Referat Infractiuni In Legi Speciale

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Infractiuni In Legi Speciale si de asemenea puteti face Download Referat Infractiuni in legi speciale

Citeste fragmente din Referat Infractiuni In Legi Speciale

INFRACTIUNI PREVAZUTE IN LEGI SPECIALE INFRACTIUNI PREVAZUTE IN O.U.G. NR. 195/2002 PRIVIND CIRCULATIA PE DRUMURILE PUBLICE CUPRINS SECÅ¢IUNEA I – Scurte consideraÅ£ii introductive .......................................................... 3 §1. Codul penal ÅŸi infracÅ£iunile prevăzute în legi speciale .................................................. 3 §2. Istoricul legislaÅ£iei rutiere în România ........................................................................ .. 4 §3. LegislaÅ£ia rutieră astăzi ........................................................................ ......................... 6 §4. Răspunderea penală în O.U.G. nr. 195/2002 ................................................................ 7 SECÅ¢IUNEA A II-A – InfracÅ£iuni privind accidentele rutiere ................................... 8 §1. Cauzele accidentelor rutiere ........................................................................ .................. 8 §2. InfracÅ£iuni privind factorul uman – cauză a accidentelor rutiere .................................. 9 2.1. Conducerea sub influenÅ£a alcoolului sau a unor substanÅ£e cu efect narcotic ......... 9 2.2. Alte abateri în legătură cu accidentele rutiere ...................................................... 14 §3. InfracÅ£iuni privind factorul drum – cauză a accidentelor rutiere ................................ 19 §4. InfracÅ£iuni privind factorul vehicul – cauză a accidentului rutier ............................... 25 SECÅ¢IUNEA A III-A – InfracÅ£iuni privind alte condiÅ£ii ale circulaÅ£iei pe drumurile publice ............................................................. 28 §1. InfracÅ£iuni privind numărul de înmatriculare sau înregistrare .................................... 28 §2. InfracÅ£iuni privind permisul de conducere ................................................................... 30 SECÅ¢IUNEA A IV-A – InfracÅ£iuni rutiere în convenÅ£iile europene ......................... 33 Bibliografie ........................................................................ .............................................. 35 SECÅ¢IUNEA I SCURTE CONSIDERAÅ¢II INTRODUCTIVE §1. Codul penal ÅŸi infracÅ£iunile prevăzute în legi speciale Codul penal constituie singura lege penală din România, adică singura lege care conÅ£ine numai dispoziÅ£ii cu caracter penal, reprezentând în acest fel legea penală generală a sistemului nostru de drept. El cuprinde atât normele generale referitoare la râspunderea penală, cât ÅŸi descrierea principalelor fapte incriminate ÅŸi sancÅ£ionate de lege. Codul penal nu a cuprins ÅŸi nu cuprinde nici acum toate dispoziÅ£iile cu caracter penal în vigoare pe teritoriul ţării noastre. O asemenea soluÅ£ie nu ar fi fost deloc viabilă din mai multe considerente. ÃŽn primul rând, cuprinderea într-o singură lege a tuturor dispoziÅ£iilor cu caracter penal din legile speciale, foarte numeroase, ar fi dus la elaborarea unui cod penal extrem de voluminos ÅŸi greu de mânuit. ÃŽn al doilea rând, multe dintre dispoziÅ£iile cu caracter penal din legile speciale sunt supuse modificărilor mai dese, ceea ce ar fi presupus modificarea de fiecare dată a întregului cod. Or, modificarea frecventă a unei lucrări de o asemenea anvergură (de pildă, numerotarea textelor, aÅŸezarea lor în capitole, secÅ£iuni etc.) ar fi fost extrem de greoaie ÅŸi ar fi frânat buna cunoaÅŸtere ÅŸi aplicare a legii penale. ÃŽn sfârÅŸit, un alt argument este ÅŸi faptul că nu toate dispoziÅ£iile penale interesează ÅŸi au incidenţă în realitatea obiectivă în egală măsură. Din aceste considerente nu s-a adoptat soluÅ£ia cuprinderii tuturor dispoziÅ£iilor cu caracter penal într-o singură lucrare legislativă, aceasta fiind orientarea tuturor sistemelor de drept contemporane. TotuÅŸi, Codul penal rămâne singura lege penală, celelalte legi speciale având caracter nepenal, ceea ce presupune că ele nu conÅ£in doar dispoziÅ£ii penale, ci, dimpotrivă, ca regulă conÅ£in dispoziÅ£ii nepenale, iar doar ca excepÅ£ie conÅ£in ÅŸi unele reglementări cu caracter penal. Existând prevederi legale penale atât în legea penală generală, cât ÅŸi în legi speciale nepenale, se pune problema raportului dintre aceste dispoziÅ£ii cu caracter penal. Codul penal cuprinde o parte generală în care sunt reglementate instituÅ£ii comune ÅŸi generale referitoare la infracÅ£iune, la stabilirea răspunderii penale ÅŸi la aplicarea pedepselor. ÃŽn această parte sunt reglementate asemenea instituÅ£ii cum ar fi: aplicarea legii penale în timp ÅŸi spaÅ£iu, tentativa, participaÅ£ia, pluralitatea de infracÅ£iuni, cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ÅŸi multe altele. Acestea îşi găsesc aplicare pentru toate infracÅ£iunile, indiferent dacă sunt prevăzute în partea specială a codului sau în alte legi speciale nepenale. De asemenea, Codul penal cuprinde ÅŸi o parte specială în care sunt reglementate principalele infracÅ£iuni cu caracter oarecum mai general ÅŸi mai statornic. Aceste dispoziÅ£ii, în măsura în care sunt compatibile, se vor aplica ÅŸi ele infracÅ£iunilor prevăzute în legi speciale. Astfel de prevederi ale Codului penal sunt: infracÅ£iunea de tăinuire, de favorizare a infractorului, de omisiune a sesizării sau înÅŸtiinţării organului judiciar etc. De exemplu, tăinuirea va fi sancÅ£ionată atât în ipoteza în care bunul tăinuit provine din săvârÅŸirea unei infracÅ£iuni reglementate de Cod, cât ÅŸi atunci când provine din încălcarea unei dispoziÅ£ii cu caracter penal prevăzute într-o lege specială. Se observă aÅŸadar cum Codul penal este o lege penală generală, care se aplică în toate ipotezele în care o lege specială nu