Referat Dreptul De Retentie
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Dreptul De Retentie si de asemenea puteti face
Download Referat Dreptul de retentieCiteste fragmente din Referat Dreptul De Retentie
DREPTUL DE RETENTIE
Definitie
Spre deosebire de celelalte garantii reale care au o reglementare
distincta in Codul Civil sau in alte legi speciale,dreptul de retentie
nu este reglementat de Codul Civil sub forma unei institutii
aparte.Existenta lui se deduce dintr-o serie de texte razlete cand,
intr-o materie sau alta,legea (Codul Civil) acorda creditorului dreptul
de a refuza,atat timp cat nu s-a platit datoria,restituirea unui lucru
apartinand debitorului sau cu toate ca nu a primit acel lucru printr-un
contract de gaj.Dreptul de retentie ni se prezinta ca un adevarat drept
real de garantie imperfect in virtutea caruia cel ce detine un bun mobil
sau imobil al altcuiva,pe care trebuie sa-l restituie,are dreptul sa
tina lucrul respectiv,sa refuze deci restituirea lui,pana ce creditorul
titular al bunului ii va plati sumele de bani pe care le-a cheltuit cu
conservarea,intretinerea ori imbunatatirea acelui bun.
Astfel,acest drept este conferit vanzatorului (art.1322 Cod
Civil),depozitarului (art 1618,1619), comostenitorului tinut la raport
(art 771),cumparatorului cu pact de rascumparare (art 1377),locatarului
sau chiriasului (art 1444),lucratorului ce lucreaza cu materia prima a
clientului (art 508),posesorului unui lucru furat si vandut in targ (art
1910),creditorului gajist (art 1694),proprietarului expropriat (art
481).La randul sau Codul Comercial certifica existenta dreptului de
retentie in art 815 in ceea ce priveste marfurile vandute dar nepredate
atunci cand cumparatorul a fost declarat in faliment. Desigur aceata
enumerare nu este limitativa.Astazi este unanim admis ca dreptul de
retentie poate fi stabilit oricand pe cale conventionala printr-un
contract nenumit.
In lipsa unei reglementari exprese,complete si generale din Codul
Civil,teoria dreptului de retentie este opera doctinei.
Tratatele mai vechi relateaza pe larg lupta dintre partizanii
interpretarii limitative si cei ai interpretarii extensive,respectiv
intre cei ce sustineau ca dreptul de retentie nu exista decat in
cazurile expres si limitativ prevazute de lege pe de o parte si cei care
opinau ca el reprezinta un principiu general al dreptului nostru civil
care isi gaseste aplicabilitate ori de cate ori exista o legatura intre
o datorie si un obiect;cazurile prevazute de lege nefiind decat
aplicatii practice ale acestui principiu general in anumite materii.Cel
de-al doilea principiu a sfarsit prin a se impune.
Elementul de baza pe care se intemeiaza facultatea conferita
creditorului este conexitatea obiectiva dintre un lucru si o
datorie,astfel spus,sa existe un debitum cum re iunctum.Aceasta
conexiune poate fi uneori corelata cu un contract-de exemplu de
depozit-insa ea poate fi,alteori,total desprinsa de un contract
preexistent;de exemplu chiar posesorul de rea-credinta al unui bun
imobil revendicat de adevaratul proprietar poate retine imobilul pana ce
i se vor restitui conform legii cheltuielile facute cu bunul.
In acst context trebuie remarcat faptul ca notiunea de conexiune a
datoriei cu lucrul trebuie interpretata foarte larg.Astfel,se considera
ca exista conexiune nu numai cand creanta s-a nascut in legatura cu
lucrul,dar si atunci cand detinerea lucrului si creanta corelativa sunt
prilejuite de acelasi raport juridic-de exemplu retinerea de catre
mandatar a lucrurilor pe care le-a primit pentru mandant,pana ce acesta
ii va achita cheltuielile facute pentru indeplinirea mandatului.In toate
cazurile pentru ca dreptul de retentie sa poata fi aplicabil se cere ca
bunul referitor la care se invoca sa fie proprietatea exclusiva a celui
ce este debitorul detinatorului,in ceea ce priveste cheltuielile
pretinse.
