Referat Concesionarea 2

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Concesionarea 2 si de asemenea puteti face Download Referat Concesionarea 2

Citeste fragmente din Referat Concesionarea 2

1.Generalităţi privind gestionarea serviciilor publice Ideea concesionării unui bun public a fost prezentă încă din dreptul roman, însă fundamentele instituţiei concesionării pentru bunurile private se regăsesc abia în Evul Mediu. După căderea Imperiului Roman, se încetăţeneşte obiceiul de a transforma folosinţa pământului în ceva perpetuu, bazat pe un contract şi în schimbul unei rente, concesionarul avea doar posesiunea şi folosinţa, iar proprietarul originar putea păstra proprietatea bunului concesionat. Asupra acestor pământuri guvernau concomitent două drepturi perpetue ,şi anume, dreptul proprietarului originar, care avea domeniul eminent, şi dreptul concesionarului, care avea domeniul util. Cu timpul, dreptul concesionarului capătă forţă, pe când cel al seniorului devine tot mai simbolic, începând să fie uitat. Aşa se explică de ce concesionarul apare, din punct de vedere al istoriei, treptat, ca singurul proprietar legitim, iar redevenţa pe care trebuia să o plătească seniorului este o sarcină apăsătoare şi cei care primeau redevenţă încep să fie priviţi ca nişte paraziţi sociali. În Evul Mediu, concesionarea bunurilor domeniului public era sursă de venituri pentru monarhi, mijloc al luptei politice şi modalitate de răsplătire a loialităţii. Concesionarea s-a extins astăzi, nu se mai concesionează doar pământuri, ci şi alte bunuri, inclusiv servicii, care aparţin fie statului, fie unităţilor administrativ-teritoriale ori instituţiilor publice. Serviciile publice ocupă un rol important în viaţa unei comunităţi, de aceea se urmăreşte o cât mai bună administrare şi valorificare a acestora. Există mai multe moduri de a gestiona un serviciu public, fie de către o persoană publică ( stat, comunităţi locale, instituţii), fie de către o persoană privată ( fizică sau juridică). Persoana publică poate gestiona un serviciu public fie în regie proprie, fie printr-o instituţie specializată, iar persoanele private pot gestiona un serviciu public în mai multe moduri :în baza unui contract admnistrativ, in baza unui contract de locaţie, prin delegare dată de autoritatea administraţiei publice locale, prin concesionare. Trebuie făcută distincţia între arendarea serviciilor publice, recunoscută în legislaţia altor state, dar interzisă în România. Autorităţile publice au dreptul de a încredinţa gestiunea serviciilor publice intuitu personae, indifferent dacă agentul este public sau privat. Desigur , nominalizarea prestatorului de servicii se face potrivit unei proceduri, de exemplu licitaţia. Transparenţa acestei proceduri este un aspect necesar în ceea ce priveşte încredinţarea spre gestionare a unui serviciu public, întrucât publicitatea aduce în concurenţă mai mulţi agenţi economici candidaţi , urmând să fie ales cel mai bun candidat. Literatura de specialitate a reţinut aşadar mai multe modalităţi de gestiune a serviciilor publice, cum ar fi asocierea în participaţie (art.251 din Codul Comercial ),regia proprie ( este gestionat direct de către autoritatea publică care l-a înfiinţat), franciză, locaţie de gestiune, gestiune delegată unilateral. Ne interesează în mod deosebit concesionarea, întrucât este cea mai uzuală modalitate de gestionare a serviciilor publice utilizată actualmente în ţara noastră. 2. Sediul materiei concesiunii Reglementarea concesiunii este o chestiune pe care autorităţile publice au privit-o cu mare seriozitate, datorită importanţei instituţiei şi datorită consecinţelor pe care le are această operaţiune juridică în viaţa comunităţilor locale. Doctrina românească , în special de după 1866 , manifestă rezerve în ceea ce priveşte această instituţie, lucru reflectat în faptul că lipsesc reglementări în materie atât în Codul Civil, în Codul Comercial. În perioada interbelică, sediul principal al materiei concesionării l-a constituit Legea pentru organizarea şi administrarea pe baze comerciale a întreprinderilor şi avuţiilor publice, precum şi Legea contabilităţii publice. Potrivit primului act normativ,articolul 1, toate întreprinderile , instituţiile, exploatările şi aşezămintele publice (sau serviciile din care sunt compuse) care nu au atribuţii exclusiv administrative, precum şi toate bunurile şi drepturile care fac parte din domeniul