Referat Modalitati De Conectare A Calculatoarelor

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Modalitati De Conectare A Calculatoarelor si de asemenea puteti face Download Referat Modalitati de conectare a calculatoarelor

Citeste fragmente din Referat Modalitati De Conectare A Calculatoarelor

MODALITĂŢI DE CONECTARE A CALCULATOARELOR  MODALITĂŢI DE CONECTARE A CALCULATOARELOR 1. Direct Cable Connection Conexiunea directă între două calculatoare, chiar dacă nici unul dintre ele nu are placă de reţea, se poate realiza cu ajutorul unor cabluri speciale. Pentru început, trebuie ştiut ce porturi se pot folosi pentru o astfel de conexiune. Majoritatea calculatoarelor au cel puţin un port serial – aşa numitele porturi COM, cu conectoare de 9 pini (tată). Des întâlnit este, de asemenea, portul paralel, cel prin care se leagă imprimantele, cu conectoare de 25 pini (mamă). Nu în ultimul rând, PC-urile mai noi dispun de porturile USB. Toate acestea au fost concepute iniţial pentru a conecta alte componente la calculator, ca de exemplu modemul, imprimanta, scanerul sau aparatul foto digital. De asemenea, cablurile prin care se conectează au fost gândite pentru respectivele folosinţe. Cablul e important Pentru a lega două calculatoare folosind aceste porturi, este nevoie de cabluri speciale care să asigure conectivitatea, în funcţie de cablul folosit, se pot obţine diferite viteze de transfer. Astfel, folosind un cablu serial, se obţine până în 10 KB/sec, rata de transfer depinzând de viteza procesorului sau tipul portului. Cu un cablu paralel standard, se ajunge până la o viteză de transfer de 60-80 KB/sec. Există şi cabluri paralele speciale (Universal Fast Cable), cu care se pot atinge mai mult de 500 KB/sec. Atenţie! În cazul conectării seriale sau paralele, se pot lega între ele doar două calculatoare. Dacă se doreşte „confecţionarea” cablului, aceasta se poate face după schema de mai jos. 25 Pin 25 Pin 2 ↔ 15 3 ↔ 13 4 ↔ 12 5 ↔ 10 6 ↔ 11 15 ↔ 2 13 ↔ 3 12 ↔ 4 10 ↔ 5 11 ↔ 6 25 ↔ 25 Model cablu paralel de 25 pini 9 Pin 9 Pin 5 ←nu sunt cross→ 5 3 ↔ 2 2 ↔ 3 7 ↔ 8 1,6 ↔ 4 8 ↔ 7 4 ↔ 6,1 Model cablu 9 pini (DB9) pentru conectare tip serial 25 Pin 25 Pin 7 ←nu sunt cross→ 7 2 ↔ 3 3 ↔ 2 4 ↔ 5 6,8 ↔ 20 5 ↔ 4 20 ↔ 6,8 Model cablu 25 pini (DB25) pentru conectare tip serial Conectare rapidă Ce trebuie să făcut efectiv pentru a conecta direct două calculatoare, presupunând că ambele dispun de un sistem de operare Windows 9x? Se accesează Control Panel şi deschide opţiunea Add/Remove Programs. În tabul Windows Setup se alege Communications şi se dă un clic pe Details. În fereastra care se deschide, trebuie bifat Direct Cable Connection şi Dial-up Networking, după care se dă clic pe OK pentru a se instala pachetele necesare. Protocolul folosit la conexiunea directă este NetBEUI. Trebuie verificat în proprietăţile Network Neighborhood dacă la componentele instalate este şi acest protocol. În cazul în care lipseşte, se dă un clic pe Add, se selectează Protocol, iar în fereastra nou deschisă se alege Microsoft. La opţiunile din dreapta ferestrei se selectează NetBEUI, după care se dă un clic pe OK pentru instalarea pachetelor respective. După această operaţie se merge la Star–Programs–Accessories–Communications şi un clic pe opţiunea Direct Cable Connection. Se va deschide o fereastră pentru a configura conexiunea directă. Aici va trebui să se selecteze sistemul care va deveni Host (Server) şi să se opteze pentru cel care va deveni Guest (Client). La următorul pas va trebui ales portul prin care se face conexiunea, de exemplu COM2. Înainte de a încheia operaţiunea cu Finish, există posibilitatea să se stabilească o parolă pe care utilizatorul Guest va trebui să o introducă în momentul conectării la Host. Când a fost dat clic pe Finish, calculatorul Host va aştepta conexiunea din partea calculatorului Guest. Configurarea se face la fel şi în cazul calculatorului care va fi client, numai că, de această dată, rolurile se vor inversa. Important! În cazul în care nu sunt instalate alte componente de reţea, în Network Neighborhood, la proprietăţile File and Printer Sharing, se alege Browse Master şi se selectează opţiunea Enabled (nu ajunge să fie pe automatic). La Identification trebuie să fie acelaşi Workgroup, atât la Host cât şi la Guest. Nu în ultimul rând, trebuie să avut grijă ca numele celor două calculatoare (Computer Name) să fie neapărat diferite. 