Uneori,dar nu intotdeauna dreptul de retentie poate constitui o
expresie a exceptiei de neindeplinire a contractului,aplicabila nu doar
contractelor sinalagmatice propriu zise ci si asa-numitelor contracte
sinalagmatice imperfecte.Sfera sa de aplicabilitate este insa mult mai
larga.Spre deosebire de exceptia de neexecutare a contractului,care are
un caracter relativ,intrucat izvoraste dintr-un raport contractual
sinalagmatic,putand fi inlaturata prin executarea partiala a obligatiei
principale,dreptul de retentie are un fundament obiectiv;el este
opozabil tuturor,precum si indivizibil,adica se extinde asupra
intregului bun pana la achitarea integrala a datoriei.
Desi mai putin energic decat celelalte garantii dreptul de retentie isi
releva insa eficacitatea pe plan practic.Fara a putea opune celorlalti
creditori chirografari vreo clauza legala de preferinta,retentorul,desi
creditor chirografar,in virtutea exceptiei izvorate din dreptul de
retentie,este platit inaintea celorlalti,dreptul de retentie producand
astfel,in atare situatie,efecte asemanatoare privilegiului.
Mai consideram a fi util a aminti ca retentia se poate exercita asupra
oricarui lucru mobil sau imobil,susceptibil de detentiune materiala
(chiar si asupra titlului constatator al dreptului de proprietate).
Natura juridica
Cu privire la natura juridica a dreptului de retentie vechii autori au
discutat timp indelungat daca el imbraca caracterele unui drept real sau
pe cele ale unui drept personal.
Partizanii teoriei dreptului real se bazau pe argumentul opozabilitatii
erga omnes al acestuia.Se admite intr-adevar,in general,ca dreptul de
retentie ar fi opozabil tuturor:proprietarului lucrului,creditorilor
chirografar ai acestuia,creditorilor privilegiati sau ipotecari,tertilor
achizitori ai bunului al caror titlu este posterior detentiunii lucrului
si,in principiu,oricaror terti.
Impotriva acestui punct de vedere sustinatorii tezei dreptului personal
obiecteaza ca,desi opozabil erga omnes,dreptul de retentie nu confera
titularului lui doua atribute deosebit de importante:dreptul de urmarire
si dreptul de preferinta.Ca atare,el nu constituie un drept real,ci un
drept personal cu atribute specifice,care constau tocmai in aceasta
opozabilitate generala.
Nu putem sa nu remarcam lipsa de consiustenta a acestei teze.Deosebirea
de esenta dintre drepturile reale si cele personale (sau de creanta)
porneste de la faptul ca aceste drepturi reale indreptatesc pe titularii
lor sa exercite animite prerogative in legatura cu un lucru fara
interventia activa a altor persoane care,in calitate de subiecte
pasive,neindividualizate,nu au alta obligatie decat aceea de a nu face
nimic de natura sa stanjeneasca exercitiul acestor prerogative.Ele nu
presupun insa un raport direct intre o persoana si un lucru.Esenta
drepturilor reale este deci opozabiliatea erga omnes.Drepturile
personale sunt definite la randul lor prin aceea ca titularii lor nu pot
pretinde subiectelor pasive ale unui raport juridic dat sa efectueze o
anumita prestatie,realizarea dreptului nefiind cu putinta
decat-nemijlocit-prin aceasta indeplinire.Dreptul de urmarire si dreptul
de preferina nu sunt,in opinia noastra,esentiale drepturilor reale,ci
simple consecinte ale acestuia.
Lipsa lor va configura un drept real sui generis dar nu il va
transforma intr-un drept presonal atata timp cat elementele
esentiale,respectiv opozabilitatea erga omnes se pastreaza.Disparitia
consecintelor nu atrage niciodata pe cea a cauzei,raportul logic este
intotdeauna invers.Afirmatia ca ar exista drepturi personale erga omnes
contrazice insasi definitia acestora.
