Referat Izvor De Drept

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Izvor De Drept si de asemenea puteti face Download Referat Izvor de drept

Citeste fragmente din Referat Izvor De Drept

Planul Noţiunea de izvor de drept Caracteristica izvoarelor formale ale dreptului Dreptul constituie un sistem de norme, care îmbracă o anumită haină juridică, ia o anumită formă, datorită căreia sunt aduse la cunoştinţă întregii societăţi. „Dreptul, - scria Hegel, - trece în existenţa faptică mai întâi prin formă, prin faptul că este pus ca lege...” Forma de exprimare a formelor juridice, modalitatea principală prin care dreptul devine cunoscut de cei al căror comportament îl prescrie poartă denumirea de izvor de drept. Noţiunea de izvor de drept este utilizată în mai multe sensuri, dintre care cele mai răspândite sunt: Izvor material şi izvor formal al dreptului Izvor direct şi izvor indirect Izvor scris şi izvor nescris al dreptului Izvor intern şi izvor extern al dreptului Izvoarele materiale ale dreptului mai sunt denumite şi izvoare reale. Lee sunt concepute ca un sistem de factori sociali, politici, ideologici, precum cadrul natural, social-uman, etc., care determină acţiunea legiuitorului sau dă naştere unor reguli izvorâte din necesitatea practică de reglementare prin norme juridice a unor relaţii sociale. Izvorul formal al dreptului se interpretează ca formă de adoptare sau sancţionare a normelor juridice, modul de exprimarea normelor, adică sursa în care normele juridice sunt reflectate. Izvorul formal caracterizează mijloacele speciale pe care statul le aplică pentru ca voinţa guvernanţilor să capete un veşmânt juridic. De obicei, acest rol revine actelor normative. Izvorul indirect sunt considerate acele izvoare, care pentru a fi considerate juridice, trebuie să fie validate, sancţionată de autoritatea publică competentă. În calitate de izvor indirect pot servi, de exemplu, obiceiurile sau normele elaborate de organizaţiile ne statale. Aceste norme devin juridice numai din momentul în care au fost confirmate în modul respectiv de autoritatea publică. Izvoarele scrise sunt considerate izvoarele, care necesită o formulare strictă, determinată de principiile legiferării. De exemplu actul normativ se prezintă totdeauna sub formă scrisă, pe când obiceiul poate fi transmis şi pe cale orală. Nu sunt unanime părerile ce ţin de izvorul intern şi izvorul extern al dreptului. Unii autori consideră că izvorul intern îl formează însăşi voinţa general-obligatorie ridicată la rangul de lege. Alţii susţin că izvorul intern al dreptului îl constituie normele juridice. În ceea ce priveşte izvorul extern al dreptului, el caracterizează mijloacele prin care voinţa, devenită statală, obţine o haină juridică adecvată. În sfârşit, noţiunea de izvor al dreptului este utilizată şi în alte sensuri. Aşa de exemplu, se consideră că politica constituie izvorul politic al dreptului, în sens că autoritatea publică este cea care pândeşte viitoarele norme juridice. La fel şi conştiinţa juridică este considerată ideologie a dreptului. În evoluţia sa dreptul a cunoscut următoarele forme de exprimare (izvoare formale): obiceiul juridic (cutuma) practica judiciară şi precedentul judiciar doctrina contractul normativ actul normativ obiceiul juridic (cutuma) În succesiunea istorică izvoarele de drept, obiceiul juridic ocupă, fără îndoială, primul loc. Obiceiul este cea mai originală formă a manifestării a voinţei sociale. Chiar în formele cele mai rudimentare, primitive de conveţuire umană găsim unele reguli, care nu sunt impuse, în mod expres, dar de fapt sunt respectate aproape din instinct. Aceste reguli apar prin respectarea constantă a unor acte, repetări cărora li se impune o obligativitate. Elementul lor material, central îl constituie repetarea constantă. O repetare constantă, nu este suficientă ca fapta sa se transforme în obicei juridic. Mecanismul trecerii unui obiect din sistemul general al normelor sociale în sistemul izvoarelor dreptului este marcat de două momente importante: fie că statul sancţionează (recunoaşte ) un obicei şi-l încorporează într-o normă oficială; fie că obiceiul este invocat de părţi ca normă de conduită în faţa unei instanţe de judecată şi aceasta îl validează de regulă juridică. În epoca medievală numărul cutumelor a sporit şi mai mult încât s-a pus problema sistematizării lor. Sunt cunoscute asemenea culegeri de cutume cum ar fi „Oglinda saxonă” din 1230; „Oglinda svabă” 1273-1282; „Aşezămintele lui Ludovic cel sfânt” 1270. Obiectul, deşi extrem de rar, mai continue şi în zilele noastre, mai ales în statele ce ţin civilizaţia juridică romano-germanică. Practica juridică şi precedentul judiciar (jurisprudenţă) " z ¸ F ea