Referat Comert Electronic

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Comert Electronic si de asemenea puteti face Download Referat comert electronic

Citeste fragmente din Referat Comert Electronic

Cum am scris legea comertului electronic e la Adam Smith incoace, prin comert se intelege un schimb de bunuri in urma caruia acestea capata o valoare. De la aparitia primelor state, comertul a fost protejat, la inceput cu bata, mai apoi cu legea. Am ajuns in punctul in care comertul se poate face utilizand retele de calculatoare si sisteme de comunicatii, dar cele doua trasaturi esentiale au ramas aceleasi. Adica, in continuare, (e)Comertul inseamna schimb de bunuri si, in continuare, trebuie protejat cu forta legii. Daca, in ceea ce priveste dezvoltarea comertului electronic, se poate vorbi si face mult prin implicarea fortelor pietei, partea ce tine de legislatia care protejeaza activitatile comerciale ce utilizeaza reteaua cade exclusiv in datoria institutiilor statelor. Nu am folosit intamplator pluralul. Este prima data cand tehnologia permite crearea unei piete globale reale. De aceea, primul lucru ce trebuie avut in vedere il constituie crearea unei legislatii cu un grad mare de compatibilitate interstatala. In dezvoltarea unei legislatii pentru activitatile prin internet, aceasta conditie tine de adaptarea legilor-cadru constituite la nivelul unor structuri multistatale, fie ca e vorba de Organizatia Natiunilor Unite fie de Uniunea Europeana. Sigur, aceste legi-cadru contin elementele esentiale privind compatibilitatea si ele trebuie transpuse cat mai natural in legislatia nationala. Al doilea factor de care trebuie tinut cont este neutralitatea tehnologica a legii. In corpul ei nu trebuie sa apara referiri la standarde sau elemente ce tin de o anumita tehnologie, schimbarile din domeniul tehnologic avand o rapiditate ce ar reclama modificarea frecventa a actului normativ in cauza. Acest fapt reprezinta o dificultate reala, mai ales pentru cineva obisnuit mai mult cu jargonul profesional TI decat cu cel juridic. In fine, este necesar sa tii cont de toate corelatiile ce exista intre o lege pentru comertul electronic si restul legislatiei comerciale nationale. Am scris aceasta lege dupa ce am initiat Legea semnaturii electronice (un fel de mama a tuturor legilor privind activitatile in retea) si fiind constient ca trebuie sa scriu o lege privind mijloacele digitale de plata (teribil de dificila, tinand cont de faptul ca ea va fi parte din legislatia ce reglementeaza sistemele de plati de interes national). Legea semnaturii electronice are ca scop asimilarea juridica a semnaturii electronice cu semnatura olografa. Aceasta asimilare este, in fapt, cheia ce deschide poarta catre toate operatiunile bazate pe un document electronic in care este necesar un plus de incredere din partea celor carora se adreseaza documentul. Semnatura electronica are patru trasaturi esentiale: identifica in mod unic semnatarul, este realizata cu mijloace aflate exclusiv in posesia semnatarului (pana aici e la fel cu cea olografa), identifica in mod unic documentul si identifica orice modificare adusa documentului ulterior semnarii sale (ceea ce o face mai puternica decat semnatura olografa). Din punct de vedere comercial, legea prevede posibilitatea oricui de a deveni furnizor de servicii de semnatura electronica, singura conditie fiind acreditarea acestuia de catre institutia de reglementare in domeniu si respectarea de catre furnizor a standardelor de criptare, a secretului criptarii si al identitatii clientilor. Legea comertului electronic ofera un cadru juridic pentru operatiunile de tip B2B si B2C, reglementand (aici am considerat eu ca este cel mai bun loc) si regimul juridic al documentului electronic si al domeniului. Pe langa stabilirea regimului juridic al documentului electronic, legea face referiri la locul si data transmiterii si primirii documentului, precum si la aspectele juridice privind modul in care emitentul si destinatarul pot dovedi ca documentul a fost transmis sau trebuia sa fie receptionat. Un aspect important al legii comertului electronic il constituie legiferarea domeniului si conditiile in care acesta este considerat ca fiind utilizat in operatiuni de comert electronic. Pentru a evita utilizarea domeniilor situate pe sisteme de calcul amplasate in jurisdictii offshore, am considerat necesara exonerarea de la plata impozitului pe profit a persoanei juridice al carei unic obiect de activitate il constituie intretinerea domeniilor destinate comertului electronic. In cazul in care domeniul este utilizat pentru promovarea sau comercializarea propriilor produse, activitatile legate de intretinerea lui nu sunt considerate activitati distincte, lucru ce va incuraja outsourcing-ul si va permite dezvoltarea IMM-urilor specializate pe constructia si intretinerea de situri pentru comert electronic. Legea prevede si implementarea standardelor de securitate a schimbului de documente in retea, specificand atributiile pe care le va avea institutia de reglementare in domeniu (aceeasi care va avea atributii privind semnatura electronica). In legatura cu acest standard de securitate, legea prevede obligativitatea inscriptionarii vizibile a standardului utilizat pentru fiecare domeniu in parte, aceasta fiind, in conditiile respectarii legii, o garantie suficienta pentru utilizarea in cunostinta de cauza a sitului respectiv la efectuarea de plati sau transmiterea de documente. Pentru a evita orice confuzie, legea prevede in clar imposibilitatea utilizarii unui domeniu pentru afisarea de informatii sau efectuarea de tranzactii ce contravin legii romane. Un alt aspect (mult discutat azi in tari in care comertul electronic are o dezvoltare importanta) il constituie comercializarea electronica a bunurilor nemateriale (programe de calculator sau orice fel de documente digitale cu valoare comerciala). Consider ca ideea taxarii acestor bunuri, idee ce prinde contur in special in tarile Uniunii Europene este cel putin hilara. Plecand de la ideea ca acolo unde regula va fi evitarea platii acestor taxe si de la faptul ca o politie care sa monitorizeze traficul in retea ar fi primul pas spre sfarsitul democratiei, reprezentand o grava incalcare a drepturilor omului, am prevazut in mod expres exonerarea de la plata taxelor a bunurilor nemateriale tranzactionate prin retea. Probabil ca aceasta prevedere, ca si cea legata de neimpozitarea activitatilor legate de intretinerea domeniilor dedicate comertului electronic nu vor fi pe placul functionarilor Ministerului de Finante. Este cazul, insa, ca si acestia sa priceapa ca acolo unde o constangere este amuzant de evitabila, ea trebuie sa dispara. Marea problema ramane insa constructia institutionala. In acest moment, avem o singura institutie (ANCI) care ar trebui sa faca un lucru nefiresc, adica sa reglementeze si sa monitorizeze. Experienta CNVM a aratat ca e mai bine sa existe o institutie de reglementare (probabil in subordinea Parlamentului) si una cu functii executive (in subordinea Guvernului). Legea comertului electronic nu este construita pe aceasta structura institutionala si nici nu o poate propune. Ea insa trebuie facuta cat mai grabnic. Pana atunci, semnatura electronica va deschide calea utilizarii documentelor electronice opozabile in instanta, iar legea comertului electronic posibilitatea construirii fabricii si magazinului virtual. Nu este SF. Zece procente din populatia marilor orase ale tarii stiu, au mijloacele