Referat Criminologie

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Criminologie si de asemenea puteti face Download Referat Criminologie

Citeste fragmente din Referat Criminologie

C R I M I N O L O G I E BIBLIOGRAFIE: “SOCIOLOGIA CRIMEI SI CRIMINALITATII” SORIN RADULESCU DAN BANCIU PARADIGME TEORETICE PRINCIPALE IN DOMENIUL SOCIOLOGIEI DEVIANTEI SI CRIMINALITATII De-a lungul timpului, sociologia deviantei si cea a criminalitatii si-au constituit o serie de interpretari si modele teoretice cu caracter modern, care alaturi de cele cu caracter traditional fac parte integranta din ansamblul teoretic al sociologiei “problemelor sociale”. Paradigma functionalista Strans legat de ideile organicismului si evolutionismului, sustinute in sociologia europeana de A. Comte, H. Spencer, E. Durkheim s.a., functionalismul cosidera ca unitatea fundamentala de analiza a sociologului este societatea si nu individul, atat structurile, cat si functiile societale fiind considerate sisteme a caror interdependenta asigura echilibrul intregului ansamblu social. Spre deosebire de conceptiile traditionale asupra deviantei, cu caracter biologist si psihologist, care localizau cauzele criminalitatii la nivelul indivizilor, paradigma functionalista a elaborat o interpretare de tip holistic, care cauta sursele deviantei si criminalitatii la nivelul structuriolor sociale deficitare. Holismul (de la engl. Whole) sugereaza ideea ireductibilitatii intregului la suma partilor sale. In domeniul sociologiei deviantei si criminalitatii, functionalismul cunoaste deplina sa dezvoltare in deceniile cinci si sase ale secolului al XX- lea, avand ca reprezentanti principali pe Talcott Parsons, R. Merton si Kingsley Davis. Lui Talcott Parsons ii apartine conceptia structural- functionalista ce pleaca de la presupunerea fundamentala ca societatea este bazata pe o ordine normativa unanim acceptata datorita consensului valoric stabilit intre toti membri societatii. Astfel, omul este un individ conformist, suprasocializat, dominat de structuri care se supune atat presiunilor externe ale mecanismelor institutionalizate, cat si presiunilor interne datorate socializarii. Aceste presiuni determina conformitatea indivizilor cu normele si mijloacele institutionallizate , asa incat devianta apare doar ca o stare potentiala si nu ca o realitate efectiva. In aceasta concepttie este explicata mai degraba conformitatea decat devianta. In interpretarea parsonsiana, numai boala este acceptata ca tip de devianta legitima, intrucat individul bolnav este scutit de rolurile, obligatiile, responsabilitatile pe care ar trebui sa le indeplineasca in mod normal in viata sociala. Conceptia lui Parsons s-a constituit intr-o ideologie conservatoare, intr-o sociologie a establishment-ului, a statu- quo-ului, care justifica structurile si functiile societatii si , prin urmare, cei care au continuat conceptia structural – functionalista au incercat sa amelioreze caracterul conservator al acestei conceptii, propunand o serie de modificari. R. Merton, spre exemplu, a procedat la o codificare stiintifica a postulatelor functionalismului pe care a denumit-o “paradigma analizei functionale”. Cele trei postulate universale ale functionalismului l-au transformat dintr-o conceptie stiintifica intr-una ideologica: postulatul unitatii functionale – toate activitatile sociale si toate elementele culturale sunt functionale in mod pozitiv pentru sistem. R. Merton critica aceasta idee, intrucat intr-o societate pluralista, postulatul unitatii functionale bazat pe consens deplin e contrazis de marea diversitate a sistemelor normative, care apreciaza in mod diferit caracterul functional sau disfunctional al unei actiuni. Din punct de vedere stiintific, sustine Merton, notiunea de disfunctie nu este echivalenta cu imoralitatea, de unde se intelege ca devianta poate avea caracter functional pentru anumite grupuri sociale si caracter disfunctional pentru altele; postulatul functionalismului universal – toate activitatile sociale si toate elementele culturale au, in mod universal, functia de a promova sau mentine sistemul. Merton subliniaza ca exista atat efecte functionale, benefice pentru sistem, cat si efecte disfunctionale care ii ameninta echilibrul. Ambele efecte au un caracter manifest orientat ca atare, sau un caracter latent, determinat de consecintele involuntare ale unor actiuni sociale, de unde rezulta ca actiunile deviante pot fi consecinta, fie a unor disfunctii manifeste, fie a unor disfunctii latente; postulatul indispensabilitatii functiilor – toate activitatile sociale si toate elementele culturale sunt