Referat Sistemul Institutional.rtf

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Sistemul Institutional.rtf si de asemenea puteti face Download Referat Sistemul Institutional.rtf

Citeste fragmente din Referat Sistemul Institutional.rtf

12 disciplina : ” Reglementãri comunitare privind instituþiile publice europene ” „ Sistemul Instituþional al Uniunii Europene ” Cuprins: 1. Scurt istoric 3-4 2. Sistemul instituþional al Uniunii Europene 4 2.1. Consiliul de miniºtri 4-5 2.2 Comisia Europeanã 5-6 2.3. Parlamentul European 6-7 2.4. Curtea de Justiþie 8-10 2.5. Tribunalul de primã instanþã 10 2.6. Curtea de Conturi 10-11 Bibliografie............................................................ ...................................................................12 1. Scurt istoric La baza Europei Unite stau douã organizaþii importante: Consiliul Europei ca organism politic ºi Comunitatea Economicã Europeanã ca organism economic. În cele ce urmeazã este prezentatã pe scurt o istorie a înfiinþãrii acestor douã organisme. Putem sã spunem cã ideea de Europã unitã a fost lansatã de Winston Churchill, care în decembrie 1946 a înfiinþat în Marea Britanie, United Europe Movement. Tot în aceeaºi perioadã Raul Dautry a creat Consiliul Francez pentru Unitatea Europei ºi tot în decembrie1946 Henri Brugmans prezida deja Uniunea Europeanã a Federaliºtilor. La începutul anului 1947 exista o miºcare Socialistã pentru Statele Unite ale Europei sub preºedenþia lui Bob Edwars. În final toate aceste miºcãri ºi asociaþii, la iniþiativa contelui Richard de Candenhove-Kalergi au dat naºtere Uniuni Parlementare Europene, iar primul preºedinte a fost Georges Bohy. Primul congres al Europei s-a desfãºurat în mai 1948 sub preºedenþia lui Winston Churchill. Congresul a lansat “mesajul europenilor”, un act rezoluþie care a influenþat nemijlocit crearea instituþiilor europene. În iulie 1948, din iniþiativa guvernelor francez ºi belgian s-a consituit Adunarea Consultativã Europeanã, constituitã din reperzentanþi ai Parlamentelor naþionale.La costituirea Adunarii Consultative Europene au existat divergenþe între Franþa ,Belgia de o parte ºi Anglia de cealaltã parte. Faþã de ideea franco-belgianã, care pleda pentru o adunare desemnatã de parlamentele naþionale ºi investitã cu autoritate, Anglia vedea in aceasta o ”comisie de studiu” atent controlatã. Rezultatul compromisului acestor idei a fost ca Consiliului Europei sã fie constituit din douã instituþii: -Adunarea Consultativã, compusã din “reprezentanþii fiecãrei þãri membre”. -Comitetul de miniºtri (al Afacerilor externe), organism al reprezentanþilor guvernelor, împuternicit cu luarea deciziilor. Tratatul Constitutiv al Consiliului Europei a fost semnat la 5 mai 1949 de 10 þãri: Franþa, Marea Britanie, Danemarca, Irlanda, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Novergia ºi Suedia. La sfârºitul celui de al doilea razboi mondial situaþia economicã a Europei era dezastruoasã. Prin planul „Marshall” SUA a intervenit decisiv, cu un ajutor economic masiv la reconstrucþia statelor din vestul Europei, profund afectate de razboi. Pentru gestionarea acestui ajutor economic ºi pentru a crea legãturi economice puternice înte statele europene la 16 aprilie 1948 a fost creatã Organizaþia Europeanã de Cooperare Economicã. Dupã o activitate de nouã ani în cadrul OECE, formula integrãrii a devenit foarte atractivã pentru Franþa, Italia, Benelux ºi Germania, care în martie 1957 prin tratatul de la Roma înfiinþeazã Comunitatea Economicã Europeanã. Marea Britanie, Austria, Danemarca, Norvegia, Portugalia, Suedia ºi Elveþia folosind o formulã de asociere, în ianuarie 1960, prin Convenþia de la Stockholm creazã Asociaþia Europeanã a Liberului Schimb. CEE s-a dovedit în timp o instituþie viabila ºi numãrul membrilor ei a crescut continuu înglobând în timp ºi tarile din AELS. 2. Sistemul Instituþional al Uniunii Europene. 