si doresc sa utilizeze acest mijloc rapid, ieftin si comod. Marele lui avantaj este dat de rularea rapida a banilor si inchiderea rapida a ciclurilor economice. Sigur, exista si un dezavantaj major: ingrasa. Varujan Pambuccian este membru al Parlamentului Romaniei si initator, alaturi de deputatul Sorin Pantis, al proiectelor de legi privind HYPERLINK "http://www.pcmagazine.ro/pcmag2-10/ecommerce.htm" comertul electronic si HYPERLINK "http://www.pcmagazine.ro/pcmag2-10/semel.htm" semnatura electronica Expunere de motive Comertul electronic reprezinta o realitate nelegiferata pana in prezent in Romania. El presupune utilizarea retelelor de calculatoare in scopul realizarii de acte si fapte de comert. Principalele doua tipuri de operatiuni efectuate in comertul electronic sunt business to business (exemplul cel mai simplu fiind fabrica virtuala) sau business to consumer (exemplul cel mai simplu fiind magazinul virtual). In primul caz, este necesara, in primul rand, legiferarea regimului documentelor comerciale cu valoare contractuala, in timp ce in al doilea caz trebuie legiferate, cu precadere, elementele necesare functionarii magazinului virtual. Comertul electronic se bazeaza pe semnatura electronica si pe acceptarea unor standarde privind securitatea transmisiei si stocarii de date. In prezentul proiect de lege ne referim doar la al doilea aspect, primul facand obiectul unei legi distincte. Un element important in comertul electronic, il reprezinta domeniul, adica acea regiune care contine paginile de web prin intermediul carora se realizeaza transferul de informatii ce face obiectului unui act sau fapta de comert. Proiectul de lege acorda mari facilitati fiscale proprietarilor de domenii romanesti, in scopul stimularii comertului electronic prin intermediul acestora. Un corolar al acestui mecanism, il constituie faptul ca acordarea unor asemenea avantaje va dezvolta rapid si reteaua INTERNET in Romania. Acest proiect de lege a fost intocmit in conformitate cu Directiva UNCITRAL privind comertul electronic, adoptata de Organizatia Natiunilor Unite prin Rezolutia 51/162 din 16 decembrie 1996 cu modificarile adoptate in anul 1998 si cu Directiva 98/0191 din 13.05.1998 a Uniunii Europene privind semnatura electronica.   Proiect   Legea comertului electronic   Dispozitii generale Prezenta lege se aplica oricarui tip de informatie prezentata sub forma unui mesaj electronic folosit in activitati comerciale cu exceptia instrumentelor de plata, titlurilor de valoare si actelor autentice. Comertul electronic reprezinta orice act sau fapta de comert realizata prin intermediul unei retele informatice. Autoritatea de reglementare in domeniul comertului electronic este Agentia Nationala pentru Comunicatii si Informatica, denumita, in continuare, Agentia. Definitii In intelesul prezentei legi: schimbul electronic de date, reprezinta un transfer electronic de informatie de la un sistem de calcul la altul utilizand un standard convenit pentru a structura si transmite informatia; sistemul informatic este un sistem utilizat pentru generarea, trimiterea, primirea, stocarea sau orice alta procesare similara a mesajului electronic; sistemul informatic autorizat este un sistem informatic ce corespunde unui standard de securitate privind schimbul electronic de date si stocarea de date, autorizat, in acest sens, de catre Agentie; reteaua reprezinta un grup de sisteme informatice intre care poate avea loc un schimb electronic de date; un server este un sistem informatic localizabil fizic aflat in proprietatea unei persoane juridice sau fizice sau a unui grup de persoane juridice sau fizice, parte dintr-o retea; mesajul electronic este orice informatie generata, trimisa, receptionata sau stocata prin mijloace electronice, optice sau prin altele similare, incluzand, dar nelimitandu-se la, schimbul electronic de date, posta electronica, telegrama, telex sau fax; emitentul unui mesaj electronic este o persoana care sau in numele careia a fost trimis sau generat mesajul electronic, excluzand persoana care actioneaza ca intermediar in legatura cu mesajul respectiv; destinatarul unui mesaj electronic este o persoana vizata de catre emitentul unui mesaj electronic in vederea primirii respectivului mesaj, excluzand persoana care actioneaza ca intermediar in legatura cu mesajul respectiv; intermediarul reprezinta o persoana care, in numele unei alte persoane, trimite, primeste sau stocheaza un mesaj electronic, sau asigura alte servicii privind acel mesaj electronic. Domeniul reprezinta o zona dintr-un server, detinuta de o persoana juridica sau fizica sau de un grup de persoane juridice sau fizice in scopul stocarii si/sau al transferului de informatie. Domeniul este identificabil in mod unic atat prin identificatorul sau intr-o retea cat si prin server-ul din care face parte. Proprietarii unui domeniu utilizat in operatiuni de comert electronic trebuie sa fie nominalizati. Regimul juridic al mesajului electronic Informatia utilizata sub forma de mesaj electronic este considerata valabila si produce efecte juridice in conditiile legii. Informatia poate fi continuta integral, partial sau numai ca referinta intr-un mesaj electronic. Informatia continuta partial sau la care se face referire intr-un mesaj electronic este parte integranta din mesajul electronic respectiv si produce efectele prevazute in acesta, indiferent daca informatia in integralitatea ei reprezinta un inscris sau un alt mesaj electronic. Acolo unde legea prevede ca un act sau o operatiune sa fie consemnate in forma scrisa, aceasta cerinta este indeplinita de mesajul electronic daca informatia continuta in acesta poate fi accesata si folosita ulterior ca referinta. Acolo unde legea impune existenta semnaturii unei persoane, aceasta cerinta este indeplinita in cazul unui mesaj electronic daca este utilizata semnatura electronica extinsa. Acolo unde legea impune ca informatia sa fie prezentata sau pastrata in forma sa originala, aceasta cerinta este indeplinita de un mesaj electronic daca: exista garantia integritatii informatiei, asigurata de unul dintre standardele nationale, din momentul cand a fost pentru prima data generata in forma finala de mesaj electronic; mesajul este semnat utilizand semnatura electronica extinsa; informatia poate fi imediat furnizata si prezentata la cerere. Prevederile art. 8 - 10 se aplica in situatiile in care cerintele legii sunt prevazute atat pentru incheierea valabila a actului juridic cat si pentru probarea elementului la care se refera sau a intregului act. Mesajele electronice pot fi folosite ca mijloace de proba in orice procedura judiciara, avand forta probanta egala cu cea a inscrisurilor in forma materiala, in conditiile legii. Pentru a fi admis ca mijloc de proba intr-o procedura judiciara in conditiile art. 12, mesajul electronic trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii: a fost generat, stocat si comunicat conform standardelor in vigoare la data efectuarii operatiunii respective; sunt indeplinite conditiile prevazute la art. 10; emitentul a putut fi identificat, in cazul in care nu a fost utilizata semnatura electronica sau semnatura electronica extinsa. Mesajului electronic care nu indeplineste conditiile prevazute la punctul a) i se aplica regimul juridic al inceputului de dovada scrisa, in conditiile legii. In cazul in care legea cere ca unele documente, inregistrari sau informatii sa fie pastrate, aceasta cerere este indeplinita prin retinerea mesajelor electronice, in