Referat Curtea Europeana A Drepturilor Omului 2

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Curtea Europeana A Drepturilor Omului 2 si de asemenea puteti face Download Referat Curtea Europeana a Drepturilor Omului 2

Citeste fragmente din Referat Curtea Europeana A Drepturilor Omului 2

INTRODUCERE I. DREPTURILE OMULUI - generalitati Institutia drepturilor omului Generatiile drepturilor omului Instrumentele juridice folosite in plan international pentru promovarea drepturilor omului Specific national in domeniul protectiei drepturilor omului Scurt istoric Integrare in ordinea juridica internationala JURISDICTIA EUROPEANA ANTERIOARA PROTOCOLULUI NR 11 Conventia Europeana a Drepturilor Omului din 1950 Evolutia anterioara Perioada de tranzitie catre noua Curte Europeana a Drepturilor Omului CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI A.Ce este Curtea Europeana a Drepturilor Omului? B. Protocolul nr 11 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului Sistemul de organizare al Curtii Structura acesteia Functionarea Curtii Procedura in fata Curtii Reguli generale Procedura de examinare a admisibilitatii Procedura referitoare la fond Audierea Procedura in fata Marii Camere Hotararile Curtii Avizele consultative DIN JURISPRUDENTA CURTII Importanta Studii de caz CONCLUZII INTRODUCERE Situatia drepturilor omului in Romania a inregistrat in ultimii ani o evolutie demna de remarcat atat in ceea ce priveste elaborarea si adoptarea unor noi proiecte de acte normative, cat si in ceea ce priveste transpunerea practica a dispozitiilor legale in vigoare. Gravitatea violarilor drepturilor omului obliga insa la o cunoastere extinsa la nivelul intregii populatii, profunda, a normelor imperative in domeniu, asa incat forta coercitiva a statului, sesizat cu situatii de natura celor mentionate, sa poata fi exercitata prin organele sale cu atributii specifice. Populatia trebuie sa se simta aparata de institutiile statului, obligate sa intervina in situatii de incalcare a drepturilor sale. Pentru ca ideea enuntata sa capete concretete, cetatenii trebuie sa cunoasca mijloacele pe care le au la dispozitie pentru inlaturarea cauzelor si efectelor nerespectarii dispozitiilor legale. Sigur, in ceea ce priveste cadrul juridic existent se remarca actele si proiectele de acte normative de natura sa asigurare independenta justitiei, inamovibilitatea judecatorilor, cele care fundamenteaza raspunderea ministeriala si accesul la informatie, cele menite sa asigure organizarea si functionarea institutiei avocatului poporului. De asemenea se remarca amendari succesive a legislatiei in materia drepturilor civile ale persoanelor, ale legislatiei penale, inclusiv cea privind executarea pedepselor privative de libertate, promovarea Legii sigurantei nationale, Legii politiei, adoptarea, in vara lui 1999, a Legii cu privire la inlocuirea pedepsei cu inchisoarea contraventionala cu munca in folosul comunitatii, astfel incat sa se asigure o mai mare compatibilitate a legislatiei si practicii din Romania cu standardele europene in domeniu. Desi s-au remarcat imbunatatiri progresive ale cadrului legal - decizia legislativa in sensul promovarii respectului fata de valorile drepturilor omului, prin modificarea si completarea proiectelor de lege trimise Parlamentului, dar si prin schimbarea legislatiei deja existente, fiind evidenta - multitudinea actelor normative impieteaza asupra formarii unei imagini de ansamblu, coerenta si corecta a cetateanului nedeprins cu abisurile legale. In acest context se remarca necesitatea promovarii cunostintelor teoretice despre drepturile omului. Volumul de fata subscrie, prin structura si fundamentare dezideratului realizarii adecvate, accesibile maselor largi ale populatiei, a educatiei in materie, conditie sine qua non a respectarii drepturilor omului. Avand in vedere locul drepturilor omului in constructia europeana, dar si faptul ca prima jurisdictie internationala de protectie a drepturilor fundamentale a fost asigurata de Curtea Europeana a Dreptului Omului - organ judiciar creat de Conventia pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor fundamentale - intelegem sa supunem atentiei sistemul de organizare, structura si functionarea Curtii Europeane a Dreptului Omului, subliniind aspectele privind procedura in fata Curtii, inlusiv cea de examinare a admisibilitatii cererilor, procedura referitoare la fond, audierea, procedura in fata Marii Camere Tema prezinta o importanta sporita cu atat mai mult cu cat, dincolo de publicarea hotarariilor acestora in Monitorul Oficial, cazurile Brumarescu - al carui obiect l-a reprezentat respectarea dreptului la proprietate - si Dalban - circumscris domeniului libertatii de exprimare - au fost intens mediatizate. Dincolo de aceste aspecte este de subliniat ca literatura consacrata problematicii drepturilor omului nu este indestulatoare si datorita zonei de reglementare juridica, vasta datorita implicatiilor problematicii aratate in dreptul international, dar si in dreptul national. Trebuie de asemenea mentionat ca tematica impune o tratare nu numai din perspectiva juridica, fiind necesara o abordare interdiciplinara. Efortul doctrinar trebuie completat, date fiind carentele acestuia, prin idei exprimate cu privire la drepturile omului in filosofie, sociologie, criminologie, biologie, in genere disciplinele socio-umane, disciplinele ecologice, acestea putand fi posibile si ca mijloace de promovare a drepturilor la care faceam referire. In ceea ce priveste drepturile omului in plan national si legislatia aferenta intelegem sa realizam intr-un alt volum, structurat, pe capitole distincte o analiza riguroasa institutiilor raspunderii civile, penale, administrative. - I - DREPTURILE OMULUI - generalitati Institutia drepturilor omului Generatiile drepturilor omului Instrumentele juridice folosite in plan international pentru promovarea drepturilor omului Specific national in domeniul protectiei drepturilor omului 4.1. Scurt istoric 4.2. Integrare in ordinea juridica internationala Institutia drepturilor omului Omul, fiinta sociala prin esenta, se raporteaza in mod necesar la semeni, la societate in ansamblu, acesta fiind cadrul care-i asigura existenta si dezvoltarea prin aceea ca ,,fiecare are un statut al sau in care se insumeaza totalitatea drepturilor pe care societatea le acorda sau le pretinde de la fiecare”. Prin urmare, date fiind implicatiile si consecintele deosebite ale acesteia pentru insasi existenta umana, necesitatea crearii si mentinerii echilibrului in societate, legatura stransa de interese individ – societate a determinat reglementarea juridica a acesteia. Prin norme de drept s-a fundamentat astfel ,,status libertatis” al persoanei, notiune care in timp a avut ca rezultat cristalizarea institutiei numita a drepturilor omului, ce reprezinta o garantie solida a desfasurarii in conditii optime a relatiilor aratate. Forta coercitiva a statului apare ca fiind o modalitate eficace de armonizare a acestora. Aceasta idee si-a gasit consacrarea si in art 29 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, potrivit caruia fiecare persoana este supusa in exercitarea drepturilor sale unor ingradiri prevazute de lege ,,in scopul recunoasterii si respectarii drepturilor si libertatilor altora si in scopul satisfacerii exigentelor juste, cerute de morala, de ordinea publica si de bunastarea generala intr-o societate democratica”. De notat ca in lumea contemporana institutia drepturilor omului reprezinta o cerinta majora si ca in timp conceptiile cu privire la drepturile omului au suferit importante corective, in prezent institutia fiind deosebit de complexa. Se poate vorbi chiar de un proces al elaborarii drepturilor omului pe plan international, dat fiind substantialele dezvoltari ale acestora, determinate in principal de adoptarea a numeroase conventii internationale. Se poate aprecia ca institutia are un caracter bivalent, fiind in acelasi timp si o ,,institutie de drept intern, integrata normelor constitutionale ale