Referat Mijloacele De Informare

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Mijloacele De Informare si de asemenea puteti face Download Referat Mijloacele de informare

Citeste fragmente din Referat Mijloacele De Informare

Miloacele de informare – arbitrul campaniei O campanie prezidentiala tipica incepe cu cel putin un an inainte de alegeri, iar in primele luni apar cel putin o duzina de candidadati. Un alegator obisnuit va agrea politica in doze mici; probabil ca va reactiona la o campanie prea indelungata ignorand majoritatea evenimentelor. Mass-media insa se simt obligate sa urmareasca pe larg aceasta campanie, chiar si atunci cand numarul candidatilor si al activitatilor din campanie este cu mult mai mare decat capacitatea si dorinta de reprezentare ale presei. Daca, de exemplu sase candidati la presedentie fac campanie in Iowa intr-o anumita zi din ianuarie, nu va fi posibil ca postul local sa-i prezinte pe toti. Astfel, intreaga emisiune a zilei ar trebui sa contina numai politica. In mod similar, in presa scrisa, nu fiecare candidat va beneficia de o prezentare pe prima pagina. Judecatile de valoare ale mijloacelor de informare in masa stabilesc persoanele si problemele ce vor fi prezentate, cat spatiu vor primi si in ce mod vor aparea. Cu alte cuvinte, care candidat va beneficia de o prezentare de doua minute pe CBS si care va primi doar 15 secunde? Ce candidat va aparea pe prima pagina si care pe pagina 42? Din cauza ca publicul nu se implica foarte activ in stirile despre campanie, mai ales in primele luni, preeminenta prezentarii este cruciala. Acei candidati care vor avea parte de o prezentare mai ampla vor fi plasati mai bine in atentia publicului. Din moment ce candidatii concureaza pentru obtinerea de fonduri si voluntari, dar si a voturilor, aceasta vizibilitate devine foarte importanta. Cine va beneficia de cea mai ampla prezentare? Este o chestiune aflata la totala discretie a presei. “Procesul de evaluare” functioneaza pe parcursul campaniei pe masura ce editorii, producatorii si reporterii decid cine merita si cine nu. Acest merit este bazat in general pe mai multi factori: cati bani a strans un candidat, pozitia lui in sondaje si judecata proprie a reporterilor cu privire la eficienta organizarii campaniei respectivului candidat. Desigur, este un cerc vicios aici. Adeseori, un candidat nu reuseste sa adune fondurile necesare sau nu ajunge prea sus in sondaje pana cand nu are parte de o prezentare corespunzatoare in presa, dar nici nu poate atinge acest obiectiv daca nu dispune de fondurile necesare si nu face o buna impresie in sondaje. Puterea presei de a modela destinul unui candidat este o sursa de permanenta iritare pentru politicieni. Candidatii invinsi isi scuza tot mai mult esecurile invinuind presa – nu din cauza prejudecatilor reportericesti, cui datorita unei “prejudecati a excluderii” care limiteaza perspectiva alegatorilor cu privire la eforturile candidatului. Cand a renuntat in 1980 la incercarea de a fi nominalizat de Partidul Republican, Jhon Connally, dupa ce a cheltuit peste 12 milioane de dolari, obtinand votul unui singur delegat a declarat ca presa I-a scris “de mult timp epitaful”, prezentandu-i ocazional campania si plasand subiectele ce-l priveau la finalul publicatiilor sau oferindu-I prea putin timp de emisie la radio si televiziune. Cand presa alege dintre cei plasati pe primele locuri la debutul unei campanii, acest fapt modifica in mod semnificativ strategia politica. Un candidat trebuie sa se dovedeasca activ la inceput si sa capteze atentia presei. A astepta pana la sfarsitul primei faze a alegerilor pentru a-ti concentra atacul asupra contracandidatilor, ar putea sa para o strategie buna din perspectiva teoriilor campaniei