Referat PROCEDEELE DE REALIZARE A DESCENTRALIZARII

Mai jos puteti citi fragmente din Referat PROCEDEELE DE REALIZARE A DESCENTRALIZARII si de asemenea puteti face Download Referat PROCEDEELE DE REALIZARE A DESCENTRALIZARII

Citeste fragmente din Referat PROCEDEELE DE REALIZARE A DESCENTRALIZARII

PROCEDEELE DE REALIZARE A DESCENTRALIZĂRII FUNDAMENTAREA NOŢIUNILOR Noţiunea descentralizării are o accepţiune largă şi una restrânsă. În sens larg, prin descentralizare se înţelege orice transfer de atribuţii din plan central în plan local. În sens restrâns, descentralizarea este legată de procedeul de realizare a acesteia, respectiv descentralizatea teritorială – prin transferul de atribuţii către unităţile administrativ-teritoriale, şi descentralizarea pe servicii – prin desprinderea unor servicii publice din competenţa centrală sau locală şi oferindu-li-se o organizare autonomă. Noua Lege cadru a descentralizării nr. 195 din 22 mai 2006, defineşte descentralizarea astfel: transferul de competenţă administrativă şi financiară de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice locale sau către sectorul privat. În acord cu strategia de reformă a administraţiei publice agreată de Comisia Uniunii Europene, conceptul de descentralizare în România, este definit prin intermediul a trei elemente majore: continuarea descentralizării prin transferul de competenţe şi responsabilităţi administrative şi financiare, de la nivelul autorităţilor administraţiei publice centrale la nivelul autorităţilor locale; continuarea procesului de deconcentrare prin delegarea de responsabilităţi în teritoriu în funcţie de necesităţile pe plan local, în cadrul aceleiaşi structuri administrative (serviciile deconcentrate funcţionează în subordinea ministerului care le-a delegat responsabilitatea); transformarea serviciilor deconcentrate din teritoriu, în funcţie de necesităţile cetăţenilor şi pentru eficientizarea acestora, în servicii descentralizate în responsabilitatea autorităţilor locale. După responsabilităţile transferate, descentralizarea este împărţită în trei categorii: politică, administrativă şi fiscală. Descentralizarea politică implică conferirea către cetăţeni a unei puteri mai mari în procesul de luare a deciziilor, în particular acest lucru întâmplându-se prin derularea de procese democratice. Succesul descentralizării politice depinde de o serie de componente cheie, cum ar fi: reforme constituţionale sau statutare, existenţa pluralismului politic, întărirea corpurilor legiuitoare şi a unităţilor politice locale. De obicei, descentralizare politică determină baza apariţiei şi dezvoltării unor numeroase sarcini administrative la nivelul sectorului public., Descentralizarea administrativă, conform literaturii de specialitate reprezintă transferul de responsabilităţi privind planificarea, finanţarea şi gestionarea unor anumite funcţii publice de la nivelul guvernului central şi al agenţiilor sale la unităţile subordonate, autorităţi publice semi-autonome sau autorităţi regionale sau locale. Diferitele subcategorii de descentralizare administrativă sunt frecvent definite pe baza tipurilor de instituţii sau agenţii la care responsabilităţile sunt transferate. Deconcentrarea reprezintă cea mai slabă formă de descentralizare care implică transferul de autoritate şi responsabilităţi de la nivelul ministerelor sau agenţiilor, la structurile din teritoriu care aparţin acestora. Devoluţia generează un grad de autonomie mai ridicat şi implică transferul de responsabilităţi de la nivelul guvernului central, la niveluri de guvernare inferioare care au fost împuternicite prin prevederi constituţionale sau statutare. Delegarea implică transferul de responsabilităţi de la agenţiile centrale la entităţi semi-autonome, operând independent sau semi-independent de guvern. Privatizarea este câteodată privită ca o formă de descentralizare (una proiectată în aşa fel încât performanţe mai înalte privind eficienţa stilului de piaţă pot fi generate prin grade sporite de autonomie şi flexibilitate mai mare în luarea deciziilor) şi implică transferul de responsabilităţi de la guvern la entităţi private. În cadrul privatizării, responsabilităţile pot fi transferate chiar la furnizorii de servicii propriu-zişi. 1.3. Descentralizarea fiscală se referă la mărirea controlului autorităţilor locale asupra resurselor financiare, fie în termeni de repartizare a cheltuielilor, fie a generării de venituri. Multe din lucrările de specialitate privind