Referat PROCEDURA PLANGERII PREALABILE 2

Mai jos puteti citi fragmente din Referat PROCEDURA PLANGERII PREALABILE 2 si de asemenea puteti face Download Referat PROCEDURA PLANGERII PREALABILE 2

Citeste fragmente din Referat PROCEDURA PLANGERII PREALABILE 2

PROCEDURA PLANGERII PREALABILE Capitolul 1 Consideratii generale privind plangerea prealabila Intr-un stat de drept, ordinea juridica se stabileste si se mentine cu ajutorul normelor de drept. Aceste norme prevad reguli de conduita, pe care trebuie sa le respecte membrii colectivitatii, precum si sanctiunile ce vor fi aplicate in cazul incalcarii lor. Regulile de drept – in majoritatea lor – sunt exprimate intr-o anume forma: legea . Stabilirea prin lege a faptelor care constituie infractiuni, precum si a cadrului de sanctiuni penale, are un dublu rol: in primul rand sa arate membrilor societatii care sunt faptele interzise de legea penala si, totodata, sa-i avertizeze cu privire la consecintele savarsirii unor astfel de fapte, indeplinind astfel functia de prevenire generala, iar in al doilea rand sa asigure corecta incadrare a faptelor prin care ar fi incalcata legea penala, si o justa sanctionare a celor care au savarsit asemenea fapte, deci functia de prevenire speciala. In articolul 2 din Codul penal, legea prevede care sunt faptele ce constituie infractiuni, pedepsele ce se aplica infractorilor si masurile ce se pot lua in cazul savarsirii acestor fapte. Savarsirea infractiunii, chiar atunci cand este descoperita si dovedita prin administrarea probelor, retinuta in sarcina unui faptuitor, nu impune aplicarea automata a pedepsei. Pentru a se ajunge la sanctionarea infractorului este nevoie de interventia justitiei penale, in sensul condamnarii acestuia de catre instanta competenta pe baza unei judecati. Necesitatea restabilirii ordinii de drept incalcate prin savarsirea infractiunilor a condus la instituirea regulei potrivit careia declansarea si desfasurarea procesului penal se fac din oficiu (principiul oficialitatii procesului penal). In cazul infractiunilor de o gravitate redusa sau al acelora care privesc relatiile dintre persoane ori viata personala a acestora, Codul penal si alte legi cu dispozitii penale prevad ca actiunea penala nu poate fi pusa in miscare sau exercitata decat in cazul in care persoana vatamata si-a exprimat vointa de tragere la raspundere penala a faptuitorului prin introducerea unei plangeri prealabile la autoritatile judiciare. Plangerea prealabila constituie o institutie de drept penal, lipsa ei reprezentand o cauza de inlaturare a raspunderii penale (art.131 Cod penal). Institutia are si un reflex procesual, care se repercuteaza direct asupra posibilitatii exercitarii actiunii penale si deci implicit asupra tragerii la raspundere penala. Din punctul de vedere al dreptului penal plangerea prealabila constituie o conditie de pedepsibilitate, iar sub aspectul dreptului procesual penal o conditie de procedibilitate . Asa cum subliniam, in cazul infractiunilor pentru care legea prevede necesitatea plangerii prealabile a partii vatamate, actiunea penala nu se poate exercita in lipsa acestei plangeri, art. 279 Cod de procedura penala . Plangerea prealabila nu constituie numai o modalitate de sesizare a organului judiciar, ci reprezinta o conditie indispensabila pentru punerea in miscare a actiunii penale. Dispozitiile art. 279 se coroboreaza si cu cele prevazute de art. 10 Cod de procedura penala unde se prevede ca actiunea penala nu poate fi pusa in miscare, iar daca a fost pusa in miscare, nu mai poate fi exercitata daca lipseste plangerea prealabila ( lit. f) sau aceasta a fost retrasa (lit. h). Legea penala determina cazurile cand pentru exercitarea actiunii penale este necesara o plangere prealabila pornind de la imprejurarea ca infractiunile respective sunt dintre acelea care prin natura lor privesc relatiile sociale limitate indeosebi la interesele personale ale partilor. Codul penal prevede ca actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila in cazul unor infractiuni privind: lovirea sau alte violente (art.180), vatamarea corporala din culpa ( art. 181), violarea de domiciliu (art. 192), amenintarea ( art. 193), violarea secretului corespondentei ( art.195), divulgarea secretului profesional (art.196), violul (art. 197 alin.1), furtul pedepsit la plangere prealabila ( art.210), abuzul de incredere ( art. 213), distrugerea ( art.217), abandonul de familie (art.305), nerespectarea masurilor privind incredintarea minorului (art. 307), tulburarea folosintei locuintei (art. 320) s.a. Articolele 205, 206 din Codul penal privind insulta si calomnia au fost abrogate prin art.I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 privind modificarea si completarea Codului penal . Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 62/2007 (M.Of. nr.104/12.02.2007) a constatat ca dispozitiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006, partea referitoare la abrogarea art. 205, 206 si 207 din Codul penal, sunt neconstitutionale. Reglementari ale plangerii prealabile se gasesc si in unele legi speciale dintre care amintim: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe ( M.Of. nr. 60/1996), Legea nr.51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat modificata si completata prin O.U.G. nr. 190/2005(M.Of . nr. 1179/2005) precum si altele. Pentru faptele penale savarsite in afara teritoriului tarii de straini sau de o persoana fara cetatenie care nu domiciliaza pe teritoriul tarii si carora li se aplica principiul universalitatii legii penale ( art.6 Cod penal), trebuie avute in vedere si dispozitiile legale straine cu privire la plangerea prealabila. Astfel, potrivit exceptiei inscrise in art. 6 alin. 3 Cod penal, faptuitorul nu poate fi actionat in tara noastra daca, potrivit legii statului in care a savarsit infractiunea este necesara plangerea prealabila si aceasta nu s-a produs. In asemenea cazuri, se considera ca cei vatamati sunt in masura sa aprecieze daca este cazul sa declanseze un proces penal, punerea in miscare a actiunii penale fiind conditionata de manifestarea unui drept exclusiv al partii vatamate . Impotriva vointei celui vatamat procesul penal nu se poate desfasura. Intrucat suportul sau juridic – actiunea penala – se caracterizeaza in acest caz prin disponibilitate, organele judiciare nu pot exercita atributiunile lor din oficiu. Conditiile de forma si de fond pe care trebuie sa le indeplineasca plangerea prealabila pentru a-si produce efectele se refera, printre altele, la titularul plangerii prealabile , deci, cine poate introduce plangerea prealabila, termenul in care se introduce, ce elemente trebuie sa cuprinda plangerea prealabila, acestea fiind prevazute de art. 283 Cod de procedura penala. Referitor la continutul plangerii prealabile, sunt situatii in care nerespectarea unor conditii generale duc la nulitatea plangerii, printre acestea amintim descrierea faptei, aratarea faptuitorului, a probelor pe care considera ca sustin cele afirmate, indicarea partii responsabile civilmente, precum pentru a capata caracterul unei plangerii prealabile se cere si manifestarea de vointa ca faptuitorului sa fie tras la raspundere penala. Deoarece conditiile social-politice au determinat schimbari in mai multe domenii importante, avand in vedere aderarea si integrarea tarii noastre la Uniunea Europeana, legislatia trebuie sa fie compatibila cu cea din celelalte state membre . Asa fiind, s-a modificat legislatia in privinta modului de adresare a plangerii, de administrare si solutionare a cauzelor, reforma in domeniul justitiei avand scop principal o mai buna administrare a justitiei. Capitolul 2 Plangerea prealabila, institutie a dreptului penal si a dreptului procesual penal 2.1.Natura juridica a plangerii prealabile Savarsirea de infractiuni da dreptul statului sa traga la raspundere penala pe infractor, activitate ce se realizeaza intr-un proces penal. In acelasi timp, art.1 prevede ca “scopul procesului penal este constatarea la timp si in mod complet a faptelor penale”. Rezulta ca organele judiciare au dreptul, dar, in