Referat Notiunea Si Importanta Mijloacelor De Proba In Procesul Penal

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Notiunea Si Importanta Mijloacelor De Proba In Procesul Penal si de asemenea puteti face Download Referat Notiunea si importanta mijloacelor de proba in procesul penal

Citeste fragmente din Referat Notiunea Si Importanta Mijloacelor De Proba In Procesul Penal

MIJLOACELE DE PROBA Notiunea si importanta mijloacelor de proba in procesul penal Mijloacele de proba reprezinta mijloacele prevazute de lege prin care se constata elementele de fapt ce pot servi ca probe în procesul penal. Practic, informatiile pe care le contine o proba - referitoare la existenta sau inexistenta infractiunii, la identificarea persoanei care a savarsit-o, vinovatia sau nevinovatia acesteia si la cunoasterea tuturor împrejurariior necesare pentru aflarea adevarului - pot fi folosite în procesul penal doar prin anumite activitati prevazute de legiuitor pentru descoperirea lor. Aceste activitati legale sunt mijloacele de proba, prin care se descopera, sau se administreaza probele în procesul penal334. Din definitive enuntate mai sus, se observa ca mijloacele de proba nu se confunda cu probele, acestea din urma putand fi obtinute si administrate doar prin mijloace de proba. Actuala legisiatie procesua! penaia romana contine, în art. 64 C. pr. pen., o enumerare limitativa a mijloacelor de proba: declaratiile învinuitului sau ale inculpatului; declaratiile partii vatamate; aie partii civile si ale partii responsabiie civiimente; declaratiile rnartorilor, înscrisurile, înregistranle audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de proba, constatarile tehnicostiintifice, constatarile rnedico-legaie si expertizele. Privitor la caracterul limitativ sau complet al enumerarii mijloacelor de proba în art. 64 C.pr.pen., au existat, în doctrina, si alte opinii.ln acest sens, s-a exprimat opinia ca enumerarea realizata de legiuitor în art. 64 C.pr.pen., este numai exemplificativa, neputand fi excluse probele indirecte, care sunt prezumtiile sj indiciile. Argumentandu-se teza caracterului exemplificativ al enumerarii prevazul de art. 64 C.pr.pen., se sustine ca respingerea caracterului exemplificativ ar însemna acceptarea unui punct de vedere formalist, care limiteaza mijloacele de proba la care pot recurge organele judiciare pentru decoperirea adevarului, ceea ce ar constitui o încalcare a principiilor aflarii adevarului si a libertatii probelor. In ceea ce ne priveste, consideram ca, din contra, legiuitorul modern a recurs la modalitatea unei enumerari complete a mijioacelor prin care pot ft obtinute probele în procesul penal, tocmai pentru a asigura respectarea riguroasa a principiului aflarii adevarului si pentru eliminarea eroriior si abuzurilor judiciare. Recent, m literatura de specialitate, s-a exprimat opinia ca, prin modificarea intervenita prin Legea nr 281/2003, referitor la art. 911C.pr.pen., s-a urmarit si realizat o completare a mijioacelor de proba cu interceptarile audio sau video, însa" s-a omis sa se puna de acord aceasta completare cu textui art. 64 C.pr.pen., care enumera mijloacele de proba. Exprimandu-se convingerea ca suntem în prezenta unei simple omisiuni, s-a argumentat ca, m raport de titlul sectiunii a V a, care poarta denumirea Jnterceptarile si înregistrariie audio sau video" si de continutul redactarii art. 911C.pr.pen., trebuie admis ca, în realitate, a fost amendat art. 64 C.pr.pen., m sensul adaugarii acestui nou mijloc de proba. Asa cum este stiut, prezumtiile legale constituie o dispensa de proba, iar cele judiciare pot servi ca argumente rationale pentru a demoristra valabiiitatea celor rezultate dintr-o proba. Indiciile nu pot constitui mijloace de proba, pentru ca ele sunt simple surse de banuiala, care pot fi folosite pentru a se începe o activitate de cautare si strangere a probeior. Loialitatea în obtinerea mijloacelor de proba O noutate istorica în reglementarea noastra procesual penala a intervenit prin Legea nr. 281/2003, care, în textul art. 64 C.pr.pen., privitor la mijloacele de proba, a introdus un nou alineat, care prevede ca mijloacele de proba obtinute in mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal. Justificarea si ratiunea acestui nou text trebuie cautata si îsi gaseste sursa în necesitatea de a se asigura garantii reale pentru descurajarea si evitarea oricaror metode si practici abuzive sau de incompetenta ori de superficialitate în obtinerea mijioacelor de proba. Acest nou text exprima, în opinia noastra, prin locul în care a fost asezat si prin continutul sau, un nou principiu, care sta ia baza activitatii de probatiune si care va trebui sa guverneze aceasta activitate: principiul loialitatii in obtinerea mijioacelor de proba. Acest principiu decurge, în mod evident, prin modul de formulare, prin continutul sau si prin efectele nerespectarii sale, din principiul fundamental a! legalitatii procesului penal. Pentru interpretul teoretician si practician, acest text, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004, trebuie sa reprezinte momentul unei evolutii calitative, obligatorii în dificila activitate de descoperire, strangere si administrare a probelor, evolutie impusa de necesitatea armonizarii legislatiei noastre procesual penale cu cea europeana. Textul art. 64 alin. 2 C.pr.pen. obliga organele judiciare la cunoasterea riguroasa a dispozitiilor Iegale privind modul de obtinere a fiecarui mijloc de proba si la respectarea stricta a procedurii prevazuta de lege în activitatea practica de cautare, descoperire, strangere si administrare a probelor. Nesocotirea, nerespectarea sau încalcarea dispozitiilor prevazute de lege pentru