unei tari sau alteia, afectand un numar considerabil de ramuri de drept” De subliniat, dincolo de aceste aspecte, cauza lor determinanta, respectiv esenta stiintei drepturilor omului, aceea de a fi ,,ramura speciala a stiintelor sociale care are ca obiect studiul raporturilor dintre oameni in functie de demnitatea umana, determinand drepturile si facultatile al caror ansamblu este necesar infloririi personalitatii fiecarei fiinte umane” 2. Generatiile drepturilor omului Aparitia conceptului de drepturi ale omului a fot rezultat al evolutiei ideilor umaniste si a receptarii acestora din ce in ce mai intense. Debutul, din punct de vedere cronologic poate fi pozitionat in antichitatea preocupata de definirea omului si a pozitiei sale in societate si de formularea inaltelor principii morale, a ideii de justitie. In timp, conceptii noi au fost cristalizate, datorita in principal evolutiei societatii, a mutatiilor produse in plan politic si juridic, a teoriilor filosofice reflectate pregnant in acte si documente ale vremurilor. Se poate aprecia deci ca ,,elaborarea conceptului de drepturi ale omului a fost rezultanta unor acte juridice cu un bogat continut moral si politic, a consacrarii sub forma unor documente redactate de juristi de mare prestigiu, a unor principii de organizare politica, fundamentate in opere teoretice de valoare universala, care au rezistat timpului. Conceptul in sine de drepturi ale omului a reprezentat prin urmare, o sinteza a tot ceea ce gandirea umana a avut mai bun, ridicand pe trepte noi principiile umaniste, reluand elemente din gandirea religioasa si din nazuintele generale de libertate care se facusera cunoscute cu atata vigoare in secolele XVII si XVIII”. Initial drepturile omului s-au afirmat in domeniul civil si politic, ulterior in plan economic si social, aceste etape fiind inregistrate in doctrina ca prime generatii ale drepturilor omului, intre care exista o interdependenta evidenta. In prezent, data fiind dimensiunea internationala dobandita de necesitatea garantarii drepturilor omului, cooperarea statelor pentru realizarea dezideratului enuntat, s-a conturat o a treia generatie a drepturilor omului, rezultat al definirii in plan teoretic si transpunerea practica a conceptelor noi de drept la dezvoltare, drept la viata, drept la pace, dreptul la un mediu sanatos de viata, dreptul de a beneficia de patrimoniul comun al umanitatii. 3. Instrumente juridice folosite in plan international pentru promovarea drepturilor omului Declaratiile si rezolutiile reprezinta puncte de vedere politice convergente ale statelor, ce au deschis calea pentru adoptarea unor conventii internationale privind protectia internationala a drepturilor omului. Aceste instrumente ce trateaza fie problematica de ansamblu a materiei (ex: ,,Pactele drepturilor omului”), fie anumite aspecte concrete (ex: drepturile femeii, combaterea genocidului, etc) reafirma si dezvolta normele de drept international existente in aceasta materie. In privinta conventiilor, pactelor si altor forme concrete de manifestare juridica, esentiale sunt in privinta tematicii aratate: Convetia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, amendata prin Protocolul nr 11, intrata in vigoare la 1 noiembrie 1998; Protocolul nr. 11 la Conventia de Aparare a Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale; Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata si proclamata de Adunarea Generala a ONU prin rezolutia 217 A (III) din 10 decembrie 1948; Pactul international cu privire la Drepturile Economice, Sociale si Culturale adoptat si deschis spre semnare de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la 16 dec. 1966 prin Rezolutia 2200 A (XXI); Pactul international cu privire la Drepturile Civile si Politice; adoptat si deschis spre semnare de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la 16 decembrie 1966, intrat in vigoare la 23 martie 1976; Protocolul facultativ la pactul international cu privire la drepturile civile si politice. Adoptat deschis spre semnare de Adunarea Generala a Natiunilor Unite prin Rezolutia 2200 (XXI) din 16 decembrie1966; Al doilea protocol facultativ la pactul international cu privire la drepturile civile si politice, vizand abolire pedepsei cu moartea : adoptat prin rezolutie a Adunarii generale a ONU in cea de-a 44-a sesiune a acesteia, la 15 decembrie 1989; Statutul Consiliului Europei semnat la Londra in 5 mai 1949, intrat in vigoare la 3 august 1949, modificat prin procesele verbale ale Secretarului General al Consiliului Europei; Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa – Bucuresti 1975; Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale: adoptat la Paris la 20 martie 1952, intrat in vigoare la 18 mai 1954; Protocolul nr 4 la Conventie, incheiat la Strasbourg la 16 aprilie 1983; Protocolul nr 6 la Conventie, incheiat la Strasbourg la 28 aprilie 1983; Protocolul nr 7 la Convetie, incheiat la Strasbourg la 22 noiembrie 1984; Convetia Culturala Europeana, adoptata la Paris la 19 decembrie 1954; Carta Sociala Europeana revizuita adoptata la Strasbourg la 3 mai 1996. De subliniat ca ratificarea lor implica asumarea de catre state a obligatiilor inscrise in acestea. Acest fapt echivaleaza cu includerea in dreptul intern. In cazul Romaniei, ratificarea documentelor prezentate s-a realizat prin adoptarea urmatoarelor legi sau decrete: Decretul nr. 212 publicat de ,,Buletinul Oficial al Romaniei’’ partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974. Lege nr. 39 publicata in ,,Monitorul Oficial al Romaniei”, partea I, nr. 193 din 30 iunie 1993 de ratificare a Protocolului la 28 iunie1993,. Legea nr.7 publicata in ,,Monitorul Oficial al Romaniei” partea I, nr. 18 din 26 ianuarie 1991 de ratificare a Protocolului la 25 ianuarie 1991. Legea nr. 64 din 4 octombrie 1993, publicata in ,,Monitorul Oficial“ nr. 238 din 4 octombrie 1993 de ratificare a Statutului. Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicata in ,,Monitorul Oficil” nr. 135 din 31 mai 1994 de ratificare a Conventiei si Protocoalelor sale aditionale. Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicata in ,,Monitorul Oficial”, Partea I nr. 35 din 31 mai 1994 de ratificare a Protocolului. Legea nr. 77/dec 1991 publicata in ,,Monitorul Oficial”, Partea I nr. 258 din 20 dec 1991 de aderare a Romaniei la Convetie. Legea nr. 74 din 3 mai 1999, publicata in ,,Monitorul Oficial”, Partea I nr. 193 din 4 mai 1999 de ratificare a Cartei. De subliniat ca toate aceste instrumente juridice (conventii, pacte, protocoale) sunt rod al recunoasterii de catre state (inclusiv Romania) a importantei universale a drepturilor omului si libertatilor sale fundamentele, ,,a caror respectare este un factor esential al pacii, justitiei si bunastarii necesare pentru a asigura dezvoltarea relatiilor amicale si a cooperarii dintre ele, ca si intre toate statele” Specific national in domeniul protectiei drepturilor omului Scurt istoric In Romania, conceptiile privind drepturile omului s-au cristalizat si afirmat in procesul infaptuirii aspiratiilor de libertate si unitate nationala. In Transilvania, sub influenta Renasterii, s-au dezvoltat inca de timpuriu idei umaniste. Pe teritoriul de azi al tarii, se manifesta chiar o adevarata scoala umanista in contextul european, care fundamenteaza originea, continuitatea si unitatea poporului roman. Aceasta scoala are exponenti de seama in marii carturari Grigore Ureche, Miron Costin, C-tin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir, Mitropolitul Dosoftei, Antim Ivireanu. Un important document, care marcheaza inca de timpuriu preocuparile romanesti pentru definirea drepturilor si libertatir il constituie hrisovul emis la 15 iulie 1632 de Leon Voda Tomsa, domn al Tarii Romanesti (1629-1632), considerat de prestigiosi cercetatori romani (Valentin Al. Georgescu) ca fiind pe acelasi plan al importantei cu ,,chartele” emise in alte tari, fapt ce evidentiaza si pe acest plan ,,integrarea tarilor romane in evolutia generala a societatii europene”. Influenta