2. Metoda Modem to Modem Această metodă poate fi folosită pentru a face transferul de fişiere între două calculatoare, aflate la distanţă mare şi fără a apela la o conexiune prin Internet. Se va folosi un calculator pe care rulează Windows XP Pro şi un laptop sau alt calculator desktop, pe care e instalat Windows XP Home Edition. Important e ca ambele calculatoare să aibă modem-uri conectate la linia telefonică. Principiul este asemănător cu cel al conexiunii dial-up sau Internet, numai că, în acest caz, conectarea se face direct la modem şi implicit la celălalt PC. Trebuie ştiut că sistemele de operare Win2k dispun în pachetul de bază de suport pentru a accepta conexiuni remote prin modem cu alte calculatoare. În cazul Win98 şi ME trebuie instalat Dial-up Server. Configurarea calculatoarelor Pe primul calculator, de pe care se va iniţia conexiunea, se află instalat Windows XP Home Edition. 1. Modemul (intern sau extern) trebuie configurat pentru conexiune de tip dial-up. Aceasta se face cu ajutorul New Connection Wizard, care se poate găsi în Start-Programs-Accessories-Communications. După deschiderea asistentului, se trece de pagina de întâmpinare, se alege opţiunea a doua, Connect to the network at my workplace, iar în următoarea pagină se selectează prima opţiune, Dial-up Connection şi mai departe cu un clic pe butonul Next. În următoarele ferestre se va da un nume calculatorului la care se va suna, va trebui specificat numărul de telefon care va fi apelat şi unde se află celălalt calculator. În ultima fereastră se poate bifa opţiunea prin care asistentul va crea un shortcut pe desktop, iar pentru a termina se apasă pe butonul Finish. Atenţie! Când va fi folosită prima oară această conexiune, va trebui să fie introdus numele de utilizator şi parola, aceleaşi cu cele setate la calculatorul care va accepta conexiunea. 2. Pe al doilea calculator, pe care se află Windows XP Pro şi un modem, urmează a fi configurată acceptarea conexiunii. Se merge la Start-Programs-Accessories-Communications şi se rulează asistentul de conectare New Connection Wizard. După ce se deschide fereastra de întâmpinare, se dă clic pe Next, iar în următoarea fereastră va trebui aleasă a treia opţiune, Set up an advanced connection şi un clic pe Next. În următoarea fereastră, se alege prima opţiune, Accept incoming connectiom, după care va apărea o listă cu dispozitivele care pot accepta o asemenea conexiune. Aici trebuie selectat modemul care este legat la linia telefonică. De asemenea, se pot modifica şi setările modemului prin opţiunea Properties, dar e mai bine să fie lăsat pe cele implicite. Cum nu e vorba de o conexiune VPN (Virtual Private Connection), în fereastra următoare trebuie aleasă opţiunea a doua (Do not allow virtual private connections). 3. Se va specifica persoana care va putea accesa calculatorul prin această conexiune şi, eventual, se vor adăuga unul sau mai mulţi utilizatori, prin apăsarea butonului Add. Se va introduce numele de utilizator, numele întreg, parola şi confirmarea de parolă, în ultima fereastră pot fi specificate setările de TCP/IP, cifra şi numărul adreselor de IP asignate. Se poate introduce o adresă de IP, de exemplu de la 192.168.1.1 până la 192.168.1.2, ceea ce înseamnă că în momentul conectării, adresa Host-ului va fi 192.168.1.1 iar a PC-ului Client 192.168.1.2, dar se poate lăsa şi asignarea automată. 