obtinerea oricarui mijloc de proba dintre cele aratate în alin. 1 al art. 64 C.pr.pen. atrage invalidarea mijlocului de proba. Din continutui textului art. 64 alin. 2 C.pr.pen., consideram ca rezulta, în mod clar si categoric, urmatoarele: - orice mijloc de proba, dintre cele enumerate de art. 64 alin 1 C.pr.pen., obtinut prin nesocotirea, nerespectarea sau încalcarea dispozitiilor prevazute de lege atrage lipsa de valoare probatorie a acestuia si imposibilitatea folosirii lui in procesul penal. In opinia noastra, prin acest text a! art. 64 C.pr.pen., legiuitorui a introdus o noua sanctiune procesuala specifica, care actioneaza si are efectele nulitatii absolute. Este suficient sa se dovedeasca ca mijlocul de proba (declaratja învinuitului sau inculpatului, a martorului, înregistrarea audio-video, expertiza, etc.) a fost obtinuta prin încalcarea dispozitiilor care reglementeaza modul de obtinere a acesteia pentru ca acestea sa fie lipsit de valoare probatorie, cu consecinta de a nu putea fi folosit în procesul penal, fara a fi necesara dovada producerii vreunei vatamari. - în cazul în care obtinerea mijlocului de proba este facuta prin exercitarea de violente, presiuni, amenintari ori aite constrangeri, prin promisiuni sau îndemnuri sunt încalcate si dispozitiile art. 68 C.pr.pen., care interzic violenteie, amenintarile, orice alte mijloace de constrangere, promisiunile si îndemnurile în scopul obtinerii de probe, situatie în care, pe langa sanctiunea procesuala a invalidarii mijlocului de proba, va putea fi atrasa si raspunderea penala pentru infractiunile prevazute de art. 266, 267, 2671, 268 C.pen. Exprimarea legiuitorului ,,nu pot fi folosite în procesul penal" impune concluzia ca atunci cand, într-o cauza penala, se constata ca un mijloc de proba a fost obtinut cu încailarea legii, consecinta este excluderea aceiui mijloc de proba din rindul probelor ce pot constitui suportul probator al unei solutii. Clasificarea mijloacelor de proba In literatura juridica mijloacele de proba au fost clasificate în: mijloace orale (declarable partilor); sense (procesele verbale etc.); materiale (corpuriie delicte) si tehnice (constatarile tehnico-stiintifice, constatarile medico-legale si expertizele). Alaturi de aceste categorii de mijloace de proba, exista si cele preconstituite, create tocmai pentru eventualitatea savarsirii unor fapte prevazute de legea penala (de exemplu, fisele de amprente digitale pentru identificarea faptuitorilor care au lasat astfel de urme). Pentru examinarea mijloacelor de proba, le vom grupa, functie de procedeele de administrare folosite, în trei categorii: - declaratii ale partilor si martorilor (procedeul de obtinere fiind in principiu, ascultarea acestora); - înscrisuri si mijloace materiale de proba (procedeele de obtinere fiind cercetarea la fata locului, ridicarea de obiecte si înscrisuri si perchezitia); - constatarea tehnico-stiintifica, constatarea medico-legala si expertizele. 2. Declaratiile partilor si ale martorilor A) Declaratiile învinuitului sau ale inculpatului a) Notiune. Importanta procesuala a declaratiilor învinuitului sau ale inculpatului Declaratiile învinuitului sau ale inculpatului facute în cursul procesului penal, cu privire la fapta care formeaza obiectui cauzei, împrejurarile în care a fost savarsita, si învinuirea ce i se aduce constituie un important mijloc de proba care poate servi la aflarea adevarului si solutionarea unei cauze penale. Data fiind pozitia procesuala a învinuitului sau inculpatului în procesul penal - figura centrala, subiectul primar al procesului penal - declarative acestuia, în ipoteza ca a comis fapta pentru care este învinuit, contin si ofera organelor judiciare elemente de fapt, esentiale cu privire la faptele si împrejurarile a caror cunoastere poate servi la rezolvarea cauzei. Aceste deciaratii sunt folositoare organelor judiciare, chiar daca învinuitul sau inculpatul nu este autorul infractiunii, deoarece sunt de natura a conduce la constatarea realitatii, adica a nevinovatiei, chiar daca exista probe care sustin învinuirea. Relatarile învinuitului sau inculpatului - fie ca sunt sincere sau nu - sunt utile organelor judiciare, în ambele situatii, deoarece pot oferi indicii importante care sa contribuie la aflarea adevarului. In timp ce pentru organele judiciare, ascultarea învinuitului sau inculpatului constituie o obligatie, declaratiile învinuitului sau inculpatului constituie un drept al acestuia. Acest mijloc de proba are o dubla functionalitate în procesul penal: pe de o parte, furnizeaza informatiile necesare aflarii adevarului, iar pe de alta parte, constituie prima modalitate prin intermediul caruia ele ce urmeaza sa fie tras la raspundere penala îsi exercita dreptul de aparare. Ascultarea învinuitului sau a inculpatuiui in procesul penal are loc, potrivit actualelor dispozitii ale Codului de procedure penala, in mai multe momente, într-o coerenta strans legata de desfasurarea si evolutia prccesuala, dupa cum urmeaza: in prima faza, nepublica, învinuitul sau inculpatu! este ascultat la inceputul urmaririi penale, în condiliile prev. de art. 70 alin. 2 §i 3 C.pr.pen. Privitor la contjnutui acestor noi dispozitii, la semnificatia si efectele lor, facem trimitere la sectiunea în care am tratat principiul dreptuiui la tacere. - înainte de a se propune arestarea preventiva, învinuitul este mai întai ascultat în prezenta aparatorului, potrivit art. 146 alin. 1 C.pr.pen,, iar judecatorul înainte de a se pronunta asupra acestei rnasuri are obligatia de a-l asculta pe mvinuit, conform art. 146 alin. 8 C.pr.pen. înainte de a se propune arestarea preventiva a inculpatuiui, acesta este ascultat, conform art. 149C,pr.pen., iar