Referat Dreptul De Proprietate

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Dreptul De Proprietate si de asemenea puteti face Download Referat Dreptul de proprietate

Citeste fragmente din Referat Dreptul De Proprietate

PROIECT LA DISCIPLINA DREPT CIVIL DREPTUL DE PROPRIETATE CUPRINS Definiţia si caracterele dreptului de proprietate Definitia dreptului de proprietate Caracterele generale ale dreptului de proprietate Obiectul si intinderea dreptului de proprietate Formele dreptului de proprietate 2.1.Dreptul de proprietate publica 2.2.Dreptul de proprietate privata 2.3.Regimul juridic al terenurilor 3. Modalitati juridice ale dreptului de proprietate 4. Restrictii privind exercitarea dreptului de proprietate 5. Modurile generale de dobândire a dreptului de proprietate 5.1.Conventia 5.2.Accesiunea 5.3.Prescriptia achizitiva (uzucapiunea) 5.4.Prescriptia instantanee asupra bunurilor mobile 5.5.Traditiunea 5.6.Ocupatiunea 5.7.Hotararea judecatoreasca 6. Dezmembramintele dreptului de proprietate 6.1.Notiunea de dezmembraminte ale dreptului de proprietate 6.2.Dreptul de uzufruct 6.3.Dreptul de uz si dreptul de abitat敩ഠ⸶⸴牄灥畴敤猠牥楶畴整ഠ⸶⸵牄灥畴敤 猠灵牥楦楣⁥䈍䉉䥌䝏䅒䥆⁅഍഍഍഍഍䐍䕒呐䱕䐠⁅ 剐偏䥒呅呁൅ 1. Definiţia si caracterele dreptului de proprietate. Dintre toate drepturile pe care o persoana le poate avea asupra unui lucru, cel mai complet este dreptul de proprietate pentru ca el oferă titularului sau exerciţiul tuturor facultatilor, tuturor prerogativelor pe care legea le cunoaşte. Posesia Prin posesie, in vorbirea uzuala, se intelege ,,deţinerea unui lucru” , ,,a avea stăpânire un lucru” etc. Codul civil roman (art. 1846) defineşte posesia ca fiind ,,deţinerea unui lucru” sau ,,folosirea unui drept”, de noi insine sau de altul in numele nostru. Posesia nu trebuie confundata cu detenţia. Esenţial, pentru posesie, este existenta elementului intenţional - ,,animus”-; adică stăpânesc un anumit lucru pentru mine (sunt proprietarul acestuia), spre deosebire de detenţie, numita si detenţie precara, unde lipseşte elementul intenţional, animus, fiind prezent numai elementul corpus, adică deţinerea materiala a lucrului; de exemplu, deţin un lucru proprietatea altuia, in numele acestuia, pentru ca aşa a dorit proprietarul cand mi-a lăsat lucrul in păstrare ori mi l-a închiriat etc. Asadar, putem concluziona ca posesia este un mijloc indispensabil fiecarui proprietar pentru a-si realiza scopul sau, adica utilizarea economica a proprietatii sale. Orice proprietar trebuie sa aiba posibilitatea materiala de a se folosi de bunul avut in proprietate, in caz contrar proprietatea ar ramane doar o simpla utopie. Folosinţa - ,,jus utendi” si ,,jus fruendi” il de drept asupra tot ce produce lucrul si asupra a tot ce uneşte ca accesoriu cu lucrul, intr-un mod natural sau artificial”. 3. Dispozitia - ,,Jus abutendi”. Reprezinta prerogativa proprietarului de a dispune liber de bunul avut in proprietatea sa. In acest sens, proprietarul are libertatea de a hotari soarta acelui bun, putand sa-l înstrăineze contra unui beneficiu mulţumitor sau gratuit, sa-l închirieze, sa-l lase moştenire, sa-l abandoneze ori sa-l distrugă. Exercitarea acestui drept trebuie sa se desfasoare in limitele determinate de lege, urmărind realizarea intereselor sale fara ca aceste acţiuni sa prejudicieze alta persoana. Exercitarea abuziva a dreptului de proprietate atrage după sine răspunderea juridica a titularului dreptului, vinovat de savarsirea abuzului respectiv. Definitia dreptului de proprietate După aceste noţiuni privind dreptul de proprietate si având in vedere si definiţia data de Codul civil roman: ,,Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege”. (art.480 Cod civil), dar exista o definiţie mult mai completa care sa corespunda normelor juridice este următoarea: Dreptul de proprietate este acel drept real in virtutea căruia titularul dreptului, persoana fizica sau juridica, este indreptatit sa posede, sa folosească si sa dispună de un lucru in mod exclusiv si absolut, prin putere proprie si in interes propriu, insa in limitele determinate de lege. Caracterele generale ale dreptului de proprietate Dreptul de proprietate este un drept absolut Caracterul absolut al dreptului de proprietate rezulta chiar de dispoziţia Codului civil, care precizează acest lucru: ,,proprietarulunui lucru se bucura si dispune de acesta in mod exclusiv si absolut”. Făcând parte din categoria drepturilor absolute, dreptul de proprietate conferă titularului puteri nelimitate in privinţa folosirii economice a lucrului, precum in ceea ce priveşte soarta juridica a acestuia. Puterea proprietarului asupra lucrului avut in proprietate se poate manifesta prin doua modalitati: prin acte materiale de folosinţa si de consumaţie, de exemplu, citesc cartea, locuiesc apartamentul, mă deplasez cu automobilul. prin acte juridice, cum ar fi: înstrăinez imobilul prin vânzare ori donaţie, închiriez apartamentul, las prin testament bunurile din patrimoniul meu unor persoane etc. Caracterul absolut al dreptului de proprietate trebuie interpretat astfel: titularul dreptului de proprietate asupra unui lucru are posibilitatea de a trage toate foloasele, de a profita de utilitatile pe care acesta le conferă si de a savarsi actele juridice care răspund intereselor proprietarului. 