Referat Intretinerea PC-ului

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Intretinerea PC-ului si de asemenea puteti face Download Referat Intretinerea PC-ului

Citeste fragmente din Referat Intretinerea PC-ului

Intretinerea PC-ului În momentul în care ne-am hotărit să demontăm calculatorul trebuie să fim siguri că avem la dispoziţie cîteva ore fără a fi deranjaţi, în aşa fel încit să nu lăsăm lucrurile pe jumătate terminate. Calculatorul şi monitorul trebuie să fie reci, adică să nu se fi aflat în funcţiune în ziua respectivă sau eventual să fi fost închise de cel puţin o oră. În cazul monitorului acesta trebuie închis complet, nu să fie lăsat în stand-by.     Operaţiunea de demontare se realizează cel mai bine pe o masă şi nu pe jos pentru că în acest fel ne asigurăm că nu vom călca pe componente. Singurul instrument de care avem nevoie este o şurubelniţă obişnuită cu cap cruce. Este foarte important ca în cursul operaţiei de demontare să fim foarte ordonaţi adică să punem bine toate componentele dezasamblate. În plus este indicat să avem grijă să nu pierdem şuruburile şi să le punem lîngă piesa pe care au fixat-o, lucru care ne va scuti de timpul pierdut cu căutarea acestora. De asemenea este bine să grupăm piesele demontate pe categorii : unităţi de stocare (hardisc, CD-ROM), plăci de extensie (placă video, modem, etc.), cabluri (cablu de alimentare, cabluri IDE, etc.), periferice (maus, tastatură, etc.) pentru a le avea la îndemînă mai uşor.        1. DEBRANŞAREA  DE LA  SURSA  DE  CURENT  ELECTRIC     Trebuie să avem în vedere că scoaterea corectă a unui ştecher (conector) dintr-o priză se face trăgînd de capul ştecherului şi nu de cablul lui.     Primul lucru pe care trebuie să îl facem este debranşarea calculatorului de la reţeaua de curent electric. Scoatem din priza de curent alternativ ştecherul cablului de alimentare a calculatorului şi apoi scoatem şi conectorul cablului aflat în priza de pe carcasă, de lîngă sursa de alimentare. De asemenea deconectăm de la priza de curent ştecherul monitorului şi ştecherul imprimantei. Aceste manevre nu sînt periculoase, fiind similare cu deconectarea oricărui aparat electric.     După deconectare apăsăm pe butonul de pornire a calculatorului. Prin această manevră nu intenţionăm să pornim calculatorul care evident nu mai are alimentare cu curent electric, ci descărcam condensatorii sursei de alimentare în aşa fel încît aceştia să piardă electricitatea stocată.     În cursul operaţiunilor de deconectare a perifericelor şi de demontare a carcasei este bine să fim atenţi şi să nu atingem priza de pe carcasă calculatorului la care a fost conectat cablul de alimentare. Dacă o atingem există şansa să ne curentăm datorită electricităţii acumulate în condensatorii sursei de alimentare, care este posibil să nu se fi descărcat complet chiar dacă am folosit manevra de mai sus.       2. DECONECTAREA  PERIFERICELOR  ŞI  A  MONITORULUI         Apucăm pe rînd conectoarele PS/2 (sau USB) ale cablurilor tastaturii şi mausului şi le tragem uşor spre exterior. În mod normal conectoarele ies foarte uşor din prizele PS/2, însă în cazul prizelor USB este uneori nevoie de un efort ceva mai mare şi de multe ori dacă zgîlţîim un pic conectoarele ele vor ieşi mai uşor. Procedăm în mod similar cu conectorul cablului boxelor şi al cablului microfonului, care ies cu mare uşurinţă din prizele respective. Repetăm operaţia şi pentru celelalte periferice pe care le avem instalate, de exemplu pentru joystic. Unele mausuri mai vechi folosesc conectoare cu şuruburi încastrate pentru fixarea la unul din porturile seriale ale calculatorului. În cazul lor deşurubăm şuruburile şi apoi tragem spre exterior conectorul pentru a-l scoate.   