Referat Elemente De Drept Penal

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Elemente De Drept Penal si de asemenea puteti face Download Referat Elemente de drept penal

Citeste fragmente din Referat Elemente De Drept Penal

Elemente de drept penal Curs 1 Dreptul penal este o ramură a dreptului public. Dreptul public - drept constituţional - drept penal - drept administrativ Dreptul privat - dreptul civil - dreptul societăţilor comerciale Deptul penal se împarte în 3: drept penal general drept penal special drept procesual penal Dreptul penal este alcătuit dintr-un sistem de norme juridice care reglementează nişte relaţii de apărare socială prin interzicerea ca infracţiuni sub sancţiuni specifice denumite pedepse, a faptelor periculoase pentru valorile sociale în scopul apărării acestor valori, fie prin prevenirea infracţiunilor, fie prin aplicarea pedepselor celor care le săvârşesc. Obiectul dreptului penal îl reprezintă relaţiile de apărare socială aceste relaţii se stabilesc între membrii societăţii pentru respectarea de către aceştia a unor valori: persoana, drepturile şi libertăţile persoanei, viaţa, integritatea corporală, etc. Relaţiile de apărare socială în perioada prestatală împotriva unei fapte penale, partea vătămată se răzbuna. Răzbunarea putea fi limitată sau nelimitată (distrugerea fizică) s-a simţit nevoia ca statul să-i apere de ceilalţi. El introduce legi, care trebuie respectate. Izvoarele dreptului penal Izvorul este acea formă juridică pe care o îmbracă o normă pentru a deveni normă obligatorie. Izvorul dreptului penal este legea. Principalul izvor este Constituţia. Apoi urmează Codul Penal. În el sunt cuprinse atât norme generale cât şi norme speciale. Legile penale complinitoare – completează dispoziţiile Codului Penal, dar nu conţin infracţiuni (Legea de executare a pedepselor). Legi speciale nepenale, cu dispoziţii penale (Legea privind combaterea evaziunii fiscale) Tratatele şi acordurile internaţionale, daca sunt ratificate. Raporturile juridice penale Relaţia socială presupune: subiecte, un obiect şi un conţinut. Subiecte: statul – dreptul penal este inclus în dreptul public; există 2 tipuri de raporturi: raporturi juridice de conformare – presupun respectarea lor de societate prin intermediul statului raporturi juridice de conflict – statul este cel care impune unei persoane fizice respectarea unei norme, iar în cazul nerespectării, aplicarea pedepsei (poliţia, magistraţii) persoana fizică ce a încălcat legea. Conţinutul: presupune drepturi şi obligaţii pentru cele două subiecte. Obiectul: conduita pe care trebuie să o urmeze subiectele. Stingerea raportului juridic: când actul normativ iese din vigoare când se săvârşeşte fapta interzisă (de lege) → intervine raportul juridic de conflict amnistia sau prescripţia. Temă: infracţiunea răspunderea penală sancţiunile de drept penal Infracţiunea (instituţia infracţiunii) este o faptă care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală. are 3 trăsături (condiţii obligatorii): este o faptă ce prezintă pericol social fapta – orice faptă a unei persoane; pericol social – ne permite să deosebim o contravenţie de o infracţiune vinovăţia – este foarte importantă; există prezumţia de nevinovăţie. prevederea faptei în legea penală – orice faptă trebuie să fie inclusă într-un act normativ pentru a fi sancţionată. Vinovăţia este acel aspect subiectiv al infracţiunii care cuprinde atitudinea psihică a făptuitorului faţă de faptă şi urmările faptei (persoana este conştientă de fapte şi de urmări). are 3 forme: intenţia culpa preterintenţia (intenţia prelungită) Intenţia este o atitudine psihică a făptuitorului care rezultă din prevederea rezultatului faptei sale şi urmărirea acelui rezultat, ori numai acceptarea rezultatului poate fi directă – prevede rezultatul şi îl urmăreşte sau indirectă – persoana prevede rezultatul, nu-l urmăreşte, dar îl acceptă. Culpa este o atitudine psihică a făptuitorului care prevede rezultatul faptului, nu-l acceptă, socotind fără temei că nu se produce ori