acelasi timp si obligatia de a desfasura activitatea procesuala ori de cate ori s-a savarsit o infractiune. Opereaza in acest caz, principiul oficialitatii reglementat de art. 2 Cod de procedura penala, care prevede ca actele necesare, desfasurarii procesului penal se indeplinesc din oficiu, afara de cazul cand, prin lege, se dispune altfel. De la acest principiu sunt prevazute, prin lege, unele exceptii, atribuind si altor persoane dreptul de a efectua unele acte procesuale . O asemenea exceptie priveste conditionarea punerii in miscare a actiunii penale pentru anumite fapte de manifestarea de vointa a persoanei vatamate ca aceasta actiune sa fie pusa in miscare, exprimata prin introducerea unei plangeri prealabile la organele judiciare competente a dispune inceperea procesului penal (art. 221 alin. 2, art. 279 alin. 1 Cod de procedura penala). Ratiunea exceptiei consta fie in gradul mai redus de pericol social abstract al acestor fapte, fie in imprejurarea ca aducerea acestora in fata instantei, cu publicitatea pe care o implica procesul, ar putea fi sursa unor neplaceri sau suferinte psihice pentru persoana vatamata sau ar da nastere la diferite conflicte intre persoane care fac parte din aceeasi familie sau din acelasi mediu social . Potrivit art. 279 Cod de procedura penala in cazul infractiunilor pentru care este necesara plangerea prealabila a persoanei vatamate, actiunea penala nu se poate pune in miscare si exercita in lipsa acestei plangeri. Deci, plangerea prealabila nu reprezinta numai o modalitate de sesizare a organului judiciar, ci si o conditie indispensabila pentru punerea in miscare a actiunii penale. Institutia plangerii prealabile isi are sediul materiei in Partea speciala a Codului de procedura penala din anul 1968, republicat 1997, cu modificarile si completarile ulterioare, in cadrul Titlului I - Urmarirea penala - Capitolul VIII. art. 279 - 286. Putem defini plangerea prealabila, ca fiind actul procesual prin care persoana vatamata printr-o infractiune isi manifesta vointa de a fi tras la raspundere penala cel ce a savarsit-o, act fara de care nu poate interveni raspunderea penala si, ca urmare, nu poate incepe si nici continua procesul penal. Dupa o opinie unanim admisa astazi in literatura de specialitate , plangerea prealabila constituie o institutie a dreptului penal dar si a dreptului procesual penal, fiind reglementata, pe de o parte, de Codul penal si alte legi penale, iar pe de alta parte de Codul de procedura penala. Lipsa plangerii prealabile sau retragerea ei impiedica exercitarea actiunii penale atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul judecatii. Plangerea prealabila cuprinde o dubla manifestare de vointa a persoanei vatamate. In primul rand, constituie o incunostiintare a organelor judiciare cu privire la savarsirea unei infractiuni si in al doilea rand, plangerea prealabila da expresie vointei persoanei vatamate ca acea infractiunea sa fie urmarita sau judecata, ridicand astfel impedimentul ce s-ar opune activitatii procesual penale. In urma acestei manifestari de vointa, organul de urmarire penala sau, dupa caz instanta de judecata poate dispune declansarea procesului penal si punerea in miscare a actiunii penale. Din punct de vedere procesual, plangerea prealabila scrisa este un act de sesizare a organului competent sa o primeasca, iar nu un act de punere in miscare a actiunii penale. Acest act de sesizare constituie o conditie pentru ca organul judiciar competent sa poata proceda la punerea in miscare a actiunii penale. Plangerea prealabila nu este prin urmare un act ce contine punerea in miscare a actiunii penale, ci este un act in temeiul caruia organele in drept pun in miscare actiunea penala. Textele din Codul penal si din Codul de procedura penala prevad ca actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila si nu prin plangerea prealabila (art. 131, art. 193 alin. 2 Cod penal si art. 279 Cod de procedura penala). Si in cazul in care legea cere plangerea prealabila, titular al actiunii penale, deci al dreptului de a o pune in miscare ca si de a dispune de ea, este, prin urmare, tot statul, prin organele judiciare, si nu persoana vatamata. Persoana vatamata care nu introduce sau care isi retrage plangerea prealabila nu dispune de actiunea penala, ci face doar sa fie indeplinita conditia sub care statul a facut declaratia anticipata de renuntare la actiunea penala. Plangerea prealabila, ca act de sesizare, se deosebeste de celelalte acte de sesizare obisnuita a organelor de urmarire penala (denunt, plangere, sesizare din oficiu) prin caracterul ei necesar si indispensabil, de conditie pentru pornirea procesului penal, ca si prin caracterul exclusiv, plangerea prealabila fiind singurul mod de sesizare valabila pentru pornirea procesului penal pentru anumite infractiuni, aceasta neputand avea loc daca s-a produs o sesizare obisnuita. Deosebirile dintre plangerea prealabila si institutia plangerii prevazute de art. 222 Cod de procedura penala sunt urmatoarele : • plangerea reprezinta numai un act de sesizare a organelor judiciare prevazut de art. 222 Cod de procedura penala, cata vreme plangerea prealabila, pe langa faptul ca este o modalitate speciala de sesizare a organelor judiciare, este in acelasi timp, si o conditie de pedepsibilitate si de procedibilitate; • plangerea nu reprezinta singurul mod de sesizare a organelor judiciare, art.221 Cod de procedura penala, reglementand si denuntul ca mod de sesizare sau sesizarea din oficiu, cata vreme, plangerea prealabila reprezinta singurul act de sesizare pentru unele infractiuni prevazute in mod special; • plangerea, odata depusa la organul judiciar, nu mai poate fi retrasa, operand in acest caz principiul oficialitatii, pe cand, in situatia plangerii prealabile, principiul oficialitatii nu-si are aplicabilitate, iar persoana vatamata are posibilitatea de a opera cu cele doua institutii, de a-si retrage plangerea prealabila sau de a realiza impacarea cu invinuitul sau inculpatul. 2.2.Plangerea prealabila, institutie a dreptului penal substantial si a dreptului procesual penal Codul penal si alte legi cu dispozitii penale prevad, in cazul anumitor infractiuni, ca actiunea penala nu poate fi pusa in miscare sau exercitata decat in cazul in care persoana vatamata si-a exprimat vointa de tragere la raspundere penala a faptuitorului prin introducerea unei plangeri prealabile la autoritatile judiciare. Ca urmare, lipsa plangerii prealabile a fost inclusa intre cauzele care inlatura raspunderea penala (art. 131 Cod penal). Acelasi efect de a inlatura raspunderea penala il are si retragerea plangerii prealabile atunci cand legea prevede necesitatea unei plangeri prealabile. Din punctul de vedere al legii penale, plangerea prealabila apare ca o conditie de pedepsibilitate , de punitate sau, in alti termeni, de aplicare a sanctiunilor prevazute de legea penala. Lipsa plangerii prealabile sau neintroducerea ei in conditiile prevazute de lege (titular, termen) atrage inlaturarea raspunderii penale, ca neindeplinita conditia de aplicare a sanctiunii prevazute de legea penala. Conditionarea tragerii la raspundere penala, pentru unele infractiuni, de existenta plangerii prealabile a partii vatamate isi are temeiul in anumite consideratiuni social-politice si de politica penala. S-a considerat, in primul rand, ca din punctul de vedere al realizarii scopului legii penale si al restabilirii ordinii de drept si a linistei sociale recurgerea, din oficiu, la constrangerea juridica prin mijloace de drept penal este calea cea mai potrivita. Sunt totusi fapte incriminate de legea penala care prezinta un grad redus de pericol social, prin aceea ca ele nu au aceea rezonanta sociala care sa impuna neaparat aplicarea de sanctiuni penale. Apoi, sunt alte fapte care se petrec, de regula, in cercul mai restrans al anumitor grupuri sociale, cu o rezonanta mai mult individuala decat sociala. In astfel de situatii, daca cei individual lezati nu cred ca e cazul sa sesizeze organele penale, e mai potrivit ca societatea sa renunte la tragerea din oficiu la raspundere