Revolutiei franceze a fost deosebit de puternica in Principatele Romane unde aspiratiile de unitate si emancipare nationala, coroborate cu marile idei ale Revolutiei franceze, s-au regasit in documentele programatice ale Revolutiei de la 1848 din Transilvania. Moldova si Tara Romaneasca. Sub influenta unor mari ganditori – Nicolae Balcescu, Ghe Lazar, Ion Ghica s.a. – conceptul romanesc de drepturi ale omului - ,,drituri firesti” a fost elaborat din multiple unghiuri de vedere, tinand seama de interesele tarii, in armonie deplina cu unitatea si independenta nationala. Principiile constitutionale moderne de organizare a statului si-au gasit exprimare cat se poate de elocventa in Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris –1864, promulgat de Alexandru Iona Cuza si in Constitutia romaneasca din 1866, prima constitutie moderna, inspirata din constitutia belgiana, considerata la timpul sau cea mai inaintata din Europa. O expresie deosebit de clara au capatat drepturile si libertatile omului din Constitutia din 29 martie 1923 care consacra neechivoc dreptul romanilor, fara deosebire de origine etnica, de limba sau religie, de a se bucura de libertatea constiintei, de libertatea invatamantului, a presei, intrunirilor, asociatiilor si alte libertati si drepturi stabilite prin lege. Privita in raport cu Constitutia din 1923, Constitutia din 1938 contine evident anumite limitari. Asadar, numai cetatenii romani sunt admisibili in functiile si demnitatile publice, civile sau militare. In conditiile instaurarii regimului de dictatura comunista, drepturile omului au suferit importante amputari si reduceri, ele fiind subordonate noii conceptii cu privire la organizarea statului, bazata pe dominatia unui singur partid si interzicerea celorlalte partide, pe prohibirea oricaror actiuni sau atitudini politice care ar fi contravenit ideologiei comuniste. Dupa 1989 au fost create conditiile pentru edificarea unui autentic sistem democratic al drepturilor si libertatilor omului, intemeiat pe recunoasterea si stricta traducere in viata a standardelor internationale. In acest sens au fost intreprinse o serie de masuri legislative. In perioada imediat urmatoare Romania a devenit parte la numeroasele instrumente juridice internationale, adoptand totodata prevederi pentru adaptarea legislatiei sale interne la exigentele conventiilor internationale. S-a urmarit refacerea intregului edificiu legislativ in consonanta cu imperativele edificarii statului de drept cu prevederile conventiilor internationale si in special ale Cartei de la Paris (1990) prin care toate statele europene s-au angajat sa-si fundamenteze sistemul de drept pe baza principiilor democratice. Integrare in ordinea juridica internationala Recunoasterea si consacrarea drepturilor omului prin documente internationale a avut o influenta benefica asupra legislatiei interne a statelor in sensul contributiei la afirmarea respectului fata de drepturile omului si perfectionarii legislatiilor nationale. ,, Indivizii pot beneficia de drepturi si libertati pe plan intern numai prin mijlocirea statelor de care apartin si care, in virtutea suveranitatii lor, asigura totodata caile concrete de realizare a drepturilor si libertatilor respective. Fara inscrierea drepturilor omului in normele constitutionale si fara adoptarea masurilor necesare pentru garantarea lor de catre fiecare stat, drepturile si libetatile cetatenesti sunt lipsite de orice eficienta”. Astfel, in cazul Romaniei, Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, adoptata la Roma la 4 noiembrie 1950 si intrata in vigoare la 3 septembrie 1953 a fost ratificata prin Legea nr 30 din 18 mai 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr 135 din 31 mai 1994, intrand astfel in dreptul intern al acesteia. Indivizii pot beneficia de drepturi si libertati pe plan intern numai prin mijlocirea statelor de care apartin. Acest principiu este consacrat in doctrina ca principiu al subsidiaritatii dreptului international fata de dreptul intern. Un specific deosebit il reprezinta in privinta Romaniei principiul ,,self executing”, consacrat in art 20 din Constitutie, in sensul ca drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si celelalte tratate la care Romania este parte, in caz de neconcordanta cu legislatia interna, primele avand prioritate. II - JURISDICTIA EUROPEANA ANTERIOARA PROTOCOLULUI NR 11 Conventia Europeana a Drepturilor Omului din 1950 Evolutia anterioara Perioada de tranzitie catre noua Curte Europeana a Drepturilor Omului 1. Conventia Europeana a Drepturilor Omului din 1950 La 5 mai 1949, la Strasbourg, a fost semnat Statutul Consiliului Europei ce a intrat in vigoare in 3 august al aceluias an. Statutul, semnat de Belgia, Danemarca, Franta, Irlanda, Italia, Luxembourg, Olanda, Norvegia, Suedia, Regatul Marii Britanii si Irlandei de Nord punea bazele unei organizatii politice supranationale de cooperare interguvernamentala si parlamantara. Scopul declarat al Consiliului este, in conformitate cu art 1 din statut, realizarea unei uniuni mai stranse intre membrii sai, in scopul apararii si promovarii idealurilor si principiilor care constituie ,,mostenirea lor comuna”. Principiile in functie de care-si orienteaza activitatea sunt: democratia pluralista, respectarea drepturilor omului si statului de drept. Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor sale fundamentale a fost elaborata de catre Consiliul Europei transpunand din plan ideatic principiile enuntate, in cel al realitatii imediate. Deschisa semnarii la Roma la 4 noiembrie 1950, ea a intrat in vigoare in septembrie 1953. In spiritul autorilor sai, se actiona astfel pentru luarea primelor masuri enuntate in Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 1948. Conventia, semnata initial de reprezentantii a treisprezece guverne, intre care , pentru Franta de Robert Schuman, reuneste toate cele 40 state membre ale Consiului Europei. De notat ca abia la patru ani de la semnarea conventiei ( 18 mai 1954), Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei alege, pentru prima data, membrii Comisiei Europene a Drepturilor Omului, ,,in fata careia, in mod obligatoriu, incepea orice proces introdus in baza conventiei”. La 21.01.1959 Adunarea Consultativa Parlamentara a Consiliului Europei alege, la randul sau, pentru prima data, judecatorii Curtii Europene a Drepturilor Omului, chemata sa examineze, dupa Comisie, unele din aceste cauze si sa le solutioneze prin hotarari definitive si obligatorii. Locul drepturilor omului in constructia europeana si importanta mecanismului Conventiei sunt factori deloc de neglijat. ,,Conventia europeana nu se multumeste sa enumere un ansmblu de drepturi, ea le garanteaza imediat fiecarei persoane tinand de jurisdictia partilor contractante. Ea stabileste un sistem international de protectie colectiva a acestor drepturi – procedura unica in felul ei – care poate sa functioneze la initiativa statelor, ca si a particularilor… Individul, pana atunci izolat si ignorat in raporturile dintre state, devine o persoana, un cetatean in comunitatea natiunilor europene” Convetia obliga statele semnatare sa garanteze drepturile omului tuturor cetatenilor. Conditia pentru ca aceasta sa opereze era aceea ca statele sa accepte jurisdictia reglementata de aceasta. De notat ca ea se acorda persoanelor fizice, organizatiilor neguvernamentale sau grupurilor de particulari, dreptul de a se plange atunci cand considera ca unul sau mai multe drepturi le-au fost incalcate. Timpul a demonstrat ca sunt necesare completari, nuantari sau modificari radicale ale prevederilor sale. Spiritul in care a fost enuntata a ramas insa acelasi in ciuda celor 11 protocoale care, in fapt, n-au facut altceva decat sa accentueze necesitatea respectarii drepturilor protejate sau sa adauge altele precum dreptul la proprietate, libertatea de circulatie, libertatea alegerilor, drepturi sociale, civile, economice si culturale diverse. Prin Conventie se crea practic un mecanism de control international care