Referat Identificarea Persoanei Fizice Dupa Nume Si Domiciliu - Lucrare De Diploma

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Identificarea Persoanei Fizice Dupa Nume Si Domiciliu - Lucrare De Diploma si de asemenea puteti face Download Referat Identificarea persoanei fizice dupa nume si domiciliu - lucrare de diploma

Citeste fragmente din Referat Identificarea Persoanei Fizice Dupa Nume Si Domiciliu - Lucrare De Diploma

Identificarea persoanei fizice după nume şi domiciliu Cuprins Introducere Titlul I: Consideraţii generale privind identificarea persoanei fizice Capitolul 1: Noţiunea identificării persoanei fizice 1. Noţiunea identificării persoanei fizice 2. Mijloacele de identificare a persoanei fizice 3. Note Titlul II: Numele Capitolul 1: Noţiune şi caractere juridice 1. Noţiune 2. Caracterele juridice ale numelui 3. Note Capitolul 2: Numele de familie 1. Stabilirea, dobândirea numelui de familie 2. Modificarea numelui de familie 3. Schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie 4. Retranscrierea numelui de familie 5. Note Capitolul 3: Prenumele 1. Noţiune, rol şi caractere 2. Stabilire, schimbare şi retranscriere Capitolul 4: Pseudonimul şi porecla 1. Pseudonimul 2. Porecla 3. Note Titlul III: Domiciliul Capitolul 1: Noţiune, caractere, importanţă, feluri 1. Noţiunea domiciliului 2. Note Capitolul 2: Stabilirea, schimbarea şi dovada domiciliului de drept comun 1. Stabilirea domiciliului de drept comun 2. Schimbarea domiciliului de drept comun 3. Dovada domiciliului de drept comun 4. Note Capitolul 3: Domiciliul legal 1. Reglementare juridică 2. Definiţie 3. Stabilirea domiciliului legal 4. Schimbarea domiciliului legal 5. Dovada domiciliului legal 6. Note Capitolul 4: Domiciliul convenţional 1. Reglementare juridică 2. Definiţie 3. Natură juridică 4. Note Capitolul 5: Reşedinţa 1. Noţiune, caractere, importanţă 2. Stabilirea, schimbarea şi dovada reşedinţei 3. Note Concluzii Note Introducere Deşi lucrarea de faţă se intitulează Identificarea persoanei fizice după nume şi domiciliu, identificarea persoanei fizice, se realizează complet atât prin nume, cât şi prin domiciliu, cât şi prin starea civilă. Cele trei noţiuni se aseamănă, dar se şi diferenţiază între ele. Astfel toate trei sunt atribute sau mijloace juridice de individualizare a persoanei fizice, dar numele individualizează persoana fizică prin cuvântul sau cuvintele ce o identifică în societate; domiciliul se referă la identificarea în spaţiu a unei persoane fizice; starea civilă identifică persoana fizică prin calităţile personale având această semnificaţie. În plus, numele, domiciliul şi starea civilă sunt drepturi personal nepatrimoniale şi se găsesc într-o relaţie apropiată pentru că aparţin “aceleiaşi” persoane. Totuşi între noţiunile de nume şi respectiv de domiciliu pe de o parte şi noţiunea de stare civilă pe de alta parte există şi diferenţieri sau condiţionări. Astfel, felul filiaţiei care poate fi: din căsătorie, din afara căsătoriei, din părinţi necunoscuţi, are incidenţă directă asupra stabilirii numelui de familie. Starea civilă are incidenţă şi asupra domiciliului, acesta fiind uşor observată în cazul domiciliului legal al minorului ca şi în cazul domiciliului soţilor. Cu toate că numele este trecut în actul de stare civilă, el nu face parte din starea civilă a persoanei fizice fiind distinct de aceasta. La fel nici domiciliul şi reşedinţa nu sunt incluse în noţiunea de stare civilă. Dar pentru a nu desconspira prea mult cuprinsul acestei lucrări, încă de la întâiul ei cuvânt, să lăsăm paginile care urmează să se ocupe de problema identificării persoanelor fizice prin nume şi domiciliu. Titlul I: Consideraţii generale privind identificarea persoanei fizice Capitolul 1: Noţiunea şi mijloacele identificării persoanei fizice 1. Noţiunea identificării persoanei fizice Definiţie Prin identificarea persoanei fizice, se înţelege individualizarea omului în raporturile juridice civile. Natura juridică a identificării persoanei fizice Identificarea persoanei fizice ca instituţie complexă este formată din totalitatea normelor ce reglementează individualizarea omului în toate raporturile juridice la care participă. Din această instituţie aparţine dreptului civil, numai o parte, şi anume, cea formată din normele de drept civil care reglementează mijloacele de individualizare a omului în raporturile civile. Necesitatea identificării persoanei fizice Dintre cele trei elemente constitutive ale raportului juridic civil: subiectele, conţinutul şi obiectul raportului juridic, identificarea persoanei fizice vizează subiectele raportului juridic civil. Identificarea omului este o necesitate generală pentru că individualizarea lui se realizează în toate raporturile juridice la care participă, adică în toate ramurile de drept. Identificarea omului este în acelaşi timp şi o necesitate permanentă, pentru că de la naştere până moarte, el participă diferite raporturi juridice civile. Necesitatea este şi de ordin general, obştesc în sensul că şi societatea este interesată ca fiecare component al ei să poată fi identificat în raporturile juridice la care participă. Necesitatea este, în sfârşit, şi personală sau individuală în sensul că fiecare om este interesat direct a se individualiza în raporturile juridice la care participă. 