Referat Estetica Unui Magazin

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Estetica Unui Magazin si de asemenea puteti face Download Referat estetica unui magazin

Citeste fragmente din Referat Estetica Unui Magazin

ESTETICA ŞI EXPRIMAREA UNUI MAGAZIN I. INTRODUCERE Punctul de vânzare se poate defini ca fiind locul de vânzare permanent în care pătrunde clientul şi unde el îşi efectuează cumpărăturile. Acesta poate fi un centru de decizie autonom (comerciant independent), sau numai una din entităţile spaţiale aflate în posesia unei firme comerciale, care poate să exploateze diferite forme de organizare a activităţii de comerţ: magazin, magazin-depozit, depozit. Magazinul este un sistem constructiv, proiectat a etala, a depozita şi a vinde mărfuri consumatorilor finali, respectiv clientelei sale. O asemenea definiţie sugerează necesitatea existenţei unui plan general al magazinului, în care elementele sale definitorii să ofere în mod distinctiv de organizare şi funcţionare. Un magazin trebuie să prezinte o imagine proprie care să-l individualizeze faţă de concurenţii săi. Imaginea magazinului poate fi definită ca percepţia consumatorilor asupra magazinului şi atributelor sale, puse în valoare de un pachet de caracteristici: amplasarea magazinului, mărimea şi structura asortimentului de mărfuri, ambianţa şi organizarea interioară, mijloace promoţionale, amenajarea de ansamblu. Aceste caracteristici sunt percepute sinergetic de către clienţi, ca fiind acele elemente care definesc personalitatea magazinului. Întrebaţi cum apreciază personalitatea magazinului, consumatorii vor răspunde folosind termeni ca: cinstit, corect, demn de încredere, captivant, foarte interesant, etc. tot astfel descriind şi facilităţile fizice oferite: curăţenie, uşor de găsit, loc de parcare, etc. O listă de atribute nu pot fi exhaustivă. Fiecare magazin, în funcţie de politica sa comercială, de particularităţile zonei de atracţie, poate avea şi alte atribute. Se apreciază că reuşita comercială a unui magazin depinde de: amplasamentul său; alegerea sortimentului de mărfuri şi servicii oferite spre vânzare; ambianţa şi organizare (amenajarea) interioară. II. AMPLASAREA MAGAZINULUI Problema implantării unui magazin nu se pune pentru un comerciant deja instalat într-un loc care poate fi excelent sau mediocru. Ea se pune comerciantului care vrea să creeze o nouă afacere fie prin cumpărarea unui spaţiu existent, fie prin construcţia altuia. Fundamentarea deciziilor privind proiectarea noilor magazine, precum şi remodelarea celor existente pentru a fi rentabilizate se sprijină pe cunoaşterea riguroasă a factorilor care condiţionează volumul şi structura cererii de mărfuri, a populaţiei din perimetrul ariei de atracţie a magazinului respectiv. Delimitarea ariei de atracţie este punctul de plecare pentru determinarea dimensiunilor unui viitor magazin, cât şi pentru reproiectarea tehnologiei comerciale a unui magazin supus modernizării. În acest top, pe baza unui studiu, se urmăreşte analiza valorii amplasamentului magazinului respectiv. Un asemenea studiu trebuie să răspundă la întrebări de genul: Se află magazinul pe un amplasament cu largi căi de acces? Exemplu: procentul persoanelor ce trec prin faţa magazinului; posibilităţile de parcare în faţa magazinului. Care sunt caracteristicile geografice ale zonei de amplasare? Exemplu: zonă centrală, ultra-centrală sau la periferie; zonă industrială sau defavorizată; zonă rezidenţială sau turistică. Cartierul are o atracţie mai deosebită? Exemplu: magazinul se află în proxemitatea unei pieţe publice, unei gări, unui oficiu. Zona este Punctul de vânzare a magazinului, de barierele naturale; a doua etapă: culegerea informaţiilor necesare evaluării potenţialului de vânzări (de la băncile de date oficiale sau prin intermediul societăţilor specializate) a treia etapă: analiza punctelor de vânzare din proxemitate (suprafaţa, cifra de afaceri). Metoda analogiei. Este o metodă empirică, dezvoltată de către Applebamm şi constă în delimitarea zonei comerciale şi apoi la estimarea penetraţiei concurenţilor pe piaţă. Vânzările potenţiale se evaluează prin analogie. Se calculează „puterea atracţiei” sau „cota de absorbire”, a fiecărui magazin, din fiecare zonă definită. În acest sens se disting următoarele zone: o zonă primară: delimitată în jurul centrului de greutate al ariei de atracţie, de unde magazinul îţi asigură cea mai mare parte a cifrei sale de afaceri (pentru un supermagazin procentul este de aproximativ 60-70%); o zonă secundară: care asigură 15-25% din vânzările supermagazinului; o zonă terţiară: care reprezintă