se adauga mecanismelor nationale, toate statele membre acceptand competenta organului acestei conventii: Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Acest organism de aparare a drepturilor omului la nivel international si regional are rolul unei instante internationale cu caracter subsidiar cailor de atac interne. Se poate apela la litera Conventiei in conditiile in care violarile drepturilor omului mai persista in ciuda apelarii la ansamblul jurisdictional intern. Astfel, in momentul epuizarii tuturor cailor de atac interne, daca cineva se considera in continuare lezat, iar dreptul invocat se gaseste expresis verbis consacrat in Conventie, poate formula o plangere intr-un interval fix determinat de 6 luni. Asadar, prin Convetia Europeana a Drepturilor Omului se actiona pentru luarea primelor masuri originale de asigurare a unei garantii efective a drepturilor enuntate in Declaratia Universala a Drepturilor omului din 1948. Conventia consacra pe de o parte o serie de drepturi si libertati civile si politice si stabilea, pe de alta parte, un sistem privind garantarea respectarii obligatiilor asumate de statele contractante. Trei institutii imparteau responsabilitatea acestui control: Comisia Europeana a Drepturilor Omului – instituita in 1954; Curtea Europeana a Drepturilor Omului – in 1959 si Comitetul de Ministrii ai Consiliului Europei, compus din ministrii Afacerilor Straine ai statelor membre sau reprezentantii acestora. Dupa Conventia din 1950, statele contractante si, acolo unde acestea din urma aveau sa accepte dreptul la recurs individual, reclamantii/ petitionarii individuali (particulari, grupe de particulari sau organizatii nonguvernamantale) puteau sa sesizeze Comisia de cererile indreptate contra statelor contractante care, asa cum estimau, au violat drepturile garantate prin Conventie. Cererile faceau mai intai obiectul unui examen preliminar in Comisie, care statua admisibilitatea lor. Acelea care erau retinute lasau loc unei tentative de regmentare amiabila, In caz de esec, Comisia redacta un raport ce stabilea faptele si formula un aviz asupra fondului cauzei. Raportul era transmis Comitetului de Ministrii. Acolo unde statele parate aveau sa accepte jurisdictia obligatorie a Curtii, Comisia si toate statele interesate dispuneau de un interval de 3 luni, numarate de la transmiterea raportului la Comitetul de Ministrii pentru a aduce cauza in fata Curtii in scopul luarii de catre aceasta a unei decizii definitive si constrangatoare. Particularii nu erau admisi sa sesizeze Curtea, situatie care va fi modificata ulterior prin completarea comventiei prin Protocolul nr 11. Daca o cauza nu era adresata Curtii, Comitetul de Ministrii decidea daca aceasta viola sau nu Conventia si acorda victimei, daca era cazul, o ,,satisfactie echitabila”. Era in aceeasi masura responsabil de supravegherea executarii hotararilor Curtii. * * * Din 1993 Romania a devenit membra cu drepturi depline a Consiliului Europei si in anul urmator (20.06.1994) a ratificat Conventia si cele 11 protocoale aditionale. ,,Semnand Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale la 7 oct 1993, chiar in ziua aderarii sale la Consiliul Europei, Romania a intors pagina totalitarismului si si-a facut intrarea in clubul democratiilor europene. Ratificand respectiva conventie…, Romania a recunoscut oricarei persoane apartinand jurisdictiei sale drepturile si libertatile definite in acest instrument si, acceptand in acelasi timp dreptul la recurs individual la Comisia Europeana a Drepturilor Omului, ea a subscris la un sistem international si chiar supranational de control. Ea a acceptat, astfel, obligatiile care decurg din aceasta si ,,disciplina” care rezulta de aici”. Documentele mentionate – Conventia, Protocoalele, intra in sfera art 20 al Constitutiei, conform caruia drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si celelalte tratate la care Romania este parte; in caz de neconcordanta cu legislatia interna, potrivit principiului self executing, la care am facut referire si anterior, acestea au prioritate. In consecinta Conventia Europeana a Drepturilor Omului a dobandit aplicabilitate directa in dreptul intern roman. 2. Evolutia anterioara. ,,Prin Conventia din 1950 au fost create o Comisie Europeana si o Curte Europeana a Drepturilor Omului”, prima cu rol de a examina cazurile propuse de statele parti, dar si plangerile individuale contra acelor state care accepta o asemenea procedura printr-o declaratie expresa si ultima cu rol de a examina litigiile care-I sunt supuse de Comisie sau de un stat membu , daca statul vizat a acceptat printr-o declaratie expresa jurisdictia Curtii. Dupa intrarea in vigoare a Conventiei, 11 protocoale aditionale au fost adoptate. Protocoalele nr 1, 4, 6 si 7 au adaugat drepturi si libertati celor consacrate prin Conventie. Protocolul nr 2 a dat Curtii puterea de a pronunta avize consultative. Protocolul nr 9 a deschis recurentilor individuali posibilitatea de a aduce cauza lor in fata Curtii, sub rezerva ratificarii. Protocolul nr 11 a restructurat mecanismul de control. Alte protocoale anterioare acestuia priveau organizarea institutiilor instituite prin Conventie si procedura inante de a fi continuata in fata acestora. Pe masura ce necesitatile Conventiei si eficacitate sa pentru protectia drepturilor omului deveneau tot mai cunoscute si un numar crescut de state acceptau dreptul la recurs individual, cauzele supuse Comisiei si Curtii se inmulteau. Procedura in fata Comisiei si a Curtii era adesea atat de lunga – pana la 6 ani chiar, incat se ajungea sa fie in contradictie cu una din dispozitiile Conventiei referitoare la dreptul de a se face dreptate intr-un termen rezonabil. ,,Cresterea numarului de plangeri, complexitatea lor crescanda si extinderea geografica a Consiliului Europei” – de la 10/12 state membre pentru care a fost conceputa Conventia la 35/40 au fost identificate drept cauze ce au facut indispensabila revizuirea Conventiei. Statisticile vremii au demonstrat ca revizuirea mecanismului de control era indispensabila pentru a-I intari eficacitatea. ,, Incepand cu 1980 cresterea numerelor cauzelor aduse in fata organelor Conventiei a adus din ce in ce mai multa bataie de cap pentru pastrarea duratei procedurilor in limite acceptabile. Problema se agrava odata cu adeziunea noilor state contractante incepand din 1990. Deci de la 404 cauze in 1981 Comisia va inregistra 2037 in 1993 si 4750 in 1997. Prin urmare numarul dosarelor neinregistrate sau provizoriu deschise pentru ca in cursul aceluias an 1997 se ridica la mai mult de 12000. Cifra pentru Curte reflecta o situatie analoga: 7 cauze adresate in 1981, 52 in 1993 si 119 in 1997”. 3. Perioada de tranzitie catre noua Curte Europeana a Drepturilor Omului Perioada de tranzitie a fost anticipata, modalitatile in care se va realiza aceasta fiind fixate in art 5 si 6 ale Protocolului nr 11. Necesitatea reformarii mecanismului de control stabilit de Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor sale fundamentale, semnata la Roma la 4 noiembrie 1950, a fost reiterata cu diverse prilejuri de catre statele membre ale Consiliului Europei. In acest scop au fost formulate rezolutii, recomandari si au fost emise decizii, documente ce au servit ca preambul, temei de drept al protocolului mentionat. Reforma a vizat mentinerea si intarirea eficacitatii apararii drepturilor omului si a libertatilor fundamentale prevazute in Conventie prin cresterea numarului de plangeri si de state membre ale Consiliului Europei. Demersurile intreprinse in asa-numita perioada de tranzitie catre noua Curte Europeana a Drepturilor Omului s-au concretizat prin semnarea Protocolului nr 11 de catre toate statele membre ale Consiliului Europei si ratificarea acestuia. Textul Protocolului, ce amenda anumite dispozitii ale Conventiei – textele titlurilor II- IV ale Conventiei ( art 19- 56) si ale Protocoalelor 2,4,6,7, a fost rezultatul concret al hotararilor luate de catre sefii de state si de guverne din Consiliul Europei in timpul