Rezoluţia Consiliului din 1999 privind şanse egale de angajare a persoanelor cu deficienţe) sau cea referitoare la integrarea copiilor şi a tinerilor cu deficienţe în sistemul normal de învăţământ. Pe baza comunicării „Şanse egale pentru persoanele cu deficiente”, Comisia pregăteşte o nouă politică în favoarea persoanelor cu deficienţe, bazată pe egalitatea de şanse şi cooperarea cu asociaţiile din domeniu. Odată cu desăvârşirea pieţei interne unice, Comisia a făcut o analiză a implicaţiilor economice şi sociale a îmbătrânirii populaţiei şi a revăzut legislaţia existentă pentru a propune noi măsuri la nivelul Comunităţii [COM (90) 80]. Astfel, este adoptată Decizia nr. 91/49/CEE referitoare la acţiunile Comunităţii privind persoanele de vârsta a treia în care se subliniază contribuţia pozitivă a persoanelor în vârstă la dezvoltarea Comunităţii, comunicatul referitor la sprijinirea acţiunilor în favoarea persoanelor în vârstă [COM (95) 53] sau iniţiativa „TIDE”. În ceea ce priveşte schemele suplimentare de pensii, Comisia a lansat în anul 1991 o comunicare [SEC (91) 1332] privind rolul acestora în protecţia socială. Dat fiind importanţa coordonării schemelor la nivelul Comunităţii, a fost lansată spre dezbatere Cartea Verde privind pensiile suplimentare în cadrul pieţei interne unice [COM (97) 283], urmată de Directiva 98/49/CE referitoare la protejarea drepturilor persoanelor privind pensia suplimentară. Pentru a răspunde schimbărilor demografice şi a schimbărilor intervenite pe piaţa muncii, Consiliul a adoptat o rezoluţie privind schemele flexibile de pensionare (1993) ca şi comunicarea „Către o Europă a tuturor vârstelor” (1999/221). Asigurările sociale şi libera circulaţie a persoanelor Pentru a nu prejudicia dreptul de liberă circulaţie a persoanelor, Consiliul a adoptat Regulamentul nr. 1408/71/CEE ce prevede coordonarea legislaţiei naţionale privind asigurările sociale. Regulamentul prevede protejarea drepturilor de asigurări sociale ale persoanelor ce-şi schimbă domiciliul dintr-un stat membru în altul. Procedurile de aplicare a legislaţiei se regăsesc în Regulamentul nr. 574/72/CEE. Comisia a făcut o propunere de îmbunătăţire a celor două regulamente, propunere aflată la Parlament pentru a fi examinată [COM (98) 779]. Simplificarea procedurilor administrative şi schimbul de date dintre statele membre cu privire la persoanele ce-şi schimba domiciliul a fost lansată prin programul „TESS”. Programul a fost iniţiat pentru dezvoltarea serviciilor telematice concepute pentru coordonarea schemelor de securitate socială între statele membre (Regulamentul nr. 99/307/CEE). Pentru combaterea fraudelor în domeniul asigurărilor sociale şi a muncii ilegale, a fost adoptată o rezoluţie referitoare la codul de conduită privind cooperarea între autorităţile statelor membre. Conform rezoluţiei, autorităţile statelor membre se ajută reciproc prin furnizare de date şi de informaţii. Integrarea socială Măsurile de integrare socială s-au bazat pe analiza comparativă a politicilor existente în statele membre (Rezoluţia din 1989 privind combaterea excluderii sociale), analiza ce face obiectul Comunicării Comisiei „Intensificarea luptei împotriva excluderii sociale: promovarea integrării” (1992). Prin acest comunicat sunt stabilite liniile directoare de acţiune, ţinând cont de principiul subsidiarităţii. În sprijinul acţiunilor de integrare socială, în special cele privind informarea cetăţenilor, Comisia colaborează cu organizaţiile voluntare şi cu fundaţiile de profil [COM (97) 241]. Pentru a dezvolta modele de acţiune preventive care să combată excluderea sociala şi a sărăciei, Comisia a stabilit un program de acţiune pe termen mediu pentru grupurile defavorizate (Decizia nr. 89/457/CEE) şi se propune crearea unui Fond European pentru Refugiaţi pentru protejarea acestei categorii (Decizia nr. 2000/596/CE). 