Referat Cauza Si Considerent

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Cauza Si Considerent si de asemenea puteti face Download Referat Cauza si considerent

Citeste fragmente din Referat Cauza Si Considerent

Cauza (alta decât cea nejuridică) şi considerent Exista ceva în plus independent de intenţia necesară pentru structura valabilă a unui contract? Cândva, adagiul “ ex nudo pacta nulla obligatio oritur” a fost abandonat sub influenta juriştilor Canonului Epocilor de mijloc, întrebarea a fost daca o promisiune goala este auto suficientă sau dacă ceva a fost nevoie pentru a garanta seriozitatea si legalitatea angajamentului. Acolo putea astfel sa fie o condiţie în ceea ce priveşte forma. Dar seriozitatea angajamentului putea de asemenea sa fie garantată de doctrina cauzei ca răspuns la întrebarea cur debetur. Astfel inspiraţia a fost căutată in doctrina de lege nesigură, romană, a cauzei, şi această doctrină este reântrecută şi poate fi găsită într-un anumit număr din tarile în care s-a aplicat dreptul roman. Dreptul Englez insa a luat o cale diferita, cu doctrina lui de considerent. In ceea ce priveşte Dreptul German insă, acesta nu cunoaşte nici o doctrina a cauzei sau a considerentului. Aceste teorii ridică majore controverse doctrinale, despre care acesta nu este locul potrivit pentru a ne apuca sa discutam acum. În absenţa unor materiale comune o sa mergem înainte folosind juxtapunerea in schimbul unei comparaţii. Dreptul francez: cauza Dreptul englez: considerent Dreptul german: nici cauza şi nici considerentul A. Dreptul francez: Noţiunea de cauză Acesta este un complex de teorii, complex foarte mult discutat de academicieni, dar foarte semnificant in ceea ce priveşte deciziile instanţelor de judecata. Pornind de la o discuţie generală, o să examinăm succesiv aplicarea tradiţională de către instanţe şi aplicarea lui actuală ( recentă). Condiţiile, în ceea ce priveşte cauza sunt găsite atât în dreptul francez, italian şi cel canadian. -127- Articolul 1108 din codul civil francez, prevede patru condiţii care trebuie îndeplinite pentru ca o înţelegere (un contract) sa fie valabil din punct de vedere legal si anume: sa existe consimţământul parţii care se obligă persoana care se obliga sa aibă capacitatea de a contracta sa existe un obiect bine determinat care formează materia de studiu a înţelegerii o cauză legala pentru care persoana se obligă Articolul 1325 din codul civil englez prevede trei condiţii care trebuie îndeplinite pentru ca un contract sa fie valabil şi anume: sa existe înţelegerea prealabilă a părţilor sa existe o cauză un formular prescris de lege. Articolul 1485 din codul civil al Canadei, ne spune ca o înţelegere (un contract) este valabil încheiat dacă există consimţământul parţilor, părţi care trebuie să aibă capacitate de a contracta, daca in schimb,în plus, legea cere un formă specială pentru a fi respectată ca o condiţie necesară pentru formarea lui, sau daca nu părţile cer ca contractul sa primească forma unei înţelegeri solemne. De asemenea este esenţial pentru un contract, , sa existe o cauză licită si un obiect determinat. Noţiune de cauză este de asemenea o noţiune folosită in Dreptul Francez ,în acest timp, de către tribunale, din considerente cu privire la îmbogăţirea nedreaptă sau a îmbogăţirii fără justă cauza, , sau cu alte cuvinte, fără a exista un motiv justificat. Istoria cauzei este complicată pentru că îşi are originile atât în tradiţiile Romane cât şi în tradiţiile canoniste care eu tendinţa sa le prezinte diferit: legătura obiectivă, deşi nesigura, in dreptul roman şi în explicaţia dată de Domat în secolul XVII, se refera la ea ca la o cauză a obligaţiei, şi aspectul subiectiv care provine de la tradiţia morala canonistă. -128- Ar trebui sa se stabilească că înţelesul obiectiv al cauzei este întotdeauna acelaşi, pentru aceleaşi tipuri de contracte. În contractele sinalagmatice, întâlnim consideraţia. (partea opusă), sau cu alte cuvinte, perspectiva consideraţiei sa fie