2.Mijloace de identificare a persoanei fizice Enumerarea principalelor mijloace de identificare Principalele atribute sau mijloace de identificare a persoanei fizice sunt: numele, domiciliu şi starea civilă. Dintre acestea numele se referă la numele de familie, prenumele şi pseudonim, acesta din urmă deosebindu-se de poreclă, iar domiciliu implică şi reşedinţa. Sediul materiei Principalele acte normative ce formează, de lege lata sediul materiei sunt: - pentru nume: - Decretul nr.31 din 1954 art.nr.12. - Codul familiei art.27, 28, 40, 62, 64. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului, nr.25/1997 privind adopţia art.nr.21, 22 - Convenţia privind drepturile copilului - pentru domiciliu şi reşedinţă : - Decretul nr.31/1954 art. 13, 14, 15 - Codul familiei art.42 , 43, 100, 103, etc. - Legea nr.105/1996 privind evidenţa populaţiei şi cartea de identitate. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate art.8, 9, 10, 13, 14. - Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului - Convenţia privind drepturile copilului - Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, articolul nr.8 - Protocolul nr.4 adiţional la această convenţie, articolul nr.2 - pentru starea civilă: - Decretul nr.31/1954 articolele nr.22, 23, 24 - Codul familiei - Legea nr.119/1996 privind actele de stare civilă - Metodologia pentru aplicarea unitară a legii nr.119/1996 cuprivire la actele de stare civilă, emisă de departamentul pentru Administraţia Publică Locală şi Ministerul de Interne - Convenţia privind drepturile copilului Titlul II: Numele Capitolul 1: Noţiune şi caractere juridice 1.Noţiune Definiţie Legea nu defineşte în mod expres numele, deşi reglementează structura, stabilirea, modificarea şi schimbarea acestuia .Însă în doctrină numele este definit ca fiind cuvântul sau cuvintele care individualizează persoana fizică în societate1. Această definiţie nu e suficientă pentru că nu reflectă calitatea esenţială a numelui, aceea de a fi un drept personal nepatrimonial. Ţinând seama că în articolul nr.12 alineat 1 din Decretul nr.31/1954 se arată că orice persoană are “dreptul la numele stabilit sau dobândit potrivit legii”, iar în articolul nr.7 punctul 1 din Convenţia privind drepturile copilului se arată că acesta “este înregistrat imediat după naşterea sa şi are de la această dată un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi în măsura posibilului, dreptul de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi crescut de aceştia” 2, poate fi definit numele ca acel atribut sau mijloc de identificare a persoanei fizice care constă în dreptul omului de a fi individualizat în familie şi în societate, prin cuvinte stabilite, în condiţiile legii, cu această semnificaţie. Structură Structura legală a numelui este stabilită de articolul nr.12 alin.nr.2 din Decretul nr.31/1954: “Numele cuprinde numele de familie şi prenumele”. Terminologie Atât în doctrină cât şi-n legislaţie şi-n jurisprudenţă, termenul nume primeşte două accepţiuni: - stricto sensu, prin acest termen se înţelege numai numele de familie desemnat şi prin expresia “nume patronimic” - lato sensu, prin termenul nume, se desemnează atât numele de familie cât şi prenumele, acesta din urmă desemnându-se şi prin expresia “nume de botez”. În terminologia arătată, numele nu se confundă nici cu pseudonimul, nici cu porecla. Conţinutul dreptului la nume Următoarele prerogative alcătuiesc conţinutul numelui: dreptul de a purta sau de a folosi numele dreptul de a cere îndreptarea greşelilor de scriere a numelui în actele de stare civilă sau de identitate dreptul de a se opune la folosirea numelui de către o altă persoană, fără îndreptăţire. 2.Caracterele juridice ale numelui Natura numelui, de drept personal nepatrimonial, serveşte la descinderea caracterelor juridice ale acestuia. Astfel, caracterele numelui sunt: opozabilitatea “ergo omnes”, care se referă la faptul că numele ca drept personal nepatrimonial este şi un drept absolut. inalienabilitatea, în sensul că numele nu poate fi donat, “vândut”, înstrăinat. Atunci când sunt îndeplinite condiţiile legii, numele este transmis prin filiaţie, căsătorie, adopţie, dar titularul numelui nu este lipsit de acesta. imprescriptibilitatea, în sensul că dreptul la nume este imprescriptibil atât extinctiv deci oricât ar dura neexercitarea lui, acest drept la nume nu se stinge, cât şi achizitiv, în sensul că dreptul la nume nu poate fi dobândit decât în condiţiile legii. personalitatea, care reflectă strânsa legătură dintre nume şi persoana fizică care îl poartă, acesta putând fi exercitat numai personal, de către titular, nu prin reprezentare. Numai pentru minori se admite ca excepţie de la acest principiu, reprezentarea în procedura schimbării pe cale administrativă a numelui acestuia. universalitatea constă în faptul că toţi oamenii au dreptul la nume. În acest sens articolul nr.12 alineat nr.1 din Decretul nr.31/1954 prevede: “orice persoană are dreptul la nume stabilit sau dobândit potrivit legii”, iar articolul nr.7 punctul nr.1 din Convenţia privind drepturile copilului arată: “copilul este înregistrat imediat după naşterea sa şi are de la această dată dreptul la un nume”. legalitatea, reflectă condiţiile dobândirii, modificării şi schimbării numelui stabilite numai prin lege aşa cum menţionează articolul nr.12 din Decretul nr.31/1954. unitatea, specifică numelui aceasta ilustrează că deşi alcătuit din numele de familie şi prenumele, totuşi acestea împreună individualizează aceeaşi persoană fizică. 3.Note 1.Pentru asemenea definiţie a se vedea C.Stătescu, Drept civil, 1970,pagina nr.107. 