Referat Practici Manipulative -comunicare

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Practici Manipulative -comunicare si de asemenea puteti face Download Referat Practici manipulative -comunicare

Citeste fragmente din Referat Practici Manipulative -comunicare

Practici manipulative - definiţie şi caracterizare ZVONUL Zvonul (53) este definit ca o afirmaţie prezentată drept adevărată fără a exista posibilitatea să I se verifice corectitudinea. Pentru Allport şI Postman, primii care au studiat acest fenomen, zvonurile reprezintă un enunţ legat de evenimentele la zi, destinat a fi crezut, colportat din om în om, de obicei din gură în gură, în lipsa unor date concrete care să ateste exactitatea lui. Peterson şI Gist definesc zvomnul ca o relatare sau explicaţie neverificată care circulă din om în om şI este legată de un obiect, un eveniment sau o problemă de interes public. T. Shibutani dă o definiţie mai bună a zvonului, ca find produsul importanţei şI ambiguităţii : dacă importanţa este 0, în nici un caz nu se poate vorbi despre un zvon; la fel despre ambiguitate: declaraţiile oficiale eleimină zvonurile, pe când lipsa lor nu face decât să potenţeze apariţia şI circulaţia lor. Zvonuile sunt puse în circulaţie pentru că au o dublă funcţie: de a explica şI de a atenua anumite tensiuni emoţionale. De exemplu, calomnierea unei persoane are ca efect atenuarea urii care i se poartă. Circulaţia zvonurilor este dependentă ce contextele sociale (credibilitatea instituţiilor sociale, sistemul de organizare şI circulaţie a informaţiei formale, tipurile raporturilor de putere), de trăsăturile de personalitate ale indivizilor si de nevoile psihosociologice ale indivizilor şi grupurilor. Lucrările lui Allport şI Postman au pus în evidenţă trei legi de transmitere a zvonurilor: -legea sărăciei şI a nivelării (pe măsură ce zvonul circulă, el tinde să devină mai scurt, mai uşor de înţeles şI de relatat) -legea accentuării (întărirea anumitor detalii - de obicei cele mai spectaculoase - care dobândesc astfel un loc central în semnificaţia zvonurilor) -legea asimilării (conservarea şI reorganizarea conţinutului în jurul unei teme centrale). Asimilarea se poate face la tema centrală prin condensare, anticipare şI stereotipuri verbale. Zvonurile tind să se ajusteze intereselor individuale, apartenenţei sociale sau rasiale, prejudecăţilor personale ale celui care le transmite. Cercetările lui Allport şI Postman au arătat că indivizii care propagă zvonurile se confruntă cu dificultatea de a sesiza şI de a reţine în obiectivitatea lor elementele lumii exterioare. Pentru a putea să le utilizeze, ei trebuie să le restructureze şI să le ajusteze modelului lor de înţelegere şI intereselor lor proprii. Cercetările lui Kapferer au arătat că circulaţia zvonurilor se bazează pe trei condiţii esenţiale: credibilitatea, aparenţa de adevăr şI dezirabilitatea conţinutului informaţiei. Circulaţia lor apare ca un sistem de canalizare a fricii şI incertitudinii în faţa unor situaţii ambigue. De asemenea, circulaţia lor este corelată cu forma, cantitatea, calitatea şI credibilitatea informaţiei oficiale sau formale. Cu cât aceasta din urmă este mai săracă, incompletă sau mai puţin credibilă, cu atât se intensifică propagarea zvonurilor. Din acest motiv, în societăţile totalitare care monopolizează informaţia formală, zvonurile au o mare răspândire. Uneori ele sunt lansate de mijloace de propagandă ale statului totalitar pentru a promova anumite atitudini şI comportamente mai greu de obţinut prin utilizarea mijloacelor formale. Circulaţia lor se restrânge atunci când există posibilitatea verificării rapide a adevărului unei informaţii. Analiştii clasifică zvonurile în trei categorii: -cele care iau dorinţele drept realitate (optimiste) -cele care exprimă o teamă şI o anxietate -cele care provoacă disensiuni ( atacă persoane din cadrul aceluiaşi grup) Temele recurente ale zvonurilor sunt: otrava ascunsă, complotul împotriva puterii, crizele artificiale, teama de străini, răpirea copiilor, bolile conducătorilor, problemele sentimentale ale acestora, compromiterea