Referat Retele Calculatoare

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Retele Calculatoare si de asemenea puteti face Download Referat Retele calculatoare

Citeste fragmente din Referat Retele Calculatoare

REŢELE DE CALCULATOARE I . CARACTERISTICI , COMPONENTE ŞI TIPURI DE REŢEA. Tendinţa actuală a utilizatorilor o reprezintă folosirea calculatoarelor, nu izolat - punctual, ci cuplate într-o reţea . O reţea de calculatoare poate fi definită ca ,, grup de calculatoare ( de orice tip ) şi periferice care partajează resursele, interconectate prin intermediul unui canal de comunicaţii “ . Aceasta permite folosirea în comun, de către mai mulţi utilizatori a resurselor hardware şi/sau sofware aparţinând calculatoarelor componente, oferind astfel posibilitatea de obţinere a unor sisteme cu un grad înalt de fiabilitate şi adaptibilitate . În general o reţea de calculatoare are în componenţă un număr de ,, n “ calculatoare conectate între ele, în care unul dintre ele este mai puternic şi gestionează activitatea întregului sistem; el este numit file-server (gestionar-fişiere), iar celelalte calculatoare din reţea sunt numite work-staţion ( staţii de lucru ). Canalul de comunicaţie între calculatoarele reţelei este mediul de transmisie a datelor (satelit de telecomunicaţii, unde radio, fibră optică, cablu torsardat, cablu coaxial), fiind reprezentat printr-o legătură punct cu punct sau multipunct . Comunicarea între calculatoare se poate face serial sau paralel. Comunicarea de tip serial implică o viteză de transmisie mai redusă, dar linii de comunicaţie mai puţin pretenţioase ( linii telefonice obişnuite ), folosită cu predilecţie pentru calculatoare aflate la mare distanţă . Calculatoarele unei reţele cu mică răspândire geografică ( acelaşi birou, aceeaşi clădire, clădirii învecinate) comunică între ele printr-un protocol de tip paralele , asigurat de o placă specială – câte una pentru fiecare calculator în parte . Din punct de vedere al ariei de cuprindere, reţelele de calculatoare se împart în trei categorii : * reţele locale ( LAN - Local Area Network ), care se întind pe o distanţă de câteva sute de metri, în incinta unei intreprinderi sau instituţii , impementând suportul informatic al sistemului informaţional al acestora; * reţele metropolitane ( MAN - Metropolitan Area Network ), care leagă filialele unei companii sau principalele obiective economice ale unui oraş; * reţele pe arii întinse (WAN - Wide Area Network ), care interconectează centrele informatice la nivel continental sau planetar. Reţelele de calculatoare poat fi organizate în mai multe moduri din perspectiva ,, schemei de conectare “ a calculatoarelor între ele . Metoda folosită pentru interconectare poartă denumirea de topologie. În principiu există trei moduri de topologii pentru reţelele LAN , după cum urmează: a) Topologia Ring Topologia de tip ring (inel) presupune conectarea calculatoarelor (noduri ale reţelei) pe un canal circular , configurat ca în figura următoare: Comunicarea între două noduri se face pas-cu-pas. Spre exemplu, dacă Din nudul 1 trebuie transmis un mesaj în nodul 4, mesajul va fi trimis Mai întâi nodului 2, apoi acesta îl va transmite în nodul 3, iar acesta la rândul său îl va retransmite nodului 4. Controlul reţelei este deţinut pe rând de fiecare dintre noduri într-un interval de timp. Avantajele acestui mod de comunicare sunt : toate nodurile sunt ,,egale” între ele ; intervalul de timp în care va transmis un mesaj dintr-un nod în altul poate fi estimat -de unde utilitatea pentru aplicaţii care trebuie să răspundă în timp real; necesarul de cablu pentru conectarea reţelei este acceptabil; Dezavatajele acestei topologii sunt date de viteza mai redusă decât în celelalte variante de interconectare şi fiabilitatea scăzută - defectarea unui nod duce la blocarea întrgii reţele . b) Topologia bus ( magistrală ) Aceast tip de interconectare reprezintă cea mai simplă schemă posibilă, Preferată în majoritatea