penala a faptuitorilor. In sfarsit, in cazul altor infractiuni, punerea in miscare a procesului penal sau dezbaterile din proces ar putea uneori arunca o lumina defavorabila asupra partii vatamate, in special infractiunile care se refera la viata personala a acesteia (violarea secretului corespondentei sau a secretului profesional). Intr-o atare situatie procesul penal nu este favorabil partii vatamate. In cazul altor infractiuni, care prezinta un pericol social redus si care in genere privesc relatii dintre persoane apartinand fie aceleiasi familii, fie aceluiasi mediu social, persoana vatamata apreciaza ca recurgerea la justitie nu ar fi mijlocul cel mai indicat pentru obtinerea unei satisfactii si evitarea altor conflicte. Aceste consideratii au determinat admiterea institutiilor plangerii prealabile si a impacarii partilor, potrivit carora tragerea la raspundere penala si continuarea procesului penal sunt lasate la aprecierea persoanei vatamate. Aceasta persoana va decide, in cazurile prevazute de lege, daca este cazul ca infractorul sa fie sau nu tras la raspundere penala, si in caz afirmativ, sa faca plangere prealabila. In caz negativ, lipsa plangerii prealabile duce la inlaturarea raspunderii penale. Cu alte cuvinte, lipsa plangerii prealabile devine o cauza de inlaturare a raspunderii penale, acelasi lucru in caz de retragere a plangerii prealabile sau in caz de impacare a partilor. Asa cum am mai precizat lipsa plangerii prealabile, ca si retragerea plangerii constituie cauze de inlaturare a raspunderii penale, care pentru a putea produce efecte juridice trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: a) sa fie vorba de infractiuni pentru care legea prevede ca actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila. Aceasta conditie delimiteaza sfera infractiunilor pentru care tragerea la raspundere penala este subordonata plangerii prealabile, iar lipsa acestei plangeri prealabile atrage inlaturarea acestei raspunderi. b) plangerea prealabila trebuie sa fie facuta de persoana vatamata, potrivit dispozitiei din alin. 1 art. 131 Cod penal. Rezulta deci ca persoana vatamata este titularul dreptului de a provoca punerea in miscare a procesului penal prin introducerea plangerii prealabile. c) plangerea prealabila trebuie facuta in conditii legale, adica in conditii care privesc forma, locul si termenul introducerii plangerii prealabile. • d) plangerea prealabila se adreseaza, organelor judiciare. Potrivit dispozitiei din alin. 2, art. 131 Cod penal, retragerea plangerii prealabile constituie, la fel cu lipsa plangerii prealabile, o cauza de inlaturare a raspunderii penale. Retragerea plangerii prealabile este un act de vointa unilateral, manifestat de persoana vatamata, care a facut plangere prealabila si care apoi revine retragand plangerea facuta, si care trebuie sa fie reala si nederminata de dol sau violenta . De exemplu, retragerea plangerii prealabile s-a considerat a fi obtinuta prin dol atata vreme cat in cazul unui abuz de incredere inculpatul a promis restituirea bunurilor detinute si ulterior nu a respectat promisiunea. Aceasta manifestare de vointa a partii vatamate trebuie sa fie explicita (declarata formal). Este totusi considerata ca o retragere implicita lipsa nejustificata a partii vatamate de la doua termene consecutive in fata instantei de judecata. Retragerea plangerii prealabile trebuie sa fie totala si neconditionata, adica sa priveasca atat latura penala, cat si cea civila a procesului. Cu alte cuvinte, partea vatamata nu poate renunta numai la actiunea penala si nu poate conditiona retragerea plangerii prealabile de acordarea despagubirilor civile. Retragerea plangerii prealabile trebuie sa se faca intr-un anumit interval de timp care se situeaza intre momentul depunerii sale si pana la intervenirea hotararii definitive de judecata. Potrivit dispozitiilor din Codul penal, retragerea plangerii prealabile are efect juridic inlaturarea raspunderii penale. O alta institutie care actioneaza alaturi de retragerea plangerii prealabile o reprezinta impacarea partilor, care inlatura raspunderea penala in anumite cazuri expres prevazute de lege. In principiu, impacarea partilor trebuie sa se realizeze in fata organului judiciar si pana la ramanerea definitiva a hotararii, cu toate acestea, exista posibilitatea ca impacarea sa fie consemnata intr-un act autentic, pe care partile sau numai una din ele il prezinta instantei de judecata. Conditiile pe care trebuie sa fie indeplinite ca aceasta institutie sa produca efecte juridice sunt urmatoarele: -impacarea intervine intre persoana vatamata si inculpat; -impacarea partilor reprezinta un act bilateral ce intervine intre doua parti pentru a stinge actiunea penala si civila, care trebuie exprimat printr-o declaratie de vointa clara, neechivoca a celor doua parti . Acordul de vointa trebuie sa fie neviciat, sa nu fi fost dat sub influenta violentei, a dolului sau erorii . -impacarea este personala in sensul ca produce efecte numai fata de persoana sau persoanele cu care partea vatamata s-a impacat, produce efecte in personam ; spre deosebire de lipsa plangerii prealabile care produce efecte in rem; -impacarea partilor trebuie sa fie totala, atat sub aspectul laturii penale cat si a celei civile; -impacarea partilor trebuie sa fie neconditionata; -impacarea partilor trebuie sa fie definitiva, adica sa nu mai existe o cale de revenire asupra ei ; -impacarea partilor poate interveni oricand dar nu mai tarziu de a se pronunta hotararea definitiva de condamnare ( atat in cursul urmaririi penale, a judecatii in prima instanta, in apel sau recurs). Conform art.132 alin.1 Cod penal, impacarea partilor in cazurile prevazute de lege, inlatura raspunderea penala si stinge si actiunea civila. Legea penala prevede cazurile cand, pentru exercitarea actiunii penale, este necesara plangerea prealabila, evidentiindu-se faptul ca infractiunile vizate privesc relatiile sociale limitate in special la interesele personale ale partilor. Codul penal prevede necesitatea plangerii prealabile a persoanei vatamate in cazul mai multor infractiuni: lovirea sau alte violente (art. 180), vatamarea corporala (art.181), vatamarea din culpa (art. 184 alin 1si 3), violarea de domiciliu (art.192 alin.1), violarea secretului corespondentei (art. 195), divulgarea secretului profesional (art.196), violul (art. 197 alin.1), furtul pedepsit la plangerea prealabila (art. 210), inclusiv cel calificat, abuzul de incredere (art. 213 alin. 2), gestiunea frauduloasa ( art. 214 alin. 3), distrugerea (art. 217 alin.1), abandonul de familie (art. 305), nerespectarea masurilor privind incredintarea minorilor (art. 307), tulburarea folosintei locuintei (art. 320). Intre celelalte infractiuni din Codul penal in vigoare si Noul Cod penal (Legea nr.301/2004 Codul penal, a carei data de intrare in vigoare a fost prorogata pana la data de 1 septembrie 2008, potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 566 din 30 iunie 2006.) exista urmatoarele corespondente: art. 180 = art. 185; art. 181 = 196; art. 184 = art. 189; art.192 = art. 208; art. 195 =212; art. 196 = 214; art. 197 = 217; art. 206 = 225; art. 210 = 251; art. 213 = art. 256; art. 214 = art. 258; art. 217 = art. 263; art. 305 = 228; art. 307 = art. 230 si art. 320 = art. 364. Referitor la art. 220 Cod penal, tulburarea de posesie, deoarece prin modificarile aduse prin Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei precum si unele masuri adiacente, deoarece nu mai este prevazut ca actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, se considera ca acest articol nu mai face parte din categoria infractiunilor urmarite la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Sesizarea organului de urmarire penala urmand sa fie facuta prin modalitatile prevazute de art. 222 Codul de procedura penala, iar actiunea penala sa fie pusa in miscare din oficiu. Aceste aspecte au fost deja clarificate urmare adoptarii Legii nr. 356/2006 pentru modificarea Codului de procedura penala. In acest sens s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie, care