Referat Linux

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Linux si de asemenea puteti face Download Referat Linux

Citeste fragmente din Referat Linux

Cum a apărut Linux? De ce stă pinguinul jos şi nu pe un skateboard? Totuşi... de ce un pinguin? Acestea sunt întrebări frecvente pe care mulţi utilizatori şi le pun şi la care vom încerca să răspundem în continuare. De aceea vă invităm să vă aşezaţi comod în fotoliu şi să purcedem la drum începând cu... începutul! A fost odată ca niciodată... Apariţia lui Linux este strâns legată de evoluţia UNIX-ului, "pinguinul" fiind o clonă a acestuia, şi deci moştenind multe însuşiri ale sale. Afirmarea cu adevărat a UNIX-ului în lumea informaticii a avut loc în anul 1971, când a apărut prima ediţie destinată serverelor; aceasta a reprezentat promotorul altor sisteme de operare, în ziua de azi celebre, şi anume Solaris dezvoltat de Sun Microsystems, Berkeley FreeBSD şi IRIX al celor de la Silicon Graphics. În anul 1975 a fost lansată o variantă de UNIX rescrisă în C şi Assembler, cele două limbaje devenind un standard pentru scrierea programelor destinate acestor platforme. Totuşi fără existenţa unui personaj numit Richard Stallman, Linux-ul nu ar fi fost ceea ce cunoaştem astăzi, chiar dacă prin anii 80 nimeni nu se gândea la apariţia acestui sistem de operare. Stallman şi-a început cariera în anul 1970 la faimosul laborator de Inteligenţă Artificială din MIT, creând editorul de texte emacs, foarte cunoscut în lumea întreagă; acesta era disponibil tuturor persoanelor interesate, fiind gratuit. Perioada anilor 80 a fost cunoscută pentru faptul că marile companii de software doreau să-şi protejeze investiţiile, încercând astfel să semneze diferite contracte cu angajaţii lor pentru a nu divulga codul sursă al produselor dezvoltate. Stallman nu a fost de acord cu această atitudine şi în 1985 publică manifestul GNU (GNU is Not UNIX - versiunea în limba romană poate fi vizualizată la adresa http://www.gnu.org/home.ro.html) care a dat naştere conceptului de open-source. Principiul era simplu şi a fost adoptat rapid de simpatizanţii lui Stallman: codul sursă al produselor software trebuie să fie accesibil oricui, pentru a permite diverşilor programatori din întreaga lume să le modifice şi îmbunătăţească, eventual corectând unele greşeli de programare. Mai târziu a apărut GPL (GNU General Public License), o licenţă "anticopyright" care întărea statutul de open-source. Numeroşi programatori l-au susţinut şi în anul 1984 ei au pus bazele programului de dezvoltare al compilatorului GCC (GNU C Compiler), o adevarată valoare pe vremea aceea. Codul sursă fiind disponibil conform licenţei GPL, de multe ori versiunile gratuite ale aplicaţiilor UNIX ajungeau să deţină mai puţine erori şi să fie chiar mai performante. Anul 1987 a fost marcat de apariţia sistemului de operare Minix, o clonă UNIX pusă la dispoziţie de către Andrew S. Tanenbaum. Minix constituia un răspuns la decizia producătorilor UNIX de a menţine secrete sursele. Deşi nu era un sistem ieşit din comun prin calităţile sale, avea sursele disponibile şi astfel a generat un mare succes printre studenţi şi programatori, curioşi să înţeleagă în profunzime modul de funcţionare al unui sistem de operare. Versiunea iniţială a Minix-ului avea 12.000 de linii de cod, era scris în C şi Assembler şi era proiectat pentru platformele Intel, care erau foarte uşor de achiziţionat în acea perioadă. Totuşi marea problemă a mişcării GNU nu era rezolvată deoarece nu exista încă un kernel, piesa necesară unui sistem de operare pentru a deveni complet, celelalte componente fiind realizate deja. Pentru Stallman, Minix nu reprezenta o alternativă viabilă, iar în viziunea lui şi a celorlalţi programatori, scrierea unui nucleu putea să însemne o muncă ce putea să dureze câţiva ani buni. Nefiind de acord cu această atitudine, un student la ştiinţa computerelor pe nume