judecatorul, în fata careia este adus, potrivit art. 1491alin. 5 C.pr.pen., îl va asculta pe inculpat înainte de a se pronunta referitor la propunerea de arestare preventiva (aceasta obligatie de ascultare este prevazuta si de art. 150 C.pr.pen.); inculpatul arestat preventiv este ascultat de fiecare data, înainte de prelungirea arestarii preventive; - dupa punerea în miscare a actiunii penale, este chemat si ascultat, potovit art. 237 alin. C.pr.pen.; -la prezentarea materiaiului de urrnarire penala, potrivit art. 250 C.pr.pen. si art. 255-257 C.pr.pen. In faza de judecata, inculpatul este ascultat în sedinta publica, potrivit art. 323-325 C.pr.pen. Prin exceptie. urrnarirea penala si judecata se pot desfasfara fara ascultarea invinuitului si inculpatuiui în situatiile in care se dovedeste ca acesta este disparut, se sustrage de !a cercetare, ori nu !ocuieste în tara (art. 327 alin. 4 C.pr.pen. Incaicarea acestei dispozitii legate p rivind obligatia de ascultare a învinuitului - în momente esentiale din desfasurarea procesului penal - atrage sanctiunea nulitati*, iar hctararea pronuntata într-o asemenea cauza nu poate fi legala si temeinica. Declaratiile învinuitului sau incuipatuiui desi au un rol important în aflarea adevarului - nu mai au pozitia de ,,regina probelor", marturisirea sau recunoasterea nemaifiind suficiente pentru o condamnare. Chiar daca învinuitul sau inculpatul recunoasje fapta, organele judiciare sunt obligate sa stranga probe atat în favoarea cat si în defavoarea lui, pentru aflarea adevarului si pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele (art. 202 alin. 1 C.proc.pen). b) Procedura obtinerii declaratiei învinuitului sau inculpatului Declarative învinuitului sau inculpatului sunt obtinute de crganele judiciare în cadrul unei activitati procesuale complexe, marcata de momente strict reglementate de lege, Obtinerea declaratiilor învinuituiui sau inculpatului se realizeaza prin trei procedee probatorii: prezentarea unei deciaratii cu privire la învinuirea ce i se aduce; ascultarea sa si confruntarea. Dintre acestea, cel mai des utilizat este ascultarea învinuitului sau inculpatului, care constituie o obligatie pentru organele judiciare, atat în faza de urmarire penala cat sj în faza de judecata. Indiferent de faza procesului penal, ascultarea învinuitului sau inculpatului se face de regula la sediul organului judiciar. Daca învinuitul sau inculpatul se gaseste în imposibilitate de a se prezenta pentru a i ascultat, organul judiciar îl va asculta la locul unde se afia.cu exceptia cazurilor în care legea prevede altfel. Ascultarea invinuitului sau inculpatului cuprinda doua etape, marcate de reguii specifice fiecarui organ judiciar si procedee tactice criminalistice. Prima etapa - cea prealabiia - este consacrata cunoasterii datelor personale ale învinuitului sau inculpatuiui. Potrivit art. 70 alin. 1 C.proc.pen., înainte de a fi ascultat, mvinuitul sau inculpatui este intrebat cu privire la nume, prenurne, porecla, data si locul nasterii, numele si prenumele parintilor, cetatenie, studii, situatia militara, ocupatie, adresa, antecedents penale si alte date pentru stabilirea situatiei sale personate. In alin. 2 al art, 70 C.pr.pen, sunt reglementate prlmele obligatii pe care le au organele judiciare Tn aceasta etapa: 1. de a aduce la cunostinta fnvinuitului sau inculpatului fapta care formeaza obiectul cauzei: de a-i aduce la cunostinta dreptul de a avea tin aparator. Aceste texte, introduse în urma ultimelor modificari ale C.proc.pen. reitereaza obligatia organelor judiciare, prevazute în art. 6 alin. 3 C.proc.pen. , de a încunostinta, de indata si mai inainte de a-l audia, pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridica a acesteia si sa-i asigure posibilitatea pregatirii si exercitarii apararii; 3. de a-i aduce la cunostinta dreptul de a nu face nici o declaratie, atragandu-i-se totodata atentia ca ceea ce declara poate fi folosit împotriva sa. Prin reglementarea acestei obligatii, s-a instituit ,,dreptul la tacere", prevazut si în legislatia unor tari occidentale. Folosirea acestui drept, de catre învinuit sau inculpat,de a refuza sa faca declaratii, nu mai poate fi considerata o împrejurare interpretabila în defavoarea sa , cum era în vechea reglementare. In legatura cu continutul, semnificatia si efectele dreptului la tacere, facem trimitere la sectiunea în cadrul careia am tratat principiul dreptului la tacere. Daca învinuitul sau inculpatul da o declaratie, i se pune în vedere sa declare tot ce stie cu privire la fapta si la învinuirea ce i se aduce în Iegatura cu aceasta (art. 70 alin. 2 C.proc.pen). In ultimul moment a! acestei etape prealabile, înainte de a-! asculta, organul de urmarire penala îi cere învinuitului sau inculpatului, daca acesta a consimtit sa dea o declaratie, sa scrie personal declaratia, cu privire la învinuirea ce i se aduce. Aceasta dispozitje priveste numai faza urmaririi penale si nu este obligatorie pentru învinuit sau inculpat. In cazul În care refuza sa dea declaratia scrisa sau nu poate sa scrie, se va face mentiune În procesuLverbal de ascultare. A doua etapa este consacrata ascultarii propriu-zise. În art. 71 alin. 1 si 2 C.proc.pen, sunt stabilite reguli tactice de luare a declaratiilor, În sensul ca fiecare Învinuit sau inculpat este ascultat separat. Pentru faza de urmarire penala, textul înscrie o regula tactica specifica, potrivit careia invinuitui sau inculpatul este ascultat fara sa fie de fata ceilalti invinuiti sau inculpati in cauza. Spre deosebire de urmarirea penala, în faza de judecata. instanta asculta pe inculpati în prezenta tuturor, cu exceptia situatiilor cand în interesul cauzei este