masura in care sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: informatia continuta in acel mesaje este accesibila si poate fi folosita ca referinta ulterioara; mesajul electronic este retinut in formatul in care a fost generat, trimis si primit, sau in formatul care prezinta cel mai bine informatia generata, trimisa sau primita; mesajul electronic este semnat de emitent cu semnatura electronica extinsa ce va contine, in plus, elementele necesare identificarii originii, datei si orei la care a fost trimis; mesajul electronic este semnat de destinatar cu semnatura electronica extinsa ce va contine, in plus, elementele necesare identificarii destinatiei, datei si orei la care a fost trimis; mesajul electronic este semnat, daca este cazul, de fiecare intermediar cu semnatura electronica extinsa ce va contine, in plus, elementele necesare identificarii destinatiei, datei si orei la care a fost primit si transmis. Obligativitatea de a retine documente, inregistrari sau informatie in conformitate cu prevederile art. 12, nu se aplica informatiei care are ca unic scop sa permita trimiterea sau primirea unui mesaj electronic. Comunicarea mesajelor electronice Daca legea nu a prevazut sau partile nu au convenit altfel, orice act sau operatiune legata de formarea si executarea obligatiilor comerciale poate fi realizata cu ajutorul mesajelor electronice in conditiile prevazute in capitolul II din prezenta lege. Un mesaj electronic este al emitentului daca a fost semnat de catre emitent utilizand semnatura electronica extinsa. Un mesaj electronic este considerat al emitentului daca a fost trimis: de catre o persoana care este autorizata de catre emitent sa actioneze in numele sau si care semneaza cu propria semnatura electronica extinsa, sau; de un sistem informatic autorizat, programat de emitent sau de un imputernicit al acestuia, sa functioneze in mod automat si care semneaza cu semnatura electronica extinsa a emitentului. Destinatarul va considera ca un mesaj electronic a fost trimis de emitent, daca destinatarul aplica o procedura stabilita anterior de comun acord cu emitentul, pentru a constata ca mesajul electronic provine de la emitent. Articolul 19 nu se aplica daca destinatarul a fost instiintat de emitent ca mesajul electronic nu ii apartine si destinatarul nu a intreprins un act de executare in temeiul acelui mesaj. In situatiile prevazute la art. 17 - 19 destinatarul e indreptatit sa considere mesajul electronic primit ca fiind mesajul electronic trimis de emitent si sa actioneze in baza acestuia. Destinatarul actioneaza pe riscul propriu daca a stiut sau ar fi trebuit sa stie, prin folosirea diligentelor specifice activitatii comerciale sau prin folosirea procedurilor convenite ca schimbul electronic de date a fost afectat de vicii. Destinatarul va lua in considerare fiecare mesaj electronic primit ca un mesaj separat si va actiona in consecinta, cu exceptia cazului in care un mesaj electronic este un duplicat si destinatarul stia sau ar fi trebuit sa stie ca mesajul era un duplicat. Daca emitentul nu a stabilit cu destinatarul sub ce forma sa fie instiintat de primirea mesajului electronic, instiintarea se poate face prin: orice tip de comunicare din partea destinatarului; orice actiune a destinatarului, care sa indice emitentului ca mesajul electronic a fost primit. Daca emitentul cere confirmare de primire a mesajului electronic de catre destinatar, se considera ca acesta nu a fost trimis, pana in momentul in care instiintarea este facuta. Daca emitentul nu a cerut confirmare de primire a mesajului electronic de catre destinatar, si instiintarea nu a fost primita intr-o perioada de timp mentionata sau convenita de comun acord, emitentul: poate sa aduca la cunostinta destinatarului ca nu a primit instiintarea de primire a mesajului electronic si sa specifice o perioada de timp in care trebuie sa primeasca aceasta instiintare; daca instiintarea nu este primita in perioada de timp mentionata la litera a), poate, dupa ce ii aduce la cunostinta destinatarului, sa considere ca mesajul electronic nu a fost trimis, sau sa-si exercite orice alt tip de drepturi pe care le are. Cand emitentul primeste instiintarea de primire de la destinatar, se presupune ca mesajul electronic trimis de emitent a fost primit de destinatar. Aceasta prezumtie nu se aplica si asupra identitatii dintre mesajul electronic trimis de emitent si mesajul primit de destinatar. Daca instiintarea primita mentioneaza ca mesajul indeplineste conditiile tehnice convenite de comun acord sau standard, se presupune ca acele conditii au fost indeplinite. Daca nu s-a convenit altfel de catre emitent si destinatar, trimiterea unui mesaj electronic are loc in momentul in care intra intr-un sistem informatic care nu se afla sub controlul emitentului sau a persoanei care a trimis mesajul electronic ca imputernicit al emitentului. Daca nu s-a convenit altfel de catre emitent si destinatar, momentul primirii unui mesaj electronic se stabileste dupa cum urmeaza: daca destinatarul a creat un sistem informatic cu scopul de a primi mesaje electronice, primirea lor se realizeaza in felul urmator: 1. cand mesajul electronic ajunge in sistemul informatic mentionat la litera a); 2. daca mesajul electronic ajunge intr-un sistem informatic al destinatarului, altul decat cel mentionat la litera a), in momentul cand mesajul electronic este preluat de destinatar; daca destinatarul nu are un sistem informatic creat pentru primirea mesajelor electronice, primirea se realizeaza in momentul cand mesajul electronic ajunge intr-un sistem electronic al destinatarului. Prevederile articolului 29 se aplica fara sa se tina cont de faptul ca sistemul informatic se afla intr-un alt loc decat cel unde se presupune ca mesajul electronic este primit. Daca nu s-a convenit altfel de catre emitent si destinatar, mesajul electronic se presupune ca este trimis de la sediul emitentului si se presupune ca este primit la sediul destinatarului. In acest sens: daca emitentul sau destinatarul au mai multe sedii, locul primirii mesajului este considerat cel care este cel mai relevant pentru tranzactia in cauza, sau daca nu este vorba de o tranzactie, se ia in considerare sediul principal; daca emitentul sau destinatarul nu au sediu, atunci acesta este inlocuit cu domiciliul sau resedinta persoanei in cauza. Utilizarea domeniului in operatiuni de comert electronic Un domeniu este utilizat in operatiuni de comert electronic daca: permite stocarea unui mesaj semnat cu semnatura electronica extinsa; permite achizitionarea sau transferul de bunuri pentru care se efectueaza o plata sau intermediaza o activitate aducatoare de profit proprietarului domeniului sau unui tert; Proprietarul unui domeniu utilizat in operatiuni de comert electronic are urmatoarele obligatii: sa specifice, in momentul inregistrarii domeniului, proprietarului server-ului, daca acesta este o persoana diferita, faptul ca domeniul sau are ca obiect comertul electronic; sa notifice, in termen de 30 de zile de la data inregistrarii domeniului, organele fiscale asupra faptului ca domeniul sau are ca obiect comertul electronic; sa specifice in mod vizibil standardul de securitate sub incidenta caruia intra operatiunile ce se deruleaza prin intermediul domeniului sau si daca este autorizat in legatura cu standardul declarat; sa nu mijloceasca tranzactii sau sa gazduiasca informatii ce vin in contradictie cu legislatia in vigoare; Persoana juridica al carei unic obiect de