Referat Unificarea Italiei

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Unificarea Italiei si de asemenea puteti face Download Referat Unificarea Italiei

Citeste fragmente din Referat Unificarea Italiei

Unificarea Italiei Dupa cucerirea Siciliei de catre Garibaldi, in iulie 1860, puterile europene si-au dat seama deodata ca intentiona sa atace zona continentala a regatului Napoleonului. Trebuia sa I se permita sa o faca? In agitatia activitatii diplomatice, a devenit curand clar ca doar Marea Britanie, dintre marile puteri era favorabila scopurilor lui Garibaldi. Napoleon III nu dorea sa deranjeze Marea Britanie intervenind pentru oprirea lui Garibaldi, dar la fel de mult n-ar fi dorit sa-l vada pe acesta ocupand Neapole si amenintand Roma si Papalitatea. El a sugerat prin urmare Marii Britanii posibilitatea unei blocade comune asupra stramtorii Messina pentru a-l retine pe Garibaldi in Sicilia, dar britanicii au refuzat. Garibaldi a trecut stramtoarea cu succes la mijlocul lui august, intalnind doar o rezistenta simbolica din partea marinei militare napolitane, cu care convenise deja sa nu lupte in mod serios. Atunci cand armata lui Cavour a intrat in Statele Papale, la 11 septembrie, pentru a-l impiedica pe Garibaldi sa ajunga la Roma, Napoleon a trebuit sa dezaprobe public o asemenea agresiune neprovocata , dar unele dovezi indirecte sugereaza ca fusese incheiat un acord secret cu primul-ministru Cavour, prin care Franta nu ar fi trebuit sa intervina atata timp cat Garibaldi nu ar fi ajuns la Roma. Relatiile diplomatice dintre Franta si Piemont fusesera rupte temporar, dar se pare ca a fost un simplu gest al lui Napoleon si nu trebuia luat in serios. In urmatorii zece ani, problemele legate de modul cum puteau fi incorporate Roma si Venetia in noul regat al Italiei erau fosrte presante. Roma era considerata de majoritatea italienilor drept capitala fireasca a tarii lor, vatra vechilor imparati romani si simbolul maretiei trecute. Garnizoana franceza din Roma si ocupatia austriaca a Venetiei aminteau mereu ca izgonirea strainilor nu fusese implinita. Intr-un fel sau altul, Napoleon III avea sa gaseasca o solutie acoestor probleme. Venetia In 1866, chestiunea Venetiei ajunsese la un punct culminant. Prusia ra implicata in lupta cu Austria pentru controlul asupra Germaniei. Intr-un tratat secret incheiat cu Prusia, Italia cazuse de acord ca, in cazul in care Prusia ar fi pornit la razboi cu Austria in urmatoarele doua luni, aceasta ar fi trbuit sa declare razboi Austriei imediat dupa Prusia. La sfarsitul razboiului, dupa infrangerea Austriei, Italia ar fi primit Venetia ca recompensa pentru serviciile oferite prin crearea unui al doilea front intr-un razboi intre Austria si Prusia. Asigurandu-se ca Italia ar fi castigat Venetia daca Prusia ar fi invins, Napoleon trebuia acum sa se asigure ca acelasi lucru s-ar intampla daca ar invinge Austria. Prin urmare, el a semnat un tratat secret cu Austria in care au convenit ca, daca Austria infrange Prusia, Venetia sa fie cedata Frantei si apoi remisa Italiei de catre Napoleon. In schimb, Franta trebuia sa ramana neutra in timpul razboiului. Nu este de mirare ca Napoleon avea o reputatie de viclenie si joc dublu in toata Europa. Razboiul, cunoscut in Germania ca “Razboiul de sapte saptamani” si in Italia ca “Al III-lea Razboi de Idependenta”, a inceput la 14 iulie 1866. Dupa 10 zile, Italia era infranta de Austria in batalia de la Custoza, in primul rand datorita proastei conduceri, dar pe 3 iulie, Austria este infranta, la randul ei de catre Prusia la Koninggratz. Austria a cedat imediat Venetia lui Napoleon, care a remis-o imediat Italiei. Desi era binevnita pentru Italia, obtinerea Venetiei, felul in care fusese obtinuta, nu de catre italieni, ci prin jocul marilor puteri, Prusia, Austria si Franta, era uimitor. A urmat o noua umilinta peste cateva saptamani, cand flota italiana a fost zdrobita de cea mai mica flota austriaca in batalia de la Lissa. In ciuda acestei infrangeri, pacea de la Proaga, semnata in august 1866, a confirmat alipirea Venetiei la Italia, apropiind cu un pas unificarea deplina a Italiei. Roma Peste patru ani, atunci cand razboiul franco-prusian a izbucnit, in iulie 