necesara ascultarea lor separat. Pentru garantarea dreptului la aparare. legea prevede obligativitatea citirii declaratiilor luate separat si celo/lalti inculpati (art. 324 aiin. 3 C.proc.pen.). Invinuitul sau inculpatui este lasat, mai întai, sa declare tot ce stie în cauza. Declaratia lui este o expunere libera asupra a ceea ce stie cu privire la fapta care face obiectul cauzei si la ceea ce poate obiecta cu privire la învinuirea ce i se aduce în Iegatura cu acea fapta. Libera expunere presupune pe de o parte, interdictia pentru organul judiciar de nu-l întrerupe pe învinuit sau pe inculpat, decat atunci cand se îndeparteaza de la subject, iar, pe de alta parte, interdictia de a se citi sau a i se reaminti declarable pe care ie-a dat anterior în cauza, iar pentru învinuit sau inculpat, interdictia de a prezenta sau citi o declaratie scrisa de mai înainte (art. 71 alin. 4 si 5 C.proc.pen.). Ratiunea acestei expuneri libere consta în aceea ca aceasta implica spontaneitate, caracter care ar disparea daca s-ar permite apelarea la declaratii anterioare. Aceasta regula de ordin tactic înlatura posibilitatea pentru învinuit sau inculpat de a evita contradictiile si nepotrivirile dintre declarable date succesiv. Legea prevede însa ca învinuitul sau inculpatul se poate servi de msemnari asupra amanunteior greu de retinut (cifre, date tehnice etc.). Dupa terminarea expunerii libere, învinuitului sau inculpatului i se pot pune întrebari cu privire la fapta care formeaza obiectul cauzei, la mvinuirea ce i se adduce si cu privire la probele pe care întelege sa le propuna (art. 72 C.proc.pen.). Intrebarile organului judiciar pot servi fie la completarea si precizarea celor relatate, fie la verificarea sau clarificarea celor declarate. Specificul fazei de urmarire penala consta in aceea ca întrebarile pot fi puse numai de organele de urmarire penala, spre deosebire de faza de judecata, în care inculpatului i se pot pune întrebari, prin intermediul presedintelui completului de judecata, de catre ceilalti membri ai completului, de procuror, parti, coinculpati si aparatorul inculpatului ascultat. Pentru a putea fi folosite In cadrul procesului penal si pentru a se retine cu fidelitate declarable invinuitului sau inculpatului, legea prevede ca acestea sa fie consemnate in scris. Actuala reglementare a Codului de procedura penala instituie înca o garantie a respectarii legalitatii in administrarea acestui mijloc de proba, prin dispozitia înscrisa in art. 73 alin. 1 teza a doua: in fiecare declaratie se vor consemna ora începerii si ora încheierii ascultarii învinuitului sau inculpatului. Declaratia scrisa se citeste învinuitului sau inculpatului, iar daca cere, i se da sa o citeasca. Cand este de acord cu continutul ei, o semneaza pe fiecare pagina si la sfarsit. Daca nu poate sau refuza sa semneze se face mentiune in declaratia scrisa. Atunci cand revine asupra unei declaratii sau are de facut completari, rectificari sau precizari, acestea se consemneaza si se semneaza in aceleasi condifii (art. 73 C.proc.pen.). Aceasta dispozitie constituie o importanta garantie procesuala, învinuitul sau inculpatul avand astfel posibilitatea de a verifica exactitatea celor consemnate. Pentru a se conferi caracter oficial declaratiei mvinuitului sau inculpatuiui, aceasta este semnata de organul de urmarire penala, care a procedat la ascultarea sa, respectiv de presedintele completuiui de judecata si de grefier, precum si de interpret, cand declaratia a fost luata prin interpret. Daca declaratiile învinuitului sau inculpatului au fost înregistrate audio sau video - cu conditia ca cel ascultat sa cunoasca aceasta si sa fie asigurate exactitatea si corectitudinea înregistrarii - relatarile înregistrate se transcriu într-un proces-verbal, semnat de cel ascultat. c) Valoarea probatorie a declaratiilor învinuitului sau inculpatului Sub aspectul fortei probante a declaratiilor învinuitului sau inculpatului, în literature de specialitate si în legislate s-au exprimat diferite opinii, majoritatea fiind în sensul prevederilor legislatiei noastre procesual penale. Codul nostru de procedura penala recunoaste o valoare probatorie relativa declaratiilor învinuitului sau inculpatului, conditionata de existenta altor probe care sa confirme veracitatea lor. In art. 69 C.proc.pen. se prevede ca declaratiille învinuitului sau ale inculpa-tului pot servi la aflarea adevarului numai în masura în care sunt coroborate cu fapte si împrejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente în cauza. Drept urmare, simpla recunoastere a savarsirii faptei, fara a fi sustinuta de alte probe, nu are forta probanta sj deci, nu va putea sta la baza unei hotarari de condamnare. De aceea, chiar în ipoteza în care învinuitul sau inculpatul recunoaste fapta, organul de urmarire penala are obligatia sa descopere si sa stranga probele riecesare pentru aflarea adevarului. Declaratia învinuitului sau inculpatului este divizibila si retractabila. Divizibilitatea declaratiei învinuitului sau inculpatului înseamna posibilitatea organelor judiciare de a considera ca adevarata numai acea parte din declaratie care se coroboreaza cu toate celelalte probe si de a înlatura ca neadevarata partea din declaratie care nu este confirmata de ansamblul probelor. Retractibilitatea înseamna posibilitatea învinuitului sau inculpatului de a reveni asupra unor declaratii date anterior si de a face relatari contrare. Intrucat legea nj prevede o ordine de prioritate, daca exista doua declaratii contradictorii crganjl judicia^ va apreda ca adevarata si va retine, motivat, numai acea dec aratie care se coroboreaza cu alte probe existente în cauza. Declaratiile învinuitului sau inculpatului