2. Dreptul de proprietate este un drept exclusiv Caracterul ,,exclusiv” al dreptului de proprietate poate fi privit intr-un dublu sens: a) in sens general si comun tuturor drepturilor reale, dreptul de proprietate este un ,,drept exclusiv”, pentru ca este opozabil oricărei persoane. De exemplu, o persoana este unui teren, ea poate împiedica pe oricine ar dori sa treacă pe acel teren, fara incuviintarea sa, chiar daca trecerea nu i-ar cauza nici un prejudiciu material. De aici apare si dreptul de a cere si a obţine despăgubiri in vederea acoperirii pagubelor suferite prin încălcarea acestui drept. b) dreptul de proprietate este un drept exclusiv, specific dreptului de proprietate, pentru ca numai proprietarul este singurul indreptatit sa exercite cele trei prerogative conferite acestui drept: posesia, folosinţa si dispoziţia. Fătul ca este un drept exclusiv, da dreptul proprietarului de a revendica bunul in mana oricărui s-ar găsi. Dreptul de proprietate este un drept perpetuu Proprietatea este un drept perpetuu intr-un dublu sens: a) proprietatea nu este limitata in timp, pentru ca ea trece de la titularul actual la urmaşii săi direcţi sau la acei cărora le-a transmis dreptul prin acte cu titlu oneros ori cu titlu gratuit, iar de la aceştia la urmaşii lor si aşa mai departe. Pentru acest motiv se spune ca dreptul de proprietate este un drept ,,cesibil” si ,,transmisibil”, atât timp cat exista bunul asupra cărui s-a dobândit dreptul; b) dreptul de proprietate este un drept perpetuu, întrucât are o existenta independenta de exercitarea dreptului si, ca atare, nu se poate pierde prin nefolosinta decât prin situaţii expres prevăzute de lege, cum ar fi prescripţia achizitiva in cazul imobilelor si prescritia extinctiva in cazul tuturor mobilelor. 1.3. Obiectul si intinderea dreptului de proprietate Obiect al dreptului de proprietate îl poate constitui orice bun mobil sau imobil, corporal sau incorporal. suprafeţei solului, asupra plantaţiilor ce ar putea cuprinde, precum si a produselor ce se vor realiza pe suprafaţa respectiva. Delimitare in suprafaţa – in linie orizontala – consta in măsurarea suprafeţei solului sau a suprafeţei construite si fixarea liniei despartitoare, adica a hotarului. Delimitarea in suprafaţa a proprietatii funciare prezintă o importanta deosebita in cadrul operaţiunilor de punere in aplicare a prevederilor Legii fondului funciar (Legea nr. 19/1991). Operaţiunea de stabilire a hotarului – de granituire – va fi mult uşurata de efectuarea lucrărilor cadastrale, impuse de Legea cadastrului. Delimitarea in inaltime – pe linie verticala – se refera la dreptul proprietarului unui teren de a folosi numai suprafaţa acestuia, dar si spaţiul ce se afla deasupra acelui teren. Dreptul asupra spaţiului aerian permit unui proprietar sa ridice construcţii si sa facă plantaţii care se înalta pe verticala, intre limitele hotarului. In virtutea acestui drept, proprietarul unui teren poate cere vecinului sa taie crengile arborilor ce se extind deasupra terenului sau. Acest spaţiu aerian se suprapune terenului, adica intinderea lui nu trece de limitele acestuia. Delimitarea in adâncime – in profunzime – priveşte subsolul terenului asupra căruia se exercita dreptul de proprietate. De la dispoziţia art. 491 Cod civil, conform căreia „ proprietarul poate face in subsolul terenului sau tot ceea ce gaseste de cuviinţa”, exista numeroase derogări. Astfel, Constituţia din 1923, art. 19, prevede ca „zăcămintele miniere, precum si bogatiile de orice natura ale subsolului sunt proprietatea statului”. Dreptul de proprietate si dreptul de accesiune Dreptul de accesiune este un drept real ce se naşte in legătura cu dreptul de proprietate, având temeiul legal in dispoziţiile codului civil, art.482, care prevede ca: „Proprietatea unui lucru mobil sau imobil, da dreptul asupra a tot ceea ce produce lucrul si asupra a tot ce se uneşte ca accesoriu cu lucrul in mod natural sau artificial”2. Sunt situaţii numeroase in privinţa dreptului de proprietate, cum ar fi: - cand sporirea suprafeţei terenului a avut loc pe cale naturala, prin aluvionare, suprafaţa respectiva devine proprietatea celui care este si proprietatea la care s-a alipit suprafaţa rezultata din depunerea aluviuni; - plantaţiile si construcţiile făcute pe terenurile altuia revin proprietarului, care