descentralizarea fiscală se concentrează pe natura transferurilor inter-guvernamentale şi pe diferenţele privind capacitatea de generare a veniturilor a diferitelor tipuri de autorităţi. Un aspect important în analiza descentralizării fiscale este reprezentat de o echilibrare corespunzătoare între autoritate şi resursele financiare necesare exercitării acelei autorităţi. Potrivit noii Legi cadru a descentralizării nr. 195 din 22 mai 2006, principiile care guvernează descentralizarea la nivelul României sunt următoarele: a) principiul subsidiarităţii, care constă în exercitarea competenţelor de către autoritatea administraţiei publice locale situată la nivelul administrativ cel mai apropiat de cetăţean şi care dispune de capacitate administrativă necesară; b) principiul asigurării resurselor corespunzătoare competenţelor transferate; c) principiul responsabilităţii autorităţilor administraţiei publice locale în raport cu competenţele ce le revin, care impune obligativitatea realizării standardelor de calitate în furnizarea serviciilor publice şi de utilitate publică; d) principiul asigurării unui proces de descentralizare stabil, predictibil, bazat pe criterii şi reguli obiective, care să nu constrângă activitatea autorităţilor administraţiei publice locale sau să limiteze autonomia locală financiară; e) principiul echităţii, care implică asigurarea accesului tuturor cetăţenilor la serviciile publice şi de utilitate publică; f) principiul constrângerii bugetare, care interzice utilizarea de către autorităţile administraţiei publice centrale a transferurilor speciale sau a subvenţiilor pentru acoperirea deficitelor finale ale bugetelor locale. descentralizarea teritorială – formă a descentralizării administrative În cazul descentralizării teritoriale teritoriul statului este împărţit în circumscripţii administrative, în care funcţionează autorităţi administrative locale, care se bucură de o oarecare independenţă faţă de autoritatea centrală. Astfel, anumite servicii publice locale sunt scoase din competenţa autorităţilor centrale şi date în competenţa autorităţilor locale descentralizate, care le girează în circumscripţiile în care au fost alese. Dezvoltarea regională Dezvoltarea regională este un concept nou ce urmăreşte impulsionarea si diversificarea activitaţilor economice, stimularea investiţiilor în sectorul privat, contribuţia la reducerea şomajului şi nu în cele din urmă să conducă la o îmbunătăţire a nivelului de trai. Politica de dezvoltare regională reprezintă un ansamblu de măsuri planificate şi promovate de autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, în parteneriat cu diverşi actori (privaţi, publici, voluntari), în scopul asigurării unei creşteri economice, dinamice şi durabile, prin valorificarea eficientă a potenţialului regional şi local, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă. Principalele domenii care pot fi vizate de politicile regionale sunt: dezvoltarea întreprinderilor, piaţa forţei de muncă, atragerea investiţiilor, transferul de tehnologie, dezvoltarea sectorului I.M.M.-urilor, îmbunătăţirea infrastructurii, calitatea mediului înconjurător, dezvoltare rurală, sănătate, educaţie, învăţământ, cultură. Dezvoltarea rurala ocupa un loc distinct in cadrul politicilor regionale si se refera la urmatoarele aspecte: înlăturarea/diminuarea sărăciei în zonele rurale; echilibrarea oportunitatilor economice şi a condiţiilor sociale dintre mediul urban şi cel rural; stimularea iniţiativelor locale; păstrarea patrimoniului spiritual şi cultural. Din păcate, în România, dezvoltarea regională este deseori confundată cu regionalizarea sau autonomia pe criterii etnice. De aceea, considerăm necesare unele clarificări conceptuale. Astfel, prin regionalizare se înţelege în general crearea unui nou nivel în organizarea teritorialã a statului cu tot ceea ce presupune acest lucru: crearea instituţiilor regionale şi transfer de competenţe administrative la nivel regional. Regionalismul pe de altã parte, porneşte de la ideea cã regiunea este definitã de un ansamblu de caracteristici umane, culturale, lingvistice care justificã crearea unui organism politic cãruia sã-i fie recunoscutã o autonomie mai mult sau mai puţin extinsã. El reprezintã conştientizarea unor interese comune şi aspiraţia colectivitãţii locale de a gestiona aceste interese. În esenţã, delimitarea dintre cele douã concepte este datã de abordarea diferitã: în timp ce în cazul regionalizãrii este vorba despre o abordare de sus în jos, autoritãţile centrale fiind cele care iniţiazã şi implementeazã procesul, regionalismul porneşte de jos în sus, fiind iniţiat de comunitãţile locale şi promovat de acestea la nivel central. În conformitate cu legislaţia în vigoare referitoare la dezvoltarea regională, structurile naţionale care au atribuţii în acest domeniu sunt Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regională şi Ministerul Integrării Europene. Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regională este structura naţională de tip partenerial, cu rol decizional privind elaborarea şi implementarea obiectivelor politicii de dezvoltare regională. Ministerul Integrării Europene este organismul de specialitate al administraţiei publice centrale, aflat în subordinea Guvernului care exercită la nivel naţional atribuţiile şi responsabilitatea elaborării, promovării, coordonării, gestionării, implementării şi monitorizării politicilor şi strategiilor de dezvoltare regională din România, precum şi a programelor de coeziune economică şi socială. De asemenea, MIE asigură secretariatul Consiliului Naţional pentru Dezvoltarea Regională. Actuala construcţie regională a României Cadrul de implementare şi de evaluare a politicii de dezvoltare regională îl reprezintă regiunea de dezvoltare, constituită ca o asociere benevolă de judeţe vecine, fiind rezultatul unui acord liber între consiliile judeţene şi cele locale. Regiunea de dezvoltare nu este o unitate administrativ-teritorială şi nu are personalitate juridică. Conform legii nr. 315 din 2004, privind dezvoltarea regională în România (care a abrogat Legea nr. 151 din 1998), în momentul de faţă, în ţara noastră există 8 regiuni de dezvoltare înfiinţate pentru a putea fi aplicata politica de dezvoltare regională. Aceste regiuni sunt schematic prezentate mai jos: Structurile terioriale care se ocupă de problema dezvoltării regionale sunt Consiliile pentru Dezvoltare Regională şi Agenţiile pentru Dezvoltare Regională. Consiliul pentru Dezvoltare Regională este organismul regional deliberativ, fără personalitate juridică, care este constituit şi funcţionează pe principii parteneriale la nivelul fiecărei Regiuni de Dezvoltare, în scopul coordonării activităţilor de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională, fiind alcătuit din preşedinţii consiliilor judeţene ale regiunii de dezvoltare şi un reprezentant al consiliilor locale municipale, oraşeneşti si comunale din fiecare judeţ al regiunii. Agenţia pentru Dezvoltare Regională este un organism neguvernamental, nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, care acţionează în domeniul specific dezvoltării regionale. Finanţarea cheltuielilor de organizare şi funcţionare ale ADR se asigură din Fondul pentru Dezvoltare Regională, nivelul acestora fiind aprobat de Consiliul pentru Dezvoltare Regionala. Aceste agenţii au sedii în toate cele opt regiuni de dezvoltare, după cum urmează: Regiunea de Dezvoltare 1 – Nord-Est, are în componenţă 6 judeţe, iar sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională se află la Piatra Neamţ; Regiunea de Dezvoltare 2 – Sud-Est este alcătuită tot din 6 judeţe, sediul ADR aflându-se la Brăila; Regiunea de Dezvoltare 3 – Sud-Muntenia, este compusă din 7 judeţe, iar sediul ADR se află în Călăraşi; Regiunea de Dezvoltare 4 – Sud-Vest Oltenia, are în alcătuire 5 judeţe, sediul ADR se află în Craiova; Regiunea de Dezvoltare 5 – Vest, are în componenţă 4 judeţe, sediul ADR aflându-se în Timişoara; Regiunea de Dezvoltare 6 – Nord-Vest, alcătuită din 6 judeţe, are ca locaţie pentru sediul Agenţiei de Dezvoltare Regională municipiul Cluj-Napoca; Regiunea de Rezvoltare 7 – Centru, este compusă din 6 judeţe, iar sediul ADR se află la Alba Iulia; Regiunea de dezvoltare 8 – Bucureşti-Ilfov, este formată din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, sediul ADR fiind în Bucureşti. Autorităţile locale şi descentralizarea serviciilor publice Principiile care guvernează administraţia publică locală Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază, se organizează si funcţionează în temeiul principiilor autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit. Prin autonomie locală se întelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele si în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii. Principiul descentralizării serviciilor publice presupune desprinderea unor servicii publice din competenţa centrală sau locală şi conferirea personalităţii juridice