2.1. Consiliul de miniºtri Este dificil de realizat o prezentare sinteticã a atribuþiilor Consiliului, asta pentru faptul cã ele rezultã dintr-o multitudine de dispoziþii dispersate în trei tratate (articolele: 26 C.E.C.A., 145 C.E.E ºi 115 C.E.E.A) toate acestea fiind, în esenþã, dispoziþii de trimitere, cât mai ales pentru cã evoluþia fundamentalã a modelului instituþional între Tratatul de la Paris ºi Tratatele de la Roma a constat în deplasarea centrului de greutate al sistemului în favoarea Consiliului al cãrui rol auxiliar, a devenit dominat. Încercând totuºi o sistematizare a acestora le reþinem pe urmãtoarele: -se ocupã (in conformitate cu prevederile tratatelor iniþiale) cu coordonarea generalã a acþiunilor comunitare cu acþiunile statelor membre, având în vedere faptul cã politicile economice naþionale nu sunt de competenþã exclusiv naþionalã; -în economia Tratatului de la Maarstricht cooperarea tinde sã îmbrace ºi un caracter politic, vorbindu-se, din ce în ce mai insistent, despre realizarea Uniunii europene, uniune care întruchipeazã trecerea de la stadiul economic cãtre cel politic; Al doilea mare grup de atribuþii ale Consiliului vizeazã aspectul competenþei normative de principiu ºi anume: -Consiliul este veritabilul suprem legislativ comunitar (iar nu Parlamentul, aºa cum ar fi posibil sã se inþeleagã la prima vedere), cel puþin în spiritul prevederilor tratatelor, elaborând regulamente ºi directive; - unele atribuþii, în materie normativã au fost delegate de cãtre Consiliul Europei, prin procedura delegãrii de putere, procedurã acceptatã prin Actul Unic European. 2.2 Comisia Europeanã Este cel de-al doilea organ instituþional comunitar care s-a numit, la origine, “Înalta Autoritate” (în cadrul Tratului C.E.C.A.). Scopul sãu pricipal este acela de asigura fiecãrei Comunitãþi – parte a Uniunii Europene – identitatea sa proprie. Comisia reprezintã elementul executiv al Uniunii Europene ºi este compusã din 20 de memebri care au un statut de independenþã faþã de guvernele naþionale, deºi sunt numiþi de acestea. Comisia funcþioneazã reunindu-se odatã pe sãptãmânã ºi ori de câte ori este necesar. ªedinþele Comisiei nu sunt publice. Tratatele comunitare atribuie Comisiei ca rol principal acela de a exprima interesul comunitar ºi de asigura realizarea acestui interes. Comisia are ºi un important rol politic, ea fiind rãspunzãtoare din acest punct de vedere, în faþa Parlamentului European. Un atribut esenþial ce revine Comisiei, este acela de a controla aplicarea tratatelor comunitare atât de cãtre Consiliu, cât ºi de cãtre statele membre. În virtutea acestui atribut Comisia poate sã declanºeze anumite proceduri juridice care au menirea de a stabili dacã, Consiliul ori statele membre îndeplinesc obligaþiile ce le revin din tratate. Comisia dispune, de asemenea, ºi de o procedurã prin care poate sã “urmãreascã” un stat comunitar care nu-ºi îndeplineºte obligaþiile ce-i revin. Ca organism executiv, Comisia sã ocupã de implementarea bugetului comunitar ºi de administrarea clauzelor protectoare în tratate ºi în legislaþia secundarã. Sub aspectul activitãþilor pe care le desfãºoarã, Comisia nu dispune de liberate deplinã, deoarece, potrivit statutului propriu, este obligatã sã acþioneze numai dacã interesele Comunitãþii o cer. Limbile principale de lucru sunt: engleza, franceza ºi germana, dar documentele oficiale sunt traduse ºi tipãrite, în totalitate, în toate cele 11 limbi oficiale – daneza, engleza, finlandeza, franceza, germana, greaca, italiana, olandeza, portugheza, spaniola ºi suedeza. În domeniul extern, Comisia îndrumã negocierea acordurilor cu þãrile terþe, iar în exercitarea mandatelor Consiliul reprezintã Comunitãþile. 