va avea obligaţia sa restituie contra valoarea lor, celui care le-a făcut fiind de buna credinţa sau sa ceara înlăturarea lor si sa i se plătească despagubirilr de la cel ce le-a făcut cu rea credinţa; - atribuirea lucrului mobil rezultat din combinarea a doua substanţe, proprietarului lucrului cu valoarea mai mare (un aliaj din argint) si, bineinteles, cu despăgubirea corespunzătoare a proprietarului lucrului cu valoare mai mica (in exemplu dat, proprietarul argintului) – este aşa numita „confuziune” - atribuirea lucrului mobil rezultat din prelucrarea unui material apartinand altei persoane, aceluia care are contribuţia mai însemnata la bunul respectiv, de exemplu, statuia obţinuta dint-un bloc de marmura, va reveni sculptorului, spre deosebire de situaţia in care se confectioneaza o haina, aceasta va reveni proprietarului stofei si nu confecţionerului – este „specificatiune”. 2. Formele dreptului de proprietate Conform Constituţiei României, dreptul de proprietate poate fi: drept de proprietate publica si drept de proprietate privata. Dinstinctia intre proprietatea publica si cea privata este determinata de: persoana care este subiectul dreptului de proprietate; obiectul asupra căruia se exercita dreptul de proprietate; regimul juridic aplicabil; Dreptul de proprietate publica Dreptul de proprietate publica este acel drept patrimonial real apartinand statului si a unitatilor administrativ-teritoriale, care exercita posesia, folosinţa si dispoziţia in regim de drept public in limitele prevăzute de lege. Caracteristicile dreptului de proprietate publica Caracterele de proprietate publica sunt precizate in Constituţia Romanei (pct. 4 din art. 135): „Bunurile proprietate publica sunt alienabile”, iar Legea nr. 215/2001 privind administraţia publica, art.122, alin.2, prevede ca ,, bunurile ce fac parte din domeniul public sunt inalienabile, impresciptibile si insesizabile”. De asemenea, Legea nr.public sunt inalienabile, impresciptibile si insesizabile, iar Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia statuează in art.11: „Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile, adica: nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai in administrare, concesionate sau închiriate, in condiţiile legii; nu pot fi supuse executării silite si asupra lor nu se pot constitui garanţii reale; nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de buna – credinţa asupra bunurilor mobile. Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absoluta. Prin caracterul inalienabil intelegem ca bunurile proprietate publica sunt scoase din circuitul civil, adica nu pot fi înstrăinate prin acte juridice civile. Caracterul imprescriptibil al dreptului de proprietate publica trebuie privit din punct de vedere „extinctiv” si din punct de vedere „achizitiv”. In acest sens, acţiunea in revendicare a unui drept de proprietate publica, poate fi introdusa oricând, indiferent de timpul in care el nu a fost exercitat. Sub aspect achizitiv, bunurile din proprietate publica nu pot dobândite pe calea uzucapiunii, oricât de lunga ar fi uzucapiunea, in cazul bunurilor imobile, iar bunurile mobile nu pot fi dobândite prin posesia de buna credinţa, conform dispoziţia art. 1844 Cod civil: „Nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie sau printr-o declaratie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privata, ci sunt scoase afara din comerţ”. Caracterul insesizabil deriva din caracterul inalienabil al dreptului de proprietate publica, pentru ca are in vedere prezumţia ca statul este solvabil întotdeauna, iar creanţele creditorilor statului si unitatilor administrativ-teritoriale se realizează pe calea unor mijloace specifice, pe baza unor norme de drept financiar, speciale si nu pe calea urmăririi silite a bunurilor debitorului, cum se întâmpla cu bunurile din domeniul privat. Obiectul dreptului de proprietate publica Obiect al dreptului de proprietate, in principiu, poate fi orice bun mobil sau imobil. Bunurile apartinand statului, respectiv unitatilor administrativ-teritoriale, poarta denumirea de „bunuri domeniale”. Bunurile domeniale se împart in doua categorii si anume: bunuri apartinand domeniului public; bunuri care aparţin domeniului privat; Domeniul public cuprinde bunurile care, prin natura lor ori prin destinaţia lor, sunt declarate prin lege ca aparţin domeniului public(art.135, pct. 4 si 5 din Constituţie). Domeniul public poate fi de interes naţional ori local. Domeniul public de interes naţional aparţine statului. După Constituţie (art.135, pct. 4), aparţin domeniului public de interes naţional: bogatiile de orice natura ale subsolului, caile de comunicaţii, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, plajele, marea teritoriala, resursele economice ale zonei si platoului continental