activitate este intretinerea de domenii destinate comertului electronic este scutita de plata impozitului pe profit. Activitatea legata de promovarea sau comercializarea propriilor produse sau servicii prin intermediul propriului domeniu nu este considerata activitate comerciala distincta. Comercializarea electronica a produselor nemateriale (programe de calculator si orice alt fel de documente digitale) este scutita de plata oricaror taxe si impozite. Atributiile Agentiei In scopul protectiei operatiunilor de comert electronic, Agentia: elaboreaza sau adopta reglementari si standarde privind securitatea schimbului electronic de date; realizeaza acorduri de recunoastere bi sau multilaterala de standarde cu organisme similare din alte state; verifica si autorizeaza, la cerere, proprietarii de domenii, pentru fiecare domeniu in parte, pentru standardul privind securitatea schimbului electronic de date; verifica veridicitatea referintelor la existenta unei autorizatii emise de Agentie; notifica persoanele autorizate ori de cate ori este elaborat un nou standard sau este realizat un nou acord de recunoastere bi sau multilaterala de standarde. Autorizarea este emisa in scris si sub forma unui document electronic semnat cu semnatura electronica extinsa a Agentiei si contine: elementele de identificare ale domeniului; elementele de identificare ale proprietarului domeniului; standardul de securitate a schimbului electronic de date sub incidenta caruia intra domeniul. In cazul in care, Agentia constata ca un domeniu nu mai satisface cerintele unui standard, retrage autorizatia corespunzatoare standardului. Proprietarul domeniului este obligat sa indice la nivelul acestuia, in mod vizibil, in termen de 12 ore de la modificarea de standard survenita, noua situatie. Incalcarea art. 41 sau declararea, la nivelul domeniului a unei autorizari inexistente urmeaza regimul falsului si uzului de fals. Avantajele comertului electronic » Deoarece este o pagina de internet inseamna ca este accesibila "Non Stop" si poate fi accesata de oricine are acces la internet (spre deosebire de magazinele obisnuite care au un anumit program fix). » Un magazin electronic poate fi astfel accesat fie din Cluj, fie din Brasov sau Bucuresti, fie din orice oras din Romania si nu numai. » Aflati imediat oferta tuturor produselor fara a fi nevoie sa dati telefoane sau sa parcurgeti diverse drumuri pe la diferite magazine. » Puteti gasi multe produse la preturi mult mai mici decat in magazinele obisnuite care practica adaosuri comerciale imense. » Un alt avantaj este acela ca nu mai trebuie sa cheltuiti bani si timp pentru a face rost de un produs, de o comanda, deoarece o puteti face direct de la un calculator prin intermediul internetului. » Si nu in ultimul rand un alt avantaj important este acela ca puteti primi produsele direct acasa (daca sunt trimise prin PrioriPost) fara a mai fi nevoie sa va deplasati dupa colet. Capitolul II. Definitii  Art 4. În întelesul prezentei legi: a) schimbul electronic de date, reprezintã un transfer electronic de informatie de la un sistem de calcul la altul utilizând un standard convenit pentru a structura si transmite informatia; b) sistemul informatic este un sistem utilizat pentru generarea, trimiterea, primirea, stocarea sau orice altã procesare similarã a mesajului electronic; c) sistemul informatic autorizat este un sistem informatic ce corespunde unui standard de securitate privind schimbul electronic de date si stocarea de date, autorizat, în acest sens, de cãtre Agentie; d) reteaua reprezintã un grup de sisteme informatice între care poate avea loc un schimb electronic de date; e) un server este un sistem informatic localizabil fizic aflat în proprietatea unei persoane juridice sau fizice sau a unui grup de persoane juridice sau fizice, parte dintr-o retea; f) mesajul electronic este orice informatie generatã, trimisã, receptionatã sau stocatã prin mijloace electronice, optice sau prin altele similare, incluzând, dar nelimitându-se la, schimbul electronic de date, postã electronicã, telegramã, telex sau fax; g) emitentul unui mesaj electronic este o persoanã care sau în numele cãreia a fost trimis sau generat mesajul electronic, excluzând persoana care actioneazã ca intermediar în legãturã cu mesajul respectiv; h) destinatarul unui mesaj electronic este o persoanã vizatã de cãtre emitentul unui mesaj electronic în vederea primirii respectivului mesaj, excluzând persoana care actioneazã ca intermediar în legãturã cu mesajul respectiv; i) intermediarul reprezintã o persoanã care, în numele unei alte persoane, trimite, primeste sau stocheazã un mesaj electronic, sau asigurã alte servicii privind acel mesaj electronic.  Art 5. Domeniul reprezintã o zonã dintr-un server, detinutã de o persoanã juridicã sau fizicã sau de un grup de persoane juridice sau fizice în scopul stocãrii si/sau al transferului de informatie.  Art 6. Domeniul este identificabil în mod unic atât prin identificatorul sãu într-o retea cât si prin server-ul din care face parte. Proprietarii unui domeniu utilizat în operatiuni de comert electronic trebuie sã fie nominalizati. Pe data de 5 octombrie 2002 a devenit aplicabila Legea Comertul Electronic, adoptata de Parlementul Romaniei pe data de 7 iunie 2002 si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei cu numarul 483 din data de 5 iulie 2002. :: Romania, nepregatita in domeniul IT&C: Romania se situeaza printre ultimele locuri in cadrul unui clasament global referitor la stadiul de pregatire a unei tari sau comunitati de a participa si de a beneficia de evolutiile domeniului IT&C, prezentat recent de UNCTAD. Potrivit raportului UNCTAD, Romania ocupa locul 72 dintr-un total de 82 de tari. Ierarhia, inclusa in raportul anual al UNCTAD privind dezvoltarea comertului electronic, este prezentata in paralel cu un alt clasament realizat de Economic Intelligence Unit (EIU) - divizie a grupului The Economist. Acest al doilea top plaseaza Romania pe locul 43 dintr-un total de 65 de state luate in calcul, criteriile fiind relativ similare in ambele cazuri, cu deosebirea ca ierarhia EIU pune mai mult accent asupra aplicatiilor economice de tip IT&C. ???Indicele stabilit de EIU masoara gradul in care o economie profita de oportunitatile prilejuite de Internet“, se precizeaza in raportul UNCTAD. Romania a obtinut in primul clasament 2,66 puncte, in conditiile in care ocupanta pozitiei intai - Finlanda - a realizat 5,92 puncte. In cea de-a doua ierarhie, in care un alt stat scandinav - Suedia - s-a clasat pe primul loc, cu 8,67 puncte, Romania a primit 4,15 puncte. In functie de utilizarea in economie a Internetului, cea mai inalta pozitie ocupata de o tara din regiune - locul 27 - a revenit Cehiei, urmata de Ungaria, Polonia, Slovacia si Bulgaria, toate situate inaintea Romaniei. De asemenea, UNCTAD arata ca, in intervalul 1993-2001, Romania a alocat anual circa 1,5% din produsul intern brut pentru domeniul IT&C, comparativ cu 6,8% in Cehia, 6,2% in Ungaria, 5,5% in Slovacia, 3,7% in Polonia si 3,1% in Bulgaria. Romania mai este devansata la acest capitol si de statele din regiunea Golfului, cu o medie de 1,8% din PIB. ???In prezent, circa 90% dintre operatiunile de comert electronic din regiune sunt realizate in trei tari - Cehia, Ungaria si Polonia“, adauga UNCTAD. GENERALITĂŢI     Relatia Internetului cu sectorul economic este foarte complexa si in continua evolutie, in asa fel incit in momentul de fata nu se poate spune cu precizie care parte a influentat-o mai mult pe cealalta. Mai mult, viitorul acestei relatii si transformarile pe care le va induce in economia mondiala prin crearea unei piete de desfacere la nivel planetar este inca subiect de discutie pentru analistii economici.     