Referat Drept Comercial
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Drept Comercial si de asemenea puteti face
Download Referat drept comercialCiteste fragmente din Referat Drept Comercial
DREPT COMERCIAL
1. Noţiunea, obiectul şi definiţia dreptului comercial
Noţiunea de comert este folosită în mai multe sensuri:
sens etimologic: provine din cuvântul latin „comercium†care
reprezintă justapunere a cuvintelor „cu†şi „mertzâ€Â, care
înseamnă „cu marfăâ€Â, adică operaÅ£iuni cu mărfuri.
sens economic: apare ca o activitate al cărei scop este schimbul şi
circulaţia mărfurilor de la producător la consumator.
sens juridic: noţiunea are un sens mai larg decât sensul economic al
acestuia, deoarece pe lângă operaţiuni de schimb şi circulaţie sunt
avute în vedere în acest sens şi activităţile de producţie
(realizate de producător), de prestare de servicii (realizate de
antrepenori sau prestatori de servicii), de executare de lucrări şi
operaţiuni de punere în circulaţie.
Dreptul comercial are o sferă mai cuprinzătoare deoarece el cuprinde
normele care reglementează activităţile specifice.
În ceea ce priveşte obiectul dreptului comercial, potrivit concepţiei
clasice, există 2 sisteme care permit stabilirea sferei dreptului
comercial:
sitemul obiectiv: care are ca obiect normele juridice aplicabile
comerţului, adică acelor acte juridice, fapte juridice şi operaţiuni
economice calificate de lege ca fapte de comerţ, indiferent de persoana
care le săvârşeşte. Acest sistem a fost inspirat de ideile
Revoluţiei Franceze de la 1789, pentru suprimarea corporaţilor
existente la acea vreme. Acest sistem a inspirat reglementarea
comerţului din alte ţări.
sistemul subiectiv: dreptul comercial are ca obiect normele juridice
aplicabile comercianţilor şi din acest punct de vedere este un drept
profesional, care se aplică tuturor persoanelor care au calitatea de
comercianţi. Acest sistem a stat la baza primelor reglementări legale
ale activităţii comerciale, anterioare codificării dreptul comercial
de la începutul secolului XIX. Ulterior sistemul subiect a fost adoptat
de codul comercial german din 1900, valabil până în prezent. (are la
baza sistemul obiectiv).
Articolul 3 din codul comercial stabileÅŸte actele juridice, faptele
juridice şi operaţiunile economice considerate fapte de comerţ,
cărora li se aplică codul comercial (şi legile comerciale speciale),
indiferent de persoana care le săvârşeşte (are sau nu calitatea de
comerciant).
Dreptul comercial – act de comerţ, fapt de comerţ
Dreptul comercial are ca obiect normele juridice referitoare la faptele
de comerţ şi comerciale.
Definiţie: dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice de
drept privat care sunt aplicabile:
raporturilor juridice izvorâte din săvârşirea actelor sau faptelor
considerate de lege de comerţ;
raporturilor juridice la care participă persoane care au calitatea de
comercianţi.
2. Corelaţia dreptului comercial cu alte ramuri ale dreptului
Dreptul comercial ÅŸi dreptul civil: ambele sunt de drep privat deoarece
reglementează drepturile patrimoniale, bazate pe egalitatea părţilor.
corelaţia lor se găseşte în articolul 1: În comerţ se aplică
legea de faţă, unde ea nu corespunde se aplică codul civil.
dreptul comercial ca drept special se completează cu codul civil, care
este drept comun în materia dreptului privat.
Dreptul comercial şi dreptul procesual civil: în dreptul comercial
sunt cuprinse pe lângă normede drept substanţial(?) şi norme de drep
procesual civil, în cartea a 4-a, referitor la exercitarea actelor
comerciale.
norme cu caracteristici procesuale se găsesc şi în legile speciale
comerciale (legea registrului comerţului, legea cambiei şi a biletului
la ordin).
Normele cu caracter procesual care au caracter derogator sunt prevăzute
la articolul 889 codul comercial.
Dreptul comercial şi dreptul internaţional: ambele ramuri
reglementează raporturi patrimoniale, adică raporturi născute din
săvârşirea faptelor de comerţ.
dreptul comercial are ca obiect raporturile de drept intern, dintre
cetăţenii români, iar dreptul comercial internaţional se referă la
raporturi cu elemente de extraneitate (raporturi la care participă
persoane fizice sau juridice străine).
Dreptul comercial ÅŸi dreptul administrativ: statul foloseÅŸte mijloace
specifice rolului său, inclusiv cele administrative, prin crearea unor
instituţii necesare desfăşurării activităţii comerciale (camerele
de comerţ şi industrii, bursele de valori – ocrotirea unor interese
generale, registrul comerţului).
Dreptul comercial ÅŸi dreptul financiar: deoarece activitatea
desfîşurată de comercianţi este aducătoare de profit, comercianţii
se află sub incidenţa reglementărilor în materie fiscală.
Dreptul comercial ÅŸi dreptul penal: dreptul comercial (ÅŸi unele legi
speciale) cuprind ÅŸi unele norme de drep public (penal) prin care se
asigură protejarea intereselor generale (constituirea şi funcţionarea
instituţiilor comerciale, nerespectarea obligaţiilor stabilite prin
registrul comerţului, desfăşurarea unei activităţi comerciale
ilicite, concurenţa neloială).
Izvoarele dreptului comercial
Izvoarele normative (acte normative):
Costituţia României – care reglementează principiile acitivităţii
economice
Codul Comercial – reglementarea de bază a activităţii comerciale,
are în vedere instituţiile fundamentale ale dreptului comercial
(fapte de comerţ, obligaţii comerciale, comercianţi)
Legile comerciale speciale: deoarece nu tot dreptul comercial se
găseşte în codul comercial
Legile comerciale generale: legea 31/90, legea 26/0 (registrul
comerţului), legea 11/90, legea cambiei şi biletului la ordin, legea
cecului
Decrete legi: legea 54/90 – organizarea, desfăşurarea unor
activităţi economice pe baza liberei iniţiative
Hotărârile şi ordonanţele de guvern: ordonanţa 21/92 – privind
protecÅŸia consumatorului
Normele, regulamentele ÅŸi ordinele adopatate de organele competente
Codul Civil (izvor susidiar - completează)
Izvoare interpretative: au rolul de a ajuta interpretarea voinţei
manifestate în raporturile comerciale
Uzurile comerciale, uzanţele (cutuma în dreptul civil)
Doctrina comercială
Practica judecătorească (jurism prudenţa).