indispensabile pentru unitatea functionala a sistemului. Merton apreciaza ca pot exista activitati sau elemente ale caror functii lipsesc sau sunt indeplinite de o serie de alternative functionale cu caracter echivalent numite “substitute functionale”. Devianta poate fi astfel un substitut functional pentru actiunile anumitor grupuri sociale care nu pot accede la succes, bunastare economica sau pozitii privilegiate in societate, pe cai obisnuite. Indiferent de versiunile sale, traditionale sau moderne si de amendamentele aduse de Merton, paradigma functionalista este criticabila, intrucat pleaca de la premiza eronata ca societatea este bazata pe consens valoric, ceea ce presupune, obligatoriu, ca orice actiune devianta submineaza ordinea sociala a sistemului social. In consecinta, devianta este apreciata in mod exclusiv din punct de vedere al exigentelor de ordine si nu al motivatiilor personale ale indivizilor. In pofida criticilor, functionalismul sau structural- functionalismul are o permanenta vitalitate, supravietuind in sociologia contemporana. Paradigma conflictului social Preluand de la Marx si de la Wright Mills ideea ca nu consensul social, ci onflictul reprezinta principala conditie a ordinei sociale, punand in competitie grupuri sociale lipsite de resurse economice cu cele care beneficiaza din plin de acestea, teoreticienii conflictului, intre care se numara Lewis Coser, Ralf Dahrendorf, John Rex s.a., au adus in sprijinul acestei teze urmatoarele argumente: ordinea sociala este emanatia puteri si nu a consensului social, asa cum sustine Parsons, insa cel mai important aspect al ordinei sociale, este reprezentat de conservarea puterii prin intermediul institutiilor de control social(Ralf Dahrendorf); sistemul social trebuie considerat numai in raport cu situatiile conflictuale existente, de la tranzactile specifice concurentei de piata pana la violenta manifesta, situatii ce tind sa produca o societate pluralista, definita de clasele sociale ale caror interese explica actiunile membrilor(John Rex); conflictele sociale au si un rol pozitiv, contribuind la cresterea ajustarilor intre grupurile sociale, permitand mentinerea lor si prevenirea retragerii unor indivizi din cadrul lor(L.A.Coser). In sociologia deviantei, paradigma conflictului social a fost dezvoltata ca urmare a criticismului radical din sociologia americana a deceniului sapte, care a desfasurat ample dezbateri asupra inegalitatii sociale. Printre reprezentantii cei mai semnificativi ai paradigmei conflictului in sociologia deviantei se numara Richard Quinney, Paul Walton, Anthony Platt, Austin Turk s.a. Richard Quinney considera ca legea este instrumentul clasei dominante si apreciaza ca sistemul juridic capitalist are ca scop transformarea oricarei conduite care ameninta privilegiile si proprietatea claselor favorizate intr-un comportament ilegal. Quinney a efectuat o tipologie a crimelor (infractiunilor) in functie de diferentele de putere existente intre clasele dominante si cele defavorizate: crime “pradalnice”, printre care se numara spargerile, talhariile (jafurile), comertul cu droguri si contrabanda, comise de catre indivizii fara resurse in scopul asigurarii necesitatii de supravietuire intr-un mediu dominat de inegalitate sociala; crime cu caracter particular, intre care pot fi mentionate omorul, atacul inarmat si violul, savarsite, mai ales, de acei indivizi care sunt abrutizati de conditiile dure ale capitalismului; crime de rezistenta (opozitie), printre care actele clandestine de sabotaj economic si munca facuta de mantuiala, caracterizeaza clasa muncitoare, care alege aceste mijloace pentru a se impotrivi capitalismului; crime de dominare, comise de catre corporatii, printre care fixarea artificiala a preturilor, incalcarea legislatiei financiare, poluarea mediului etc., care au ca scop mentinerea sistemului existent; crime ale puterii executive(acte de coruptie), savarsite in diferite scopuri, toate avand ca motivatie mentinerea pozitiilor de putere, prestigiu si bunastare materiala. Teoreticienii conflictului apreciaza ca, in toate formele ei, devianta a devenit un raspuns adaptativ la conditiile de viata ale capitalismului contemporan, iar sanctionarea ei are loc in functie de pozitia de clasa, urmarind ordinea sociala inegalitara a sistemului social. Paradigma interactionismului simbolic ( Teoria “etichetarii” ) Societatea americana a intrat in ultimele decenii intr-o faza de dezvoltare care vizeaza o reintoarcere la traditiile europene si, in primul rand, la modelul teoretic weberian cu privire la semnificatiile actiunii umane. Aceasta schimbare de