Pentru a fi mai bine inteleasa situatia actuala este nevoie sa facem un salt in trecut, la inceputul anilor 90, atunci cind Internetul era folosit doar de oamenii de stiinta si de militari. Ca in cazul oricarei mari inventii, oamenii de afaceri si-au pus intrebarea daca nu cumva se pot obtine bani de pe urma retelei Internet. Secolul 20 a adus profituri uriase companiilor care au sesizat rapid importanta unei inventii tehnologice si au investit bani in dezvoltarea acesteia,pentru ca apoi sa-si recupereze banii insutit. Automobilul, transporturile (feroviare si aeriene) si televiziunea sint doar citeva exemple de inventii care nu numai ca au impins civilizatia umana inainte, dar au dus si la crearea unor companii cu o forta financiara impresionanta. Insa inainte de a obtine profituri de pe urma unei investitii intr-un produs, trebuie sa investesti capital in dezvoltarea produsului, pentru ca acesta sa devina mai atragator si mai usor de folosit de catre un segment cit mai mare de populatie.     In cazul in care produsul se bazeaza pe o tehnologie noua, asa cum a fost cazul Internetului, trebuie adaugate si cheltuieli importante legate de promovarea lui, publicitatea facuta trebuind sa sublinieze in permanenta ca produsul in cauza va face viata mai usoara si mai placuta celui care il va folosi. Intr-o civilizatie de consum ajunsa la apogeu si intr-un climat politic relaxat, generat de sfirsitul razboiului rece, unii oameni de afaceri din SUA, cautind noi mijloace de a ajunge cit mai aproape de consumatori, si-au intors privirile catre Internet si au decis ca merita sa investeasca bani in dezvoltarea si promovarea acestuia. In 1990 un consortiu de companii private a preluat administrarea retelei Internet in urma unui acord cu guvernul SUA, acord care prevedea deschiderea Internetului catre activitati comerciale. Aceasta initiativa a parut multora daca nu riscanta, cel putin neprofitabila. Nu numai economistii, ci chiar unii dintre actorii "vechi" pe scena informaticii erau sceptici in privinta viitorului Internetului. Acesta trebuia sa-si gaseasca un loc in mediul foarte concurential al telecomunicatiilor si transmiterii de informatii, mediu dominat de telefon si televiziune, ambele usor de folosit si avind o larga audienta. Totusi, in ciuda previziunilor sumbre si a neincrederii unora, Internetul a reusit ca in zece ani sa produca schimbari in societatea umana comparabile cu schimbarile produse de telefon si televiziune in citeva zeci de ani. Pentru cei care au investit bani si energie in dezvoltarea si promovarea Internetului acesti zece ani au parut o vesnicie, insa in sfirsit a venit timpul ca ei sa fie laudati pentru clarviziunea lor si de asemenea a venit timpul sa obtina profituri de pe urma investitiei facute. COMERŢUL  ELECTRONIC     Comerciantii au cautat dintotdeauna gasirea modalitatii ideale de a-i informa pe cit mai multi dintre consumatori ca ei, comerciantii, sint in posesia unor produse pe care sint dispusi sa le vinda la un pret bun. Daca la inceput comerciantii au trebuit sa-si foloseasca corzile vocale si abilitatea verbala in piete pentru a-si vinde produsele, mai tirziu ei au fost ajutati de descoperirile tehnologice ale epocii moderne. Aparitia tipografiei a permis publicarea de reclame in ziare si reviste si a permis aparitia cataloagelor de produse, ambele modalitati fiind folosite si azi dupa foarte multa vreme de la inventia lor, aceasta fiind o marturie a succesului acestor initiative. Mai spre zilele noastre, telefonul, radioul si televiziunea au detronat presa scrisa din fotoliul de cel mai bun agent publicitar, gratie masivei lor audiente. Desi in momentul de fata reclamele prezente pe Internet nu se ridica la inaltimea reclamelor de la televiziune este foarte probabil ca in maximum doi ani lucrurile sa se schimbe si Internetul, cu ajutorul graficii si sunetului 3D, sa gazduiasca cele mai atragatoare reclame din istoria publicitatii.     Internetul trebuia insa sa aduca ceva in plus fata de toate inventiile tehnologice precedente pentru a se impune, atit in ochii comerciantilor cit si ai consumatorilor, ca un mediu viabil de desfasurare a unor activitati comerciale. Acest ceva in plus nu este ceva nou (pina acum), ci mai degraba o imbunatatire considerabila a prezentarii produselor oferite spre vinzare si o mai buna interactivitate intre comerciant si consumator, la care se adauga o scadere importanta a timpului de desfasurare a tranzactiilor. Internetul combina si depaseste prezentarea produselor caracteristica pina acum cataloagelor de produse (Sears, Quelle, Argos) urmind sa ofere in viitor imagine si sunet egale cu ale televiziunii, adaugind in plus asigurind interactivitatea caracteristica telefonului.     Spre deosebire de cataloagele de produse, Internetul poate pune la dispozitia unui comerciant un spatiu nelimitat de prezentare a produselor sale, la un cost foarte mic. Mai important este insa faptul ca se elimina intermediarul (vinzatorul cu amanuntul sau en-gros) care se interpunea pina acum intre producator si cumparator, intermediar care facea sa creasca preturile produselor. Datorita succesului unor producatori de calculatoare ca Dell sau Gateway (care vind exclusiv prin Internet) si datorita marjei reduse de profit in acest domeniu, tot mai multi producatori de renume, ca IBM sau Compaq, se gindesc sa renunte complet la vinzarea produselor lor in magazine si sa le vinda direct prin Internet, cu livrare in citeva zile la domiciliul cumparatorului.     Un comerciant dornic sa lanseze o afacere nu mai trebuie acum sa investeasca in cumpararea unui spatiu de prezentare a produselor (magazin), el putind foarte bine sa-si construiasca un sit pe Internet si sa cumpere doar un spatiu de depozitare a produselor propuse spre vinzare. Desi aceasta varianta nu este potrivita pentru toate categoriile de produse, ea a fost deja aplicata cu succes pentru vinzarea cartilor, a CD-urilor, dar si a calculatoarelor sau altor produse electronice. In cele mai multe cazuri insa, vinzarea produselor prin Internet este complementara cu vinzarea produselor prin magazinul propriu al unei companii sau printr-un supermagazin, tinindu-se astfel cont si de cei care nu utilizeaza Internetul sau de cei care prefera sa vada si sa inspecteze produsele inainte de a le cumpara.     Cumparatorul este si el avantajat de comertul "on-line", putind afla mult mai multe informatii despre produsele care il intereseaza, inclusiv informatii tehnice detaliate in cazul produselor electronice. Mai mult,el poate alege dintr-o varietate mare de produse similare pe acela care are cel mai bun raport calitate-pret, folosind programe specializate in compararea ofertelor prezente pe multele situri comerciale de pe Internet. Daca un cumparator al unui produs nu s-a hotarit inca asupra companiei de la care sa cumpere, el poate apela la ceilalti utilizatori ai Internetului (prin intermediul grupurilor de discutii sau a chat-room-urilor) pentru a le cere sfatul si a-l ajuta sa faca cea mai buna alegere.     