printr-un recurs in interesul legii (Decizia nr. XX/12.06.2006 publicata in Monitorul Oficial nr.7/05.01.2007), prin care s-a statuat ca pentru infractiunea de tulburare de posesie, sesizarea instantei se face din oficiu, prin rechizitoriu. Unele infractiuni sunt prevazute si in legi speciale cu dispozitii penale, cum sunt, de exemplu, Legea nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat (art. 33 alin. 2 si 4) cu modificarile si completarile ulterioare, iar in unele legi cu dispozitii penale se prevede ca, pentru anumite infractiuni, actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate dar si la sesizarea unui anumit organ sau unei anumite persoane. In aceste cazuri, exista un caz de impiedicare alternativ, daca nu s-a produs sesizarea organului competent, se poate face, in termenul legal, plangerea prealabila de catre persoana vatamata si invers. Cat timp nu s-a actionat prin nici unul din aceste moduri speciale de sesizare, nu poate interveni raspunderea penala. Daca sesizarea nu poate fi retrasa, retragerea plangerii prealabile este posibila, iar actiunea penala se stinge. In cazul infractiunii de concurenta neloiala, actiunea penala se pune in miscare la plangerea partii vatamate ori la sesizarea camerei de comert si industrie teritoriala sau a altei organizatii profesionale (art. 8 Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale), dar nefiind precizat ca plangerea este prealabila, inseamna ca retragerea ei nu stinge actiunea penala. Dupa cum rezulta din exemplificarea infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, se poate trage concluzia ca statul a inteles sa renunte la dreptul sau exclusiv de exercitiu a actiunii penale in favoarea persoanei vatamate pentru unele infractiuni care au un grad mai redus de pericol social si privesc interese cu implicatii individuale sau de familie, care ar putea fi afectate mai mult daca s-ar declansa actiunea penala fara acordul lor. Politica judiciara penala poate fi realizata cu o mai mare eficienta sociala daca, pentru astfel de infractiuni, se tine seama de vointa persoanelor vatamate decat daca s-ar trece peste aceasta vointa . In aceasta conceptie, legea penala a recunoscut persoanei vatamate un drept absolut si exclusiv in aplicarea legii penale, prin reglementarea plangerii prealabile. Dreptul este absolut, caci exercitarea actiunii penale depinde numai de vointa persoanei vatamate prin infractiune, neintroducerea sau retragerea plangerii prealabile fiind o cauza de impiedicare la punerea in miscare si la exercitarea actiunii penale. Dreptul este exclusiv cu unele exceptii in sensul ca nicio alta persoana - cum ar fi substituitii procesuali - nu beneficiaza de acest drept in locul persoanei vatamate avand exercitiul deplin al drepturilor sale. In legatura cu reglementarea penala a plangerii prealabile trebuie subliniat caracterul indivizibil al acesteia, care produce o extindere a plangerii prealabile peste vointa persoanei vatamate. Astfel, in cazul in care o fapta a produs vatamari mai multor persoane, raspunderea penala a faptuitorului este antrenata chiar daca plangerea prealabila provine numai de la una din persoanele vatamate, ceea ce inseamna o indivizibilitate activa a plangerii prealabile. Este asa numita indivizibilitatea activa a raspunderii penale, in sensul ca atunci cand in acelasi raport juridic penal sunt mai multe persoane vatamate, adica mai multi subiecti pasivi, atitudinea activa a uneia dintre aceste persoane produce efect ca si cum toate persoanele vatamate ar actiona . De asemenea, se mai prevede ca tragerea la raspunderea penala isi produce efectul chiar daca, in cazul in care desi s-au facut plangeri prealabile de catre mai multe persoane vatamate, numai una dintre acestea isi mentine pangerea prealabila introdusa sau mentinuta numai impotriva unuia. Daca la savarsirea aceleiasi infractiuni au participat mai multi faptuitori, plangerea prealabila introdusa sau mentinuta numai impotriva unuia dintre ei atrage raspunderea penala pentru toti participantii la infractiune - indivizibilitate pasiva. In acest caz, potrivit alin. 4 art. 131 Cod penal, tragerea la raspundere penala a tuturor faptuitorilor va avea loc, chiar daca plangerea prealabila s-a facut sau se mentine numai fata de unul sau unii dintre acestia. Aceasta reglementare isi gaseste justificarea in indivizibilitatea infractiunii, care constituie o unitate juridica independent de numarul celor care au savarsit-o. Persoanei vatamate i s-a acordat dreptul daca trebuie sau nu sa introduca plangere prealabila si deci daca apreciaza ca fapta savarsita trebuie sau nu adusa in fata organelor judiciare. Or, din moment ce persoana vatamata prin plangerea facuta impotriva vreunuia dintre faptuitori a adus inaintea organelor judiciare infractiunea savarsita, aceasta trebuie sa fie urmarita si judecata indivizibil in raport cu toti cei care au contribuit la savarsirea ei. Asadar, intre participanti exista o indivizibilitate pasiva , in sensul ca tragerea la raspundere penala a unuia dintre ei se rasfrange asupra tuturor, adica plangerea facuta fata de unul dintre infractori antreneaza tragerea la raspunderea penala a tuturor celor care au savarsit fapta. In consecinta, lipsa plangerii prealabile fata de unii participanti nu constituie pentru acestia o cauza de inlaturare a raspunderii penale. De asemenea, retragerea plangerii numai in privinta unora dintre participanti nu inlatura raspunderea penala a acestora. In fine, in art. 131 alin. ultim Cod penal se prevede ca atunci cand cel vatamat este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu ori cu capacitate de exercitiu restransa, actiunea penala se pune in miscare si din oficiu. Legea penala a scos, astfel, de sub incidenta necesitatii plangerii prealabile a persoanei vatamate cazurile in care se justifica o protectie speciala din partea autoritatilor judiciare. Daca persoanele indreptatite sa reprezinte persoanele lipsite de capacitate de exercitiu nu au actionat in interesul acestora atunci cand au fost victime ale unei infractiuni sau in cazul celor cu capacitate de exercitiu restransa nu li s-a dat incuviintarea necesara, atunci actiunea penala se pune in miscare si din oficiu. In intrepretarea data de plenul Tribunalului Suprem prin decizia de indrumare nr. 9/1973, legea nu conditioneaza inceperea urmaririi penale din oficiu de neintroducerea in termenul legal de 2 luni a plangerii prealabile de catre cel indreptatit a reclama si nici chiar de declaratia expresa facuta de acesta, inauntrul termenului mentionat, ca nu intelege sa introduca plangere prealabila. De asemenea, retragerea plangerii prealabile se poate face cand actiunea penala a fost pusa in miscare printr-o astfel de plangere prealabila, nu si atunci cand organul de urmarire penala s-a sesizat din oficiu. In ce priveste impacarea partilor, care se aplica in toate cazurile cand o infractiune este supusa plangerii prealabile, aceasta este personala, dar pentru persoanele lipsite de capacitate de exercitiu restransa impacarea se face numai de reprezentantii lor legali, iar cei cu capacitate de exercitiu restransa se pot impaca cu incuviintarea persoanelor prevazute de lege. Impacarea produce efecte si in cazul cand actiunea penala a fost pusa in miscare din oficiu (art. 132 alin.3 Cod penal). In Codul de procedura penala plangerea prealabila este prevazuta sub doua ipostaze: lipsa plangerii prealabile si retragerea acesteia constituie unul dintre cazurile de impiedicare a punerii in miscare si a exercitarii actiunii penale (art. 10 lit. f si h); lipsa plangerii prealabile ca un caz de impiedicare a inceperii urmaririi penale ( art. 221 alin.2), iar daca s-a inceput urmarirea penala, ca un caz de incetare a urmaririi (art. 345 alin.3. In toate aceste ipostaze, plangerea prealabila constituie o conditie de procedibilitate in alti termeni lipsa plangerii prealabile si retragerea acesteia constituie unul dintre cazurile de impiedicare a punerii in miscare si a exercitarii actiunii penale (art. 10 lit. f si h); lipsa plangerii prealabile ca un caz de impiedicare