Linus Torvalds îşi începe lucrul la un nou sistem de operare care avea să revoluţioneze modul de gândire al open-source-ului tocmai prin oferirea componentei lipsă: un kernel. Iniţial Linus nu dorea prin proiectarea acestui sistem de operare decât să-şi demonstreze abilitatea de a programa, însă mai târziu aceasta s-a transformat în dorinţa de a oferi o alternativă la sistemul de operare DOS de la Microsoft sau la sistemele Apple Macintosh, foarte performante dar inaccesibile unui utilizator normal din cauza preţului, şi nu în ultimul timp la UNIX, care la rândul său era foarte scump. Totul a început pe data de 25 august 1991 când Linus a postat pe grupurile de ştiri MINIX următorul mesaj: From: torvalds@klaava.Helsinki.FI (Linus Benedict Torvalds) Newsgroups: comp.os.minix Subject: Ce doriţi cel mai mult de la sistemul de operare Minix? Summary-ID: un mic chestionar pentru sistemul meu de operare Date: 25 Aug 91 20:57:08 GMT Organization: Universitatea din Helsinki "Îi salut pe toţi cei care folosesc sistemul Minix. În acest moment lucrez la un sistem de operare gratuit (doar un hobby, nu va fi ceva mare şi profesional ca GNU) destinat clonelor 386 (486) AT. Lucrez la el de prin aprilie şi încep să mă apropii de final. Aş aprecia orice raspunsuri în legatură cu ce vă place şi ce nu vă place la Minix, deoarece sistemul meu seamănă oarecum cu el (are acelaşi format al sistemului de fişiere, printre altele). Până în acest moment am portat bash (versiunea 1.08) şi gcc (1.40), şi se pare că lucrurile funcţionează. Asta înseamnă că o să pot obţine ceva care să aibă un contur în urmatoarele luni şi de aceea doresc să stiu cam ce aţi dori voi. Orice sugestii sunt binevenite, dar nu promit că o sa le şi implementez... :-) Linus (torvalds@kruuna.helsinki.fi) PS. Şi da - nu conţine nici un cod proprietar Minix şi este bazat pe multi-threading. Nu este portabil şi probabil nu va suporta niciodată altceva în afară de hard disk-urile AT, pentru ca doar asta am :-(." Entuziasmul lui Linus a fost răsplătit din plin. După ce în septembrie 1991 a fost pusă pe Internet versiunea 0.01, numeroşi programatori au modificat-o, iar versiunile obţinute au fost postate pe grupurile de ştiri Minix, fapt care a contribuit la apariţia în scurt timp a versiunii 0.02 (5 octombrie 1991). După cum Linus afirma în mesaj, prima versiune suporta doar hard disk-urile AT şi nu avea login (boot-a direct în bash). Versiunea 0.11 a fost înzestrată cu suport pentru tastaturi "multilingual", pentru unităţi de dischetă, pentru display-uri VGA, EGA, Hercules etc. Un salt mai spectaculos a fost efectuat odată cu trecerea de la versiunea 0.12 la 0.95, motivată de faptul că kernel-ul este suficient de verificat şi stabil pentru a se trece la o versiune mult superioară ca număr. Cum era şi normal, au apărut şi reacţii adverse, mai ales din partea creatorului Minix: "Încă susţin că proiectarea unui kernel monolitic în 1991 este o eroare fundamentală. Să te bucuri că nu eşti studentul meu. Nu ai fi promovat cu o notă foarte mare pentru acest design :-)" (Andrew Tanenbaum către Linus Torvalds) Susţinut de către nou-formata comunitate Linux, Linus i-a răspuns lui Andrew: "Menirea dumneavoastră este aceea de a fi profesor şi cercetător. Aceasta este o scuză foarte bună pentru erorile de programare de care suferă Minix." Aceste reacţii nu au încetinit însă avântul comunităţii, care se mărea pe zi ce trece. Astfel, de la un utilizator în anul 1991 şi un număr de 10.000 de linii de cod, Linux a câştigat o mare popularitate, având în anul următor 1000 de utilizatori, în 1993 20.000 de utilizatori şi ajungând la 7.500.000 de utilizatori şi 1,5 milioane de linii de cod în anul 1998. Spre comparaţie, sistemul Windows 2000 produs de Microsoft avea nu mai puţin de 27 de milioane de linii de cod. Totodată implementarea sistemului grafic X şi a interfeţelor GNOME şi KDE a avut un mare impact asupra