2.În acelaşi sens, articolul nr.8 punctul nr.1 din Convenţia privind drepturile copilului stabileşte că: “Statele părţi se angajează să respecte drepturile copilului de a-şi păstra identitatea, inclusiv cetăţenia, numele său şi relaţiile familiale, astfel cum sunt recunoscute de lege fără amestec”. Capitolul 2: Numele de familie 1. Stabilirea, dobândirea numelui de familie Reglementare juridică Stabilirea numelui de familie este cuprinsă în următoarele izvoare: un izvor de drept civil care este reprezentat de articolul nr. 2 aliniatul nr. 1 din Decretul nr.975/1968 cu privire la nume, în care se arată : “Numele de familie se dobândeşte prin efectul filiaţiei în condiţiile prevăzute de Codul familiei”. un izvor de dreptul familiei reprezentat de Codul familiei în al cărui articol nr. 62 se arată: “Copilul din căsătorie ia numele de familie comun părinţilor . Dacă nu are un nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei ori numele lor reunite, caz în care numele se va stabili prin învoiala părinţilor şi se va declara la naşterea copilului, la serviciul de stare civilă . În lipsa unei asemenea învoieli, autoritatea tutelară, ascultând pe părinţi, va hotărî dacă copilul va purta numele unuia dintre ei sau numele lor reunite .” Articolul nr. 64 din Codul familiei arată : “ Copilul din afara căsătoriei dobândeşte numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită . În cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, instanţa judecătorească va da încuviinţare copilului să poarte numele acestuia din urmă . Pentru cazul copilului recunoscut în acelaşi timp de ambii părinţi, se aplică dispoziţiile articolului nr. 62 aliniatul nr. 2”. La fel de importante ca articolele enunţate din Codul familiei, este şi articolul nr. 2 aliniatul ultim din Decretul nr. 975/1968 care arată : “ Numele de familie şi prenumele copilului găsit, născut din părinţi necunoscuţi, se stabileşte prin decizie, de primăria comunei, oraşului, municipiului sau a sectorului municipiului Bucureşti în raza căruia a fost găsit copilul”. Ipoteze şi soluţii de stabilire sau dobândire a numelui de familie Din textele legale care reglementează juridic dobândirea sau stabilirea numelui de familie, se desprind următoarele ipoteze de stabilire a numelui : I Stabilirea numelui de familie a copilului din căsătorie Pentru această ipoteză deosebim: Părinţii au nume comun În această situaţie, copilul rămâne cu numele dobândit la naştere, numele comun soţilor. Acest nume comun poate fi cel al soţului dinaintea căsătoriei, cel al soţiei dinaintea căsătoriei ori numele format din reunirea numelor avute de soţi înaintea căsătoriei aşa cum prevede articolul nr.27 din Codul familiei. În practică în majoritatea cazurilor numele comun al soţilor este cel al bărbatului înaintea încheierii căsătoriei. Prin urmare, copilul va purta în acest caz, acelaşi nume cu cel al soţului respectiv. De aceea s-a exprimat şi părerea că, în această situaţie, copilul ar urma să dobândească numele propriu de familie al mamei, ca un copil din afara căsătoriei1. Părinţii nu au nume de familie comun În acest caz, copilul poate dobândi, după învoiala părinţilor, fie numele soţului, fie numele mamei fie numele lor reunite. Acest nume astfel stabilit se declară la serviciul de stare civilă, cu ocazia naşterii copilului. În cazul în care părinţii nu se învoiesc cu privire la numele copilului, atunci va decide autoritatea administraţiei publice locale de la locul înregistrării, în interesul copilului, după prealabila ascultare a părinţilor. Copilul nu va putea dobândi un nume de familie altul decât numele de familie al părinţilor, deci în afara prevederilor legale, nu există alte posibilităţi de determinare a numelui de familie a copilului nici pentru părinţi, nici pentru autoritatea tutelară. II Stabilirea numelui de familie a copilului din afara căsătorie Pentru această ipoteză deosebim mai multe situaţii: Copilul îşi stabileşte filiaţia faţă de un singur părinte potrivit articolului nr.64 alineat 1 din Codul familiei În acest caz, copilul dobândeşte numele de familie al părintelui faţă de care a fost stabilit mai întâi filiaţia. Nimic nu se opune ca filiaţia să fie stabilită întâi faţă de tată ca în cazul recunoaşterii voluntare a copilului găsit. Copilul îşi stabileşte filiaţia în mod succesiv faţă de ambii părinţi conform articolului nr.64 aliniat nr.2 Codul familiei Pentru acest caz, copilul are numele de familie al părintelui faţă de care şi-a stabilit filiaţia mai întâi; dar legea mai dispune şi că instanţa judecătorească poate încuviinţa pe copil să poarte numele de familie al celuilalt părinte2. În legătură cu aplicarea acestei din urmă dispoziţii legale, se pot ivi mai multe probleme: 1. Copilul poate primi încuviinţarea de a purta numele de familie al părintelui faţă de care şi-a stabilit ulterior filiaţia, din partea instanţei judecătoreşti3. 2. Instanţa judecătorească nu este obligată să încuviinţeze copilului să poarte numele de familie al părintelui faţă de care acesta şi-a stabilit ulterior filiaţia, dacă interesul copilului nu o cere. Interesul copilului este stabilit în numele legii şi nu este neapărat în sensul cereri pe care o face el instanţei. 