Referat Referat - Drept Comercial

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Referat - Drept Comercial si de asemenea puteti face Download Referat Referat - Drept Comercial

Citeste fragmente din Referat Referat - Drept Comercial

Societatea comercială - noţiune, forme, modalităţi de constituire Cuprins TOC o "1-2" h z HYPERLINK l "_Toc500604140" 1. Noţiune PAGEREF _Toc500604140 h 3 HYPERLINK l "_Toc500604141" 2. Formele societăţilor comerciale PAGEREF _Toc500604141 h 6 HYPERLINK l "_Toc500604142" 2.1. Societăţile de persoane PAGEREF _Toc500604142 h 6 HYPERLINK l "_Toc500604143" 2.2. Societăţile de capital PAGEREF _Toc500604143 h 9 HYPERLINK l "_Toc500604144" 2.3. Societatea cu răspundere limitată PAGEREF _Toc500604144 h 11 HYPERLINK l "_Toc500604145" 3. Constituirea societăţilor comerciale PAGEREF _Toc500604145 h 15 HYPERLINK l "_Toc500604146" 3.1. Noţiuni generale PAGEREF _Toc500604146 h 15 HYPERLINK l "_Toc500604147" 3.2. Actul constitutiv al societăţilor comerciale PAGEREF _Toc500604147 h 15 HYPERLINK l "_Toc500604148" 3.3. Constituirea societăţilor pe acţiuni prin subscripţie publică PAGEREF _Toc500604148 h 16 HYPERLINK l "_Toc500604149" Bibliografie PAGEREF _Toc500604149 h 18 HYPERLINK l "_Toc500604150" Anexa I – Certificat de Înmatriculare 19 HYPERLINK l "_Toc500604151" Anexa II – Act constitutiv 21 1. Noţiune Termenul de societate comercială are dublă accepţiune: societatea privită ca o instituţie juridică în sine este considerată a fi un organism constituit de regulă pe baze asociative în scopul obţinerii de profit de către cei care s-au asociat şi în vederea realizării unei activităţi comerciale; societatea privită ca un contract, cu caracteristici proprii determinate de specificul scopului pentru care s-a realizat acordul de voinţă. Legislaţia română nu defineşte nici unul dintre aceste sensuri ale termenului. Doctrina a formulat o astfel de definiţie plecând, de regulă, de la dispoziţiile Codului Civil care defineşte, în art. 1491, societatea civilă în sensul de contract de societate. Acest model de definire este preluat din doctrina străină, unde societăţile comerciale sunt definite pornind de la noţiuni apropiate, definite în Codul Civil. Cele două sensuri ale conceptului de societate comercială îi conferă acesteia o natură aparte, care rezultă din definirea conceptelor de societate-instituţie şi societate-contract. Concepţia contractualistă, impusă de dezvoltarea teoriei contractelor în secolul trecut, explică existenţa societăţilor comerciale pornind de la condiţiile de validitate impuse oricărui contract şi de la tehnicile contractualiste ce stabilesc raporturile în cadrul societăţii formate. Dezavantajele absolutizării unei asemenea teorii rezidă din aspectele specifice care conturează o societate comercială, aspecte ce nu pot fi explicate exclusiv prin mecanisme contractuale. Totodată, o asemenea conceptualizare nu ar putea da nici o explicaţie existenţei societăţilor de tip unipersonal (societăţi cu răspundere limitată cu unic asociat, reglementate ca atare de legislaţia română), deoarece acordul de voinţă, fundamental pentru orice contract, lipseşte. Din această cauză s-a încercat definirea societăţii comerciale prin prismă instituţională, pornind de la faptul că instituţia juridică reprezintă un ansamblu de reguli care organizează într-o manieră imperativă şi durabilă un grup de persoane având un scop bine definit. Societăţile comerciale sunt persoane juridice de drept privat care, spre deosebire de alte persoane juridice constituite pe baze asociative (asociaţii şi fundaţii), au un scop lucrativ. Prin Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, deşi asociaţiile şi fundaţiile sunt definite chiar în cuprinsul art. 1 alin. (2) din lege ca fiind persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, conform art. 48 din Ordonanţă, ele pot desfăşura orice activităţi economice directe, dacă acestea au caracter accesoriu şi sunt în strânsă legătură cu scopul principal al persoanei juridice. Astfel, această categorie de persoane juridice se deosebeşte fundamental de societăţile comerciale, al căror scop principal şi nu accesoriu este obţinerea de profit, acest scop nefiind nicicum condiţionat sau derivat dintr-o altă cauză ce ar fi dus la constituirea persoanei juridice. De asemenea, reglementarea nouă cu privire la asociaţii şi fundaţii (reglementare care abrogă dispoziţiile în materie cuprinse în Legea nr. 21/1924), stabileşte şi dreptul în favoarea asociaţiilor şi fundaţiilor de a înfiinţa societăţi comerciale, dividendele astfel obţinute fiind obligatoriu de folosit, fie ca reinvestiţie în cadrul acelei societăţi, fie