electorale. Dar, cel ce asteapta pana sa faca aceste miscari, risca deja ca presa sa-l scoata din jocul politic. Presei ii place sa stabileasca invingatorii din campanie inca de la inceput, asa incat, daca nu esti printre primii ai toate sansele sa fi uitat pe parcurs. Politicienii se plang tot mai vehement de acest proces de evaluare dar mijloacele de infoarmare in masa nu dau semne ca ar vrea sa renunte la rolul lor de arbitru al viabilitatii cxampaniei. Din perspectiva candidatilor, este important sa tinem cont de faptul ca in acest caz functioneaza o scala extrem de mobila: cu cat presa acorda o atentie mai redusa politicienilor, cu atat trebuie imbunatatita organizarea campaniei sau crescute cheltuielile. Dependenta intre presa si politicieni Procesul de evaluare ofera un bun exemplu pentru dependenta reciproca existenta intre presa si politicieni. Politicienii terbuie sa cominice direct cu publicul pentru a obtine voturi, fiind nevoiti sa raspunda in mod direct interesului puublic in probleme specifice si cu privire la personalitatile momentului. Organizatorii campaniilor stiu ca trebuie sa utilizeze pe larg presa perntru a transmite publicului stiri despre campanie. Si, desigur, sondajele depind de deciziile mijloacelor de informare in masa cu privire la candidatul care merita sa fie prezentat. Daca publicul va obtine mai putine informatii politice din mijloacele de informare in masa, interesul alegatorilor in campanie se va diminua. Candidatii vor fi obligati sa stimuleze ei insisi entuziasmul publicului daca principala sursa de informare – mass-media – nu va stimula curiozitatea politica. Cine decide? Mass-media sau politicienii? Fluxul mesajelor politice ii determina pe alegatori sa se bazeze mai degraba pe presa decat pe partide, ca principala sursa de informare cu privire la candidati si la problemele puse de acestia. Pe masura ce scade semnificatia partidului, iar alegatorii acorda o atentie tot mai redusa etichetelor de partid, obtiunile scindate sunt tot mai numeroase. Candidatii reactioneaza fata de acest proces printr-o tot mai redusa identificare cu partidul, concentrindu-se asupra utilizarii mass-media ca principal canal de atragere a electoratului. Acest proces are propriile sale consecinte. In timp ce politicienii depind tot mai mult de mijloacele de comunicare in masa si nu de resursele traditionale ale partidului, puterea partidelor continua sa scada si, la radul sau, importantta presei creste pentru a creste acest vid. Oamenii din presa recunosc existenta unei existente sporite si uneori exagereaza. De prea multe ori atitudinea presei fata de un candidat pare a fi: “Aveti nevoie de noi mai mult decat avem noi nevoie de voi, asa ca faceti bine si construiti-va programul si evenimentele campanioei conform necesitatilor noastre, alttfel va vom ignora si nici un alegator nu va mai auzi de voi.” In special candidatii care se afla la nivelul inferior al obtiunilor (in alegerile locale) doresc cu disperare sa se bucure de atentia mijloacelor de informare si fac totul pentru a-si reformula campania astfel incat sa-I atraga si sa-I intereseze pe reporteri. In statele sau in comunitatile in care organizatiile de partid sunt ineficiente, candidatii stiu ca trebuie sa-si conceapa campaniile dupa nevoile presei. O critica viabila adresata presei este aceea ca organismele de presa nu apreciaza intotdeauna semnificatia rolului lor non-partizan. Prezentarea stirilor nu poate fi considerata ca o actiune pasiva din perspectiva politica; stirile (si modul cum sunt prezentate) au un impact semnificativ asupra alegerilor. Publicul nu acorda atentie numai materiei prezentarilor, ci si tonului acestora. Metaforele sarcastice pot genera unn produs jurnalistic care sa afecteze perceptia publicului