Referat Lumina Si Culoare

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Lumina Si Culoare si de asemenea puteti face Download Referat Lumina si culoare

Citeste fragmente din Referat Lumina Si Culoare

Lumina a reprezentat din cele mai vechi timpuri o temelie a societăţii umane, oamenii încercând de fiecare dată să se bucure cât mai mult de ea, iar mai târziu chiar să o imite. “Să se facă lumină” spunea un vechi citat biblic definind im- portanţa vitală a luminii. Din această cauză lumina a fost me- reu asociată cu divinitatea, în antichitate, unele popoare ru- gându-se chiar la fiecare apus de soare ca astrul suprem să răsară din nou în zori. Astăzi în pragul celui de al treilea mileniu, omul a reuşit să desluşească o mare parte din misterele optice, datorită unor savanţi ‘luminoşi’ precum americanul Thomas Edison şi fizicianul francez Armand Hippolyte Louis Fizeau care în 1970 a măsurat velocitatea exactă a luminii albe prin vid (299.792.458 ms). De asemenea el a determinat că prin aer această viteză este cu 3% mai înceată, prin apă cu 25% mai lentă, iar prin sticlă cu 33% mai puţin rapidă. Astfel, lumina este o formă a radiaţiei electromagnetice similară cu radiaţia calorică , undele radio şi razele X care consistă dintr-o serie de oscilaţii foarte rapide a unui câmp electromagnetic într-o gamă variată de frecvenţe ce pot fi depistate de ochiul uman. " H ‚ Š º " r nu percepe lumina ultravioletă spre deosebire de insecte. Toate senzaţiile coloristice sunt deci produse de vibraţia luminii pe diferite frecvenţe, între cca. 4 x 1014 (vibraţiis) pentru vederea culorii roşu şi până la 7,5 x 1014 (vibraţiis) pentru violet. Între aceste două limite este cuprins spectrul ochiului uman depistat prima oară de Isaac Newton : ROGVAIV ( ; ; ; ; ; ; ). În concluzie oriunde există lumină vor apărea sigur şi culorile. Aflâdu-ne într-un secol al iluminării artificiale profund dezvoltate , îmi revin în minte ulti- mele cuvinte ale lui Goethe rostite pe patul de moarte la 22 martie 1832 : << Licht, mehr Licht ! >> (germ. “ Lumină, mai multă lumină ! “) Lentile concave Lentile convexe 쥁@