pentru acestea. Principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale se referă la faptul că acestea, respectiv consiliile locale, primarii şi consiliile judeţene, sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. & ^ & & hÙ hÖ !lor normative în vigoare. În ceea ce priveşte consultarea cetăţenilor cu privire la soluţionarea problemelor locale de interes deosebit, acest lucru se va realiza prin referendum sau prin altă formă de participare directă a cetăţenilor la treburile publice, în condiţiile legii. Astfel, totalitatea locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială formează colectivitatea locală. Serviciile publice locale Sensul noţiunii de serviciu public este acela de activitate organizată de autorităţile comunale, orăşeneşti, municipale şi judeţene, destinată a satisface cu caracter de permanenţă interesul general, în condiţiile regimului juridic de drept public. După cum se poate observa sensul dat noţiunii de serviciu public este unul limitat de satisfacerea intereselor comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, motiv pentru care ea nu cuprinde în sfera sa serviciile publice de interes naţional. O primă categorie de servicii este cea girată de autorităţile administative locale, alese în condiţiile legii, în unităţile administrativ – teritoriale, respectiv de consiliile comunale, orăşeneşti şi municipale. Această categorie a serviciilor publice, se subdivide în servicii publice obligatorii şi servicii publice facultative, după criteriul obligativităţii sau lipsei condiţiei de obligativitate a constituirii lor. Sunt servicii obligatorii cele necesare pentru buna desfăşurare a activităţii administraţiei publice, în unităţiile administrativ teritoriale. Este cazul, spre exemplu, al serviciilor de stare civilă şi autoritate tutelară. Sunt servicii publice facultative acelea a căror înfiinţare nu este obligatorie şi care urmăresc asigurarea nevoilor cetăţenilor în funcţie de mijloacele financiare de care dispune unitatea administrativ teritorială. Ca modalitatea de organizare administrativă, în cazul organizării descentralizate, statul nu îşi asumă singur sarcina administrării, ci o împarte, în anumite cote, cu alte categorii de persoane, cum sunt colectivităţile locale. Organizării descentralizate îi este specifică noţiunea afacerilor locale (a interesului local), colectivităţile locale având posibilitatea să soluţioneze problemele ce interesează cetăţenii ce le compun. Prezenţa persoanelor juridice de drept public, având o organizare autonomă şi organe alese, este o altă caracteristică a organizării descentralizate. Sistemul descentralizării înlocuieşte puterea ierarhică, care este specifică centralizării, cu controlul administrativ de legalitate. Serviciile publice ale comunei sau oraşului se înfiinţează şi se organizează de consiliul local în principalele domenii de activitate, potrivit specificului şi nevoilor locale, cu respectarea prevederilor legale şi în limita mijloacelor financiare de care dispune. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din serviciile publice ale comunei sau oraşului se fac de conducătorii acestora, în conditiile legii. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din aparatul propriu de specialitate al consiliului local se fac de către primar, în conditiile legii. Consiliul local poate recomanda motivat primarului eliberarea din funcţie a conducătorilor compartimentelor din aparatul propriu de specialitate al consiliului local. Primarul, viceprimarul, respectiv viceprimarii, secretarul comunei, al oraşului sau al subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiului, împreună cu aparatul propriu de specialitate al consiliului local, constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei sau oraşului, care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale. Serviciile publice de gospodărie comunală reprezintă ansamblul activităţilor şi acţiunilor de utilitate şi de interes local, desfăşurate sub autoritatea administraţiei publice locale, având drept scop furnizarea de servicii de utilitate publică. În vederea asigurării serviciilor publice de interes local, autorităţile administraţiei publice locale exercită, în condiţiile legii, competenţe exclusive, competenţe partajate şi competenţe delegate. Prin competenţe delegate se înţelege acele competenţele atribuite prin lege autorităţilor administraţiei publice locale, împreună cu resursele financiare corespunzătoare, de către autorităţile publice