Referat Sisteme Informatice.DOC
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Sisteme Informatice.DOC si de asemenea puteti face
Download Referat Sisteme informatice.DOCCiteste fragmente din Referat Sisteme Informatice.DOC
REFERAT
ÃŽn viata noastra de zi cu zi, calculatoarele sunt ceva obisnuit, ba
chiar indinspensabil în unele cazuri. Se poate spune, pe drept cuvânt
ca traim într-o societate informatizata . În zilele noastre,
întâlnim calculatoare peste tot, de la bacanul din colt, care-si tine
evidentele sale cu ajutorul unui PC si pâna la ghiseul la care platim
telefonul. Peste tot sunt calculatoare, legate eventual între ele si
formând astfel retele de calculatoare. Toate acestea se datoreaza
faptului ca ne dam seama din ce în ce mai mult ca PC-ul ne usureaza
munca. Dar trebuie de subliniat faptul ca un calculator este de fapt o
“masinarie†care prelucreaza o serie de informatii pe care i le dam.
Informatia, este elementul esential din acest întreg lant. De fapt, în
practica întâlnim, printre altele, doua concepte legate de aceasta si
anume sistemul informational si sistemul informatic.
Sistemul informational este ansamblul de elemente implicate în
procesul de colectare, transmisie, prelucrare, etc. de informatii.
Rolul sistemului informational este de a transmite informatia între
diferite elemente . De exemplu, în cadrul unei unitati economice,
roulul sistemului informational este de a asigura persoanele din
conducere cu informatii necesare pentru luarea diferitelor decizii
economice sau de alta natura..
ÃŽn cadrul sistemului informational se regasesc : informatia vehiculata,
documentele purtatoare de informatii, personalul, mijloace de
comunicare, sisteme de prelucrare a informatiei, etc.
Printre posibile activitati desfasurate în cadrul acestui sistem, pot
fi enumerate :achizitionarea de informatii din sistemul de baza,
completarea documentelor si transferul acestora între diferite
compartimente, centralizarea datelor, etc.
ÃŽn cadrul sistemului informational, majoritatea activitatilor se pot
desfasura cu ajutorul tehnicii de calcul. Se pot prelucra datele primare
si apoi, rezultatul poate fi transferat mai departe, catre alt
compartiment spre prelucrare.Transferul se poate face si el pe cale
electronica, prin intermediul unei retele de calculatoare sau cu
ajutorul modemului.
Ansamblul de elemente implicate în tot acest proces de prelucrare si
transmitere a datelor pe cale electronica alcatuiesc un sistem
informatic.
ÃŽntr-un sistem informatic pot intra : calculatoare, sisteme de
transmisie a datelor, alte componente hardware, softwer-ul, datele
prelucrate, personalul ce exploateaza tehnica de calcul , teoriile ce
stau la baza algoritmilor de prelucrare, etc.
Se poate spune deci, ca sistemul informational este inclus în sistemul
informatic, acesta din urma fiind o componenta esentiala a primului.
Sistemele informatice acopera cele mai diverse domenii.ÃŽn functie de
specializare, avem :
Siteme specializate, adica sunt proiectate pentru a rezolva un anume tip
de problema dintr-un anume domeniu;
Sisteme de uz general, cu ajutorul carora se poate rezolva o gama larga
de probleme din mai multe domenii;
Sisteme locale, programele necesare prelucrarilor de date si datele se
afla pe un singur sistem de calcul;
Sisteme pe retea, sistemul functioneaza într-o retea de calculatoare,
caz în care, datele si programele pot fi distribuite mai multor statii
de lucru ce fac parte din acea retea.
ÃŽn ultimul timp se merge tot mai mult pe varianta sistemelor de lucru
în retea, avantajele fiind evidente : transfer de date între statii
foarte rapid, costuri minime, etc.
În functie de localizarea datelor si de locul în care sunt efectuate
prelucrarile, putem avea sisteme informatice :
Cu date centralizate, datele se afla pe un singur sistem de calcul;
Cu date distribuite, datele se afla distribuite pe mai multe
calculatoare în retea;
Cu prelucrari centralizate, prelucrarea datelor se face pe o singura
statie de lucru, indiferent de numarul statiilor pe care sunt
informatiile de prelucrat;
Cu prelucrari distribuite, mai multe calculatoare prelucreaza datele
provenite de la unul sau mai multe calculatoare din retea;
Dupa domeniul în care functioneaza, sistemele pot fi clasificate :
De baze de date, specializate în gestiunea unor cantitati mari de date;
Pentru prelucrari stiintifice, specializate pe anumite domenii
stiintifice;
Pentru conducerea proceselor tehnologice, pentru conducerea unor
masini,scule,unelte computerizate;
Dupa nivelul ierarhic ocupat de sisteme informatice în structura
organizatorica a societatii, putem avea :
Sisteme informatica pentru conducerea activitatilor la nivelul
unitatilor economice;
Sisteme la nivelul organizatiilor cu structura de grup;
Sisteme informatice teritoriale;
Sisteme informatice la nivel de ramura si subramura si la nivel economic
national;
Sisteme de uz general.