pastreaza caracterul relativ si atunci cand se refera la un coînvinuit sau coinculpat , fiind necesar sa fie confirmate de ansambiul prcbelor administrate în cauza. Valoarea probatorie relative a declarator învinuitului si inculpatului a fost explicate în doctrina, în principal, prin interesul acestuia de a nu spune adevarul, în scop de aparare sau din diverse alte motive. Psihologia judiciara a evidential, sub acest aspect, sj alte explicatii concludente. Astfel, s-a aratat, printre altele, ca si în situatia în care Jnfractorul doreste sincer a reda exact toate împrejurarile în care a savarsit infractiunea, poate totusi comite unele erori datorate irnperfectiunii simturilor si mai ales surescitarii nervoase din timpul savarsirii infractiunii, care, în general, scad evaluarea perceperii. B) Declaratiile partii vatamate, partii civile si ale partii responsabile civilmente a) Notiune La stabilirea adevarului într-o cauza penala, declarable partii vatamate, partii civile si ale partii responsabile civilmente pot constitui importante surse de informatii cu privire la fapta, la persoana faptuitorului, la împrejurarile în care s-a savarsit fapta. la prejudiciu etc. In doctrina, au fost date si alte explicatii privitor la valoarea probatorie relativa a acestui mijloc de proba. Astfel, printre altele s-a aratat ca ,,victima este rnartorul care poate oferi cele mai putine garantii de veridicitate în relatarile ei, chiar si in cazul celei mai bune credinte. Faptul ca in momentul savarsirii actului infractional victima este supusa unor stari deosebit de puternice, face ca perceperea actului si întiparirea lui sa se faca in conditiile unei reduse posibilitati de activitate corticala constienta si controlata Deci, în cazul optim vom avea numai serioase lacunozitati perceptive si in consecinta si memoriale... La toate acestea se mai adauga coeficientui de denaturare determinat de afectivitatea, sugestibilitatea, imaginatia si de personalitatea victimei. In consecinta, declaratiile partii vatamate, ale partii civile si ale partii responsabile civilmente facute în cursul procesuiui penal pot servi la aflarea adevaruiui numai în masura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza (art, 75 C.proc.pen.). C) Declaratiile martorilor a) Calitatea de martor in procesul penal Declaratiile martorilor reprezinta unul din mijloacele de proba cel mai frecvent folosite pentru doveditea faptelor si imprejurarilor care formeaza obiectul probatiunii si utile in solutionarea cauzei penale. Asa cum s-a aratat in literatura de specialitate, desi deosebit de important, acest mijloc de proba este, adesea, foarte subred, din cauza multiplilor factori care actioneaza si altereaza uneori declaratia unui martor (conditiile, mediul de percepere a faptelor sj împrejurarilor relatate, gradul de cultura, reaua-credinta etc.). De aceea, organele judiciare trebuie sa adopte mijloace tactice adecvate în obtinerea acestor mijioace de proba si sa evalueze cu atentie si prudenta gradul lor de veracitate, Declaratiile martorilor sunt relatarile facute în fata organelor judiciare de catre persoanele care au cunostinta de natura sa serveasca la aflarea adevaruiui într-un proces penal. In acceptiunea Codului nostru de procedure penala, martor este persoana care are cunostinta despre vreo fapta sau despre vreo imprejurare de natura sa serveasca la aflarea adevarului în procesul penal si este ascultata de organele judiciare în aceasta calitate (art, 78 C.proc.pen.). Pentru dobandirea calitatii procesuale de tnartor este necesara întrunirea urmatoarelor conditii: - existenta unui proces penal în curs de desfasurare; - existenta unei persoane fizice care cunoaste fapte si împrejurari de natura sa contribuie la aflarea adevarului în procesul penal respectiv; - ascultarea acelei persoane de catre organele judiciare cu privire la faptele si împrejurarile pe care le cunoaste. Lipsa uneia din conditjile sus-mentionate va avea drept consecinta nulitatea declaratiei de martor. Legislatia noastra permite ca orice persoana fizica sa poata fi ascultata ca martor, indiferent de starea sa fizica (surd, orb, mut) sau psihica (debili mintali), de varsta (minorul, pana la 14 ani, este ascultat in prezenta unui parinte, a tutorelui sau a persoanei careia îi este încredintat spre crestere si educare) sau antecedente personale (cei condarnnati pentru marturie mincinoasa pot fi ascultati ca martori). In toate aceste situatii, organele judiciare au sarcina de a aprecia în ce masura declarable date servesc ia aflarea adevarului în cauza, De la aceasta regula - îndatorirea de a fi martor - exista unele exceptii, pe care Ie vom analiza în continuare. b) Exceptii de la îndatorirea de a fi martor Nu pot fi ascultate ca martor, într-un proces penal, urmatoarele doua categorii de persoane: 1) persoanele pentru care este interzisa ascultarea ca martori; 2) persoanele care nu sunt obligate sa depuna ca martor. 