data de cealaltă parte contractantă. În cazul contractelor (actelor) cu titlu gratuit, este dezlegată intenţia abstractă de a oferii ceva fără a pretinde (a cere) ceva în schimb. În cazul contractelor cu titlu oneros (contracte care pentru a putea fi încheiate şi produce efecte, presupun transmiterea efectivă a obiectului la care face referire înţelegerea), transmiterea efectivă a bunului este cea care face ca contractul sa fie valabil şi să producă efecte. Aspectul subiectiv al cauzei, reprezintă motivul individual care a determinat partea obligată sa se lege in contract. Motivul este diferit de la un contract la altul. Codul Civil este inspirata din ambele tradiţii, atât romana cât si canonica. Articolul 1131 din Codul Civil prevede ca o obligaţie fără o cauză sau bazat pe o cauză falsa sau ilegală nu poate sa producă efecte. Articolul 1132 C. Civil: O înţelegere (un contract) este valabil chiar dacă cauza nu a fost exprimată. Articolul 1133 C. Civil: O cauză este considerată ilegala atunci când este interzisă de lege sau atunci când este contrară bunelor moravuri sau ordinii publice. Doctrina legata de cauză a fost criticată vehement de Planiol pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, însa argumentele lui Planiol au fost uşor dezminţite de persoane ca H. Capitant şi J.Maury. Controversele doctrinare au fost în primul rând, legate de importanţa corelării dintre cele doua aspecte. Pentru unii, cele două aspecte reprezintă două concepte diferite. J Carbonnier a reuşit oarecum să încheie disputa. Carbonnier: Dubla prezentare a doctrinei, (cauza abstractă şi cauza ca motiv) pare sa fi devenit un locus classicus . Este destul de convenabil, dar scopul ei nu trebuie sa fie exagerat. Exagerarea poate fi din cauză ca scriitori academicieni, au acordat prea multă importanţă cauzei imorale si cauzei ilegale (ilicite).Un concept la fel de important, care pare sa fie mai mult apropiat de traducerea cauzei, lămureşte un pic unitatea scopului subliniată în -129- articolul 1131: scopul trebuie sa existe, trebuie sa fie serios si de asemenea trebuie sa fie legal , justificat. Lucrul acesta poate de asemenea sa ajute la elucidarea relaţiei dintre obiect si cauză: cel din urma reprezintă interesul celui care promite; obiectul (folositor şi legal) reprezintă interesul celui care acceptă promisiunea. Presupunerea făcută de lege este aceea ca tot ceea ce face un om rezonabil şi prudent, face fie din interese financiare (contractele cu titlu oneros) , fie din interese morale (contractele cu titlu gratuit). Este de asemene bine de spus că, aceste controverse academice fac, într-o oarecare măsura, sa stânjenească liniştea instanţelor. Datorită distincţiei dintre obiect şi cauză, negată de anti-causalists, este astăzi uşor de stabilit. Obiectul trebuie sa existe, să fie determinat sau determinabil si legal – Articolele 1126-1130 Cod Civil. În cazul unui contract sinalagmatic,legătura este evidentă: o obligaţie fără un obiect predeterminat sau având un obiect ilegal, duce la nulitatea contractului în întregime pentru că îndatorirea celeilalte părţi nu poate fi suportată de o cauză deci este nula. Cele două concepte sunt deci, complementare. Un contract poate fi considerat ilegal ca rezultat al obiectivelor sau ca rezultat al cauzei. Analiza acestui lucru mai bine cântărită decât dacă ar fi bazat direct pe ilegalitate. Exemplu: Împrumutul unei sume de bani întotdeauna o sa aibă un obiect legal: plata unei sume de bani. Pe de altă parte , o sa aibă o cauză ilegala daca, de exemplu, se intenţionează facilitarea comiterii unei crime. -130- B. Dreptul Englez: Considerentul Considerentul, care poate fi comparat cu noţiunea de cauză în ceea ce priveşte condiţia adiţională la intenţie, este o noţiune străină, necunoscută de un jurist, fiind adusă sus in sistemul dreptului roman. În măsura în care este adesea considerat cauză în sistemul Dreptului Comun, este un produs al istoriei, o istorie, care este încă întrucâtva necunoscut. Poate fi comparat doar oblic cu legea franceză şi cu cea germană. Nu este posibil în limitele acestei lucrări sa disecăm doctrina in detaliat. Doctrina aceasta, specifica Dreptului Comun, este încă relativ prost definită şi controversată.