dispune altfel. Acest caracter este consacrat expres de art. 362 care prevede că dispoziÅ£iile din partea generală a acestei legi penale se aplică ÅŸi faptelor sancÅ£ionate penal prin legi speciale, afară de cazul când legea dispune altfel. Incriminările din legile speciale sunt deci subordonate prevederilor din partea generală a Codului penal numai în măsura în care aceste legi speciale nu prevăd alte reglementări derogatorii. Aceasta înseamnă că legislaÅ£ia noastră permite nu numai existenÅ£a unor dispoziÅ£ii penale în afara unui cod penal, dar ÅŸi posibilitatea ca acestea să deroge de la el. Cele mai multe dispoziÅ£ii penale din legile speciale nu cuprind decât rareori derogări de la partea generală. Derogările privesc mai ales partea specială, legile speciale prevăzând alte incriminări decât cele cuprinse în Codul penal. Nu vor avea caracter penal acele dispoziÅ£ii care doar amintesc faptul că nerespectarea dispoziÅ£iilor legii speciale, în măsura în care constituie infracÅ£iune, se va pedepsi potrivit Codului penal, deoarece o asemenea prevedere ar fi putut să lipsească din moment ce Codul penal este lege penală cu aplicare generală ori de câte ori legea specială nu dispune altfel. Vor avea însă caracter penal acele dispoziÅ£ii din legi speciale nepenale care, după ce descrie fapta incriminată, face trimitere la limitele de pedeapsă prevăzute de Cod pentru o anumită înfracÅ£iune. Iar asta deoarece legea specială prevede un delict nou, distinct, doar că, din motive de tehnică legislativă, pentru a nu se repeta, legiuitorul face trimitere la o altă lege cu privire la un anumit aspect (care poate fi ÅŸi altul, nu doar pedeapsa). AÅŸadar Codul penal ÅŸi legile speciale nepenale dar care conÅ£in dispoziÅ£ii cu caracter penal, nu se contrazic ci se complinesc. §2. Istoricul legislaÅ£iei rutiere în România Primele reglementări privind circulaÅ£ia rutieră au apărut în România cu două secole în urmă. La 30 martie 1968 apare Legea pentru drumuri în cuprinsul căreia se făcea ÅŸi o împărÅ£ire a drumurilor pe categorii ÅŸi se dădeau indicaÅ£ii cu privire la construcÅ£ia ÅŸi întreÅ£inerea acestora. Prin lege era prevăzută reglementarea circulaÅ£iei de către poliÅ£ie. La finele lunii februarie a anului 1886 a apărut un Regulament asupra birjelor ÅŸi circularea lor în FocÅŸani precum ÅŸi un Regulament asupra circulaÅ£iei pe străzi ÅŸi trotuare. La sfârÅŸitul secolului XIX, aÅŸa cum scria presa vremii, circulaÅ£ia publică în BucureÅŸti s-a intensificat mult, birje în viteză străbăteau străzile în toate direcÅ£iile. Pentru a diminua pericolul de accidente care sporea ÅŸi el, prefecÅ£ii emiteau des circulare prin care birjarii erau obligaÅ£i să circule în oraÅŸ „în trapul cailor”, iar „sergenÅ£ii de stradă” trebuiau să oprească ÅŸi să aresteze pe orice contravenient. AÅŸa cum rezultă însă dintr-un articol al ziarului „Universul” din 13 iulie 1891 circularele nu se aplicau decât în cazul unor accidente grave. ÃŽnceputul secolului XX aduce cu el Regulamentul poliÅ£iei rulajului ÅŸi a circulaÅ£iei pe căile publice, publicat în Monitorul Oficial nr. 211 din 19 decembrie 1906. ÃŽn 1904 se înfiinÅ£ează Automobilul Club Român, iar în 1908 are loc primul examen de conducere auto în urma căruia se înmâna „brevetul” de conducător auto. Dar primul cod rutier apare în 11 octombrie 1913 – Regulamentul pentru circulaÅ£ia autovehiculelor. Acesta prevedea, pentru prima dată, obligaÅ£ia permisului de conducere ÅŸi condiÅ£iile tehnice minimale pe care trebuia să le îndeplinească un autoturism cu tracÅ£iune mecanică pentru a putea circula pe drumurile publice. Conducătorul auto era obligat ca înainte de a pleca în cursă să verifice starea tehnică a autovehiculului ÅŸi să se asigure că maÅŸina e în stare tehnică bună. ÃŽn caz de accident ÅŸoferul era obligat să se oprească ÅŸi să dea ajutor, apoi să se prezinte la cel mai apropiat oficiu de poliÅ£ie. Nerespectarea acestor dispoziÅ£ii se sancÅ£ionau potrivit legilor penale. Nu se inventase fuga de la locul accidentului ÅŸi nici sustragerea de la recoltarea probelor biologice. Până în 1929 România s-a aflat sub imperiul a cinci legi diferite. ÃŽn acel an, ca urmare a aderării ţării noastre la ConvenÅ£ia internaÅ£ională pentru circulaÅ£ia autovehiculelor s-a produs o unificare legislativă, prin Legea nr. 213 asupra circulaÅ£iei pe drumurile publice. Legea era structurată pe nouă capitole, dintre care unul se intitula „InfracÅ£iuni ÅŸi pedepse”. Legea prevedea sancÅ£iunea amenzii pentru alte abateri decât cele prevăzute în Codul penal. De asemenea se sancÅ£iona omisiunea de ajutor, când un conducător de vehicul trece pe lângă locul unui accident ÅŸi, solicitat de către autorităţi, refuză să oprească, precum ÅŸi părăsirea locului accidentului. Legea sancÅ£iona conducerea fără permis ÅŸi încredinÅ£area automobilului unei persoane fără permis. Se prevedeau ÅŸi dispoziÅ£ii privind starea tehnică, obligaÅ£ia controlului periodic ÅŸi obligaÅ£ia de a menÅ£ine automobilul în stare bună de funcÅ£ionare. Noi reglementări au loc în anul 1931 ÅŸi 1947, legi care au păstrat în mare parte prevederile legii din 1929. Capitolul privitor la infracÅ£iuni nu a suferit o diminuare ci, dimpotrivă, au crescut numărul infracÅ£iunilor incriminate. ÃŽn 1949, prin Decretul nr. 296 au fost abrogate toate actele normative anterioare, dar acest decret a preluat multe din dispoziÅ£iile de dinaintea lui, adoptând ÅŸi unele noi: conducerea unui autovehicul cu număr de înmatriculare fals, conducerea în stare de ebrietate, neprezentarea autovehiculului la verificare ÅŸi altele. Au urmat alte acte normative în domeniu: Decretul nr. 143 din anul 1952 ÅŸi Decretul nr. 418 din 1958. Acesta din urmă introducea unele infracÅ£iuni noi: baterea în fals a numărului de motor, încercarea de a înscrie în circulaÅ£ie un autoturism cu număr de motor bătut în fals, punerea în circulaÅ£ie