perspectiva se poate sintetiza in urmatoarele idei: respingerea presupunerilor prealabile si a definitiilor facute situatiilor sociale prin scheme apriorice; luarea in considerare a lumii subiectivitatii umane pentru a da actiunii actorului social un sens pe baza caruia sa se poata interpreta motivatiile actului de conduita comunicat si orientat in raport cu conduitele celorlalti; considerarea lumii sociale ca o “scena” a intalnirii dintre experiente si semnificatii particulare si refuzul de a mai considera aceasta lume un univers cantitativist dominat de proprietati si legi invariabile; adoptarea metodei fenomenologice ca fiind singura in masura sa evidentieze caracterul volitional al activitatilor umane in lumea intersubiectiva a vietii cotidiene; plasarea sociologului in perspectiva actorului social care exercita actiunea, adica convertirea semnificatiilor reale intr-o lume alternativa celei cotidiene, care cuprinde interpretarea interpretarilor subiective ale actiunii. Adoptarea unei asemenea perspective interpretative a permis constituirea mai multor curente cu caracter fenomenologic: teoria schimbului (exchange theory), elaborata de George Homans, Peter Blau si Robert Emerson, a interpretat comportamentul uman ca fiind produsul unui “schimb” de bunuri materiale si spirituale intre protagonistii actiunii sociale; interactionismul simbolic, schitat initial de George H.Mead si fundamentat ulterior de Herbert Blumer si discipolii sai, printrecare Erving Goffman, Howard S.Becker, Anselm Strauss, Edwin Lemert s.a., a pecat de la ideea ca faptele sociale sunt rezultatul proceselor de interactiune intre participantii la lumea cotidiana a simbolurilor si semnificatiilor reciproc impartasite, in care totul se negociaza, neexistand nimic predeterminat sau prestabilit; etnometodologia, reprezentata de Harold Garfinkel, Jack Douglas si Erving Goffman, si-a propus sa inlature bariera artificiala dintre cunoasrea stiintifica si cea comuna, asa incat sociologii sa efectueze o descriere a vietii cotidiene identica cu cea a actorilor sociali insisi. Toate aceste orientari au determinat deplasarea preocuparilor sociologilor de la aspectele deterministe ale actiunii (de ce au loc acestea ?), la aspectele ei fenomenologice (cum poate fi descrisa sau interpretata aceasta ?), orientandu-i spre investigarea vietii cotidiene a micilor comunitati alcatuite din grupuri de devianti si marginali: toxicomanii, in special fumatorii de marijuana (H.S. Becker), bolnavii mental, internati in spitale psihiatrice (E. Goffman), delincventii(Edwin Lemert) etc. Orientarile fenomenologice si-au adus o contributie de seama in domeniul sociologiei prin urmatoarele idei: lumea deviantilor (out- sider- ilor – H. S. Becker) este similara celei conventionale, normele si valorile subculturilor deviante gasindu-si corespondent in valorile ce definesc societatea conventionala; nici un act nu este deviant prin el insusi, ci este definit ca atare numai ca urmare a interactiunilor sociale in cursul carora indivizii reactioneaza fata de conduitele altor indivizi, care nu seamana cu ale majoritatii, etichetandu-le ca fiind deviante. Aceasta idee s-a concretizat in asa- numita teorie a “etichetarii” ( labeling theory ), sustinuta, intre altii, de Howard S. Becker, Edwin Lemert, Kai Erikson, Erving Goffman, Thomas Scheff s.a. Problema fundamentala a acestei teorii consta in aflarea unui raspuns la intrebarea “de ce (cum ) o anumita conduita este desemnata ca fiind devianta ?”, insa sinteza teoriei etichetarii necesita cateva enunturi: impartirea oamenilor in indivizi normali si indivizi devianti nu poate fi sustinuta, intrucat toti oamenii, intr-un moment sau altul al vietii lor, incalca normele sociale; majoritatea acestor cazuri de incalcare a normelor sociale nu este detectata de catre agentii de control social si este denumita “devianta primara”; calificarea unui act ca fiind deviant depinde de reactia societatii fata de incalcarea normelor, de imprejurarile in care se produc aceste abateri si de categoriile de indivizi desemnati ca devianti; din punctul de vedere al deviantilor insisi, conduita lor este perfect normala ( este “ asa cum trebuie sa fie” in sensul postulat de E. Durkheim). Abia dupa ce are loc procesul de etichetare din afara, apare devianta ca atare, denumita “devianta secundara”. Indivizii etichetati ca devianti adopta o conduita conforma cu aceasta eticheta, cautand compania unor persoane care au aceesi identitate si impartasesc acelasi stil de viata; procesul de etichetare este realizat de catre agenti de control social care au puterea de a stigmatiza, de a supune pe indivizii