Referat Constantin Brancoveanu

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Constantin Brancoveanu si de asemenea puteti face Download Referat Constantin brancoveanu

Citeste fragmente din Referat Constantin Brancoveanu

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU Situaţia politico-militară internaţională de la sfârşitul secolului al XVII-lea. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea situaţia internaţională era deosebit de complexă. Rivalitatea dintre Franţa şi Habsburgi a determinat pe Ludovic al XIV-lea să caute să menţină relaţii bune cu statele din răsăritul Europei - Imperiul Otoman, Polonia, dar şi cu nobilimea maghiară, în încercarea de a le atrage împotriva Vienei. Catastrofa militară a otomanilor la Viena, în 1683, a permis austriecilor să iniţieze o politică de expansiune către Ungaria şi sud-estul Europei. Atât Habsburgii, cât şi Polonia, au manifestat dorinţa clară de a controla inclusiv Ţările Române. Situaţia Ţărilor Române la sfârşitul secolului al XVII-lea. Obligată la o politică de defensivă Poarta a încercat să-şi întărească controlul asupra Ţărilor Române. În faţa crizei puterii otomane domnii români au promovat o politică antiotomană, în încercarea de a menţine fiinţa statală şi a respinge dorinţele Marilor Puteri de a partaja spaţiul românesc. Politica lor de echilibru a urmărit obţinerea libertăţii de mişcare şi înlăturarea suzeranităţii otomane. După ce instituţia domniei fusese la discreţia boierimii şi a grupărilor sale, în această perioadă se remarcă tendinţa de întărire a autorităţii domneşti. Afirmarea în răsăritul Europei a Rusiei, ca mare putere, i-a determinat pe unii voievozi munteni si moldoveni să întrevadă în aceasta un sprijin impotriva turcilor, stabilind contacte diplomatice cu noua putere, in speranţa unui ajutor eficace. Înscăunarea şi programul de consolidare a domniei lui Constantin Brancoveanu În 1688 a fost ales domn al Ţării Româneşti marele boier Constantin Brâncoveanu, fiul lui Papa Brâncoveanu si al Stancăi Cantacuzino. Strălucit politician, diplomat şi om de cultură, Constantin Brâncoveanu a desfaşurat, după expresia lui Nicolae Iorga, ”o politică de cumpătare, dar practică; puţin strălucitoare, dar foarte folositoare“. El a desfăşurat o politica internă ce a cuprins întreg spaţiul românesc. Principalele direcţii ale politicii sale au fost: întărirea rolului domniei; reorganizarea sistemului fiscal; promovarea de relaţii strânse cu Moldova şi Transilvania. Constantin Brâncoveanu a continuat politica tradiţională a voievozilor români, susţinând Biserica Ortodoxă, moral şi material, prin construirea de lăcaşuri de cult, înzestrarea lor cu danii, tipărirea cărţilor de învăţătură creştină. Desfăşurarea războiului curţilor i-a impus domnului muntean o politică abilă, ajutând românii din Transilvania, dar şi menţinând echilibru între Habsburgi şi Poartă. Datorită ”politicii pungilor cu aur“ ce erau trimise otomanilor, Constantin Brâncoveanu a fost întărit în scaun succesiv în 1696, 1698, 1700 şi 1704 de către Imperiul Otoman. Politica de echilibru pe plan extern Politica externă, desfăţurată cu multă pricepere de către Constantin Brâncoveanu, a transformat Ţara Românească într-un factor activ pe plan european, ale cărui servicii diplomatice erau căutate în epocă. Constantin Brâncoveanu a manevrat cu abilitate între puterile europene, mai ales odată cu apariţia de noi concurenţi – Habsburgii şi Rusia, în cursa pentru controlul politic al sud-estului Europei. Axul principal al politicii sale a fost menţinerea în permanenţă a unor raporturi bune cu Poarta, garantate cu pungile cu bani, pentru păstrarea statutului politico-juridic deosebit al Ţărilor Române, într-o epocă de permanente frământări şi rupturi teritoriale. Relaţiile cu ţările europene Deşi, la începutul domniei, relaţiile cu Habsburgii au fost încordate, Brâncoveanu nesemnând tratatul de alianţă iniţiat de predecesorul său, mai apoi ele s-au îmbunătăţit. Constantin Brâncoveanu a încercat să evite cu orice preţ transformarea ţării în teatru de război sau anexarea ei la Imperiul Habsburgic. Franţa a acţionat prin intermediul ambasadorilor săi la Poartă pentru discreditarea voievodului român. Constantin Brâncoveanu a intensificat legăturile cu Rusia, prin schimbul de solii şi corespondenţă, încercând astfel o contrapondere la ameninţarea otomană şi austriacă. În anul 1689 s-a semnat tratatul cu Habsburgii, prin care se recunoaşte individualitatea Ţării Româneşti, dar şi închinarea sa formală. Deoarece nu s-a putut aplica, trupele imperiale au intrat în Ţara Româmească, ocupând Craiova, Pitesti, Târgovişte, Câmpulung şi Bucureşti. Cu sprijinul tătarilor, Constantin Brâncoveanu le-a alungat şi înfrânt în vara anului 1690, la Zărneşti, lângă Braşov. Relaţiile cu Polonia nu s-au materializat prin încheierea unei alianţe datorită condiţiilor propuse de Constantin Brâncoveanu , practic de neacceptat de către poloni. În razboiul ruso-turc din 1710-1711, Constantin Brâncoveanu a adoptat o politică de expectativă, concentrându-şi forţele în tabăra de la Urlaţi, lângă Ploieşti, pentru a vedea în ce parte se îndreaptă victoria. Un grup de boieri, în frunte cu Toma Cantacuzino, antrenând cavaleria, a trecut însă de partea ruşilor, participând la cucerirea Brăilei. Mazilirea lui Constantin Brâncoveanu Deşi Brâncoveanu a făcut mari eforturi pentru a convinge pe otomani că gestul lui Toma Cantacuzino nu a exprimat voinţa sa, o nouă acuzaţie s-a adăugat la adresa voievodului. Învinuit, după cum spunea cronicarul turc Mehmed Raşid că ”adunase multe bogăţii şi arme pentru a se opune şi pregăti o răscoală, aşteptând ca să-şi arate dorinţa de a domni în chip absolut independent“ , Brâncoveanu a fost mazilit in 1714, în apropierea Paştilor. Împreună cu întreaga familie, a fost închis la Constantinopole şi toate bunurile şi averile i-au fost confiscate. La 15 august 1714, exact când împlinea 60 de ani, a fost executat la Poartă împreună cu fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi boierul Ianache Văcărescu. Mai târziu, în 1720, cu mare greutate, trupul a fost adus în ţară şi îngropat in ctitoria sa din Bucureşti, biserica Sf. Gheorghe Nou, sub o candelă pusă de soţia sa, Marica. Concluzii Prin domnia sa, Constantin Brâncoveanu a realizat o operă politică şi artistică unitară şi a contribuit la organizarea modernă a instituţiilor autorităţii centrale. În acelaţi timp, el a acţionat pentru respectarea drepturilor suverane ale Ţării Româneşti, profitând de declinul puterii turcilor. PAGE 1 PAGE 3 쥁