4. În cazul în care calculatorul se află într-o reţea locală, se poate garanta accesul la acesta. În acest caz, trebuie să fie instalat şi File Sharing-ul, pentru a avea acces la fişierele de pe PC. Încheierea procesului de instalare se face cu Finish. De acum încolo se pot transfera fişiere de pe sau pe un calculator pe celalalt, dar viteza de transfer va fi mică, în funcţie de linia telefonică şi de modemurile folosite. Transmiterea datelor Pentru a accesa calculatorul de acasă, tot ce trebuie făcut este să fie conectată linia telefonică la modemul PC-ului utilizat, să fie introdus numărul de telefon şi să se aştepte până se stabileşte legătura. Pentru a transfera fişierele, cel mai simplu este să se map-eze calculatorul Host prin Network Neighborhood. Aceasta se face cu un clic dreapta cu mausul, se alege Properties şi se selectează Map Network Drive. Folosind exemplul de mai sus se va introduce adresa în forma \192.168.1.1. Datele se vor regăsi în directorul partajat, care a fost stabilit mai înainte. Pentru a face transferul de fişiere se poate folosi şi un client de ftp (File Transfer Protocol). Pentru acesta însă, în prealabil, trebuie configurat un server de ftp pe calculatorul Host. 3. Home LAN O soluţie ar fi reţeaua cu topologie de tip bus, adică o reţea pe cablu coaxial (BNC), în cascadă, dar tipul acesta s-a învechit (rata lui de transfer fiind destul de mică, 10 Mb/s). În plus, aceasta ridică probleme şi cu cablul (o mică întrerupere pe undeva şi totul trebuie luat şi verificat din metru în metru). De aceea, este de preferat să se construiască o reţea de tip 100 BaseT, cunoscută şi sub numele de Fast Ethernet. Aceasta utilizează cablu de tip UTP (Unshielded Twisted Pair), conectori RJ-45 (mufe ceva mai mari decât cele de telefon), iar topologia este de tip stea. Numărul maxim de segmente conectate poate fi de 1.024, iar viteza de transfer, de aproximativ 6MB/S. Echipamente necesare În primul rând, este nevoie de o placă de reţea, adică de acel dispozitiv care face legătura între reţea şi calculator. Se recomandă folosirea unei plăci Fast Ethernet, în al doilea rând (asta în cazul în care se doreşte legarea mai mult de două calculatoare în reţea), este necesar un dispozitiv care va face legătura între PC-uri, mai exact un distribuitor, hub sau switch care va dirija pachetele de date în reţea. La exterior hub-ul şi switch-ul pot fi confundate uşor, ele fiind asemănătoare. Ambele arată ca o cutiuţă cu nişte leduri şi porturi Ethernet, numărul acestora variind în funcţie de construcţia aparatului. În interior, însă, sunt diferenţe majore. Din punct de vedere financiar ar fi de preferat hub-ul, dar dacă banii permit, este recomandat switch-ul. Cum facem reţeaua? De cele mai multe ori, o reţea de „casă" implică conectarea unui număr mai redus de calculatoare. Pentru început, trebuie să se facă un mic calcul, din care să reiasă unde ar trebui pus hub-ul sau switch-ul pentru a fi în centrul cercului (teoretic, bineînţeles) în care sunt utilizatorii. Atenţie însă, nu trebuie ca distanţa dintre utilizator şi acesta să fie mai mare de 100 m. Dacă se doreşte extinderea reţelei în continuare, nu e nici o problemă – se conectează un alt hub sau switch într-un port liber. În cazul acesta, trebuie avut grijă ca unul dintre ele să fie conectat într-un port special de uplink (în cazul în care îl are), iar dacă nu, se foloseşte un cablu crossover. După aceea, trebuie „construit" un cablu UTP, mai precis să fie mufat. Mufare tip crossover Mufare tip clasic Dintre cele patru perechi de fire se folosesc doar două: o pereche pentru emisie şi cealaltă pentru transmisie. Standardul implică folosirea pinilor l şi 2 pentru transmisia datelor, iar a celor 3 şi 6 pentru recepţie. La introducerea cablului în mufa RJ-45, toate firele trebuie să aibă aceeaşi lungime. La cablul crossover, când se conectează doar două calculatoare sau două hub/switch-uri între ele, pinii l şi 2 din prima mufă se vor lega cu pinii 3 şi 6 de la cea de-a doua mufă. În mod analog se procedează şi cu pinii 3 şi 6, ideea fiind ca datele emise de un PC să ajungă ca date transmise de cel de-al doilea PC şi invers. Atenţie şi la întinderea cablului, pentru că acesta nu trebuie fie tensionat. Protocoale comune Pentru a putea comunica între ele şi a partaja resurse, calculatoarele trebuie să „vorbească" într-un limbaj comun. În terminologie IT, acesta se numeşte protocol. Exemple de protocoale sunt TCP/IP, NETBios, IPX, aceste „limbaje" asigurând fundamentul pe baza căruia se pot efectua operaţiunile de reţea: transfer de fişiere, partajare resurse, etc. Configurarea corectă a reţelei Configurarea reţelei se face relativ simplu. Clic pe butonul din dreapta al mausului şi se alege Properties. Din lista afişată, se selectează protocolul TCP/IP. Cu ajutorul butonului Properties se intră în dialogul de configurare. Începem prin a introduce adresa de IP (standardul fiind o adresă din domeniul privat), cum ar fi 192.168.x.y, unde x poate lua valori de la O la 255, iar y de la l la 254. Dacă valoarea x e comună pentru toţi participanţii la reţea, valoarea lui y trebuie să fie unică pentru fiecare. Se poate introduce adresa 192.168.1.2, iar în al doilea câmp din dialog, Subnet Mask, e indicat să se pună 255.255.255.0. Tot aici este bine să se introducă şi să se activeze şi opţiunea Client for Microsoft Networks, pentru a putea partaja fişiere împreună cu ceilalţi utilizatori ai reţelei. Activarea se face apăsând butonul File and Print Sharing. La tab-ul Identification se poate da un nume oarecare pentru fiecare calculator, nume sub care va fi cunoscut în reţea. Tot aici se poate stabili apartenenţa la un workgroup (de preferat este ca toate să aibă acelaşi workgroup, care poate fi botezat, de exemplu, Strada). Cablarea unei reţele sau, mai bine zis, realizarea ei, presupune mai multe etape de lucru, care au fost enumerate mai sus. Există însă şi acele „sârme" care trebuie „băgate în seamă", deoarece de ele depinde funcţionarea optimă a reţelei. De obicei, distanţele în cazul unei mini-reţele de bloc nu depăşesc 100 m (între noduri). De aceea, alegerea optimă pentru o asemenea reţea este cablul UTP (Unshielded Twisted Pair), care este ieftin, uşor de procurat şi de sertizat în mufa RJ-45. Aceasta este uşor de recunoscut datorită asemănării cu conectorul RJ-11, folosit la cuplarea aparatului telefonic. Diferenţa constă în numărul de fire, opt în cazul reţelelor, faţă de doar patru în telefonie şi, desigur, în dimensiunea conectorului. Mufarea cablului UTP Trebuie să se înceapă cu sertizarea cablului UTP, care să permită comunicarea între PC-uri. Dintre cele patru perechi de fire din cablu se vor folosi doar două: o pereche pentru emisie (fir de semnal şi masă) şi cealaltă pereche pentru transmisie. Standardul unanim acceptat implică folosirea pinilor l şi 2 pentru transmisia datelor, iar a pinilor 3 şi 6 pentru recepţie. O pereche de fire conţine un fir colorat (de exemplu, verde), răsucit cu un al doilea fir alb, striat cu culoarea primului, adică verde. Există şi un standard (EIA/TIA-568A şi B) pentru aranjarea firelor după culoare. Pentru sertizare este nevoie de un cleşte special, care se găseşte la orice magazin de specialitate. Pentru început va trebui îndepărtată izolaţia cablului UTP pe o porţiune de 2 cm, cu ajutorul unui cuţit ascuţit. După dezizolare se face ordonarea şi îndreptarea firelor pentru ca acestea să pătrundă uşor în mufa RJ-45. Firele se „tund” la aceeaşi lungime, fără discriminare, pentru asigurarea unui contact ferm. Apoi cablul se introduce în mufă, având grijă ca o pereche de fire să corespundă pinilor l şi 2, de exemplu, alb cu portocaliu şi portocaliu, iar altă pereche pentru pinii 3 şi 6, alb cu verde şi verde. Firele trebuie introduse până la capăt ca, prin presiunea aplicată de cleşte, să fie străpunse de pinii mufei, realizând un contact ferm cu aceştia. Tipuri de mufare Dacă se doreşte realizarea un cablu pentru conectarea unui calculator la switch-ul reţelei, acesta trebuie să aibă acelaşi tip de conexiuni la ambele mufe, cablul fiind direct. În cazul în care cablul este cel ce face legătura dintre două calculatoare şi nu switch-ul, atunci acesta va fi de tip crossover. Pinii l şi 2 din prima mufă se vor lega cu pinii 3 şi 6 de la cea de-a doua mufă. În mod analog se va proceda cu pinii 3 şi 6. Ideea este ca datele emise de un calculator să ajungă ca fiind transmise la cel de-al doilea calculator şi invers. Poziţionarea ª ¬ kd  kd, ␃ᄃ㢄ሄ桤ā怀㢄愄̤摧“Íᘀ toate cablurile între utilizatori şi switch-ul central, întinderea cablurilor între clădiri se face cu ajutorul unui suport din sârmă oţelită care va susţine cablul UTP. Acesta nu se va întinde la maxim: se lasă câte o buclă la capete pentru a compensa dilatarea şi contracţia datorate temperaturii. Cablul ce asigură suportul va fi bine ancorat de marginea acoperişului. Traseul urmat de cablu va fi alcătuit din drepte paralele cu solul sau cu clădirea. 