nonconformisti ununi ritual de degradare, de a-i sanctiona si de a-i obliga sa se resocializeze pentru a reveni la identitatea considerata “normala” de catre societate. Ca orice conceptie fenomenologica, teoria etichetarii are si limite: reduce explicatia sociologica la o simpla interpretare de semnificatii, ignora determinantele structurale ale conduitelor umane; - identifica devianta cu anormalitatea, ignorand faptul ca devianta este un fenomen social, iar anormalitatea este un fenomen psihopatologic; ignora cauzele primare ale deviantei in favoarea consecintelor secundare determinate de etichetare; nu ia in considerare devianta cu caracter secundar sau nedetectat, cum sunt actele de coruptie a acelor care detin puterea , care de cele mai multe ori nu sunt nici stigmatizate, nici etichetate. Teoria etichetarii a avut un impact puternic asupra miscarii de umanizare a mediilor carcerale, prin semnalarea pericolelor institutionalizarii, ale dependentei prelungite fata de institutiile de control social (mai ales in cazul detinutilor infractori sau al pacientilor din spitalele de psihiatrie) si a oferit , totodata, o descriere mai adecvata a modului de desfasurare a unor “cariere deviante” determinate de mecanismele etichetarii. Orientari fenomenologice in domeniul criminologiei si penologiei Tezele fenomenologice au dat nastere in deceniul sapte unui nou model de teoretizare a fenomenelor de infractionalitate si bolilor psihice, model aplcat in criminologie pentru a descrie cu precadere relatiile intre “stigma” (eticheta) atasata individului criminal si evolutia ulterioara a conduitei sale infractionale, in directia recidivarii faptelor pentru care a fost incriminat. Ratele inalte de recidivism al actelor criminale evidentiaza faptul ca tratamentul corectional aplicat in locurile de detentie nu face altceva decat sa intareasca comportamentul criminal si fiind departe de a indeplini functia de sanctiune, intimidare si reabilitare, inchisoarea devine un gen de “scoala” pentru infractori care invata noi tehnici ale crimei. Sociologi, cum ar fi Jack P.Gibbs, Don Brown sau Maynard L. Erikson, au aratat ca exista o corelatie pozitiva intre severitatea pedepsei si recidivarea infractiunilor comise, adeziunea fata de normele si valorile subculturilor criminale fiind mai puternica decat amenintarea aplicarii unor sanctiuni. O serie de cercetari intreprinse asupra tinerilor delincventi au evidentiat faptul ca 80% dintre cei care au savarsit delicte cu caracter grav au devenit, ulterior, infractori adulti cu conduite criminale structurate si persistente. Erving Goffman considera inchisorile ca fiind “institutii totale” care isi asuma responsabilitatea deplina pentru toate aspectele de viata ale indivizilor privati de libertate. “O institutie totala, sublinia Goffman, poate fi definita ca un loc de rezidenta si de munca in care un mare numar de indivizi, care au o situatie identica, fiind despartiti de societatea exterioara pentru o perioada de timp apreciabila, duc impreuna un ciclu de viata ingradita si administrata in mod formal. Inchisorile servesc ca un exemplu clar in aceasta privinta, permitandu- ne sa apreciem ca ceea ce se intampla intr-o inchisoare poate fi gasit si in institutiile ale caror membri nu au incalcat nici o lege”, adica in aziluri pentru batrani, orfelinate, spitale psihiatrice, scoli militare, lagare de concentrare etc. Atat Erving Goffman, cat si Bruce Jackson au aratat ca resocializarea membrilor institutiilor totale presupune privarea de fostele lor statusuri si supunerea la un tratament restrictiv, vizibil in programul disciplinar, taierea parului, portul aceleiasi uniforme s.a., in raport cu normele, valorile si stilul de viata al institutiei respective. Alaturi de cultura oficiala a institutiei exista o cultura paralela “azilara” ca consta in norme si mijloace specifice rezistentei controlului oficial, in favoarea mentinerii ajutorului reciproc intre membri. Bruce Jackson observa ca “un penitenciar este similar unui lagar de concentrare : oficialii reprezinta inamicul, iar detinutii constituie prizonierii”. Exista si un alt aspect important care caracterizeaza viata in institutiile totale, subliniat de criminologii fenomenologi, si anume dependenta indivizilor internati de stilul de viata si de constrangerile culturii institutionale si lipsa capacitatii de revenire la modul normal de existenta ce defineste societatea exterioara. Se dezvolta astfel “personalitati institutionale”, care isi gasesc identitatea si afirmarea numai in mediul organizational in raport cu care sunt in deplina securitate si siguranta. PAGE 5 PAGE 7 쥁`