În prezent, nu este nici un consens despre adevăratul lui scop sau despre interesul de a-l menţine în forţă. În General Istoria timpurie a considerentului ca un element esenţial al unui contract simplu încheiat legal, este neclara. Se pare ca a devenit o condiţie în secolul al XVI-lea pentru a aduce o acţiune de assumpsit ,principala acţiune pentru nerealizarea unui contract. În mare vorbind, el constă în cerinţa unui omolog, în schimbul unei promisiuni sa renunţe ca o contragreutate la un formalism contractual. Încercările făcute în secolul XVII de a înlocui considerentul cu suveranitatea testamentului, sau cel puţin sa domolească considerentul, au eşuat. Similar, în anul 1937 propunerea făcută de legea Roform Committee pentru abolirea necesităţii considerentului, sau cel puţin desfiinţarea efectelor lui cele mai negative, de asemenea a fost sortită eşecului. Doar în Statele Unite a fost posibil în parte sa se atingă rezultatul acesta, în special in Codul Comercial Uniform privind vânzările, şi în a doua redeclarare de contracte. De asemenea trebuie menţionat ca doctrina considerentului nu exista în Dreptul Scoţian. Nu există o declaraţie precisă a considerentului. Fiecare definiţie, fie ca este dată de scriitori academicieni, fie că este dată de tribunale, pune accentul pe unul din aspectele doctrinei. Definiţii ale considerentului: 1. O consideraţie valoroasa, în sensul legii, ar trebui sa conţină fie nişte drepturi, interese, un beneficiu sporit pentru o parte contractantă, fie nişte abţineri, pierderi sau responsabilităţi, plaţi, suferite sau întreprinse de cealaltă parte. -140- 2. Consideraţia înseamnă ceva care are valoare în ochii legii, mergând de la reclamant; poate sa fie un detriment pentru reclamant sau un beneficiu pentru acuzat, dar în oricare dintre cazuri trebuie sa plece de la reclamant. 3. Un act de abţinere din partea unei parţi, sau promisiunea în acest caz, este preţul pentru care promisiunea celuilalt este cumpărată, şi promisiunea astfel plătită este întărită. Pentru a compune o consideraţie, o executare sau o promisiune refuzată , trebuie negociată. O executare sau o promisiune refuzată este negociată daca este cerută de cel care promite în schimbul promisiunii lui şi este plătită de cel căruia i s-a promis în schimbul promisiunii. Consideraţia poate să conţină: un acţiune diferită de promisiune o abţinere sau crearea, modificare sau distrugerea unei legături legale. Ce este demn de reţinut despre declaraţie este inter alia, relaxarea regulii de conectare cu amendamentele contractului, si de asemenea că alături de secţiunea 71 este secţiunea 90, care creează obligaţie când o promisiune făcută fără consideraţie a fost rezonabil bazată pe promisee. În fine, ideea importantă continuă sa fie noţiunea de “negociere”, punctul de sprijin pentru o promisiune, poate să fie un beneficiu conferit sau un act de abţinere. Este mai mult o consideraţia, decât un consens de intenţii, care aduce două promisiuni împreună într-o relaţie de dependenţă. Aceste definiţii de asemenea arată aceea că consideraţia este un concept obiectiv esenţial ; ea nu include aspecte pshihologice, aşa cum face doctrina cauzei specifică dreptului Francez. Acest lucru este particular în Dreptul Englez, unde tribunalele pot susţine ca părţile au facut de fapt nişte schimburi şi au afirmat ca au facut o înţelegere pe baza consideraţiei, chiar dacă părţile nu au fost probabil aşa de conştiente de ceea ce au făcut. Declaraţia Americană, sectiunea 71, este mai mult subiectivă, decât cere ca fiecare parte sa aiba in vedere promisiunea sau inţelegerea facută cu cealaltă parte. -141- În sfârşit, este important the ţinut minte că consideraţia se adresează doar câtorva contracte, şi anume contractelor simple. Consideraţia nu este necesară