asupra subiectului materialului informativ. Faptul ca aceste influente personale fac parte din “stiri” nu trebuie sa surprinda pe nimeni. Jurnalistii sunt si ei oameni; munca lor nu poate fi separata de sentimentele ce apar pe parcursul urmaririi unei campanii timp de saptamani si luni intregi. Presa ca participant Un exemplu clasic pentru aceasta tehnica l-a oferit campania prezidentiala a lui Richard Nixon in 1968. Conform studiului lui Joe McGinniss din volumulo “Vanzarea unui presedinte” (1968), directorii de campanie ai lui Nixon aveau convingerea ca unul dintre motivele infrangerii la limita a lui Noxon de catre Jhon Kennnedy, in 1960, se datoreaza prezentarii nefavorabile in presa si impresiilor negative create de aparitia televizata a lui Noxon. Termenul cheie al eforturilor din 1968 a fost “controlul” , accesul presei la candidat fiind strict limitat si aparitiile televizate, chiar si cele mai spontane, fiind planificate cu mare meticulozitate. Cu putina libertate, presa poate sa sparga aceasta abordare regizorala a campaniei. Reporterii pot sa puna intrebari la care candidatul sa nu vrea sa raspunda sauu pe care strategii campaniei ar vrea sa le evite. Presa poate sa dezvaluie unele momente dificile, lasand publicul sa vada: ce se intampla in spatele cortinei in cursul campaniei. Candidatii si directorii de campanie raspund ca presa nu are dreptul sa dicteze ce merita sa fie prezentat si nu are dreptul sa pretinda acces special la candidat. Argumentul politicienilor este acela ca menirea mijloacelor de informare in masa este aceea de a prezenta ceea ce se intampla, de a prezenta publicului faptele prin intermediul reportajelor si al materialelor publicate, lasandu-I apoi pe alegatori sa faca ce doresc in cabina de vot. Confllictul acesta continua. Reporterii pretind mai mult acees la candidati, politicienii concep noi modalitati de a intarii controlul asupra ritmului si substantei campaniilor. Alegatorii urmaresc cu o intelegere sceptica si numai rareori cu o mare atentie. Puterea televiziunii Deasupra tuturor mijloacelor de comunicare sta televiziunea. Acest instrument este considerat a fi o forta atotputernica de catre cei maulti politicieni. Regulile jocului politic s-au modificat iarasi dupa aparitia televiziunii. Asa dupa cum Roosevelt pusese radioul in slujba lui, acum o noua generatie de politicieni a inceput sa analizeze modul in care televiziunea poate deveni utila sau poate dauna intereselor politicianului. Astazi, majoritatea politicienilor de succes sunt cei care stapanesc arta de a aparea “telegenici”, aidoma unor actori care apar la televiziune. S-ar purtea spune ca Abraham Lincoln nu ar fi putut sa devina niciodata presedinte deoarece nu arata prea convingator, avand in plus si o voce stridenta. Indiferent de cum s-ar fi prezentat Lincoln in rolul de candidat in epoca televiziunii, acesta a impus cerinte noi in procesul electoral actual. Printre noile criterii prin care judecam candidatii amintim: Aspectul fizic. Televiziunea ne aduce foarte aproape candidatul. Din cauza ca il vedem pe ecran asa cum ii vedem pe actorii nostri preferati exista tendinta de a evalua politicienii in functie de standardele de sex-appeal si pe baza unor criterii mai relevante pentru “vedete” decat pentru oficialitatile publice. In ce masura va fi decizia alegatorului intemeiata pe sentimentele datorate persoanei candidatului si nu pe preocuparile rezultate din atitudinile fata de problemele existente? Capacitatea de a utilizxa mijloacele tehnice ale televiziunii: camerele de luat vederi, prompterul, luminile si altele. Comparati, de exemplu, peformantele la televiziune ale presedintelui Carter cu cele ale lui Ronald Reagan. Fost actor profesionist, Reagan se simtea in mod evident confortabil