3. Copilul poate cere încuviinţare pe calea unei acţiuni în justiţie de a purta numele părintelui faţă de care şi-a stabilit ulterior filiaţia. Dacă recunoaşterea s-a făcut voluntar prin declaraţie la serviciul de stare civilă prin înscris sau testament care nu intervin în faţa instanţei judecătoreşti, copilul trebuie să introducă o acţiune pentru încuviinţarea de a purta numele părintelui faţă de care şi-a stabilit filiaţia. Astfel, copilul poate introduce o acţiune pentru stabilirea filiaţiei faţă de cel de-al doilea părinte care în practică, în majoritatea cazurilor este tatăl, putând solicita şi încuviinţarea instanţei judecătoreşti de a purta numele acestui părinte, acest capăt de cerere fiind accesoriu celui principal care priveşte stabilirea filiaţiei. De asemeni copilul poate introduce după admiterea stabilirii filiaţiei şi dacă nu a cerut cu ocazia acţiunii de stabilire a filiaţiei şi capătul accesoriu mai sus menţionat pe calea unei acţiuni separate de acţiunea pentru stabilirea filiaţiei, încuviinţarea purtării de către copil al numelui celui de-al doilea părinte. 4. Instanţa judecătorească poate încuviinţa copilului să poarte numele părintelui faţă de care şi-a stabilit ulterior filiaţia, dar să nu adauge la acest nume, acel nume care îl avea anterior, pentru a forma un singur nume din reunirea acelor două nume. 5. Deşi încuviinţarea copilului de a purta numele părintelui, se face la cerere, instanţa judecătorească poate încuviinţa şi din oficiu aceasta, în cazul reclamantului din acţiunea pentru stabilirea paternităţii din afara căsătoriei. Dacă filiaţia faţă de al doilea părinte s-a făcut prin recunoaştere, iniţiativa aparţine numai copilului care poate introduce o acţiune pentru a fi încuviinţat să poarte numele părintelui său. În practica judecătorească s-a stabilit că un copil poate purta numele de familie al părintelui faţă de care şi-a stabilit ulterior filiaţia, dacă există în acest sens o hotărâre judecătorească4. Instanţa judecătorească poate da această încuviinţare fără a fi necesară ascultarea autorităţii tutelare şi nici acordul părintelui al cărui nume ar urma să-l poarte copilul5. Copilul din afara căsătoriei care a primit încuviinţarea în condiţiile arătate, de a purta numele de familie al celui de-al doilea părinte nu poate cere după căsătoria acestui părinte să poarte numele de familie pe care acest părinte la luat prin căsătorie6. Copilul îşi stabileşte filiaţia în acelaşi timp faţă de ambii părinţi conform articolului 64 alineat 3 Codul familiei În acest caz se aplică prin asemănare articolul nr.62 alineat 2 din Codul familiei care se referă la numele de familie al copilului din căsătorie ai cărui părinţi nu au nume de familie comun. Prin urmare, părinţii vor decide de comun acord dacă acel copil va lua numele de familie al unuia dintre ei sau numele lor reunite7. Dacă părinţii nu se învoiesc va decide autoritatea tutelară de la domiciliul copilului, după ce va asculta pe părinţi. III Stabilirea numelui de familie al copilului găsit cu părinţi necunoscuţi Articolul numărul 24 din legea nr119/1996 făcând referire la articolele 22 şi 23 din aceeaşi lege, care priveşte copilul găsit şi copilul abandonat, se pronunţă în sensul că numele de familie al unui asemenea copil se stabileşte pe cale administrativă de către primarul locului unde a fost găsit copilul, acesta având şi o totală libertate pentru a-i determina cuvântul care va constitui numele de familie al copilului. 2. Modificarea numelui de familie Reglementare şi delimitare Modificarea numelui de familie este reglementată de dispoziţiile articolului nr.12 aliniat nr.3 din Decretul nr.31/1954 care arată: ”Schimbarea în orice fel a numelui de familie sau a prenumelui nu este îngăduită decât în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege” şi de articolul nr.2 aliniat nr.1din Decretul nr.975/1968 care pretinde în privinţa numelui de familie, că “se modifică drept urmare a schimbării stării civile în condiţiile stabilite de Codul familiei”. Prin urmare, schimbările de stare civilă care pot determina modificarea numelui de familie pot fi grupate astfel: - schimbări în filiaţia persoanei fizice - schimbări generate de adopţie - schimbări determinate de instituţia căsătoriei I Schimbări în filiaţia persoanei fizice Ipoteza stabilirii filiaţiei copilului găsit, născut din părinţi necunoscuţi Pentru cazul copilului găsit, născut din părinţi necunoscuţi, filiaţia şi numele se schimbă în consecinţa deciziei prin care primarul, potrivit articolului nr.24 din legea nr.113/1996 îi dă copilului găsit în această situaţie un nume. Totodată, dacă acestui copil găsit, născut din părinţi necunoscuţi i se stabileşte ulterior filiaţia faţă de unul dintre părinţi acesta devine copil din căsătorie, caz în care se aplică dispoziţiile articolului 62 din Codul familiei, sau copil din afara căsătoriei, după caz situaţie în care vor fi aplicabile dispoziţiile articolului nr.64 din Codul familiei. Prin urmare, în prima situaţie arătată, copilul ia numele de familie comun al părinţilor iar dacă acesta nu există, va lua numele de familie al unuia dintre ei sau numele lor reunite, după învoiala părinţilor, iar în lipsa acesteia, după decizia autorităţii tutelare. In cea de-a doua situaţie arătată, copilul ia numele de familie a unuia dintre părinţi faţă de care i s-a stabilit întâi filiaţia. Dacă filiaţia se stabileşte ulterior şi faţă de celălalt părinte, instanţa va putea încuviinţa copilului să poarte numele acestuia din urmă. În situaţia în care copilul este recunoscut în acelaşi timp faţă de ambii părinţi, se vor aplica dispoziţiile articolului nr.62 alineat nr.2, adică copilul va lua fie numele unuia dintre părinţi fie numele lor