2.3. Parlamentul European Încã de la început, organizarea prevãzutã a se realiza între cele 6 state membre a avut în vedere aspectul reprezentãrii lor într-o formã reunitã la nivelul Comunitãþilor europene. Aceastã reprezentare s-a realiza, la început, în cadrul Adunãrii Comunitãþilor, în prezent Parlamentul European fiind organul destinat acestui scop. Parlamentul este singura instuþie cãreia i-a sporit considerabil competenþele atât prin modificarea formalã a tratatelor institutive cât, mai ales, prin acordurile instituþionale. În prezent Parlamentul European a reuºit sã obþinã pe lângã competenþe bugetare ºi un rol important în materie legislativã ºi în materie de relaþii externe. I. Controlul politic reprezintã primul atribut al puterii. Aceastã posibilitate pe care o are Parlamentul european se materializeazã, în primul rând, în dezbaterile organizate, ocazie cu care diferite organe de acþiune sunt chemate sã-ºi susþinã activitãþile ºi orientarea în plan politic. Fiecare dezbatere se finalizeazã prin adoptarea unei rezoluþii prin care se face cunoscutã poziþia faþã de o anumitã problemã. Parlamentul european, organ deliberativ, poate sesiza orice problemã care considerã cã se poate raporta la activitatea ºi misiunile Comunitãþilor , inclusiv cooperare politicã. Instituþia Paralamentului European poate, de asemenea, pe calea unei moþiuni de cenzurã sã constrângã Comisia sã demisioneze. II. Competenþa bugetarã ocupã un loc important între atribuþiile Parlamentului european ºi îi permite, dacã nu sã se impunã, mãcar sã negocieze de la egal la egal cu Consiliul. Adunarea poate printr-o majoritatea a membrilor sãi ºi 2/3 din sufragii exprimate sã respingã proiectul de buget în întregime ºi sã cearã ca un nou proiect sã-i fie supus aprobãrii de cãtre Consiliu. III În materie legislativã Parlamentul european nu deþine atributele parlamentelor naþionate. Nu are nici competenþa de iniþiativã, rezervatã Comisiei, nici competenþa de decizie rezervatã Consiliului. Competenþa decizionalã a Parlamentului existã numai în domeniul “micilor revizuiri”. În rest Parlamentul are numai statut de asociat la legislaþia de grade diferite, dupã care actul intrã în câmpul de aplicare al unei sau alteia dintre cele 3 proceduri: - procedura consultãrilor este obligatorie interzicându-se Consiliului sã decidã fãrã ca Parlamentul sã fi dat în prealabil un aviz asupra propunerii Comisiei. - procedura înþelegerii între Adunare ºi Consiliu, cu concursul activ al Comisiei, se deschide atunci când Consiliul percepe o limitare a pãrerii adoptate de Adunare. Comisa de înþelegere, compusã din membrii Consiliului ºi o delegaþie a Parlamentului condusã de Preºedintele sãu, la lucrãile cãreia participã ºi Comisia, are scop ajungerea la un acord între cele 2 instituþii. Când punctele de vedere ale celor douã instituþii sunt suficient de apropiate Parlamentul trebuie sã dea o nouã proprunere ºi Consiliul sã decidã. - procedura cooperãrii a fost introdusã prin Actul unic european, iar câmpul sãu de aplicare vizeazã deciziile luate cu majoritate calificatã de cãtre Consiliu în domeniul pieþii interne, politicii sociale, coeziunii economice ºi sociale ºi cercetãrii. IV. În materie de relaþii externe, în situaþia în care tratatele se limiteazã sã prevadã intervenþia Parlamentului numai pentru acordurile de asociere sub forma unei consultãri ulterioare, deci înainte de concluzia Consiliului, acesta a obþinut sã fie informat în cursul întregului proces diplomatic, atât cu acordurile de asociere, cât ºi cu acordurile comerciale sau economice cu þãrile terþe. Parlamentul primeºte din timp ºi cu titlu oficial o informaþie asupra acordurilor internaþionale ºi poate, astfel, sã procedeze la o primã dezbatere de orientare în ºedinþã plenarã, înainte chiar de deschiderea negocierilor. Înainte de semnarea acordului, un reprezentant al Consiliului expune în Parlament rezultatele negocierilor. 