a unui autovehicul neînscris în circulaÅ£ie, repararea unui autovehicul în urma unui accident fără a anunÅ£a în prealabil organele de miliÅ£ie, ÅŸi altele. ÃŽn 1962 intră în vigoare Decretul nr. 832 ÅŸi InstrucÅ£iunile de aplicare a acestui decret, aprobate prin H.C.M. nr. 1107, acte normative care păstrau toate incriminările anterioare ÅŸi adăugau câteva reguli mai severe cu privire la parametrii tehnici au autoturismului. ÃŽn sfârÅŸit ajungem la Decretul nr. 328 din 1966 precum ÅŸi Regulamentul de aplicare a acestui decret, aprobat prin H.C.M. nr. 772, care a constituit, e drept, cu numeroase modificări, Codul rutier al României până la adoptarea OrdonanÅ£ei de Urgenţă nr. 195/2002 privind circulaÅ£ia pe drumurile publice. §3. LegislaÅ£ia rutieră astăzi Până la OrdonanÅ£a de Urgenţă supusă analizei în acest referat legislaÅ£ia rutieră era constituită din Decretul nr. 328 din 1966 privind circulaÅ£ia pe drumurile publice, act normativ care, în tot acest timp, a semnificat Codul rutier al ţării noastre, e drept, cu numeroase modificări ÅŸi completări. ÃŽn 12 decembrie 2002 este emisă OrdonanÅ£a de Urgenţă a Guvernului nr. 195 privind circulaÅ£ia pe drumurile publice, care abrogă expres decretul menÅ£ionat înainte, constituind astfel noul Cod rutier al României, în vigoare de la data de 1 februarie 2003. OrdonanÅ£a este aprobată, pentru prima oară, cu modificări, prin Legea nr. 49 din 8 martie 2006 pentru aprobarea O.U.G. nr. 195/2002, care dispune ÅŸi republicarea. De atunci ÅŸi până în prezent ordonanÅ£a a suferit foarte multe modificări după cum urmează: O.U.G. nr. 50 din 15 iunie 2004 pentru modificarea ÅŸi completarea unor acte normative în vederea stabilirii cadrului organizatoric ÅŸi funcÅ£ional corespunzător desfăşurării activităţilor de eliberare ÅŸi evidenţă a cărÅ£ilor de identitate, actelor de stare civilă, paÅŸapoartelor simple, permiselor de conducere ÅŸi certificatelor de înmatriculare a vehiculelor, care abrogă art. 13 alin. 3 ÅŸi art. 29; Legea nr. 520 din 23 noiembrie 2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 50 din 15 iunie 2004, aprobă respectiva ordonanţă cu unele modificări ÅŸi completări; O.U.G. nr. 63 din 6 septembrie 2006 pentru modificarea ÅŸi completarea OrdonanÅ£ei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aduce numeroase modificări, completări ÅŸi abrogări ordonanÅ£ei pe care o modifică; Legea nr. 6 din 9 ianuarie 2007 pentru aprobarea O.U.G. nr. 63/2006, modifică ÅŸi ea, completează ÅŸi abrogă dispoziÅ£ii ale ordonanÅ£ei pe care o aprobă; D.C.C. nr. 347 din 3 aprilie 2007 referitoare la excepÅ£ia de neconstituÅ£ionalitate a dispoziÅ£iilor art. 118 alin. (1), (2) ÅŸi (5) din O.U.G. nr. 195/2002, găseÅŸte ca neconstituÅ£ionale aceste dispoziÅ£ii ÅŸi suspendă aplicarea lor pentru 45 de zile, după care operează prevederile art. 147 din ConstituÅ£ie; O.U.G. nr. 69 din 28 iunie 2007 pentru modificarea ÅŸi completarea O.U.G. nr. 195/2002, aduce numeroase modificări, completări ÅŸi abrogări ordonanÅ£ei pe care o modifică, precum ÅŸi introduce unele dispoziÅ£ii noi, care vor schimba numerotarea articolelor din forma iniÅ£ială a O.U.G. nr. 195/2002. De exemplu, dacă până acum Capitolul VI „InfracÅ£iuni ÅŸi pedepse” cuprindea art. 76-86, după ordonanÅ£a de faţă, acelaÅŸi capitol cuprinde art. 84-94. ÃŽnsă O.U.G. 69/2007 este actul normativ care dă ultima variantă a Codului rutier, în vigoare la data de astăzi; D.C.C. nr. 661 din 4 iulie 2007 referitoare la excepÅ£ia de neconstituÅ£ionalitate a dispoziÅ£iilor art. 96, art. 97 ÅŸi art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, găseÅŸte ca fiind neconstituÅ£ionale dispoziÅ£iile art. 96 alin. 6 lit. d. Ar mai trebui amintită aici Hotărârea de Guvern nr. 1391 din 4 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaÅ£ia pe drumurile publice, care înlocuieÅŸte ÅŸi anexa la această ordonanţă. Toate aceste modificări demonstrează interesul crescut pentru domeniul circulaÅ£iei pe drumurile publice, dar ÅŸi necontenitele schimbări ce au loc în cadrul acestuia. §4. Răspunderea penală în O.U.G. nr. 195/2002 Răspunderea penală, alături de infracÅ£iune ÅŸi pedeapsă reprezintă unul dintre cei trei piloni ai dreptului penal în general, ÅŸi, deci, ai oricărei dispoziÅ£ii cu caracter penal. Răspunderea penală este o formă a răspunderii juridice, fiind o consecinţă a nesocotirii normei juridice penale. De ea depinde însăşi realizarea ordinii de drept în general, ÅŸi a ordinii de drept penal în special. Pentru a exista răspundere penală trebuie să existe o infracÅ£iune. InfracÅ£iunea ca unic temei al răspunderii penale este unul din principiile fundamentale ale acesteia, consacrat expres de art. 17 alin. 2 C. pen., ÅŸi presupune săvârÅŸirea unei infracÅ£iuni (a laturii sale obiective), cu vinovăţia cerută de lege ÅŸi care prezintă pericolul social concret al unei infracÅ£iuni. Dar pentru a exista infracÅ£iune, aceasta trebuie să fie prevăzută de legea penală ori de o dispoziÅ£ie cu caracter penal. Este un alt principiu fundamental care ocârmuieÅŸte dreptul penal, principiul legalităţii răspunderii penale (nullum crimen sine lege). Din aceste considerente O.U.G. nr. 195/2002 dispune în art. 84 că nerespectarea dispoziÅ£iilor privind circulaÅ£ia pe drumurile publice, care întruneÅŸte elementele constitutive ale unei infracÅ£iuni, atrage răspunderea penală ÅŸi se sancÅ£ionează potrivit prezentei ordonanÅ£e de urgenţă. DispoziÅ£ia se pune de acord cu principiile răspunderii penale arătate mai înainte. Astfel, se respectă principiul legalităţii, arătând că trebuie să se încalce o dispoziÅ£ie privind circulaÅ£ia pe drumurile publice, deci prevăzută de ordonanţă, dar ÅŸi principiul infracÅ£iunii ca unic temei al răspunderii penale, căci fapta trebuie să întrunească elementele constitutive ale unei infracÅ£iuni (fără îndoială atât în ceea ce priveÅŸte latura obiectivă, cât