în cazul contractelor de fapt. Cu alte cuvinte, formalitatea înlocuieşte necesiteatea consideraţiei. De asemenea necesitatea consideraţiei înseamnă ca legea Engleză nu ia in seama contractele cu titlu gratuit care sunt prin definiţie nesuportate de consideraţie. Este mult mai greu de descoperit consideraţia în ceea ce în dreptul Englez sunt cunoscute sub numele de “ contracte unilaterale” , contracte care devin existente prin virtutea unui document. C. Dreptul German: Nici cauza, nici considerentul Este desigur nesurprinzător ca consideraţia, fiind un produs al Dreptului Comun, nu există în Dreptul German. Ceea ce este surprinzător, este aceea ca doctrina cauzei, care îşi are originile în Dreptul Roman, nu are nici un rol in Dreptul German, care a fost foarte mult influenţat de legile germane, cat si de legile elveţiene. Dreptul Olandez, în care doctrina franceză a cauzei a fost încorporată în Codul Civil din anul 1838, a renunţat la cauza in noul cod. În dreptul German noţiunea nu este întâlnită în BGB. Primul lucru important care trebuie notat este că Dreptul German atribuie importantă majoră faptelor abstracte de cauza fundamentală, care include toate faptele legate de transferul proprietăţii, în plus faptele cunoscute în alt sistem. Este doctrina îmbogăţirii fără justă cauză care se aplica în scopul restaurării echilibrului. În cazul altor fapte, intenţia nu trebuie sa fie suportată de cauză. Cum s-a ajuns aici? Începutul este acelaşi ca şi în dreptul francez.: dubla influenţă a dreptului roman si a dreptului canonic. În secolul XIX , în teoria sa despre intenţie, renumitul Pandectist, Windscheid, a dat prioritate argumentelor subiective afirmând că cauza obiectivă devine predominantă: cauza ca obiectiv economic a unui contract. Obiectivul dorit este dezvăluit de conţinutul contractului. El la rândul său devine subsumat înăuntrul intenţiei. Cauza nu limitează intenţia dar este condiţie pentru ea. -153- ª " h‘7 h‘7 h‘ *t fi percepute ca cereri implicate ale teoriilor obiective ale cauzei, aşa cum sunt expuse de Domat. Dar întrebarea este foarte atinsă se scriitori academici. Datorită cauzelor imorale sau a cauzelor ilegale, legea germană nu trece de obiect sau de cauză dar trece in revistă aspectele ilegale ale unei tranzacţii fără a căuta să analizeze etimologia ilegalităţii. Un lucru bun de analizat ar fi sa determinăm cum legea germană va rezolva problemele pe care Franţa, pentru a le rezolva a apelat la doctrina cauzei. In Olanda , noul cod civil nu mai menţionează cauza ca o condiţie de validitate a unei tranzacţii legale. Articolul 3.33 ne spune ca este nevoie numai de intenţie pentru ca o declaraţie să producă efecte legale. Oricum, acolo se afla o noţiune sub înţeleasă a cauzei; în articolul 3.40 care ne spune ca “o tranzacţie legală, care prin conţinutul ei sau prin scopul ei este contrară ordinii publice sau bunelor moravuri, este nulă şi nu produce nici un efect. Lucru acesta pare să scoată la iveală partea ilegală – conţinutul ilegal – cauza ilegală – scopul ilegal. De asemenea noţiunea de cauză obiectivă pare să se ivească printre liniile articolului 6.229: “ Un contract încheiat pentru a produce efecte în urma înţelegerii dintre doua părţi, poate fi anulat daca înţelegerea încetează să se materializeze. Nu este aceasta o formă de eşec a unei cauze? Se pare că această menţinere deghizată în forţă a doctrinei cauzei poate de asemenea sa fie detectată în legea elveţiană care, conform spuselor lui A. Simonius citat de R. David, este “ causalist în principiu dar anticausalist în tehnic. În concluzie, se poate spune că, aşa cum a fost demonstrat de Dreptul German, verificarea în plus a intenţiei părţilor nu este necesară. Verificare făcută de către Dreptul Francez prin aplicarea doctrinei cauzei este oarecum folositoare. Controversa, doctrina consideraţiei în Dreptul Englez, care este specifică Dreptului Comun, este mai mult controversată şi, în orice moment va fi greu de transpusă în alte sisteme de drept. -154- Condiţii