2.4. Curtea de Justiþie Necesitatea înfiinþãrii unei astfel de instituþii s-a resimþit încã din perioada lucrãrilor pregãtitoare elaborãrii Tratatului de la Paris, instituind C.E.C.A. Partenerii prezenþi vedeau în Curtea de Justiþie un organism de control al legalitãþii actelor emise de Înalta Autoritate ºi Consiliul Special de Miniºtri (organe ale C.E.C.A.). În cadrul negocierilor s-au propus mai multe soluþii (înfiinþarea unei comisii de arbitraj sau recurgerea la serviciile unui organ de jurisdicþie deja existent – Curtea Internaþionalã de Justiþie), dar nici una nu a fost adoptatã. În cele din urmã s-a optat pentru o soluþie proprusã încã din anul 1950, de a înfiinþa o Curte de Justiþie proprie. Curtea de Justiþie a fost conceputã ca un organism comun al C.E.C.A., C.E.E. ºi C.E.E.A. atât pentru raþiuni de ordin practic, cât, mai ales pentru facilitareas unitãþii de aplicare ºi interpretare a tratatelor ºi pentru a favoriza rezolvarea eventualelor conflicte de competenþã dintre Comunitãþi. Curtea este formatã din 16 judecãtori asistaþi de 9 avocaþi generali. ªi unii ºi ceilalþi sunt numiþi de comun acord de cãtre guvernele statelor membre. În ceea ce priveºte pe judecãtorii, deºi nici o dispoziþia tratatelor nu prevede ca judecãtorii sã aibã naþionalitatea statelor membre, în practicã s-a urmãrit, ca, întotodeauna, Curtea sã cuprindã cel puþin câte un judecãtor din fiecare din statele membre. Judecãtorii sunt numiþi pe o perioadã de 6 ani, fiind reînnoiniþi fãrã limitãri. Nu este prevãzutã nici o limitã de vârstã pentru judecãtori. Guvernele statelor membre nu pote revoca un judecãtor al Curþii în timpul exrcitãrii mandatului sãu, Curtea fiind singura în mãsurã sã asigure controlul asupra activitãþii ºi disciplinei membrilor sãi. Judecãtorii desemneazã, dintre ei, prin vot secret, pe preºedintele Curþii de justiþie, pentru un mandat de 3 ani care poate fi reînnoit. Avocaþii generali sunt numiþi cu acordul statelor membre pe o perioadã de 6 ani, cu posibilitatea de a li se prelungi mandatul. Rolul esenþial al avocaþilor generali se materializeazã în momentul punerii concluziillor Din structura Curþii de justiþie, pe lângã judecãtor ºi avocaþi generali, mai fac parte ºi grefieri, raportori adjuncþi ºi referenþi. Grefierul este numit de cãtre Curte, cu consultarea avocaþilor, pe o perioadã de 6 ani. Acesta are misiunea de a primit, conserva ºi transmite toate documentele ºi, de asemenea, sã efectueze eventualele notificãri sau comunicãri de acte pe care le comportã aplicarea regulamentului de procedurã. Asistã la ºedinþele Curþii, are în grijã arhivele ºi se ocupã de publicaþiile Curþii. Ca atribuþii administrative, grefierul le are pe cele de gestiune ºi contabilizare a Curþii cu ajutorul unui administrator. Raportorii adjuncþi au sarcina de a-i ajuta pe preºedinte în procedura de urgenþã ºi pe judecãtorii raportori în îndeplinrea atribuþiilor lor. Nu au dreptul sã participe la vot, dar pot lua parte la deliberãri în cauza pe care au avut-o în studiu. Referenþii. Fiecare dintre judecãtori ºi avocaþii generali primesc asistenþa persoanã a doi referenþi, juriºti calificaþi, de obicei doctori în drept având aceeaºi naþionalitate ca ºi judecãtorul sau avocatul. Curtea de justiþie este organul jurisdicþional comun al celor 3 organizaþii ale integrãrii vest-europene, dar are competenþe specifice ºi îndeplineºte atribuþii proprii fiecãrei Comunitãþi, în conformitate cu tratatul instituitv. Curtea nu poate avea decât competenþa precis determinatã fie de chiar textul tratatelor constitutive, fie, pe baza acestora, de actele comunitare cu valoare normativã ori cea conferitã de legislaþia unui stat membru pentru cazuri conexe cu obiectul tratatelor. Instanþa