al Marii Negre, albiile râurilor, fluviilor si cuvetele lacurilor de interes public, rezervaţiile si parcurile naţionale, monumentele istorice si ale naturii, terenurile pentru nevoile apărării tarii, terenurile folosite pentru cercetări stiintifice, fasia de protecţie a frontierei, aeroporturile, clădirile având destinaţia sa servească drept sedii ale instituţiilor centrale ale statului si ale organelor judecatoresti. Domeniul public local al comunelor si oraşelor cuprinde: terenurile si clădirile de interes public, pieţele, caile de comunicaţii, străzile, zonele de agrement, parcurile publice, pădurile, pasunile, lacurile, alte bunuri mobile sau imobile care sunt, potrivit legii sau naturii lor, de interes local. Domeniul privat al statului cuprinde bunurile ce alcătuiesc patrimoniul privat al statului si unitatilor administrativ-teritoriale (comuna, oraşul, municipiul, judeţul). Legea nr. 213/1998 in art.4 statuează „Domeniul privat al statului sau unitatilor administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate in proprietatea lor si care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unitatile administrativ-teritoriale au dreptul de proprietate privata”. Moduri specifice de dobândire a dreptului de proprietate publica In afara de modurile de dobândire a dreptului de proprietate publica, pe caile arătate mai înainte, mai exista o serie de modalitati specifice, după cum urmează: Expropierea pentru cauza de utilitate publica Expropierea reprezinta trecerea in proprietatea statului a unor bunuri apartinand unor persoane fizice sau juridice pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, insa cu o dreapta si prealabila despăgubire. 2. Confiscarea reprezinta o sancţiune de natura administrativa sau penala complementara, ce insoteste sancţiunea principala, constând in trecerea in proprietatea statului, in mod forţat si fara plata a unor bunuri determinate. Ca sancţiune administrativa, sunt supuse măsurii confiscării, de regula, bunurile produse prin contravenţie si lucrurile care au servit la savarsirea contravenţie. Ca sancţiune penala, confiscarea averii condamnatului poate fi totala sau parţiala si este o pedeapsa complementara care insoteste pedeapsa principala cu închisoare. 3. Amenda este o sanctiune civila sau pedeapsa penala, care consta in obligarea persoanei vinovate la plata unei sume de bani legal determinate. Amenda contravenţionala este principala sancţiune ce se aplica in cazul savarsirii unor contravenţii. Amenda penala reprezinta o pedeapsa penala alternativa cu pedeapsa închisorii si se aplica in cazul savarsirii unor infracţiunii cu un grad redus de pericol social. 4. Rechezitia poate fi un mijloc de dobândire a dreptului de proprietate publica, atunci cand este „totala”, ea făcându-se in interesul apărării tarii. Modurile de dobândire a dreptului de proprietate publica specifice dreptului civil In aceasta categorie intra: bunurile fara stăpân; bunurile unor proprietari necunoscuţi; bunurile găsite si predate politiei, neridicate de titulari lor in termen legal; bunurile abandonate in vămi sau neridicate in termenul prevăzut de lege; navele parasite in porturi sau in apele teritoriale; succesiunile vacante, adica cele fara moştenitori legali sau cele la care moştenitorii renunţa ori nu le accepta in termenul legal. Dreptul de proprietate privata Proprietatea privata aparţine particularilor si beneficiază de un regim juridic de vocaţie egal cu proprietatea publica. Dreptul de proprietate privata este acel drept patrimonial real care conferă titularului dreptului exercitarea asupra lucrurilor a posesiei, folosinţei si a dispoziţiei, in mod exclusiv, absolut si perpetuu, prin putere proprie si in interes propriu, in limitele impuse de lege1. Caracterele dreptului de proprietate privata proprietarul are dreptul de a face acte materiale de folosinţa si de consumaţie, precum si de a face acte de dispoziţie cu privire la soarta juridica a lucrului: sa-l vanda, sa-l inchiereze, sa-l distrugă, etc. 2. Caracterul exclusiv al dreptului de proprietate privata conferă titularului dreptul de a opune dreptul sau oricărei persoane ce intra in contact cu lucrul sau. 3. Caracterul patrimonial real rezulta din faptul ca acest drept are conţinut economic, se poate evalua in bani si se naşte in legătura cu anumite lucruri asupra cărora titularul isi poate exercita acţiunile sale fara a fi nevoie de intervenţia altei persoane. 4. Caracterul perpetuu al dreptului de proprietate privata reiese din faptul ca acest drept nu se stinge, nu încetează nicioadata, atâta timp cat exista lucrul. 5. Caracterul individual si social al dreptului de proprietate privata rezulta din faptul ca legea recunoaşte tuturor persoanelor, fizice sau juridice, dreptul de a dobândi in proprietate bunurile necesare in vederea satisfacerii oricăror nevoi. 