reunite, după cum va fi învoiala părinţilor sau, în lipsa acesteia, după decizia autorităţii tutelare. Ipoteza stabilirii filiaţiei copilului din afara căsătoriei şi faţă de al doilea părinte Articolul nr.64 alineat nr.2 din Codul familiei prevede: “În cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, instanţa judecătorească va putea da încuviinţarea copilului să poarte numele acestuia din urmă”. Stabilirea filiaţiei faţă de celălalt părinte nu conduce în mod obligatoriu la modificarea numelui de familie întrucât această modificare trebuie cerută fie într-un capăt de cerere accesoriu celui principal de stabilire a filiaţiei faţă de celălalt părinte fie printr-o cerere separată de cea prin care se cerea stabilirea filiaţiei faţă de cel de-al doilea părinte, după ce stabilirea acestei filiaţii fusese admisă în prealabil de către instanţa judecătorească. Totodată instanţa judecătorească trebuie să dea încuviinţarea copilului de a purta numele de familie al celuilalt părinte, în funcţie şi de interesul copilului caz în care poate exista situaţia ca acest interes al copilului să nu fie convergent cu încuviinţarea pe care acesta o cere instanţei şi prin urmare soluţia va fi respingerea cererii copilului de a purta numele celuilalt părinte, în consecinţă, numele de familie al copilului nesuportând nici o modificare. În concluzie, se cere ca instanţa să dea o hotărâre de încuviinţare a modificării numelui de familie. În cazul în care copilul îşi stabileşte filiaţia în acelaşi timp faţă de amândoi părinţii se vor aplica dispoziţiile articolului nr.62 alineat nr.2 din Codul familiei privitor la numele de familie al copilului din căsătorie ai cărui părinţi nu au un nume de familie comun, astfel că, în funcţie de decizia părinţilor copilul va lua numele unuia dintre ei sau numele lor reunite, iar în cazul neînvoirii părinţilor, după ascultarea lor va decide autoritatea tutelară de la domiciliul copilului. Ipoteza tăgăduirii paternităţii copilului din căsătorie Putem deosebi mai multe situaţii: 1.Copilul s-a născut în timpul căsătoriei Dacă soţii au nume comun, copilul rămâne cu numele dobândit la naştere, numele comun soţilor care poate fi, potrivit articolului nr. 27 din Codul familiei, numele unuia dintre soţi înainte de căsătorie. În această situaţie copilul rămâne cu numele mamei, luat la naştere, conform articolului nr.64 din Codul familie, iar tăgăduirea paternităţii nu produce efecte în privinţa numelui copilului. În majoritatea cazurilor, numele comun al soţilor este cel al bărbatului înainte de încheierea căsătoriei iar copilul va purta acelaşi nume cu soţul respectiv. De aceea s-a exprimat şi părerea că, în acest caz, copilul ar urma să dobândească numele de familie al mamei la fel ca în cazul copilului din afara căsătoriei. b) Dacă soţii nu au nume comun deosebim: - copilul a luat la naştere numele soţului, caz în care tăgăduirea de paternitate va determina copilul să ia numele pe care mama l-a avut la naşterea sa; - copilul a primit la naştere numele mamei sale, după tăgăduirea paternităţii, copilul din căsătorie rămânând cu acelaşi nume; - copilul a luat la naştere un nume format din reunirea numelor soţilor, caz în care după tăgăduirea paternităţii el rămâne în continuare cu acelaşi nume, deşi printr-o interpretare extinctivă a articolului nr.62 alineat 2 Codul familiei prevede ipoteza reunirii numelor părinţilor copilului ca nume comun care se aplică acestui copil, şi ipoteza articolului nr.64 alineat 1 care arată: ”Copilul din afara căsătoriei dobândeşte numele de familie a aceluia dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită”, s-ar putea totuşi considera că acel copil va avea numele mamei sale din momentul naşterii lui. 2.Copilul a fost conceput în timpul căsătoriei, dar s-a născut după desfacerea sau desfiinţarea căsătoriei a) În cazul desfacerii căsătoriei mama copilului poate rămâne cu numele dobândit din căsătorie în condiţiile articolului 40 Codul familiei sau va reveni la numele avut înainte de încheierea căsătoriei. După caz, pentru tăgăduirea paternităţii, copilul va lua numele pe care-l are mama sa la momentul naşterii lui, naştere ulterioară desfacerii căsătoriei. Prin urmare, copilul va lua fie numele mamei dobândit prin căsătorie fie numele mamei avut înainte de încheierea căsătoriei. b) În cazul desfiinţării căsătoriei, soţia neputând rămâne cu numele dobândit prin căsătorie, va reveni la numele avut înainte de încheierea căsătorie atrăgând după sine, în cazul tăgăduirii paternităţii, ca şi copilul să ia acelaşi nume deoarece fiind născut după desfiinţarea căsătoriei, iar mama lui fiind primul părinte faţă de care a fost stabilită filiaţia, vor fi aplicate dispoziţiile articolului 64 alineat nr.1 din Codul familiei. 