CURS 2
Uzul comercial: este o regulă de conduită născută din practica
socială, folosită vreme îndelungată, respectată ca o normă
juridică obligatorie.
în dreptul comercial, uzurile comerciale nu sunt izvoare normative; ele
au rol important în sensul lămuririi voinţei părţilor
referiri la uzul comercial face Codul Civil în articolele 970, 980, 981
Doctrina: nu este izvor de drept, dar este un instrument important de
interpretare a legilor comerciale ÅŸi de aplicare a lor
Practica judecătorească: tradiţional nu a fost recunoscută ca izvor
de drept, dar soluţiile date de instanţele judecătoreşti contribuie
la interpretarea legilor comerciale, fără a avea puterea precedentului
(judecătoresc)
un anumit rol în interpretarea legilor tinde să îl dobândească
deciziile curţilor de judecată.
Principiile dreptului comercial
Autonomia de voinţă: - dreptul civil recunoaşte libertatea
contractuală – în interpretarea actelor juridice prevalează voinţa
internă a contractanţilor, fundamentul fiind autonomia de voinţă.
în dreptul comercial primează voinţa declarată, folosindu-se
înscrisuri imprimate, contracte tip
Rolul aparinţii (?): - în dreptul comercial aparinţa este produsă de
efecte juridice.
în dreptul comercial necesitatea creditului determină o recunoaştere
mult mai largă a efectelor aparinţii, prin sacrificarea realităţii;
exemple: titlurile comerciale de valoare, cambia pentru care legea
impune anumite condiţii de formă foarte riguroase pentru valabilitatea
titlului
Ordinea publică: - în dpretul civil libertatea contractuală este
ţărmuită (?) de normele privind ordinea publică
* în dreptul comercial, ordinea publică ca limită a
libertăţii contractuale cuprinde domenii mai largi (exemplu:
contractul judecătoresc al constituirii societăţii comerciale
verifică condiţiile cerute pentru desfăşurarea activităţii
comerciale)
Principii specifice dreptului comercial recunoscute de doctrină:
în comerţ actele juridice sunt cu titlu oneros;
în comerţ întotdeauna banii sunt fructifuri (?);
în contractele comerciale, în caz de dubiu, se aplică reglementările
ce favorizează circulaţia;
contractarea în favoarea celui de-al treilea este obişnuită.
Faptele de comerţ
Articolul 3 Codul Comercial: legea consideră că faptele de
comerţ.............................
Articolul 4 Codul Comercial: se consideră că faptele de comerţ, în
afară de acestea (în afară de cele de la articolul 3), celelalte
contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură
civilă, nu rezultă din însuţi actul (?).
Articolul 56 Codul Comercial: dacă un act este comercial numai pentru
una dintre părţi, toţi contractanţii sunt supuşi legiii comerciale
cu excepţia dispoziţiilor privitoare la persoana chiar a
comerciantului şi în cazurile în care legea ar dispune altfel.
Intră în categoria actelor, faptelor, operaţinilor economice ce cad
sub incidenţa dispoziţiilor comerciale, următoarele:
contractele comerciale;
faptele licite – ca izvor de obligaţii ( îmbogăţirea fără
justificarea ......, gestiunea de afaceri, plata ........)
faptele ilicite săvârşite de comercianţi în legătură cu
activitatea comercială.
Doctrina şi practica au recunoscut că unele fapte de comerţ şi alte
activităţi şi operaţiuni comerciale nu sunt expres prevăzute în
codul Comercial pentru că nu existau la vremea redactării acestuia:
hotelăria
televiziunea
publicitatea
producţia de filme
Sunt considerate acte de comerţ şi activităţile organizate pe baza
decretului lege 54/90, cu privire la activitatea de producere de
mărfuri, de comercializare a lor, de executare de lucrări, prestări
servicii.
Legiuitorul în redactarea codului a avut mai mult în vedere aspectul
economic decât cel juridic.
Natura juridică a unor acte şi operaţiuni
activitatea de educatţie şi învăţământ – nu este activitate
comercială. Activitatea instituţiilor de învăţâmânt particular
constituie prestări de servicii cu caracter intelectual de natură
civilă.
activitatea ce constituie obiectul unei profesiuni liberale (exemplu:
activitatea avocaţională, medicală) – nu are caracter comercial în
mod tradiţional. Obiectul profesiei liberale constă în punerea la
dispoziţia celor interesaţi a cunoştinţelor, competenţei
persoanelor ce exercită asemenea profesiuni. Acestia primesc în
schimbul acestei activităţi onorarii, deci nu obţin profit.
jocurile de întrajutorare – sunt denumite diferit davă formează
obiectul unei societăţi – jocurile colective, circuit finaciar,
jocuri distractive – nu se încadrează în categoria jocurilor de
noroc admise de lege. Jocul de noroc presupune că în mod aleator, pe
bază de hazard să i se atribuie unei persoane un câstig. Aceste
jocuri presupun ca persoana respectivă să realizeze câştig pe bază
de listă calculată matematic.
locatia de gestiune: potrivit legii 15/90 regia autonomă sau societatea
comercială pot încheia cu persoane fizice sau juridice române sau
străine contracte de locaţie de gestiune cu oblicaţia de gestionare a
uzinelor, secţiilor, fabricilor. Locaţia de gestiune este faptă de
comerţ mixtă sau unilaterală. Actul are caracter comercial, iar
litigiile ce rezultă din acestea au şi ele caracter comercial.
operaţiiunile fondului proprietăţii de stat (FPS) – instituţie de
drept public cu personalitate juridică în subordinea guvernului ce
acţionează pentru diminuarea implicării în economie a statului şi
autorităţii administraţiei publice, prin vânzarea acţiunilor
acestora. FPS desfăşoară o activitate comercială cu respectarea
prevederilor legii 31/90.