Dupa activitatea ce o automatizeaza, sistemele pot fi :
Pentru conducerea productiei;
Pentru activitatea comerciala;
Pentru evidenta contabila;
Pentru evidenta materialelor si marfurilor;
Pentru evidenta personalului si salarizare;
Pentru evidenta mijloacelor fixe.
Acete sisteme au o aplicare iediata în cadrul rezolvarii unor probleme
de natura economica. Deci una dintre ramurile cele mai informatizate
este economia.
ÃŽnca din cele mai vechi timpuri, omul, chiar fara sa stie, era
preocupat de acest domeniu – economia. Omul avea nevoie, pentru a
trai, de o serie de elemente indispensabile, cum ar fi apa, hrana, arme
pentru a se apara de animale; odata cu evolutia lui, au crescut si
necesitatile, pe lânga cele vechi au aparut si altele : haine, mijloace
de transport, unelte, etc. Astfel apare conceptul de interes economic.
Pentru a satisfane anumite nevoi, este necesar sa se consume anumite
bunuri, anumite resurse. Totalitatea elementelor utilizate la producerea
de noi bunuri necesare poarta numele de resurse economice. Aceste
resurse sunt limitate, deci trebuie gestionate corespunzator, în
vederea satisfacerii prioritare a nevoilor cele mai stingente.
Astfel apare problema economica generala care reprezinta munca depusa de
om în vederea alegerii si folosirii resurselor pentru a-si satisface
cât mai bine nevoile.
Activitatea desfasurata de om pentru gasirea si prelucrarea resurselor
economice se numeste activitate economica..
Acesta lege se regaseste si în zilele noastre, în sensul ca omul,
munceste pentru a-si procura cele necesare traiului. Cu cât câstiga
mai mult, cu atât cresc si nevoile acestuia.
ÃŽn cazul intreprinderilor , acestea desfasoara o activitate de
productie, veniturile obtinute din valorificarea acestora permitând
acesteia continuarea activitatii si chiar a dezvoltarii. Aici, nevoile
sunt cele de a ramâne în competitie pe piata, iar resursele sunt
constituite din materia prima folosita, forta de munca, mijloacele de
productie, etc. Criteriul satisfacerii nevoilor în cazul unei
intreprinderi se transforma în telul urmarit de aceasta – obtinerea
de profit maxim.
Pentru realizarea acestei dorinte, unitatile economice trebuie sa-si
perfectioneze continuu activitatea. Utilizarea tehnicii de calcul,
mareste considerabil eficienta economica.. Unul dintre mijloacele prin
care activitatea economica este automatizata este dat de sistemele
informatice de gestiune economica.
ÃŽn cadrul unitatilor economice sunt o multitudine de activitati ce pot
fi supuse informatizarii. Acestea pot fi împartite în grupe, în
functie de compartimentele în care se desfasoara.
Spre exemplu, în cadrul compartimentului productie se poate informatiza
activitatea de stabilire a structurii productiei si de dimensionare a
sa, programarea si urmarirea productiei, etc. ÃŽn cadrul
compartimentului financiar-contabil, activitatea ar putea fi
informatizata aproape în totalitate, la fel ca si activitatea din
cadrul compartimentului personal-salarizar. Fiecare dintre
compartimentele unei unitati economice poate fi informatizat într-o
masura mai mare sau mai mica, ideal însa ar fi ca toate acestea sa fie
înglobate într-un sistem informatic global de gestiune economica la
nivelul întregii intreprinderi.
Pentru realizarea unui sistem informatic eficient , trebuiesc avute în
vedere unele reguli de baza, ce au fost deduse din practica.
Abordarea globala modulara.
La proiectarea sistemului trebuie avuta în vedere legatura acestuia cu
lumea exterioara, posibilitatile de comunicare cu alte sisteme similare,
compatibilitatea cu sisteme de alta natura, posibilitatea includerii
sistemului într-un sistem mai complex, sau posibilitatea includerii
altor sisteme.
Criteriul eficientei economice.
Principalul criteriu ce sta la baza realizarii sistemului este cel
economic. Cu alte cuvinte, la proiectare trebuie avut înnvedere ca
raportul dintre rezultatul sau rezultatele directe sau indirecte
obtinute prin implementarea si folosirea sistemului economic si
totalitatea costurilor de realizare sa fie cât mai mare. Cu alte
cuvinte, trebuie sa fie rentabil.