Formale. Discuţia doctrinală este antică: este o promisiune simplă (nudum pactum) suficientă pentru a crea un contract sau înţelegerea părţilor trebuie fie exprimată într-o formă specială? Pentru consensualişti, acordul de intenţii este de ajuns. Aceasta este o consecinţă a autonomiei voinţei, în reacţie cu condiţiile Dreptului Roman care refuză să acorde vreo valoare unei simple promisiuni. Formalismul există acolo unde intenţia nu este suficientă şi acordul de intenţii sunt chemate sa ia o anumită formă. Formalismul intenţionează să dea efecte unui act care, potrivit regulilor generale, nu ar avea nici o valoare legală: acesta este rolul unei fapte în Dreptul Englez, şi al câtorva acte in alte sisteme de drept., alternativ, s-ar putea sa implice o formalitate adiţională cerută în câteva circumstanţe specifice, în scopul de a produce efecte pentru un act care ar fi valabil in alte împrejurări. Aceasta este poziţia în cazul unor contracte de consumator, care ar fi valabil încheiate sub legea obişnuită dar care, fiind contracte de consumator, au nevoie în plus sa fie încheiate respectând condiţiile formale. Formalismul poate intervenii în câteva etape. Poate sa decidă valabilitatea contractului: ad validitatem . Acesta este formalismul direct. Poate sa fie folosit doar ca instrument de probă (ad probationem) : contractul poate fi dovedit doar în concordanţă cu câteva condiţii formale –în contradicţie cu un sistem în care se află libertatea de a dovedi. Contractul este valabil dar în lipsa respectării regulilor el nu poate fi dovedit (probat), salvat în condiţii excepţionale. De asemenea se permit condiţii de formă : pentru a exista efectiv contractul trebuie să primească autorizaţia (omologarea) unei autorităţi administrative sau juridice. În fine, există formalităţi cu privire la publicarea şi înştiinţarea terţilor persoane. Neobservarea acestor formalităţi în general înseamnă ca contractul nu poate sa impună obligativitate terţilor persoane. În cazul contractelor reale the handing ove the item poate de asemenea sa fie privită ca o formalitate necesară pentru valabilitatea unui contract. Categoria aceasta însă pare sa fie controversată. -155- Ar trebui sa mă limitez la formalităţi, care sunt cerute ad validitatem , dar descrierea trebuie făcută de regulile dovezii care sunt frecvent dificil de stabilit din condiţiile formale ale legii. În ţările studiate, principiul care domină este acela al consensualismului dar formalism, chiar dacă apare doar excepţional, ocupă un loc important, în special în legea de consumator. Scopul respectiv al consensualismului şi al formalismului poate de asemenea să varieze în funcţie de domeniu în care se aplică legea despre care este vorba. Astfel, condiţiile formale ad validitatem sau privind înregistrarea publică sunt lăsate jos pentru o tranzacţie riscantă sau complexă, ca de exemplu cadourile sau tranzacţiile cu bunuri imobile. Avantajele reciproce al ambelor sisteme sunt foarte mult discutate. Formalismul ca o regulă generala împiedică acordul sa fie dat uşor şi actele sa fie încheiate înainte de a se face cunoscute existenţa şi conţinutul lor. El de asemenea permite ca dovada sa fie stabilită înainte de a produce efecte. Totuşi este greu , costisitor si s-ar putea să favorizeze o parte cu rea credinţă care ar căuta sa retragă de la încheiere sub pretextul ca a existat o eroare simple de formă. A.Dreptul German: Formalismul moderat, Libertatea de a dovedii a) Reguli Generale Dreptul German este cel mai puţin convingător din cele trei sisteme de drept studiate. BGB prevede faptul că actele legale care nu respectă legea în ceea ce priveşte condiţiile formale impuse de lege sunt nule si nu produc nici un efect. Totuşi, aceste condiţii formale sunt foarte rar nerespectate. Principiu este acela al “Formfreiheit”. De asemenea nu există nici o lege care guvernează forma pe care contractul trebuie să o ia pentru a face posibilă dovada existenţei lui. Dovada este apreciată de către judecători. Condiţia