financiară sau escrocheriile lor. Lansarea zvonurilor nu se face la întâmplare, ci ţinându-se seama de aşteptările grupurilor umane faţă de situaţia problmatică pe care o traversează. Plecând de la aceste date ale situaţiei, se lansează un mesaj cât mai apropiat de ceea ce ar dori să afle populaţia la acel moment, indiferent cât de departe de adevăr este conţinutul enunţului respectiv. În acest context, posibilitatea de diseminare a zvonului este cea mai mare. Ca principale tipuri de falsificări sau distorsiuni de mesaje care stau la baza zvonurilor amintim: dramatizarea, amplificarea proporţiilor, a semnificaţiilor, a detaliilor, întreţinerea celor transmise , redefinirea prejudecăţilor şI a mentalităţilor proprii segmentelor respective de opinie pentru a crea un puternic fond emoţional în scopul ecranării până la dispariţie a spiritului critic. Zvonul reuşeşte să cucerească o arie considerabilă de întindere în spaţiul social îndeosebi în situaţii de criză, pe care le şI amplifică. O sursă de profesionişti poate chiar provoca o criză socială plecând de la zvonuri bine direcţionate şI lansate la momente de maxim impact asupra opiniei publice. În acest sens, Merton releva faptul că zvonurile pot genera predicţia creatoare de evenimente , atunci când sunt folosite ca instrumente ale propagandei sau contrapropagandei. INTOXICAREA Intoxicarea (55) este definită de dicţionarul Robert mai ales cu sensul de otrăvire , dar ţine şI de domeniul neologismelor: acţiune insidioasă asupra spiritelor, tinzând să acrediteze anumite opinii, să demoralizeze, să deruteze . Ca neologism semantic, intoxicare este de origine militară. După Brouillard, el este un sinonim al vicleşugului de război, al subterfugiului diplomatic, al mistificării, diversiunii, trădării, minciunii şI al altor trucuri. El se aplică tuturor acestora, numai că este rezervat doar unor planuri militare superioare: -al tacticii gebnerale, adică al folosirii combinate a armelor de către militarii de pe teren, în luptă -al strategiei, al desfăşurării generale a războiului -al politicii interne şI în special externe Putem spune că intoxicarea vizează adversarul. Ea constă în ai furniza acestuia informaţii eronate, care îl vor face să ia decizii avantajoase pentru el şi favorabile pentru tine. Intoxicarea nu este rezervată însă doar domeniului militar: un partid politic, o bancă, un fabricant poate profita de pe urma intoxicării concurenţilor. Spre deosebire de dezinformare însă, scopul ei este acela de a determina să greşească una sau mai multe persoane, şI nu o colectivitate. DEZINFORMAREA Dezinformarea (53) reprezintă orice intervenţie asupra elementelor de bază ale unui proces comunicaţional care modifică deliberat mesajele vehiculate, cu scopul de a determina la receptori (numiţi ţinte în teoria dezinformării) anumite atitudini, reacţii, acţiuni dorite de un anumit agent social. Acesta din urmă nu trebuie să fie neapărat dezinformatorul, el poate fi o instituţie, o organizaţie etc. Ca realitate nemijlocită, dezinformarea are două dimensiuni: una neintenţională, şI alta intenţională, vizând un anumit segment de opinie. A. Sub aspect intenţional, dezinformarea poate fi analizată (54) în funcţie de formele simbolice prin care sunt codificate informaţiile din mesaj. 1. După cum se ştie, codurile pot fi exprimate prin limbajul natural, limbajul non-verbal (gesturi, mimică), simboluri concrete (culori, panouri, lumini) şI simboluri abstracte specifice limbajului artificial (eleborat ştiinţific), precum: formule matematice, expresii logice etc. Dacă în comunicarea socială frecvenţa cea mai mare o înregistrează codurile verbale, mixarea acestora cu oricare din celelalte coduri conduce la realizarea unui nivel metacomunicativ , care poate să decontextualizeze mesajul în sensul dorit de sursa de emisie. 