6. Caracterul alienabil al dreptului de proprietate privata conferă titularului dreptul de a înstrăina bunul potrivit cu interesele sale. H P h Z ™ ¨ ¸ â - 9 G H I J K L M N O P Q h i ህ਀&䘋 ␃ᄃ쒄怂쒄愂̤᠀ietatea privata se poate dobândi prin uzucapiune. 8. Caracterul sesizabil înseamnă ca bunurile mobile si imobile care formează obiectul dreptului de proprietate privata pot fi urmărite de creditori in vederea realizării creanţelor pe care le au împotriva proprietarilor debitori, lucru ce rezulta de dispoziţia art. 1718 Cod civil: oricine este obligat personal, este ţinut a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile sau imobile, prezente si viitoare, iar, in continuare, art. 1719 precizează ca: „Bunurile unui debitor servesc spre asigurarea comuna a creditorilor săi” Regimul juridic al terenurilor Regimul juridic al terenurilor depinde de categoria din care fac parte . In funcţie de destinaţie, terenurile se împart in: terenuri cu destinaţie agricola; terenuri cu destinaţie forestiera; terenuri aflate permanent in ape; terenuri din intravilan; terenuri cu destinaţie speciala; 3. Modalitatile juridice ale dreptului de proprietate Prin modalitati ale dreptului de proprietate intelegem situaţiile in care prerogativele dreptului de proprietate sunt exercitate, toate sau numai o parte dintre ele, de doua sau mai multe persoane. Codul civil roman prevede următoarele modalitati ale dreptului de proprietate: 1. Proprietatea anuabila este modalitatea juridica a dreptului de proprietate caracterizata printr-o incertitudine vremelnica in care se gaseste acest drept, cand a fost transmis de la o persoana la alta printr-un act juridic anuabil. 2. Proprietatea rezolubila reprezinta incertitudinea vremelnica in care se gaseste dreptul de proprietate, atunci cand transmiterea acestui drept de la persoana la alta s-a făcut sub „condiţie rezolutorie” (realizarea unui eveniment viitor nesigur). 3. Proprietate aparenta, aşa cum ne sugerează numele, reprezinta acea modalitate a dreptului de proprietate generata de disputa dintre doua persoane, dintre care una este adevăratul proprietar, iar cealaltă exercita aributele proprietatii, fara vreun drept asupra lucrului in disputa. 4. Proprietatea comuna sau coproprietatea este acea modalitate a dreptului de proprietate in care acest drept aparţine concomitent la doua sau mai multe persoane, ce exercita împreuna posesia, folosinţa si dispoziţia, asupra aceluiaşi lucru. 4. Restrictii privind exercitarea dreptului de proprietate In principiu, exercitarea dreptului de proprietate este nelimitata. Proprietarul unui bun, pe lângă dreptul de a-l poseda, de a-l folosi, de a-i culege foloasele si de a dispune de el in mod exclusiv si absolut, dar cu precizarea: „in limitele legii”. Constituţia României prevede ca: „dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii si obiceiului, revin proprietarului”. Îngrădirile legale privesc acele prescripţii care rezulta din dispoziţii legale, oricare ar fi ele. Îngrădirile de interes public privesc fie proprietatea clădita, fie proprietatea necladita si pot fi grupate astfel: 1. Restrictii de interes edilitar, sunt acelea prin care cei ce construiec in perimetrul localitatilor sunt obligaţi sa respecte anumite reguli de aliniere, inaltime, etc. 2. Restrictii de interes istoric si cultural, prin care legiuitorul a avut in vedere ocrotirea, salvarea si conservarea urmelor trecutului nostru istoric-cultural, precum si a valorilor specifice spiritului romanesc. 3. Restricţiile in interesul salubritatii si a sanatatii publice sunt acelea prin care se urmareste înlăturarea surselor poluante ce pun in pericol sănătatea publica. 4. Restricţiile de interes economic general sau interes fiscal privesc: - regimul de exploatare al pădurilor, legiferat prin Legea nr. 26/1996 Codul silvic, de Legea nr. 18/1991 privitoare la fondul funciar si forestier, Legea nr. 1/2001 precum si alte acte normative - regimul de exploatare a bogatiilor naturale ale subsolului care, potrivit art.135 din Constituţia României, sunt proprietate publica. - regimul de folosire a apelor curgătoare, a lacurilor, precum si a apelor marii teritoriale este, de asemenea reglementat de legi speciale. - regimul de producere si transportul energiei electrice impuse proprietarilor de terenuri o serie de restricţii, cum ar fi tăierea arborilor si pomilor crescuţi sub aceste reţele. 