nu prevede rezultatul, deşi putea şi trebuia să îl prevadă există: culpă cu prevedere (cu uşurinţă) – prevede rezultatul, nu îl urmăreşte, nu îl acceptă, considerând că nu se produce culpă simplă (fără prevedere, din neglijenţă, din greşeală) – nu prevede rezultatul, deşi putea şi trebuia să îl prevadă Instanţa stabileşte dacă a fost intenţie sau culpă. Intenţia depăşită - are şi intenţie şi culpă, incluse în aceeaşi faptă. Conţinutul infracţiunii se deosebeşte o infracţiune de o contravenţie este nevoie de conţinut şi pentru a deosebi o infracţiune de o altă infracţiune Definiţie: conţinutul este format din totalitatea condiţiilor cerute de lege pentru caracterizarea faptei ca fiind infracţiune. Condiţii: cu privire la faptă cu privire la făptuitor cu privire la obiectul infracţiunii cu privire la locul şi timpul infracţiunii După situarea în timp: condiţii preexistente – privesc obiectul şi subiectul infracţiunii condiţii concomitente – se îndeplinesc în momentul săvârşirii – se referă la locul şi timpul săvârşirii faptei condiţii subsecvente – îndeplinite după săvârşirea faptei Mai sunt: condiţii esenţiale sau constitutive condiţii accidentale sau circumstanţiale – sunt acele condiţii atenuante sau agravante Condiţiile preexistente obiectul infracţiunii îl reprezintă valoarea socială ocrotită de normele dreptului penal (normele sunt în Constituţie şi în Codul Penal). Valorile sociale ocrotite prin normele penale conferă dreptului penal un obiect juridic. Obiectul juridic poate fi: general – normele penale apără toate valorile sociale din Constituţie şi Codul Penal generic (sau de grup) – apără doar un mănunchi de valori sociale specific – constă în valoarea socială concretă Dacă nu există obiect, nu există infracţiune. cu privire la subiect. Subiectul este activ sau pasiv. Subiectul activ este persoana care săvârşeşte fapta, complicele, instigatorul. se numeşte: făptuitor – până se stabileşte infracţiunea infractor – după stabilirea infracţiunii condamnat – după ce s-a stabilit pedeapsa. Condiţii: condiţii de vârstă – răspunderea începe de la 14 ani. Între 14 – 16 ani răspunderea este limitată; după 16 ani, răspunde penal. Între 16-18 ani se aplică prevederi pentru minori. De la 18 ani se consideră că este adult. responsabilitate – a persoanei de a-şi da seama de faptă şi rezultatele ei. Iresponsabilitatea înlătură caracterul penal. libertatea de voinţă şi acţiune. Subiectul pasiv suferă de pe urma săvârşirii faptei poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică poate fi persoană vătămată sau persoană responsabilă civilmente. Cu privire la conţinutul constitutiv conduita prevăzută de norma juridică penală care trebuie să fie îndeplinită de făptuitor este format din: latura obiectivă este alcătuită din condiţiile cerute de norma penală pentru a exista o infracţiune. are 3 elemente: material - format din acţiuni sau inacţiuni poate să se realizeze prin acte materiale realizat prin cuvinte (insultă, calomnie), prin scris (falsuri), prin nedenunţare a unei infracţiuni (infracţiune prin omisiune) o urmare imediată – este vătămarea care se aduce ca urmare a săvârşirii faptei o legătură de cauzalitate între cele 2 – rolul instanţei, care stabileşte dacă există o legătură între cele 2. latura subiectivă cuprinde totalitatea condiţiilor cerute de lege cu privire la atitudinea făptuitorului faţă de faptă şi urmări are: un element subiectiv un mobil cauza internă de conduită conduce la ideea săvârşirii faptei un scop – presupune reprezentarea clară a rezultatului faptei Pluralitatea de infracţiuni. Pluralitatea de infractori Pluralitatea de infracţiuni este o situaţie în care o persoană săvârşeşte 2 sau mai multe infracţiuni are mai multe forme: concursul de infracţiuni, recidiva, pluralitatea intermediară. concursul de infracţiuni constă în săvârşirea a 2 sau mai multe infracţiuni de către aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele condiţii: să fie săvârşite 2 sau mai multe infracţiuni să fie săvârşite de către aceeaşi persoană să fie săvârşite