public sau privat al statului , unitaăţilor administrative-teritoriale sau din domeniul oricăror altor instituţii de utilitate publică, aflate sub controlul acestora, se vor organiza în una din următoarele forme : arendare sau închiriere; concesiune; regie publică sau regie mixtă; regie comercială; regie cooperativă; o combinaţie între aceste sisteme. Conform aceleiaşi legi, durata concesiunii pentru bunurile domeniului public nu putea fi mai mare de 30 de ani, iar pentru bunurile aparţinând domeniului privat al statului, unităţilor administrativ-teritoriale sau instituţiilor aflate sub controlul acestora, durata concesiunii era de 50 de ani ( art.25, lit.c). În prezent, există o serie de dispoziţii legale privitoare la concesionarea bunurilor sau a serviciilor publice, în Constituţie, dar şi într-o serie de legi, cele mai multe anterioare legii fundamentale, cum ar fi Legea nr. 15 din 1990, privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, Legea nr. 18/1991, privind fondul funciar, cu modificările ulterioare, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, Legea nr.35 / 1991 privind regimul investiţiilor străine , la care se adaugă o serie de hotărâri ale Guvernului, dintre care reţinem H.G. nr.1228 / 1990 pentru aprobarea Metodologiei concesionării, închirierii şi locaţiei de gestiune. Importante dispoziţii cu privire la concesiune sunt cuprinse în Legea petrolului nr.134 / 1995, care devine un fel de drept comun în materie de concesionare a bunurilor proprietate publică, deşi legea în speţă se referă la terenurile proprietate publică care conţin resurse petroliere. În prezent, Legea nr. 219 / 1998 reglementează regimul jurudic al concesionării, alături de Regulamentul privind organizarea licitaţiilor pentru achiziţii publice de bunuri şi servicii ( Monitorul Oficial nr.459 / 30.11.1998). 3. Definirea concesiunii Instituţia concesiunii este complexă are multiple implicaţii, atât în plan politico-statal, cât şi social. Natura sa juridică nu este uşor de conturat, fiind definită drept o ocupare temporară a domeniului public, deci este o operaţiune de înstrăinare, caracterizată prin faptul că era revocabilă , răscumpărabilă şi nu era perpetuă. Pierre Delvolve defineşte concesiunea ca fiind “ o convenţie prin care o persoană publică însărcinează cu prestarea unui serviciu public o întreprindere privată care asigură finanţarea lucrărilor, exploatarea lor şi care este remunerată din redevenţele percepute de la usageri.” Gilles Lebreton consideră concesiunea serviciului public un act administrative prin acre o persoană publică, numită concedent încredinţează unei persoană privată, numită concesionar , gestiunea serviciului public pe riscul său , recunoscându-i dreptul de a percepe redevenţa de la beneficiarii serviciului. În doctrina românească actuală , Antonie Iorgovan arată că prin contractul de concesiune , o parte – cedentul – transmite altei părţi – concesionarul – spre administrare rentabilă , pe un termen determinat, în schimbul unei redevenţe, o activitate economică, un serviciu public, o subunitate productivă sau un teren proprietate de stat. Concesionarea serviciilor publice reprezintă un mod prin care administraţia armonizează interesul general al comunităţii locale cu interesul particular al operatorului serviciului public, persoană privată, în speţă. Legea 219/1998 a concesiunii conturează conceptual de concesiune stipulând că operaţiunea de concesionare se face în baza unui contract prin care o persoană, numita concedent, transmite pentru o perioada determinată, de cel mult 49 de ani, unei alte persoane, numită concesionar, care acţionează pe riscul şi pe răspunderea sa, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun, a unei activităţi sau a unui serviciu public, în schimbul unei redevenţe. 4.Subiectele contractului de concesiune Conform art. 5(1) au calitatea de concedent, în numele statului, judeţului, oraşului sau comunei: a) ministerele sau alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, pentru bunurile proprietatea publică sau privată a statului ori pentru activităţile şi serviciile publice de interes naţional; b) consiliile judeţene, consiliile locale sau instituţiile publice de interes local, pentru bunurile proprietate publică ori privată a judeţului, oraşului sau comunei ori pentru activităţile şi serviciile publice de interes local. Alineatul (2) prevede ca poate avea calitatea de concesionar orice persoana fizică sau persoană juridică de drept privat, română ori străină. 