summitu-lui care a avut loc la Viena intre 8 –9 octombrie 1993. Aparitia Curtii Drepturilor Omului de la Strasbourg, prin punerea in aplicare a Protocolului nr 11, unice, permanente, in locul vechiului mecanism instituit prin Conventia din 1950 are semnificatia inceputului unei etape noi, substatial diferita de cea anterioara. - III - CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI Ce este Curtea Europeana a drepturilor omului? ,, Tara fagaduintei, unde nu ajungi decat rar, dupa un maraton de procedura, se vor lamenta pledantii. Singurul organ judiciar autentic, creat de Conventia pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor fundamentale, vor preciza juristii. Prima jurisdictie internationala de protectie a drepturilor fundamentale, vor aminti istoricii. Ultimul bastion al democratiei pe batranul continent, vor afirma oamenii politici. Nici inexacte, nici exclusive, aceste formule permit in mod sigur definirea Curtii de la Strasbourg, dar nu ne-ar putea face sa uitam faptul ca aceasta din urma ramane adesea ignorata de marele public. … Si totusi! Misiunea pe care I-au incredintat-o statele democratice ale Europei ii priveste pe toti aceia – nationali,straini, apatrizi – care tin de jurisdictia acestor state. In afara de acestia, ea ii intereseaza pe toti oamenii sociali preocupati de a se vedea incarnandu-se anumite valori universale” Protocolul nr 11 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului Posibilitatea unei fuzionari a Comisiei si Curtii intr-un organ unic a fost pentru prima oara mentionata cu ocazia celei de-a 8-a reuniuni a Comitetului de experti pentru ameliorarea procedurii Conventiei Europene a Drepturilor Omulu, in cursul unui schimb de vederi cu reprezentantii Comisiei. La 28 mai 1993, Comitetul Ministrilor a adoptat o hotarare prin care I se incredinta Comitetului director pentru drepturile omului (CDDH) pregatirea unui proiect de protocol de amendament la Conventie, cu efect de restructurare a mecanismului de supraveghere existent. Proiectul de protocol pregatit de Comitetul de experti pentru ameliorarea procedurilor de drepturile omului (DH- PR), pus la punct ulterior de catre CDDH, a fost supus Comitetului de Ministrii, care a adoptat textul la reuniunea 511 bis a delegatilor Ministrilor, tinuta la 20 aprilie 1994. Textul a fot oferit spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei, semnatare ale Conventiei europene de la 11 mai 1994. Protocolul nr 11 este conceput ca un protocol de amendament, intrarea in vigoare fiind conditionata de obligatia tuturor statelor parti de a-si exprima consimtamantul de a fi legate prin acest Protocol. Din aceasta cauza Protocolul nr 11 a intrat in vigoare la 1 noiembrie 1998, la 4 ani dupa semnarea sa de catre statele membre. Protocolul reglementeaza restructurarea mecanismului de control stabilit de conventie in sensul reimpartirii responsabilitatii controlului care anterior era detinut de Comisie, Curte si Comitetul Ministrilor Consiliului Europei. Scopul era conferirea pentru noul mecanism a unui caracter obligatoriu. Principalele modificari aduse de acest Protocol sunt: Comisia Europeana a Drepturilor Omului si vechea Curte Europeana a Drepturilor Omului isi inceteaza existenta, instituindu-se o noua Curte Europeana a Drepturilor Omului care va functiona permanent si va avea sediul la Strasbourg. Sistemul va fi rationalizat si toti relamantii vor avea acces direct la noua Curte. Cauzele care nu au nici o sansa de reusita vor fi, dupa filtrare, retrase din sistem intr-un studiu incipient, prin decizia unanima a Curtii, care va hotara aceasta, in cadrul unui comitet format din trei judecatori (ele vor fi declarate inadmisibile). In marea majoritate a cazurilor, Curtea isi va desfasura activitatea in camera de 7 judecatori. Numai in cazuri exceptionale, functionand ca Mare Camera si compusa din 17 judecatori, se va pronunta asupra problemelor celor mai importante. Presedintele Curtii, presedintii camerelor vor fi abilitati s faca parte din Marea camera in scopul de a veghea la coerenta si uniformizarea jurisprudentei. Judecatorul ales din partea statului parte aflat in discutie va avea, de asemenea un loc in camera pentru a asigura a cat mai buna intelegere a sistemului juridic supus examinarii; Toate reclamatiile de incalcare a drepturilor omului vor fi supuse Curtii. Comitetul de Ministrii nu va avea competenta de a se pronunta asupra fondului problemei, pastrandu-si insa rolul de a controla executarea. S-a hotarat ca dreptul la recurs individual va fi obligatoriu si Curtea va avea competenta jurisdictionala asupra tuturor cauzelor juridice interstatale. Sistemul de organizare al Curtii Judecatorii Curtea Europeana a Drepturilor Omului, instituita de Conventia astfel amendata, se compune dintr-un numar de judecatori egal cu acela al statelor contractante. Acestia sunt alesi de catre Adunarea Parlamentara, cu majoritatea voturilor exprimate, de pe lista prezentata de inaltele parti contractante. Listele trebuie sa cuprinda un numar de trei judecatori, dar nu exista nici o restrictie in ceea ce proveste numarul judecatorilor de aceeasi nationalitate. Judecatorii sunt alesi pe o perioada de 6 ani, dar pentru reinnoirea Curtii, mandatul a jumatate din judecatori expira dupa 3 ani. Desemnarea acestor judecatori se va face imediat dupa alegerea lor, prin tragere la sorti, de catre Secretariatul General al Consiliului Europei. Adunarea Parlamanetara poate, inainte de alegerea noilor judecatori, atribui noilor judecatori mandate cu o durata diferita de cea normala ( 6 ani). Durata acestor mandate speciale deferite de Adunarea Parlamentara nu poate fi mai mare de 9 ani sau mai mica de 6 ani. Atribuirea acestor mandate se va face prin tragere la sorti efectuata de Secretariatul General al Consiliului Europei. Deoarece Curtea functioneaza pe o baza permanenta, s-a considerat oportun sa se introduca o limita de varsta, aceasta fiind de 70 de ani. Chiar si dupa implinirea acestei varste sau dupa inlocuirea lor, judecatorii se vor ocupa de cauzele cu care au fost deja sesizati. Durata mandatului judecatorilor se socoteste de la data alegerii sale. In cazul inlocuirii unui judecator al carui mandat nu a expirat, judecatorul ales spre a-l inlocui pe cel in cauza va duce la bun sfarsit mandatul celui pe care-l inlocuieste si abia dupa expirarea mandatului succesorului sau va incepe calcului mandatului sau. ,, Durata mandatului unui judecator ales se socoteste incepand cu data alegerii sale. Cu toate acestea, daca un judecator este reales la expirarea mandatului sau, sau ales spre a inlocui un judecator al carui mandat a expirat sau urmeaza sa expire, durata mandatului sau se socoteste incepand cu data acestei expirari. In conformitate cu art 25 & 5 din Convetie, judecatorul ales spre a inlocui un judecator al carui mandat nu a expirat incheie mandatul predecesorului sau pana la expirarea termenului acestuia. In conformitate cu art 23 & 7 din Conventie, judecatorul ales ramane in functie pana la momentul in care succesorul sau a depus juramantul sau face declaratia, situatii prevazute in art 3 al prezentului regulament” Dupa alegere, in cadrul primei sedinte a Curtii, tinuta in plen, la care asista, judecatorii sunt obligati sa depuna juramantul sau sa face declaratia solemna, care va fi consemnata intr-un proces verbal. In textul juramantului sunt cuprinse principiile de baza ale exercitarii functiei de judecator: independenta, impartialitate, integritate, confidentialitate. Judecatorii isi exercita activitatea cu titlu individual si nu reprezinta nici unstat. Ei nu pot exercita vreo activitate incompatibila cu obligatiile lor de independenta sau impartialitate sau cu disponibilitatea ceruta de o activitate execitate pe timp complet. Pentru aceasta judecatorii sunt obligati sa declare presedintelui Curtii orice activitate suplimentara exercitata de acestia. In cadrul Curtii judecatorii au un anumit rang. Cel mai inalt rang este cel de presedinte al Curtii, urmat de vicepresedintii Curtii. Daca vicepresedintii