5. Conectarea cu Bluetooth O metodă utilizată pentru conectarea a două sau mai multe calculatoare este cea wireless, prin Bluetooth. MSI PC2PC Bluetooth este una dintre cele mai noi, dar şi costisitoare metode de conectare, care foloseşte tehnologia Point to Point sau Point to Multi-Point pentru transfer wireless, a comunica cu alte dispozitive Bluetooth, fără a fi afectată de diferite obiecte şi unghiuri. Bluetooth foloseşte frecvenţa de 2.4 Ghz (2.4 ~ 2.4835 GHz), viteza maximă de transfer a datelor fiind de 1Mb/sec. Dispozitivele pot acţiona atât drept client, cât şi ca server, având suport pentru Windows 98SE, ME, 2000 şi XP. De asemenea, Bluetooth poate fi folosit la realizarea unui intranet wireless, pentru a transfera diverse pachete de date. Simplu de instalat Pachetul există în două variante. Prima, un aşa numit Transceiving Module, este alcătuită dintr-un card special conceput pentru plăcile de bază MSI (care se montează în interiorul calculatorului) şi dintr-o antenă pentru o mai mare acoperire până în 200m. A doua variantă este un USB Transceiving Key, care se introduce într-un port USB şi are o acoperire de până la 100m. Instalarea PC2PC Bluetooth USB este simplă, la fel ca pentru oricare altă componentă USB. Se introduce dispozitivul într-un port USB, după care sistemul de operare va recunoaşte noua componentă ataşată la calculator. Se instalează driverele şi softul necesar de pe CD-ul livrat împreună cu dispozitivul USB. Dacă instalarea a fost corectă, la Settings-Control Panel-System-Device Manager-Universal Serial Bus Controllers trebuie să apară MSI USB Bluetooth De-vice, iar colţul dreapta jos al ecranului, mai exact în Windows System Tray, va apărea un mic icon, albastru cu alb, acesta fiind tray-ul de Bluetooth. Prin acest icon utilizatorul poate accesa My Bluetooth Places. Un dublu clic sau clic dreapta pe icon şi selectează Explore. Tot cu clic dreapta se poate selecta Setup. De aici se poate configura modul în care să fie accesate anumite servicii pe un alt dispozitiv Bluetooth sau să se localizeze alte aparate de acelaşi gen. În acelaşi loc se configurează şi serviciile pe care le va oferi calculatorul către un alt dispozitiv. Tot aici se poate defini tipul şi da un nume dispozitivului, sau alegerea directorului pe care-l va împarţi în cazul transferurilor de date. În Setup se aleg şi directoarele unde se găsesc, respectiv se vor primi, business card-urile. Servicii diverse Serviciile oferite de Bluetooth sunt: Bluetooth SerialPort, o conexiune wireless serială între două dispozitive. Aplicaţiile de pe ambele calculatoare trebuie configurate în aşa fel încât să poată primi şi trimite date prin porturile seriale Bluetooth COM asignate. Conexiunea serială wireless poate fi folosită de aplicaţii ca şi cum dispozitivele ar fi conectate printr-un cablu serial. Dial-Up Networking, o conexiune prin care se poate folosi un modem care este fizic conectat la un alt dispozitiv Bluetooth. Fax, o conexiune prin care se pot trimite faxuri la distanţă, folosind un Bluetooth conectat la un telefon mobil, modem sau calculator. File Transfer, o conexiune prin care se pot face operaţiuni de navigare, deschidere sau copiere de fişiere pe un alt sistem conectat cu Bluetooth. Când se doreşte trimiterea un fişier către celălalt calculator conectat wireless, se selectează fişierul sau fişierele, se dă un clic dreapta, se selectează Send To şi apoi un clic pe Bluetooth, după care se deschide o fereastră