Dacă avem un modem conectat la linia telefonica trebuie să procedăm cu atenţie pentru deconectarea lui. Dacă vom încerca să tragem de conectoarele celor două cabluri care intră în prizele modemului (numite "Line" şi "Phone") nu vom reuşi să le desprindem. Aceste conectoare au un mecanism de blocare simplu dar eficient. Pentru a le deconecta trebuie să ducem degetele mare şi aratator la limita dintre conector şi cablul telefonic şi să apasam în sus pe o lamelă de plastic care se desprinde din conector, în acelaşi timp trăgînd conectorul spre exterior în aşa fel încît acesta să iasă din priză.   Pentru a nu rămîne fără telefon pe timpul cît curăţăm calculatorul trebuie să scoatem conectorul aflat în priza telefonică şi să punem în locul lui conectorul care s-a aflat în priza "Phone" a calculatorului. În acest fel am rămas în mîna cu cablul care făcea legatura între calculator şi priza telefonică, cablu pe care trebuie să-l punem bine pentru a reface legătura la reasamblarea calculatorului.     Carcasa calculatorului este formată dintr-o structură metalică de susţinere (pe care se fixează la interior componentele calculatorului) care este acoperită cu doua panouri laterale, un panou superior şi un panou frontal ("faţa" calculatorului). Toate panourile sînt detaşabile, fiind fixate de obicei cu şuruburi metalice sau cu elemente de plastic. Panourile laterale şi cel superior sînt de obicei din metal iar panoul frontal din plastic. La anumite carcase panourile laterale şi panoul superior formează un tot unitar deci se manevrează împreună.     Toate panourile pe care le demontăm trebuie puse într-un loc ferit în aşa fel încît să nu călcăm pe ele. Un panou metalic îndoit poate fi eventual îndreptat şi forţat să işi ocupe poziţia la remontarea carcasei însă aspectul estetic este pierdut într-o mai mică sau mai mare masură. ¶ ¸ h€ ¸ h€ h€ ,oie să scoatem panourile superior şi frontal dar o putem face dacă socotim ca este necesar.     Panoul frontal este fixat de obicei de structura metalică a carcasei prin nişte dispozitive de plastic foarte simple. Acestea au forma unui mic cilindru gol care este secţionat pe lungime. Cilindrul este introdus într-o gaură a structurii metalice şi fixeaza panoul frontal datorită presiunii pe care o exercită cele doua secţiuni ale sale pe conturul găurii. Dacă apăsăm cu degetele uşor pe cele două secţiuni ale cilindrului şi în acelaşi timp îl împingem dinspre interiorul carcasei spre exterior îl vom scoate din gaură. Vom repeta operaţiunea cu toate celelalalte dispozitive de fixare ale panoului frontal şi în acest fel îl putem demonta. Trebuie însă să ţinem cont că demontarea acestuia trebuie făcută după ce am deconectat cablurile care fac legătura între butoanele de pe panoul frontal şi placa de bază. În mod normal însă nu este necesar să demontăm panoul frontal.        5. DEMONTAREA  COMPONENTELOR  HARDWARE  INTERNE  ALE  CALCULATORULUI 5.1 Placa Video şi Plăcile de extensie. Toate plăcile care se montează pe placa de bază (PB) pot fi demontate folosind acelaşi procedeu.     Prima operaţiune este scoaterea şurubului care fixează lamela metalică (de pe latura care conţine prizele plăcii) de cadrul metalic al PB.     