in fata camerei de filmat; se pricepea sa citeasca un script si sa folosesca acest mediu pentru a “intra in casa” spectatorului. Carter, pe de alta parte, nu parea in largul sau la televiziune; nu parea sa creada ca in fata lui cel cu care vorbeste este altceva decat o cutie electronica. Capacitatea de a utiliza televiziunea probabil ca nu este un element determinant in evaluarea competitiei prezidentiale, dar a ajutat la succesul politic al lui Reagan iar lui Carter I-a daunat. Capacitatea de adaptare la limitarile impuse de programele de televiziune. Timpul mediu de emisie pentru un subiect la televiziunea nationala sau locala este de cel mult doua minute. De obicei, subiectul este compus din mai multe secvente audio si video editate astfel incat sa formeze un intreg coerent. “Sincroanele”, echivalentul din televiziune pentru citatul direct in presa scrisa, nu au mai mult de 20 de secunde. Candidatii trebuie sa invete sa vorbeasca in unitati de sunet, exprimandu-si opiniile in fraze clare care sa nu trebuiasca sa fie editate si apoi montate in studio. Politicianul se confrunta astfel fie cu optiunea superficialitatii, fie cu pericolul cenzurii. Prima cale este de preferat.Dar cata informatie relevanta va recepta spectatorul intr-o politica desfasurata cu viteza a cincea? Acestea sunt doar unele aspecte ale modificarilor impuse procesului electoral de televiziune. Fie ca e vorba de presedentie, fie de un post in administratia locala, putini sunt candidatii care nu vor da curs solicitarilor televiziunii. Avantajele televiziunii ca mijloc de publicitate : Forta . Televiziunea permite prezentarea unui produs sau al unui serviciu catre intreaga piata tinta , fara sa cunoasca limitarile impuse de volumele fisierelor sau tirajelor unei reviste Imaginea . Creste gradul de credibilitate si atractivitate Flexibilitatea in ceea ce priveste modificarile sau schimbarile planului de publicitate in functie de rezultate Efectul de amplificare , determinat de vizibilitatea mijlocului de comunicare , cu consecinte benefice asupra randamentului campaniilor efectuate prin intermediul altor mijloace de comunicare, cum ar fi publicitatea prin posta sau presa . Dezbateri prezidentiale Una dintre cele mai puternice modificari in politica, mai ales in campaniile prezidentiale, a fost aparitia dezbaterii televizate intre candidati. Avand reputatia de test fundamental pentru potentialii presedinti, aparitiile la dezbaterile nationale au efectuat rezultatul a trei dintre cele patru campanii in care au fost folosite. Prima dezbatere dintre Kennedy si Nixon a fost un eveniment major in istoria televiziunii si a politicii. Kennedy a fost criticat ca ar fi prea tanar si lipsit de experienta pentru a I se increduinta presedentia. In timpul dezbaterilor insa, el s-a dovedit cel putin egalul lui Nixon. Kennedy era bine odihnit si isi exersase materialul; cu mare usurinta a respins toate atacurile lui Nioxon, in timp ce acesta dadea inapoi si parea sa nu se simta in largul lui. Masura impactului televiziunii a fost descoperita printr-o se rie de sondaje facute dupa dezbateri. Persoanele care au urmarit dezbaterile la televizor au crezut ca Kennedy a castigat; Cei care au ascultat dezbaterea la radio au crezut ca Nixon a dominat intalnirea. Rezultatul lui Nixon a fost criticat mai putin pentru inconsistenta raspunsurilor cat pentru modul de aparitie. Refuzand ajutorul machiajului profesionist, Nixon (care tocmai fusese bolnav) parea la fel de cenusiu ca si cortina din spatele sau. Paloarea si costumul gri ii dadeau o aura de intunecime, in contrast cu fata bronzata a lui Kennedy si cu costumul sau negru. Nixon a folosit un stil de dezbatere traditional si direct adresandui-se oponentului, in timp ce Kennedy vorbea cu camerele de