utilizatorilor, chiar dacă la început ele nu se comparau cu ceea ce ofereau alte sisteme de operare din acest punct de vedere. n faptul că în momentul în care pe piaţă apărea un nou produs hardware, oricine intra în posesia acestuia putea să scrie un driver şi să îl posteze pe un site, astfel încât acesta să poată fi folosit sau îmbunătăţit şi de alte persoane din întreaga lume. Perioada următoare a fost marcată de apariţia unui număr tot mai mare de dezvoltatori ai sistemului Linux, ceea ce a dus implicit la dezvoltarea de versiuni (numite mai târziu distribuţii) care se deosebeau de obicei prin pachetele de programe oferite şi prin segmentele de utilizatori cărora se adresau; pentru achiziţionarea unora dintre distribuţii era necesară plata unei taxe, de obicei modice. Impresionaţi de entuziasmul comunităţii Linux, numeroase companii au stabilit relaţii de colaborare cu aceasta, printre ele numărându-se Motorola, IBM, Dell, Informix. Un succes enorm l-a reprezentat compania RedHat, care în anul 1999 a reuşit să se afirme prin oferirea de suport tehnic utilizatorilor şi companiilor care foloseau această distribuţie. Linux a avut un imens succes şi în domeniul ştiinţific. Un exemplu este experimentul de la Laboratorul Naţional din Los Angeles unde a fost realizat un cluster din 68 de PC-uri ce rulau Linux cu scopul de a studia efectele şocurilor atomice. Costul total s-a ridicat la circa 152.000$, adică aproximativ o zecime din costul folosirii unor sisteme de operare comerciale. Interesant este că acest sistem nu a necesitat o repornire nici după trei luni de funcţionare. După peste 10 ani de dezvoltare, se pare că "Pinguinul" este pregătit să facă faţă oricărui sistem de operare din foarte multe puncte de vedere. Baza sa o reprezintă securitatea şi scalabilitatea pentru care el este deja este cunoscut în mediul Internet, devenind astfel o alegere pentru tot mai multe companii. Linux oferă şi o interfaţă grafică ce poate fi comparată cu cea pusă la dispoziţie de Windows, conceptul de "user friendly" fiind bine implementat; baza de date pentru suport hardware se măreşte pe zi ce trece, uneori durând doar câteva zile de la lansarea unui produs până la apariţia unui driver scris pentru Linux. Blamat odată pentru lipsa facilităţilor multimedia, Linux oferă din ce în ce mai multe unelte pentru editare video, muzica etc. Multe companii au decis alegerea Linux-ului ca sistem de operare datorită siguranţei sale şi a investiţiilor mai mici decât în cazul altor produse similare, chiar dacă de obicei este necesară "alfabetizarea" angajaţilor. Inexistenţa unui suport tehnic adecvat nu mai constituie o problemă în ziua de azi, mulţi producători oferind această opţiune la un preţ accesibil. Un alt avantaj este protecţia impotriva viruşilor: în comparaţie cu alte sisteme pentru care s-au scris zeci de mii de viruşi, pentru Linux există doar câteva zeci, puţini fiind cei care să se încumete să scrie coduri maliţioase destinate acestei platforme; totuşi această situaţie poate fi pusă şi pe seama răspândirii mai mici de care dă dovadă Linux printre utilizatorii obişnuiţi. Deşi numărul distribuţiilor din ziua de azi este de peste 100, le-am ales pe cele mai reprezentative în scopul de a vă crea o mică parere despre acestea şi eventual de a vă deschide apetitul pentru a încerca una din ele. RedHat Apărută pentru prima oară pe piaţă în vara anului 1994, această distribuţie s-a remarcat prin uşurinta cu care putea fi actualizată prin intermediul managerului de pachete rpm, un concept nou pentru vremea aceea. Astfel, dacă era necesar un program, utilizatorul îl putea descărca de pe Internet sub forma unui pachet, putându-l apoi instala foarte uşor şi având avantajul că acesta este deja configurat. Totodată, după cum afirmam mai devreme în acest articol, RedHat a fost o firmă care a avut un mare succes în domeniul comercial prin serviciile oferite utilizatorilor săi. Ca