Orientarea spre utilizatori.
La realizarea sistemului trebuie sa se aiba în vedere cerintele si
preferintele utilizatorilor. ÃŽn acest sens, trebuie purtata o discutie
cu utilizatorii în prealabil si pe baza sugestiilor si preferintelor
lor sa se treaca la proiectarea propriuzisa.
Asigurarea unicitatii introducerii datelor.
De cele mai multe ori o serie de date trebuiesc utilizate în mai multe
locuri în cadrul sistemului informatic. La proiectarea sistemului,
trebuie ca datele sa fie introduse o singura data, iar sistemul sa
distribuie automat datele în celelalte locuri în care este nevoie de
ele.
Antrenarea beneficiarului la realizarea sistemului.
Acest principiu decurge tot din orientarea spre utilizator.Trebuie
discutat cu utilizatorul înainte de a trece la proiectare, pentru a
înlatura de la început o serie de neajunsuri .Trebuiesc discutate
modalitatile de introducere a datelor si adaptarea aplicatiei la nevoile
utilizatorului, modul de calcul si prelucrare al datelor.
Solutie generala, independenta de configuratia actuala a sistemului
informatizat.
Sistemul proiectat nu trebuie, pe cât posibil, sa fie dependent de
dotarea tehnica actuala a beneficiarului, ci trebuie avute în vedere
eventuale noi achizitii de tehnica de calcul, o eventuala schimbare a
sistemului informatic.
Posibilitatea de dezvoltare ulterioara.
Trebuiesc avute în vedere posibilitatea ca sistemul sa poata fi
înbunatatit în raport de cerintele viitoare ale firmei beneficiare.
Sistemele informatice pun probleme serioase la realizarea lor. ÃŽn
functie de modul de abordare, costurile pot fi mai mici sau mai mari,
rezultatele mai bune sau mai putin bune.
De-a lungul timpului s-au conturat doua tipuri de astfel de strategii :
Ascendenta (“bottom-up†de jos în sus, de la mic la mare)
Descendent (“top-down†de sus în jos, de la mare la mic).
Strategia ascendenta
ÃŽn conformitate cu aceasta strategie, rezolvarea unei anumite probleme
începe cu rezolvarea problemelor de detaliu, minore. Solutiile sunt
agregat în vederea solutionarii unei probleme mai complexe. Se
procedeaza asfel pâna ce se ajunge la vârf, la solutionarea problemei
globale.
Dezavantajul acestei metode consta în necesitatea cunoasterii în
detaliu al domeniului problemei de rezolvat înainte de trecerea la
rezolvarea propriuzisa.
Strategia descendenta
Este opusa celei ascendente, abordând problema de la general la
particular, de sus în jos.
Este studiata problema global, încercând descompunerea ei în probleme
mai mici si se trece la rezolvarea subproblemelor astfel rezultate.
Rezolvarea subproblemelor se face prin aceiasi metoda, adica prin
descompunerea lor în alte subprobleme, si tot asa pâna se ajunge la
probleme a caror rezolvare este cunoscuta..
Aceasta strategie prezinta avantajul ca ofera în orice moment o
imagine de ansamblu asupra problemei de rezolvat.
Pentru realizarea unui sistem informatic sunt implicate multe persoane,
materiale, timp, etc., ceia ce implica în final costuri ridicate. Din
acesta cauza, modul de abordare a problemei proiectarii este foarte
important. În decursul timpului s-au cristalizat câteva metodologii
standard de proiectare.
Principalele etape de parcurs pentru realizarea unui sistem informatic
sunt :
Analiza sistemului existent – se studiaza sistemul informatic existent
si se stabilesc neajunsurile sale si cerintele ce urmeaza a fi
satisfacute de viitorul sistem informatic. ÃŽn acesta etapa se
stabileste rentabilitatea folosirii sistemului informatic.
Proiectarea sistemului informatic – se concepe sistemul, elementele
componente ale acestuia, structura lor si modul de realizare.Datorita
complexitatii, aceasta etapa este la rândul ei descompusa în doua
etape :
Proiectarea de ansamblu – se stabileste arhitectura de ansamblu, modul
de descompunere pe componente, intrarile si iesirile sistemului. Se
finalizeaza printr-o schema de ansamblu a sistemului în care sunt
incluse toate aceste elementele.
Proiectarea de detaliu – fiecare element descris în etapa anterioara
este descris în detaliu.
Elaborarea programelor – se scriu programele sistemului într-umn
limbaj ales anterior.