pentru realizarea scopului principal al fundaţiei sau asociaţiei. În cadrul celorlalte persoane juridice, societăţile comerciale prezintă un specific cu totul deosebit, conferit de faptul că persoanele care se asociază în vederea constituirii societăţii consimt să pună în comun anumite bunuri pentru efectuarea de acte şi fapte de comerţ. Spre deosebire de societăţile comerciale, societăţile civile nu au calitatea de persoane juridice. Astfel, societatea civilă rămâne doar cu o natură juridică contractuală, ea reprezentând, conform art. 1491 din Codul Civil, contractul prin care două sau mai multe persoane îşi manifestă acordul de voinţă, punând în comun anumite bunuri sau industrie (muncă), cu scopul de a împărţi foloasele ce ar rezulta din exploatarea acelor bunuri. Elementul de fond care separă cele două categorii de societăţi în civile şi comerciale este obiectul societăţii. Astfel, în măsura în care în obiectul contractului de societate sunt incluse activităţi care, conform art. 3 din Codul comercial, sunt considerate a fi fapte obiective de comerţ, acea societate este o societate comercială. Aceasta este soluţia, chiar şi în situaţia în care nu se îndeplinesc cerinţele specifice impuse pentru constituirea unei societăţi comerciale. În schimb, dacă prin natura lui obiectul contractului de societate este civil, acea societate este civilă chiar dacă ea a fost constituită cu respectarea formalităţilor impuse de Legea nr. 31/1990 (de exemplu, societăţile constituite în vederea cumpărării şi vânzării bunurilor imobiliare). Asemănarea dintre o societate civilă şi una comercială este tocmai elementul care declanşează crearea lor, respectiv realizarea acordului de voinţă între mai multe persoane, care urmăresc obţinerea unor beneficii, în urma punerii în comun a unor bunuri. Se poate considera astfel că, din prismă contractuală pe de o parte, ambele societăţi sunt rezultatul unui contract, ce, în principiu, impune aceleaşi condiţii generale de validitate, iar pe de altă parte, şi într-un caz şi în celălalt, asociaţii urmăresc un scop lucrativ. La ora actuală, criteriul modern pentru delimitarea unei societăţi comerciale de o societate civilă este un criteriu formal opus celui tradiţional, de ordin obiectiv, ce are în vedere obiectul activităţii societăţii. Astfel, conform acestui criteriu formal o societate este comercială în măsura în care este constituită într-una din formele recunoscute pentru societăţile comerciale (societate în nume colectiv, în comandită simplă, pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată). 2. Formele societăţilor comerciale 2.1. Societăţile de persoane În societatea de persoane, ceea ce interesează e calitatea asociaţilor, şi nu capitalul aportat de aceştia în societate. La baza înfiinţării unei societăţi de persoane există încrederea între asociaţi, fapt ce determină ca relaţia care duce la constituirea unei societăţi de persoane să fie intuitu personae. Sunt societăţi de persoane societăţile în nume colectiv şi societăţile în comandită simplă. Societatea în nume colectiv şi în comandită simplă se constituie prin contract de societate (art. 5 pct. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată). Societăţile de persoane sunt, în general, societăţi cu număr mic de asociaţi (minimum doi asociaţi) şi sunt considerate în doctrină societăţi închise. Acestea au caracter închis datorită relaţiei intuitu personae, constituindu-se de regulă în familie, sau între persoane ale căror relaţii se bazează pe încredere. În acelaşi timp, caracterul închis al societăţilor este demonstrat şi prin faptul că un asociat nu poate fin înlocuit cu o altă persoană prin cesionarea tuturor părţilor sociale de care dispune, decât dacă toţi ceilalţi asociaţi sunt de acord. În societăţile de persoane legea nu prevede un minimum de capital social, dar firesc acesta trebuie să existe chiar în momentul constituirii societăţii, pentru că altfel nu ar putea dobândi personalitate juridică. Orice persoană juridică trebuie să aibă un patrimoniu. În societăţile de persoane se admite a se aporta orice fel de bunuri: numerar, în natură (bunuri corporale sau incorporale) şi creanţe. Cu privire la aportul în muncă sau în industrie, deşi este admis în societăţile de persoane, acesta nu reprezintă un aport la capitalul social. Capitalul social este divizat în părţi sociale, numite în doctrină părţi de interese de valoare egală, care nu sunt reprezentate prin titluri negociabile şi, în principiu, sunt netransmisibile. Cesiunea părţilor sociale sau transmiterea lor în caz de deces al unui asociat operează numai dacă în actul constitutiv al societăţii