A doua operaţiune este valabilă doar pentru placa video (PV). Aceasta este fixată suplimentar cu ajutorul unui dispozitiv de blocare numit "AGP retainer" care este în fapt o clemă de plastic care se poziţionează deasupra unei excrescenţe ("cîrlig") aflată la partea de jos a PV. Rezultatul este blocarea PV în slotul AGP în aşa fel încît PV să nu iasă din slot cu uşurinţă. Clema de obicei este de culoare albă şi are un mic "mîner" pe care trebuie să apasam înspre exteriorul PV (nu în jos) pentru a elibera mica porţiune blocată. Atunci cînd clema a ajuns în poziţie orizontală (de la pozitia verticală iniţială) putem trece la operaţiunea următoare.     A treia operaţiune se aplică numai pentru plăcile care au o conexiune prin cablu cu PB şi constă în deconectarea acestui cablu. De exemplu placa de reţea are un mic cablu care este conectat la priza WOL ("Wake on LAN") de pe PB. Punem mîna pe micul conector şi tragem în sus iar cablul va fi deconectat foarte uşor.     A patra operaţiune este cea de scoatere a plăcii din slot şi se face apucînd cu ambele mîini de porţiuni ale plăcii care nu conţin componente electronice şi apoi trăgînd ferm (dar în acelaşi timp cu delicateţe) în sus. Este posibil să fie nevoie să zgîlţîim uşor placa înainte de a o putea elibera complet. 5.2 Hardiscul, Unitatea CD-ROM, Unitatea de dischetă     Unităţile de stocare sînt fixate prin şuruburi în nişte locaşuri ("bays") ale structurii metalice a carcasei aflate în spatele panoului frontal al acesteia. Va trebui să deşurubăm ăuruburile de fixare şi să scoatem cu grijă unităţile respective ţinîndu-le de părţile lor laterale şi avînd grijă să nu le scăpăm din mînă. De obicei locaşurile au nişte ghidaje de susţinere care nu permit unităţilor să cadă atunci cînd au fost înlăturate toate şuruburile. Există însă şi carcase care nu au aceste ghidaje şi deci cel mai bine este să sprijinim cu o mînă unitatea care este deşurubată în aşa fel încît aceasta să nu cadă.     Hardiscul şi unitatea de dischetă se scot trăgîndu-le din locaşuri înspre interiorul carcasei. Unitatea CD-ROM se scoate trăgînd-o din locaş înspre exteriorul carcasei. Dacă nu ne-am asamblat singuri calculatorul este indicat să ţinem minte (sau să notam) care au fost locaşurile în care au fost instalate unităţile pentru ca remontarea lor ulterioară să decurgă mai repede.   5.3 Placa de bază     Placa de bază este fixată prin mai multe şuruburi de una din porţiunile laterale ale carcasei. Va trebui să deşurubam pe rînd şuruburile şi apoi să ridicăm PB şi să o punem de-o parte, într-un loc ferit. PB nu se fixează direct pe carcasă, şuruburile intră de fapt în nişte piese metalice numite despărţitoare care şi ele sînt tot nişte şuruburi, avînd însa capul găurit şi filetat. La remontarea PB trebuie să ţinem minte să verificăm dacă aceste despărţitoare sînt bine inşurubate în carcasă, iar dacă unele s-au deşurubat parţial atunci cînd am demontat PB va trebui să le înşurubăm la loc.     Procesorul se prezintă ca o placuţtă pe care la partea superioară se găseşte corpul procesorului iar la partea inferioară se găsesc contactele metalice (numite pini - "ace") care fac dupa montare legătura cu placa de bază. Procesorul este fixat intr-un locaş numit "socket" (soclu) care este construit din material plastic şi are o multitudine de mici găuri pe suprafaţa sa, în care trebuie să intre pinii procesorului. Soclul este construit din două părţi, una superioară şi una inferioară. Găurile de pe partea superioară sînt uşor decalate faţă de cele de pe partea inferioară în aşa fel încît nu vom putea să demontăm procesorul decît după ce aducem găurile pe aceeaşi linie. PAGE PAGE 1 쥁@