Astfel putem concluziona afirmand ca dreptul de retentie este un drept
real de garantie imperfect,opozabil erga omnes,o garantie pur pasiva
care nu confera atributul de urmarire, indivizibil, conferind o simpla
detentie precara si nu o posesie.
Aceste concluzii sunt sprijinite si de jurisprudenta recenta
care,intr-un litigiu referitor la posibilitatea acordarii dreptului de
retentie a opinat in sensul existentei unui drept real de garantie
imperfect si l-a tratat ca atare (inclusiv din punctul de vedere al
timbrajului.
Astfel,in actiunea reclamantului pentru evacuare, parata a formulat
cerere reconventionala pentru instituirea unui drept de retentie asupra
imobilului, pana i se va restitui avansul achitat, de 15.000 D.M., fara,
insa, a se pretinde si obligarea reclamantului la plata acestei
sume.Judecatoria Suceava, admitand actiunea, a dispus evacuarea paratei,
cererea acesteia fiind anulata, ca insuficient timbrata, cu motivarea
ca, dreptul de retentie, fiind un drept real imperfect, trebuia achitata
taxa de timbru la valoarea datoriei pretinsa de parata.Aceasta sentinta
a fost mentinuta de Tribunalul Suceava, care a respins apelul
paratei.Obiectul cererii reconventionale il constituie doar instituirea
unui drept de retentie asupra imobilului, justificat de faptul ca parata
a achitat avansul de 15.000 D.M., aspect necontestat nici de reclamant,
fara insa a pretinde obligarea acesteia la restituirea avansului.In
aceste conditii, dreptul de retentie este un drept real imperfect, dar
neevaluabil in bani, taxabil conform art. 13 din Legea nr. 146/1997 cu
suma de 20.000 lei si 3.000 lei timbru judiciar mobil (valori aplicate
la data solutionarii litigiului), taxa care, de altfel, a si fost
achitata de parata la instanta de fond.Ca atare, refuzul paratei de a
achita taxa de timbru de 6.015.000 lei, este justificat si cum taxa
legala datorata este achitata, recursul va fi admis, decizia va fi
casata si cauza trimisa aceluiasi tribunal, pentru judecarea pe fond a
cererii.
Trasaturi caracteristice
Dreptul de retentie,desi de natura reala,nu confera titularului sau
cele doua atribute:de urmarire si de preferinta si nici posibilitatea de
a vinde lucrul pentru a fi platit din pretul obtinut,asa cum o poate
face creditorul gajist asupra bunurilor mobile,care isi poate realiza
creanta fie pe calea darii in plata,sub controlul justitiei,fie pe calea
vanzarii lucrului la licitatie,spre a fi alocata cu preferinta asupra
pretului.
Dreptul de preferinta confera titularului sau o simpla detentiune
precara,astfel incat existenta lui nu duce la dobandirea fructelor
(aceasta prerogativa apartine proprietarului) afara de cazul in care
prin conventie s-a stabilit astfel si nici la dobandirea prin uzucapiune
a proprietatii lucrului.
Odata cu achitarea integrala a datoriei inceteaza dreptul la retentie
si ia nastere in sarcina retentorului obligatia de restituire.Aceasta
presupune existenta in sarcina creditorului retentor a obligatiei de
conservare a bunului precum si raspunderea sa pentru pieirea sau
stricaciunea lucrului provenita din culpa sa.Culpa este apreciata cu
maximum de exigenta,raspunderea operand nu numai pentru dol si culpa
lata ci si pentru culpa levis deoarece dreptul de retentie profita
debitorului restituirii lucrului.
Acordarea dreptului de retentie neoperand un transfer de
proprietate,face ca riscul pieirii fortuite a lucrului sa fie suportat
de catre creditorul restituirii lucrului.Desi pieirea lucrului nu face
sa inceteze dreptul de retentie,creanta garantata nu se stnge si nici nu
se diminueaza corespunzator valoarea lucrului pierit.