Actele de comerţ prevăzute la articolul 3: fapte de comertţ obiective
calificate astfel în funcţie de natura lor şi în unele cazuri de
forma lor. Sunt 20 după o opinie limitativă, după alta – exemplif.
(?).
Trăsătura comercială a acestor fapte – intermedierea (interpunerea
în schimb) la care se poate adăuga carcterul speculativ.
Există 3 categorii:
operaţiuni de intermediere în schimb asupra mărfii şi titlurilor de
credit
acte de intermediere în operaţini de schimb purtând ? asupra muncii
organizate
conexe/ accesorii – operaţini de interpunere în schimb şi
circulaţie: - cupărarea şi vânzarea comercială, potrivit
articolului 3, punctul 1 legea condsideră ca fapte comerciale:
cumpărarea de produse sau mărfuri spre a se revinde, fie în natură,
fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru ori numai pentru
închiriere. Întră aici şi cumpărarea spre revânzare de
obligaţiuni ale statului sau alte titluri de credit care circulă în
comerţ
vânzarea de produse, vânzarea şi închirierea de mărfuti în natură
sau lucrate şi vânzarea de obligaţiuni ale statului sau alte titluri
de credit. Când vor fi cumpărate în scop de revânzare sau
închiriere.
Elementul esenţial a cumpărării comerciale este intenţia de
revânzare, aceasta dă caracterul comercial contractului de
vânzare-cumpărare.
Intenţia de revânzare trebuie să îndeplinească trei condiţii:
trebuie să existe în momentul cumpărării bunului;
această intenţie trebuie adusă la cunoştinţa contractantului;
intenţia trebuie să privească în principal bunul cumpărat.
Pot forma obiect al vânzării- cumpărăii comerciale numai bunirile
mobile (fructe, produse, bunuri).
Bunurile imobile nu pot forma obiectul vânzării, cumpărării,
închirierii comerciale. Este obiect al activităţilor comerciale numai
dacă face parte din fondul de comerţ.
CURS 3
operaţiuni de punere în consignaţie: presupun contractul de
consignaţie; acesta este contractul prin care o persoană, consignat,
transmite altei persoane, consignator, o cantitate de mărfuri, care în
prealabil sunt estimate cu mandatul de a fi vândute în contul celui
dintâi şi cu obligaţia, fie de a întoarce preţul stabilit prin
convenţie, fie de a restitui mârfuri în natură dacă nu au fost
vândute. Contractul este reglementat de legea 178/1934.
operaţiuni pe termen asupra titlurilor de credit, reportul şi
operaţiunile de cursă. Potrivit articolului 3 sunt fapte de comerţ,
contractele de report asupra obligaţiunilor de stat, sau alte tipuri de
credit care circulă în comerţ. Operaţiunea presupune existenţa unei
cumpărări pe bani gata a unor titluri de credit care circulă în
comerţ şi revânzarea simultană a acestor titluri de credit cu termen
şi pe un preţ determinat către aceeaşi persoană (titluri cu
aceeaşi specie). O persoană, reportar, deţinătoare de titluri de
credit, care nu voieşte să le înstrăineze definitiv dă în report
(vinde temporar) aceste titluri unei persoane, reportator, în
schimbul unui preţ plătibil imediat. Părţile se înţeleg ca la un
anumit termen reportatorul să vândă reportatului titlurile de credit
de aceeaşi specie, la care se adaugă o primă.
operaţiuni privitoare la subscierea, cumpărarea şi vânzarea unor
părţi sociale sau acţiuni. Părţile sociale sunt diviziuni ale
capitalului social ale unei societăţi de persoane (?). ele sunt
titluri negociabile, sunt drepturi de creanţă care aparţin
asociaţilor, drepturi care nu sunt încorporate în titluri de credit.
Acţiunile sunt fracţiuni ale capitalului social ale societăţii de
capitaluri (SA, SCA).
operaţiuni de bancă şi schimb. Ca şi mărfurile, şi banii pot forma
obiect al interpunerii în schimb şi circulaţie. Activitatea de bancă
este realizată de Banca Naţională şi de societăţi bancare
comerciale. Operaţiunile de bancă sunt:
de creditare – presupun împrumuturi pe termen scurt, mediu şi lung;
de schimb – presupun schimbul de monede, bilete de bancă naţionale
sau străine (aceste operaţiuni de bancă nu sunt definite de Cod) - se
definesc prin raportare la legea 58/1998 cu privire ÅŸa activitatea
bancară.
cambiile şi ordinele de producte (?) sau mărfuri. La origine cambie
este un instrument de schimb sau transfer de bani. Este un titlu de
credit prin care trăgătorul dă ordin trasului să plătească la
scadenţă o sumă de bani beneficiarului. Ordinele în producte se
referă la bilete de ordin, care intră tot în categoria titlurilor de
credit, prin care o persoană (emitent) se obligă să plătească
beneficiarului o anumită cantiate de mărfuri.
! Vânzarea-cumprarea de imobile nu este o operaţiune comercială!
Faptetele de comerţ săvârşite prin intreprindere
Noţiunea de intreprindere nu este definită de codul comercial.
Elementele care conduc la înţelegerea noţiunii de intreprindere:
asocierea factorilor necesari producţiei – capital, muncă, natură;
riscul pe care intreprinzătorul şi-l asumă;
organizarea ca elementele de coordonare a muncii (?) cu valorile
patrimoniale.
Intreprinderile prevăzute de cod:
intreprinderea de producţie;
intreprinderea de prestări servicii;
Intreprinderea de furnitură de bunuri sau mărfuri - caracteristica
generală constă în continuitatea prestaţiilor şi presupune
furnizarea de îmbrăcăminte, alimente, etc. Intreprinderea de
furnituri presupune o activitate organizată, prin care furnizorul, prin
schimbul unui preţ determinat anticipat asigură prestarea de servicii
(obligaţie de afaceri), predarea unor produse sau mărfuri la termene
succesive, predare care presupune ÅŸi transmiterea dreptului de
proprietate de la producător la beneficiar. În cazul furnizării de
produse, intreprinderea de furnituri are obligaţia de a transmite
dreptul de proprietate asupra mărfurilor cu caracter continuu, pe baza
unui contract de locaţie de servicii.