1) Potrivit art. 79 alin. 1 C.proc.pen,, persoana obligata a pastra secretul profesional nu poate fi ascultata ca martor cu privire la faptele si împrejurarile de care a luat cunostinta în exercitiui profesiei, fara încuviintarea persoanei sau a unitatii fata de care este obligat a pastra secretul. Interdictia priveste medicii, avocatii, notarii, preotii, precum si alte persoane care, prin divulgarea secretelor pe care !e-au cunoscut în exercitarea profesiei, ar putea aduce atingere unor valori sociale importante. De aceea, legea a incriminat fapta de divulgare a secretului profesional (art. 196 C. pen.). Interdictia de ascultare a acestor persoane priveste numai faptele si împrejurarile de care au luat cunostinta în exercitiul profesiei, dobandirea acestor cunostinte din alte surse nu împiedica ascultarea. Aceasta interdictie nu este însa absolute. Exista doua situatii în care obligate legala privind pastrarea secretului profesional nu opereaza: - atunci cand persoana fizica sau organizatia fata de care exista obligatia pastrarii secretului, încuviinteaza divulgarea acestuia (art. 79 alin. 1 C.pr.pen.); - daca este vorba de unele cauze care privesc savarsirea unei infractiuni contra statului sau contra pacii si omenirii. In acest caz, fiind vcrba de iriterese superioare, ce depasesc pe eel al pastrarii secretului profesional, legea nu numai ca înlatura obligatia de pastrare a secretului, dar prevede îndatorirea de a aduce secretul la cunostinta organeior competente. Legea acorda întaietate calitatii de martor celei de aparator, cu privire la faptele si împrejurarile pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi aparator sau reprezentant al vreuneia dintre parti (art. 79 alin. 2 C.pr.pen.). Persoana vatamata care se constituie pane civila sau participa în proces ca pane vatamata nu poate fi ascultata ca martor art. 82 C.proc.pen.). Aceasta interdictie este determinate de pozitia procesuala pe care o au aceste persoane interesate în solutionarea procesulul în favoarea lor, întrucat nimeni nu poate depune ca martor în propria sa cauza (nemo testis ideoneus in re sua). 2) A doua exceptie de la îndatorirea de a fi martor se refera la persoanele care nu sunt obligate sa depuna ca marturie. Astfel, potrivit art. 80 alin. 1 C.proc.pen., sotul si rudele apropiate ale învinuitului sau inculpatului nu sunt obligate sa depuna ca martori in procesul penal. Rude apropiate sunt, conform art. 149 Cod penal, ascendentii si descendentii. fratii si surorile, copiii acestora, precum si persoanele devenite astfel de rude prin infiere. Legiuitorul a instituit, din ratiuni de profund umanism o exceptie relativa de la îndatorirea generala de a fi martor, lasand la latitudinea sotului si rudei apropiate de a decide daca vrea sa depuna ca martor sau daca se abtine. In acest sens, organele judiciare sunt obligate sa le aduca la cunostinta dreptui de a se abtine (art. 80 alin. 2 C.proc.pen.). In situatia în care sotul sau rudele apropiate consimt sa fie audiate ca martor si fac declaratii mincinoase, vor raspunde pentru savarsirea infractiunii de marturie mincinoasa. c) Obligatiile si drepturile procesuale ale martorilor Persoana chemata în calitate de martor în fata unui organ judiciar are anumite obligatii procesuale: - sa se înfatiseze la locul, ziua si ora aratate în citatie (art. 83 C.proc.pen.). Lipsa nejustificata a martorului de la chermarea în fata organelor judiciare se sanctioneaza cu amenda judiciara între 1.000.000 lei si 10.000,000 lei (art. 198 pet. 3 lit. a C.proc.pen.), iar în caz de repetare, se va recurge la aducerea sa silita (art. 183 alin. 1 si 327 alin. 5 C.proc.pen.). Daca neprezentarea este justificata de imposibilitatea de deplasare (infirmitate, stare de arest etc.), organeie judiciare îl vor audia pe martor la locul unde se afla; - sa declare tot ce stie cu privire la faptele si împrejurarile asupra carora este întrebat, Daca martorul refuza sa faca declaratii pe motiv ca nu stie nimic in cauza, desi cunoaste împrejurari esentiale. savarveste infractiunea de marturie mincinoasa (art. 260 C. pen.). - sa declare adevarul cu privire la faptele si împrejurarile esentiale ale cauzei. Aceasta obligatie decurge si din incriminarea In Codul penal a faptei rnartorului de a face afirmatii mincinoase (art. 260 C. pen,). Inainte de a declara - atat m faza de urmarire penala, cat si în cea de udecata -, martorul trebuie sa depuna un juramant, conform art. 85 C.proc.pen., iar daca depozitiile sale nu corespund adevarului, savarseste infractiunea de marturie mincinoasa. Daca martorul are cunostinte despre faptele si împrejurarile cauzei, dar refuza sa fie ascultat ca martor, savarseste infractiunea de omisiune a încunostiintarii organelor judiciare (art. 265 C. pen.) sau cea de avorizare a infractorului (art. 264 C. pen.), dupa cum împrejurarile pe care le cunoaste, dar refuza sa le declare, sunt in favoarea sau în defavoarea inculpatului. Drepturile procesuale ale martorilor constau în urmatoarele: - dreptul de a fi protejat împotriva violentelor sau amenintarilor care s-ar putea exercita asupra a în vederea obtinerii de declaratii (art. 68 C.proc.pen.); - dreptui de a refuza sa raspunda la întrebarile care nu au legatura cu cauza; - dreptui de a solicita consemnarea exacta sj completa a declaratiei facute, asa cum crede ca este reala t. 86 raportat la art. 73 C.proc.pen.); - drepturi patrimoniale, vizand restituirea cheltuieiilor efectuate cu deplasarea, întretinerea si cazarea sa, precum si plata unei sume corespunzatoare venitului pe timpul cat a lipsit de la serviciu pentru a-sj îndeplini obligatia de rnartor (art. 190 C.proc.pen.); - un alt drept al rnartorului, introdus în urma modificarilor C.proc.pen. prin Legea nr. 281/2003, se refera la protectia datelor sale de identificare, atunci cand exista probe sau indicii temeinice ca prin declararea identitatii sale reale sau a localitatii de domici!iu ori resedinta, iar fi periclitata viata, integritatea corporala sau iibertatea lui ori a altei persoane (art. 861 alin. 1 C.proc.pen.). In aceste situatii, rnartorului i se atribuie o alta identitate sub care sa apara în fata organului judiciar. Aceasta masura poate fi dispusa de catre procuror, in cursu! urmaririi penale, iar, în cursul judecatii, de instanta, la cererea motivata a procurorului, rnartorului sau a oricarei alte persoane îndreptatite. Datele despre identitatea reala a rnartorului se consemneaza într-un proces-verbal, care va fi pastrat, la