ÅŸi latura subiectivă). S-ar putea pune problema dacă o astfel de prevedere era necesară, din moment ce răspunderea penală care întruneÅŸte toate condiÅ£iile principiilor menÅ£ionate mai înainte, este o instituÅ£ie de drept penal cu caracter general, deci cu aplicabilitate ori de câte ori există infracÅ£iune, fie în baza Codului penal, fie în baza unei legi speciale nepenale. SoluÅ£ia pare întemeiată, întrucât art. 84 atenÅ£ionează că infracÅ£iunile din acest act normativ se sancÅ£ionează cu pedepsele prevăzute de el. Or, pedepsele ordonanÅ£ei nu mai au caracter general. SECÅ¢IUNEA A II-A INFRACÅ¢IUNI PRIVIND ACCIDENTELE RUTIERE §1. Cauzele accidentelor rutiere InfracÅ£iunile rutiere cele mai des întâlnite sunt cele care privesc într-o anumită măsură accidentele rutiere. Nu atât numeric ele reprezintă un mare pericol, cât mai ales datorită consecinÅ£elor dezastruoase pe care le produc. Accidentele de circulaÅ£ie figurează printre primele trei cauze de deces, după bolile cardiovasculare ÅŸi cancer, afectând în principal grupele tinere ale populaÅ£iei. De asemenea ele provoacă peste 80% dintre accidentele care au ca rezultat invaliditatea. După studiile O.M.S. rezultă că ÅŸansele de a muri prin accidente de circulaÅ£ie sunt, pentru grupa activă de populaÅ£ie, de 3 ori mai mari decât prin alte boli, că din totalul accidentelor, cele de circulaÅ£ie ocupă 50%, iar în cadrul grupei de 20-30 de ani ele reprezintă 2/3 din totalul accidentelor mortale ÅŸi 1/3 din cauzele mortalităţii generale. ÃŽn analiza cauzelor accidentelor de trafic rutier, cei mai importanÅ£i factori sunt vehiculul, drumul ÅŸi omul. Autovehiculul reprezintă o cauză de accident rutier datorită defecÅ£iunilor tehnice pe care le poate avea. DeÅŸi accidentele datorate deficienÅ£elor tehnice nu au o pondere ridicată, ele sunt considerate grave datorită consecinÅ£elor tragice pe care, mai întotdeauna, le produc. Drumul constituie o cauză de accidente prin copacii sau alte obstacole de pe marginea ÅŸoselelor, deoarece, atunci când autovehiculul părăseÅŸte drumul, accidentul se produce prin impactul cu acel obstacol, prin iluminarea ÅŸi semnalizarea necorespunzătoare, prin pavajul care trebuie făcut în aÅŸa fel încât să împiedice derapajul, prin terasamentul fragmentat etc. Dar cel mai responsabil este factorul uman, vinovat de producerea a cca. 90% din accidentele rutiere. Cauzele frecvente ale accidentelor care privesc factorul uman sunt: viteza, fiind cauza cu ponderea cea mai ridicată, neatenÅ£ia, oboseala – este invocată în 10-20% din accidentele grave, conducerea sub înfluenÅ£a alcoolului, depăşirile neregulamentare, nerespectarea semaforului, neacordarea priorităţii la trecerile de pietoni, nesemnalizarea la schimbarea direcÅ£iei de mers, traversarea drumului public prin locuri nepermise sau/ÅŸi fără asigurarea la traversare etc. Accidentele produc adevărate tragedii în cadrul relaÅ£iilor sociale, de aici necesitatea de a lupta împotriva lor. Această „luptă” se asigură prin măsuri de prevenire ÅŸi combatere a accidentelor rutiere, iar atunci când acestea nu au putut fi evitate, prin înlăturarea sau reducerea maximă a efectelor pe care le-au generat. Unul din mijloacele de prevenire, poate cel mai eficient ÅŸi mai la îndemână, este ÅŸi incriminarea pe cale legislativă a conduitelor care pun în pericol relaÅ£iile sociale privind siguranÅ£a circulaÅ£iei pe drumurile publice. §2. InfracÅ£iuni privind factorul uman – cauză a accidentelor rutiere 2.1. Conducerea sub influenÅ£a alcoolului sau a unor substanÅ£e cu efect narcotic. ÃŽn această categorie Codul rutier prevede mai multe fapte posibile care constituie infracÅ£iune. A. Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaÅ£ie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (art. 87 alin. 1) ori aflată sub influenÅ£a unor substanÅ£e ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora (art. 87 alin. 2). Obiectul juridic. Se poate identifica în cazul tuturor infracÅ£iunilor care privesc accidentele rutiere un obiect juridic principal (special), ce constă în relaÅ£iile sociale care ocrotesc siguranÅ£a circulaÅ£iei pe drumurile publice. Unele infracÅ£iuni au ÅŸi un obiect juridic secundar. Obiectul material. De regulă infracÅ£iunea nu are obiect material, deoarece potenÅ£iala victimă suportă efectul negativ direct al unei alte acÅ£iuni ca rezultat al conducerii sub influenÅ£a alcoolului sau substanÅ£elor cu efect narcotic, respectiv uciderea din culpă, vătămarea corporală etc. De altfel, în general, infracÅ£iunile Codului rutier nu sunt infracÅ£iuni de rezultat. S-ar putea pune problema dacă poate fi considerat obiect material corpul conducătorului auto, având în vedere că el suportă efectele alcoolului sau celorlalte substanÅ£e. Subiectul activ este conducătorul auto de autovehicul sau tramvai (subiect calificat). Acesta poate fi orice persoană care conduce un autovehicul sau tramvai, indiferent dacă avea acest drept, deci avea permis de conducere sau nu, dar în acest caz va intra în concurs cu infracÅ£iunea de conducere fără permis (art. 86 alin. 1 C. rutier) ori dacă era împuternicit să conducă un travvai sau nu primise o astfel de autorizaÅ£ie, ori dacă era profesionist sau nu. O asemenea interpretare decurge din exprimarea generală a textului legal – "conducerea", care nu face referire la conducători, iar ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus. Subiect pasiv este statul, ale cărui reguli sunt încălcate. Latura obiectivă. Elementul material al infracÅ£iunii tipice se realizează prin activitatea de conducere, pe drumurile publice, a unui autovehicul sau tramvai (deci nu ÅŸi a unui vehicul fără tracÅ£iune mecanică sau cu tracÅ£iune animală) de către o persoană având o îmbibaÅ£ie alcoolică în sânge de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. AÅŸadar nu se cere ca persoana să se afle ÅŸi în stare