Referat Infractiunea De Abuz De Incredere

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Infractiunea De Abuz De Incredere si de asemenea puteti face Download Referat Infractiunea de abuz de incredere

Citeste fragmente din Referat Infractiunea De Abuz De Incredere

INFRACTIUNEA DE ABUZ DE ÎNCREDERE Infracţiunea de abuz de încredere este prevazută şi pedepsită de art. 256. Cod Penal şi este definită ca fiind , însuşirea unui bun mobil al altuia , deţinut cu orice titlu , sau dispune de acest bun pe nedrept , ori refuzul de a-l restitui , se pedepseşte închisoare de la 3ani sau cu zile – amenda . Cu aceiasi pedeapsă se sancţionează şi fapta de a schimba în totul sau în parte , substanţa sau calităţile mărfurilor încredinţate spre transport . Daca schimbarea substanţei sau a calitaţii mărfurilor ncredinţate spre transport s-a făcut prin folosirea de substanţe vătămătoare , pedeapsa este închisoarea stricta de la un an la 5 ani. Cu pedeapsa prevăzuta în alin.3 se sancţionează şi fapta de a distruge obiectele primite în gaj de către creditor . Dacă bunul este proprietate privată , acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a părţii vătămate . Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală 1. Formarea şi buna desfăşurare a relaţiilor sociale cu caracter patrimonial implică o anumită încredere , pe care cei ce intră în aceste relaţii trebuie să si-o acorde uni altora . Numai în măsura în care este îndeplinită această condiţie , persoanele încredinţează, lasă în posesia sau detenţia altora , diferite bunuri pentru a fi păstrate , transportate fără teamă că ele ar putea fi însuşite ori ca s-ar putea refuza restituirea lor . Dacă persoanele nu si-ar acorda această încredere , ele s-ar abţine să intre în asemenea relaţii , ceea ce ar produce grave tulburări în cadrul societăţii . Infracţiunea a primit denumirea de abuz de încredere deoarece făptuitorul abuzează de încrederea celui care i-a lăsat bunul în detenţie , transformându-se din detentar al bunului în pretins proprietar al acestuia 2 . Obiectul juridic : Prin incriminarea abuzului de încredere legiuitorul a urmărit să asigure încrederea pe care trebuie să se bazeze relaţiile sociale cu caracter patrimonial , să apere proprietatea asupra bunurilor mobile . Aşa fiind obiectul juridic al infracţiunii de abuz de încredere îl constituie relaţiile sociale de ordin patrimonial privitoare la acordarea şi respectarea unei anumite încrederi pentru naşterea şi menţinerea lor în scopul apărării drepturilor celui care încredinţează bunul mobil altei persoane . Obiectul material : Abuzul de încredere are ca obiect material bunul mobil al altuia , deţinut cu orice titlu de către făptuitor . Obiectul material a abuzului de încredere se caracterizează aşadar în primul rând prin aceea că nu poate fi decât un bun mobil . Sunt asimilate bunuri mobile putând constitui obiectul material al infracţiunii , bunurile imobile prin destinaţia lor , precum şi cele care sunt considerate astfel datorită bunului la care sunt ataşate . Bunul mobil poate fi orice bun mobil corporal care are o anumită valoare , roadele acestuia , înscrisurile , bani, titlurile de credit şi orice alte valori evaluabile în bani 3. Detenţia presupune dreptul de a stăpănii în fapt un bun în numele altuia , în mod temporar , în interesul sau folosul altuia ori în interesul propriu al detentorului , cu precizarea că în timpul detenţiei proprietatea continuă să aparţină proprietarului bunului , deci detentorul nu dobândeşte un drept de proprietate asupra bunului încredinţat . Bunul mobil să fie deţinut de făptuitor cu orice titlu juridic , legal şi valabil . În sensul cerut de lege , titlurile în baza cărora se deţine bunul pot fi doar titluri rezultate din raporturi patrimoniale netranslative de proprietate , cum ar fi contractele de depozit , de mandat, de împrumut , de transport , de locaţie 4. Poate constitui obiect material al abuzului de încredere şi bunul asupra căruia făptuitorul are numai un drept de coproprietate , dacă acel bun este indivizibil sau plusul care depăşeşte cota sa parte în cazul unui bun divizibil 5. Subiecţii : subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană responsabilă care are în deţinere un bun al altuia . Subiectul pasiv de asemenea poate fi orice persoană căreia îi aparţine un bun , pe care l-a încredinţat unei alte persoane . Abuzul de încredere este susceptibil de săvârşire cu participaţie în oricare