5. Restrictii in interesul apărării sunt acelea care privesc necesitatile de apărare a tarii si de siguranţa in zona frontierei de stat. 6. Alte îngrădiri de utilitatea publica: - distanta minima a construcţiilor fata de calea ferata; - regimul juridic al construcţiilor drumurilor; - regimul juridic al folosiri apelor; - regimul juridic privind vânzarea sau folosirea anumitor bunuri, cum ar fi medicamentele, substanţele toxice, stupefiantele, aromele si muniţiile, etc. Îngrădirile de interes privat sunt generate de raporturile de vecinătate si Codul civil distinge doua asemenea îngrădiri si anume: servitutii naturale si legale. Obligaţia de granituire sau hotărnicie izvoraste din prevederile art. 584 Cod civil conform căruia proprietarul are dreptul de a cere vecinului sau sa fixeze linia de hotar dintre cele doua proprietatii. Obligaţia de a îngrădi proprietatea impusa de dispoziţiile art. 585 si 600 din Codul civil. In acest sens, se prevede ca: „tot proprietarul isi poate îngrădi proprietatea, afara de cazurile exceptate de lege”, iar art.600 prevede ca: „fiecare proprietar poate, in oraşe si suburbii, a îndatora pe vecinul sau sa contribuie la clădirea si repararea îngrădirii ce desparte curţile si grădinile lor”. Îngrădirile ce impun prestaţii pasive-abstentatiuni sunt grupate astfel: restricţii privitoare la scurgerea apelor; restricţii privitoare la plantarea pomilor; restricţii privitoare la lucrări sau construcţii; restricţii privitoare la vederea in proprietatea vecinului; restricţii de trecere; interdicţia instrainarii terenului atribuit prin constituirea dreptului de proprietate; restricţia privind picătura streşinilor; Îngrădirile convenţionale – restricţiilor privitoare la exercitarea dreptului de proprietare se pot face si pe calea convenţionale, adica prin intelegerea parţilor. Astfel, un proprietarul care isi instraineaza un teren sau un imobil, cu titlu oneros sau gratuit, poate conveni cu dobânditorul ca drept de proprietate dobândit prin aceea convenţie sa sufere anumite îngrădiri. Îngrădiri pe cale judecatoreasca – dreptul de proprietate poate suferi anumite îngrădiri si pe cale judecatoreaca. Aceste îngrădiri nu sunt enumerate de lege, insa rezulta din raporturile de vecinătate, in care instanţa este chemata sa constate si sa le hotărască. Îngrădiri aduse prin convenţii care lovesc de indisponibilitatea bunul înstrăinat – legislaţia romana recunoaşte aceste îngrădiri, daca sunt întrunite doua condiţii: - inalienabilitate prevăzuta de convenţie sa aiba caracter temporar, de exemplu, donatorul donează o parte din averea sa altei persoane, cu condiţia ca donatorul sa nu o înstrăineze înainte de a ajunge la majorat; - inalienabilitatea sa fie întemeiata pe un interes legitim si serios, de exemplu, donatorul pune condiţia ca donatorul sa nu instraineze bunul donat, atâta timp cat donatorul este in viata. Modurile generale de dobândire a dreptului de proprietate Enumerare. Clasificare In raport cu diferitele criterii folosite de teoreticieni, se deosebesc mai multe moduri de dobândire a dreptului de proprietate. După intinderea dobândirii, se disting: moduri de dobândire universala; moduri de dobândire cu titlu particular; După momentul cand operează transmisiunea, exista: moduri de dobândire intre vii; moduri de dobândire pentru cauza de moarte; După situaţia juridica a bunului in momentul dobândirii: moduri de dobândire originare; moduri de dobândire După caracterul transmisiuni, se disting: moduri de dobândire cu titlu oneros; moduri de dobândire cu titlu gratuit; 5.1. Convenţia (contractul) Convenţia sau contractul reprezinta cel mai important mod de dobândire a dreptului de proprietate, precum si a altor drepturilor reale. In ceea ce priveşte transferul unui drept real, acest lucru nu se realizează concomitent cu inchierea convenţiei translative de drepturi reale in următoarele cazuri: a) partile au convenit, printr-o declaraţie de voinţa expresa, sa amâne transferul dreptului real, la împlinirea unui termen sau după realizarea unei condiţii; b) instrainarea are ca obiect un lucru viitor; c) proprietatea bunurilor de gen se trasfera numai in momentul predării efective; d) drepturile reale privitoare la imobile trecute in cartea funciara se transfera in momentul in care se face înregistrarea dreptului in cartea funciare; e) instrainatorul nu este proprietarul lucrului; 5.2. Accesiunea Denumita si incorporatiune, este un mod de dobândire a dreptului de proprietate care a fost tratat anterior, la începutul acestui capitol. Prescripţia achizitiva (uzucapiune) Prescripţia achizitiva este un mijloc de dobândire a dreptului de proprietate prin posesiunea exercitata inlauntrul unui anumit termen prevăzute de lege. Utilitate uzucapiune consta in următoarele: in marea majoritate a cazurilor, posesia corespunde dreptului de proprietate, insa dovada acestuia este greu de făcut, astfel ca uzucapiunea suplineşte aceasta dificultate de proba; nevoia de stabilite si securitate juridica a raporturilor juridice determina recunoaşterea de efecte juridice unei aparente îndelungate de proprietate; uzucapiunea apare ca o sancţiune împotriva vechiului proprietar care da de dezinteres si