unde trebuie ales calculatorul care este conectat prin Bluetooth. La final, un clic pe OK pentru a se face trimiterea datelor. Atenţie, se pot transfera numai fişiere, nu şi directoare. Information Exchange, o conexiune care permite schimbul de informaţii personale între două dispozitive Bluetooth. Exemplu: mesaje e-mail, cărţi de afaceri, note de calendar. Network Access, o conexiune prin care un dispozitiv Bluetooth poate accesa reţeaua locală printr-un al doilea Bluetooth, care este fizic conectat la o reţea, sau permite unui dispozitiv îndepărtat să devină parte în reţeaua ad-hoc. Asistent personal Crearea conexiunilor Bluetooth se face prin Connection Wizard. Un clic dreapta cu mausul pe tray-ul Bluetooth din colţul dreapta jos al ecranului şi se alege Services. Un alt clic pe Connection Wizard. Se va deschide o fereastră unde se va putea alege serviciul dorit, cât şi calculatorul la care se doreşte să se facă conectarea. Clic pe Next, şi se va putea da un nume conexiunii proaspăt realizate. Operaţiunea se termină cu Finish. Când se doreşte închiderea conexiunii, se intră în My Bluetooth Places prin clic dreapta pe icon sau dublu clic, unde se va vizualiza conexiunea marcată cu verde. Un clic dreapta pe acesta şi se selectează Disconnect. În momentul respectiv, conexiunea cu celălalt calculator este închisă. 6. Conexiune Wireless (1) Deşi momentan este o soluţie destul de scumpă pentru cei care doresc o mică reţea de bloc sau de birou, în comparaţie cu reţeaua clasică prin cablu, cea wireless poate fi soluţia în cazurile în care cablarea se dovedeşte mai greu sau imposibil de realizat. Ce este necesar pentru a construi o reţea wireless este centrul prin care se face interconectarea între staţiile de lucru sau sub-reţele. Sunt câteva criterii care trebuie luate în considerare atunci când se doreşte achiziţionarea unuia: - Interoperabilitatea – este indicat să fie alese produse cu certificare WECA Wi-Fi (Wireless Ethernet Compatibility) pentru a garanta interoperabilitatea între dispozitive (standardul 802.11a sau 802.11b). - Posibilitatea de upgrade - suport pentru upgrade de firmware. - Soliditatea - într-un birou, carcasa de plastic este suficientă, dar într-o zonă mai puţin protejată este recomandată cea de aluminiu. - Temperatura de funcţionare - în mediu deschis, trebuie să reziste la variaţiile de temperatură. - Securitatea - trebuie să ofere posibilitatea de criptare. - Raza de acţiune - atenţie la specificaţiile producătorilor; pe câmp deschis aceasta trebuie să fie de cel puţin 350m. - Suport şi unelte de instalare - acces Telnet sau Http, pentru configurare. - Putere de transmisie (ieşire) - între 30 şi 100 mW. - Preţul - trebuie luat în considerare suportul pentru instalare şi facilităţile oferite. Recomandări Trei modele de Access Point-uri ar fi EZ Connect Turbo 2.4, de la SMC, USR2249 Wireless Access Point, de la US ROBOTICS, şi EP-9500, de la SURECOM. Modelul EZ Connect Turbo 2.4 este un Access Point ce funcţionează în deplin acord cu standardul 802.11b. Oferă o rată de transfer de până la 22 Mbps şi criptare a datelor pe 64,128 şi 256 biţi. Preţul lui este însă cam mare, aproximativ 170 USD. Modelul USR2249 US ROBOTICS, având aceleaşi specificaţii ca şi cel anterior, are un preţ de circa 150 USD. Modelul EP-9500 de la SURECOM beneficiază de aproape toate calităţile modelelor anterioare. Deosebirea constă în viteza de transfer, de doar 10 Mbps. Preţul său este de circa 99 USD. Configurarea acestor modele se realizează uşor, prin intermediul unui browser web. ca SMC 2.4 GHz 117 22Mbps Wireless PCI Card, pe standard 802.11b. cu frecvenţa de 2.4 GHz, cu o viteză de transfer de până la 22 Mbps, cheia de criptare fiind de 64,128 sau 256 biţi. Preţul acesteia este în jur de 68 USD. Pentru laptop aveţi nevoie de card PCMCIA, cum ar fi modelul ORiNOCO 802.11b PC Card Silver 8421-WD, pe aceeaşi frecvenţă de 2.4 GHz, cu o rată de transfer de 11 Mbps, cheia de criptare fiind, de asemenea, de 64 şi 128 biţi, cu un preţ estimat la aproximativ 50 USD. O variantă