Nici vinzatorii produselor nu au de pierdut de pe urma tranzactiilor facute prin Internet si a contactului cu consumatori din regiuni geografice diferite, uneori chiar din alte tari. Ei pot sa aiba acces la statistici amanuntite asupra produselor cumparate de o anumita persoana de-a lungul timpului, asupra preferintelor acesteia si asupra satisfactiei in legatura cu produsele cumparate. Statisticile facute pe un numar mare de persoane care cumpara regulat de la un comerciant on-line pot oferi informatii cu privire la tendintele viitoare ale cumparatorilor si la sumele pe care sint dispusi acestia sa le cheltuiasca lunar, in acest fel comerciantul putind sa-si ajusteze cantitatea si felul produselor pe care le tine in stoc. Un alt avantaj, atit pentru cumparatori cit si pentru comercianti este lipsa taxelor pentru vinzarea cu amanuntul a produselor prin Internet, lucru care face ca preturile produselor sa fie mai mici decit la magazinele obisnuite (asa-numitele "brick-and-mortar", adica acelea facute din caramizi si mortar). Impozitarea activitatilor economice desfasurate prin intermediul Internetului se afla insa in atentia politicienilor din toate tarile dezvoltate, aceste taxe urmind sa apara in citiva ani.     Trebuie mentionate si citeva neajunsuri ale cumpararii de produse prin Internet si anume: 1) informatiile despre produsele cumparate de o persoana (si marcile acestor produse), suma de bani cheltuita lunar si alte informatii asemanatoare pot fi folosite fara acordul persoanei in cauza,putind fi vindute unor companii (de publicitate sau altele) interesate. 2) livrarea produselor la domiciliu nu decurge intotdeauna in conditii bune sau nu se incadreaza in intervalul de timp promis. Un exemplu este un magazin de jucarii care nu a putut livra pina la sarbatorile de iarna produsele comandate de clienti (prin intermediul sitului Web) cu citeva saptamini inainte de Craciun. 3) returnarea produselor cu defecte nu este intotdeauna posibila si nici nu este atit de usoara ca returnarea unui produs cumparat de la un magazin clasic. 4) datorita numarului mare de vizitatori unele situri "se prabusesc" (crash) si pina la interventia echipei tehnice tranzactiile sint blocate.Potentialii cumparatori se vor indrepta atunci catre concurenta, care se afla la o distanta de citeva "clicuri".     Unul dintre marile neajunsuri ale comertului "on-line" este existenta fraudelor carora le cad victime atit comerciantii, cit si cumparatorii. Astfel, cineva poate infiinta un sit Web pe care sa faca reclama unor produse la preturi extrem de avantajoase,produse care odata comandate si platite nu vor ajunge niciodata la domiciliul cumparatorului, pentru simplul motiv ca ele nu exista decit pe situl Web, sub forma de imagini. Pe de alta parte, comerciantii se confrunta cu situatia in care au de-a face cu cumparatori care folosesc numerele unor carti de credit care nu le apartin. Ei nu vor primi nici un ban pentru produsele livrate, in situatia in care posesorul legal al cartii de credit se plinge (pe buna dreptate) companiei emitente a cartii de credit, ca altcineva s-a folosit de numarul cartii de credit in mod fraudulos. Combaterea si prevenirea fraudelor sint complicate si de faptul ca tranzactiile comerciale prin Internet se fac intre companii si persoane raspindite pe tot globul, iar legislatia multor tari nu prevede inca pedepse importante pentru fraudele prin Internet, gasirea vinovatilor fiind ea insasi dificila.     In general fiecare companie care desfasoara comert pe Internet are un sit Web unde isi vinde produsele. Exista insa si alte variante de desfasurare a comertului prin Internet, unele inovative, dintre care merita mentionate: 1) Licitatiile : Un sit Web ii pune in contact pe vinzatori si cumparatori, iar produsele licitate sint adjudecate de cel care ofera cea mai mare suma de bani pentru un anumit produs. Compania proprietara a sitului Web percepe apoi un procent din valoarea tranzactiei. Aceasta varianta de comert electronic este foarte populara in rindul utilizatorilor Internetului in momentul de fata. 2) "Stabileste Pretul"("name your price") : Cumparatorul merge pe un sit Web specializat si se ofera sa cumpere un produs la un anumit pret, asteptind apoi ca una din companiile care ofera produsul sa accepte acest pret. 3) Tocmeala : Cumparatorul si ofertantul unui produs comunica oferte succesive, ajungindu-se in final la un pret acceptabil pentru ambele parti. Tocmeala este intermediata de proprietarul sitului Web, care primeste ulterior un procent din costul tranzactiei. 4) Cumpararea in grup : Deoarece pretul unui produs scade atunci cind este cumparata o cantitate mai mare din acel produs, unele situri Web ii incurajeaza pe cumparatori sa formeze "grupuri" in scopul obtinerii de reduceri importante la un anumit produs. 5) Supermagazine "on-line" : Acestea sint situri Web, asociate de obicei cu portaluri de acces in Internet(Yahoo, MSN, AOL, etc) care ofera, asemenea unui supermagazin, spatiu pentru companiile care vor sa-si prezinte produsele marelui numar de vizitatori ai portalurilor Web. Utilizatorii Internetului pot sa cumpere de pe aceste situri o mare varietate de produse, fara a parasi situl respectiv pentru a merge la siturile individuale ale companiilor ofertante. Portalurile percep o taxa anuala importanta de la companiile ofertante de produse si o mica taxa la fiecare tranzactie.     In concluzie, comertul prin Internet este de abia la inceput, in aceasta faza cei mai multi comercianti cautind sa-si alcatuiasca o baza stabila de cumparatori, care sa se intoarca in permanenta pentru a cumpara cit mai multe produse si care sa recomande situl respectiv si rudelor si cunostintelor lor. De aceea, nu se pune pe moment problema profitabilitatii comertului prin Internet decit pentru citeva companii, restul mizind pe profituri in viitorul mai apropiat sau mai indepartat 2. Legislatie si reglementari adoptate si planificate necesare pentru dezvoltarea comertului electronic  Practica internationala legislativa indica urmatoarele aspecte care trebuie sa fie luate in calcul in vederea unui cadru de reglementare necesar dezvoltarii domeniului comertului electronic. Vom prezenta in ceea ce urmeaza o scurta descriere a acestora urmata de indicarea pozitiei Romaniei cu privire la fiecare problema abordata. a) Liberalizarea telecomunicatiilor este un pas important in imbunatatirea climatului pentru comert electronic pentru ca Internetul depinde in mare parte de sistemul de comunicatii. Introducerea competitiei determina reducerea costurilor pentru accesul la Internet, promovarea inovarii si imbunatatirea calitatii serviciilor. Romania, incepind cu 1 ianuarie 2003, are o piata de comunicatii electronice total liberalizata care va contribui la o sporire a accesului la Internet in Romania. b) Recunoasterea documentelor electronice are drept scop crearea cadrului legal pentru recunosterea contractelor electronice, admisibilitatea dovezii electronice si acceptarea trimiterii documentelor electronice la autoritatile guvernamentale. Aceste aspecte sunt acoperite prin dispozitiile Legii Semnaturii Electronice nr. 455/2001 , Normele tehnice si metodologice privind aplicarea legii semnaturii electronice din 13 Decembrie 2001 si Legea comertului electronic nr. 365/2002. Exista anumite intirzieri in ceea ce priveste unele aspecte referitoare la aplicarea acestora (cum ar fi crearea Autoritatii de reglementare si supraveghere prevazuta de capitolul IV din Legea Semnaturii Electronice), insa ele nu sunt de natura a impiedica dezvoltarea schimburilor prin intermediul Internetului. c) Protectia consumatorului In cadrul unui sistem de comert electronic o protectie adecvata trebuie acordata consumatorului, protectie care se refera la urmatoarele aspecte :   interzicerea publicitatii inselatoare reglementarea serviciilor financiare reguli privind raspunderea referitoare la produsele necorespunzatoare.  