de lipsa de diligenta. Uzucapiunea de 30 de ani, prevăzuta de art. 1980 Cod civil, presupune: sa existe o posesie de 30 de ani; posesia sa fie utila si neviciata; posesorul poate fi de buna credinţa, de rea credinţa si fara nici un titlu. Uzucapiunea de la 10 la 20 de ani, prevăzuta de art. 1985 Cod civil, stipulează ca: cel ce castiga cu buna credinţa si printr-o justa cauza un nemiscator determinant, va prescrie proprietatea aceluia prin 10 ani, daca adevăratul proprietar locuieşte in circumscripţia tribunalului judeţean – unde se afla nemiscatorul, si prin 20 de ani daca afara din aceea circumscripţie”. Cauzele de suspendare a prescripţiei achizitive: a) cat timp cel împotriva căruia curge prescripţia este împiedicat de un caz de forta majora sa facă acte de întrerupere; b) cat timp ce se pretinde proprietar se afla in rândul forţelor armate romane, ce se găsesc pe picior de război; c) intre parinti sau tutore si cel ce se afla sub ocrotirea lor, pentru bunurile pe care aceştia le administrează in numele celor puşi sub ocrotire; d) prescripţia nu curge împotriva celui lipsit de capacitatea de exerciţiu, cat timp nu are reprezentant legal; e) prescripţia nu curge intre soţi in timpul casatoriei. 5.4. Prescripţia instantanee asupra bunurilor mobile Potrivit art. 1909 Cod civil: „bunurile miscatoare se prescriu prin faptul posesiuni lor, fara sa fie trebuinţa de vreo curgere de timp”, dar cu condiţia sa fie întrunite următoarele condiţii: sa fie un bun mobil corporal; posesia sa fie utila, adica neviciat; posesorul sa fie de buna credinţa; 5.5. Tradiţia Tradiţia consta in remiterea materiala a lucrului in mana dobânditorului. In dreptul roman, acest mod de dobândire a dreptului de proprietate se bucura de o larga aplicatiune, deoarece convenţia simpla dintre parţi nu producea decât obligaţia de a transfera proprietatea. Ocupaţiunea Ocupaţiune reprezinta operaţiunea care consta in luarea in posesie a unui bun ce nu aparţine nimănui, cu intenţia de a deveni proprietarului. In acest sens, art, 477 si 646 Cod civil dispun ca toate bunurile vacante si fara stăpân, precum si cele ale persoanelor care mor fara moştenitori sau ai căror moştenitori nu le-au acceptat, revin statului. Hotărârea judecatoreasca Hotărârile judecatoresti sunt declarative de drepturi, adica recunosc parţilor un drept anterior, ele neacordand celui ce pretinde, un drept nou. Hotărârile judecatoresti, in anumite situatii, devin constitutive de drepturi, adica pot fi considerate ca un mod de transmitere, respectiv de dobandirea proprietatii, prin aşa numita ordonanţa de adjudecare, prin care se definitivează executarea silita, constând in vânzarea la licitaţie publica a bunurilor unei persoane. 6. Dezmembramintele dreptului de proprietate Noţiunea de dezmembraminte ale dreptului de proprietate Prin dezmembraminte ale dreptului de proprietate intelegem acele drepturi reale care rezulta din separarea prerogativelor de care se bucura proprietarul Dreptul de uzufruct Prin dreptul de uzufruct se intelege acel drept real de folosinţa pe care o persoana numita „uzufructuar” îl exercita cel mult pana la încetarea sa din viata, asupra lucrurilor altuia, cu obligaţia de a-i conserva substanţa (art. 517 Cod civil). Caracterele dreptului de uzufruct sunt următoarele: dreptul de uzufruct este un drept real; dreptul de uzufruct este un drept absolut; dreptul de uzufruct se bucura de un drept de urmărire si de preferinţa; uzufructul este un drept de folosinţa; uzufructul este un drept temporat; Modurile de constituire a uzufructului Dreptul de uzufruct se poate constitui prin voinţa omului, prin lege si prin uzucapiune. 1. Uzufructul constituit prin voinţa omului are loc atunci cand proprietarul, din proprie iniţiativa, incredinteaza folosinţa lucrului sau unei alte persoane. 2. Uzufructul dobândit prin uzurcapiune,desi neprevăzut in mod expres de lege, se poate constitui prin aplicarea regulilor referitoare la dobândirea proprietatii prin prescripţie achizitiva 3. Uzufructul legal se constituie in împrejurări excepţionale si are caracter temporar. Drepturile uzufructuarului Uzufructuarul are următoarele drepturi: sa ceara proprietarului sa-i dea bunul; sa culeaga fructele bunului, fara insa, a atinge substanţa lucrului; sa se folosească de lucrul respectiv, conform intereselor sale; sa cedeze dreptul sau de folosinţa altei persoane. Obligaţiile uzufructuarului In timpul exercitării dreptului de uzufruct, uzufructuarul are următoarele obligaţii: sa folosească lucrul ca un bun proprietar; sa conserve substanţa lucrului; sa nu schimbe modul de folosinţa a lucrului; sa suporte cheltuielile de folosinţa lucrului; sa predea lucrul, la încetarea uzufructului, aşa cum l-a primit; Obligaţiile proprietarului sunt: sa nu stânjeneasca, in vreun fel, pe uzufructuar in