luat vederi, adresandu-si remarcile direct spectatorilor. Cand camera arata inserturi cu Nixon, in timp ce Keneddy vorbea, acesta parea ingrijorat si nelinistit. (Imaginile, deloc magulitoare pentru Nixon, au aparut in publicitatea lui Kennedy pana la sfarsitul campaniei.) Toate acestea, nu au prea multe in comun cu capacitatea de a fi presedinte. Aparitia televizata a candidatilor insa face apel la sentimentele alegatorilor si la instingtele lor fundamentale: care este cel mai de incredere presedinte? Deciziile multor alegatori nu se bazeaza pe o analiza atenta a problemelor ridicate si a provenientei candidatilor, ci pe instingte, pe sentimentele de incredere si simpatie. Televiziunea este un instrument util pentru acest tip de proces deciziuonal. Dezbaterile televizate insa au devenit probabil elementul cu cea mai mare regularitate din campania prezidentiala. Totul e bine atata timp cat alegatorii isi pastreaza luciditatea si recunosc faptul ca ele sunt intr-o aceeasi masura “evenimente” de televiziune pe cat sunt de relevante la nivelul discursului politic. Ce face un mesaj publicitar politic sa fie eficient Pe masura ce tehnologiile mass-media s-au modificat , arta campaniilor electorale au trebuit sa tina pasul cu acestea . In definirea unui mesaj politic “ bun” intra criterii extrem de variate . Scopul mesajelor este influentarea comportamentului electoral . Elementele hotaratoare include : Forma anuntului . Este suficient de convingator pentru a atrage si mentine atentia? Raspunde standardelor impuse de cele mai bune mesaje publicitare non-politice Mesajul anuntului . Este apelul candidatului prezentat usor inteligibil de catre publicul tinta ? Sunt temele si subiectele principale suficient de accentuate ? Impactul anuntului . Este el prezentat suficient de des ? Utilizeaza acea forma de mass media care sa atinga cel mai bine publicul vizat ? Un mesaj publicitar politic eficient trece de toate aceste teste . Asemenea mesaje publicitare sunt cele de care publicul isi aminteste , iar politicienii le folosesc ca metode pentru campaniile ulterioare. Publicitatea electorala difera de celelalte forme de publicitate intr-un mod fundamental : alegatorul trebuie sa selecteze candidatul printr-un vot exprimat doar intr-o zi anume . Din perspectiva publicitatii , o campanie politica are ca moment culminant “vanzarea intr-o singura zi” . In publicitatea politica , sondajele ajuta la determinarea punctelor tari si slabe ale candidatului , testeaza perceptia alegatorului asupra modului in care pot fi imbunatatite calitatile si cum pot fi remediate defectele sale . Un bun strateg publicitar la ce vor reactiona oamenii . Sondajele indica ce gandesc alegatorii , ce sentimente poate sa provoace anuntul . Cu datele sondajelor in mana , conducatorii campaniilor trebuie sa se decida ce doresc sa se obtina prin publicitate . Candidatii mai putin cunoscuti trebuie sa sporeasca reputatia numelui incat publicitatea lor are menirea de a le inscrie numele in memoria alegatorilor .Alte resurse publicitare pot fi utilizate pentru a prezenta unele insusiri ale candidatului sau pentru a explica anumita luari de pozitie . In functie de ce descopera sondajul , unul sau altul dintre aceste aspecte pot constitui fundamentul publicitatii . Aidoma unui discurs din campanie sau unui reportaj , publicitatea ofera un mod de comunicare cu publicul . Un anunt publicitar este un mesaj ce trebuie articulat intr-un mod care sa faca apel atat la sentimentele constiente ale alegatorilor , cat si la cele subconstiente . Prevederea reactiilor in publicitate este o problema pentru orice strateg de campanie politica . Nu exista o retea infailibila , dar datele sondajelor pot sa ofere un punct bun de pornire in acest sens . Sansele unui