Intreprinderea de spectacole publice (de prestări servicii) au ca
obiect teatru, circ, întreceri sportive. Specificul lor este că
speculează asupra gustului publicului, dar şi a talentului
artiştilor, şi organizează munca altora, intrepunându-se între
artişti şi spectatori. ! Spectacolele date în direct de artişti sunt
acte civile, dar dacă activitatea este interpusă atunci este fapt de
comerţ! Toate activităţile care presupun un spectacol (contractele cu
autorii, cu actorii, cu sportivii, contractele de publicitate, de
închirieri de săli) sunt acte de comerţ, datorită faptului că sunt
legate de intreprindere.
Intreprinderea de comision – încheie afaceri comerciale în nume
propriu, dar pe seama unei alte persoane (comitent). Pentru a fi
intreprindere activitatea comisionarului, ca intreprindere, trebuie să
aibă caracter permanent – un act izolat de comision nu este act de
comerţ.
Intreprinderile de agenţii şi oficii de afaceri – intermediază
afaceri între comercianţi şi clienţi. Aceste intermedieri cuprind:
vânzarea- cumpărarea, inchirieri, etc. Activitatea lor constă, fie
în obţineri şi transmitere de informaţii legate de afaceri şi de
partenerii acestora, fie în procurare de clienţi, publicitate
comercială. Agenţiile de afaceri sunt organizate în turism,
matrimoniale, voiaj.
Intreprinderea de construcţii – speculează mâna de lucru.
Organizarea activităţii, dar şi activitatea sunt considerate fapte de
comerţ. Aceste intreprinderi execută lucrările care fac obiectul
contractului de antrepriză de lucrări de construcţii. Au ca obiect
construirea unui edificiu sau de mai multe. Indiferent cine procură
materialele, actul este de comerţ.
Intreprinderile de fabrici şi manufactură şi imprimerie – au ca
obiect transformarea unuor bunuri, prelucrarea şi obţinerea unor
produse industriale sau de manufactură. Sunt calificate comerciale şi
acele intreprinderi care transformă materia primă oferită de client,
chiar dacă activitatea lor nu este de producţie (?), ci prestări
servicii, deoarece clientul plăteşte numai manopera.
a. Intreprinderile de imprimerie – desfăşoară activitatea de
multiplicare a operelor literare, ştiinţifice, artistice indiferent de
tehnica folosită. (manuală sau mecanică).
Intreprinderile de editură (editorul) – are ca obiect de activitate
reproducerea şi difuzarea (răspândirea) în public a unei lucrări
ştiinţifice, literare, artistice, încredinţată de autor pe baza
contractului de editare. Editorul încheie contracte, fie ca o
intreprindere de imprimerie (tipografie) pentru reproducerea lucrării,
fie ca o intreprindere de difuzare pentru vânzarea lucrării respective
prin librării. Este un intermediar care încheie două contracte: unul
cu intreprinderea de reproduce a operei ÅŸi unul cu intreprinderea de
difuzare. Dacă aceste două contracte se încheie direct de către
autori, operaţiunile desfăşurate direct de ei nu sunt fapte de
comerţ, deoarece lipseşte intermedierea.
Intreprinderile de vânzare a obiectelor de artă – intermediază
relaţia dintre autor, artist şi cumpărător. Dacă vânzarea se face
direct de autor sau artist, actul juridic respectiv nu este de comerţ.
Intreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apă sau
pe uscat – deşi codul comercial reglementează numei transportul
numai pe apă şi pe uscat, considerăm că este activitate comercială
ÅŸi transportul aerian. Transportul presupune transportul de persoane,
de bunuri, de mărfuri. Contractul se încheie între o persoană şi
altă persoană, denumită cărăuş, care în schimbul unui preţ se
obligă să transporte persoana sau bunurile acesteia până într-un
anumit punct.
Intreprinderile de asigurări – sunt fapte de comerţasigurările
terestre, chiar mutuale în contra daunelor şi asupra vieţii (pactul
17 ?). pactul 18 prevede şi asigurările, chiar mutuale, împotriva
riscurilor navigaţiunilor. Activitatea de asigurare este realizată
numai de societăţile de asigurări (legea 32/2000 modificată prin
legea 76/2003 şi legea 31/1990 cu privire la societăţile comerciale,
şi în baza legii 136/1995). Asigurările sunt: prin efectul legii sau
facultative. Importante sunt cele facultative. ÃŽn contract
asiguratorul, contra unei sune de asigurare plătită de asigurat, preia
asupra lui riscul, urmând să plătească indemnizaţia de asigurare
dacă riscul se va realiza. Pot fi asigurate bunuri şi persoane.
CURS 4
Transporturtul se face şi prin intermediul contractului de expediţie
prin care o parte (expediţionar) se obligă faţă de cealaltă parte
(expeditor) să încheie un contract de transport cu cărăuşul, în
nume propriu ÅŸi pe seama expeditorului.
Pot fi asigurate atât bunuri, cât şi persoane. Se poate încheia
asigurare de răspundere civilă, inclusiv pentru insolvabolitatea
debitului.
Asigurările mutuale sunt acele asigurări prin care mai multe persoane
se asociază, în scopul suportării împreună a riscurilor. Capitalul
social se formează din primele de asigurare depuse de asociaţi.
Depozitele în docuri şi antrepozite ( întreprinderi specializate
numai pentru depozite) sunt calificate ca fapte de comerţ. Textul de
lege se referă pe de o parte, la organizarea activităţii de depozit
sub forma unei întreprinderi şi, pe de altă parte, la operaţiunile
de depozit şi la documentele vizând marfa aflată în depozit.
Documentele, înscrisurile eliberate care dovedesc încheierea
contractului de depozit sunt:
recipisa de depozit – atestă dreptul de proprietate al titularului
asupra mărfii care se află în depozit şi se eliberează
deponentului;
warantul - se mai numeşte şi scrisoare (buletin) de gaj, atestă că
marfa din depozit este gajată, deci titularul warantului are un drept
de gaj asupra mărfii din depozit;
talonul - rămâne la administraţia depozitului.
