Referat DREPTURILE Functionarilor Publici

Mai jos puteti citi fragmente din Referat DREPTURILE Functionarilor Publici si de asemenea puteti face Download Referat DREPTURILE functionarilor publici

Citeste fragmente din Referat DREPTURILE Functionarilor Publici

DREPTURILE FUNCŢIONARILOR PUBLICI NOŢIUNI INTRODUCTIVE Abordând problema drepturilor funcţionarilor publici trebuie să subliniem că, aşa cum se susţine în realitatea juridică, nu există drepturi şi obligaţii independente unele de altele. Astfel, fiecărui drept îi corespunde o obligaţie corelativă şi fiecare obligaţie naşte, la rândul său, un drept. Funcţionarii publici au, în considerarea calităţii lor de angajaţi, drepturi specifice dreptului muncii, cum ar fi: dreptul la salariu, la concedii de odihnă, medicale sau de studii, asistenţă medicală, pensie etc. În cadrul raportului juridic de drept administrativ în care funcţionarul public este parte, acesta are o serie de drepturi şi obligaţii, îndatoriri şi chiar interdicţii. Dacă instituţia publică, naţională sau europeană, are dreptul să ceară de la funcţionarul său un comportament profesional şi extraprofesional adecvat, în mod similar, funcţionarul public este îndreptăţit să pretindă şi să obţină de la instituţia publică în care este încadrat recunoaşterea şi respectarea drepturilor sale garantate de lege. Din perspectiva prevederilor legale, drepturile funcţionarilor publici din România sunt stipulate în Capitolul V, Secţiunea I, din Legea nr. 188 din 08 decembrie 1999 (r 1). De asemenea, considerăm oportună şi prezentarea drepturilor funcţionarilor publici comunitari, aşa cum sunt prevăzute acestea în Statutul funcţionarilor publici europeni, care a intrat în vigoare din luna mai a anului 1997. DREPTURILE FUNCŢIONARILOR PUBLICI ÎN ROMÂNIA Funcţionarii publici au în condiţiile legii o serie de drepturi de natură politică, economică şi socială. Aceste drepturi sunt determinate pe cale generală, impersonală şi unilaterală pentru toţi funcţionarii publici şi au fost calificate ca fiind drepturi obiective, în conformitate cu statutul funcţionarilor publici. Astfel, drepturile funcţionarilor publici prevăzute în Statutul funcţionarilor publici sunt următoarele: dreptul la opinie este garantat de lege (art. 25, alin. 1 din Legea nr. 188 din 08 decembrie 2006) ca expresie a consacrării constituţionale a libertăţii de exprimare. Acest drept presupune o conduită adecvată a funcţionarului public atât la serviciu, cât şi în afara acestuia, bazată pe neutralitate, loialitate şi creşterea prestigiului autorităţii sau instituţiei publice din care face parte. Totodată, în alin. 2 al art.25 din Statutul funcţionarilor publici se prevede interdicţia discriminării funcţionarilor publici pe criterii politice, de apartenenţă sindicală, convingeri religioase, etnice, de sex, orientare sexuală, stare materială, origine socială, sau de orice altă asemenea natură; dreptul la informare cu privire la deciziile care se iau în aplicare statutului funcţionarilor publici şi care îi vizează în mod direct (art. 26). Acest drept cu valoare de principiu reflectă democratizarea funcţiei publice şi realizarea dialogului social; dreptul de asociere sindicală este garantat funcţionarilor publici, cu excepţia celor care sunt numiţi în categoria înalţilor funcţionari publici, funcţionarilor publici de conducere şi altor categorii de funcţionari publici cărora le este interzis acest drept prin statute speciale (art. 27, alin. 1). Acest drept social-politic este consecinţa dreptului constituţional al liberei asocieri în partide politice, sindicate şi alte forme de asociere. Dreptul la asociere sindicală este interzis înalţilor funcţionari publici, funcţionarilor publici de conducere şi unor funcţionari cu statut special în considerarea importanţei activităţii desfăşurate, pentru promovarea interesului public care trebuie să primeze în dauna celui privat. Alin. 2 prevede că , în baza acestui drept funcţionarii publici pot în mod liber să înfiinţeze organizaţii sindicale, să adere la ele şi să exercite orice mandat în cadrul acestora; dreptul la grevă este recunoscut în condiţiile legii speciale cu respetarea principiului continuităţii şi celerităţii serviciului public (art. 28) , ca o garanţie pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale funcţionarilor publici; dreptul la salariu pentru activitatea desfăşurată (art. 