formală poate fi pentru un document semnat: de exemplu contractul de garanţie. Unele contracte cer legalizarea notarială : transferul de bunuri, achiziţia sau transferul de bunuri imobile, contractele de căsătorie, etc. -156- b) Cerinţe formale care guvernează siguranţa (garanţia). În cele trei sisteme de drept studiate siguranţa sau garanţia este privită ca o tranzacţie riscantă şi condiţiile formale sunt cerute pentru a proteja persoanele împotriva obligaţiilor asumate, fără taxe premeditare. Dar, in fiecare sistem de drept, masurile luate şi sancţiunile sunt diferite, ceea ce îngreunează compararea lor, chiar dacă aceste masuri urmăresc aceleaşi obiective. Întrebarea este numai în ceea ce priveşte eficacitatea lor respectivă. c) Concluzii Dreptul German rămâne ataşat consensualismului. Este adevărat ca renunţă la câteva obligaţii pentru formă care au ca scop validitatea actului, datorită regulilor pentru producerea nelimitată de dovezi. În special este de reţinut eforturile instanţelor , ajutate de conceptele de bună credinţă şi încredere, pentru a limita consecinţele nedrepte rezultate în urma aplicării stricte a regulii nulităţii pentru un defect formal. B. Dreptul Englez. Formalism limitat, Aproape nelimitată producerea de devezi Condiţiile formale, joacă un oarecum diferit rol în Dreptul Englez. Ele nu apar ca nişte excepţii de la principiul –nescris – al consensualismului dar sunt în primul rând considerate, în relaţie cu doctrina consideraţiei. Potrivit lui McKendrick consideraţia şi condiţiile formale sunt reguli de identificare a tipului de înţelegere care trebuie tratate ca nişte contracte neforţate. Forma şi substanţa sunt încurcate. Dovadă a acestui fapt este forma, numită faptă , care înlocuieşte cerinţa consideraţiei. Astfel una poate efectua prin acţiune (faptă) tranzacţiile care altfel ar fi invalide datorită lipsei consideraţiei. Formalităţile sunt puţin complexe şi întâlnite în Statutul Fraudelor 1677, care a fost de multe ori revizuit şi nu guvernează mai mult de câteva contracte reziduale. În scopul micşorării asprimii formalismului, curţile, ca şi în cazul consideraţiei, au apelat la doctrina estoppel ( principiu de drept, care opreşte o persoană să intenteze o acţiune sau să pretindă ceva datorită unui act anterior de al său. În zilele noastre este o lege din 1989 care reglementează actele. -164- Anterior, un act sub sigiliu a fost necesar. Cerinţa unui sigiliu este acum în general înlocuită cu atestarea semnăturii de către un martor. În plus pentru un act, Dreptul Englez câteodată cere ca contractul să fie redus doar la scriere. Acestea sunt cazurile de tranzacţii imobiliare, anumite tranzacţii de credite de consum. Mai mult formele scrise pot fi cerute pentru scopuri de dovadă (probă). C. Dreptul Francez: Un anumit formalism, Mijloace de dovadă circumscrise legal a) Aspecte generale Nu este nici o îndoială că principiul este consensualismul: reiese foarte clar din articolul 1108 care nu menţionează forma alături de cele patru condiţii care guvernează validitatea contractelor – consimţământ, capacitate, obiect şi cauză. Lucru acesta rezultă de asemenea din acceptarea generală a unui testament şi neîmpiedicarea formarii unei intenţii. Formalismul poate să fie doar excepţie. Dar caracteristica principală a sistemului legal francez este efectul marcat al regulilor dovezilor cum respectiva valoare a fiecărei metode de dovadă refuzată de lege, forma scrisă fiind metoda preferată. Este deci un anumit formalism evident. La începutul secolului XIX au existat doar patru contracte solemne – contractul de căsătorie, cadoul, ipoteca imobiliară, subrogarea acceptată de debitor – care se încheiau în faţa unui notar – prin acte autentice care confereau faptei o semnificaţie specială. Aceste patru contracte solemne continuă să existe chiar dacă curţile au acceptat alte forme de cadouri – cadouri deghizate, cadouri indirecte, cadouri transferate. Dar de atunci un număr de presimţiri au aşezat condiţiile formale