Faptele de comerţ conexe
(a treia categorie de acte de comerţ)
Sunt acele fapte juridice care au caracter civil, însă datorită
legăturii strânse cu unnfapt calificat de comerţ, dobândesc caracter
comercial, potrivit regulii „accesorium sequitur principaleâ€Â
(acesoriul serveÅŸte principiului).
Operaţiunile de mijlocire în afaceri comerciale – presupun
încheierea unei înţelegeri între doi parteneri de afaceri printr-un
mijlocitor, care este calificat în această activitate.
sămsar – el numai pune în legătură, nu incheie contracte
intră şi agenţiile imobiliare, care nu sunt agenţii comerciale, ci
civile
mijlocirea se mai numeÅŸte ÅŸi curtaj (mijlocitorii - courtieri)
mandatul civil – numai cu reprezentare; comisionul a izvorât din
madatul fără reprezentare; agenţia – forma mandatului cu
reprezentare;
mandatul comercial cu sau fără reprezentare (mă implic şi eu care
mijlocesc, în numele meu şi pe seama altuia).
Expediţiunile maritime şi toate contractele cu privire la comerţul pe
mare şi la navigaţiune:
construirea de vase
cumpărarea, vânzarea şi revânzarea de vase
ipoteca maritimă – este specificul dreptului comercial
Depozitele pentru cauză de comerţ (e vorba de contracte de depozit)
sunt fapte de comerţ dacă mărfurile care au fost depozitate au fost
cumprate pentru a fi revândute;
accesoriul este depozitul, iar principalul este actul de
vânzare-cumprare
Contul curent şi CEC-ul trăgător (bancă)
nu sunt fapte de comerţ în vceea ce priveşte pe necomercianţi, decâ
dacă au o cauză comercială
Fapte de comerţ:
obiective – de întrepunere în schimb şi circulaţie,
întreprinderile, faptele conexe şe accesorii.
subiective – articolul 4 codul comercial „se socotesc, afară de
acestea ca fapte de comerţ, celelalte contracte şi obligaţiuni ale
unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul
nu rezultă din însuÅŸi actulâ€Â.
codul comercial reglementează şi fapte de comerţ subiective care
dobândesc calitatea comercială din calitatea de comerciant a persoanei
care încheie actul
se creează o prezumţie de comercialitate, în privinţa tuturor
actelor pe care le săvârşeşte un comerciant, cu două excepţii:
natura civilă a obligaţiilor – în acest caz comerciantul face şi
acte de natură civilă, care nu pot fi supuse legiilor comerciale, cum
ar fi: testamentul, acceptarea sau renunţarea la moştenire,
contractele de concesiune
necomercialitatea – din însuşi actul săvârşit de comerciant;
acesta poate cumpăra bunuri necesare uzului său personal, ori al
familiei sau poate împrumuta o sumă de bani cu un scop străin
comerţului.
mixte (unilaterale) – având în vedere că mărfurile şi serviciile
sunt destinate necomercianţilor, este posibil ca actul juridic să fie
faptă de comerţ numai pentru una dintre părţi, iar pentru cealaltă
să fie civil. (exemplu: un necomercian cumpărăr alimente de la un
comerciant sau încheie un contract de antrepriză pentru construirea
unei locuinţe)
în privinţa acestor acte se aplică articolul 56 din cosul comercial:
„dacă un act este comercial numai pentru una dintre părţi, toţi
comercianţii sunt supuşi, în ce priveşte acest act, legii
comerciale, afară de dispoziţiile privitoare la persoana chiar a
comercianÅ£ilor, ÅŸi în cazurile în care legea nu dispune altfelâ€Â
fiind vorba despre un act juridic unic, el nu poate fi supus simultan la
două reglementări diferite.
excepţii de la aplicarea legii comerciale, potrivit articolului 56 cod
comercial
afară de dispoziţiile referitoare chiar la persoana comercianţilor
– legea comercială reglementează numai raportul juridic, fără
consecinţele asupra statutului juridic al părţilor, pentru care actul
juridic nu este act de comerţ (exemplu: efectuarea reorganizării
judecătoreşti cu privire la societăţile comerciale);
de cazurile în care legea dispune altfel – dispoziţiile legilor
comerciale nu sunt aplocabile faptelor de comerţ mixte deoarece privesc
obligaţiile cu pluralitate de debitori, şi anume: potrivit articolului
42 cod comercial, în obligaţiile comercianţilor codebitori sunt
obligaţii solidare, afară de dispoziţiile contrare. Deci legea
comercială instituie prezumţia de solidaritate a codebitorilor.
Această prezumţie nu se aplică necomercianţilor pentru care
operaţiunile, în ceea ce îi priveşte nu sunt fapte comerciale.
(exemplu: în cazul unui contract de vânzare-cumpărare, prin
cumpărarea unor produse agricole acest contract se încheie între doi
agricultori cu un comerciant. răspunderea agricultorilor pentru
neasumarea obligaţiilor asumate, nu va fi solidară, ci divizibilă,
deoarece obligaţia izvorăşte dintr-un act care pentru agricultori nu
este faptă de comerţ)
Fapte juridice (cumpărările şi vânzările care nu au caracter
comercial):
cumpărarea de bunuri pentru uzul şi consumul individual sau al
familiei;
vânzarea produselor agricole de către producătorul agricol al bunului
pe care l-a obţinut prin munca sa personală, în ideea de protecţie a
agricultorilor
jocurile de întrajutorare (nu sunt jocuri de noroc)
activitatea de educaţie şi învăţământ, chiar din
învăţământul particular – activitate de natură civilă,
materializată în prestaţie de natură intelectuală
profesiunile liberale (avocaţi, medici) – se plătesc onorarii, nu se
obţine profit
salariaţii – intră tot la reglementarea civilă
contractul de asigurare – este contract unilateral, pentru asigurat
este act civil, pentru asigurator comercial (operaţia de asigurare -
de întreprindere)
CURS 5
Subiectele de drept comercial
- comercianţii -
Codul comercial nu dă o definiţie comerciantului, precizând doar
cine are calitatea de comerciant. Articolul 7 prevede: „sunt
comercianţi aceia care fac fapte de comerţ (având comerţul ca
profesiune obiÅŸnuită) ÅŸi societăţile comercialeâ€Â. Deci au
calitatea de comercianţi persoanele fizice şi juridice care
desfăşoară o activitate comercială cu caracter profesional.