cazurilor de utilizatori. Ea presupune un cablu liniar la care se ataşează toate nodurile reţelei. Când un nod doreşte să comunice cu un altul el va transmite pe cablu mesajul împreună cu un specificator al destinatarului. Nodul de destinaţie va recunoaşte că este cel de-al partener al comunicării şi va reacţiona în consecinţă . Acestă tip de comunicare poate crea conflicte în reţea când două noduri încep să trasmită simultan. Pentru evitarea unor astfel de bruieli reciproce, reţelele de tip BUS sunt prevăzute cu un modul care detectează eventualele conflicte şi le rezolvă automat, complet transparent pentru utilizator. Fibilitatea sporită a reţelei ( defectarea unui nod nu afectează transmisia la celelalte noduri ) , viteza mare de transmisie , configurarea reţelei în funcţie de mediu şi necesarul de cablu redus constituie principalele avantaje ale topologiei bus , dezavantajul acestui tip de interconectare fiind dat de timpul nedeterminat alocat trasmiterii unui mesaj acesta neputând fi calculat cu precizie deoarece pot apare ,,conflicte ” care să întârzie transmiterea şi recepţionarea lui în timp real . c) Tipologia star Metoda de conectare star ( star = stea ) presupune un nod privilegiat în reţea, nod la care sunt conectate toate celelalte . Pentru fiecare staţie de lucru există o linie de comunicaţie dedicată prin intermediul căreia se comunică cu server-ul. Transmisia între două staţii se face prin intermediul server-ului această caracteristică implicând o serie de avantaje cum ar fi : viteză de transmisie ridicată ; posibilitatea de rulare a aplicaţiilor în timp real ; cablu de conectare nepretenţios, deci cu cost redus. Dezavantajele topologiei star sunt următoarele ; - defectarea server-ului face inutilizabilă reţeaua. cantitatea de cablu folosită este mare ; asigurarea interconectării fizice este complicată. Pe lângă aceste tipuri fundamentale de tipologii pot exista şi alte metode de interconectare a calculatoarelor dintr-o reţea, combinând cele trei topologii de bază ( de ex. Star-bus , star-ring ). Din punct de vedere conceptual reţelele locale sunt de două tipuri : egal-la-egal (peer-to-peer), în care toate calculatoarele au aceleaşi funcţii în reţea . „ „ ᰀ multe calculatoare este dotat harware şi software ca să lucreze ( funcţioneze ) ca file-server sau network-server . În reţelele de tip client-server pe network-server este instalat un sistem de operare specific reţelei numit Network Operating System ( NOS ). Comunicaţia în cadrul reţelei se face conform modelului de referinţă OSI (Open System Interconection) elaborat de ISO (Interaţional Standard Organization ). Acest model permite interconectarea calculatoarelor prin respectarea unor reguli standard formalizatre prin protocoale. Modelul de referinţă ISO nu se referă la arhitectura internă a sistemelor ci la comportamentul lor extern, care permite comunicaţia. În acest cadru au fost stabilite două funcţii principale : transmisia datelor care cuprinde nivelurile de la 1 la 4 şi prelucrarea datelor , care se realizează pe nivelurile de la 5 la 7. Nivelul fizic realizează activarea şi dezactivarea conexiunilor fizice, modularea / demodularea şi transmisia în mediul de comunicaţie. Nivelul legăturilor de date relizează în principal detecţia şi eventual recuperarea erorilor, transmisia şi recepţia cadrelor. Nivelul reţea gestionează dirijarea datelor către destinaţiile acestora. Nivelul transport asigură controlul transferului de date pe parcursul tranversării reţelei. Nivelul sesiune realizează funcţiile care sunt necesare ca supor al dialogului dintre procese , cum ar fi iniţializarea , sicronizarea şi terminarea dialogului. Nivelul prezentare defineşte semantica şi sintaxa datelor transmise. Nivelul aplicare realizează interfaţa cu utilizatorul în sensul introducerii lucrărilor, trasferului de fişiere şi al controlului şi administrării bazei de date. Cele şapte niveluri ale modelului OSI / ISO sunt ierarhizate şi interdependente