centrale, pentru a le exercita în numele şi în limitele stabilite de către acestea. Competenţele exclusive reprezintă competenţele atribuite prin lege autorităţilor administraţiei publice locale de realizarea cărora acestea sunt responsabile. Autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de decizie şi dispun de resursele şi mijloacele necesare îndeplinirii competenţelor, cu respectarea normelor, criteriilor şi standardelor stabilite de lege. Competenţele partajate sunt competenţele exercitate de către autorităţile administraţiei publice locale, împreună cu alte niveluri ale administraţiei publice (judeţean sau central), cu o separare clară a finanţării şi a puterii de decizie pentru fiecare responsabil în parte. Autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor şi oraşelor exercită, potrivit art. 21 din Legea nr. 195 din 22 mai 2006, competenţe exclusive privind: a) administrarea domeniului public şi privat al comunei sau oraşului; b) administrarea infrastructurii de transport rutier de interes local; c) administrarea instituţiilor de cultură de interes local; d) administrarea unităţilor sanitare publice de interes local; e) amenajarea teritoriului şi urbanism; f) alimentarea cu apă; g) canalizarea şi epurarea apelor uzate şi pluviale; h) iluminatul public; i) salubrizarea; j) serviciile de asistenţă socială cu caracter primar pentru protecţia copilului şi pentru persoane vârstnice; k) serviciile de asistenţă socială cu caracter primar şi specializate pentru victimele violenţei în familie; l) transportul public local de călători; m) alte competenţe stabilite potrivit legii. Potrivit aceloraşi reglementări legale, autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul judeţului exercită competenţe exclusive privind: a) administrarea aeroporturilor de interes local; b) administrarea domeniului public şi privat al judeţului; c) administrarea instituţiilor de cultură de interes judeţean; d) administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean; e) serviciile de asistenţă socială cu caracter primar şi specializate pentru victimele violenţei în familie; f) serviciile de asistenţă socială specializate pentru persoanele vârstnice; g) alte competenţe stabilite potrivit legii. În exercitarea competenţelor partajate, autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor şi oraşelor colaborează cu autorităţile administraţiei publice de la nivel central sau judeţean, după caz, în condiţiile stabilite prin lege, iar autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul judeţului colaborează cu autorităţile administraţiei publice de la nivel central, în exercitarea aceloraşi competenţe. Autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor şi oraşelor exercită competenţe partajate cu autorităţile administraţiei publice centrale privind: a) alimentarea cu energie termică produsă în sistem centralizat; b) construirea de locuinţe sociale şi pentru tineret; c) învăţământul preuniversitar de stat, cu excepţia învăţământului special; d) ordinea şi siguranţa publică; e) acordarea unor ajutoare sociale persoanelor aflate în dificultate; f) prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă la nivel local; g) serviciile de asistenţă medico-socială adresate persoanelor cu probleme sociale; h) serviciile de asistenţă socială cu caracter primar pentru persoane cu dizabilităţi; i) serviciile publice comunitare pentru evidenţa persoanelor; j) administrarea infrastructurii de transport rutier de interes local la nivelul comunelor; k) alte competenţe stabilite potrivit legii. Autorităţile administraţiei publice de la nivelul judeţelor exercită competenţe partajate cu autorităţile de la nivelul administraţiei publice centrale privind: a) administrarea infrastructurii de transport rutier de interes judeţean; b) învăţământul special; c) serviciile de asistenţă medico-socială adresate persoanelor cu probleme sociale; d) serviciile de asistenţă socială cu caracter primar şi specializate pentru protecţia copilului; e) serviciile de asistenţă socială specializate pentru persoane cu dizabilităţi; f) serviciile publice comunitare pentru evidenţa persoanelor; g) alte competenţe stabilite potrivit legii. Autorităţile administraţiei publice locale exercită competenţe delegate de către autorităţile administraţiei publice centrale privind plata unor alocaţii şi a unor indemnizaţii pentru copii şi adulţi cu dizabilităţi, precum şi alte competenţe delegate, în condiţiile legii. În funcţie de