Calitatea de comerciant implică un statut juridic diferit de cel al
necomerciantului:
Legea instituie anumite obligaţii pentru comercianţi, considerate
obligaţii profesionale ale acestora:
înainte de începutul activităţii comerciale, comerciantul este
obligat să ceară înmatricularea (ănregistrarea) în Registrul
Comercial;
în cursul exercitării comerţului să ceară înscierea în acelaşi
registru amenţiunii privind actele şi faptele comerciale;
la încetarea activităţii trebuie să ceară radierea înmatriculării
din Registru;
are obligaţia să ţină registre comerciale (de contabilitate) pentru
consemnarea operaţiunilor comerciale;
este obligat să desfăşoare activităţi comerciale în condiţiile
concurenţei loiale.
legea instituie o prezumţie de comercialitate pentru toate actele
săvârşite de un comerciant.
actele comerciale închieiate de un comerciant sunt supuse unor reguli
speciale derogării de la dreptul civil:
în obligaţiile coemrciale, codebitorii (?) sutn prezumaţi că s-au
obligat solidar;
datporiile comerciale în bani produc donbânzi din ziua în care devin
exigibile;
judecătorul nu poate acorda......................
în raporturile comerciale dovada drepturilor ce rezultă din acestea se
poate face cu orice mijloc de probă admis de lege.
în cazul încetării preţurilor (?) pentru determinarea datoriei
comerciale, comerciantul poate fi supus procedurii lichidării şi
falimentului.
comercianţii pot participa la constituirea unor camere de comerţ şi
industrie.
comercianţii sunt supuşi impozitului pe profitul realizat din
activitatea comercială. Deşi codul comercial face referiri numai la
persoane fizice comerciante şi juridice comerciante, legea comercială
reglementează şi aşte categorii.
Reglementarea comerciantului:
codul comercial articolul7;
legea 26/1990 republicată şi modificată prin legea 161/2003,
coroborată cu ordinul de urgenţă 76/2001 privind simplificarea unor
formalităţi administrative pentru autorizarea funcţiilor
comerciantului
legea 507/2002 privind organizarea şi desfăşurarea activităţilr
economice de către persoanele fizice. Odată cu intrarea în vigoare a
legii 507/2002 s-a abrogat expres decretul legii 54/1990 privind
organizarea şi desfăşurarea unor activităţi comerciale pe baza
liberei iniţiative;
legea 509/2002 privind organizarea comercianţilor permanenţi.
Comercinatul persoană fizică
Potrivit articolului 7 pentru ca o persoană fizică să fie comerciant
trebuie să săvârşească fapte de comerţ ca o profesiune
obişnuită.
Condiţii impuse comercianţilor persoane fizice:
persoana fizică să aibă capacitatea juridică cerută de lege;
persoana fizică să exercite în mod obişnuit, cu titlu de profesie,
fapte de comerţ;
comerţul astfel desfăşurat să fie în nume propriu;
activitatea comercială să aibă drept scop obţinerea de profit
excluzându-se în principiu activitatea nelucrativă;
comercinaţii persoană fizică să actioneze asumându-şi riscul
comerţului său;
comercinaţii persoană fizică să fie autorizaţi în condiţiile
legii.
Legea 507/2002 reglementează atât membrii asociaţiilor familiale,
cât şi cei care desfăşoară activitatea economică în mod
independent, aceştia numindu-se angajaţi proprii. Legea prevede că
angajaţii proprii nu presupune raporturi de muncă faţă de un
angajator. Această caliatate se referă la dreptul celui în cauză de
a fi asigurat în sistemul public de pensii şi alte drepturi de
asigurări sociale (sănătate, şomaj) în condiţiile prevederilor
legilor speciale.
Aceeaşi lege interzice în mod imperativ şi expres, atât pentru
comercianţii independenţi, cât şi pentru cazul asocianţiilor
familiare, dreptul ca aceştia să încheie contract individual de
muncă cu salariaţi pentru desfăşurarea activităţilor autorizate
Agenţii permanenţi:
reglementaţi de legea 509/2002;
sunt comercianţi persoană fizică sau juridică care în calitatea de
intermediari independenţi sunt împuterniciţi în mod statornic:
să negocieze afaceri cu p altă persoană fizică sau juridică,
numită comitent;
să negocieze afaceri în numele şi pe seama comitentului.
agenţii permanenţi îşi desfăşoară activitatea de intermediere cu
titlu principal sau accesoriu în schimbul unei remuneraţii, pe care o
primeÅŸte de la comitent;
sub aspectul activităţii prestate agentul permanent se încadrează
în condiţiile generale impuse de articolul 7 din codul comercial,
desfăşoară acte comerciale în nume propriu, ca pe o profesiune
obişnuită.
Capacitatea comerciantului persoană fizică:
O persoană fizică dobândeşte capacitatea de a fi comerciant de la
împlinirea vârstei de 18 ani, atunci când dobândeşte capacitate
deplină de exerciţiu. Nici minorul cu capacitate restrânsă de
exerciţiu nu poate fi comerciant, chiar dacă de la 16 ani poate să
încheia anumite acte juridice (contract de muncă, pentru încheierea
lui nefiind necesară încuviinţarea prealabilă a reărezentantului
legal). Pentru aceleaşi raţiuni nu are capacitatea de a fi comerciant
nici interzisul judecătoresc, deoarece nu are discernămând, datorită
stării de alienaţi mintală nu are capacitate deplină de exerciţiu.
Coroborând cu dispoziţiile legii 507/2002 în privinţa
capacităţilor comerciantului conchidem: comercianţii persoană
fizică pot presta activităţi economice în mod independent numai de
la vârsta de 18 ani. Persoanele fizice pot presta activităţi în
cadrul asociaţiilor familiale de la 16 ani, în calitate de angajaţi
proprii (507/2002 – articolul 3) cu condiţia să nu aibă caliatatea
de reprezentant al acelei asociaţii familiale.