3.Conflictul de paternitate În cazul unui copil din căsătorie a cărui paternitate se tăgăduieşte, reapare de drept cealaltă paternitate, copilul fiind considerat tot din căsătorie, adică din căsătoria în care a fost conceput, caz în care numele copilului va fi stabilit în raport de prima căsătorie. Cum de cele mai dese ori soţul din prima căsătorie şi soţia din cea de-a doua căsătorie au nume diferite, copilul va lua numele conform articolului nr.62 alineat 2 din Codul familiei pentru că este copil din căsătorie. Deci el va putea lua, conform înţelegerii părinţilor fie numele unuia dintre ei avut înainte de încheierea căsătoriei lor, fie numele lor, de dinaintea căsătoriei, reunite, iar dacă părinţii nu se înţeleg va decide autoritatea tutelară. În practică, deoarece de cele mai multe ori părinţii nu se înţeleg, copilul va lua numele pe care mama l-a avut în momentul naşterii lui. Dacă soţul din prima căsătorie şi soţia din cea de-a doua căsătorie au acelaşi nume, caz datorat faptului că soţia a rămas în urma încetării sau desfacerii căsătoriei cu numele soţului, copilul va lua numele comun al părinţilor. Dacă în cazul conflictului de paternitate, după ce s-a tăgăduit paternitatea din cea de-a doua căsătorie s-a făcut acelaşi lucru şi cu prima căsătorie, copilul devine din afara căsătoriei luând numele conform acestei situaţii adică numele mamei sale. Dacă după tăgăduirea paternităţii se stabileşte paternitatea faţă de alt bărbat, se aplică articolul nr.64 alineat nr.2 din Codul familiei care arată că “instanţa judecătorească va putea da încuviinţarea copilului să poarte numele acestuia din urmă”. Ipoteza contestării sau anulării recunoaşterii de filiaţie 1. Admiterea acţiunii în contestare a recunoaşterii de paternitate poate avea ca efecte înlăturarea retroactivă a filiaţiei stabilită prin acea recunoaştere, ceea ce determină şi modificări ale numelui copilului. Astfel se disting mai multe situaţii: copilul nu are stabilită filiaţia faţă de mamă, caz foarte rar întâlnit în practică, dar în care copilul revine la numele avut anterior celui dobândit ca urmare a recunoaşterii de paternitate, adică la numele stabilit de autoritatea tutelară9; copilul are stabilită filiaţia faţă de mamă, caz în care urmează a reveni la numele mamei. Dacă numele mamei este schimbat pe cale administrativă, copilul nu poate lua numele mamei schimbat, iar admiterea contestării recunoaşterii de paternitate înlătură posibilitatea pentru copil de a purta în continuare numele celui care-l recunoscuse, caz în care copilului i se poate încuviinţa tot pe cale administrativă să aibă acelaşi nume cu mama lui. Dacă numele mamei se schimbă ca urmare a schimbării stării civile prin căsătorie copilul nu poate lua numele actual al mamei dacă acesta este numele soţului sau este format din numele lor reunite. Pentru situaţia în care mama îşi modifică numele ca urmare a schimbării stării civile prin divorţ în sensul că în urma divorţului ar avea un nume diferit de cel purtat în timpul căsătoriei acesta din urmă fiind comun şi copilului înainte de recunoaştere, copilul nu mai poate lua numele actual al mamei adică numele de după divorţ. În toate aceste cazuri va reveni la numele de familie pe care l-a avut înainte de cel pe care l-a dobândit ca urmare a recunoaşterii de paternitate. Copilul deşi are stabilită filiaţia numai faţă de mamă, poate avea, prin urmare, nume diferit de cel al mamei sale. În mod asemănător cu admiterea contestării recunoaşterii de paternitate şi admiterea contestării recunoaşterii filiaţie faţă de mamă înlătură cu efect retroactiv legătura de filiaţie pe care o stabilise acea recunoaştere având consecinţe privitoare şi la numele copilului. Astfel, acesta va căpăta numele de familie avut anterior recunoaşterii filiaţiei faţă de mamă, adică numele stabilit de autoritatea tutelară dacă nu şi-a stabilit filiaţia copilul faţă de nici unul dintre părinţi, sau numele de familie stabili prin recunoaşterea paternităţii, dacă aceasta s-a realizat înainte de recunoaşterea filiaţiei faţă de mamă. 2. Nulitatea sau anularea recunoaşterii de paternitate produc aceleaşi efecte, care au loc atât pentru viitor cât şi pentru trecut, până la data recunoaşterii. În consecinţă, recunoaşterea lovită de nulitate, fie ea absolută sau relativă, se consideră că nici nu s-ar fi produs această recunoaştere şi ca urmare copilul are aceeaşi situaţie juridică pe care a avut-o înainte de data recunoaşterii. Aceste efecte se răsfrâng şi asupra numelui copilului în mod similar cu contestarea recunoaşterii de paternitate. Aceeaşi este situaţia şi pentru cazul nulităţii sau anulării recunoaşterii de maternitate. Prin urmare, atât în cazul contestării cât şi în cel al anulării de filiaţie atât faţă de tată cât şi faţă de mamă, copilul tăgăduirea de paternitate va determina copilul să ia se va afla într-una din situaţiile de stabilire a numelui de familie aplicându-i-se regulile corespunzătoare respectiv pentru ipoteza copilului din căsătorie, ipoteza copilului din afara căsătoriei ori ipoteza copilului găsit, din părinţi necunoscuţi. II Schimbări generate de adopţie privind numele de familie Pentru analizarea modificărilor numelui de familie generate de adopţie se pot distinge trei ipoteze: - încuviinţarea adopţiei - desfacerea adopţiei - anularea adopţiei Ipoteza încuviinţării adopţiei Noua reglementare a adopţiei o constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.25 din 1997, care renunţă la adopţia cu efecte restrânse prezentă în vechea reglementare, referindu-se la un singur fel de adopţie, adopţia cu efecte depline adică adopţia cu efectele unei filiaţii fireşti. Adoptatul dobândeşte prin adopţie numele de familie al adoptatorului. În cazul adopţiei făcută de doi soţi cu nume comun, adoptatul dobândeşte acest nume. Aceeaşi este soluţia pentru cazul în care un soţ adoptă copilul celuilalt soţ, ambii soţi având nume comun. Dacă soţii nu au nume de familie comun, adoptatorii se vor învoi cu privire la numele pe care adoptatul să îl poarte, numele unuia dintre adoptatori sau numele lor reunite. Acest nume trebuie declarat la încuviinţarea adopţiei prevede articolul nr.21 alineat nr.1 