2. O altă modalitate intenţională prin care se acţionează în sensul dezinformării o constituie codificarea polisemantică a mesajului. Multitudinea de semnificaţii imanente enunţului generând o diversitate corespunzătoare de opinii se răsfrânge într-o diversitate de atitudini care merg de la adeziune totală la refractarism. Acesta este primul pas pentru tensionarea relaţiilor interpersonale. În continuare, menţinerea unei entropii semantice în mesaje garantează entropia organizaţională pe termen scurt şI mediu, pentru ca pe termen lung să se ajungă la prăbuşirea reţelei comunicaţionale care asigură eficienţa funcţională a structurii organizatorice respective la nivel formal; la nivel informal, efectul cel mai sigur îl constituie dezagregarea mentalului colectiv, care asigură identitate unei comunităţi. 3. Dezinformare strategică - este eficientă atunci când prezintă drept valori sociale fundamentale fie valori care îi sunt favorabile sursei, fie valori marginale în raport cu interesele publicului căruia I se adresează. În acest mod, comunitatea este deturnată de la preocupările ei majore, valorile sociale fundamentale sunt neglijate, iar gradul de competitivitate al respectivei comunităţi scade. Teoria dezinformării include în această categorie orice modificare deliberată a mesajelor în scopul cultivării unui anume tip de reacţii, atitudini şI acţiuni ale receptorilor, denumiţi în mod generic, ţinte. Acest tip de acţiuni sunt produse, în mod obişnuit, de organizaţii specializate, militare sau paramilitare. Elemente ale acţiunii de dezinformare a. comanditarii - cei care concep şI proiectează conţinutul acţiunii, ţintele reale şi cele potenţiale ale activităţii. Ei pot fi: factori de decizie (guverne, state majore militare sau socio-profesionale) şI grupuri de presiune. În timp ce prima categorie se foloseşte de servicii specializate, grupurile de presiune se servesc şI de echipe ad-hoc de amatori care au mare eficienţă în crearea şI menţinerea confuziilor. b. specialiştii sunt cei care planifică secvenţele tactice ale acţiunii şI care coordonează toate modalităţile de ţinere sub control a efectelor concrete ale mesajelor emise. Ei simulează toate categoriile de efecte pentru a reuşi să aibă sub control atât efectele proprii, cât şI exigenţele reproiectării unor elemente de detaliu sub impactul acţiunilor de contracarare întreprinse de ţintă. & & & & & e persoane care joacă rolul de cercetaşi. Aceştia, aleşi din rândul unor indivizi cu totul insignifianţi, au rolul de a testa grradul de deschidere spre colaborare a unei personalităţi cu acces la date de importanţă considerabilă pentru comanditari şI planificatori. d. agenţii de influenţă - se recrutează din rândul acelora care se bucură de prestigiu în grupul lor profesional şi care urmează a fi dezinformat prin mesaje primite de la planificatori via controlori. Practica de profil a demonstrat că agenţii de influenţă pot fi: -liderii de opinie din mediile intelectuale, care, din dorinţa lor de a se lansa în acţiune practică, acceptă să lanseze în spaţiul social mesaje care par şocante pentru publicul autohton -un personaj apropiat factorilor de decizie - în general acesta este compromis printr-un fapt verificabil, pentru a avea certitudinea unei colaborări mai longevive -şefii de asociaţii; contextul vieţii asociative, specifice sistemelor pluraliste constituie un mediu favorabil pentru recrutarea şI cultivarea agenţilor de influenţă. Plasând pe primul plan interese de ordin umanitar, protejate de un cadru normativ cu validitate internaţională, dezinformatorul poate atrage mulţi naivi în structurile asociaţiei, care, profesional, sunt personalităţi de referinţă în domeniul lor de activitate. e. intermediarii se recrutează dintre personalităţile influente în comunitatea respectivă pentru a juca rol de lideri de opinie şI agenţi de influenţă ai intereselor care stau în spatele mesajelor ce se emit cu un aer neutru şI declarativ de pe poziţii independente f. releele - indivizi sau instituţii care se dovedesc utili în amplificarea şI programarea mesajelor care constituie conţinutul dezinformării Ceea ce deosebeşte dezinformarea de alte tipuri de comunicare este caracterul deliberat al acţiunii şI lansarea în circuitul informaţional a unor informaţii parţial adevărate în conjugarea lor cu afirmaţii false, fără indicarea vreunei surse care ar putea