dintre formele acestuia . Latura obiectivă : Elementul material al laturei obiective a acestei infracţiuni îl constituie acţiunea abuzivă prin care cel care a primit în detenţie un bun al altuia interverteşte titlul juridic al detenţiunii bunului , trecându-şi acest bun în stăpânirea sa ilicită 6. A însuşi un bun înseamnă a-l face al său . Prin alte cuvinte în cazul însuşirii făptuitorului , deşi este numai un detentar al bunului , se comportă faţă de acesta ca şi când ar avea calitatea de proprietar . Este necesar ca faptuitorul să-şi însuşească în mod efectiv bunul . A dispune de un bun îseamnă a face cu privire la acel bun un act de dispoziţie , adică a-l vinde , a-l dona , a-l împrumuta . Dispunerea trebuie să se facă pe nedrept , adică făptuitorul să nu fie îndrptăţit a efectua respectivul act de dispoziţie . Simpla folosire a bunului deţinut atunci când nu s-a convenit interzicerea folosirii , nu constituie un act de dispunere pe nedrept . Astfel de exemplu nu constituie infracţiunea de abuz de încredere fapta unui meseriaş care primind în baza unei convenţii autovehiculul unei persoane cu obligaţia de al vopsi a folosit pentru sine acel autovehicul câtă vreme părţile nu au stipulat în convenţie o asmenea interdicţie . Refuzul de a restitui bunul constă în manifestarea expresă sau tacită de a nu mai da înapoi bunul primit . Acest refuz trebuie să fie abuziv si nejustificat . Nerestituirea bunului altuia pe motiv că acesta în mod obiectiv a fost pierdut , a dispărut , s-a distrus într-o calamitate , nu poate constitui un refuz de restituire în sensul cerut de norma de incriminare7 . Dacă refuzul făptuitorului nu a fost precedat de o cerere de restituire a bunului , nu se poate vorbi de un abuz de încredere . Este necesar ca refuzul de restituire a bunului să aibă loc faţă de proprietarul bunului de mandatarul acestuia sau faţă de acela de la care a fost primit şi nu faţă de orice persoană care prtinde un drept asupra bunului respectiv 8. Urmarea imediată constă în crearea unei situaţii de fapt contrare cele care ar fi trebuit să existe , respectiv o lipsire a subiectului pasiv de posibilitatea exercitării drepturilor sale asupra bunului care îi aparţine , o afectare a patrimoniului său şi care are ca , consecinţă producerea unui prejudiciu material . Latura subiectivă : Abuzul de încredere se săvârşeşte cu intenţie directă , făptuitorul îşi dă seama că prin acţiunea sa de însuşire dispune pe nedrept , ori de refuz de restituire a bunului pune pe proprietarul acestuia în imposibilitatea de a-şi exercita drepturile sale cu privire la acel bun . Comiterea faptei cu intenţie directă sau indirectă , respectiv făptuitorul prevede că prin acţiunea sa va afecta patrimoniul subiectului pasiv , urmărind aceasta sau deşi nu urmareşte acceptă posibilitatea acestei atingeri aduse patrimoniului celui care i-a încredinţat bunul9. Tentativa şi consumarea : Deşi este posibilăîn cazul abuzului de încredere tentativa nu este pedepsită de lege . Tentativa abuzului de încredere ar fi greu de stabilit deoarece făptuitorul , având bunul în detenţia sa poate efectua în ascuns acte de executare şi se poate desista oricând de ele . Stabilirea momentului consumării infracţiunii de abuz de încredere prezintă interes şi pentru determinarea persoanei vătămate de a cărei plângere este condiţionată punerea în mişcare a acţiunii penale10 . Persoana vătămată în cazul abuzului de încredere , este persoana în a cărei patrimoniu se află bunul în momentul consumării chiar dacă o altă persoană a încredinţat acel bun făptuitorului . Sancţiuni : Abuzul de încredere se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu zile- amendă , iar pentru formele prevăzute la alin. 3 şi 4 cu închisoare strictă de la unu la 5 ani . Prin alin. 5 art. 256 Cod Penal s-a prevăzut posibilitatea punerii în mişcare a acţiunii penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate , iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală , în situaţia în care bunul , obiect material al infracţiunii , este proprietatea privată a subiectului pasiv . Din analiza dispoziţiilor cuprinse în art. 256 Cod Penal care incriminează abuzul de încredere , rezultă că pentru existenţa infracţiunii se cere ca făptuitorul să deţină bunul mobil ce constituie obiectul material al infracţiunii pe baza unui titlu , a unui raport juridic patrimonial , şi ca el să-şi însuşească acest bun să dispună de acesta pe nedrept ori să refuze al restitui . În cazul unui împrumut al unei sume de bani forma de realizare a abuzului de încredere nu poate fi decât refuzul restituirii . Acţiunea privitoare la refuzul de a restitui trebuie să fie certă , deoarece o simplă întârziere , invocarea unor obiecţii serioase care să justifice întârzierea restituirii bunurilor la scadenţă nu echivalează cu un refuz . 