sunt alesi in functie la aceeasi data, acestia capata un rang potrivit functiei de judecator. Criteriul principal dupa cre acestia capata un rang este durata functiei, iar in subsidiar, varsta. Incetarea functiei de judecator se poate face in doua modalitati. Prima dintre acestea ar fi demisia, care va trebui sa fie adresata presedintelui Curtii care o va transmite Secretarului General al Consiliului Europei. Demisia unui judecator aduce dupa sine o ,,vacanta de post”. A doua modalitate de incetare a functiei de judecator este revocarea. Inainte de a se lua o decizie in privinta revocarii unui judecator, acesta va trebui sa fie audiat de Curtea reunita in plen. Revocarea se va face doar cu acordul a doua treimi din numarul judecatorilor alesi. Procedura de revocare poate fi initiata de orice judecator care considera ca unul dintre colegii sai nu mai indeplineste conditiile necesare pentru a exercita aceasta functie. Conform art 51 din Conventie ,,judecatorii de bucura, pe timpul executarii functiilor lor, de privilegiile si imunitatile prevazute de art 40 din Statutul Consiliului Europei”. Dintre privilegiile si imunitatile conferite de art 40 amintim: imunitati de jurisdictie in ceea ce priveste cerintele, insusirile sau actele ce emana de la ei, in indeplinirea functiilor, imunitati ce continua sa le fie acordate si dupa incetarea mandatului; imunitati de arestare sau de detentie si de retinere a bagajelor lor personale; nu sunt supusi dispozitiilor ce reglementeaza imigrarea si formalitatile de inregistrare a strainilor. Toate privilegiile si imunitatile le sunt acordate in scopul asigurarii exercitarii functiilor lor in deplina independenta. Ridicarea imunitatilor se va face de catre Curtea reunita in plen. Prin urmare, cel mai inalt rang in cadrul Curtii il detine presedintele acesteia. Acesta este ales de plenul Curtii prin vot secret, cu majoritatea absoluta a celor prezenti. Presedintele este ales pe o perioada de 3 ani, fara a depasi insa, durata mandatului sau. Acesta poate fi reales. Daca presedintele se retrage inainte de expirarea mandatului sau, plenul Curtii alege un succesor pe perioada ramasa pana la indeplinirea mandatului. O data cu alegerea presedintelui, plenul Curtii va alege si pe cei doi vicepresedinti si pe presedintii sectiilor, in aceleasi conditii ca si pe presedintele Curtii. Presedintele Curtii indeplineste functii reprezentative si de conducere. Acesta reprezinta Curtea asigurandu-I relatiile cu autoritatile Consiliului Europei, conduce lucrarile si serviciile Curtii si prezideaza sedintele plenare ale Curtii, sedintele Marii Camere si ale colegiului compus din 5 judecatori. ,,1. Presedintele Curtii conduce lucrarile si serviciile Curtii. El reprezinta Curtea si ii asigura relatiile cu autoritatile Consiliului Europei. El prezideaza sedintele plenare ale Curtii, sedintele Marii Camere si cele ale colegiului, compus din 5 judecatori. El nu participa la examinarea cauzelor tratate de camere, decat daca este judecatorul ales din partea uneia din Partile contractante in cauza respectiva”. Presedintele este asistat de cei 2 vicepresedinti care il vor inlocui in cazurile in care acesta este impiedicat sa-si exercite functiile, se afla in vacanta sau la cererea expresa a acestuia. Vicepresedintii Curtii indeplinesc si functia de presedinti de sectie, prezidand sedintele sectiilor si a camerelor din care fac parte. Grefa Serviciile administrative ale Curtii si de asistenta juridica sunt asigurate de catre Grefa. Grefa este compusa din grefe de sectie, in numar egal cu numarul sectiilor Curtii. Grefierii de sectie pot fi secondati de un grefier adjunct de sectie. Grefa este condusa de catre grefier. ,,1. Curtea reunita in plen isi alege grefierul. Candidatii trebuie sa se bucure de cea mai inalta consideratie morala si sa posede, pe langa experienta, cunostiintele juridice, administrative si lingvistice necesare exercitarii functiei. 2. Grefierul este ales pentru o perioada de 5 ani si poate fi reales. El nu poate fi indepartat din functiile sale decat daca judecatorii reuniti in sesiunea plenara decid, cu majoritate de 2/3 din numarul judecatorilor alesi in functie ca cel in cauza a incetat sa faca fata conditiilor cerute. El trebuie sa fie audiat in prealabil de Curtea intrunita in plen. Orice judecator poate declansa procedura de revocare.” Acesta este ales pe o perioada de 5 ani, fiind reeligibil. Procedura de alegere si revocare este similara cu cea intalnita in cazul judecatorilor. In aceleasi conditii vor fi alesi si doi grefieri adjuncti, fiind insa consultat, in prealabil, grefierul. Grefierul rspunde de organizarea si functionarea Grefei, de paza arhivelor Curtii si serveste drept intermediar pentru comunicarile adresate Curtii. Membrii Curtii pot fi asistati de doi consultanti. Acestia vor fi numiti de Secretarul General al Consiliului Europei, cu acordul preseditelui Curtii sau al grefierului si vor trebui sa aiba calificarea ceruta, ca si experienta practica necesara indeplinirii sarcinilor ce le vor fi incredintate de catre judecatori. 2. Structura Curtii Asa cum am aratat, Curtea Europeana a Drepturilor Omului instituita prin Conventie, asa cum a fost aceasta amendata, se compune dintr-un numar de judecatori egal celui al statelor contractante (astazi in nr de 41). Judecatorii sunt alesi de fiecare data pentru 6 ani de Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei. Oricum, mandatul unei jumatati din judecatorii alesi de la primele alegeri va expira dupa 3 ani, astfel ca se produce reinnoirea madatelor unei jumatati din judecatori la fiecare 3 ani. Judecatorii servesc Curtea in nume propriu si nu reprezinta nici un stat. Nu pot sa exrcite nici o actiune incompatibila cu obligatiile lor de independenta si impartialitate sau cu disponibilitatea exercitarii activitatii intr-un timp util. Mandatul judecatorilor este posibil pana la varsta de 70 ani. Curtea in plen alege presedintele, doi vicepresedinti si doi presedinti de sectiune pentru o perioada de trei ani. * Conform regulamentului, Curtea se divide in 4 sectiuni a caror compozitie fixata pentru 3 ani trebuie sa fie echilibrata atat din punct de vedere geografic cat si din punct de vedere al reprezentarii pe sexe si sa tina cont de diferentele de sisteme juridice existente intre partile contractante. Fiecare sectiune este prezidata de un presedinte, doi presedinti de sectiune fiind in acelasi timp vicepresedinti ai Curtii. Presedintii de sectiune sunt asistati si in anumite cazuri inlocuiti prin vicepresedintii acesteia. * Comitete de 3 judecatori sunt constituite pentru o perioada de 12 luni in sanul fiecarei sectiuni. Ei reprezinta un element important al noii structuri cac ei efectueaza o noua parte din munca de filtraj realizata in urma cu cativa ani de Comisie. * Camere de 7 membrii sunt constituite in sanul fiecarei sectiuni conform unui sistem de rotatie In timp ce judecatorul ales in numele statului interesat nu este membru al sectiunii, ocupa in calitate de membru de drept camera. Membrii sectiunii care nu sunt membrii titulari ai Camerei ocupa un loc in calitate de supleanti. * Marea Camera este constituita pentru 3 ani din 17 judecatori. Dincolo de membrii de drept: presedinte, vicepresedinti si presedinti de sectiune, ea este constituita dupa uh sistem de rotatie, pornind de la 2 grupe care alterneaza si deci compozitia se doreste echilibrata si tine cont de diferentele de sistem juridic existente intre partile contractante. * * * Asadar, Curtea are un sistem de organizare pe trei trepte: comitete; camere; Marea Camera. Conform regulamentului sau, Curtea este formata din cel putin 4 sectiuni. Sectiunile sunt constituite de plenul Curtii pe o perioada de trei ani. Fiecare judecator trebuie sa fie membru unei sectii, aceastea fiind alcatuita astfel incat sa fie echilibrate atat din punct de vedere geografic, cat si din punct de vedere al sexelor si trebuie sa mai tina seama si de diferitele sisteme juridice existente in statele contractante. Fiecare sectie este prezidata de un