de ebrietate. Starea de ebrietate nu se confundă cu îmbibaÅ£ia alcoolică din sânge; în timp ce îmbibaÅ£ia alcoolică este o valoare numerică obiectivă, aceeaÅŸi la fiecare individ, starea de ebrietate (cu toate caracteristicile ei ca: vertij, diminuarea atenÅ£iei ÅŸi a capacităţii de reacÅ£ie, diminuarea raÅ£iunii, exacerbarea unor trăiri afective etc.) este subiectivă, diferită de la un individ la altul, aÅŸa încât la unele persoane poate apărea sub limita legală a îmbibaÅ£iei alcoolice în sânge, în timp ce la altele apare mult peste această limită. ÃŽn doctrină este controversată problema dacă în caz de producere a unui accident în condiÅ£iile prezentei dispoziÅ£ii, în urma căruia are loc moartea victimei, va exista o singură infracÅ£iune complexă de ucidere din culpă (conform art. 178 alin. 3 C. pen.), ori un concurs între infracÅ£iunea simplă de ucidere din culpă (art. 178 alin. 3 C. pen.) ÅŸi infracÅ£iunea prevăzută în art. 87 alin. 1 C. rutier, existând argumente de ambele părÅ£i. ÃŽn general, practica judiciară adoptă prima ipoteză. Elementul material al laturii obiective este realizat ÅŸi atunci când conducătorul se află sub influenÅ£a unor substanÅ£e stupefiante sau medicamente similare acestora. DeÅŸi noÅ£iunea de "stupefiant" ar putea duce la concluzia că este necesară starea de ebrietate, totuÅŸi legea nu distinge nimic în acest sens. SubstanÅ£ele stupefiante ÅŸi medicamentele similare lor vor fi stabilite prin ordin al Ministrului Sănătăţii Publice (art. 87 alin. 3). Consumarea infracÅ£iunii are loc în momentul în care persoana a condus, a deplasat vehiculul pe un drum public într-o asemenea stare, îndiferent de distanÅ£a parcursă (chiar ÅŸi câţiva metri). După realizarea acÅ£iunii specifice elementului material al laturii obiective a acestei infracÅ£iuni pe o durată suficientă pentru existenÅ£a infracÅ£iunii (deplasarea vehiculului pe un drum public cel puÅ£in câţiva metri) – momentul consumării ei, acÅ£iunea se poate prelungii în chip natural ÅŸi după momentul consumării, fără a mai fi necesară o asemenea prelungire pentru reÅ£inerea săvârÅŸirii delictului, prelungire care continuă până la intervenÅ£ia unei forÅ£e contrare ce îi pune capăt, forţă ce poate fi voinÅ£a făptuitorului însuÅŸi, intervenÅ£ia organului de poliÅ£ie rutieră sau intervenÅ£ia unei alte persoane. Momentul acestei intervenÅ£ii este momentul la care infracÅ£iunea se epuizează, astfel că infracÅ£iunea prevăzută la art. 87 alin. 1 ÅŸi 2 este o infracÅ£iune continuă. Urmarea imediată a săvârÅŸirii aceste infracÅ£iuni constă în crearea unei stări de pericol pe drumurile publice ÅŸi, astfel, violarea relaÅ£iilor sociale care ocrotesc siguranÅ£a circulaÅ£iei pe drumurile publice. Legătura de cauzalitate nu este necesară întrucât nu ne aflăm în situaÅ£ia unei infracÅ£iuni de rezultat, ci a unei infracÅ£iuni de pericol (formale). Latura subiectivă. Faptele se sancÅ£ionează numai dacă infracÅ£iunea este săvârÅŸită cu intenÅ£ie. DeÅŸi legea nu menÅ£ionează expres această concluzie, ea se deduce din alte dispoziÅ£ii penale generale: intenÅ£ia este regula iar culpa este excepÅ£ia care trebuie prevăzută expres de lege, cauzele care înlătură caracterul penal al faptei (de exemplu, beÅ£ia provocată prin constrângere) ÅŸi altele. Există intenÅ£ie atunci când ÅŸoferul, având reprezentarea faptului că se află la volan sub influenÅ£a alcoolului sau a unor substanÅ£e cu efect narcotic, continuă totuÅŸi să conducă. Nu are importanţă modul în care ÅŸoferul a ajuns într-o asemenea stare (voluntar, prin constrângere, din greÅŸeală etc.), fiind suficient să-ÅŸi fi dat seama că se află într-o stare incriminată de lege. De asemenea nu are importanţă că nu s-a produs nici un accident, că victima are o constituÅ£ie robustă, rezistentă la consumul de alcool sau substanÅ£e cu efect narcotic ÅŸi, fiind conÅŸtient de asta, nu renunţă la condus, considerând că nu există riscul unor pericole etc. Pedeapsa pentru infracÅ£iunea tipică este închisoarea de la 1 la 5 ani. Forme agravate. InfracÅ£iunea cunoaÅŸte ÅŸi o formă agravată, ÅŸi anume când persoana aflată în una dintre situaÅ£iile prevăzute înainte efectuează transport public de persoane, transport de substanÅ£e sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unei persoane pentru obÅ£inerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obÅ£inerea permisului de conducere (art. 87 alin. 4). Fapta se pedepseÅŸte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. B. Fapta conducătorului de vehicul sau a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, ori a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obÅ£inerea permisului de conducere, de a consuma alcool, produse ori substanÅ£e stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora, după producerea unui accident de circulaÅ£ie care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, până la recoltarea probelor biologice ori până la testarea cu un mijloc tehnic omologat ÅŸi verificat metrologic sau până la stabilirea cu un mijloc tehnic certificat a prezenÅ£ei acestora în aerul expirat (art. 90 alin. 1). Obiectul juridic îl reprezintă relaÅ£iile sociale care privesc înfăptuirea justiÅ£iei. ÃŽntr-adevăr, conducătorii auto care au încălcat interdicÅ£ia consumului de alcool ÅŸi substanÅ£e cu efect narcotic, sunt tentaÅ£i să le consume ÅŸi între comiterea unui accident ÅŸi efectuarea cercetărilor de către organele abilitate, pentru a invoca numai acest consum, ascunzând astfel consumul anterior accidentului, consum ce ar constitui o agravantă la infracÅ£iunea de ucidere din culpă (art. 178 C. pen.) sau vătămare corporală din culpă (art. 184 C. pen.), respectiv agravanta de la art. 178 alin. 3 ÅŸi cea de la art. 184 alin. 3 Cod penal. InfracÅ£iunea nu are obiect material. Subiectul activ este "conducătorul de vehicul" (subiect calificat, deoarece, spre exemplu, ceilalÅ£i pasageri