5.Procedura concesionării Concedentul va efectua , la iniţierea concesionării , un studiu de oportunitate, care va cuprinde : a) descrierea bunului, a activităţii sau a serviciului public care urmează să fie concesionat; b) motivele de ordin economic, financiar, social şi de mediu, care justifică acordarea concesiunii; c) investiţiile necesare pentru modernizare sau extindere; d) nivelul minim al redevenţei; e) modalitatea de acordare a concesiunii avută în vedere; dacă se recurge la procedura licitaţiei publice deschise cu preselecţie sau la procedura de negociere directă, trebuie motivată această opţiune; f) durata estimată a concesiunii; g) termenele previzibile pentru realizarea procedurii de concesionare. Concesionarea unor servicii publice se aprobă pe baza caietului de sarcini al concesiunii, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, orăşenesc sau comunal, după caz. Conform art. 10 - concesionarea unui bun, a unei activităţi sau a unui serviciu public se realizează prin licitaţie publică deschisă, deschisă cu preselecţie sau prin negociere directă. Licitaţia publică deschisă se organizează de către concedent. acesta are obligaţia să publice în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, într-un cotidian de circulaţie naţională şi într-unul de circulaţie locală anunţului licitaţiei publice deschise, care va conţine obligatoriu: a) denumirea şi sediul concedentului; b) obiectul şi durata concesiunii; c) locul unde poate fi studiată documentaţia cerută în vederea participării la licitaţie, prevăzută la articolul 12( 1 ); d) data şi locul de primire a ofertelor; f) durata în care ofertanţii rămân angajaţi prin termenii ofertelor lor; g) data, ora şi locul de deschidere a ofertelor. În cadrul procedurii concesionării prin licitaţie publică deschisă cu preselecţie. concedentul are obligaţia să elaboreze un anunţ de primire de candidaturi,publicat în aceleaşi condiţii ca şi în cazul licitaţiei publice deschise, în care va menţiona: a) obiectul concesionării; b) obiectivele pe care şi le propune concedentul; c) actele doveditoare privind calităţile şi capacităţile solicitate canditaţilor; d) termenul de primire a canditaturilor; e) criteriile de selecţie a candidaţilor. Candidaturile sunt înaintate, în plicuri sigilate, comisiei de evaluare, instituită conform art. 16 din legea nr. 219/1998. Comisia de evaluare analizează documentele prezentate şi întocmeşte lista candidaţilor admişi la prezentarea unei oferte, ţinând seama de criteriile de selecţie precizate în anunţul de primire de candidaturi. Concedentul informează, în termen de 5 zile calendaristice, candidaţii respinşi despre neacceptarea candidaturii lor. La solicitarea în scris a candidaţilor respinşi, în termen de 10 zile calendaristice de la primirea comunicării de respingere a candidaturilor, concedentul le va transmite o copie de pe procesul – verbal întocmit în urma activităţii de evaluare a candidaturilor. Concedentul informează candidaţii ale căror candidaturi au fost selectate despre perioada şi locul unde aceştia pot studia dosarul de prezentare a concesionării. Începând cu data stabilită potrivit criteriilor formulate,candidaţii dispun de un termen, care nu poate fi mai mic de 20 de zile calendaristice şi nu poate depăşi 60 de zile calendaristice, pentru a-şi prezenta ofertele. După depunerea ofertelor, procedura licitaţiei publice deschise cu preselecţie se desfăşoară conform prevederilor art. 15 şi ale art. 17 – 21 din lege. Procedura de negociere directă este aplicabilă în cazul în care licitaţia publică nu a condus la desemnarea unui câştigător. În urma procedurii de negociere directă, concedentul atribuie concesiunea persoanei fizice sau persoanei fizice sau persoanei juridie de drept privat, române ori străine, pe care o alege. Concedentul are obligaţia să publice în Monitorul Oficial al României, Partea IV-a ,într-un cotidian de circulaţie naţională şi într-unul de circulaţie locală intenţia de a recurge la procedura de negociere directă. Anunţul, publicat conform prevederilor alin. (1) din lege,trebuie să precizeze: a) denumirea şi sediul concedentului; b) obiectul concesiunii; c) modalitatea prin care concedentul organizează desfăşurarea negocierilor. 