unei decizii. Judecătorul care aplica normele juridice constată în ce măsură problema apărută se încadrează în sistemul normelor juridice existente. În acelaşi timp, activitatea jurisdicţională poate sugera şi noi idei, impuse de dezvoltarea raporturilor sociale. Precedentele judiciare sunt considerate sunt considerate izvoare drept şi în statele ca Elveţia, unde există părerea că unele hotărâri ale Tribunalului federal constituie adevărate izvoare de drept. În ţara noastră, practica juridică nu este considerată ca izvor de drept. Considerării practice judiciare ca izvor de drept se opune, de asemenea principiului separării puterilor în stat. Doctrina (ştiinţă judiciară) Doctrina cuprinde analizele, investigaţiile, interpretările pe care oamenii de specialitate le dau fenomenului juridic. Ştiinţa juridică are o importanţă majoră: ea contribuie la înţelegerea fenomenului juridic, în cunoaşterea relaţiilor sociale supuse reglementării juridice în interpretarea şi aplicarea corectă a legii, în dezvoltarea şi perfecţionarea dreptului. Ştiinţa juridică a fost cunoscută în epoca antică şi cea medievală, dar totuşi treptat rolul doctrinei scade, ne mai fiind considerată ca izvor de drept. Contractul normativ Contractul (de la latinescul „contractus” – a strânge) este un acord încheiat între două sau mai multe persoane fizice ori juridice, din care decurg anumite drepturi şi obligaţii. Ca act juridic, contractul constituie acordul între două sau mai multe persoane în scopul producerii efectelor juridice. Contractul rezultă din normele juridice şi se face în strictă conformitate cu ele. Mai sunt, însă, şi contracte care conţin, stabilesc anumite reguli de conduită. În asemenea cazuri se spune că contractul este normativ. Spre deosebire de celelalte contracte, contractele normative pot opera în domenii cum ar fi: în dreptul constituţional, în materia organizării şi funcţionării structurii federative a statelor în dreptul muncii şi securităţii sociale, unde este cunoscut ca contract normativ deoarece stabileşte reguli de conduită generală şi obligatorie în dreptul internaţional public, unde poate fi întâlnit sub forma tratatelor şi acordurilor internaţionale. Conform prevederilor Constituţiei RM, pactele şi tratatele referitoare la drepturile omului, constituie un izvor de drept (art 4). Actul normativ Actul normativ – juridic poate fi definit ca izvor de drept creat de organele autorităţii publice (Parlamentul, Guvern, Preşedinte, organele autorităţii publice locale), izvor care conţine reguli generale şi obligatorii, a căror aplicare la nevoie este asigurată prin forţa coercitivă a statului. Astfel de acte sunt acte ale activităţii de elaborare a dreptului de către stat, care includ prescripţii juridice obligatorii despre conduita oamenilor şi organizaţiilor – normele juridice. Actele normativ –juridice îşi extind acţiunea nu asupra unui raport concret, nu asupra unui cerc individual, ci asupra unui sau altui tip de raporturi sociale, şi asupra tipurilor de acţiuni ale oamenilor. Spre deosebire de actele juridice (act – de execuţie şi aplicare a normelor de drept), actele normativ-juridice sunt adresate oricărui subiect. Printre actele normative locul central îi revine legii, care sunt situate în ierarhia lor după criteriul forţei lor juridice. Parlamentul RM emite trei categorii de legi: Legi constituţionale – care introduc texte noi în Constituţie, sau modifică pe cele existente Legile organice - reprezintă o prelungire a materiilor constituţionale Legile ordinale - interior în orice domeniu al relaţiilor sociale, cu excepţia celor rezervate celor constituţionale şi organice La categoria actelor normative subordonate legii sunt atribuite: Hotărârilor parlamentului – care de regulă sunt acte de aplicare a normelor juridice şi prin urmare nu conţine norme juridice şi nu au caracter normativ Decretele prezidenţiale – potrivit prevederilor act 94 al Constituţiei, Preşedintele Republicii Moldova emite decrete, obligatorii pentru executarea pe întreg teritoriul statului. Categoria actelor normative nu includ toate decretele prezidenţiale, ci numai decretele care conţin normele juridice Hotărârile Guvernului – (art-102) al Constituţiei Republicii Moldova. „Guvernul adoptă hotărâri şi dispoziţii”. Dispoziţiile întotdeauna sunt acte aplicative. Hotărârile Guvernului poate avea atât caracter normativ, cât şi aplicativ. Este important de subliniat că hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Studierea izvoarelor dreptului ne permite sa ajungem la concluzia că exista multiple şi variate forme pe care dreptul le îmbracă, există care conţin normele juridice utatea pe întreg terio diversitate de izvoare ale dreptului. PAGE PAGE - 7 - 쥁@