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.25/1997. Dacă adoptatorii nu cad la învoială cu privire la numele adoptatului, va decide instanţa conform articolului nr.62 alineat nr.2 din Codul familiei, aplicat prin analogie. În toate cazurile, hotărârea de încuviinţare a adopţiei trebuie să arate numele de familie pe care urmează sa-l poarte adoptatul. Dacă soţii adoptatori îşi schimbă numele de familie, adoptatul minor dobândeşte şi el numele de familie schimbat al adoptatorilor, dacă soţii sau înţeles în acest sens şi s-a făcut cerere de schimbare a numelui minorului. Dacă părinţii adoptatori nu se înţeleg cu privire la schimbarea numelui copilului, va decide autoritatea tutelară. Aceeaşi este situaţia şi în cazul în care unul dintre soţii adoptatori îşi schimbă numele de familie10. Pentru situaţia soţului care are nume comun cu celălalt soţ, dar este adoptat în timpul căsătoriei, acesta va rămâne în continuare cu numele comun, fără să dobândească numele adoptatorului. Numai când celălalt soţ consimte, soţul adoptat poate dobândi numele de familie al adoptatorului. Dacă soţul adoptat rămâne cu numele comun, iar căsătoria se desface prin divorţ, acel soţ nu va lua numele pe care l-a avut înainte de căsătorie în sensul articolului nr.40 alineat nr.3 din Codul familiei, ci va lua numele adoptatorului, deoarece trebuie să dispară toate numele rudeniei fireşti11. Ipoteza desfacerii adopţiei Actuala reglementare, adică Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.25/1997, nu mai prevede expres efectele desfacerii adopţiei. Doar articolul nr.22 alineat nr.3 al ordonanţei arată: “ instanţa se va pronunţa cu privire la numele copilului după desfacerea adopţiei”. Pentru această ipoteză rămâne valabilă vechea reglementare astfel că efectele desfacerii adopţiei se produc numai pentru viitor, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a pronunţat desfacerea adopţiei. Privind numele, adoptatul va pierde numele de familie dobândit prin adopţie, redobândind totodată numele avut înainte de încuviinţarea adopţiei. Există şi posibilitatea păstrării numelui ce fusese dobândit prin adopţie numai pentru motive temeinice când instanţa judecătorească va putea acorda adoptatului încuviinţarea păstrării acestuia. Ipoteza anulării adopţiei Articolul nr.22 alineat nr.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.25/1997 prevede: “Adopţia este supusă, potrivit legii anulării şi desfacerii”. De lege lata, în lipsa unui text expres pentru această ipoteză este aplicată vechea reglementare. Indiferent că nulitatea este absolută sau relativă, efectele se produc atât pentru viitor, cât şi pentru trecut. Privind numele, doctrina şi jurisprudenţa în lipsa unor dispoziţii legale, admit că adoptatorul redobândeşte numele avut înainte de adopţie, fără posibilitatea păstrării numelui dobândit prin adopţie. III Schimbarea numelui de familie determinat de căsătorie Ipoteza încheierii căsătoriei Cu ocazia încheierii căsătoriei soţii trebuie să declare delegatului de stare civilă numele convenit, până la încheierea căsătoriei. Dacă n-au declarat până la acest moment numele pe care urmează să-l poarte în timpul căsătoriei se consideră că au înţeles să-şi păstreze fiecare numele de familie. În timpul căsătoriei, soţii sunt datori să poarte numele declarat cu ocazia încheierii acesteia atâta timp cât nu l-au schimbat în condiţiile legii. Potrivit articolului nr.8 din Decretul nr.975/1968 referitor la schimbarea numelui şi prenumelui, modificarea numelui unei persoane căsătorite, nu implică şi schimbarea numelui celuilalt soţ. În cazul în care soţii s-au învoit să poarte în timpul căsătoriei numele comun pe care l-au declarat delegatului de stare civilă, fiecare dintre ei nu va putea cere schimbarea acestuia pe cale administrativă decât cu consimţământul celuilalt soţ, în conformitate cu articolul nr.28 Codul familiei. Cu privire la numele pe care soţii l-au ales să-l poarte în timpul căsătoriei, există trei posibilităţi: - ca fiecare dintre soţi să-şi păstreze numele avut înainte de căsătorie; - să poarte amândoi, după încheierea căsătoriei ca nume comun, numele unuia dintre ei; - să poarte amândoi după încheierea căsătoriei, ca nume comun numele soţilor reunite; Numele comun nu se poate schimba pe calea unei acţiuni în rectificare a actului de căsătorie dacă nu sunt îndeplinite condiţiile legii12. Soţul supravieţuitor care rămâne cu numele comun din timpul căsătoriei, nume care a fost al celuilalt soţ se bucură de cele trei posibilităţi, menţionate mai sus, cu privire la numele stabilit, în caz de recăsătorie. Astfel, el poate conveni cu celălalt soţ să aibă nume comun pe acela cu care a rămas după încetarea prin deces a primei căsătorii, sau un nume comun format din unirea numelor de familie avute de soţi înainte de căsătorie, sau să aibă ca nume comun, pe cel al soţului din căsătoria subsecventă. În cazul în care în căsătoria încetată prin deces, soţul supravieţuitor a dobândit ca nume comun unirea numelor de familie avute înainte de această căsătorie a celor doi soţi, iar soţul supravieţuitor se recăsătoreşte, în noua căsătorie numele comun poate fi: numele soţului din căsătoria subsecventă; numele soţului supravieţuitor dobândit în căsătoria anterioară format din reunirea numelor de familie a soţului supravieţuitor cu cea a soţului decedat; numele reunite soţului din căsătoria subsecventă cu cel al soţului supravieţuitor, care, la rându-i este compus din numele pe care soţul