6. Contractul de concesiune $ ˜ š œ ž ž @a în culpă. (Art. 28) Refuzul ofertantului declarat câştigător de a încheia contractul de concesiune atrage după sine pierderea garanţiei depuse pentru participare, şi dacă este cazul, plata de daune-interese. Contractul de concesiune cuprinde două părţi distincte : - convenţia încheiată între părţi ; - caietul de sarcini. Contractul de concesiune va cuprinde clauze obligatorii, prevăzute în partea regulamentară, prevăzute în caietul de sarcini şi partea contractuală ce cuprinde clauze convenite de părţile contractante, în completarea celor din caietul de sarcini şi fără a contraveni obiectivelor concesiunii prevăzute în caietul de sarcini. În toate cazurile contractul de concesiune va menţiona interdicţia pentru concesionar de a subconcesiona, în tot sau în parte, unei alte persoane obiectul concesiunii. Contractul de concesiune va cuprinde şi clauze contractuale referitoare la împărţirea responsabilităţilor de mediu între concedent şi concesionar. La expirarea termenului de concesiune concesionarul este obligat să restituie, în deplină proprietate, liber de orice sarcină, bunul concesionat, inclusiv investitiile realizate. În contractul de concesiune trebuie precizate, în mod distinct, categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii, respectiv: a) bunurile de retur care revin de plin drept, gratuit si libere de orice sarcini concedentului, la expirarea contractului de concesiune. b) bunurile de preluare care, la expirarea contractului de concesiune, pot redeveni concedentului, in masura in care acesta din urma isi manifesta intentia de a prelua bunurile respective in schimbul platii unei compensatii egale cu valoarea contabila actualizata, conform dispozitiilor caietului de sarcini. c) bunurile proprii care, la expirarea contractului de concesiune, raman in proprietatea concesionarului. In contractul de concesiune se va mentiona repartitia acestor bunuri la incetarea, din orice cauza, a concesiunii. Se pune problema legii sub puterea căreia va fi încheiată concesiunea, dacă concesionarul este persoană fizică sau juridică straină. Art. 30 - (1) prevede : “ Contractul de concesiune va fi încheiat în conformitate cu legea română, indiferent de naţionalitatea sau de cetăţenia concesionarului, pentru o durată care nu va putea depăşi 49 de ani, începând de la data semnării lui. Durata concesiunii se stabileşte în funcţie de perioada de amortizare a investiţiilor ce urmează să fie realizate de către concesionar.” Contractul de concesiune poate fi prelungit pentru o perioadă egală cu cel mult jumătate din durata sa iniţială, prin simplul acord de voinţa al părţilor. Pentru soluţionarea eventualelor litigii, părţile pot stipula în contract clauza compromisorie. Concedentul poate modifica unilateral partea reglementara a contractului de concesiune, cu notificarea prealabila a concesionarului, din motive exceptionale legate de interesul national sau local, dupa caz. 7. Drepturile şi obligaţiile părţilor contractului de concesiune Drepturile şi obligaţiile concedentului Stabilirea,urmărirea şi încasarea preţului tabilit; prin preţ se realizează venitul garantat al colectivităţii locale, astfel încât el constituie element de fond al contractului de concesiune, asupra căruia nu se comportă negociere. Distingem între preţul concesiunii şi redevenţă, ultima constituind un venit suplimentar pentru autorităţile administraţiei publice. Concedentul are obligaţia de a plăti concesionarului o indemnizaţie în cazurile în care intervine o situaţie de forţă majoră şi concesionarul trebuie repus în situaţia anterioară încheierii contractului. Dreptul concedentului de a controla modul cum concesionarul îşi îndeplineste obligaţiile contractuale este constituit sub forma unei clause contractuale şi decurge nu din calitatea concedentului de parte contractuală, aşa cum s-a discutat în jurisprudenţă , cât din cea de protector al interesului general, de gestionar al bunurilor şi serviciilor colectivităţii locale. Concedentul poate modifica unilateral clauzele contractuale ori de câte ori este periclitat inteesul general; concedentul poate modifica unilateral partea reglementară a contractului de concesiune, cu notificarea prealabilă a concesionarului, din motive excepţionale legate de interesul naţional sau local, după caz. În cazul în care modificarea unilaterală a contractului îi aduce un prejudiciu, concesionarul are dreptul să primească în mod prompt o despăgubire adecvata si eficienta. În caz de dezacord între concedent şi concesionar cu