diferenţa până la 100%. III. ASORTIMENTUL DE MĂRFURI Stabilirea asortimentului de mărfuri şi servicii pune două mari tipuri de probleme: pe de o parte, este vorba de problemele politicii comerciale, care pot fi rezolvate doar prin raportarea la piaţă, oferta punctului de vânzare este rezultatul unui proces complex de căutări pentru găsirea echilibrului dinamic, permanent între cerinţele clientelei şi limitele impuse de factori endogeni, pe de altă parte, există o serie de probleme legate de rentabilitatea suprafeţei care nu pot fi rezolvate decât prin cunoaşterea structuri detaliate a ofertei. Strategia sortimentului urmăreşte stabilirea marilor linii ale politicii comerciale, putându-se accepta: o politică de imitare, care constă în a cuceri aceleaşi pieţe şi aceleaşi segmente ţintă ca ale concurenţilor, în a utiliza aceleaşi tehnici de vânzare şi a promova aceleaşi servicii; o politică de diferenţiere care caută să consolideze o imagine specifică acţionându-se asupra modului de organizare interioară a preţurilor şi politicilor promoţionale. Asortimentul de mărfuri – în forma sa concretă, de bunuri materiale puse la dispoziţia clientelei unui punct de vânzare – ocupă un loc dominant în politica comercială a unui firme. El îl defineşte prin natura produselor din care este constituit, segmentul de utilizatori căruia i se adresează şi măsura activităţii economice a punctului de vânzare. În faţa diversităţii nevoilor clientelei, comerciantul stabileşte un asortiment printr-o reunire de produse particulare. Vocabularul curent folosit pentru descrierea subdiviziunilor unui asortiment cuprinde: Produsul, care reprezintă un bun căutat şi obţinut de către consumator în vederea satisfacerii unei nevoi. Produsul este vândut sub un nume care îi individualizează starea şi/sau uneori calitatea, de exemplu: bluză, cravată, televizor. Categoria de produs, care desemnează un ansamblu de produse susceptibile să răspundă unei finalităţi globale identice, respectiv acelaşi nevoi, de exemplu: cămăşi pentru bărbaţi, scaune de bucătărie. Modelul, care corespunde individualizării unui produs în funcţie de materia primă, de design-ul folosit, de exemplu: rochii clasice, sau scaunele de bucătărie fabricate din lemn. Referinţa, care este veriga de analiză cea mai mică pentru că ea identifică marca, talia şi culoarea unui anumit model dintr-un produs. Piesa sau articolul, care răspunde unităţii de vânzare dintr-o referinţă particulară dată. ž F Următoarele bunuri de consum pot constitui asortimentul unui punct de vânzare: Bunuri comparative. Sunt bunuri care, în raport cu consumatorul, se caracterizează prin: eforturi de alegere şi de informare, un risc legat de decizia de cumpărare, o frecvenţă de cumpărare slabă şi o durată de consum medie. În acest caz, comerciantul, adoptă o strategie ofensivă sau de atracţie, cu asigurarea asortimentului prin service-ul pentru care se angajează practicând cote de adaos comercial convenabile. Bunuri specifice. Sunt bunuri pentru care consumatorul are o scală de preferinţe deja formată şi trebuie să facă un efort de alegere pentru a dobândi produsele înscrise în această scală de preferinţe. Comerciantul propune un asortiment profund şi practică marje ridicate (o strategie ofensivă de atracţie). Bunuri de comoditate. Sunt bunuri care se caracterizează prin frecvenţa ridicată de cumpărare, fără un efort deosebit în alegere din partea consumatorului; preocuparea consumatorului pentru comparaţia „calitate/preţ” este nesemnificativă, ceea ce determină un tip de alegere limitat şi slabă cota de service. În cazul acestor bunuri, comerciantul poate să apeleze fie pentru o strategie defensivă, fie pentru o strategie de depanare. În contextul amenajării unui punct de vânzare este utilă şi următoarea clasificare a asortimentului de mărfuri: colecţia de bază, formată din aşa-zisul sortiment standard (obligatoriu şi permanent); colecţia selectivă, constituită din mărfuri de impuls, de „modă” şi „speciale”; colecţia sezonieră cuprinzând, alături de unele produse de bază, unele mărfuri cu destinaţie specială ce se vor comercializa, în timpul campaniilor promoţionale, în puncte de vânzare în acest scop. IV. AMBIANŢA Este o componentă majoră a imaginii magazinului şi poate fi definită ca efectul senzorial creat de design-ul său. Design-ul magazinului se referă la stilul acestuia pus în valoare de către caracteristicile fizice ale clădirii în care funcţionează. Atributele magazinului care contribuie conjugat la crearea stilului său particular sunt: pentru design-ul exterior – faţada, firma, vitrina, accesul în magazin; iar pentru design-ul