fi verificabilă pentru autenticitatea celor emise. Cercetările de teren au demonstrat că rezultatele cele mai efciente se înregistrează în domeniul mass-mediei, unde dezinformarea poate atinge frontal toate segmentele de opinie ale spaţiului social. B.Sub aspect neintenţional, dezinformarea este generată de sursele de mesaje deservite de neprofesionişti. Veleitarismul acestora, sau diletantismul celor ce transmit mesajele pot contribui la colorarea senzaţională a conţinutului lor pentru a stârni interesul unor segmente cât mai largi de opinie. Sporirea gradului de audienţă a mesajului insuficient prelucrat sub raportul pertinenţei, poate conduce la dezinformare. Diversitatea enunţurilor, prin corelarea cu un spaţiu (audio, video, grafic) limitat de inserarea într-o situaţie informaţională, determină, în mod inevitabil, o selecţie a mesajelor. Practica mass-media a relevat că o sursă de distorsionare a mesajelor, cu efecte importante asupra calităţii informării şI care poate degenera în dezinformare, o constituie utilizarea unor criterii neadecvate de selectare a informaţiilor. De exemplu, folosirea exclusivă a criteriului economic sau politic în selectarea mesajelor, prin imaginea parţială pe care o oferă asupra fenomenului în discuţie, poate avea ca finalitate dezinformarea acelor segmente de public cărora li se adresează. Dezinformarea poate fi o componentă a propagandei, dar aceasta nu se poarte baza niciodată doar pe dezinformare. Din perspectiva consecinţelor sale sociale, dezinformarea se aseamănă cu un alt fenomen manipulativ, zvonul. Acesta din urmă, spre deosebire de dezinformare, nu are un caracter deliberat şI nu presupune în mod obligatoriu circulaţia unor informaţii false, ci doar dificil de verificat. Zvonul poate fi produs însă de o acţiune de dezinformare. Ţintele pot fi atât grupuri sau segmente ale societăţii, cât şI indivizi, întotdeauna lideri, de orice fel, care pot influenţa decizional şI acţional grupurile în care se află. Efectele dezinformării depind, pe de o parte, de caracteristicile ţintelor (atitudine critică, personalitate, nivel intelectual, aspiraţii,etc.), iar pe de altă parte, de posibilitatea de a verifica informaţiile vehiculate. PROPAGANDA Propaganda este considerată (53) o activitate sistematică de transmitere, promovare sau răspândire a unor doctrine, teze sau idei de pe poziţiile unei anumite grupări sociale şI ideologii, în scopul influenţării, schimbării, formării unor concepţii, atitudini, opinii, convingeri sau comportamente. În sensul clasic, se constituie ca un subsistem al sistemului politic al unui partid, al unui grup social sau al unui regim de guvernare; în prezent însă, se dezvoltă numeroase forme de propagandă (economică, tehnică, medicală, sportivă, culturală), diferenţiate după conţinut şI prin raportare la profilul grupului social care o iniţiază, urmărind realizarea unor scopuri persuasive. Ca sistem, propaganda dispune de: 1.o structură instituţională specializată (aparat de conducere ierarhică, centre de organizare, centre de studiu, proiectare şI difuzare de mesaje) 2.ideologie şI valori aflate în corespondenţă cu interesele şI obiectivele grupării sociale pe care o reprezintă; acestea sunt luate ca referinţă pentru programarea şI realizarea propagandei 3.mijloace şI metode de transmitere a mesajului; studiul sociologic al acestora distinge următoarele grupuri mari de metode: -afectivă - constă în organizarea mesajelor astfel încât acestea să provoace trăiri şI adeziuni colective, mai ales de tip emoţional. Mai întâi se indică consecinţele negative ale unei opţiuni personale provocate de o agenţie anume (afectarea intereselor, ameninţare a poziţiei individuale, împiedicarea realizării unor obiective personale importante etc) pentru a declanşa reacţia afectivă negativă faţă de aceasta şI apoi se prezintă o alternativă diferită care ar avea numai efecte pozitive. Accentul nu este pus pe argumentarea logică sau prezentarea unor fapte relevante, ci pe acele informaţii care au o profundă rezonanţă afectivă. -a faptelor - (Merton, Lazarsfeld); este concentrată pe transmiterea