s-a prevăzut în mod expres continuarea activităţii cu moştenitorii celui decedat. Răspunderea asociaţilor este solidară şi nelimitată. Ea este solidară, în sensul că dacă patrimoniul social nu este suficient pentru plata datoriilor societăţii, creditorii pot urmări pe oricare dintre asociaţi pentru acoperirea creanţelor. Asociatul care a plătit va avea acţiune în regres (recurs) împotriva celorlalţi coasociaţi debitori, fiecare urmând să răspundă în funcţie de modul cum au convenit să participe la beneficii şi pierderi. În lipsa unei asemenea prevederi contractuale, asociaţii vor răspunde proporţional cu cota de participare la capitalul social. Aşadar, solidaritatea asociaţilor există numai în raport cu creditorii societăţii. În schimb, între asociaţi obligaţiile sunt divizibile, în funcţie de modul de participare la beneficii şi pierderi al fiecărui asociat. Răspunderea este nelimitată, în sensul că fiecare asociat răspunde pentru datoriile societăţii, inclusiv cu bunurile proprii, aşa încât, în momentul constituirii societăţii, asociaţii trebuie să declare averea proprie, adică bunurile mobile şi imobile pe care le au în patrimoniul propriu. Deşi asociaţii răspund nelimitat, totuşi aceştia pot invoca un beneficiu de discuţiune. Potrivit acestui drept, asociaţii acţionaţi de către creditori pot solicita acestora să urmărească în primul rând, societatea pentru acoperirea creanţelor, şi, numai dacă aceasta nu plăteşte, să fie urmărite bunurile fiecărui asociat. În general, trăsăturile societăţilor în nume colectiv se regăsesc şi în cazul societăţilor în comandită simplă. Cu toate acestea există însă unele diferenţieri datorită particularităţilor societăţii în comandită simplă. Societatea în comandită simplă presupune două categorii de asociaţi: asociaţii comanditaţi şi asociaţii comanditari. Asociaţii comanditari sunt cei care au puterea de comandă a societăţii, care finanţează societatea, fără a participa în mod direct la conducerea şi administrarea patrimoniului acesteia. Asociaţii comanditaţi lucrează sub comanda comanditarilor, ei fiind aceia care administrează efectiv societatea. Asociaţii comanditari răspund numai în limita aportului la capitalul social, pe când asociaţii comanditaţi răspund în mod solidar şi nelimitat, ca şi asociaţii în societatea în nume colectiv. În cadrul acestei societăţi, situaţia asociaţilor comanditaţi e asemănătoare cu cea a asociaţilor din societăţile în nume colectiv. Societatea este legal constituită dacă în denumirea sa cuprinde numele a cel puţin unuia dintre asociaţii comanditaţi. Societatea în comandită simplă îşi încetează existenţa în cazul decesului, dispariţiei, punerii sub interdicţie a unui asociat, dacă în contract nu există o clauză de continuare a societăţii cu moştenitorii. La fel şi în cazul societăţilor în nume colectiv, excluderea sau retragerea asociaţilor comanditaţi este cauză de dizolvare a societăţii. În ambele cazuri nu se admite societatea de tip unipersonal. O societate în nume colectiv este valabil constituită dacă are cel puţin doi asociaţi, în timp ce o societate în comandită simplă este valabil constituită dacă are cel puţin un asociat comanditar şi un asociat comanditat. 2.2. Societăţile de capital Societăţile de capital presupun ca element de esenţă capitalul aportat de către asociaţii-acţionari, capitalul având mai multă relevanţă decât calităţile asociaţilor. Sunt societăţi de capital societăţile pe acţiuni şi societăţile în comandită simplă pe acţiuni. Societăţile pe acţiuni se constituie pe baza unui act constitutiv, ce trebuie să cuprindă obligatoriu elemente specifice ale contractului de societate, cât şi cele ale statutului de funcţionare. Specific societăţilor pe acţiuni este faptul că ele se pot constitui atât prin subscripţie instantanee, la fel ca orice altă societate comercială, membrii fondatori aportând la capital sumele subscrise, cât şi prin subscripţie publică, în baza unui prospect de emisiune. Societăţile pe acţiuni sunt societăţi mari, ce presupun un număr mare de acţionari la constituire. Ele au o existenţă valabilă în măsura în care există minim 5 acţionari. Capitalul social obligatoriu la constituire este stabilit, prin lege, minim 25 milioane lei. Capitalul social se poate constitui numai în bani şi în natură. Este posibil să nu fie vărsat întregul capital la constituire. Legea impune ca la constituire să fie vărsat minim 30% din aportul fiecărui acţionar la capitalul social subscris, urmând ca diferenţa să fie achitată în termen de 12 luni (în cazul constituirii societăţii pe acţiuni prin subscripţie simultană). Ò |  R T V X Ž ’ Æ È Ê Ì Î Ð ࠆᘁ啨﹖㔀脈⨾䈁Ȫࡕ洁H渄H瀄h＀甀Ĉᘘ啨﹖　Ὂ㔀脈