ai vehiculului pot realiza un astfel de consum), care poate fi orice persoană. Enumerarea unor categorii speciale de autori ai infracÅ£iunii are rolul de a cuprinde toate cazurile de făptuitori posibile. Astfel, deÅŸi răspunderea penală a instructorului aflat în procesul de instruire, ÅŸi a examinatorului aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obÅ£inerea permisului de conducere, este diminuată, totuÅŸi, în ipoteza art 90 alin 1, ei au obligaÅ£ia de a respecta dispoziÅ£iile care îi prevăd în mod expes, nerespectarea acestora constituind infracÅ£iune. Subiectul pasiv este statul român, ale cărui reguli au fost neglijate. Latura obiectivă. Elementul material al laturii obiective este dat de consumul de alcool sau substanÅ£e cu efect narcotic după producerea unui accident ÅŸi înaintea recoltării de probe biologice sau testării aerului expirat cu ajutorul unor mijloace tehnice. AÅŸadar există o condiÅ£ie cu privire la momentul săvârÅŸirii infracÅ£iunii, condiÅ£ia intervalului de timp arătat înainte. Consumul acestor substanÅ£e înaintea producerii accidentului constituie ÅŸi el infracÅ£iune, dar în baza unei norme incriminatoare distincte, respectiv art. 87 alin 1 ÅŸi 2. De aceea consumul substanÅ£elor interzise de prezenta lege înaintea accidentului urmat de consumul acestora ÅŸi în intervalul amintit mai sus va constitui un concurs de infracÅ£iuni, întrucât faptele sunt distincte prin deosebirea relaÅ£iilor sociale vătămate. Dar deosebirile sunt date nu numai de obiectul juridic al celor două infracÅ£iuni, ci ÅŸi de condiÅ£iile strict necesare pentru existenÅ£a infracÅ£iunii prevăzute de art. 90 alin. 1. Dacă în primul caz consumul este sancÅ£ionat în orice moment, în al doilea se cere îndeplinirea condiÅ£iilor privind timpul ÅŸi caracteristicile accidentului. Pentru existenÅ£a infracÅ£iunii este necesar ca accidentul să fi provocat victime, fie prin ucidere, fie prin vătămare corporală sau a sănătăţii. Deci consumul de alcool sau substanÅ£e cu efect narcotic înainte de stabilirea gradului de alcoolemie sau intoxicare cu astfel de substanÅ£e, dar după producerea unui accident care nu a provocat decât prejudicii materiale nu va fi considerat infracÅ£iune, putând fi considerat eventual contravenÅ£ie. Consumarea infracÅ£iunii se produce la momentul ingerării de alcool sau substanÅ£e cu efect narcotic, indiferent de cantitate, în intervalul de timp arătat. Urmarea imediată constă în vătămarea relaÅ£iilor sociale care privesc înfăptuirea justiÅ£iei. InfracÅ£iunea nu pretinde o legătură de cauzalitate, fiind o infracÅ£iune formală. Latura subiectivă presupune intenÅ£ia directă sau indirectă. ÃŽn ceea ce priveÅŸte scopul săvârÅŸirii infracÅ£iunii, deÅŸi el constă de cele mai multe ori în voinÅ£a de a ascunde consumul anterior accidentului, infracÅ£iunea nu este calificată prin scop, deci, ÅŸi în ipoteza absenÅ£ei sale, fapta rămâne pedepsibilă. InfracÅ£iunea se pedepseÅŸte cu închisoarea de la 1 la 5 ani. TotuÅŸi art. 90 alin. 2 prevede ÅŸi o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, ÅŸi anume consumul de medicamente cu efecte similare produselor sau substanÅ£elor stupefiante (deci nu ÅŸi alcoolul), după producerea accidentului de circulaÅ£ie ÅŸi până la sosirea poliÅ£iei la faÅ£a locului, dar numai cu îndeplinirea a două condiÅ£ii: a) dacă acestea sunt administrate de personal medical autorizat; ÅŸi b) în cazul în care acestea sunt impuse de starea de sănătate sau de vătămarea corporală a conducătorului auto. C. Refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul sau al unui tramvai ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obÅ£inerea permisului de conducere, de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenÅ£ei de produse sau substanÅ£e stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora (art. 87 alin. 5). Obiectul juridic constă în relaÅ£iile sociale privind înfăptuirea justiÅ£iei. Scopul stabilirii gradului de alcoolemie sau de intoxicare cu substanÅ£e cu efect narcotic este acela al stabilirii exacte a gradului de vinovăţie pentru o corectă individualizare judiciară a pedepsei. Or, evitarea sub orice formă a stabilirii gradului de vinovăţie împiedică buna înfăptuire a justiÅ£iei. MenÅ£iunile făcute la infracÅ£iunea anterioară cu privire la obiectul material ÅŸi subiectul activ rămân valabile ÅŸi aici. Subiectul pasiv este statul. Uneori subiect pasiv poate fi ÅŸi organul (de poliÅ£ie sau medical) constatator, atunci când împotrivirea se face prin acte de violenţă îndreptate în contra sa. Latura obiectivă. Reglementarea celor două infracÅ£iuni anterioare ar fi fost inutilă, fără posibilitate de a produce efecte juridice, dacă nu s-ar putea constata, prin recoltare de probe biologice sau prin folosirea unor mijloace tehnice, gradul de alcoolemie sau de intoxicare cu substanÅ£e având un efect stupefiant. De aceea legiuitorul a prevăzut obligaÅ£ia conducătorilor de vehicule de a se supune testelor biologice sau cu mijloace tehnice, anticipând ÅŸi eventuala rea-credinţă a unora dintre ei. Astfel, pentru o bună înfăptuire a justiÅ£iei, el a incriminat în mod expres evitarea acestor teste. Elementul material al infracÅ£iunii se poate realiza prin trei modalităţi alternative: refuzul, împotrivirea sau sustragerea. Refuzul presupune neacceptarea, respingerea propunerii de a efectua testul. AÅŸadar în modalitatea refuzului se află de faţă ÅŸi organul constatator care face propunerea. ÃŽmpotrivirea constă în opunerea de rezistenţă, fizică sau verbală, la insistenÅ£ele organului constatator de a efectua testul, insistenÅ£e care pot fi, însă, doar verbale. Sustragerea presupune folosirea unor mijloace mai subtile, insidioase, eschivări pe diferite motive mai mult sau mai puÅ£in întemeiate. Folosirea uneia sau mai multor modalităţi împreună nu va constitui concurs de infracÅ£iuni. ÃŽn schimb, infracÅ£iunea