anunt publicitar de a fi memorat cresc daca imbina publicitatea si politica de buna factura . De exemplu , fundalul unui spot televizat trebuie sa fie in stransa legatura cu continutul mesajului . Un candidat la functia de deputat care vorbeste despre necesitatea unei mai bune protectii militare probabil ca n-ar trebui sa-si prezinte mesajul stand intr-un parc sau intr-un mediu rural .Nu e greu de gasit o baza militara ; cu putina ingeniozitate se poate gasi un fundal cu tancuri si rachete . De asemenea , textul unui unui anunt publicitar trebuie sa se bazeze pe aprecierea realista a nivelului de pregatire politica a publicului . De exemplu , daca un candidat vrea sa vorbeasca despre inflatie ,lucrul acesta poate fi facut si in termeni extrem de academici dar nimeni nu-i va intelege . Cea mai logica abordare este ceva de genu : “si eu am o familie tanara , si vad ce se intampla zilnic datorita inflatiei , cu pretul alimentelor si al altor bunuri de care avem nevoie “ . Lucrul acesta poate parea ineficient din punct de vedere al teoriei economice , dar da rezultate si il ajuta pe alegator sa se identifice cu candidatul . Acest gen de mesaj publicitar are cele mai mari sanse sa fie memorat . Prin mesajul lor publicitar candidatul nu trebuie sa acorde o atentie deosebita concurentului . Daca va fi mentionat numele adversarului , acest lucru trebuie sa se intample doar daca este atacat . Radio In pofida increderii sporite in televiziune ca principal mijloc pentru publicitate politica , o campanie bine planificata va profita de avantajul unor modalitati aditionale de transmitere a unor mesaje platite . Publicitatea la televiziune este ingrozitor de scumpa . Un spot publicitar de 30 secunde transmis pe posturile nationale la orele de varf ajunge sa coste in America , de exemplu , aproape 300.000 dolari . Costurile de productie sunt si ele extrem de mari . Candidatii la prezidentiale trebuie sa duca aceasta povara , dar candidatii locali considera ca televiziunea depaseste bugetul de care raspund , mai ales atunci cand cel care isi face publicitate plateste pretul determinat de audienta postului . De exemplu , un candidat din Constanta doreste sa se adreseze doar comitatului din judetul sau . Daca doreste sa transmita anunturi televizate insa , el va plati si pentru audienta din alte orase .Cheltuind acesti bani candidatul ar putea sa convinga multi oameni , dar numai un mic procent din acestia vor putea vota in campania lui . O solutie este televiziunea prin cablu . Permite o mai precisa orientare a audientei . Radioul are unele avantaje care il fac sa fie de preferat televiziunii , mai ales in competitiile locale . Ca si in cazul televiziunii , publicitatea la radio se bazeaza tot pe audienta generala a postului . Asadar , candidatul va plati iarasi pentru a fi ascultat de un public ce include multe persoane ce nu il pot vota . Dar costurile de emisie si productie la radio sunt mult mai scazute decat cele de la televiziune , astfel ca raportul dintre costuri si beneficii nu este nicidecum atat de mare in cazul transmisiilor la televiziune . Radioul ofera un impact destul de precis asupra audientei . Majoritatea posturilor de radio pastreaza un format specializat : rock , country , classic , discutii sau alte teme majore care atrag publicul . Anunturile radio pot fi concepute astfel incat sa faca apel in mod special la acest public diversificat . De exemplu : anunturi in limba spaniola pentru posturile hispanice , afirmarea sprijinului candidatului pentru fondurile destinate artistilor la posturile de muzica clasica etc . Costurile relativ scazute ale publicitatii prin radio inlesnesc producerea unor spoturi de calitate si duc la saturarea timpului de emisie cu anunturi , mai ales in ultimele zile