29). Salariul reprezintă contravaloarea activităţii desfăşurate de funcţionarul public şi se compune din: salariul de bază, sporuri pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul gradului prfesional. Totodată, funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii (art. 29, alin 2). Funcţionarii publici de conducere primesc pe lângă salariul de bază şi o indemnizaţie de conducere. Salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare a funcţionarilor publici; dreptul la gratuitate uniformei în cazul funcţionarilor publici care au obligaia purtării uniformei (art. 30). Activitatea acestor funcţionari publici este reglementată prin statute speciale; dreptul la perfecţionarea pregătirii profesionale (art. 31, alin. 1). Acest drept se exercită în mod continuu, iar perioada în care funcţionarii publici urmează forme de perfecţionare profesională, beneficiază de drepturile salariale cuvenite. Drepturile salariale se acordă, conform art. 31, alin. 2 din Statut, numai dacă funcionarul public urmează o formă de perfecţionare organizată la iniţiativă sau în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, sau la iniţiativa funcţionarului public, cu acordul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, ori dacă perfecţionarea se realizează la Institutul Naţional de Administraţie, la centrele regionale de formare continuă sau la alte instituţii specializate din ţară sau străinătate. În situaţiile de mai sus, în care formarea şi perfecţionarea profesională se realizează în afara localităţii unde îşi are sediul autoritatea sau instituţia publică, funcţionarii publici beneficiază de drepturile de delegare, în condiţiile legii (alin. 3). Statutul prevede (art. 31, alin. 4) obligativitatea pentru entităţile publice de a prevedea în bugetul anual propriu aceste sume destinate activităţilor menţionate mai sus; dreptul la o zi de muncă de 8 ore şi de 40 de ore pe săptămână (art. 32). Pentru orele lucrate la dispoziţia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori zile declarate nelucrătoare, funcţionarii publicide execuţie au dreptul, conform art. 32, alin 2 din Legea 188 / 1999, la recuperarea sau plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază. Numărul orelor plătite cu acest spor nu poate depăşi 360 de ore într-un an. Din raţiuni ce privesc specificul activităţii desfăşurate şi a faptului că activitatea lor nu este normată, funcţionarilor publici de conducere nu li se aplică acest regim al orelor lucrate peste program; dreptul de a fi ales sau numit într-o funcţie de demnitate publică, cu excepţia funcţionarilor publici civili din ministerele privind apărarea naţională, ordinea publică şi siguranţa naţională (art. 33); dreptul la concediu de odihnă, concedii medicale şi la alte concedii (art. 34, alin. 1). În alin 2 al aceluiaşi articol, se stipulează că, funcţionarii publici au dreptul, pe lângă indemnizaţia de conducere, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Motivaţia acestei indemnizaţii rezultă din faptul că, acest concediul de odihnă are o importanţă deosebită pentru influenţarea pozitivă a stării de sănătate a funcţionarului public şi pentru creşterea randamentului acestuia. Aşa cum s-a menţionat, funcţionarii publici mai au dreptul şi la concedii medicale plătite conform legii, la concedii de studii plătite sau fără salariu, precum şi la concedii plătite pentru maternitate şi pentru creşterea şi educarea copilului şi alte concedii conform legii. În perioada concediului de boală, a concediului de maternitate şi a celui pentru creşterea şi educarea copilului, raportul de serviciu a celui în cauză nu poate fi modificat decât din iniţiativa funcţionarului public (art.35); dreptul la condiţii normale de muncă şi igienă de natură să le ocotească sănătatea şi integritatea fizică şi psihică (art. 36). Acest drept se poate exercita fie prin asigurarea condiţiilor corespunzătoare de muncă şi igienă la locul de muncă, fie în cazuri excepţionale, prin schimbarea compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea, pentru motive de sănătate. Schimbarea compartimentului se poate face pe o funcţie publică corespunzătoare, dacă funcţionarul public este apt profesional să îndeplinească noile atribuţii care îi revin; dreptul la asistenţă medicală, proteze şi medicamente, în condiţiile legii (art. 37); Æ È 萏Ũ搒Ũ葞Ũ摧圥Œ ̤̀☊଀᥆ሀ桤ā愀̤摧湦˜᐀ei luni echivalentul salariului