de evitare a testelor biologice sau cu mijloace tehnice poate veni în concurs cu oricare din celelalte două infracÅ£iuni arătate mai înainte. Consumarea infracÅ£iunii se produce imediat ce are loc refuzul, împotrivirea sau actul de sustragere, dar după existenÅ£a unei solicitări din partea organului competent de a efectua testările cerute de lege. Urmarea imediată ÅŸi legătura de cauzalitate suportă aceleaÅŸi discuÅ£ii ca ÅŸi până acum. Ar mai fi de spus că, în modalitatea împotrivirii urmarea imediată poate fi vătămarea fizică sau morală (calomnie sau insultă) a agentului constatator. Vătămarea fizică nu va putea întruni însă nici măcar conÅ£inutul infracÅ£iunii de loviri sau alte violenÅ£e (art. 180 C. pen.) deoarece art. 87 alin. 5 din C. rutier nu menÅ£ionează nimic în acest sens, aÅŸa cum o face, de exemplu, art. 239 C. pen., reglementând infracÅ£iunea de ultraj. Latura subiectivă se realizează cu intenÅ£ie. IntenÅ£ia constă în prevederea obligaÅ£iei de a efectua testul ÅŸi a caracterului ilicit al refuzului. Eroarea de drept nu va putea fi invocată sub nici o formă, având în vedere solicitarea de a efectua testul din partea organului de poliÅ£ie care prezintă credibilitate sub aspectul cunoaÅŸterii legii. Pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. AÅŸadar legea priveÅŸte fapta cu mai multă severitae, datorită intenÅ£iei conducătorului de a ascunde o conduită incriminată penal, chiar ÅŸi atunci când ea a fost descoperită. 2.2. Alte abateri în legătură cu accidentele rutiere, care privesc de asemenea factorul uman, fără a presupune însă consumul de alcool sau alte substanÅ£e cu efect narcotic. A. Părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, sau de examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obÅ£inerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaÅ£ie în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracÅ£iuni, fără încuviinÅ£area poliÅ£iei care efectuează cercetarea locului faptei (art. 89 alin. 1). Obiectul juridic special (principal) îl reprezintă relaÅ£iile sociale privind înfăptuirea justiÅ£iei, care este îngreunată într-un astfel de caz prin imposibilitatea cunoaÅŸterii unor date necesare la soluÅ£ionarea speÅ£ei, cum ar fi: identitatea autorului accidentului, atât pentru a-l putea trage la răspundere penală, cât ÅŸi pentru al trage la răspundere civilă (repararea prejudiciului); dacă a consumat sau nu băuturi alcoolice sau substanÅ£e cu efect narcotic, ÅŸi în ce cantitate, aspect ce trebuie cunoscut pentru a-i stabili gardul de vinovăţie; alte urme ale infracÅ£iunii etc. Obiectul juridic secundar îl reprezintă relaÅ£iile sociale care ocrotesc viaÅ£a, integritatea corporală ÅŸi sănătatea victimelor accidentului prin obligaÅ£ia autorului infracÅ£iunii de a le acorda primul ajutor (medical). Obiectul material. InfracÅ£iunea nu are obiect material. Atunci când victimele suportă o vătămare corporală, a sănătăţii sau decesul prin neacordarea primului ajutor (medical), corpul acestora devine obiect material. Subiect activ este conducătorul auto (subiect calificat deoarece, spre exemplu, ceilalÅ£i pasageri ai vehiculului pot părăsi locul accidentului, urmând să răspundă, eventul, numai pentru infracÅ£iunea de lăsare fără ajutor a victimelor – art. 315 ÅŸi 316 C. pen.), care poate fi orice persoană. MenÅ£iunile anterioare cu privire la instructor ÅŸi examinator rămân ÅŸi aici valabile. Subiect pasiv principal este statul, ale cărui reguli au fost încălcate. Reglementarea legală are, nu doar scopul protejării victimelor (prin acordarea primului ajutor, prin posibilitatea reparării prejudiciului), ci ÅŸi înfăptuirea justiÅ£iei, tragerea la răspundere penală a infractorului, al cărei unic titular este. Or, părăsirea locului accidentului îl împiedică să îşi exercite aceste atribuÅ£ii. Subiect pasiv secundar sunt victimele care suportă consecinÅ£ele săvârÅŸirii acestei infracÅ£iuni, prin neacordarea primului ajutor (medical). Latura obiectivă, sub aspectul elementului material, se realizează prin acÅ£iunea de a părăsi (a pleca de la, a se îndepărta de) locul accidentului fără încuviinÅ£area poliÅ£iei. Scopul obligaÅ£iei de a rămâne la locul accidentului este, pe de o parte, acela de a păstra urmele în baza cărora urmează să se stabilească răspunderea tuturor celor implicaÅ£i în accident. Prin îndepărtarea de la locul accidentului se pot distruge dovezi în mod involuntar, dar cel mai adesea voluntar. Un alt impediment este imposibilitatea de a mai stabili gradul de alcoolemie sau intoxicare cu substanÅ£e având efect narcotic. Pe de altă parte scopul obligaÅ£iei este acela de a acorda ajutor victimelor rezultate în urma accidentului. Autorul nu va putea fi însă pedepsit ÅŸi pentru infracÅ£iunea de lăsare fără ajutor (art. 315 ÅŸi 316 C. pen.), aflată în concurs cu infracÅ£iunea ordonanÅ£ei de faţă, deoarece lăsarea fără ajutor presupune ca autorul său să fi "găsit" persoana aflată în nevoie, or conducătorul auto care părăseÅŸte locul accidentului nu găseÅŸte victima, ci o produce. Prin urmare el va răspunde conform art. 89 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, pentru infracÅ£iunea de lăsare fără ajutor nefiind îndeplinit unul din elementele sale materiale. ObligaÅ£ia de a nu părăsi locul faptei există numai cu îndeplinirea anumitor criterii ale accidentului. ÃŽn acest sens accidentul trebuie să fie unul grav, care să fi produs uciderea ori vătămarea corporală sau a sănătăţii uneia sau mai multor persoane. De asemenea obligaÅ£ia subzistă ÅŸi când accidentul este consecinÅ£a comiterii unei alte infracÅ£iuni, indiferent de natura acesteia ori de faptul că este prevăzută într-o normă specială sau generală. Consumarea infracÅ£iunii are loc la momentul părăsirii locului accidentului, părăsire constatată de organul de poliÅ£ie sosit la locul faptei ÅŸi care nu-l găseÅŸte acolo pe autor. InfracÅ£iunea