Asociaţiile familiale se constituie din membrii de familie ce locuiesc
în aceeaşi localitate şi care hotărăsc asocierea pentru obţinerea
de profit. Asociaţiişle familiale se constituie la iniţiativa unei
persoane fizice din cadrul familiei respective, această persoană sau
un reprezentant al acesteia fiind şi reprezentantul asociaţiei în
relaţiile cu terţii.
Cel din iniţiativa căruia s-a constituit asociaţia familială sau un
împuternicit al acestuia are calitatea de reprezentant în relaţiile
cu terţii pentru subiectul colectiv de drept – asociaţia familială
– în cazul acestuia (acestora) legea impune în mod expres
împlinirea vârstei de 18 ani. Pentru ceilalţi membrii ai asociaţiei
este sufucuentă împlinirea vârstei de 16 ani
În privinţa femeii căsătorite înainte de 18 ani este recunoscută
numai în actele de drep civil, ei nu i se recunoaşte capacitatea de a
fi comerciant, pentru a se asigura egalitatea între soţi în timpul
căsătoriei (excepţie: soţia dibândeşte calitatea de comerciant
dacă moşteneşte un fond de pe cale succesorială, fără să aibă
capacitatea de a săvârşi acte de comerţ).
Cutela - persoane supuse sub cutelă deşi au discernământ nu-şi pot
apăra interesele datorităă infirmităţii, boliibătrâneţii.
Persoana în cauză întocmeşte o cerere, prin care numeşte un curator
(acesta este numit de autoritatea tutelară) – persoana care
reprezintă interesul celui aflat în imposibilitatea de a-şi
administra bunurile. Nu există nici o dispoziţie legală care să
interzică acestor persoane să exercite comerţul.
Incompatibilităţi, decăderi şi interdicţii:
nu pot fi comercianţi datorită funcţiei pe care o deţin:
parlamentarii, funcţionarii publici în condiţiile specifice impuse de
statutul prpriu, magistraţii, militarii;
nu pot fi comercianţi datorită profesiei acele persoane care exercită
profesiuni liberale: avocat, notar. Articolul 1 aliniatul 2 din legea
507/2002 prevede că dispoziţiile legale nu sunt aplicabile persoanelor
fizice care au dreptul de a exercita profesii în baza unor legi
speciale
CURS 6
Decăderile: au în vedere faptul că o persoană juridică poate deveni
comerciant în măsura în care, în cadrul profesiunii respective de
comerciant, reputaţia sa nu este atinsă de săvârşirea unor fapte ce
l-ar putea face nedemn pentru o astfel de calitate.
Decăderile privesc faptele infracţionale săvârşite de comerciant
şi care au legătură cu activitatea pe care o prestează (legea
12/1990 modificată prevede că persoanele care au fost condamnate penal
pentru una din faptele infracţionale prevăzute de lege nu mai poate
exercita profesia de comerciant).
Legea 507/2002 prevede: pentru ca o persoană să poată dobândi
calitatea de comerciant se impune ca persoana respectivă să nu fi fost
condamnată prin fotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru
săvârşirea unor infracţiuni economice (gestiune frauduloasă) sau a
unor acţiuni de fals reglementate de codul penal sau de legile
speciale. Această dipoziţie se impune pentru persoanele ce
desfăşoară activităţi economice în mod independent şi persoana
care doreşte să devină membru al unei asociaţii familiare.
Interdicţiile pot fi:
legale: se referă la anumite activităţi care nu pot face obiectul
comerţului practicat şi care sunt monopol de stat (exemplu:
prelucrarea tutunului, prospectarea şi extracţia fierului) sau
activităţi care sunt considerate infracţiuni (fabricarea şi
comercializarea de droguri, stupefiante, în alt scop decât medical).
convenţionale : sunt stabilite sub forma clauzelor inserate în
contract şi produc efecte numai între părţile contractante (exemplu:
astfel de interdicţii funcţionează cu privire la comerciantul agent
comerciant permanent căruia în calitatea sa de intermediar
independent i se poate impune o anumită restrângere de activitate
printr-o clauză de nonconcurenţă expresă cuprinsă în contractul de
agenţie).
Activitatea desfăşurată de comerciantul persoană fizică
A două condiţie pe care trebuie să o îndeplineascăo persoană
fizică pentru a fi comerciant, se referă la activitatea pe care o
desfăşoară. Persoana fizică trebuie să exercite în mod obişnuit
cu titlu de profesie fapte de comerţ. Faptele de comerţ trebuie să
fie o permanenţă a activităţii persoanelor.
Caracterul continuu, repetat al faptelor de comerţ rezultă din
articolele 7 şi 9 codul comercial. orice persoană care în mod
accidental face o operaţiune de comerţ nu poate fi considerată ca
fiind comerciant, ea este însă supusă legilor şi juristicţiei
comerciale pentru toate contestaţiile care se pot ridica din această
operaţiune.
Cea de-a treia condiţie se referă la desfăşurarea comerţului în
nume propriu. Persoana care exercită calitatea de comerciant în numele
şi pe seama altei persoane nu dobândeşte caliatatea de comerciant. nu
sunt comercianţi auxiliari de comerţ (prepusul, procuristul,
vânzătorul, comisul-voiajor) deoarece actele de comerţ pe care le
încheie nu sunt încheiate în nume propriu, ci în numele şi pe
contul comerciantului pentru care lucrează şi unde sunt angajaţi. O
situaţie specială o reprezintă cazul agenţilor comerciali
permanenţi, potrivit legii 502/2002 – în calitatea lor de
intermediari sunt împuteniciţi ai beneficiarului (comitentului
agenţilor) pentru a negocia afaceri în numele şi pe seama
comitentului, agentul nu este prepus al comerciantului, adică la baza
raportului dintre agent şi comitent nu stă un raport de muncă,
agentul permanent este obligat să acţioneze cu bună credinţă şi cu
diligenţa unui profesionist în realizarea comerţului.
Condiţia a patra se referă la desfăşurarea comerţului pentru
obţinerea unui profit. Activitatea comercială trebuie să se
finalizeze într-un câştig care din care să-şi asigure existenţa.