La randul sau creditorul restituirii lucrului are obligatia de a
despagubi pe retentor pentru toate cheltuielile necesare si utile facute
cu conservarea acestuia.)Obligatia de restituire a cheltuielilor depinde
de natura acestora:cele necesare vor fi restituie integral,iar cele
utile doar in masura in care au creat un spor de valoare si nu au fost
disproportionate in raport de valoarea lucrului.Proprietarul lucrului,la
randul sau trebuie sa despagubeasca pe creditorul retentor pentru toate
daunele cauzate de lucru cu ocazia detinerii acestuia.
In ceea ce priveste posibilitatea acordarii dreptului de retentie
pentru garantarea obligatiilor reciproce de restituire a prestatiilor
executate in temeiul unui act juridic nul exista o controversa.
Intr-o prima opinie s-a afirmat ca exceptia dreptului de retentie-si
deci imosibilitatea restituirii imediate a lucrului-este
inadmisibila,deeoarece el s-ar grefa pe un act juridic nul care,in nici
un caz,nu poate genera o solutie de fapt contrara intereselor ocrotite
prin dispozitiile legale imperative.Acordarea dreptului de retentie,ar
duce,pe cale ocolita,la mentinerea unor efecte ale actului juridic lovit
de nulitate,de vreme ce detinatorul lucrului ar avea posibilitatea de
a-l folosi si dupa constatarea nulitatii,prin aceasta micsorand in mod
sensibil interesul sau de a urmari executarea creantei.In sprijinul
acestui punct de vedere s-au adus si dispozitiile Decretului nr 167/1958
privitor la prescriptia extinctiva,ale carui efecte ar fi inlaturate,de
vreme ce creditorul ar obtine conservarea dreptului sau la restituire pe
timp nelimitat,redobandirea posesiei bunului neputanu-se face decat dupa
executarea creantei.Asadar,dreptul de retentie ar opera,in
esenta,impotriva prevederilor art 1 alin 3 din Decretului nr
167/1958.Inadmisibilitatea acordarii dreptului de retentie in acest caz
s-a motivat si pe necesitatea asigurarii unei identitati a efectelor
nulitatii.Acordandu-se dreptul de retentie creditorului care a intrat in
posesia lucrului in temeiul unui act juridic nul,ijnseamna a recunoaste
acestuia o situatie juridica mult mai avantajoasa si garantii de care nu
ar putea beneficia creditorul care nu a intrat in posesia bunului.
In cea de-a doua opinie,spre care inclinam se recunoaste posibilitatea
acordarii dreptului de retentie motivat de faptul ca instituirea acestei
garantii nu tinde la mentinerea efectelor nulitatii,ci,dimpotriva la
accelerarea desfiintarii efectelor sale fata de toate partile si
restabilirea situatiei anterioare,sub rezerva ca exercitiul dreptului de
retentie sa nu fie incompatibil cu interese majore,interese care sunt in
masura sa sprijine si sa urgenteze repunerea partilor in situatia
anterioara.Dreptul de retentie isi releva eficacitatea practica deoarece
fiind lipsit de folosinta lucrului,debitorul se va grabi sa-si achite
datoria,pentru a reintra in posesia lucrului.