a inceperii urmaririi penale ( art. 221 alin. 2), iar daca s-a inceput urmarirea penala, ca un caz de incetare a urmaririi (art. 345 alin. 3). Asa cum am aratat , institutia plangerii prealabile este reglementata atat pe planul dreptului penal substantial ( art. 131 si 132 Cod penal) dar, cum vom arata in continuare, si pe planul dreptului procesual penal (art. 10, art. 279-286, art. 362, art.479 Cod de procedura penala). Sub acest aspect in cadrul dreptului procesual penal , lipsa plangerii prealabile este reglementata ca o cauza care impiedica punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale ( art. 10 lit. f Cod de procedura penala). Reglementarile existente in dreptul penal material cu privire la institutia plangerea prealabile au rezonante pe planul dreptului procesual penal. In acest sens, in dispozitiile Codului de procedura penala ( art. 221 alin. 2) se arata ca: “ in cazul infractiunilor, pentru care punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de introducerea unei plangeri prealabile de catre persoana vatamata, lipsa acestei plangeri impiedica inceperea urmaririi penale, iar in art.10 lit. f, lipsa acestei plangeri prealabile este considerata ca o cauza care stinge actiunea penala”. In cazurile in care legea prevede expres ca, in vederea tragerii la raspundere penala a faptuitorului, este necesara plangerea prealabila a persoanei vatamate, organele judiciare au obligatia sa constate ca plangerea prealabila a fost facuta cu respectarea conditiilor legale, caci numai astfel ea capata eficienta juridica. Nerespectarea dispozitiilor legale privind introducerea plangerii prealabile echivaleaza cu insasi lipsa acesteia, organele judiciare urmand sa inceteze urmarirea penala sau procesul penal. Se asimileaza cu lipsa plangerii prealabile a persoanei vatamate, nerespectarea dispozitiilor legale privind subiectul indrituit sa faca o asemenea plangere. Exista o asemenea situatie in cazul in care introducerea plangerii prealabile s-a facut de catre o alta persoana decat cele prevazute de lege sau peste termenul legal. Trebuie subliniat faptul ca, in materia substituitilor procesuali, dispozitiile art. 222 alin. 5 Cod de procedura penala nu pot fi aplicate prin analogie si plangerii prealabile. Un alt caz de impiedicare de punere in miscare sau de exercitare a actiuni penale este retragerea plangerii prealabile prevazut de art 10 lit. h Cod de procedura penala, care se infatiseaza ca o manifestare unilaterala de vointa a persoanei vatamate de a-si retrage, in conditiile legii, plangerea facuta. Asa cum am amintit si in cazul de inlaturare a raspunderii penale, retragerea plangerii prealabile trebuie sa fie totala si neconditionata, in sensul ca trebuie sa priveasca ambele laturi, penala si civila ale cauzei . Potrivit art. 13 Cod de procedura penala, in caz de amnistie, prescriptie ori de retragere a plangerii prealabile invinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal si potrivit art. 13 alin. 3 , daca nu se constata vreunul dintre cazurile prevazute in art. 10 lit. a - e Cod de procedura penala., instanta trebuie sa dispuna incetarea procesului penal. Alaturi de retragerea plangerii prealabile, in art. 10 lit. h este reglementata si institutia impacarii partilor, care apare ca un act de intelegere intre faptuitor si partea vatamata, prin care, in conditiile si pentru a inlatura raspunderea penala si celelalte consecinte ale savarsirii infractiunii . Pentru ca impacarea partilor sa conduca la stingerea actiunii penale trebuie indeplinite cumulativ anumite conditii, printre aceste conditii se inscrie necesitatea ca impacarea sa se faca intre persoana vatamata, pe de o parte si invinuit ca inculpat, pe de alta parte. Capitolul 3 Conditii de fond si forma pentru introducerea plangerii prealabile 3.1.Titularul plangerii prealabile 3.1.1. Persoana vatamata - titular al plangerii prealabile Intrucat legiuitorul a reglementat institutia plangerii prealabile pentru a ocroti, in primul rand, interesele celui vatamat prin infractiune, dreptul de a introduce plangerea prealabila are un caracter personal si apartine persoanei vatamate. Dreptul persoanei vatamate de a face plangere prealabila este un drept cu caracter personal, indivizibil si netransmisibil. Dreptul de a face plangere prealabila este personal, putand fi realizat numai de persoana prevazuta de lege. Acest drept nu poate fi transferat altora nici prin acte intre vii, nici prin succesiune. Exercitarea acestui drept poate fi facuta insa, prin mandatar. In acest caz mandatul trebuie sa fie special, iar procura se ataseaza plangerii, dispozitiile art. 222 Cod de procedura penala fiind aplicabile prin analogie. Legea nr.356/2006 privind modificarea si completarea Codului de procedura penala, precum si pentru modificarea altor legi, introduce prin art. 222 Cod de procedura penala.,., dupa alineatul 6, un nou alineat , alineatul 7, care prevede : »Plangerea gresit indreptata la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata, se trimite organului competent ». Mandatul special trebuie sa fie dat in cadrul termenului prevazut pentru introducerea plangerii prealabile, in acest caz fiind necesar ca in procura sa se precizeze impotriva cui se face plangerea prealabila si pentru ce fapta, o procura cu caracter general nu poate servi pentru introducerea plangerii prealabile. In practica s-a pus problema daca mai este necesara plangerea prealabila a persoanei vatamate atunci cand aceasta a decedat inainte de expirarea temenului de introducere. Pentru situatia cand decesul persoanei vatamate nu a fost determinat chiar de catre autorul faptei s-a statuat, in mod corect, ca lipsa manifestarii de vointa a persoanei vatamate, prin neintroducerea plangerii prealabile, echivaleaza cu lipsa acesteia si deci exista obstacolul in promovarea actiunii penale. Datorita faptului ca legea procesual penala prevede expres infractiunile urmaribile la plangerea prealabila, in cazul in care persoana vatamata a decedat, inainte de a se fi implinit termenul de introducere a plangerii prealabile, aceasta nu poate fi exercitata din oficiu. In cazul in care partea vatamata a decedat dupa ce si-a manifestat vointa de a fi urmarit si judecat faptuitorul, deci dupa ce a facut in termen plangerea prealabila, procesul penal continua. Ca atare, e gresita procedura instantei legal investita prin plangerea prealabila a persoanei vatamate cu judecarea faptei de lovire, de a inceta procesul penal constatand ca in cursul judecarii cauzei persoana vatamata a decedat . In practica judiciara s-a stabilit ca lipsa de calitate procesuala a persoanei care a introdus plangerea prealabila la organul competent pentru persoana vatamata nu se acopera printr-un mandat dat dupa depasirea acestor faze ale procesului. Lipsa mandatului special determina incetarea procesului penal in baza art.11 pct. 2 lit.b raportat la art. 10 lit. f Cod de procedura penala. 