funcţional. Astfel la staţia emiţătoare, nivelurile superioare (începând cu 7) comunică datele către cele inferioare, apelând la serviciile acestora, până se ajunge la ultimul (nivelul 1 fizic ), care transmite efectiv datele din mediul de comunicaţie şi le furnizează nivelurilor superioare ( din staţia receptoare ), care le aduce în forma acesibilă utilizatorului . II. SOFTWARE PENTRU REŢELE LOCALE DE CALCULATOARE În specificaţiile anterioare, în reţelele de tip “ client - server “(care sunt preponderente ), se specifica existenţa unuia sau a mai multor calculatoare dotate ca file-server sau network-server, pe care rulează sortware-ul de reţea. Există mai multe sisteme de operare dintre care cele mai utilizate sunt: NetWare produs de firma Novell, ce ocupă o pondere însemnată din piaţa mondială, care rulează sub sistemul NOS. 3 PlusOpen produs de firma 3 COM, care rulează sub sistemul de operare OS / 2. Vines produs de firma Banyan System, care rulează sub controlul sistemului de operare UNIX. DECnet produs de firma DEC ( Digital Equipament Corporation ), care permite introducerea minicalculatorului VAX pe post de file -server într-o reţea de PC-uri. Windows NT Sever 4.0 produs de corporaţia Microsoft, care în prezent câştigă tot mai mult teren pe piaţa sistemelor de operare pentru reţele de calculatoare. Principalele caracteristici care au impus în prima fază de dezvoltare a sistemelor client-server utilizarea sistemului de operare NetWare sunt: compatibilitate 100% cu MS-DOS, simlitate în procesul de instalare , preţ de cost acceptabil, posibilitatea de a comunica şi cu staţii UNIX, MacIntosh , OS/2 , arhitectură deschisă. Sistemul de operare Windows NT Server 4.0 a fost lansat în anul 1992 Cunoscând pe parcurs numeroase înbunătăţiri. Din punct de vedere arhitectural, se fundamentează pe un model care să-i permită, în timp, o îndepărtare progresivă de specificitatea hard a platformelor de implementare . Stratul inferior al sistemului Hardware Abstration Layer este o bibliotecă DLL suceptibilă da a adaptată la mediu. Windows NT este un sistem de operare modern, propus pentru servere de reţea, cele care vor purta viitoarele aplicaţii client / server. Acest sistem de operare tinde să se impună cu predilecţie în lumea UNIX unde are un avans considerabil prin preţul relativ accesibil şi gradul mare de portabilitate. Unix şi Windows NT se aseamănă prin faptul că ambele sunt platforme pe servere , sisteme de operare pe 32 biţi , multitasking . WINDOWS NT este considerat mai uşor de administrat şi de setat în comparaţie cu UNIX , care porneşte cu un set criptic de comenzi “shell ”. Avatajele majore ale lui NT sunt date de integrarea sa cu calculatoarele de birou şi unicitatea implementării sale pe oricare tip de platformă , spre deosedire de UNIX care are variante pentru fiecare platformă hardware. Acest sistem de operare este de tip centralizat, deoarece utilizează un calculator central numit server care pe lângă funcţiile pe care trebuie să le îndeplinească în mod normal, trebuie să gestioneze şi o serie de procese cu ar fi ; - acecesul la dispozitivele de reţea partajate ; - planificare unităţii centrale de prelucrare pentru procesele din reţea ; - accesul de la distanţă , securitatea datelor şi rularea aplicaţiilor partajate. Serverul furnizează servicii altor calculatoare conectate la el, care se numesc clienţi . Clientul unei reţele utilizeată un sistem de operare destinat staţiilor de lucru care este mai puţin pretenţios decât sistemul de operare al serverului. Calculatoarele de tip client din cadrul unei reţele Windows NT pot utiliza sisteme de operare diverse după cum urmează; MS-DOS, UNIX, WINDOWS 95, WINDOWS 98, WINDOWS NT WORKSTATION, WINDOWS 3.1 , MACINTOSH OS ŞI OS /2. Dintre acestea cel mai recomandat este WINDOWS NT WORKSTATION . PAGE PAGE 6 APLICAŢIE 2. PREZENTARE SESIUNE TRANSPORT 5. REŢELE LEGĂTURĂ 7. FIZIC APLICAŢIE 2. PREZENTARE SESIUNE TRANSPORT 5. REŢELE LEGĂTURĂ 7. FIZIC SISTEM B SISTEM A 쥁@