exercitarea dreptului acestuia; sa facă cheltuielile de mare importanta impuse de starea lucrului; Modurile de stingere a uzufructului Cauzele care duc la stingerea uzufructului sunt: moartea uzufructuarului; la expirarea termenului pentru care a fost instituit; prin consolidare, adica prin dobândirea dreptului de proprietate asupra lucrului de către uzufructuar; prin prescripţie extinctiva; prin pieirea totala a lucrului; prin renunţarea uzufructuarului la dreptul sau; prin decăderea din dreptul de uzufruct, care se pronunţa de instanţa de judecata, in urma acţiunii formulate de proprietar, pe motiv de abuz in folosinţa si intretinerea lui. Dreptul de uz si de abitatie Dreptul de uz si de abitatie sunt drepturi reale ce deriva din dreptul de uzufruct. Dreptul de uz reprezinta dreptul unei persoane de a servi de un lucru si de a-i culege fructele in vederea satisfacerii nevoilor sale, precum si ale familiei sale. Dreptul de abitatie este dreptul unei persoane de a folosi casa de locuit in scopul satisfacerii nevoilor lui de locuit si ale familiei sale. Dreptul de servitute Servitutile reprezinta sarcini impuse unui imobil pentru uzul si utilitatea altui imobil, care aparţine altui proprietar. Caracterul servitutiilor Servitutea presupune existenta a doua fonduri: un fond imobil ce aparţine unui proprietar si in folosul căruia se constituie servitutea, fond numit dominant; un fond aservit, constituit dintr-un fond imobil ce este proprietatea altei persoane si asupra căruia s-a stabilit sarcina servitutii. Clasificarea servitutiilor Servitutii naturale care se nasc din situaţia lucrurilor, cum sunt: servitutea de scurgere a apelor naturale, de granituire, de îngrădire si a izvorului. Servituti legale, stabilite prin lege, de exemplu, servitutea referitoare la zidul ori santul comun, servitutea referitoare la interdicţia de a construi sau de a planta pe un anumit teren. Sevituti convenţionale sunt acelea stabilite prin fapta omului. Legea prevede ca proprietarul este in drept sa greveze proprietatea sa cu orice fel de sarcini, cu condiţia sa nu deranjeze ordinea publica. Moduri de dobândire a servitutii: prin titlu, in care includem: orice convenţie si testamentul; prin uzucapiune; prin destinaţia stabilita de proprietar. Stingerea servitutilor Exista mai multe modalitati de stingere a servitutilor: imposibilitatea materiala; confuziune, situaţie in care cele doua fonduri, dominant si aservit, s-a unit; neuzul; pieirea lucrului aservit; renunţarea la servitute din partea titularului dreptului; a expira termenul, atunci cand s-a stabilit un astfel de termen; cel ce a constituit servitutea a revocat-o. Dreptul de superficie Dreptul de superficie reprezinta dreptul de proprietate pe care îl are o persoana denumita superficiar, asupra construcţiilor, plantaţiilor, sau lucrărilor ce se afla pe suprafaţa unui teren ce aparţine altui proprietar. Spre deosebire de dreptul de proprietate, dreptul de superficie prezintă următoarele particularitati: a) dreptul de proprietate poate avea ca obiect bunuri de orice natura, pe cand dreptul de superficie poate avea ca obiect numai construcţii si plantaţii; b) dreptul de proprietate conferă titularului posesiunea, folosinţa si dispoziţia asupra bunului ce formează obiectul dreptului, pe cand dreptul de superficie, pe lângă aceste prerogative, mai conferă titularului sau si dreptul de folosinţa privitor la terenul pe care se afla construcţiilor si plantaţiile. Modurile de obţinere a dreptului de superficie sunt: pe cale convenţionala sunt: prin convenţia dintre proprietarul unui teren, care permite superficiarului sa ridice o construcţie, sau sa facă o plantaţie pe terenul sau; prin intermediul unui contract cand transmisiunea dreptului de superficie de la vechiul titular la noul titular are loc pe cale acordului de voinţa a ambelor parti; prin atribuirea folosinţei terenului de care stat persoanelor fizice sau juridice in scopul ridicării unor construcţii pe cale succesorala, dreptul de superficie se dobandeste prin testament sau prin lege. dreptul de superficie se mai poate dobândi si ca efect al unei posesiuni îndelungate – ucucapiune Cele mai frecvente modalitati de naştere a dreptului de superficie sunt contractul de închiriere a unui imobil, in care s-a stipulat ca locatarul poate sa facă anumite adăugiri imobilului închiriat si contractul de arenda al unor terenuri pe care arendaşul face anumite construcţii sau plantaţii, asupra cărora el dobandeste un drept de superficie. BIBLIOGRAFIE 1. Beleiu Gheorghe „Drept civil roman”, Editura Şansa, 1983 2. Safta-Romano „Dreptul de proprietate privata si publica in România”, Editura Grafix, Iaşi, 1993 3. Statescu C. „Drept civil”, Universitatea Bucureşti, 1998 4. Urs I. „Drept civil”, Editura Independenta Economica, 1996 PAGE PAGE 17 . 쥁@