necesităţi, prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv prin hotărâre a consiliului local, se pot înfiinţa şi alte servicii publice de gospodărie comunală, având ca obiect alte activităţi decât cele prevăzute anterior. Desigur, la organizarea, funcţionarea şi dezvoltarea serviciilor publice interesul general al cetăţenilor este prioritar, iar sistemele publice de gospodărie comunală, inclusiv terenurile aferente, fiind de folosinţă, interes sau utilitate publică, aparţin, prin natura lor sau potrivit legii, domeniului public şi/sau celui privat al unităţilor administrativ-teritoriale. Serviciile publice de gospodărie comunală se organizează şi se administrează cu respectarea următoarelor principii: - principiul dezvoltării durabile; - principiul autonomiei locale; - principiul descentralizării serviciilor publice; - principiul responsabilităţii şi legalităţii; - principiul participării şi consultării cetăţenilor; - principiul asocierii intercomunale şi parteneriatului; - principiul corelării cerinţelor cu resursele; - principiul protecţiei şi conservării mediului natural şi construit; - principiul administrării eficiente a bunurilor din proprietatea publică a unităţiilor administrativ teritoriale; - principiul asgurării mediului concurenţial; - principiul liberului acces la informaţii privind aceste servicii publice. Astfel, se garantează tuturor persoanelor dreptul de a utiliza serviciile publice de gospodărie comunală, statul sprijinind prin măsuri legislative şi economice asigurarea dezvoltării şi îmbunătăţirii cantitative şi calitative a serviciilor publice de gospodărie comunală, precum şi a infrastructurii edilitare a localităţilor. Concluzii Reforma administraţiei publice româneşti este una dintre principalele provocări cu care se confruntă România la ora actuală. Comisia Europeană, aşa cum a afirmat în Raportul anual de ţară 2004, a recunoscut progresele înregistrate până acum de către autorităţile române în ceea ce priveşte consolidarea cadrului instituţional şi a subliniat în mod special importanţa implementării unor măsuri variate şi necesitatea abordării urgente a slăbiciunilor ce persistă atât în administraţia centrală, cât şi în cea locală. Slăbiciunea administraţiei publice româneşti reprezintă un motiv de îngrijorare nu numai din punct de vedere al modului de aplicare a acquis-ului, ci şi din punctul de vedere al modului de administrare a fondurilor structurale din momentul în care România va deveni membru al Uniunii. Guvernul României a lansat în luna mai 2004 “Strategia de Accelerare a Reformei Administratiei Publice”, ce va fi implementată în perioada 2005-2007. Pentru ca priorităţile şi obiectivele cuprinse în această strategie să poată contribui la îmbunătăţirea calităţii administraţiei publice române este necesară o mai bună coordonare şi corelare a politicilor şi strategiilor elaborate de instituţiile publice române, precum şi stabilirea unor mecanisme de monitorizare a implementării lor. Acestea fiind datele, reforma administraţiei publice se află încă în faza de desfăşurare, iar administraţia română este caracterizată în continuare de o birocraţie excesivă, lipsă de transparenţă şi capacitate limitată de implementare a politicilor. Descentralizarea responsabilităţilor către autorităţilor locale, proces ce a înregistrat deja progrese, este în curs de derulare. Transferul de responsabilităţi în materie de furnizare de servicii este însoţit din ce în ce mai mult de descentralizarea competenţelor politice şi de o descentralizare fiscală accentuată. În acest context, un element demn de notat este îmbunătăţirea capacităţii de definire şi de colectare a veniturilor provenind din taxe şi impozite locale. Dat fiind ritmul alert al descentralizării, o problemă majoră cu care se confruntă autorităţile locale este reprezentată de capacităţile limitate de management a competenţelor descentralizate. Sistemele de gestionare a resurselor umane sunt slab dezvoltate, formarea profesională este limitată, iar fluctuaţia funcţionarilor publici este foarte ridicată. Eforturi considerabile sunt încă necesare pentru a ameliora managementul financiar şi pentru a suplini lipsa echipamentului informatic şi a cunoştinţelor necesare pentru utilizarea acestuia. Concluzionând, trebuie subliniat faptul că descentralizarea nu trebuie să reprezinte un scop în sine, ci să conducă la servicii mai bune oferite cetăţenilor. ≈ PAGE PAGE 5 Nord-Est Sud-Est Sud-Muntenia Sud-Vest Oltenia Vest Nord-Vest Centru Bucureşti-Ilfov 쥁@