să guverneze validitatea, cel mai mult prin contractele încheiate sub semnătură de către parţi. Exemple de acest gen sunt contractele de asigurare, contractele de ucenicie, contractele de consum, etc. Pedeapsa pentru dezacord nu este întotdeauna nulitatea contractului şi contractul este adesea cerut sa conţină amănunte prin informare. Curţile au micşorat adesea condiţiile legale, în special interpretându-le ca pe nişte cerinţe simple pentru dovadă. Aceste condiţii (cerinţe) sunt date la o parte în articolul 1341 şi articolul 1347 articole care domolesc efectele lor. -167- b) Formalismul Garanţiei Ca şi în Anglia şi Germania, Dreptul Francez are reguli pentru condiţiile formale care guvernează siguranţa. Aceste reguli sunt produsul ne-uşoarei asocieri a celor două prevederi. Codul civil Articolul 1326: ( Legea 80-525 din 12 Iulie 1980) Faptele legale prin care o parte cere altei părţi să-i plătească o sumă de bani sau să transporte bunuri generice trebuie să fie înregistrate întru-un document purtând semnătura persoanei, care preia sarcina împreună cu o declaraţie , scrisă de mâna lui, a sumei sau cantităţii în litere cât şi în cifre. Dacă există o discrepanţă, înţelegerea sub mână se va aplica sumei scrisă în litere. Articolul 2015: Garanţia nu va fi niciodată dedusă: trebuie sa fie expresă şi nu poate să fie extinsă peste limitele în care s-a încheiat. Primul prevedere se aplică la toate sarcinile unilaterale pentru plata unei sume de bani, incluzându-le sub un contract de siguranţă. Cea de-a doua prevedere este specifică siguranţei. Sub interpretarea acceptată în general, nu ridică garanţia la statutul de contract solemn, dar simplu dă ghidare interpretativă asupra existenţei şi scopului siguranţei; nu poate fi dedusă din tăcerea sau îndeplinirea garanţiei. În practică, un contract de garanţie trebuie să fie în scris, pentru a satisface cerinţa declaraţiei scrisă de mâna la care se referă. Aplicarea acestor două prevederi a dat naştere la un spectaculos caz al Curţii de casaţie anulându-se singur. După câteva ezitări, Curtea de casaţie a decis că condiţiile în ceea ce priveşte declaraţia scrisă de mâna la care s-a făcut referire nu au fost simple reguli de dovadă dar urmăresc obiectivele protecţiei garanţiei, altfel atrăgând penalizarea cu nulitatea – relativă pentru că este pentru protecţia părţilor. -170- D. Concluzii Această concluzie trebuie să fie prudentă. Principiul consensualismului pare sa fie în viaţă şi face scandal. Este foarte ilustrat în Principiile Legii Contractului European. Principiile Legii Contractului European Articolul 2:101: Condiţiile pentru concluzionarea unui contract Un contract este încheiat dacă: părţile intenţionează sa se oblige legal, şi părţile ajung la o înţelegere suficientă fără condiţii suplimentare Un contract trebuie sa fie încheiat sau dovedit în scris şi nici nu este motiv pentru alte cerinţe. Contractul poate fi dovedit prin orice mijloace, inclusiv prin martori. Şi încă mai este mult de vorbit despre formalism. Motivul este probabil acela că condiţiile formale, inclusiv acelea care au legătură cu dovada, sunt mijloace de protecţie pentru persoanele mai slabe sau mai naive. Este în slujba curţii să asigure faptul că condiţiile formale nu sunt folosite în avantajul parţilor care acţionează în rea credinţă. Mulţi jurişti încă mai cred că legea contractelor este aceeaşi peste tot – şi astfel similar în toate celelalte ţări despre legea lor naţională. De asemenea ei cred că este permanent (imuabil). Este o idee alinătoare să gândeşti că, pentru a fi un expert în legea contractelor , tot ce trebuie să faci este să înveţi un singur sistem si atât, dar nu este aşa. Acest prim capitol, care intenţionează sa paveze drumul către un studiu mai aprofundat a dreptului comparat al contractelor în cadrul Uniunii Europene, este făcut să risipească această iluzie şi sa arate ca există, în contrar, numeroase aspecte a legii contractelor în care varietatea legilor naţionale diferă de la una la alta. 쥁@