interior – pereţii interiori, pardoseala, plafonul, iluminarea. Se cunosc trei configuraţii de bază ale faţadei: faţada în linie dreaptă, realizată paralel cu axul străzii; faţada în unghi care creează un plus de atractivitate şi interes; faţada arcadă, având la baza configuraţia faţadei în linie dreaptă, dar cu câteva nişe pentru intrări şi vitrine, creând astfel o atmosferă atractivă şi relaxantă. Firma sau emblema, este mijlocul de comunicare eficientă a magazinului cu mediul său extern. Ea ajută oamenii să găsească magazinul, să cunoască ce vinde acesta. Stabilind numele şi tipul afacerii comerciale, firma trebuie să corespundă cu imaginea pe care comerciantul respectiv doreşte să o comunice clienţilor săi. Vitrina, este importantă pentru a convinge clientul să intre în magazin prima oară. Accesul în magazin, trebuie proiectat astfel încât să îi încurajeze clienţi să intre în interiorul său. Pereţii interiori, sunt folosiţi pentru a segmenta spaţiul magazinului departajând zonele de vânzare de cele care sprijină vânzarea. Pardoseala, este parte integrantă a design-ului interior al unui magazin şi îndeplineşte o mare funcţionalitate în asigurarea condiţiilor de întreţinere a curăţeniei şi de protecţie a mărfurilor expuse şi a echipamentului comercial existent. Ea trebuie să fie rezistentă la traficul intens, uşor de curăţat, uscată şi fără obstacole pentru clienţi şi personal. Plafonul, contribuie, de asemenea, la atmosfera unei încăperi. La iluminarea unui magazin se utilizează: lumina incandescentă – folosită în general, deoarece asigură un întreg spectru de culori, şi lumina fluorescentă sau lumina de vapori metalici care dau o irizare albastră care conferă culorilor o nuanţă nenaturală. V. AMENAJAREA Amenajarea de ansamblu, a magazinului depinde de numeroşi factori: volumul şi structura asortimentului de mărfuri; formele de vânzare, în interdependenţă cu tipul şi dimensiunile mobilierului utilizat; frecvenţa cererii de mărfuri a populaţiei; obiceiurile de cumpărare; zona de amplasare a magazinului şi particularităţile sale constructive. Tipuri clasice de amenajări interioare şi principiile ce stau la baza lor: gruparea mărfurilor în funcţie de destinaţia utilizării lor. Exemplu: articole de uz gospodăresc, confecţii, textile, etc. gruparea mărfurilor în raport cu categoriile de populaţie cărora li se adresează. Exemplu: bărbaţi, femei, copii, nou-născuţi. gruparea mărfurilor în raport cu natura cererii în care se subdivid, la rândul lor pe grupe de mărfuri, subgrupe de mărfuri, articole, sortimente. Cunoaştem patru principale tipuri de amenajare de ansamblu a unui magazin: Dispunerea tip grilă, în care grupele de produse sunt expuse liniar, pe tipuri de culuare paralele, întrerupte de culuare aşezate perpendiculare pe primele. De regulă, supermagazinele folosesc dispunerea tip grilă. Acest tip de amenajare asigură o exploatare eficientă a magazinului deşi din punct de vedere al clientului poate deveni stânjenitoare, părţile perimetrale ale suprafeţei de vânzare fiind mult mai aglomerate. Dispunerea flux liber, unde asortimentul de mărfuri este grupat pe familii şi subfamilii de produse, pentru a facilita mişcarea liberă, nestructurală a clienţilor. În această dispunere se utilizează spaţiul mai puţin eficient decât dispunerea grilă. Dispunerea tip boutique, în care gruparea asortimentului de mărfuri se realizează astfel încât fiecare familie de produse constituie un raion bine individualizat, cu propriul stil şi o ambianţă specifică. Adesea, fiecare shop prezintă mărfuri de marcă de la un singur producător. Acest sistem de amenajare reclamă costuri de construcţie şi de securitate mai ridicată. Dispunerea tip buclă, raioanele posedă o faţadă pe această piaţă circulară. Acest tip de amenajare incită clienţii să circule liber în magazine şi să efectueze cumpărăturile pentru produse de „impuls” în mai multe raioane. Organizarea interioară a unui magazin reprezintă, modul său de prezentare, exprimarea sa în cadrul dialogului cu clientela. De aceea, atât în proiectarea noilor magazine, cât şi în remodelarea celor existente, se urmăreşte, crearea unei ambianţe care să promoveze în cel mai înalt grad vânzările şi realizarea unei legături optime între componentele sistemului format în ansamblul suprafeţei de vânzare. BIBLIOGRAFIE: 1 „Meseria de comerciant” Colecţia „Biblioteca comerţului românesc”, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1995. 2 „Tehnologia comercială” de Ana-Lucia Ristea, C. Tudose, V. Ioan-Franc, Ed. Expert, Bucureşti, 1999 3 „A fi sau a nu fi comerciant” de Ana-Lucia Ristea, C. Tudose, V. Ioan-Franc 쥁`