comunitarã controleazã legalitatea acþiunilor sau omisiunilor statelor membre în raport de dispoziþiile tratatelor, tranºând litigiile dintre aceste state, ivite cu aplicarea ºi în legãturã cu aplicarea ºi cu interpretarea actelor statuare. De asemena Curtea mai are ºi urmãtoarele atribuþii: - soluþioneazã acþiuni relative la repararea pagubelor cauzate de organele Comunitãþilor sau de agenþii acestora; - poate acþiona în soluþionarea litigiilor privind raporturile funcþionarilor comunitari cu organele de care depind; - devine instanþã arbitrarã dacã o clauzã compromisorie fiinþeazã în acest sens într-un contract încheiat de una dintre Comunitãþi. - acþioneazã ca o instanþã de recurs de ultim grad; - este o instanþã internaþionalã putând tranºa litigii între statele membre, dacã acestea sunt în legãturã cu obiectul tratatelor. Curtea de Justiþie este abilitatã sã soluþioneze litigii între statele membre, între acestea ºi organele comunitare, precum ºi între organele comunitare între ele. 2.5. Tribunalul de primã instanþã Este o instituþie asociatã Curþii de Justiþie, fiind format din 15 membrii, aleºi pe o perioadã de 6 ani, cu posibilitatea reânnoirii mandatului la fiecare 3 ani. Ca ºi membrii Curþii de justiþie, ei sunt numiþi de comun acord de cãtre guvernele statelor membre. Tribunalul este, în principal competent sã se pronunþe în: - litigiile dintre Comunitãþi ºi agenþii lor, adicã în toate problemele de personal, inclusiv recursurile în despãgubire; - recursurile formulate împotriva unei instituþii a Comunitãþilor de cãtre persoane fizice; - recursurile formulate împotriva Comisie de cãtre întreprinderi ºi asociaþii de întreprinderi. Tribunalul este competent sã se pronunþe, ºi în recursurile în despãgubire care urmãresc repararea prejudiciilor provocate de o instituþie comunitarã ca urmare a unui act sau a unei reþineri care face obiectul unui recurs în anulare. Tribunalul nu poate judeca niciodatã un recurs prejudicial. 2.6. Curtea de Conturi Este inclusã în rândul instituþiilor Comunitãþilor europene prin Tratatul de la Maastricht din 1992 alãturi de Consiliu, de Comisie, de Parlament ºi de Curtea de Justiþie. A fost creatã la iniþiativa Parlamentului european prin Tratatul de revizuire a dispoziþiilor bugetare de la Bruxelles din 22 Iulie 1975, înlocuind, astfel, Comisia de control înfiinþatã prin Tratatele C.E.E. ºi EURATOM ºi Comisarii (delegaþii) pentru conturi prevãzuþi în Tratatul C.E.C.A. Curtea este formatã de 15 membrii aleºi pe o perioadã de 6 ani de cãtre Consiliu cu majoritate de voturi, dupã consultarea Parlamentului. Competenþele Curþii de Conturi sunt foarte mari. Se ocupã cu examinarea aspectelor de legalitate ºi regularitate a totalitãþii veniturilor ºi cheltuielilor celor 3 Comunitãþi, indiferent dacã sunt bugetare sau nu. Totodatã, Curtea îºi exercitã controlul ºi asupra instituþiilor ºi statelor membre, în mãsura în care acestea au beneficiat ºi au folosit fonduri comunitare, cum ar fi: ajutor, servicii de vamã, etc. Atribuþiile susmenþionate se concretizeazã în rapoarte anuale, elaborate dupã încheierea exerciþiului financiar, rapoarte care sunt trimise spre informare ºi examinare ºi altor instituþii comunitare. B I B L I O G R A F I E § MAZILU, Dumitru – “ Integrarea europeanã. Drept comunitar ºi instituþii europene“, Ed. Lumina Lex, Bucureºti, 2001. § DIACONU, Nicoleta – “Sistemul instituþional al Uniunii Europene“,Ed. Lumina Lex, Bucureºti, 2001. § Statutul Consiliului Europei semnat la Londra în 5 mai 1949, intrat în vigoare la 3 august 1949, modificat prin procesele verbale ale Secretarului general al Consiliului Europei. § Ion Filipescu º.a. „Drept Instituþional Comunitar European”, Editura Actami,Bucureºti, 1996. § Corina Leicu „Instituþiile Comunitare”, Editura Lumina Lex, Bucureºti, 1996. § http://europa.eu.