presedinte, doi dintre presedintii de sectiune fiind in acelasi timp vicepresedinti ai Curtii. Presedintii de sectiune sunt asistati si dupa caz, inlocuiti, de vicepresedintii de sectiune. Prima treapta din sistemul de organizare a Curtii o reprezinta comitetele. Potrivit Regulamentului Curtii, comitetele sunt constituite pe o perioada de 12 luni. Comitetele vor cuprinde doi judecatori si vor fi prezidate de membrul cu cel mai inalt rang in cadrul sectiei. Camerele vor constitui comitetele, numind pe judecatorii si pe supleantii care vor lua parte la judecari. Acestea nu vor avea decat puterea sa declare o cauza ca inadmisibila si sa o stearga de pe rol. Camerele sunt formate din 7 judecatori desemnati de Curte. Un judecator poate face parte din cel mult doua camere. Pentru fiecare cauza, Camera trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu pe presedintele sectiei si pe judecatorul ales in numele statului interesat. Daca acest din urma judecator nu este membru al sectiunii, el participa in calitate de membru de drept al Camerei. Membrii sectiunii care nu sunt membrii plini ai camerei, iau parte ca membrii supleanti. Compusa din 17 judecatori si 3 judecatori supleanti, Marea Camera este constituita pentru o durata de 3 ani. Alaturi de membrii de drept – preseditele Curtii, vicepresedintele acesteia, presedintii de sectiune, judecatorul ales in numele unui stat – parte la litigiu – din Marea Camera mai fac parte judecatorii repartizati pe doua grupe ce vor alterna la fiecare 9 luni. Compozitia grupelor se doreste a fi echilibrata din punct de vedere geografic si tine seama de diferitele sisteme juridice existente in statele contractante. In cazul in care in fata Marii Camere este examinata o cauza ce a fost supusa in virtutea art 43, dintre judecatorii camerei care va fi pronuntat hotararea, numai judecatorul ales ca reprezentant al statului parte si presedintele respectivei camere vor putea face parte din Marea Camera. Examinarea acestor cereri se va face de catre colegiul de 5 judecatori ai Marii Camere. Acest colegiu este format din: presedintele Curtii; presedintii sectiilor, altele decat cele pornind de la care a fost constituita Camera ce s-a ocupat de respectiva cauza; un judecator suplimentar, desemnat prin rotatie dintre judecatorii care nu s-au ocupat de respectiva cauza in cadrul camerei. Marea Camera, camerele si comitetele isi desfasoara activitatea in permanenta, dat la propunerile presedintelui, Curtea stabileste in fiecare an perioadele de sesiune. Principalele probleme administrative ale Curtii sunt examinate de catre aceasta in sesiuni plenare. Sesiunile plenare sunt convocate de preseditele Curtii la cererea a cel putin 1/3 din membrii sai, dar cel putin o data pe an. Pentru functionarea in plen a Curtii este necesar cvorumul a 2/3 din judecatorii alesi, in caz contrar presedintele amana sentinta. Deliberarile Curtii se vor face in camera consiliului, la acestea participand doar judecatorii. Deciziile Curtii sunt luate ce majoritatea voturilor celor prezenti. 3. Functionarea Curtii Sediul Curtii este fixat la Strasbourg, care este si sediul Consiliului Europei. Curtea poate totusi, atunci cand socoteste ca este util, sa-si exercite functiile in alte locuri de pe teritoriul statelor membre ale Consiului Europei. Curtea poate decide, in orice stadiu al instructiei unei cereri, ca unul sau mai multi dintre membrii sai sa procedeze la o ancheta sau sa indeplineasca orice alta sarcina in alte locuri. Pe baza convocarii de catre presedintele sau Curtea se reuneste in sesiune plenara ori de cate ori acest lucru este cerut de functiunile care ii incumba in virtutea Conventiei si a prezentului Regulament. Presedintele procedeaza la o atare convocare daca minimum 1/3 din membrii o cer, insa macar o data pe an pentru examinarea unor probleme administrative. Cvorumul de 2/3 din judecatorii alesi este necesar pentru functionarea Curtii reunite in plen. Daca nu se intruneste cvorumul, presedintele amana sedinta. Marea Camera, camerele si comitetele isi desfasoara activitatea in permanenta. Cu toate acestea, pe baza propunerii presedintelui sau, Curtea hotaraste in fiecare an perioadele de sesiune. In afara susnumitelor perioade, Marea Camera si camerele pot fi convocate de catre presedintele lor in caz de urgente. Curtea delibereaza in camera Consiliului. Deliberarile sale raman secrete. Doar judecatorii iau parte la deliberari. Sunt prezenti in camera Consiliului grefierul sau persoaa desemnata pentru a-l inlocui, precum si ceilalti agenti ai grefei si interpretii, a caror asistenta apare ca fiind necesara. Nici o alta persoana nu poate fi admisa decat in baza unei decizii speciale a Curtii. Inainte de orice votare cu privire la o problema supusa Curtii, presedintele ii invita pe judecatori sa-si exprime opinia. Deciziile Curtii sunt luate cu majoritatea voturilor judecatorilor prezenti. In caz de egalitate de voturi, se repeta votarea, iar daca exista din nou egalitate votul presedintelui este preponderent. Deciziile si hotararile Marii Camere si ale camerelor sunt adoptate cu majoritatea judecatorilor prezenti. Nu se admit abtineri in cazul voturilor definitive care privesc admisibilitatea sau fondul unei cauze. Procedura in fata Curtii Desfasurarea normala a procedurii intr-o cauza care ajunge la o judecata asupra fondului va fi, in cele mai numeroase cazuri urmatoarea: introducerea plangerii; contacte preliminare cu grefa Curtii; inregistrarea plangerii; repartizarea catre o camera a plangerii; desemnarea unui judecator – raportor de catre camera; examinarea de catre un comitet de 3 membrii; comunicarea plangerii catre Guvernul respectiv; depunerea observatiilor si stabilirea faptelor; audierea; decizia data de camera asupra admisibilitatii; posibilitatea de negociere, in vederea unei reglementari pe cale amiabila; hotararea Curtii. 4.1.Reguli generale Orice stat contractant (plangere statala) sau particular care se considera victima unei violari a conventiei (plangere individuala) poate adresa direct Curtii de la Strasbourg o cerere ce are in vedere violarea de catre un stat contractant a unui drept garantat prin Conventie. O nota la indemana celor care inainteaza cererea si formulare pot fi obtinute de la grefa. * In ceea ce priveste cererile de sesizare a Curtii, acestea trebuie sa indeplineasca o serie de conditii. Conditiile ce trebuie indeplinite de petitionari se pot imparti in doua mari categorii: conditii generale ce trebuie indeplinite de toti petitionarii; conditii speciale ce privesc o anumita categorie de petitionari – stat sau parte individuala. Conditiile generale: Aceste conditii sunt prevazute de art 35 din Conventie si sunt: epuizarea tuturor cailor de atac interne; scurgerea unui termen de 6 luni de la ramanerea definitiva a deciziei interne. Conditii speciale: Conditii ce trebuie indeplinite de o petitie individuala sunt: numele, data nasterii, nationalitatea, sexul, profesia si adresa petentului; numele, profesia si adresa reprezentantului, daca este cazul; partea sau partile contractante mpotriva carora este indreptata patitia; expunerea sccinta a faptelor; o expunere succinta a violarii normelor Conventiei si a argumentelor pertinente; obiectul petitiei ca si descrierea cererii unei satisfactii echitabile; copii ale tuturor documentelor, a deciziilor ce privesc obiectul petitiei. * Procedura in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului este contradictorie si publica. Audierile sunt publice, mai putin daca Marea Camera/ Camera nu decide in circumstante exceptionale altceva. Altfel, memoriile si alte documente depuse la grefa Curtii de parti sunt accesibile publicului. * Recurentii individuali pot trimite ei insisi petitii, dar reprezentarea printr-un avocat este recomandabila si chiar necesara pentru audieri sau odata ce cererea a fost declarata admisibila. Consiliul Europei a creat un sistem de asistenta judiciara pentru reclamantii cu resurse insuficiente. Partile contractante sunt reprezentate de catre agenti care pot fi asistati de consultanti sau de catre consilieri. Persoanele fizice, organizatiile neguvernamentale si grupurile de persoane particulare despre care este vorba in art 34 al Convetiei pot supune Curtii initial niste petitii, fie actionand direct, fie prin intermediul unui reprezentant. Reprezentantul petitionarului trebuie sa fie un consultant abilitat sa-si indeplineasca functia pentru oricare dintre Partile contractante si avand resedita pe teritoriul unei dintre acestea, sau o alta persoana agreata de preseditele camerei. Preseditele camerei poate, acolo unde reprezentarea ar fi in mod normal obligatorie, sa-l autorizeze pe petitionar sa-si asume el insusi apararea intereselor sale, daca este necesar cu asistenta unui consultant sau a unui alt reprezentant agreat. * Limbile oficiale ale Curtii sunt franceza si engleza. Dar cererile pot fi redactate intr-o limba oficiala a statelor contractante. O data ce cererea a fost declarata admisibila, o limba oficiala a Curtii trebuie utilizata, mai putin atunci cand presedintele camerei/ Marii Camere nu da autorizarea de a se continua folosirea limbii in care s-a redactat cererea. 