Se exclude, în principiu, activitatea nelucrativă. Interesează
aspectul subiectiv, intenţional al comerciantului de a obţine un
profit. Această activitate nu trebuie neapărat să fie singura sursă
de câştig, comerciantul poate să fie angajat într-o unitatea de unde
obţine un salariu în baza unui contract de muncă.
Cea de-a cincea condiţie se referă la desfăşurarea comerţului pe
riscul comercial. riscul este specific oricărei afaceri. De aceea este
important ca într-un contract comercial să fie stipulate clauze de
modificare (adaptare) a obligaţiilor părţilor contractante în
funţie de diferiţi factori, în principiu concurenţa terţei
persoane. Caracteristica comerciantului persoană fizică este
răspunderea nelimitată a acestuia. El răspunde pentru toate datoriile
comerciale (adică cele care izvorăsc din fapte de comerţ) cu toate
bunuri mobile şi imobile, prezente şi viitoare care se găsesc în
patrimoniul său. Răspunde deci cu întreaga avere. Comerciantul poate
avea calitatea de debitor în privinţa a două categorii de creditori:
creditori ale căror creanţe izvorăsc din actele civile;
creditori ale căror creanţe izvorăsc din fapte de comerţ.
Ambele categorii de creditori se găsesc pe aceeaşi poziţie.
Creditorii comerciali nu beneficiază de garanţii legale pe baza
cărora să fie satisfăcuţi, adică îndestulaţi cu preferinţă.
Condiţia a şasea se referă la obţinerea autorizaţiilor prevăzute
de lege. Obţinerea de către comercianţi a autorizaţiilor prevăzute
de lege este o altă condiţie necesar exercitării activităţii de
comerţ. Autorizaţia se eliberează la cerere de: primării pe a căror
rază teritorială îşi are domiciliul persoana fizică. Pentru
asociaţiile famiale comepetenţa teritorială este a primăriilor pe a
căror rază teritorială îţi au domiciliul persoanele ce compun
asociaţia.
Legea 507/2002 – pot desfăşura activităţi economice în mod
independent sau pot constitui asociaţii familiale nu numai cetăţenii
români ci şi cetăţenii statelor membre UE şi a celorlalte state
aparţinând spaţiului economic european. Pentru obţinerea
autorizaţiei trebuie să depună o documentaţie formată din cazierul
judiciar, copii de pe actele de identitate, certificate medicale, iar
pentru persoanele fizice să se menţioneze : cetăţenia, iar pentru
cetăţenii străini să se depună actele care să dovedească
reşedinţa acestora în România. Persoanele fizice trebuie să depună
documentaţia care atestă calificarea profesională, atât pentru
persoanele fizice independente, cât şi pentru membrii asociaţiei
familiale după caz. Se impun asemenea acte pentru că una din
condiţiile impuse de articolul 4 din legea 507/2002 este ca persoanele
să poată desfăşura activităţi economice numai dacă au dovedit
existenţa unei calificări corespunzătoare activităţii economice.
Prin asemenea condiţii se urmăreşte aptitudinea profesională a
persoanelor. Legea impune reguli aparte şi în ceea ce priveşte
recunoaşterea profesionale a cetăţenilor străini, care solicită
asemenea autorizaţie. Ei depun o dovadă a recunoaşterii calificării
pe care spun că o au, obţinută de la autorităţile competente în
domeniu din statul în care a fost emisă. Actele se depun traduse şi
legalizate, cu certificarea Ministerului Muncii şi Solidarităţii
Sociale. Cetăţenii străini este necesar să depună şi atestatul de
recunoaÅŸtere ÅŸi echivalare a diplomei sau certificatului de absolvire
a unei forme de învăţământ în specialitatea pentru care se
solicită autorizaţia.
Exercitarea activităţilor economice fără autorizaţie constituie
infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale. Dacă ulterior
obţinerii autorizaţiei, persoana fizică desfăşoară şi o altă
activitate decât cea din autorizaţie, trebuie să solicite completarea
autorizaţiei. Autorizaţia poate fi suspendată sau anulată dacă
titularul încalcă dispoziţiile legale. Poate intervenii şi
renunţarea la autorizaţie, caz în care se adresează o cerere de
renunţare acelorlaşi autorităţi care au emis autorizaţia. Aceasta
se soluţionează în termen de 15 zile de la data înregistrării.
Măsura anulării autorizaţiei poate fi contestată în instanţă în
condiţiile contenciosului administrativ (deoarece autorizaţia nu este
un act civil, ci unul administrativ). Se poate solicita o nouă
autorizaţie, în cazul în care anularea are caracter sancţionar,
numai după 1 an de la comunicarea măsurii de anulare a autorizaţiei.
CURS 7
Statutul comerciantului
Comerciantul are drepturi şi obligaţii, care formează statutul
juridic al acestuia.
Principalele obligaţii sunt:
Înregistrarea în registrul comerţului: articolul 1, aliniatul 1 din
legea numărul 26 din 1990, modificată prin legea 161 din 2002 prevede:
comercianţii au obligaţia ca înainte de începerea activităţii să
ceară înmatricularea în registrul comerţului, iar în cursul
exercitării şi la încetarea comerţului, sau după caz, activităţii
respective, să ceară înscrierea în acelaşi registru a menţiunilor
privind actele şi faptele a căror înregistrare este prevăută de
lege
registrul comerţului este un document public care asigură publicitatea
activităţii comercianţilor cu scopul protejării intereselor
acestora, dar mai ales a terţelor persoane
din punct de vedere organizatoric, registrul comerţului, se ţine de
Oficiul Registrului Comercial, organizat în fiecare judeţ şi în
Bucureşti, pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie teritorială
înregistrările în registrul comerţului se fac pe baza unei
încheieri a judecătorului delegat sau a hotărârii tribunalului, în
cazurile prevăzute de lege
judecătorul, delegat anual pe (de) teritoriul unui judeţ asigură
controlul legalităţii operaţiunilor efectuate în registrul
comerţului
înregistrarea comerciantului în registru se face pe baza unei cereri
de înregistrare semnate de comerciant, sau de o persoană
împuternicită prin procurÃ