şi mai ieftină ar fi placa Utobia Wireless PCMCIA Card IEEE 802.11b, cu aceleaşi specificaţii ca şi modelul anterior, dar la un preţ mai mic, de doar 35 USD. În 1997, IEEE (Institute of Electrical and Electronic Engineers) a finalizat standardul iniţial pentru reţele wi-reless IEEE 802.11. Acest standard specifica drept frecventă de operare 2.4 GHz, şi o rată de transfer de 1 şi 2 Mbps. în 1999, cei de la IEEE au lansat două suplimente ale standardului iniţial: 802.11a, respectiv 802.11b. 802.11b lucrează la frecventa 2.4 GHz, dar cu o rată de transfer mult mai mare, de 11Mbps, iar 802.11a la o frecventă de 5.8 GHz şi o rată de transfer de până la 40Mbps. 7. Conexiune Wireless (2) Această alternativă de conectare între două sau mai multe calculatoare, mai elegantă dar şi mai scumpă, are câteva avantaje, în principal, când cablarea e mai dificilă sau o parte dintre membrii reţelei se află în altă clădire, conectarea wireless este soluţia potrivită, chiar dacă e un pic mai costisitoare. În cazul în care reţeaua nu va avea legătură cu exteriorul (alte reţele sau Internet), interconectarea e mai simplă. Ajunge ca fiecare dintre calculatoare să dispună de o placă de reţea wireless şi oricare computer va comunica direct cu celelalte din reţea, utilizând resursele comune. Deschiderea spre WLAN se face prin utilizarea unui Access Point, un dispozitiv wireless cu funcţii specifice hub-ului clasic, care realizează conectarea tuturor computerelor din reţea, permiţând accesul la toate resursele LAN-ului (printre care şi conexiunea la Internet). Cel mai important element al viitoarei reţele wireless este Access Point-ul. Acesta poate fi hardware (dispozitivul fizic în sine) dar si un alt calculator cu un card wireless şi un card normal de reţea Ethernet, care poate juca rolul unui Access Point. Dispozitivul în sine este o cutie cu una sau două antene, cu sistem de alimentare propriu şi conector RJ 45 pentru cuplarea cu un LAN, plus led-urile ce indică regimul de funcţionare. Mai este nevoie de carduri de reţea wireless pentru PC-urile care se vor afla în reţea. Acestea au interfeţe PCI pentru conectarea în computere şi interfeţe tip PCMCIA pentru laptop-uri. Le diferenţiază de cele clasice cu fir antena demontabilă aflată în locul mufei UTP (la cardurile PCI), la cele PCMCIA antenele fiind mascate în 3cm de card ce depăşesc marginea laptop-ului. Programarea Aceasta se face din PC-ul la care este legat prin cablul de reţea UTP, cu utilitarul furnizat de producător sau, mai simplu, cu un browser de web poziţionat iniţial la adresa 192.168.1.1. Astfel poţi configura adresa de IP, canalul de transmisie, ratele de transfer, modul de utilizare (Access Point independent, client sau bridge), gradele de securitate pentru reţea: totul foarte simplu şi eficient. Partea interesantă constă în faptul că, odată configurat, Access Point-ul se poate decupla de la calculator şi instala într-un loc de unde poate fi accesat de toate PC-urile din reţeaua wireless, dacă acestea se afla în raza lui de acţiune. Dar dacă se doreşte accesarea şi computerele din reţeaua fixă şi respectiv conexiunea Internet disponibilă, va trebui să fie utilizat în continuare link-ul cu computerul care este conectat la Internet, iar la adresa de gateway a cardurilor wireless va trebui scrisă adresa IP a acestuia. Instalarea plăcii wireless se face mai ciudat, întâi soft-ul utilitar ce permite configurarea adaptorului şi apoi driver-ele propriu-zise. Utilitarul respectiv detectează automat reţeaua wireless prezentă după numele şi codul Access Point-ului folosit şi va arăta puterea semnalului, calitatea legăturii şi chiar viteza de transmisie/recepţie a datelor. Se pot configura diferite rate de transfer, tipuri de reţele, canale de transmisie etc. Poziţionarea Access Point-ului este toarte importantă, pentru că trebuie avut în vedere faptul că distanţa sa de acoperire este în jur de 300-350 metri, aceasta în condiţii de zonă liberă. Dacă se foloseşte modalitatea de interconectare wireless trebuie ştuti că, în spaţii