6. Dialogul social Dialogul cu partenerii sociali reprezintă piatra de temelie a modelului social european. Rolul acestuia a fost menţionat în strategia de ocupare a forţei de muncă şi în Pactul European de Ocupare a forţei de muncă. Primele progrese au fost făcute odată cu adoptarea Directivei nr. 96/34/CE privind concediul parental. Directiva nr. 97/81 se referă la acordul dintre partenerii sociali, prin care reprezentanţii marilor industrii au hotărât ca muncitorii implicaţi în forme flexibile de muncă să primească un tratament comparabil cu a celor ce lucrează cu contracte de muncă cu norma întreagă. În 1999 se semnează un nou acord-cadru ce stipulează principiile referitoare la contractele de munca pe termen fix (Directiva nr. 99/70/CE). În ceea ce priveşte relaţiile dintre conducerile companiilor şi sindicate, Comisia a dezvoltat o procedură de continuare a dialogului, manifestată prin opinii comune. Opiniile comune au fost exprimate asupra domeniilor prioritare la nivel european cum ar fi: educaţie şi formarea personalului, organizarea pieţei muncii sau politica economică. În 1970 a fost înfiinţat Comitetul Permanent privind Ocuparea Forţei de Muncă, responsabil cu asigurarea continuării dialogului dintre Consiliu, Comisie şi partenerii sociali în vederea facilitării coordonării politicilor privind ocuparea forţei de muncă. În 1998 au avut loc reforme ale comitetului privind compoziţia şi modul său de funcţionare şi au fost înfiinţate comitete sectoriale de dialog social care au înlocuit comitetele ce exprimau opinii comune ca şi grupurile de lucru informale (Decizia nr. 98/500/CE). Dintre dialogurile sociale sectoriale se pot aminti cele din domeniul agriculturii, din sectorul căilor ferate sau al transportului naval (Directiva nr. 99/63/CE). În urma acestor dialoguri au fost stabilite elemente esenţiale privind relaţiile de muncă, cum ar fi cele legate de numărul maxim de ore de muncă prestate săptămânal, perioade de odihnă, durata pauzelor sau durata maximă a schimburilor de noapte. 7. Egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei Egalitatea dintre bărbaţi şi femei este un principiu de bază al democraţiei. Cu toate acestea, inegalităţile continuă să existe, numărul femeilor fiind preponderent în ocuparea locurilor de munca mai puţin avantajoase, precum cele ocazionale sau a celor cu durata fracţionată. Pentru a pune în aplicare principiul conform căruia femeile ar trebui să primească aceeaşi plată cu bărbaţii pentru aceeaşi muncă prestată, Comisia a adoptat o serie de măsuri, printre care: a) Masuri ce promovează accesul la munca şi învăţământ profesional: - stabilirea principiului „plata egală pentru muncă egală” prin Directiva nr. 75/117/CEE, suplimentat cu un cod de conduita privind măsurile ce trebuie luate pentru a asigura implementarea efectivă a principiului plăţii egale. - egalitatea de şanse privind accesul la muncă, învăţământ profesional, avansare în carieră şi condiţii de muncă (Directiva nr. 76/207/CE), prin care se prevede eliminarea discriminărilor (directe sau indirecte), în mod special a celor legate de statutul marital sau familial. - egalitatea de şanse între bărbaţii şi femeile ce desfăşoară activităţi economice pe cont propriu (Directiva nr. 86/613/CEE), inclusiv activităţile agricole; b) Masuri de protecţie socială: - aplicarea progresivă a tratamentului egal privind regimul legal de securitate socială (Directiva nr. 79/7/CE) privind protecţia împotriva riscurilor la îmbolnăviri, invaliditate, bătrâneţe, accidente de muncă, boli profesionale, şomaj şi asistenţă socială; - aplicarea egalităţii de tratament privind regimul ocupaţional al asigurărilor sociale (Directiva nr. 86/378/CE); - reconcilierea vieţii de familie cu a vieţii profesionale (concediu parental) (Directiva nr. 96/34/CE, ca şi Recomandarea nr. 92/241/CEE privind îngrijirea copiilor); - îmbunătăţirea sănătăţii şi securităţii femeilor însărcinate sau care alăptează (Directiva nr. 92/85/CEE). c) Măsuri privind demnitatea la locul de muncă: - Directiva 97/80/CE privind sarcina probatorie în cazurile de discriminare sexuală, potrivit căreia acuzaţii au sarcina de a demonstra că nu au violat principiul tratamentului egal; d) Măsuri de combatere a violenţei şi a exploatării sexuale a femeilor: - Comunicarea Comisiei privind combaterea traficului de fiinţe umane şi combaterea exploatării sexuale a copiilor şi pornografiei juvenile, în