privire la suma despăgubirii, aceasta va fi stabilită de către instanţa judecătorească competentă. Acest dezacord nu poate, în nici un caz, să permită concesionarului să se sustragă obligaţiilor sale contractuale. De asemenea , concedentul are obligaţia să-l dezdăuneze pe concesionar în cazul în care volumul cheltuielilor efectuate depăşeşte volumul veniturilor realizate, deşi legea stabileşte că , prin natura ei, concesiunea presupune un risc asumat, concesionarul acţionând pe riscul şi pe răspunderea sa. Drepturile şi obligaţiile concesionarului Sunt identificate două categorii de drepturi ale concesionarului, şi anume, drepturi aferente gestionării serviciului şi drepturi de natură pecuniară. În prima categorie intră dreptul concesionarului de a exploata un ansamblu de mijloace materiale şi juridice, care-i sunt necesare exploatării serviciului. Este vorba de bunuri ale domeniului public sau privat care-I sunt repartizate, sau de privilegii exorbiante de drept comun : concesionarul beneficiază cel mai adesea de un monopol de drept, pe care regulile comunitare îl repun acum în discuţie, administraţia angajându-se să nu trateze cu un alt concurrent şi chiar să nu favorizeze indirect concurenţa. În cea de-a doua categorie de drepturi , cele pecuniare reţinem câteva aspecte esenţiale. Relaţiile contractuale dintre concedent şi concesionar se bazează pe principiul echilibrului financiar al concesiunii, respectiv pe realizarea unei posibile egalităţi între avantajele care îi sunt acordate concesionarului şi sarcinile care îi sunt impuse. Comun tuturor contractelor administrative, acest principiu joacă un rol esenţial în cazul concesiunii deoarece durata contractului este foarte mare. În consecinţă, concesionarul nu va fi obligat să suporte creşterea sarcinilor legate de execuţia obligaţiilor sale, în cazul în care această creştere rezultă în urma: a) unei acţiuni sau unei măsuri dispuse de o autoritate publică; b) unui caz de forţă majoră sau unui caz fortuit. Concesionarul dispune, în principiu,de un monopol în exploatarea serviciului public concesionat. Concedentul nu poate concesiona acelaşi serviciu public la doi concedenţi. Concesionarul are dreptul de a încasa tarife de la utilizatorii serviciului public pe care îl gestionează, tarife care sunt controlate de către concedent. Tendinţa actuală a concedenţilor este în sensul diminuării acestui control al tarifelor, în scopul de a spori sentimental de responsabilitate a gestiunii in rândul concesionarilor. Obligaţiile concesionarului se circumscriu asigurării funcţionării serviciului public, cu respectarea regulilor din contractul de concesiune şi din caietul de sarcini.Concesionarul trebuie să asigure continuitatea serviciului, numai forţa majoră putând exonera pe concesionar. Obligaţia de continuitate priveşte şi pe salariaţii operatorului serviciului public, aceştia sunt supuşi dreptului comun al muncii, cu excepţia dreptului la grevă, când se supun aceloraşi limitări ca şi agenţii publici, după regulile stabilite de legiuitor. Concesionarul va respecta egalitatea beneficiarilor în faţa serviciului , chiar dacă acesta este acum prestat sub gestiune comercială. Egalitatea are în vedere calitatea prestaţiei pentru niveluri tarifare egale. Acesta are obligaţia de a se adapta modicărilor de regim juridic impuse de către cedent. Cedentul poate face aceste modificări de regim juridic în scopul adaptării serviciilor publice la noile aspecte care privesc interesul general. Chiar dacă administraţia nu mai gestionează direct serviciul public concesionat, responsabilitatea acesteia faţă utilizatori şi faţă de opinia publică nu se stinge. De aceea, ea exercită controale stricte, atât tehnice , cât şi financiare, asupra gestiunii serviciilor publice, iar concesionarul trebuie să se supună. Concesionarul are obligaţia de a executa personal serviciul public, neavând dreptul să subconcesioneze, în tot sau în parte, serviciul public în cauză. Exploatarea bunurilor sau serviciilor concesionate trebuie realizată în condiţii de eficienţă, pentru a le fi conservată , eventual sporită valoarea. Dacă prin exploatare concesionarul produce din culpa sa ,prejudicii, el are obligaţia de a despăgubi administraţia publică. Prin caietul de sarcini concesionarul îşi asumă obligaţia de a efectua un volum de investiţii, propune un program de retehnologizare etc. În afara acestor obligaţii, mai sunt stipulate şi norme referitoare