3.1.2.Titularul plangerii prealabile in cazul persoanelor cu capacitate de exercitiu restransa si a celor fara capacitate de exercitiu. In privinta subiectilor care pot introduce plangerea prealabila la organele competente urmeaza sa observam ca legiuitorul a prevazut posibilitatea ca si alte persoane decat titularul ei sa poata face plangere . O asemenea concluzie se desprinde din dispozitiile art. 284 alin. 2 Cod de procedura penala, unde se arata ca in cazul in care persoana vatamata este un minor sau un incapabil, termenul de doua luni curge de la data cand persoana indreptatita a reclama a stiut cine este faptuitorul. Dispozitiile art. 284 alin. 2 Cod de procedura penala, corelate cu dispozitiile art. 132 alin. 3 Cod penal, ne conduc la concluzia ca pentru persoanele lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa pot face plangerea prealabila reprezentantii lor legali, adica parintii, tutorele sau curatorul. Prin dispozitiile legale mentionate, legiuitorul determina sfera persoanelor care pot introduce plangerea prealabila la organele competente. In urma celor aratate mai sus, subliniem faptul ca dispozitiile art. 222 alin. 5 Cod de procedura penala privind plangerea, ca mod de sesizare a organelor de urmarire penala, nu se aplica in cazul plangerii prealabile, deoarece aceasta din urma constituie o modalitate speciala, prevazuta de lege, prin care persoana vatamata isi exercita dreptul sau exclusiv de a cere tragerea la raspundere penala a faptuitorului. In acest sens, in doctrina s-a aratat, pe buna dreptate, ca plangerea prealabila introdusa de copilul major pentru parinte apare ca fiind facuta de persoana fara calitate, deoarece dispozitiile art. 222 alin 5 Cod de procedura penala, potrivit carora plangerea se poate face, printre altii, si de catre copilul major pentru parinti, nu sunt aplicabile in cazul plangerii prealabile. Din aceleasi considerente, nu pot face plangere prealabila parintii pentru copiii lor majori, si nici un sot pentru celalalt sot. In vederea ocrotirii minorilor fara capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, parintii pot inlocui sau intregi vointa acestora si pot deveni titulari ai plangerii prealabile in cazul in care asemenea categorii de minori au fost vatamate prin infractiuni pentru care legea prevede ca este necesara plangerea prealabila a persoanei vatamate. In acest sens, din coroborarea dispozitiilor art. 284 alin. 2 Cod de procedura penala si ale art. 105 din Codul familiei rezulta ca pentru minorul lipsit de capacitate de exercitiu plangerea se poate face de oricare dintre parinti. Potrivit art.135 alin. 5 Cod penal, in cazul in care cel vatamat este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, actiunea penala se pune in miscare si din oficiu. Asadar, in ipoteza prevazuta de art. 135 alin. 5 Cod penal, functioneaza atat principiul disponibilitatii asupra actiunii penale, cat si principiul oficialitatii. In aceasta privinta, apreciem ca punerea in miscare a actiunii penale se face din oficiu numai in subsidiar, adica numai in ipoteza in care cei indrituiti de lege nu au introdus plangerea prealabila la organele competente. In cazul minorilor cu capacitate de exercitiu restransa, in practica judiciara si in literatura de specialitate s-a apreciat, ca plangerea prealabila trebuie introdusa de catre persoana vatamata, minor cu capacitatea de exercitiu restransa, cu incuviintarea persoanelor prevazute de legea civila. Pe de alta parte, daca un minor a dobandit prin casatorie capacitatea deplina de exercitiu a drepturilor sale, potrivit reglementarilor in vigoare, el poate introduce personal plangerea prealabila, fara sa aiba nevoie de incuviintarea vreunei persoane. In privinta exercitarii si din oficiu a actiunii penale in ipotezele prevazute de art. 131 alin. 5 Cod penal, au fost exprimate opinii diferite. Intr-o alta opinie , se arata ca dispozitiile art. 131 alin. 5 Cod penal sunt aplicabile, fara nici o deosebire, tuturor infractiunilor pentru care legea prevede necesitatea plangerii prealabile a persoanei vatamate. Aceasta a doua opinie o apreciem ca fiind fondata, deoarece in dispozitiile art. 131 alin 5 Cod penal nu se face nici o deosebire intre infractiunile pentru care legea prevede procedura actiunii penale directe la instanta si cele pentru care plangerea prealabila se adreseaza organelor de cercetare penala sau procurorului. Achiesand la acest mod de rezolvare a problemei puse in discutie, subliniem ca persoana vatamata, cu incuviintarea persoanelor prevazute de legea civila, se poate impaca totusi cu faptuitorul, potrivit art. 132 alin 3 Cod penal ipoteza finala din Cod penal. In ipoteza prevazuta de art. 131 alin. 5 Cod penal, oficialitatea punerii in miscare a actiunii penale functioneaza in subsidiar, fiind o garantie pentru protectia drepturilor minorului in cazul in care reprezentantii sai legali nu au introdus plangerea prealabila la organele competente. Plangerea prealabila reprezinta instiutia pusa in slujba celui vatamat pentru a-si ocroti interesele, deci dreptul de a introduce plangerea prealabila apartine, potrivit art. 131 Cod penal, persoanei vatamate si are un caracter personal, cu exceptiile pe care le-am aratat. 3.1.3. Persoana juridica titulara a plangerii prealabile ? Dupa cum bine cunoastem, infractiunile pot vatama atat persoane fizice, cat si persoane juridice. In acest caz, s-a pus problema - amplu dezbatuta in literatura de specialitate - daca plangerea poate fi facuta de oricare dintre aceste categorii de persoane. Potrivit unei opinii, plangerea prealabila putea fi introdusa de ambele categorii de persoane, iar cand persoana vatamata este o organizatie din cele prevazute la art. 145 Cod penal, plangerea prealabila se face totdeauna prin reprezentant . Contrar acestei opinii, majoritatea autorilor, considera ca plangerea prealabila nu poate fi introdusa decat de persoana fizica vatamata . In sprijinul acestei opinii, se argumenteaza, de exemplu, cele doua institutii - retragerea plangerii prealabile si impacarea partilor - sunt manifestari de vointa unilaterale (retragerea plangerii) si respectiv bilaterale (impacarea partilor) ale persoanelor fizice. Nu se poate concepe impacarea partilor intre o persoana fizica si o persoana juridica, asa cum nu putem spune ca o persoana juridica si-a retras plangerea prealabila. Un alt argument in sprijinul acestei opinii il reprezinta natura infractiunilor avute in vedere. Toate infractiunile pentru care legea prevede necesitatea plangerii prealabile pentru punerea in miscare a actiunii penale sunt infractiuni indreptate impotriva persoanelor fizice sau a patrimoniului acestora. Persoana juridica este un subiect de drept. In doctrina este dominanta conceptia potrivit careia „persoana juridica este subiectul colectiv de drept, adica un colectiv de oameni care, intrunind conditiile cerute de lege, este titular de drepturi subiective si obligatii civile”. Prin persoana juridica se intelege o fiinta abstracta, intelectuala, creata prin fictiunea legii, intr-un interes social si intr-un scop de utilitate publica, avand un patrimoniu deosebit, capabila de a avea drepturi si indatoriri. Numai legiuitorul are dreptul de a crea asemenea persoane, pentru ca nici o fictiune nu poate sa existe fara lege, deoarece numai prin vointa puterii, care singura prin legi, stabileste institutii si prescrie reguli pentru pazirea ordinii publice, apararea bunelor moravuri si a intereselor generale ale societatii. Dupa alti teoreticieni persoana juridica este un ansamblu de elemente materiale si umane, care indeplinind conditiile prevazute de lege este titular de drepturi si obligatii. In sprijinul argumentarii conform careia si persoana juridica poate sa fie considerata ca titulara a dreptului de a formula plangere prealabila, cu toate ca aceste opnii nu au fost indeajuns motivate si argumentate din punct de vedere juridic, cei care sustin aceasta opinie enumera cateva elemente pe care le vom enumera: - Cu toate ca, intr-adevar, reglementarea plangerii penale prealabile vizeaza in principal, ocrotirea persoanelor fizice, sunt totusi si unele infractiuni dintre cele pe care legea le conditioneaza punerea in miscare a actiunii penale de plangerea prealabila a persoanei vatamate, ce pot fi indreptate si impotriva drepturilor patrimoniale ale persoanei juridice (spre exemplu, abuzul de incredere-art.213 C.pen., gestiunea frauduloasa-art.214 C.pen., distrugerea- art.217 C.pen.). - Legiuitorul a dorit ca titular sa fie si persoana juridica deoarece atunci cand se indica in textul legii cine poate sa faca plangere prealabila, vorbeste in sens larg fara a distinge intre persoana fizica sau o persoana juridica. Daca s-ar da acestor texte o interpretare mai restrictiva decat a dorit legiuitorul, prin distingerea in mod limitativ a unor ipoteze exclusive de aplicare a legii pe care legiuitorul nu le-a avut in vedere la edictarea normelor, ar insemna sa fie eliminata, in mod nelegal, o categorie a persoanelor vatamate, ce pot deveni, la ivirea/indeplinirea conditilor textelor de incriminare, titulare ale dreptului de a formula plangere prealabila. - De asemenea, daca s-ar interpreta in mod restrictive notiunea de ,, persoana vatamata,, din continutul textelor indicate, s-ar ajunge la incalcarea dreptului liberului acces la justitie, drept ce apartine si persoanei juridice, si care este garantat oricarei personae de art. 21 din Constitutia Romaniei, precum ale art. 6, paragr. 