摧⿜xᰀersoana vătămată există un raport juridic civil , în virtutea căruia a ajuns la inculpat , cu just titlu suma de bani . Refuzul de a restitui suma respectivă părţii vătămate constituie infracţiunea de abuz de încredere din moment ce există un just titlu . În dreptul francez abuzul de încredere şi alte deturnări constituie o categorie distinctă din infracţiuni contra patrimoniului , cum ar fi deturnarea gajului sau obiectului confiscat şi organizarea frauduloasă a insolvenţei ( aceasta din urmă este o înşelăciune în dreptul italian ). Este vorba de bani , valori sau bunuri care au fost remise , acceptate cu obligaţia de a le restitui , îmfăţişa sau de a le da folosinţă determinată . În doctrina franceză s-a subliniat că este vorba de o remitere precară căci nu transferă nici posesia nici proprietatea . Soluţii din practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie : Bun dat în custodie de către poliţie 11 Persoana căreia i s-a încredinţat de către poliţie un bun în custodie nu săvârşeşte infracţiunea de abuz de încredere prevăzut în art. 256 Cod Penal , dacă dispune de el , folosindu-l, sau refuză a-l restitui proprietarului deoarece raportul juridic nu există între custode şi proprietar , ci între custode şi organul de poliţie faţă de care are obligaţia de a nu înstrăina , distruge sau modifica bunul şi de a-l restitui la cerere . Inculpatul a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit.a. raportat la art.10 alin.01lit. b. C. Pr. Pen. Pentru infracţiunea de abuz de încredere prevăzută în art. 256 Cod Penal . Recursul părţii vătămate a fost admis şi s-a dispus condamnarea inculpatului , cu motivarea că fapta întruneşte elementele constitutive ale acelei infracţiuni deoarece inculpatul a dispus pe nedrept de autoturismul părţii vătămate pe care îl avea în custodie . Recursul în anulare declarat în cauză este fondat . În cauză , autoturismul a fost cumpărat de inculpat fără a şti că provine din furt . Ulterior la 12 aug 1997 pe baza unui proces verbal autoturismul a fost lăsat de organele de Poliţie în custodia inculpatului , instituindu-se obligaţia de a nu-l înstrăina , distruge sau modifica , precum si obligaţia de a-l restitui organelor judiciare la solicitarea acestora . Printr-o ordonanţă a procurorului s-a dispus ridicarea autoturismului în vederea restituirii , astfel că la 30. apr. 1998 organele de Poliţie au procedat la preluarea acestuia iar la 09. iulie. 1998 l-au restituit părţii vătămate . Indisponibilizarea autoturismului de către organele de poliţie şi lăsarea lui în custodia inculpatului cu stabilirea unor obligaţii în sarcina sa nu a făcut ca acesta sa dobîndeasca deţinerea bunului . Detenţia , în acest caz , aparţine organelor de poliţie şi nu inculpatului , între partea vătămată si inculpat neexistînd un raport juridic în temeiul căruia autoturismul să treacă în detenţia legitimă a celui din urmă , astfel încît dispunerea de bunul respectiv să-i angajeze răspunderea penală . Inculpatul nu avea obligaţia de a restitui părţii vătămate autoturismul , ci organelor de cercetare penală , iar fapta sa de a folosi autoturismul şi refuzul de restituire către partea vătămată nu dobândeşte caracter penal . In mod greşit instanţa de recurs a condamnat pe inculpat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală , motiv pentru care recursul în anulare a fost admis , s-a casat decizia atacată şi s-a menţinut sentinţa Judecătoriei . Abuz de încredere . Delapidare . Angajat prin contract de prestări de servicii . 12 Insuşirea de către cel angajat prin contract de prestări de servicii pentru achiziţionarea unor mărfuri a banilor primiţi de la angajator constituie infracţiunea de abuz de încredere , iar nu aceea de delapidare , făptuitorul neavând calitatea de funcţionar . Tribunalul Argeş , prin sentinţa Nr. 177 din 15 . 06 . 2001 . a condamnat pe inculpatul A.S. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prevăzută de art.215 Cod Penal . In perioada iulie-septembrie 1999 inculpatul a ridicat de la caseria societăţii 10.000 D.M. şi suma de 14.452.585 de lei pentru plata unor mărfuri şi cheltuieli de deplasare , bani pe care i-a folosit în interesul său . Curtea de Apel Piteşti prin decizia penală nr. 244/17 din 20.09.2001 a respins apelul inculpatului . Recursul declarat de inculpat este fondat . Din actele dosarului rezultă că între societatea comercială şi inculpat a intervenit un contract civil de prestări servicii pe baza căruia executantul - inculpatul – s-a obligat să achiziţioneze pentru societate metale neferoase , activitate pentru care i s-a fixat un onorariu . Pe baza acestui contract , inculpatul a primit mai multe sume de bani , dintre care pe unele le-a însuşit aşa cum au reţinut instanţele . Inculpatul nu şi-s însuşit banii în calitate de gestionar al acestora , de salariat sau funcţionar cu atribuţii de gestiune , ci în baza unui contract civil de prestări servicii , în baza căruia a dobândit detenţia juridică a acelor sume . În cazul de faţă inculpatul a dispus pe nedrept , în interesul său , de banii care i-au fost încredinţaţi pentru achiziţionarea unor mărfuri şi efectuarea altor activităţi . Încadrarea juridică reţinută de instanţă în prevederile art. 215 alin.1 Cod Penal este greşită fapta săvârşită de inculpat constituind infracţiunea de abuz de încredere prevazută de art. 213 Cod Penal motiv pentru care recursul a fost admis , s-a schimbat încadrarea juridică în sensul celor ce preced şi s-a încetat procesul penal ca efect al retragerii plângerii prealabile de către partea vătămată . Decizia secţiei penale a Curţii Supreme de Justiţie nr 20 din 08.01.2002 republicată 13. În speţă instanţa supremă a avut de soluţionat o problemă de drept interesantă şi anume aceea dacă cumpărătorul unui apartament căruia vânzătorul i-a cedat şi postul telefonic aflat în acest apartament de a efectua convorbiri telefonice mai înainte de a efectua formalităţile legale de a transfera postul telefonic pe numele său constituie sau nu infracţiunea de abuz de încredere . Soluţia adoptată în cauză prin achitarea inculpatului ni se pare discutabilă pentru că se porneşte de la premisa că inculpatul avea un drept de dispoziţie asupra postului telefonic ce-i fusese cedat de vînzător şi că partea vătămată ar fi fost aceea care avea obligaţia să îndeplinească formalităţile de transfer al postului telefonic . Clauza cuprinsă în contractul de vânzare cumpărare trebuie înţeleasă în sensul că pe baza sa , noul proprietar al apartamentului putea cere de la Romtelecom transferarea postului telefonic pe numele său . Abia după obţinerea acestui transfer când avea calitatea de titular al postului telefonic putea să efectueze convorbiri telefonice pe care să le achite el . Aşa arv fi procedat orice persoană cu bun simţ şi nu să procedeze cu de la sine putere efectuarea unor convorbiri masive , de mare valoare pe seama titularului postului telefonic . Nu are relevanţă în cauză pentru existenţa infracţiunii nici înprejurarea că titularul postului telefonic nu este proprietarul ci Romtelecom , el fiind îndreptăţit să folosească postul telefonic respectiv în baza unui contract de prestări servicii . Ca atare considerăm că în speţă s-a comis infracţiunea de abuz de încredere din moment ce titularul postului telefonic i-a permis inculpatului să ceară transferul telefonului pe numele său , dar acesta nu a făcut-o , ci în mod abuziv , s-a folosit de acest telefon cauzând prin aceasta un prejudiciu părţii vătămate . 1 Mircea Bădilă Drept Penal Partea specială vol.1. pag.220. 2 Tudorel Toader Şa Drept Penal Român Partea Specială Ed a-lV-a revăzută şi adăugită Casa de Editură şi Presă Şansa 2001 Bucureşti pag. 294. 3 Mircea Bădilă Drept Penal Partea specială vol.1 op.cit. pag. 222 4 Idem pag.222 5 Tudorel Toader Şa Drept Penal Român Partea Specială Ed a-lV-a revăzută şi adăugită Casa de Editură şi Presă Şansa 2001 Bucureşti pag.295 6 Mircea Bădilă Drept Penal Partea specială vol.1 op.cit. pag.222. 7 Idem pag. 223 8 Tudorel Toader Şa Drept Penal Român Partea Specială Ed a-lV-a revăzută şi adăugită Casa de Editură şi Presă Şansa 2001 Bucureşti pag.297. 9 Mircea Bădilă Drept Penal Partea specială vol.1 op.cit. pag.224. 10 Tudorel Toader Şa Drept Penal Român Partea Specială Ed a-lV-a revăzută şi adăugită Casa de Editură şi Presă Şansa 2001 Bucureşti pag.298. 11 Revista de Drept Penal nr. 4/2004 pag.158. 12 Revista de Drept Penal nr. 4/2004 pag 242 13 Dr. Ioan Lascu Speţe Soluţii şi Comentarii din practica judiciară partea a –II-a Ed. Alma Mater Sibiu 2003 pag.395. 쥁@