la protecţia mediului, la încadrarea şi concedierea personalului prestator, la paza bunurilor pe care le gestionează etc. 8. Încetarea contractului de concesiune La încheierea contractului de concesiune părţile vor conveni asupra cazurilor de încetare a contractului. În contract părţile vor putea înscrie clauze specifice referitoare la rezilierea unilaterală sau răscumpărare. Art. 35 prevede că încetarea contractului de concesiune poate avea loc în următoarele situaţii: a) la expirarea duratei stabilite în contractul de concesiune; b) în cazul în care interesul naţional sau local o impune, prin denunţarea unilaterală de către concedent, cu plata unei despăgubiri juste şi prealabile în sarcina concedentului; c) în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concesionar, prin rezilierea unilaterală de către concedent, cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului; d) în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concedent, prin rezilierea unilaterală de către concesionar, cu plata de despăgubiri în sarcina concedentului; e) la dispariţia, dintr-o cauză de forţă majoră, a bunului concesionat sau în cazul imposibilităţii obiective a concesionarului de a-l exploata, prin renunţare, fără plata unei despăgubiri. BIBLIOGRAFIE : 1..Legea nr. 219 / 1998, Publicată in Monitorul Oficial nr. 459 din 30 noiembrie 1998 2. A.P Parlagi, M.Costea, I.Plumb, R. Dobrescu – Serviciile publice, Editura Economică, 1996. 3. Tribuna Economică, nr. 15 / 2002 “ La început, prprietarul originar deţinea pe deplin proprietatea , concesionarul neavând nici un character de proprietar. Dreptul proprietarului originar era abstract, puţin vizibil, , pe când dreptul vasalului era concret, vizibil şi în acelaşi timp perpetuu, cu timpul s-a recunoscut şi concesionarului un drept de proprietate. Din acel moment, un singur fond a avut doi proprietary : proprietarul originar, care avea domeniul eminent şi proprietarul concesionar, care avea domeniul util “. (ibidem) publicată în Monitorul Oficial nr.62 din 16.03.1929 Monitorul Oficial nr.98/8.08.1990 Legea nr.1 / 2000 privind fondul funciar. Monitorul Oficial nr.163/7.08.1991 Monitorul Oficial nr.73/10.04.1991 Monitorul Oficial nr.301/29.12.1995 LDA, pag. 47 DAG, pag. 122 DATE, VOL. III, Pag.103 Acestea sunt caietul de sarcini al concesiunii si instructiunile privind organizarea si desfasurarea procedurii de concesionare. Caietul de sarcini va cuprinde, in mod obligatoriu, conditiile de exploatare a concesiunii, investitiile care urmeaza sa fie realizate de catre concesionar, clauzele financiare si de asigurari, regimul bunurilor utilizate de concesionar si obligatiile care ii revin privind protectia mediului. Continutul - cadru al documentatiei mentionate la alin. (1) va face obiectul unor norme metodologice care vor fi aprobate de Guvern. Sunt bunuri de retur bunurile care au facut obiectul concesiunii, precum si cele care au rezultat in urma investitiilor impuse prin caietul de sarcini; Sunt bunuri de preluare bunurile care au apartinut cencesionarului si au fost utilizate de catre acesta pe durata concesiunii; Sunt bunuri proprii bunurile care au apartinut concesionarului si au fost folosite de catre aceasta pe durata concesiunii, cu exceptia celor prevazute la lit. b). A se vedea art. 27 / Legea 15 / 1990 Diferenţa dintre cuantumul tarifelor încasate de la usageri şi cuantumul cheltuielilor trebuie acoperită din bugetul local, asta întrucât serviciul public a fost prestat în interesul colectivităţii locale. . Dreptul de control al concedentului -concedentul are dreptul să verifice, în perioada derulării contractului de concesiune, modul în care se respectă condiţiile şi clauzele acestuia de către concesionar. Art. 36 - Ministerul de resort şi Ministerul Finantelor au atributii de control asupra concesiunilor de interes naţional, iar direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucuresti au drept de control asupra concesiunilor de interes local, urmărind, în special, respectarea prevederilor referitoare la: a) hotărârea de concesionare; b) publicitate; c) conţinutul documentaţiei obligatorii în vederea participării la procedura de licitaţie;d) componenţa şi modul de lucru al comisiei de evaluare a ofertelor; e) informarea factorilor interesaţi despre acordarea sau încetarea concesiunii; g) îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către concedent şi concesionar. PAGE PAGE 13 쥁`