se produce ÅŸi atunci când, după acÅ£iunea de părăsire, de îndepărtare de locul accidentului autorul este urmărit (de martori, de poliÅ£ie etc.) ÅŸi readus în acel loc. ÃŽncercarea nereuÅŸită de a părăsi locul accidentului (de exemplu, autorul nu a reuÅŸit să se îndepărteze deoarece martorii au fost mai vigilenÅ£i ÅŸi i-au blocat calea) va constitui doar tentativă la această infracÅ£iune, dar nepedepsită de art. 89 al ordonanÅ£ei. Urmarea imediată constă în lezarea celor două categorii de relaÅ£ii sociale ocrotite prin această dispoziÅ£ie cu caracter penal ÅŸi provocarea de victime prin neacordarea de ajutor. InfracÅ£iunea nu cere raport de cauzalitate, nefiind o infracÅ£iune de rezultat. Uneori el poate exista, în situaÅ£ia în care victima suportă o consecinţă a neacordării primului ajutor. Latura subiectivă se realizează cu intenÅ£ie directă sau indirectă. Autorul trebuie să-ÅŸi reprezinte că părăseÅŸte locul accidentului, deÅŸi avea obligaÅ£ia legală să rămână, ÅŸi urmăreÅŸte această finalitate sau o acceptă. Pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. OrdonanÅ£a prevede ÅŸi patru cauze speciale care înlătură caracterul penal al faptei, astfel: a) încuviinÅ£area părăsirii locului de către poliÅ£ia care efectuează cercetarea locului accidentului. DeÅŸi această cauză nu este prevăzută în mod expres, ea se deduce din interpretarea per a contrario a dispoziÅ£iilor art. 89 alin. 1, care prevăd că fapta constituie infracÅ£iune dacă părăsirea locului accidentului se face "fără încuviinÅ£area poliÅ£iei"; b) transportarea victimelor rănite la cea mai apropiată unitate sanitară, cu îndeplinirea următoarelor condiÅ£ii: nu există alte mijloace de transport disponibile, la unitatea sanitară declară datele sale de identitate ÅŸi numărul de înmatriculare sau înregistrare a autoturismului, apoi se întoarce de îndată la locul accidentului (art. 89 alin. 3); c) fapta săvârÅŸită de conducătorul unui autovehicul cu regim de circulaÅ£ie prioritară (salvare, pompieri, poliÅ£ie etc.) dacă acesta anunţă de îndată poliÅ£ia ÅŸi după terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliÅ£ie pe a cărei rază de competenţă s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare (alin. 4); d) părăsirea locului accidentului, dacă victima părăseÅŸte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliÅ£ie (alin. 5). B. Fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a ÅŸterge urmele accidentului de circulaÅ£ie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la faÅ£a locului (art. 89 alin. 2). Obiectul juridic este reprezentat de relaÅ£iile sociale privind înfăptuirea justiÅ£iei, fapta interesând chiar distrugrerea probelor, baza oricărei cauze penale. Obiectul material îl constituie locul a cărui stare a fost modificată sau urmele accidentului, atunci când ele au consistenţă materială (de exemplu, spălarea pneurilor, spălarea urmelor de pe carosabil, îndepărtarea cadavrului victimei, care astfel devine obiect material etc.). Subiect activ poate fi "oricare persoană", aÅŸadar nu doar conducătorul auto care a provocat accidentul de circulaÅ£ie, de exemplu un martor ocular al accidentului. Deci subiectul activ nu mai este unul calificat. Subiect pasiv este statul. ÃŽn mod excepÅ£ional subiect pasiv poate fi victima care a suferit o vătămare corporală, atunci când autorul infracÅ£iunii modifică sau ÅŸterge urme cu privire la ea (de exemplu, schimbarea poziÅ£iei victimei, înlăturarea unor obiecte sau alte urme personale ale infractorului de pe corpul victimei etc.), cu condiÅ£ia ca aceste modificări ale urmelor să provoace victimei un prejudiciu fizic sau moral, altfel corpul victimei este doar obiect material. Pe de altă parte, ÅŸtergerea sau modificarea urmelor accidentului de pe corpul unei victime decedate nu o transformă pe aceasta în subiect pasiv, corpul acesteia devenind doar obiect material. Latura obiectivă. Elementul material al infracÅ£iunii se realizează prin acÅ£iunile de modificare a stării locului ÅŸi ÅŸtergere a urmelor accidentului. Modificarea nu presupune distrugerea, dispariÅ£ia, pierderea urmelor, ci doar o denaturare, falsificarea a realităţii ÅŸi a adevărului în interesul autorului infracÅ£iunii. Modalităţile pot fi foarte variate: schimbarea poziÅ£iei cadavrelor victimelor, a poziÅ£iei autovehiculelor implicate în accident, provocarea unor defecÅ£iuni voluntare ale acestora, automutilarea etc. Åžtergerea urmelor poate duce însă la pierderea lor definitivă, în funcÅ£ie de "măiestria" autorului. Astfel de activităţi pot fi: spălarea carosabilului de urme (de noroi, de sânge), ascunderea cadavrului victimei etc. Se observă, de asemenea, că va exista infracÅ£iune doar în cazul unui accident grav, care a produs uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane. Consumarea infracÅ£iunii se produce după ce starea locului a fost modificată, iar ea nu mai prezintă acelaÅŸi aspect avut înaintea acÅ£iunii de modificare, precum ÅŸi atunci când urme ale accidentului au dispărut în urma activităţii de ÅŸtergere. Latura subiectivă presupune intenÅ£e directă sau indirectă, constând în reprezentarea caracterului ilicit al faptei ÅŸi urmărirea sau acceptarea lui. De cele mai multe ori intenÅ£ia este directă datorită scopului de a distruge sau modifica probe incriminatoare. Pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani, existând ÅŸi o cauză care înlătură caracterul penal al faptei: încuviinÅ£area echipei de cercetare la faÅ£a locului de a modifica starea locului sau de a ÅŸterge urmele accidentului. C. Neîndeplinirea de către unitatea de asistenţă medicală autorizată care a efectuat examenul de specialitate a obligaÅ£iei de a comunica poliÅ£iei rutiere faptul că o persoană a fost declarată inaptă pentru a conduce un autovehicul sau tramvai, dacă s-a produs un accident de circulaÅ£ie care a avut ca rezultat uciderea sau vÄÆ