In plus, specific contractelor online si a altor contracte la distanta, reglementarile trebuie sa asigure consumatorilor urmatoarele drepturi :  dreptul de denuntare unilaterala a contractului executarea contractului la distanta in cel mult 30 de zile  protectia impotriva cheltuielilor frauduloase Aceste prevederi sunt acoperite de catre legislatia romanesca prin Legea contractelor la distanta – OG 130/2000 aprobata prin Legea 51/2003, ca si prin Legea comertului electronic. In ceea ce priveste protectia consumatorilor in legatura cu utilizarea mijloacelor de plata electronice, acestea sunt prevazute de Regulamentul BNR 4/2002 privind tranzactiile efectuate prin intermediul instrumentelor de plata electronica. Urmeaza ca si dispozitiile art 26 din mai sus amintitul regulament, care limiteaza raspunderea detinatorului la 150 euro in cazul utilizarii frauduloase a cardului, sa intre in vigoare incepind cu 12 iulie 2003. De asemenea Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei a redactat procedura de avizare a instrumentelor de plata cu acces la distanta, de tipul aplicatiilor Internet-banking sau home-banking, care urmeaza a fi aprobat pina la sfirsitul lunii Februarie. d) Transferul electronic de fonduri si utilizarea cardurilor de debit/credit. Una dintre provocarile stabilirii unui regim de comert electronic functional este identificarea unui mecanism de plata care poate sa fie utilizat efectiv in Internet. Dezvoltarea unui sistem de plati online implica o serie de probleme complexe legate de securitate, raspundere si taxare. Exista mai multe metode de plati online existente la ora actuala in lume: transfer de fonduri prin Automated Clearing House (ACH) – incluzind cecurile electronice, plati prin card de credit/debit si plati de tip bani electronici (e-money). Solutiile care trebuiesc adoptate insa depind de la tara la tara, in functie de metodele de plata obisnuite pentru zona respectiva. Romania nu are o experienta indelungata in ceea ce priveste metodele electronice de plata. Cea mai raspindita o reprezinta plata prin card de debit/credit, insa si in acest sector cifrele nu sunt inca incurajatoare: desi exista pe piata aproximativ 4 milioane de carduri (cele de debit predomina fiind peste 85 % dintre ele), peste 80% dintre posesorii acestora le folosesc numai in scopul de a-si retrage banii de la ATM-uri. Dezvoltarea in acest mod a metodelor de plata electronica este insa artificiala, numarul mare de carduri datorindu-se in primul rind deciziei Guvernului Romaniei de a obliga institutiile publice in a acorda salariile pe carduri de debit. Insa numarul magazinelor care accepta acest mijloc de plata nu este unul semnificativ (numai 6 900 la nivelul intregii tari- dintre care doar 4 000 sunt dotate cu PoS-uri). O ordonanta de urgenta recenta (193 din 12 Decembrie 2002) obliga agentii economici furnizori de servicii de utilitate publica ca si institutiile care incaseaza impozite, taxe, amenzi, penalitati si alte obligatii de plata sa accepte incasari si prin intermediul cardurilor de debit/credit. Totusi implementarea acestei ordonante se va face doar incepind cu 1 ianuarie 2004. Reglementarea in domeniu este asigurata de Regulamentul nr. 4 din 13 Iunie 2002 al Bancii Nationale a Romaniei privind tranzactiile efectuate prin intermediul instrumentelor de plata electronica si relatiile dintre participantii la aceste tranzactii, act normativ care se bazeaza in ce mai mare parte pe Recomandarea Comisiei Europene 97/489/EC privind tranzactiile prin instrumente de plata electronica si in particular relatia dintre emitent si detinator.            e) Rezolvarea disputelor Problemele aparute intre vinzatori si cumparatori sunt uneori inevitabile in executarea obligatiilor comerciale. Incertitudinea privind modul de rezolvare a acestor dispute poate sa faca partile ezitante in a apela la achizitii online. In cazul acestora, cind in joc sunt sume mici de bani, a apela la instante nu este o optiune practica pentru cea mai mare parte dintre consumatori si IMM-uri. De obicei apelarea la un mecanism de rezolvare a disputelor rapid, usor accesibil prin mijloace electronice si cu costuri reduse este o optiune care poate rezolva o parte din probleme. Aceste sisteme de rezolvare alternativa a disputelor pot fi o solutie practica utila pentru dezvoltarea comertului online . Din pacate Romania nu are o experienta deosebita in utilizarea metodelor alternative de rezolvare a disputelor. Arbitrajul este inca putin folosit (de obicei prin Tribunalele Arbitrale infiintate de Camerele de Comert si Industrie in marile orase), iar medierea se afla la un nivel destul de timid de dezvoltare. Legea comertului electronic nr. 365/2002 – vezi art.20 – stipuleaza insa posibilitatea utilizarii acestor sisteme. f) Raspunderea Furnizorilor de Servicii Internet  Un alt element important de care depinde existenta unui cadru propice comertului electronic este reprezentat de punerea in functiune a unor mecanisme care sa limiteze raspunderea civila si penala a Furnizorilor de Servicii Internet (ISP) in cazul in care aceste entitati actioneaza ca intermediari care permit accesul la Internet. Aceasta abordare este necesara pentru a proteja Furnizorii de Servicii Internet de potentiale actiuni in instanta impotriva lor, in cazul in care activitatile nelegale au fost savirsite de terte parti care utilizeaza serviciile lor. Acesta problema este reglementata clar de catre Legea comertului electronic nr. 365/2002 – cap IV, precum si prin Normele metodologice pentru aplicarea legii comertului electronic din 20 Noiembrie 2002 - capitolul III. g) Numele de domeniu . RNC, parte a ICI – Institutul de Cercetari in Informatica, este institutia desemnata cu managementului numelui de domeniu .ro. Pina in momentul actual nu au existat probleme majore in legatura cu acesta, singurele referiri fiind la modul de contestare a unui nume de domeniu. Arbitrajul referitor la numele de domeniu .ro se poate face la Centru de Arbitraj al Organizatiei Mondiale de Proprietate Intelectuala (OMPI) , insa exista in intentia RNC ca sa se realizeze un sistem de arbitraj romanesc – ceea ce ar rezolva o parte din nemultumirile actuale.   In plus, s-a dovedit eficient in a reglementa unele activitati din comertul electronic prin coduri de conduita dezvoltate de asociatiile profesionale relevante. Asemenea coduri de conduita ar putea acoperi probleme legate de spam, clasificarea continutului paginilor web, asistenta acordata utilizatorilor sau procesarea datelor personale.  