închise, acolo unde undele radio întâlnesc obstacole (cum ar fi o clădire), această distanţă scade până la aproximativ 100 metri. Aşadar, va trebui ca Access Point-ul să fie poziţionat în aşa fel încât nici unul dintre cei care se vor conecta să nu fie amplasaţi la o distanţă prea mare. De obicei, este bine ca acesta să fie aşezat cât de cât central faţă de cei care urmează să fie conectaţi, în plus, dacă Access Point-ul e amplasat în exteriorul clădirii, e bine să fie protejat de intemperii (ploaie, ninsoare, vânt puternic), pentru că dispozitivul este sensibil din punct de vedere fizic şi poate fi afectat. 8. Conectare prin USB Se pot transfera date între două calculatoare şi prin portul USB. Mai toate PC-urile (sau, mai exact, plăcile de bază) sunt echipate cu port USB şi, prin urmare, nu mai trebuie să ne facem probleme privind transferul de date. Mai există şi soluţia oferită de flash drive-uri, însă folosirea acestora este limitată de spaţiul de stocare şi parcă nu e tocmai comod să „tăiem” un film în bucăţi de 128 sau 256MB pentru a-l transfera de pe un PC pe altul. Despre reţea, pe scurt... În mod evident, pentru a face transferul de date între calculatoare prin USB este nevoie de un cablu dedicat, nu de un cablu oarecare. Acesta, special conceput pentru transferul de date, are lungimea de doi-trei metri şi se găseşte la aproape orice magazin de specialitate, la un preţ cuprins între 513.000 lei cu TVA, la www. focuscomputer.ro, sau 976.000 lei cu TVA, la www.flamingo.ro. Cablul, care reprezintă unealta ideală pentru crearea unei reţele (nu mai este nevoie de placă de reţea, cablu UTP sau de mufe şi nu trebuie sertizat nimic), vine însoţit de un CD care conţine documentaţia şi driverele necesare. Odată instalate, se va descoperi o nouă componentă în Device Manager- Network Adapters. Aceasta va putea fi configurată identic cu o placă de reţea. I se pot atribui o adresă IP, anumite protocoale de transmisie (TCP/IP, NetBEUI, IPX/SPX) şi se poate folosi ca pe o placă de reţea adevărată. Viteza de transfer este limitată doar de viteza porturilor USB. De exemplu, pe un port USB 1.1 se atinge o rată de transfer echivalentă cu cea a unei plăci de reţea de 10 Mbps, valoare mai mult decât suficientă chiar şi pentru a te juca într-un LAN. Instalarea şi configurarea Pentru a exemplifica instalarea şi configurarea, am ales sistemul de operare Windows XP. Fără a introduce mufa cablului în portul USB, se începe instalarea aplicaţiei necesare (în cazul de faţă, Network Bridge Application), de pe CD-ul sau discheta furnizată odată cu cablul. Operaţiunea se face folosind asistentul de instalare, Setup.exe, din numai câteva clicuri pe Next. La final, este cerută repornirea calculatorului. După repornire, se introduce cablul de date în portul USB, iar Windows va detecta o nouă componentă. Se specifică locaţia driverelor (CD sau floppy) şi se continuă cu un clic pe Next. După aplicarea driverelor, în Control Panel-System-Hardware-Device Manager-Network Adapters va apărea o nouă componentă, numită USB-USB Network Bridge Adapter. În acest moment s-a terminat cu instalarea cablului de date. Pentru a-l configura, se accesează Network Connections via Start-Settings, unde se va vedea o nouă conexiune de tip LAN. Intrând în proprietăţile acesteia, o vom folosi ca pe o placă de reţea (la Internet Protocol se poate specifica o adresă IP, dar poate fi lăsată şi pe configurarea automată sau implicită). Când se introduce capătul celălalt al cablului USB în alt PC, acesta va putea fi accesat prin My Network Places ca şi un computer dintr-o reţea clasică. Printr-o astfel de conexiune se poate partaja şi Internetul, printr-un simplu Internet Connection Sharing.  Bibliografie Vasile Teodor Dadarlat – Reţele locale de calculatoare Joe Habaken – Reţele de calculatoare pentru începători HYPERLINK "http://www.bumerang.ro/hardware/" www.bumerang.ro/hardware/ HYPERLINK "http://www.theportal.ro/articole" www.theportal.ro/articole - PAGE 2 - Linie telefonică Modem extern Modem intern Conectarea PC-urilor 쥁@