de fapte cât mai concrete, saturate de amănunte relevante pentru persoanele ale căror opţiuni ar urma să fie modificate. Accentul nu este pus pe fapte generale, ci pe cele personalizate şI care dispun de potenţialitatea descoperirii unei surprize de către receptor. Îndemnurile directe, lozincile, apelurile zgomotoase la urmarea unor căi sunt înlocuite de o astfel de selecţie şI prezentare a faptelor care provoacă opţiunea persoală pentru acea cale prezentată ca cea mai bună dintre cele posibile. În felul acesta se lasă impresia autonomiei personale în luarea deciziei. -persuasivă - presupune aplicarea regulilor retorice de organizare a adiscursului, mai ales prin utilizarea unor cuvinte saturate emoţional şI care se bazează pe persuabilitatea membrilor audienţei. O altă distincţie importantă se face între propaganda tactică (proiectată pe termen scurt pentru obţinerea unor efecte imediate) şI propaganda strategică (pe termen lung, destinată formării sau modificării valorilor, atitudinilor de bază şI concepţiilor proprii indivizilor şI societăţii. Cea mai imporatntă formă de propagandă a fost considerată până în prezent propaganda politică. Pentru J.Ellul (54) aceasta este, de fapt, un dialog care nu există . La nivel internaţional, ea îţi propune să remodeleze psihologia celor cu care se află în competiţie, în condiţiile în care căile diplomatice, economice sau militare au devenit inoperante sau excesiv de costisitoare. Propaganda politică nu urmăreşte descoperirea unor adevăruri, ci convingerea interlocutorilor reali sau potenţiali. În acest sens, Gustve Le Bon, menţiona existenţa a patru factori principali de convingere, pe care îi prezenta ca pe un fel de gramatică a persuasiunii : -prestigiul sursei - sugestionează şi impune respect -afirmaţia fără probe - elimină discuţia, creând totodată impresia documentării erudite a celor care reprezintă sursa de mesaje -repetarea - face să fie acceptată ca fiind certă o afirmaţie compatibilă cu obiectivele sursei -influenţarea mentală, care întăreşte (iterează) convingerile individuale incipiente sau aparţinând indivizilor fără personalitate Tot în domeniul politic (dar poate fi folosită cu succes şi în alte domenii) se distinge între: -propaganda albă; utilizează materiale provenite din surse oficiale, conţinâd noutăţi culturale, artistice, aparent inofensive, cum ar fi: stilul de viaţă, prezentarea unor personalităţi considerate exemplare pentru viaţa culturală, sportivă, muzicală, fără a aduce în discuţie elementele care ar pune în discuţie performanţele spaţiului social din care provin personalităţile respective. Valoarea psihologică a unor astfel de colaje poate fi pentru ascultătorii (cititorii) nepregătiţi şI fără luciditate, considerabilă. Cercetările au relevat o eficienţă mai mare a propagandei albe în rândurile tineretului prin transmiterea unor emisiuni radiofonice de muzică tânără în alternanţă cu scurte buletine de ştiri. Pe fondul perceptiv pozitiv creat de contextul muzical, remanenţa mesajelor din ştiri este deosebit de mare, deoarece propaganda se realizează neostentativ şI creează impresia unui dialog între egali. -propaganda neagră vehiculează, în general, materiale fabricate , puse pe seama fie a unor instituţii inexistente pe care ascultătorul/cititorul/privitorul nu le poate verifica, fie pe seama unor instituţii care există, dar care au cu totul alte preocupări decât cele din ştirile fabricate. Mesajele artizanale lansate în spaţiul social pot surprinde prin noutatea lor, şI asfel, pot genera un curent favorabil sursei de emisie. De pe aceleaşi poziţii se emit ştiri făcându-se precizarea că provin din zvonuri neidentificate. -propaganda cenuşie este cea mai frecvent folosită de centrele de dezinformare. Specificul său constă în combinarea informaţiilor parţial reale cu cele integral false alcătuind ştiri cu aspect aparent precis, care însă nu pot fi verificate complet. Publicul care identifică, episodic elemente pe care le cunoaşte, poate fi uşor indus în eroare de asemenea fabricaţii, punând noutăţile pe seama unor lacune personale de informaţie. 쥁`