3. Obstacole in calea dezvoltarii comertului electronic in Romania  Nu a fost identificata necesitatea pentru legislatie suplimentara in domeniul comertului electronic. Obstacolele majore care fac comertul electronic sa nu se dezvolte suficient sunt legate mai degraba de urmatoarele elemente :    - Situatia actuala a sistemului bancar romanesc. Sistemul bancar romanesc, desi cu mult imbunatatit fata de anii trecuti inca prezinta probleme majore in special in ceea ce priveste decontarea electronica a platilor interbancare. Astfel nu exista inca un sistem implementat de decontari intrebancare, acestea putind dura si pina la 5 zile lucratoare. Lipsa acestui sistem face ca platile interbancare sa fie greoaie, implica comisioane mari si ca atare bancile sunt dezavantajate in acceptarea cardurilor de la alte banci la propriile terminale ATM sau PoS . Aceasta este valabil cu atit mai mult la utilizarea lor pe Internet unde pot aparea probleme suplimentare de securitate si autentificare. Pentru gestionarea sistemului national de plati a fost creata, inca din anul 2000 Societatea Nationala de Transfer de Fonduri si Decontari - TransFond de catre banca centrala (BNR), care detine 33% din actiunile TransFond, si de 28 de banci comerciale, cu 67% din actiuni. Insa un sistem electronic de decontare a platilor va fi operational abia in cursul anului 2004. Acesta va permite o decontare in timp real a sumelor sub 500 de milioane de lei, iar celelalte cazuri in maxim 1 zi lucratoare. HYPERLINK "http://www.riti-internews.ro/ro/ecommerce.htm" l "_ftn9%23_ftn9" [9] Aceasta este de altfel si una din recomandarile Consiliului Investitorilor Straini in prezentarea referitoare la economia Romaniei din Mai 2002 – implementarea sistemului electronic de decontari pentru a elimina intirzierile si costurile excesive de tranzactie si a face operational TransFond.   Si totusi – implementarea acestui mod electronic de decontare nu va insemna automat si o usurinta in utilizarea si acceptarea cardurilor pe Internet. In primul rind datorita modului cum sistemul cardurilor este dezvoltat in Romania. Fiecare banca apleaza la o solutie diferita de procesare a cardurilor, fara o reale interactiune intre diversele solutii:  prin Romcard – societate infiintata de unele banci in vederea efectuarii acestui serviciu (cum ar fi cazul BCR, Raifaissen, BCIT etc)  sistem propriu (de ex. Bancpost sau BRD – Societe Generale) prin procesatori de carduri privati (Paynet sau Provus) De asemenea exista o anumita teama in ceea ce priveste securitatea tranzactiilor, mai ales in conditiile in care nu exista inca un sistem de asigurare a tranzactiilor efectuate de pe carduri.In aceste conditii bancile nu sunt deocamdata interesate de dezvoltarea unui sistem prin care sa permita plati online prin carduri emise de alte banci din cauza comisionului mic pe care il pot cistiga sau a dificultatilor legate de verificarea cardului in timp real. Bancpost a anuntat totusi oferirea unui serviciu de comert electronic, incepind probabil in 2003, prin care firmele interesate vor putea sa implementeze un sistem informatic – E Pay dezvoltat de Softnet, cu care se vor putea face plati online din Romania insa numai prin cardurile virtuale Taifun emise de aceasta banca. Aceasta aplicatie, ca si sistemul de e-tax dezvoltat de Softnet, demonstreaza cum companiile de soft incearca sa creeze sisteme de plata online adaptate la realitatile romanesti, chiar daca sistemul bancar nu ofera inca acest tip de serviciu.   - Numarul mic de utilizatori ai Internetului de acasa, impreuna cu utilizarea scazuta a cardurilor pentru cumparaturi, face ca interesul comerciantilor sa fie destul de scazut in legatura cu comertul electronic  - Neincrederea si lipsa de informare privind comertul electronic. Atit utilizatorii romani, cit si comerciantii nu prezinta incredere intr-un sistem de comert electronic in principal cauzat de lipsa informarii in acest domeniu. Stirile referitoare la acest subiect sunt legate mai ales de fraudele online ceea ce determina reticenta si indoiala cu privire la succesul unei astfel de abordari. Bancile nu recomanda sau chiar interzic folosirea in Internet a cardurilor emise, din cauza temerilor legate de securitatea datelor.  Nu exista un program national de constienizare a IMM-urilor cu privire la aspectele economice ale comertului electronic si modalitatile cum acestea pot fi implementate, cu toate ca anumite initiative in acest sens au fost sustinute de Uniunea Europeana. Nici o campanie de informare a utilizatorilor cu privire la ce inseamna si ce implica apelarea la comertul electronic nu a fost elaborata pina acum.   Ministerul IMM-urilor, impreuna cu reprezentanti din alte ministere a initiat o strategie nationala privind comertul electronic in cursul anului 2002, care insa nu a fost inca incheiata.   4. Propuneri   Elaborarea de catre specialisti in probleme bancare a unui studiu privind modul cum se poate dezvolta in sistemul bancar romanesc o solutie de plata pe Internet acceptata de majoritatea bancilor, precum si rolul pe care TransFond poate (trebuie) sa il joace in acest sens. O colaborare intre asociatiile din domeniul IT&C, Banca Nationala a Romaniei si Asociatia Nationala a Bancilor ar trebui sa fie dezvoltata pentru a se putea implementa un sistem functional de comert electronic. Ar fi foarte util ca Guvernul Romaniei, implicat de preferinta prin MCTI si MIMMC, sa participe de asemenea creind un Parteneriat Public Privat functional.  Sustinerea unor programe pentru informarea IMM-urilor in privinta avantajelor comertului electronic Promovarea unor programe prin care sa se mareasca numarul de utilizatori Internet, in special prin accesul de acasa si sa se determine cresterea numarului de calculatoare destinat utilizarii personale. Ar putea fi utila in acest sens experienta altor tari care au utilizat diverse metode cum ar fi deducerea din impozitul pe venitul global a costurilor legate de achizitionarea unui calculator. Proiectul RITI, prin cele 2 componente ale sale RITI dot-Gov si RITI – Acces va incerca sa incurajeze crearea de Telecentre Comunitare in zonele rurale. O alta solutie ar putea fi crearea diverselor stimulente pentru cetateni in a utiliza Internetul, cu acelasi efect ca si extinderea sistemului electronic de achizitii publice in promovarea comertului B2B. Posibile actiuni in acest sens ar fi plata pe Internet a utilitatilor publice sau obligarea administratiilor publice locale si nationale de a utiliza posta electronica ca o metoda oficiala de comunicare cu persoanele fizice si juridice.  Sustinerea si crearea metodelor alternative de rezolvare a disputelor si a codurilor de conduita in domeniul comertului electronic.  Initierea unor masuri diverse pentru creerea increderii utilizatorilor in economia digitala – de tipul initierii unui sistem de marci de incredere pentru site-urile de comert electronic . Aceste masuri ar trebui corelate cu ceea ce se intimpla la nivelul Uniunii Europene.  Intarirea de catre Banca Nationala a Romaniei a reglementarilor privind protectia consumatorului in ceea ce priveste utilizarea cardurilor de debit/credit pe Internet Imbunatatiri sau adaugiri cu privire la acest domeniu sau altele considerate adiacente ( ca reglementarea criptografiei, notarul electronic, marca temporala ) pot fi luate in considerare, insa nu sunt primordiale pentru existenta unui cadru propice dezvoltarii comertului electronic. Anul viitor vor fi acordate facilitati vamale suplimentare pentru importul de tehnica de calcul ꐓdꐔd ਀&䘋 ꐓdꐔd ਀Ħ䘋$ꐓdꐔd ਀Ħ䘋%ꐓdꐔd ਀Ħ䘋 ਀Ħ䘋 re ar stimula dezvoltarea schimburilor comerciale intre tarile din regiune. La deschiderea oficiala a forumului, organizat de Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti, in colaborare cu Ministerul Industriei si Comertului - Centrul Roman de Comert Exterior, sub egida Comisiei Economice a Natiunilor Unite pentru Europa (UN/ECE), au participat Radu Berceanu, ministrul Industriei si Comertului, James Rosapepe, ambasadorul SUA la Bucuresti, membri ai Corpului Diplomatic acreditati in Romania, reprezentanti ai Comisiei Economice a ONU pentru Europa si ai Comisiei Europene, specialisti romani si straini de marca, reprezentanti ai unor firme din domeniu din SUA, Marea Britanie, Germania 쥁`