urma căreia au fost făcute două propuneri de decizii aflate în prezent în dezbatere. Prima propunere se referă la combaterea traficului de fiinţe umane iar cea de-a doua se referă la combaterea exploatării sexuale a copiilor şi la pornografie, un accent deosebit punându-se pe folosirea internet-ului (96/700/JHA). - Între statele membre a fost iniţiat un program de schimb de informaţii privind traficul de fiinţe umane, programul „STOP”, urmat de programul „STOP II” ce a fost finalizat în anul 2002. - Decizia nr. 2000/293/CE privind desfăşurarea programului „Daphne”, ce cuprinde măsuri de prevenire a violenţei împotriva copiilor, a tinerilor şi a femeilor, program prevăzut a se desfăşura pe perioada 2000-2003. e) Măsuri de promovare a cooperării: - Regulamentul Consiliului nr. 2836/98 referitor la integrarea problemelor de egalitate între sexe în politicile de dezvoltare a cooperării. - Comunicarea Comisiei şi Rezoluţia Consiliului privind „Femeile şi ştiinţa” având ca scop dezvoltarea unei strategii care să ţină cont de implicarea femeilor în cercetare (Rezoluţia nr. 99/716). În formularea şi implementarea măsurilor, Comisia este ajutată de un Comitet Consultativ pentru şanse egale între bărbaţi şi femei (Directiva nr. 82/43/CEE). La nivelul Consiliului au fost adoptate o serie de recomandări, dintre care se pot menţiona cele referitoare la „participarea echilibrată a bărbaţilor şi femeilor în procesul luării deciziilor” (1996) ca şi comunicatul privind „Încorporarea şanselor egale în toate politicile şi activităţile Comunităţii”. La nivelul Parlamentului European funcţionează, din 1984, Comitetul Parlamentar pentru Drepturile Femeilor. Promovarea măsurilor specifice privind egalitatea dintre bărbaţi şi femei s-a făcut printr-o serie de programe de acţiune multianuale dezvoltate şi implementate cu ajutorul statelor membre. De asemenea, Comisia prezintă rapoarte periodice privind integrarea principiului egalităţii dintre bărbaţi şi femei în Uniunea Europeană în care sunt prezentate dezvoltările şi tendinţele politicii în domeniu. În raportul anual pe anul 1999 au fost prezentate noile abordări ale mileniului următor [COM (99) 106]. În acest sens a fost adoptata Directiva nr. 2000/78/CE ce stabileşte cadrul general pentru tratament egal în ocuparea forţei de muncă. 8. Lupta împotriva rasismului şi xenofobiei Chiar dacă până în 1999 nu a existat o baza legală explicită pentru dezvoltarea unei politici autentice care sa combată rasismul şi xenofobia, totuşi după 1986, a fost adoptat un raport al Parlamentului European privind situaţia rasismului în statele membre. Au urmat o serie de masuri întreprinse în cadrul politicii în domeniile justiţiei şi afacerilor interne (Acţiunea comuna 96/443/JHA), iar anul 1997 a fost declarat „Anul european de luptă împotriva rasismului”. În acelaşi an a fost înfiinţat Centrul European de Monitorizare privind Rasismul şi Xenofobia (Regulamentul nr. 97/1035/CE) ce se ocupă de studierea acestor fenomene. În 1998 Comisia a prezentat planul de acţiune împotriva rasismului, bazate pe următoarele componente: - iniţiative legislative adoptate în baza Art. 13 al Tratatului instituind CE; - integrarea luptei împotriva rasismului în politicile şi programele Comunităţii; - dezvoltarea unor noi modele de lupta împotriva rasismului; - întărirea reţelei de informare şi comunicare. În baza acestui plan de acţiune, statele membre au fost încurajate să întocmească planuri naţionale de combatere a rasismului. După intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam (1999), în urma consultărilor cu statele membre, sindicatele, conducerile companiilor şi organizaţiile non-guvernamentale, Comisia Europeana a prezentat un pachet de proiecte legislative pentru combaterea discriminării: prima se referă la interzicerea oricărei forme de discriminare a muncii (Directiva nr. 2000/78/CE); a doua face referire la discriminarea pe baza etnica şi rasială (Directiva nr. 2000/43/CE); cea de-a treia stabileşte programul de acţiune pe perioada 2001-2006. Aceste directive vor fi complementare altor iniţiative comunitare cum ar fi iniţiativa „EQUAL”. PAGE PAGE 5 쥁@