1870, Italia a ramas neutra. Victor Emmanuel avea sentimentul ca, prin casatoria fiicei sale cu varul lui Napoleon, era obligat sa vina in ajutorul Frantei, dar guvernul sau aprecia altfel situatia. Napoleon avea nevoie urgent de o armata mare si a retras trupele franceze din Roma curand dupa inceperea razboiului. Guvernul italian nu a reactionat imediat, dar, dupa ce Napoleon fusese infrant si luat prizonier de cartre prusaci, la 1 septembrie 1870, a socotit ca poate actiona in siguranta. Victor Emmanuel a trimis o scrisoare Papei, la 8 septembrie, ceradu-i sa ajunga la un acord cu guvernul si sa accepte pierderea puterii sale patrimoniale, care din 1848, depinsese de prezenta trupelor franceze. El il indemna pe Papa sa permita ca Roma sa devina capitala Italiei si sa se ajunga la un aranjament de felul celui sugerat de Cavour in martie 1861. Acesta ar fi separat biserica si statul, lasandu-l pe Papa fara putere patrimoniala, dar cu o deplina independenta spirituala, aparuta si garantata de catre stat – o biserica libera intr-un stat liber. Victor Emmanuel scria: “ Eu, fiind rege catolic si italian si, in aceasta calitate, aparator, prin gratia divina si vointa nationala, al destinelor tuturor italienilor, simt ca datoria mea este, in fata Europei si a lumii catolice, sa-mi iau raspunderea de a mentine ordinea in peninsula si siguranta Sfantului Scaun… Capul Bisericii Catolice, inconjurat de devotiunea poporului italian, si-ar pastra pe malurile Tibrului un scaun glorios, independent de orice suveranitate umana. Eliberand Roma de trupe straine, Sanctitatea Voastra va indeparta pericolul permanent de a fi teatru de lupta pentru elemente distructive”. Peste trei zile Papa a raspuns: “ Nu pot admite cererile din scrisoarea dumneavoastra, nici nu pot sa accept principiile pe care le contine”. Ca urmare, guvernul a decis trimiterea unei armate de 60.000 de oameni pentru ocuparea Romei. Trupele papale s-au opus imediat, dar orasul a fost bombardat de artileria guvernamentala si s-a facut o bresa in zidurile cetatii. Pe 20 septembrie, armata lui Victor Emmanuel a intrat in Roma. S-a tinut un plebiscit in in octombrie. Roma a votat in umanimitate pentru unirea cu restul Italiei si a devenit capitala tarii. Il Risorgimento se incheiase triumfator: regatul Italiei era deplin unit. Regele se adresa primei sesiuni a Parlamentului, care avea sa se tina in noua capitala, cu urmatoarele cuvinte: “Opera careia ne-am consacrat vietile s-a realizat”. Singura problema ramasa era ce trebuia facut cu Papa. Cu putin timp inainte de moartea sa, in 1861, Cavour vorbise despre “o biserica libera intr-un stat liber”. Ideea sa era sa separe biserica si statul. Puterile patrimoniale ale Papei ar fi incetat si restul tinuturilor papale absorbite de statul italian, dar Papa ar fi ramas un suveran independent, cu propriul sau corp diplomatic, iar bisericii i s-ar fi garantat deplina libertate fata de orice amestec al statului. Pius IX paruse la inceput pregatit sa ia in consideratie astfel de argumente, dar curand s-a razgandit si a incheiat brusc negocierile oficilale. Pe masura ce puterile patrimoniale incepeau sa-i scape din mana, Papa a inceput sa-si intareasca puterea spirituala. In 1864, el a promulgat controversata enciclica “Syllabus”, care a avut ca efect condamnarea liberalismului si a tolerantei religioase si departarea bisericii de la realitatile lumii sec. al XIX lea. In iulie 1870, doctrina “infailibilitatii Papei” a fost proclamata de catre Pius IX in timpul Marelui Conciliu al bisericii care se intrunise la Roma. Aceasta doctrina sustinea ca declaratiile oficiale ale Papei erau infailibile – ele nu puteau fi gresite si nici nu puteau fi schimbate. El era supremul judecator al adevarului pentru lumea catolica; autoritatea sa spirituala era indiscutabila. Printr-o ironie a soartei, doar peste trei luni, Roma a devenit capitala Italiei, iar Papa, ramas de-abia cu 109 acri de teritoriu, se descria pe sine drept “prizonierul de la Vatican”, puterea sa patrimoniala incetand. Papa a refuzat sa accepte pensia de stat oferita lui, la excomunicat pe Victor Emmanuel si guvernul sau dar nu a putut schimba situatia. Biserica si statul au ramas in cele din urma separate. 쥁@