Implementarea sistemului – dupa ce a fost realizat sistemul se trece
la implementarea sa.
Exploatarea si întretinerea sistemului – aceasta este faza finala a
proiectului în care se trece la exploatarea acestuia. Este necesara în
paralel si o serie de operatii de întretinere a acestuia.
Pentru exemplificarea celor araate, în continuare voi expune
modalitatea de realizare a unei aplicatii legate de probleme de
personal.
Pentru aceasta trebuie facuta o analiza a acestui domeniu si de a
cunoaste particularitatile acestuia, precum si analiza sistemului
actual, înainte de informatizare, al acestui domeniu. Trebuiesc
stabilite clar scopul, rezultatele, ceia ce trebuie obtinut în final
din prelucrarea datelor, cât si datele de intrare.
Astfel, luam ca exemplu o intrepsrindere cu 250 salariati, dintre care
30 fac parte din categoria T.E.S.A. si a muncitorilor indirect
productiv, 115 sunt muncitori calificati si angajati pe o perioada
nedeterminata, iar restul sunt muncitori calificati si necalificati
angajati pe o perioada de 6 luni.
De la bun început ne propunem sa realizam aceasta aplicatie într-un
limbaj de programare cât mai eficient în astfel de situatie – în
cazul nostru folosim FoxPro.
Trecem deci la analizarea problemei de la general la particular prin
asanumita metoda descendenta sau top-dpwn.
Construim programul principal cu meniurile aplicatiei. Stabilim deci
modulele necesare.
La discutiile cu beneficiarul s-a stabilit ca aceasta aplicatie sa fie
implementata într-o retea informatica formata dintr-un server aflat
chiar în biroul “Personal-salarizare†si trei statii de lucru
aflate în teritoriu (doua în interiorul intreprinderii, câte unul
pentru fiecare sectie si unul la punctul de lucru “Vladeniâ€Â.
Tot atunci s-a stabilit strategia de prelucrare a datelor; datele vor fi
introduse la fiecare dintre cele trei terminale si apoi prelucrate pe
serverul din biroul “Personalâ€Â.
Se stabileste deci ca aplicatia va avea urmatoarele module:
Introducere date – cu ajutorul acestui modul se vor introduce datele
referitoare la personal în sistem. Acest modul va fi instalat la
rândul sau pe toate cele trei statii de lucru.
Vizualizare/modificare date – permite vizualizarea si/sau
modificarea/corectia anumitor date introduse.
Listare – cu acest modul se vor lista la imprimanta diferite liste cu
pontaje, liste de personal, etc
Prelucrare date – daca celelalte trei module vor fi instalate pe
fiecare din cele 3 statii de lucru, acesta va fi instalat doar pe
server, aici centralizându-se datele.
Liste centralizate – se vor scoate listele finale, obtinute dupa
centralizarea si prelucrarea datelor.
Se executa proiectarea bazei de date pentru introducerea datelor
initiale si la proiectarea interfetei cu utilizatorul, tinând seama de
discutiile purtate cu acestia si de analiza facuta .
Astfel, baza de date va avea urmatoarea structura :
Marca
Nume
Functia
Locul de munca
Salariul
Muncitor/TESA
Adresa
Telefonul
Cod numeric personal
Buletin
Tipul angajarii
Data nasterii
Data angajarii
Data încadrarii în munca
Copii
Retineri personale
Deduceri personale (pentru impozitul global)
Luna de lucru
Pe baza acestei structuri se executa macheta de introducere a datelor
primare, apoi se proiecteaza blocul de vizualizare/modificare a datelor
si în final, procedura de listare.
Odata terminate si testate blocurile ce urmeaza a fi implementate pe
statiile de lucru, se trece la proiectarea aplicatiilor de pe server si
anume la blocul de centralizare a datelor si la modulul de liste
centralizate.
Centralizarea datelor se face pe o structura de baza de date
asemanatoare cu cea în care s-au facut actualizari pe statiile de
lucru, având aceleasi câmpuri ca acestea si ân plus altele necesare
calcularii salariilor, etc. Acest subprogram adauga deci la baza de date
de pe server bazele de date de pe statiile de lucru, le sorteaza dupa
tipul angajatului (TESA sau muncitor), dupa locul de munca, etc,
pregatind astfel baza de date pentru listele centralizate – obiectivul
final al aplicatiei.
Dupa terminarea si testarea aplicatiei, urmeaza instructajul
beneficiarului si în final darea în folosinta cu asigurarea
întretinerii aplicatiei.
ÃŽn linii mari acesta este proiectul de realizare a unei aplicatii pe
teme de personal într-o intreprindere.
ì¥Â@