2. Procedura de examinare a admisibilitatii Fiecare petitie individuala este atribuita unei sectiuni, presedintele desemnand un raportor. Dupa un examen preliminar al cauzei raportorul decide daca aceasta trebuie examinata de un comitet de 3 membrii sau de o camera. * Un comitet poate in unanimitate sa declare o petitie inadmisibila sau sa o stearga din registrul Curtii pentru ca o decizie in acelasi mod poate fi luata fara un alt examen. * Alte cauze le sunt atribuite direct raportorilor camerelor, acestia pronuntandu-se asupra admisibilitatii. * ,,In afara cauzelor care le sunt repartizate direct de raportori, camerele au cereri individuale nedeclarate, inadmisibile de comitetul celor trei membrii, precum si cereri statale. Ele se pronunta in privinta admisibilitatii, ca si a fondului cererilor, in general prin decizii separate, dar cand este cazul, prin decizii unice.” * Camerele pot in orice moment sa se desesizeze in favoarea Marii Camere cand cauza priveste o problema grava referitoare la interpretarea Conventiei sau pentru ca solutia problemei poate conduce la o contradictie cu o hotarare pronuntata anterior de Curte * Primul stadiu al procedurii este de ordin scris chiar daca in cadrul camerei se poate decide sa se tina audienta * Pentru ca cererea sa fie acceptata, aceasta trebuie sa aduca elemente noi fata de cererea anterioara, daca a mai existat una asemenea, care a fost supusa Curtii. Se considera ca fiind elemente noi informatiile de natura sa modifice motivele pe care s-a bazat Curtea in respingerea cererii anterioare. Curtea considera ca fiind abuzive cererile inspirate de dorinta de publicitate sau de propaganda a petitionarului sau cele care contin termeni defaimatori, provocatori, injuriosi sau ofensatori la adresa partii contractante impotriva careia a fost indreptata plangerea. * Luate cu majoritate, deciziile camerei asupra admisibilitatii trebuie sa fie motivate si facute publice. Procedura referitoare la fond O data ce camera a decis sa retina o petitie, sa admita cererea, ea poate invita partile sa trimita probe suplimentare si observatii scrise, inclusiv in ceea ce-l priveste pe reclamant o eventuala cerere de ,,satisfactie echitabila” si sa asiste la audierea publica privind fondul cauzei. * Presedintele camerei poate, in interesul unei bune administrari a justitiei sa invite sau sa autorizeze toate statele contractante care nu participa la procedura sau toate persoanele interesate, altele decat cele reclamante, sa trimita observatii scrise sau in circumstante exceptionale sa ia parte la audienta. Un stat contractant al carui resortisant este reclamantul in cauza poate sa intervina de drept. * In timpul procedurii in fond negocierile vizand concluzia unei reglementari amiabile pot fi duse prin intermediul grefierului. Aceste negocieri sunt confidentiale. Audierea Presedintele camerei conduce dezbaterile si determina ordinea in care sunt chemati sa ia cuvantul agentii, consultantii si consilierii partilor. Atunci cand in virtutea art 42 din regulament o delegatie a camerei organizeaza o audiere in scopul stabilirii faptelor, presedintele delegatiei conduce dezbaterile iar delegatia exercita, daca este cazul, puterile conferite camerei de catre Conventie sau prin regulament. Atunci cand, fara a invoca motive suficiente, o anumita parte nu se prezinta, camera nu tine seama de acele motive daca acest lucru I se pare compatibil cu o buna administrare a justitiei. Martorii, expertii si alte persoane a caror audiere este decisa de camera sau de catre presedinte sunt convocati de catre grefier. Convocarea indica: cauza despre care este vorba; obiectul anchetei, expertizei sau altei masuri ordonate de camera sau de catre presedintele acesteia; dispozitii luate pentru plata indemnizatiei ce ii revine persoanei convocate. Dupa verificarea identitatii sale si inainte de a-si indeplini misiunea, martorul depune un juramant sau face o declaratie solemna. Camera decide in legatura cu orice contestatie aparuta cu ocazia recuzarii unui martor sau unui expert. Ea poate asculta cu titlu de informatie o persoana imposibil de audiat ca martor. Orice judecator poate pune intrebari agentilor, copnsultantilor si consilierilor partilor, petentului, martorilor, expertilor ca si oricarei persoane care se prezinta in fata camerei. Procedura in fata Marii Camere ,,Dispozitiile care reglementeaza procedura in fata Camerelor se aplica, mutatis mutandis, si celei in fata Marii Camere” In baza art 30 din Conventie, atunci cand o cauza pedinte in fata unei camere ridica o problema grava cu privire la interpretarea Conventiei sau a Protocoalelor sale, sau atunci cand solutionarea unei probleme cu care ea este sesizata poate conduce la o contradictie fata de o hotarare data anterior de Curte, camera poate, atata timp cat nu a statuat inca sa se desesizeze in favoarea Marii Camere, cu exceptia cazului in care una dintre parti s-ar opune la aceasta in conformitate cu prevederile regulamentului. O decizie de desesizare nu are nevoie sa fie sesizata. In baza art 43 al Conventiei, oricare dintre parti poate, cu titlu de exceptie, sa depuna in scris la grefa, intr-un interval de 3 luni incepand cu data pronuntarii unei hotarari date de o camera, o cerere de retrimitere la Marea Camera indicand problema grava cu privire la interpretarea sau aplicarea Conventiei sau a Protocoalelor sale sau problema grava de ordin general care potrivit partii merita sa fie examinata de Marea Camera. Un colegiu de 5 judecatori ai Marii Camere, constituit in conformitate cu art 24&6 al regulamentului examineaza cererea pe baza dosarului existent. El nu o retine decat daca estimeaza ca acea cauza ridica intr-adevar o asemenea problema. Decizia de respingere a cererii nu trebuie sa fie motivata. Atunci cand colegiul retine cererea, Marea Camera statueaza printr-o hotarare. De notat ca atunci cand o cauza a fost deferita Marii Camere, in baza art 30 sau a art 43 al Convetiei, presedintele Marii Camere desemneaza ca judecatori raportori pe unul sau – in cazul unei petitii statale – pe unul sau mai multi dintre membrii sai. Atunci cand o cauza este deferita Curtii in baza art 5 & 4 din Protocolul nr 11 al Conventiei, un colegiu de judecatori ai Marii Camere, constituita in coformitate cu art 24 &6 al regulamentului de organizare si functionare al Curtii decide, doar pe baza dosarului, daca aceasta trebuie sa fie solutionata de catre o camera sau de catre Marea Camera. Cand cauza este solutionata de catre o camera hotararea acesteia este definitiva in conformitate cu art 5&4 din Protocolul nr 11, iar art 73 din regulament este inaplicabil. Cauzele transmise Curtii in baza art5 &5 din Protocolul nr 11 sunt deferite Marii Camere de catre presedintele Curtii. Pentru fiecare cauza care este transmisa in baza art 5&5 din Protocolul nr 11, Marea Camera este completata cu judecatori desemnati prin rotatie in cadrul uneia dintre