fapt divers, numele său se trage de la unul dintre fondatori, care avea obiceiul să poarte o şapcă de culoare roşie. Debian Proiectul a fost fondat pe data de 16 august 1993 de către Ian Murdock, pe când conceptul de distribuţie era încă ceva nou. Deşi este un sistem de operare non-comercial, Debian are tot meritul de a se menţine în top, succesul său fiind garantat de libertatea oricărei persoane din lume de a contribui la acest proiect. Numele de Debian vine de la autorul său, Ian şi soţia acestuia, Debra. SuSE Atunci când se vorbeşte despre SuSE, imediat se aduce vorba de utilitarul său de configurare YaST, care permite, prin utilizarea unei interfeţe grafice sau text, instalarea sau dezinstalarea de pachete într-un timp foarte scurt. Versiunile mai noi conţin şi o aplicaţie numită Blinux care permite nevăzătorilor să îşi personalizeze sistemul, oferind acestora chiar şi posibilitatea de compilare a kernel-ului. Mandrake Îndrăgită mai ales de către utilizatorii neiniţiaţi, prima versiune a acestei distribuţii a apărut în luna iulie a anului 1998, fiind produsă de Gael Duvalm. Succesul său s-a datorat în mare parte faptului că Mandrakesoft a încercat să se orienteze mai mult pe sectorul comercial. Mandrake este recunoscută drept o versiune disponibilă oricărei persoane care doreşte să păşească în lumea Linux datorită uşurinţei sale în configurarea şi rularea aplicaţiilor. Din păcate, compania Mandrakesoft a intrat recent în procesul de falimentare, viitorul acestei distribuţii fiind momentan nesigur. United Linux Este prima distribuţie dezvoltată de mai mulţi producători. Mulţi doresc ca United Linux să devină un standard în comunitatea Linux şi de aceea se lucrează intens pentru a satisface dorinţele utilizatorilor. La acest proiect participă Conectiva, The SCO Group, SuSE Linux AG şi Turbolinux. Gentoo Gentoo Linux se deosebeşte de majoritatea distribuţiilor prin metoda de organizare a pachetelor, managerul numindu-se Portage. Aceasta apropie distribuţia de sistemele BSD, fiind scrisă în limbajul de programare Python. Managerul include controlul legăturilor (util în cazul dezinstalării unui pachet - opţiune prezentă şi la alte distribuţii), configurarea pachetelor etc. Există versiuni de Gentoo pentru platformele x86, PowerPC, Spar şi Sparc64. Slackware Apărut în aprilie 1993, proiectul Slackware a dorit să ofere o distribuţie extrem de configurabilă şi stabilă. Mult timp s-a trăit cu impresia că Slackware este adresat în special specialiştilor, teamă nefondată aproape în totalitate deoarece puţin timp petrecut cu acesta poate transforma aşa-zisul calvar într-o adevărată plăcere. Turbolinux Foarte răspândită în Asia, în special în Japonia, Coreea şi China, distribuţia este destinată mediilor comerciale, fiind prima care s-a conformat standardelor internaţionale ce propun găsirea unei metode de a crea aplicaţii cu suport pentru mai multe limbi. Totodată Turbolinux a fost prima variantă de Linux ce a oferit suport pentru procesoarele Intel Itanium pe 64 de biţi. Dar totuşi de ce un pinguin ca siglă? Pe când se afla în vacanţă în emisfera sudică, Linus a intâlnit un pinguin. Dorind să-l mângâie, de teamă, pinguinul l-a muşcat de mână. Linus a explicat că a fost infectat cu o boală rară numită "penguinitis" şi care se manifestă prin faptul că "persoana în cauză se trezeşte noaptea şi se gândeşte la pinguini, simţind chiar o dragoste paternă pentru aceştia". Dar de ce stă jos pinguinul? Iată explicaţia dată de Linus: "Ar trebui să vă imaginaţi un pinguin un pic supraponderal, stând jos şi având un zâmbet de mulţumire după ce a mâncat câteva galoane de peşte crud." Bineînţeles că la un moment dat s-a ridicat şi problema botezării acestuia, comunitatea Linux alegând numele TUX, care provine de la "Torvalds’ UniX". Pentru a putea folosi imaginea pinguinului nu este necesar nici un document oficial, el putând fi folosit de oricine doreşte. 쥁@