1, teza 1 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, drept care, raportat la substanta lui, este un drept de ordin procesual in ceea ce priveste raporturile dintre persoana vatamata si autoritatilor judiciare. - Persoana juridica avand un patrimoniu propriu, distinct de cel al persoanelor fizice ce intra in conducerea persoanei juridice, apare ca un subiect de sine statator, avand drepturi si obligatii proprii, doar modul de exercitare al acestora fiind diferit de cel al persoanelor fizice, deoarece in cazul persoanelor juridice acestea sunt exercitate prin reprezentantii legali, insa titulara a dreptului sau a obligatiei ramane persoana juridica. - Din moment ce persoana juridica apare ca subiect pasiv nemijlocit al infractiunii, fiind, asadar, persoana vatamata, aceasta poate fi titulara a dreptului de a formula plangere prealabila,, in cazul in care raportuljuridic penal de conflict in care aceasta este implicata in calitate de subiect pasiv a fost determinat de savarsirea unei infractiuni pentru care legea cere, ca o conditie de punitate, formularea unei astfel de plangeri. - In ceea ce priveste aparentele impedimente ce ar putea intervene cu ocazia impacarii partilor sau a retragerii plangerii prealabile, c ear fi legate de modalitatea de exprimarea a vointei in cazul persoanelor juridice, manifestarea vointei acesteia este posibila prin intermediul reprezentantului ei. Persoana juridica avand o vointa proprie, doar modalitatea de exprimarea de exprimare a acesteia fiind diferita de cea a persoanei fizice, intre aceasta, in calitate de persoana vatamata, si autorul infractiunii poate intervene impacarea partilor. De asemenea, manifestarea de vointa a persoanei juridice poate fi unilaterala in cadrul raportului juridic procesual penal, materializandu-se prin retragerea plangerii prealabile. Avand in vedere recentele modificari aduse prin Legea nr.278/2006 privind modificarea Codului penal si prin Legea nr. 356/2006 privind modificarea Codului de procedura penala, prin care s-a reglementat raspunderea penala a persoanei juridice, urmeaza sa interpretam faptul ca plangerea prealabila poate fi introdusa si de persoana juridica, in numele si interesul acesteia, prin intermediul reprezentantului, deoarece atat timp cat exista obligatii si raspunderii exista corelativ si drepturi. 3.2.Termenul de introducere a plangerii prealabile 3.2.1.Natura juridica a termenului de introducere a plangerii prealabile. Plangerea prealabila, pentru a fi valabila si a produce efecte juridice, trebuie introdusa la organul competent intr-un anumit termen. In legislatiile moderne introducerea plangerii prealabile este prevazuta in general intr-un termen peremtoriu relativ scurt (mult mai redus decat termenul de prescriptie penala), a carei nerespectare duce la decaderea din dreptul de a mai face sesizarea. Caracterul scurt al termenului este explicat prin interesul de a nu lasa partea vatamata, ca prin vointa sa sa tina un timp indelungat pe infractor (adevarat sau pretins) sub amenintarea plangerii prealabile, ceea ce ar putea da loc la santaj ori teroare. Pe de alta parte, prezumtia ca dupa trecerea unui termen mai mare, partea vatamata nu voieste si nu mai are motiv serios a face plangerea. Prevederile referitoare la termenul de introducere a plangerii prealabile la organul judiciar competent , in functie de situatiile prevazute de legiuitor, au ramas in vigoare. Au fost abrogate prevederile prevederile reglementate de art.2841 Cod de procedura penala referitoare la „lipsa nejustificata a partii vatamate la doua termene consecutive, in fata instantei de judecata,,, atunci cand era sesizata prin plangere directa, prevazute de art. 279 alin. 2, lit.a, urmare a corelarii prevederilor procedurale, urmand ca judecata , in situatiile aratate sa se faca la fel ca si pentru cauzele care au fost sesizate prin rechizitoriu. Potrivit art. 284 alin 1 Cod de procedura penala, in cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca este necesara o plangere prealabila, aceasta trebuie introdusa in termen de 2 luni din ziua in care persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul. Aliniatul 2 al art. 284 precizeaza ca ,,in situatiile cand persoana vatamata este un minor sau un incapabil, termenul de 2 luni curge de la data cand persoana indreptatita a reclama a stiut cine este faptuitorul,,. In cazul persoanelor incapabile dispozitiile amintite se aplica dupa caz. Daca persoana vatamata este un minor care are capacitate de exercitiu restransa, termenul va curge din momentul cand acesta a stiut cine este faptuitorul, nefiind semnificativa data cunoasterii faptuitorului de catre reprezentantul legal. Dimpotriva, daca minorul nu are capacitate de exercitiu este irelevant faptul ca acesta l-a cunoscut pe faptuitor la o anumita data, singurul moment care conteaza fiind cand reprezentantul legal a detinut informatia respectiva. In literatura de specialitate din trecut s-au sustinut opinii contradictorii in legatura cu natura juridica a termenului de introducere a plangerii, considerandu-se de unii ca aceasta ar fi un termen substantial , iar de altii ca ar avea un caracter strict procedural. 3.2.2.Calculul termenului de introducere a plangerii prealabile. Intrucat termenul este inscris in legea de procedura penala si codul nu face derogari sau alte precizari, consideram ca just s-a specificat in doctrina ca acest termen trebuie calculat dupa regulile comune inscrise in art. 186 alin 3 si 4 Cod de procedura penala . Prevederile acestui articol , la alineatele mentionate cuprind urmatoarele: ,, Termenele socotite pe luni sau pe ani expira, dupa caz, la sfarsitul zilei corespunzatoare a ultimei luni ori la sfarsitul zilei si lunii corespunzatoare din ultimul an. Daca aceasta zi cade intr-o luna ce nu are zi corespunzatoare, termenul expira in ultima zi a acelei luni. Cand ultima zi a unui termen cade intr-o zi nelucratoare, termenul expira la sfarsitul primei zile lucratoare care urmeaza”. Termenul curge din ziua in care persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul, cu motivarea ca art. 284 Cod de procedura penala nu distinge intre infractiunea continuata, continua sau simpla, fapt pentru care se aplica intocmai indiferent de forma infractiunii. In legatura cu respectarea termenului de introducere a plangerii prealabile practica judiciara a lamurit numeroase probleme. Astfel, s-a statuat ca este irelevant faptul ca persoana vatamata minora si unul din parintii sai erau internati in spital in cadrul termenului de introducere a plangerii, din momentul ce sesizarea putea fi facuta in acest interval si de catre celalalt parinte . In cazul infractiunii de abuz de incredere savarsit prin refuzul de restituire a unui bun mobil, data de la care se calculeaza termenul prevazut de art. 284 Cod de procedura penala este momentul manifestarii nejustificate a refuzului de restituire, repetarile ulterioare ale refuzului neprezentand semnificatie juridica. In mod similar, s-a subliniat ca nu este tardiva plangerea prealabila depusa in termen si restituita de organul judiciar spre completare persoanei vatamate, chiar daca depunerea ulterioara se face dupa depunerea termenului legal. Cand tardivitatea plangerii determina incetarea procesului penal instanta nu solutioneaza actiunea civila alaturata . In asemenea cazuri persoana vatamata poate obtine despagubirile numai pe calea actiunii separate introduse la instanta civila. Termenul de introducere a plangerii are un caracter procedural, nerespectarea lui atragand decaderea din exercitiul dreptului de introducere a plangerii si anularea plangerii prealabile. Pentru ipoteza formularii plangerii prealabile prin scrisoare recomandata, procedura atestarii respectarii termenului de introducere se raporteaza la momentul eliberarii recipisei de catre oficiul postal, si nu la momentul inregistrarii plangerii la organului judiciar. In situatia