înainte de a fi condamnată pentru vreuna dintre ele cel puţin 2 infracţiuni să poată fi judecate forme: concurs real – când se săvârşesc mai multe acţiuni sau inacţiuni concurs formal (sau ideal) – este atunci când o acţiune sau o inacţiune, săvârşită de aceeaşi persoană, datorită împrejurărilor şi urmărilor produse, întruneşte elementele mai multor infracţiuni. se pedepseşte prin cumul juridic – pedeapsa cea mai mare. recidiva V X Š à ̤̀☊ଁࡆ愀̤摧ṒV ̤̀☊଀ࡆ愀̤摧ṒV ␃愁Ĥ摧ṒV F ␃愃̤摧ṒV 摧ṒVࠀ 萏Ũ葞Ũ摧ṒVገ਀Ħ䘋 摧ṒVገ਀&䘋 葠ː摧ṒVገ਀Ħ䘋 F & F & F ገ਀Ħ䘋 摧ṒV ̤̀☊ଃ୆愀̤摧ṒV ̤̀☊ଂ୆愀̤摧ṒV ̤̀☊ଁ୆愀̤摧ṒV ਀&䘋 摧ṒV & F F & F F F & F F este o formă a pluralităţii de infracţiuni care constă în săvârşirea din nou a unei infracţiuni, de către o persoană care anterior a mai fost condamnată definitiv pentru o infracţiune feluri: postcondamnatorie – după condamnare postexecutorie – după executare recidivă mare sau recidivă mică - în funcţie de gravitate există condiţia unei condamnări pentru o infracţiune de o anumită gravitate. Condiţii: prima infracţiune, a doua infracţiune. Pluralitatea de infractori - este de 3 feluri: pluralitate naturală, pluralitate constituită, pluralitate ocazională (participaţie penală) pluralitatea naturală – fiecare participant care cooperează la săvârşirea faptei contribuie la aceasta, deoarece fapta, prin natura ei, necesită cel puţin 2 persoane pluralitatea constituită – presupune o grupare de mai multe persoane pentru săvârşirea faptei (complot, etc) pluralitatea ocazională (participaţie penală) presupune comiterea faptei de un număr de persoane mai mare decât era necesar poate fi: participaţie proprie – toţi participanţii acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie. Participanţii sunt: autorii, coautorii, instigatorii, complicii. participaţie improprie – nu toţi participanţii acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie. Are ca forme: intenţie şi culpă intenţie şi lipsă de vinovăţie Tratament penal al participaţiei: pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită. Sancţiuni sunt instituţii de drept penal reprezintă consecinţa stabilirii răspunderii pentru fapta săvârşită sunt prevăzute numai în lege sau norme juridice şi sunt aplicate doar de organele penale au un caracter represiv sunt necesare şi inevitabile feluri: pedepsele, măsurile de siguranţă, măsurile educative pedepsele sunt singurele sancţiuni penale sunt măsuri de constrângere şi de reeducare a condamnatului scopul lor este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni feluri: sancţiuni principale detenţiunea pe viaţă - a înlocuit pedeapsa cu moartea, nu se aplică minorilor şi persoanelor care au împlinit 60 ani, se aplică alternativ cu pedeapsa închisorii închisoarea - de la 15 zile la 30 de ani; are limite generale şi speciale; este reglementată alternativ cu pedeapsa amenzii sau cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă; se execută în penitenciare. amenda penală - poate fi reglementată alternativ cu închisoarea sau poate fi unică; se trece în cazierul judiciar, fiind o amendă penală sancţiuni complementare interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani dreptul de a alege şi de a fi ales în administraţia publică sau în funcţii elective publice dreptul de a ocupa o funcţie de implică autoritatea de stat drepturile părinteşti dreptul de a fi tutore sau curator. degradarea militară sancţiuni accesorii sunt cele cu privire la interzicerea unor drepturi prevăzute de lege. măsurile de siguranţă se iau pentru a înlătura o stare de pericol obligarea la tratament medical internarea medicală interzicerea de a ocupa o funcţie, de a exercita o prfoesie, o meserie ori o altă ocupaţie interzicerea de a se afla în anumite localităţi expulzarea străinilor confiscarea specială interdicţia de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată măsurile educative se iau faţă de minori feluri: mustrarea libertatea supravegheată internare într-un centru de reeducare internare într-un centru de îngrijire Curs 2 Partea specială Funcţionarul public – definiţie (art.147 alin.1 C.penal) - prin ,,funcţionar public” se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art.145. Funcţionarul – definiţie (art.147 alin.2 C.penal) - prin ,,funcţionar” se înţelege persoana menţionatã în alin.1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat. Unitate – definiţie (art.145 C.penal) - prin termenul ,,public” se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public. Analiza unei infracţiuni Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor Definiţie – art.246 C.penal - Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Judecătorul trebuie să vadă unde încadrează fapta juridică. Obiect juridic: apărarea bunei funcţionări a raporturilor de serviciu (subiect activ calificat - care are o anumită calitate – în speţă, funcţionar public) Subiect activ al infracţiunii – funcţionarul public sau orice alt funcţionar Subiect pasiv – persoana ale cărei interese legale au fost încălcate. (subiectul pasiv sau partea vătămată - poate fi o persoană, o persoană juridică sau statul) Latura obiectivă – elementul material, urmarea imediată, legătura de cauzalitate Latura subiectivă – forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte fapta Latura obiectivă - elementul material - o inacţiune – nu îndeplineşte - o acţiune – îndeplineşte defectuos - urmarea imediată - cauzarea vătămării - legătura de cauzalitate - fapta să fie făcută de către funcţionar şi ea să cauzeze vătămarea Sancţiunea: pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani. Partea procesuală – de drept procesual penal, de procedură penală Procesul penal o activitate desfăşurată de anumite persoane ale statului prin care se asigură aplicarea sancţiunilor celor care au comis infracţiuni. este reglementat de lege (Codul de procedură penală) se desfăşoară într-o cauză penală presupune participarea părţilor etapele procesului penal: urmărirea penală – efectuată de procuror împreună cu organele de cercetare penală judecata executarea hotărârii penale definitive. Participanţii în procesul penal: organele judiciare procurorul – analizează dosarul şi-l trimite, printr-un rechizitoriu, parchetului de judecată organele de cercetare penală poliţia sau organele de cercetare ale poliţiei judiciare organele de cercetare penală speciale instanţa de judecată. Judecătorii → parchete (parchetele sunt conduse de către procurori şi prim-procurori) Tribunale → parchete Curţi de apel → parchete Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie → Parchet mai există: instanţe militare secţii maritime şi fluviale instanţe speciale – judecă anumite procese (ex. constenciosul administrativ) părţile inculpatul partea vătămată partea civilă partea responsabilă civilmente apărătorul – avocatul, cel care oferă asistenţă juridică. inculpatul – este persoana care săvârşeşte fapta făptuitor – persoana care a săvârşit o infracţiune şi faţă de care nu s-a început urmărirea penală învinuit – persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală, dar faţă de care nu s-a pus în mişcare acţiunea penală inculpatul – persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală condamnat – s-a pronunţat o hotărâre judecătorească de condamnare pentru inculpat. persoana vătămată – este persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială şi care participă la procesul penal. partea civilă – este persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în procesul penală partea responsabilă civilmente – este partea chemată, potrivit legii civile, să răspundă pentru pagube provocate de învinuit sau inculpat. Denumiri acte instanţe: încheierea – este un act al instanţei care se întocmeşte de grefier la sfârşitul fiecărei şedinţe minuta – reprezintă rezultatul deliberării instanţei sentinţa – hotărârea instanţei de judecată prin care cauza este soluţionată de prima instanţă decizie – este hotărârea instanţei care se pronunţă în urma apelului sau recursului Termen pentru căile de atac ordinare - 10 zile Căile extraordinare de atac – hotărârile judecătoreşti sunt definitive. PAGE PAGE 1 쥁@