supravieţuitor l-a avut înainte de prima căsătorie, la care se adaugă şi numele celuilalt soţ din prima căsătorie. Pentru aceleaşi motive soţul divorţat care a rămas cu numele comun dobândit la încheierea căsătoriei desfăcute, se poate învoi în cazul recăsătoririi, să poarte acest nume cu noul soţ sau să aibă ca nume comun cu acesta, numele lor reunite. Aceste posibilităţi în privinţa numelui soţilor nu sunt permise. Nu este permis spre exemplu, ca unul dintre viitorii soţi să-şi păstreze numele iar celălalt să adauge la numele său şi numele celuilalt soţ, ori ca amândoi soţi sau numai unul dintre ei să-şi adauge un nume pe care nici unul dintre aceştia nu l-a avut înaintea încheierii căsătoriei. Înţelegerea soţilor cu privire la numele pe care-l vor purta în căsătorie este irevocabilă13. Ipoteza divorţului Potrivit articolului nr.40 alineat nr.3 din Codul familiei, fiecare dintre foştii soţi în caz de divorţ redobândesc numele avut înainte de încheierea căsătoriei. În situaţia în care, înainte de a se încheia căsătoria care a fost desfăcută prin divorţ, un soţ a purtat numele de familie al soţului decedat dintr-o căsătorie anterioară sau numele fostului soţ dintr-o căsătorie anterioară încetată prin divorţ, el va lua acel nume şi nu pe cel de dinaintea primei căsătorii. Potrivit cu articolul nr.40 alineatele nr.1 şi nr.2 din Codul familiei soţii se pot învoi ca acela dintre ei care a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soţ să păstreze acest nume şi după desfacerea căsătoriei cu condiţia ca instanţa să ia act de această învoială cu ocazia hotărârii de divorţ şi nu ulterior. Aceste limite nu pot fi depăşite prin înţelegerea soţilor. Astfel este nulă înţelegerea prin care, după ce căsătoria a fost desfăcută, soţul care a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soţ poartă după desfacerea căsătoriei, atât numele celuilalt soţ cât şi numele lui de dinaintea căsătoriei. Dacă soţii nu se înţeleg în această privinţa, instanţa, pentru motive temeinice poate să încuviinţeze soţului respectiv, să-şi menţină numele luat la încheierea căsătoriei14. Dacă nu a intervenit o învoială sau instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi va purta numele pe care îl avea înainte de căsătorie. Modificarea numelui prin divorţ survine în situaţiile când: - la încheierea căsătoriei, soţii se învoiesc să poarte la numele comun, numele lor reunite; - pentru soţul care a luat ca nume de familie numele celuilalt soţ; Pentru situaţiile în care soţii şi-au păstrat numele lor dinaintea căsătoriei sau când numai un soţ a luat numele de familie al celuilalt, nu se pune nici o problemă a modificării numelui de familie prin divorţ deoarece, prin încheierea căsătoriei, aceştia nu au suferit vre-o modificare a numelui de familie. Ipoteza încetării căsătoriei prin moartea unuia dintre soţi Căsătoria încetează în următoarele situaţii: - prin moartea unuia dintre soţi; - prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi; - prin recăsătorirea soţului celui care fusese declarat mort; În cazul morţii unuia dintre soţi, căsătoria care încetează nu este reglementată expres de textele legale în privinţa numelui soţului supravieţuitor, dar în doctrină şi jurisprudenţă a existat o controversă pe această temă, controversă care s-a finalizat cu părerea dominantă că moartea nu produce nici un efect asupra numelui de familie al soţului supravieţuitor dacă acesta luase la căsătorie, numele de familie al soţului decedat. Astfel, soţul supravieţuitor va purta în continuare numele de familie al soţului decedat15 putând chiar, în cazul recăsătoririi, să-l dea ca nume de familie în căsătoria subsecventă. Aceleaşi efecte privind numele se produc şi în cazul declarării judecătoreşti a morţii unuia dintre soţi cu menţiunea că data de la care încep să curgă aceste efecte este data morţii stabilită prin hotărâre judecătorească declarativă de moarte după cum prevede şi articolul nr.18 din Decretul 31/1954. Ipoteza nulităţii căsătoriei Cauzele de nulitate absolută sunt: - căsătoria a fost încheiată cu încălcarea dispoziţiilor legale privind vârsta matrimonială după cum arată articolul nr.4 şi nr.19 din Codul familiei; - căsătoria este încheiată de o persoană care este deja căsătorită după cum prevăd articolele nr.5 şi nr.13 din Codul familiei; - căsătoria este încheiată între persoane care sunt rude de grad prohibit de lege conform articolelor nr.6 şi nr.19 din Codul familiei; - căsătoria este încheiată de cel care adoptă sau rudele lui pe de o parte şi cel adoptat ori rudele acestuia pe de altă parte, fiind aplicabile dispoziţiile articolului nr.13 din Codul familiei şi dispoziţiile articolului nr.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.25/1997; - căsătoria este încheiată de alienatul sau debilul mintal aşa cum prevăd articolele nr.9 şi nr.19 din Codul familiei; - căsătoria este încheiată fără respectarea prevederilor articolului nr.16 şi nr.19 din Codul familiei; - incompetenţa delegatului de stare civilă; - căsătoria fictivă; - căsătoria între persoane de acelaşi sex; Cauzele de nulitate relativă sunt: - viciile de consimţământ; - eroarea asupra identităţii fizice a celuilalt soţ; - doliul; - violenţa; Nulitatea căsătoriei produce efecte asupra numelui de familie în sensul că soţii îşi dobândesc numele avute înainte de încheierea căsătorie. Soţul care a luat prin căsătorie numele celuilalt soţ, nu-l poate menţine după desfiinţarea căsătoriei, deoarece nu exist