cand plangerea prealabila este trimisa prin posta, scrisoarea nefiind recomandata, data care se calculeaza este data postei (stampila oficiului postal). Sunt situatii cand persoana vatamata , din cauza unor unor imprejurari ce nu tin de aceasta, este impiedicata de o anumite cauze temeinice (forta majora, caz fortuit) sa introduca plangerea in termen, totusi legea acorda posibilitatea introducerii plangerii prealabile peste termen, folosindu-se prin analogie dispozitii care tin seama de astfel de impiedicari (art. 385 si 386 lit. b Cod de procedura penala.). Codul de procedura penala prevede un caz de introducere peste termen a plangerii prealabile si in situatia schimbarii incadrarii juridice. Astfel, art. 286 Cod de procedura penala arata ca , ,, daca intr-o cauza in care s-au facut acte de cercetare penala se considera ulterior ca fapta urmeaza a primi o incadrare juridica pentru care este necesara plangerea prealabila, organul de cercetare penala cheama partea vatamata si o intreaba daca intelege sa faca plangere”. In cazul in care plangerea prealabila a fost introdusa in termenul prevazut de lege la un organ necompetent, ea se considera valabila potrivit dispozitiilor art. 285 si art.222 alin.7 (introdus prin Legea nr. 356/2006) Cod de procedura penala, care prevede ca ,, plangerea prealabila gresit indreptata la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata se trimite organului competent”. 3.3.Continutul plangerii prealabile 3.3.1.Consideratii generale. Potrivit dispozitiilor cuprinse in art. 283 Cod de procedura penala, “plangerea trebuie sa cuprinda descrierea faptei, indicarea autorului, aratarea mijloacelor de proba, indicarea adresei partilor si a martorilor, precizarea daca persoana vatamata se constituie parte civila si atunci cand este cazul, indicarea persoanei responsabile civilmente”. Pentru a capata caracterul unei plangeri prealabile se cere si manifestarea de vointa ca faptuitorul sa fie tras la raspundere penala . In ceea ce priveste forma, plangerea prealabila poate fi facuta in scris sau oral. Plangerea se poate face oral cand persoana vatamata nu stie sa scrie sau sa citeasca ori atunci cand ea se face la organele de urmarire penala sau in sedinta de judecata, in conditiile art. 286 Cod de procedura penala (schimbarea incadrarii juridice pentru care este necesara plangerea prealabila), situatii in care raspunsul partii vatamate, in sensul ca intelege sa faca plangere, se consemneaza intr-un proces-verbal . Atunci cand plangerea prealabila se face oral si este consemnata intr-un proces-verbal, acesta trebuie sa fie semnat de partea vatamata, afara de cazul ca aceasta nu poate sa semneze situatie in care trebuie sa se faca mentiune expresa despre acest lucru, aratandu-se si motivul pentru care nu a fost posibila semnarea . Tot in ceea ce priveste forma in care se face plangerea prealabila, in practica judiciara s-a decis ca inscrisul intitulat “declaratie” scris de organul de politie si semnat de persoana vatamata are valoarea unei plangeri prealabile, atata vreme cat in cuprinsul sau se descrie modul in care s-a savarsit fapta, se face referire la inculpat si se solicita tragerea la raspundere a acestuia. In acest sens, legea procesuala nu cere ca o conditie a valabilitatii plangerii existenta unui inscris separat, vointa persoanei vatamate de a pune in miscare actiunea penala in cazul infractiunilor care se urmaresc la plangerea prealabila putand sa se manifeste si in cuprinsul declaratiei date la organele de cercetare penala. Esential este ca persoana vatamata sa fi mentionat in declaratie toate datele necesare si sa fi declarat ca doreste ca faptuitorul sa fie tras la raspundere penala. 3.3.2.Elementele continutului plangerii prealabile. Din textul art. 283 Cod de procedura penala referitor la continutul plangerii prealabile, rezulta elementele acesteia, pe care le vom examina pentru a considera daca plangerea prealabila este regulat intocmita si care sunt consecintele eventualelor neregularitati in aceasta privinta. Elementele care constituie continutul unei plangeri prealabile sunt : numele partii vatamate, descrierea faptei, indicarea autorului, aratarea mijloacelor de proba, indicarea adresei partilor si a martorilor, precizarea daca persoana vatamata se constituie parte civila si atunci cand este cazul, indicarea persoanei responsabile civilmente. In literatura de specialitate s-a sustinut ca plangerea prealabila trebuie sa mai contina, in mod obligatoriu, si alte doua elemente: manifestarea de vointa a persoanei vatamate de tragere la raspundere penala a faptuitorului si semnatura acestuia . Eficacitatea juridica a plangerii prealabile este determinata deci de continutul acesteia , de aceea, unele dintre elementele enumerate sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute, lipsa lor atragand ineficienta juridica a plangerii prealabile, fiind considerata un act nul sau, dupa unii autorii , ca inexistand, pe care le prezentam in continuare. Numele si prenumele partii vatamate. Indicarea partii vatamate prin nume, initiala, prenume, domiciliu. Daca plangerea a fost facuta prin mandatar, cu mandat special sau de reprezentantul legal al persoanei vatamate, lipsita de capacitate de exercitiu, la plangere trebuie atasat actul care dovedeste aceasta calitate. Descrierea faptei este elementul indispensabil in functie de care se face incadrarea juridica a faptei si consta in precizarea datei si a imprejurarilor in care aceasta s-a savarsit. Ea poate fi facuta sumar, dar suficient pentru a se stabili elementele constitutive ale faptei. Nu este necesar sa se dea incadrarea juridica a faptei, daca sunt mai multe fapte, fiecare va fi descrisa separat. O descriere corespunzatoare a imprejurarilor in care a fost comisa fapta penala trebuie sa permita raspunsul la urmatoarele intrebari: cine? cand? unde? cum? cu ce? pentru ce?. Indicarea faptuitorului constituie un alt element al continutului plangerii prealabile. Aratarea mijloacelor de proba constituie o obligatie pentru persoana vatamata in virtutea principiului dedus din art. 66 Cod de procedura penala potrivit caruia nimeni nu poate fi considerat vinovat pana la proba contrara. De aceea partea vatamata, pentru a sustine vinovatia faptuitorului, trebuie sa indice in continutul plangerii prealabile mijloacele prin care poate proba aceasta vinovatie. Conform art. 64, mijloacele de proba prin care se constata elementele de fapt ce pot interveni ca proba sunt: declaratiile invinuitului sau ale inculpatului, declaratiile partii vatamate, ale partii civile si ale partii responsabile civilmente, declaratiile martorilor, inscrisurile, inregistrarile video sau audio, fotografiile, mijloacele materiale de proba, constatarile tehnico-stiintifice, constatarile medico-legale si expertizele. In ceea ce priveste celelalte elemente ale continutului institutiei plangerii prealabile si anume : indicarea adresei partilor si martorilor, precizarea daca persoana vatamata se constituie parte civila si indicarea persoanei responsabile civilmente, lipsa acestor mentiuni nu lovesc plangerea de nulitate. Manifestarea de vointa a persoanei vatamate de a solicita tragerea la raspundere penala a faptuitorului constituie un alt element al continutului plangerii prealabile indicat de doctrina. Aceasta manifestare de vointa are un caracter special si trebuie sa rezulte dintr-o declaratie neechivoca in acest sens. Prin faptul ca plangerea prealabila trebuie sa contina, pe langa elementele prevazute de art. 283 Cod de procedura penala si o declaratie in sensul condamnarii inculpatului, aceasta declaratie se deosebeste de cererea de identificare a faptuitorului adresata organului de cercetare penala. Solicitarea persoanei vatamate de a se identifica faptuitorului ( sau faptuitorii) nu echivaleaza cu o plangere prealabila, pentru ca organul de cercetare nu efectueaza in cauza urmarirea penala, ci doar face investigatii pentru identificarea faptuitorului. Abia dupa ce a fost comunicat persoanei vatamate, aceasta va decide, cunoscand acum si identitatea faptuitorului, daca intelege sau nu sa