sediui parchetului sau la sediu! instantei, într-un loc special, in plic sigilat, în conditii de maxima siguranta. d) Procedure de ascultare a martorilor Activitatea procesuaia de ascultare a martorilor este reglementata, diferit, peniru faza de urmarire penala si pentru faza de judecata. In cursul urmaririi penale organele de urmarire penala sunt obligate sa asculte ca martor persoanele aratate prin plangere sau denunt ori determinate prin investigatiile facute de aceste organe. Martorii ascultati in cursul urmaririi penale si indicati In rechizitoriul procurorului sunt reaudiati in faza de judecata. La propunerea procurorului sau a partilor, instanta poate dispune ascultarea si a altor martori. Procedura de ascultare a martorilor cuprinde trei etape 1. In prima etapa, se desfasoara procedura prealabila de stabilire a identitatii martorului, acesta fiind Intrebat despre nurne, prenume, varsta, adresa si ocupatie. In caz de îndoiaia cu privire la identitatea martorului, aceasta se stabiles.te prin once mijloc de proba (acte de identitate, martori etc.) Se verifica apoi daca martorul are vreun interes in cauza, organul judiciar avand obligatia de a întreba pe martor daca este sot sau ruda a vreunei parti si in ce raporturi se afla cu aceste, precum si daca a suferit vreo paguba prin înfractiune (art. 84 C.prcc.pen.). In ipoteza în care martorul este sot sau ruda apropiata a învinuitului sau inculpatului, organul judiciar trebuie sa-i aduca ia cunostinta faptul ca nu este obligat sa depuna marturie. 2. A doua etapa, anterioara ascuitarii propriu-zise priveste formalitatea depunerii juramantului prevazut în art. 85 C.proc.pen. - ,,Jur ca voi spune adevarul §i nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!" -, tinand mana pe cruce sau pe Biblie. Referirea la divinitate din formula juramantului se schimba potrivit credintei religioase a martoruiui. Martoru! fara confesiune va jura ,,pe onoare si pe constiinta" ca va spune adevarul si nu va ascunde nimic din ceea ce stie. Martorii care nu depun juramantui din motive de constiinta sau confesiune, vor rosti urmatoarea formula: ,,Ma oblig ca voi spune adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu". Situatiile mentionate se retin de organul judiciar pe baza afirmatiilor facute de martor. Dupa depunerea juramantului sau a rostirii formulei prevazute de lege, martorului i se atrage atentia ca, daca nu va spune adevarul, savarse§te infractiunea de marturie mincinoasa. Declaratia în care se consemneaza depozitia martorului trebuie sa cuprinda si mentiunea referitoare la depunerea juramantuiui. Minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune juramant, însa i se atrage atentia asupra obligatiei de a spune adevarul. 3) A treia etapa consta în ascultarea rnartorului asupra faptelor si împrejurarilor pe care le cunoaste în cauza. Potrivit art. 86 alin. 1 C.proc.pen., martorului i se aduce la cunostinta obiectul cauzei si i se arata care sunt faptele si împrejurarile pentru dovedirea carora a fost propus ca martor, dupa care i se cere sa declare tot ce stie cu privire ia acestea. Dispozitiile privind tactica ascultarii învinuitului sau inculpatului sunt aplicabile si martorului. Martorul este lasat mai întai sa declare tot ce stie cu privire la fapta si faptuitor. Ascultarea martorului nu poate începe cu citarea sau amintirea declarator date anterior în cauza. Dupa ce a terrninat relatarea libera, martorului i se pot pune întrebari cu privire la faptele si împrejurariie ce trebuie dovedite în cauza, la persoana partilor, precum si în ce mod a luat cunostinta despre cele declarate. Intrebarile pot fi de precizare a unor date, de completare a relatarilor sau de verificare a sinceritatii sau exactitatii relatarilor facute. Relatarile martorului sunt consemnate într-o declaratie scrisa, care i se citeste martorului sau, la cererea acestuia, i se permite sa o citeasca personal. Daca este de acord cu continutu! declaratiei, martorul o semneaza pe fiecare pagina si la sfarsit, iar cand nu poate sau refuza sa semneze, se face mentiune despre aceasta în declaratia scrisa. Declaratia se semneaza si de organul judiciar care a procedat la ascuitarea martorului, precum si de interpret, atunci cand a fost folosit. Ascuitarea martorilor se face separat, fara sa fie de fata ceilalti. Daca martorul se gaseste în imposibilitate de a se prezenta spre a fi audiat, organul judiciar va dispune ascuitarea la iocui unde se afia (art. 74 raportat la art. 86 alin. 3 C.proc.pen.). Cand organul judiciar nu are posibiiitatea sa-l asculte pe rnartor (acesta aflandu-se în alta localitate si neputanduse deplasa sau în strainatate), ascuitarea se va efectua prin comisie rogatorie. Modalitati speciale de ascultare a martorului In vederea garantarii protectiei martorilor carora li s-a atribuit o alta identitate, legiuitorul a prevazut posibiiitatea ascultarii acestora - fara a fi prezenti fizic la locul unde se afia organul de urmarire penaia sau in sala in care se desfasoara sedinta de judecata- prin intermediul mijloacelor tehnice video si audio. In acest sens, alin. 3 al art. 862 C.proc.pen. prevede ca martorul poate fi ascultat prin intermediul unei retele de televiziune cu imaginea si vocea distorsionate, astfel încat sa nu poata fi recunoscut. Luarea declaratiei martorului se face in prezenta procurorului si se reda integral în forma scrisa. In cursul urmaririi penale, se întocmeste un proces verbal in care se reda cu exactitate declaratia martorului si care se semneaza de catre procurorul prezent la ascultarea martorului si de organul de urmarire penala, dupa care se depune la dosarul cauzei. In cursul judecatii, declaratia martorului va fi semnata de procurorul