Referitor la aspectele de ordin procesual,de regula dreptul de retentie
se invoca pe cale de exceptie,in cauze ce au ca obiect actiuni in
restituirea lucrului.Cu toate acestea,in opinia noastra nimic nu se
opune ca dreptul de retentie sa fie invocat si pe calea unei contestatii
la executarea unei hotarari privind restituirea (exista si opinia
contrara),ori de cate ori dreptul de retentie s-a nascut ulterior
hotararii de restituire sau daca in procesul dintre parti problema
restituirii sau a evacuarii nu a fostdiscutata in mod de sine statator,
pentru ca detentorul sa fie in situatia de a-si face toate apararile.In
aceasta ultima ipoteza ne referim in principal la hotararea ce pune
capat unui proces de partaj,cand,potrivit practicii devenite constante a
Tribunalului Suprem,se considera ca hotararea pronuntata privind
partajarea bunurilor este executorie prin ea insasi,cat priveste
restituirea lucrurilor de catre cel care la detine ori,dupa
caz,evacuarea lui,fara a mai fi necesara nici o actiune in restituire
sau in evacuare.In masura in care problema restituirii sau a evacuarii
nu a fost discutata in mod expres in procesul de partaj,ceea ce a facut
ca detentorul sa nu poata invoca dreptul sau de retentie,consideram ca
trebuie sa i se recunoasca posibilitatea ca pe calea contestatiei la
executare,sa poata opune dreptul sau de retentie,obligand astfel pe
reclamant sa-si execute si el obligatia ce-i revine (de a-i plati de
exemplu sulta pe care eventual o datoreaza sau cheltuielile facute cu
lucrul-desigur in ipoteza in care exista un debitum cum re iunctum).Daca
s-a recunoscut posibilitatea rezolvarii pe calea contestatiei la
executare a unor probleme care tin de fondul pricinii, cu atat mai mult
se justifica posibilitatea recunoasterii dreptului de retentie pe
aceasta cale,dee vreme ce aceasta nu s-a putut face in timpul procesului
de partaj ori el s-a nascut dupa pronuntarea hotararii ce se executa.
Recunoasterea dreptului de retentie pe calea contestatiei la executare
suspenda executarea inceputa in baza hotararii de partaj pana la
achitarea integrala a sultei iar in temeiul art 16 lit c din Decretul nr
167/1958 prescriptia executarii in privinta predarii lucrului se
intrerupe fara a se intrerupe si prescriptia executarii sultei.
Victor Dan Zlatescu-Garantiile creditorului,Bucuresti,Ed
Academiei,1970,pag 67;
Constantin Statescu,Corneliu Barsan-Drept civil.Teoria generala a
obligatiilor,Bucuresti,Ed. All,1995,pag 409;Trib. Mun.Bucuresti,s a IV-a
civ.,dec. nr. 1273/1992 in Culegere de practica judiciara civila pe anul
1992,cu note de I.Mihuta, Editura Sansa SRL,Bucuresti,pag.81;
Victor Dan Zlatescu-op cit,pag 71-72;
Constantin Statescu,Corneliu Barsan-op cit,pag 409;Liviu Pop-Teoria
generala a obligatiilor,Ed Lumina Lex, Bucuresti, 1997,pag 457;
Victor Dan Zlatescu,op cit,pag 324;
Monna-Lisa Ghinea-Unele probleme referitoare la dreptul de retentie in
Revista Romana de Drept nr 11/1983,pag10-11;
Victor Dan Zlatescu,op cit,pag 325;
Victor Dan Zlatescu,op cit,pag 326;
Curtea de Apel Suceava,dec.civ. nr. 1415/2001in Legis (CTCTE Piatra
Neamt)-Jurisprudenta civila;
Trib.Suprem,s.civ.,dec.nr.281/1982 in RRD nr.12/1982,pag 61-62;
Monna-Lisa Ghinea-op cit,pag 11-12;
Trib.Jud.Sibiu,dec.civ.nr. 846/1970 in RRD nr 1/1972,pag 114-117 in
nota 2 (aprobativa) de B.Kovacs;
Trib.Jud.Sibiu,dec.civ.nr. 846/1970 in RRD nr 1/1972,pag 112-114 in
nota 1 (critica) de Betino Diamant;
Trib. Mun.Bucuresti,s. a III-a civ.,dec. nr. 1027/1992 in Culegere de
practica judiciara civila pe anul 1992,pag 82;
Trib. Mun.Bucuresti,s. a IV-a civ.,dec. nr. 264/1992 in Culegere de
practica judiciara civila pe anul 1992,pag 82;
Alexandru Lesviodax-Contestatia la executare in matere
civila,Ed.Stiintifica,Bucuresti,1967,pag 70-80;
Monna-Lisa Ghinea-op cit,pag 14-15;
ì¥Â@