de bază din ultima lună de activitate a funcţionarului public decedat; dreptul la protecţia legii în exercitarea atribuţiilor (art. 40). Fiind purtător al autorităţii publice, funcţionarul public şi familia sa sunt protejaţi, atât prin mijloace administrative, cât şi penale. Potrivit art. 41 din Statutul funcţionarilor publici, autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea este obligată să asigure protecţia funcţionarului public împotriva ameninţărilor, violenţelor, faptelor de ultraj cprora le-ar putea fi victime în exercitarea funcţiei publice sau în legătură cu aceasta. Pentru garantarea acestui drept, entitatea publică este obligată să ceară sprijinul organelor abilitate, potrivit legii. dacă în timpul exercitării atribuţiilor, funcţionarul public a suferit un prejudiciu material din culpa autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, aceasta este obligată să-l despăgubească conform legii. DREPTURILE FUNCŢIONARILOR COMUNITARI Din perspectiva Statutului care prevede regulamentele şi reglementările aplicabile funcţionarilor şi altor agenţi ai Comunităţilor Europene, este funcţionar al Comunităţilor orice pesoană care a fost numită în condiţiile Statutului sus-menţionat, într-o funcţie permanentă într-una din instituţiile U.E., printr-un act scris al autorităţii învestite cu putere de numire din această instituţie. Reglementarea legală a aspectelor privind drepturile şi obligaţiile funcţionarului se regăseşte în titlul II, din acelaşi statut. Astfel, din perspectiva acestuia, drepturile funcţionarului comunitar sunt următoarele: dreptul de opinie şi exprimare este recunoscut funcţionarului public comunitar. Acest drept trebuie exercitat cu respectarea obligaţiei de loialitate faţă de instituţia comunitară căreia îi aparţine, precum şi de obligaţia de rezervă şi discreţie (art. 17); dreptul de asociere este recunoscut, de asemenea, funcţionailor comunitari. Ei pot fi membri ai organizaţiilor sindicale şi profesionale ale funcţionarilor comunitari (art. 24bis). În prezent, sunt recunoscute şi funcţionează 6 sindicate, interesant fiind de menţionat faptul că doar 30% din personalul Comunităţii este înscris în unul dintre acestea; dreptul la grevă este recunoscut funcţionarilor comunitari, cu toate că el nu este expres prevăzut de statut; dreptul fundamental la concediu anual de odihnă este recunoscut funcţionarilor comunitari. Acesta are o durată de minim 24 de zile lucrătoare, la care se adaugă un număr suplimentar de zile, în funcţie de vechimea în muncă. Alături de concediul de odihnă, funcţionarilor comunitari le este recunoscut şi dreptul la concediu pe perioada în care funcţionarul îndeplineşte o funcţie electivă, precum şi dreptul la concediu pentru creşterea unui copil mai mic de 5 ani sau handicapat; dreptul de a candida la funcţii elective. În cazul în care funcţionarul european va fi ales într-o astfel de funcţie, autoritatea învestită cu putere de numire va adopta una dintre următoarele soluţii: fie va menţine în activitate funcţionarul, acesta realizând un cumul de funcţii, fie funcţionarul va fi considerat în concediu pe perioada mandatului electiv. Decizia de alegere între aceste soluţii se va face în funcţie de importanţa fiecărei funcţii şi de obligaţiile care îi revin titularului ei (art. 15, alin. 2); dreptul la carieră le este recunoscut funcţionarilor europeni. Pornind de la premisa că o carieră normală permite avansarea în interiorul aceleiaşi categorii, cu aspecte specifice pentru fiecare dintre ele, notarea funcţionarilor publice europeni se face după anumite criterii specifice. Prevederile legale aplicabile acestor aspecte se regăsesc în Titlul III al Statutului, Capitolul III, care reglementeayă problemele „notării, avansării în eşalon şi promovării”; dreptul la pensie al funcţionarilor comunitari îmbracă cele două forme cunoscute şi în legislaţia românească, respectiv pensionarea la cerere (la împlinirea vârstei de 60 de ani, pentru o vechime de 35 de ani) şi pensionarea pentru limită de vârstă (se realizează din oficiu, la împlinirea vârstei de 65 de ani, atât la bărbaţi, cât şi la femei); dreptul la perfecţionarea pregătirii profesionale. Pe parcursul derulării unei cariere europene, persoana care ocupă o asemenea funcţie nu trebuie să stagneze din punctul de vedere al pregătirii profesionale. Astfel, doctrina comunitară recunoaşte obligaţia U.E. de a