ale campaniei . Anunturile publicitare eficiente realizate la radio necesita mai multa creativitate decat cele de televiziune . Multi oameni sunt doar pe jumatate atenti atunci cand asculta radioul , incat un anunt publicitar politic care nu iese in evidenta ar putea sa nu fie inregistrat de ascultator . Anuntul are nevoie de ceva ( cum ar fi efectele sonore pregnante) pentru a iesi in evidenta din valul de sunete cu care este asaltat publicul ascultator . Presa scrisa Avantajele si dezavantajele publicitatii electronice dispar atunci cand o campanie isi pregateste mesaje tiparite . Impactul dramatic al spoturilor transmise in televiziune pare sa lipseasca dintr-un ziar sau o revista , dar formatul tiparit permite candidatilor sa prezinte mai multe informatii , iar alegatorul va citi sau reciti materialele atunci cand doreste , nu in momentul impus de programul postului . Diversele sectiuni ale ziarului atrag diversi cititori astfel ca anunturile pot fi directionate spre acest public variat . De exemplu , pentru ca un anunt sa fie plasat la sectiunea economica el trebuie sa puna accentul asupra politicilor economice ale candidatului , in vreme ce la sectiunea divertisment se poate pune accentul pe atitudinea candidatului fata de sprijinirea institutiilor artistice . Anunturile tiparite pot fi utilizate si in combaterea articolelor si stirilor nefavorabile . Chiar daca un ziar publica editoriale impotriva unui candidat , acel politician va putea cumpara spatiu publicitar . Astfel se ofera candidatului sansa de a prezenta propria pozitie in acelasi ziar in care a fost atacat . Anunturile mici pot fi imprastiate in tot ziarul la un pret rezonabil si chiar anunturile de o pagina intreaga raman mai ieftine decat cele 30 de secunde de televiziune Publicitatea exterioara Afisele , panourile , mijloacele de transport in comun etc par un mod de publicitate simplu dar nu trebuie subestimate . Acest fel de publicitate este extrem de util candidatilor care au nevoie ca numele lor sa fie bine identificat . Un panou mare situat intr-o zona extrem de circulata ofera o expunere relativ ieftina a candidatilor ale caror bugete nu permit o publicitate la televiziune si care nu beneficiaza decat de aparitii fugare la televiziuni . Cea mai obisnuita forma de publicitate exterioara este autocolantul care actioneaza ca un panou miniatural in miscare . Cu cheltuieli de productie destul de mici , un candidat poate utiliza autocolantele pentru a-si vedea numele in mai multe locuri . Suficienta vizibilitate in acest sens poate genera un efect in lant . O persoana care vede un autocolant cu numele unui candidat poate sa isi puna intrebari despre campanie, cineva ii poate stimula interesul si asa mai departe . Regula fundamentala a publicitatii exterioare este simplitatea . Un panou aglomerat de cuvinte nu poate fi citit de catre un sofer aflat in mers .Publicitatea exterioara nu face decat sa reaminteasca, ea nu convinge . Publicitatea electorala poate lua multe forme. Adeseori, acestea sunt mai scumpe decat se justifica prin impactul lor. Insignele electorale au fost utilizate mai bine de o suta de ani, dar costurile tot mai mari le-au facut mai putin practice. Baloanele, tricourile si canile au inlocuit tigarile si sticlele de whiskey ce purtau sloganurile si numele candidatilor. O publicitate mai substantiala poate fi regasita uneori in publicatiile specifice procesului electoral. Un exem[plu poate fi chiar o foaie volanta ce transmite aceleasi informatii ca un anunt scurt de televiziune. Brosurile insa ofera explicatii bune si concise ale conceptiei candidatului. In principalele campanii este un fapt obisnuit conceperea unor brosuri diverse dedicate unor chestiuni specifice si distribuite unui public diversificat. 쥁@