prezent la ascultarea martorului si de presedintele completului de judecata. In ambele faze ale procesului, dupa ce declarable martorului sunt transcrise si semnate de catre acesta, sunt pastrate într-un dosar, depus într-un loc special, in plic sigilat, in conditii de maxima siguranta. La cererea procurorului, a partilor sau din oficiu, instanta de judecata poate dispune efectuarea unei expertize tehnice privitoare la mijioacele prin care au fost audiati martorii (art. 863 C.proc.pen.). In cauzele privind infractiunile de violenta între membrii aceleiasi familii, instanta poate dispune ca martorul sub 16 ani sa nu fie audiat in sedinta de judecata, admitandu-se prezentarea unei audieri efectuate în prealabil, prin inregistrari audio-video, în conditiile mai sus mentionate. In unele cazuri, procurorul sau, dupa caz, instanta poate dispune ca organeie de poiitie sa supravegheze domiciliui sau resedinta martorului ori sa-i asigure o resedinta temporara supravegheata, precum si sa-l însoteasca la sediul parchetului sau al instantei. Aceste masuri vor fi ridicate cand se constata ca pericolut care a impus luarea lor a mcetat. e) Valoarea probatorie a declaratiilor martorilor Valoarea probatorie a declaratiilor martorilor este egala cu a celorlalte mijloace de proba. Insa, spre deosebire de declarative învinuitului sau inculpatului si ale partilor, pentru care legea prevede, expres, ca au o valoare probanta conditionata, de coroborarea lor cu alte probe, privitor la declarative martorilor nu exista nici o dispozitie speciala, astfel meat se aplica regula generala a liberei aprecieri a probelor. In aprecierea declaratiei martorului trebuie sa se aiba în vedere si sa se verifice numeroase aspecte, pentru a se determina sinceritatea si exactitatea celor declarate. In acest sens, se tine seama de posibilitatile de perceptie, de fixare, de memorizare si de redare, în functie de dezvoltarea sa psihica, de gradul de cultura, de profesie, de mediul si conditiile în care a perceput acele fapte si împrejurari. Organeie judiciare au obligatia de a analiza, în mod critic, declarative martorilor, de a verifica fiecare relatare în parte si apoi de a o examina în ansamblul probelor, explicand orice nepotrivire prin factorii care pot influenta declaratia. Declaratiile martorilor contribuie la aflarea adevarului si la solutionarea procesului penal, fie numai prin ele însele cand nu mai exists alte mijIoacele proba, fie prin coroborare cu alte mijloace de proba atunci cand acestea exista. D) Procedee speciale de ascultare a partilor si martorilor a) Confruntarea Pentru înlaturarea contradictiilor ce se pot ivi între declarable persoanelor ascultate într-o cauza penala, organele judiciare pot recurge la procedura confruntarii. Confruntarea este un procedeu probatoriu complementar, care consta in reaudierea în mod simultan a persoanelor ale caror declaratii, date anterior în aceeasi cauza penala, contin contradicti care se cer a fi lamurite. Potrivit art. 87 C.proc.pen., atunci cand exista contraziceri între declaratiile persoanelor ascultate în aceeasi cauza, se procedeaza la Confruntarea acelor persoane, daca aceasta este necesara pentru lamurirea cauzei. Deci, existenta contradictiilor între declaratiile unor persoane nu presupune, de piano, efectuarea confruntarii, stiut fiind ca organele judiciare pot recurge la lamurirea contradictiilor pe baza celor rezultate din alte probe administrate în dosar. Procedura confruntarii nu este un mijloc de proba, însa ajuta la elucidarea unor fapte si împrejurari asupra carora exista neclaritate. Confruntarea poate fi dispusa de catre organul de urmarire penala si instanta din oficiu, la propunerea procurorului ori la cererea partilor. Persoanele confruntate sunt ascultate cu privire la acele parti din declaratiile date anterior care se contrazic. Totodata, ele trebuie sa raspunda la Tntrebarile organelor judiciare si cu încuviintarea acestora, îsi pot pune, reciproc, mtrebari. Declaratiile facute sj raspunsurile date cu ocazia confruntarii se consemneaza într-un proces-verbal, semnat de persoanele confruntate sj, dupa caz, de organul de urmarire penala sau de presedintele completului de judecata si de grefier. b) Folosirea interpretilor Folosirea interpretilor este o activitate procedurala auxiliara prin care se asigura, atunci cand este cazul, respectarea în desfasurarea procesului penal a regulii de baza privitoare la folosirea limbii oficiale si totodata, a dreptului de aparare a persoanelor care nu cunosc limba romana . Cand una dintre parti sau o alta persoana care urmeaza sa fie ascultata nu cunoaste limba romana ori nu se poate exprima, organul de urmarire penala sau instanta de judecata îi asigura, în mod gratuit, folosirea unui interpret. Interpretul poate fi desemnat sau ales de parti, în acest din urma caz, el trebuie sa fie un interpret autorizat, potrivit legii (art. 128 alin. 1 C.proc.pen.). De asemenea, interpreti pot fi folositi si in cazul in care unele dintre înscrisurile aflate în dosarul cauzei sau prezentate în instanta sunt redactate într-o alta limba decat cea romana (art, 128 alin. 2 C.proc.pen.). Interpretului i se aplica dispozitiile referitoare la ascultarea martorilor. Astfel are obligatia sa se înfatiseze la locul, ziua si ora aratata în citatie si are datoria sa arate cu exactitate tot ceea ce declara persoana ascultata. Dispozitiile art. 84 si 85 C.proc.pen. îi sunt aplicabile si interpretului. Declaratiile facute se consemneaza în scris, în limba romana, prin semnatura sa, interpretul garantand exactitatea traducerii Incalcarea dispozitiilor legale referitoare la foiosirea interpreter sunt sanctionate cu nulitatea (absoluta sau relativa). 쥁`