favoriza perfecţionarea pregătirii profesionale a funcţionarilor comunitari; dreptul de a fi remunerat pentru activitatea prestată este reglementat în Titlul V al Statutului , intitulat „regimul pecuniar şi avantajele sociale ale funcţionarilor”. Importanţa care se acordă acestei probleme este subliniată de faptul că acest aspect face obiect de reglementare a unui titlu separat. În afară de salariul de bază, funcţionarii comunitari au dreptul la diferite sporuri şi indemnizaţii. De asemenea, aceştia sunt îndreptăţiţi să primească anumite alocaţii familiale, precum şi indemnizaţii de deplasare ori restituirea cheltuielilor ocazionate de debutul în funcţie, mutare etc. În caz de deces al unui funcţionar, moştenitorii acestuia primesc retribuţia globală a defunctului timp de 3 luni după decesul acestuia; dreptul la protecţie socială vizează nu doar funcţionarul comunitar, ci şi membrii familiei acestuia (soţ/soţie, copii, persoane aflate în întreţinerea sa). Acest drept este reglementat în Capitolul 2 al Titlului V, intitulat „securitatea socială” şi vizează aspecte precum: riscul împotriva bolilor, asigurări medicale, anumite prestaţii băneşti acordate în caz de deces, de invaliditate totală sau parţială, pentru cheltuieli medicale şi farmaceutice etc.; dreptul la ajutor şi asistenţă a funcţionarului public din partea U.E. (art. 24) presupune orice urmărire împotriva autorilor unor fapte de ameninţări, ultraje, injurii, defăimări sau atentate împotriva persoanei şi bunurilor funcţionarului sau membrilor familiei sale care sunt legate de calitatea de funcţionar. De asemenea este prevăzut principiul solidarităţii între instituţie şi funcţionar pentru prejudiciile produse de acesta, în măsura în care acesta nu se găseşte însă, cu intenţie sau prin neglijenţă gravă, la originea acestor prejudicii şi nu s-a putut obţine repararea de către autorul lor; dreptul de a-i fi comunicată în scris orice decizie cu caracter individual care îl priveşte pe funcţionar (art. 25). Prin aceasta se realizează fundamentarea de facto şi de iure a deciziei, se asigură transparenţa acţiunii autorităţii şi se facilitează controlul jurisdicţional exercitat de autorităţile competente. CONCLUZII Având în vedere cele prezentate mai sus, se poate spune că drepturile funcţionarilor publici pot fi împărţite în două categorii: drepturi pe care le au funcţionarii în legătură cu funcţia pe care o exercită; drepturi pe care le au funcţionarii în legătură cu profesia. Odată cu numirea pe funcţie şi investirea cu competenţă, funcţionarul are dreptul la exercitarea funcţiei sale - trebuie să fie respectat ca persoană, să i se respecte dispoziţiile, să i se înlesnească realizarea funcţiei. Organele administraţiei publice trebuie să sprijine, să asigure realizarea atribuţiilor de serviciu pe care le au funcţionarii acestor entităţi publice - ori de câte ori funcţionarul are probleme, este împiedicat să-şi exercite drepturile specifice funcţiei, administraţia este obligată să intervină şi să asigure realizarea funcţiei publice folosind mijloace de convingere sau, chiar de constrângere. De asemenea, exercitarea acestor drepturi faţă de cei administraţi se face în limitele competenţei legale ce revine autorităţii sau instituţiei publice din care face parte, neputând exercita alte drepturi specifice altor organe decât cele conferite de propria lege de organizare, de normele speciale sau de dispoziţiile ierarhice. În ceea ceea ce priveşte drepturile funcţionarilor în legătură cu profesia, trebuie observat că toate funcţiile publice au caracter profesional, pentru fiecare în parte este necesară îndeplinirea unor condiţii de studii. Totodată, trebuie subliniat accentul pe care atât legislaţia europeană, cât şi cea naţională îl pune pe perfecţionarea pregătirii profesionale a funcţionarilor publici, aceştia fiind sprijiniţi de către entităţile publice în realizarea acestui drept. Prevederile legale, naţionale şi comunitare, referitoare la drepturile de care beneficiază funcţionarii publici sunt concepute în scopul de a-i stimula şi motiva prin crearea de conditii optime necesare exercitării funcţiilor de serviciu, prin garantarea drepturilor de asistenţă socială adecvată, precum şi prin protecţia juridică oferită acestei categorii de personal care îşi desfăşoară activitatea pentru organizarea executării şi executarea în concret a legilor. ≈ PAGE PAGE 11 쥁@