Referat Anglia 1688

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Anglia 1688 si de asemenea puteti face Download Referat Anglia 1688

Citeste fragmente din Referat Anglia 1688

PRIMELE CONFLICTE DINTRE REGE SI PARLAMENT Intre curtea lui Iacob si Parlamentul sau nu exista nici o trasatura comuna. Curtea, frivola,desfranata, colcaia de scandaluri, printre care adulterele erau cele mai marunte. Regele, om slab si tandru, nu se putea lipsi de favoriti, alesi mai curand dupa farmecul obrazului decat dupa calitatile lor de oameni de stat. Trata cu ei treburile cele mai serioase nu PR la masa Consiliului, ci la sfarsitul unui supeu sau al unei partide de vanatoare. La inceputul domniei sale avu intelepciunea sa-l pastreze pe langa el pe Robert Cecil (pe care-l facu conte de Salisbury) si cativa dintre cei mai buni sfetnici ai Elisabetei; dar incet, incet, puterea trecu in mainile favoritului Robert Carr (care deveni conte de Somerset), apoi la George Viliers, baiat de 22 de ani, incantator, sarac, de familie buna, ales intr-un mod foarte cinic de catre arhiepiscopul de Catebury ca sa ii ia locul lui Somerset. Villers atrase imediat privirile lui Iacob. Paharnic, gentilom al Camerei, cavaler al Ordinului Jaretierei, baron, viconte, marchiz, lord-mare amiral, aparatorul celor Cinci Porturi, duce de Buckingham, ministru favorit al lui Iacob I, apoi al fiului sau Carol I, “niciodata nu s-a vazut un barbat care sa faca atat de repede cariera, nici sa se ridice astfel, prin simpla sa frumusete, la cele mai inalte functiuni din stat”- spune Clarendon. In acest mod erau alesi cei de la conducere, favoritatiile fiind mai presus de toate. Unui parlament atat de constient de datoriile si de forta saa, Iacob I voia in mod naiv sa-I impuna ideile sale cu privire la dreptul divin si ereditar al regilor. Teorie noua in Anglia, in care ori de cate ori o cerea salvarea partiei, alegerea de catre Consiliu, apoi de catre parlament trecea peste principiul ereditatii. Iacob I, spirit logic, vroia sa faca din monarhie un sistem coerent; in aceasta binecuvantata tara a incoerentei, era un mijloc sigur de a face monarhia impopulara. Daca I s-ar da crezare regelui teolog, nu numai ca un rege, uns si incoronat, devenea un personaj sacru, dar, toti viitori regi fiind alesi dinaintesi consacrati de Dumnezeu, parlamentul nu mai avea altceva de facut decat sa inregistreze hotararile divine. Regele era raspunzator fata de Dumnezeu, dar nu fata de supusii sai. El nu era supus legii, pentru ca legea era el. “Rex est Lex”. Aceasta doctrina, pe care Iacob I o opusese odinioara cu succes pretentiilor bisericii scotiene, jigni Camera Comunelor. Camera Comunelor opuse sistemului abstract al regelui traditia engleza. Ea nu pretindea inca sa exercite controlul asupra actelor puterii executive. In afara de cazurile de tradare ministrii nu fusesera niciodata raspunzatori in fata parlamentului; actele lor de administratie nu depindeau de parlament. Dar principiile generale dupa care va fi guvernata natiunea (adica legile) nu trebuiau sa fie enuntate decat “de Coroana in Parlamentul sau”, aceste legi fiind obligatorii pentru regele insusi, pentru ministrii sai si pentru Consiliul sau. Intre un Parlament, care stia ca-I covocat cu parere de rau, si un rege care nu credea in drepturile parlamentului, conflictele erau inevitabile. Parlamentul subordona votarea subsidiilor repararii prejudiciilor. Se comisesera nenumarate abuzuri: vanzari de monopoluri comerciale, de functii publice, mituirea judecatorilor. Cancelarul Bacon, un barbat extrem de capabil , dar fire slaba , facut tap ispasitor , se recunoscu vinovat de coruptie, fu condamnat la sechestrerea tuturor bunurilor sale si dizgratiat. Era primul impeachement al unui mare om de stat de la 1459 pana atunci si o dovada clara a independentei Camarei Comunelor. Ea voia sa intervina si in afacerile externe. Foarte protestanta , Camera dorea, din pasiune religioasa, razboi cu Spania si o campanie in Palatinat. In acest timp Carol spera ca printr-o casatorie cu o regina a Spaniei sa aplaneze acest conflict, insa parlamentul refuza cu hotarare aceasta solutie. Toate aceste diferite moduri de a privi o situatie nu a dus decat la agravarea problemelor dintre parlament si rege. IACOB AL II-LEA SI REVOLUTIA DIN 1688 Carol al II-lea ii lasa mostenire fratelui sau o putere despotica si aproape necontestata. Biserica statornicita propovaduia dreptul divin si non-rezistenta fata de tiran. Un parlament troy era dispus sa-I acorde regelui impozite pe viata. Carol incepuse sa recruteze pe tacute o armata permanenta de zece mii de oameni, efectiv pe care Iacob avea sa-l dubleze, lucru cu totul neobisnuit pentru un suveran englez. Tara il lasa sa faca ce voia si, dupa cat se parea, ea nu mai dorea altceva decat linniste. Chiar si catolicismul noului rege nu ridica vreo opozitie violenta. Anglicanii si disidentii erau deacord ca el sa-si practice religia, numai sa nu incerce convertirea natiunii. Daca ar fi fost un om al compromisurilor, ca fratele sau, ar fi putut domni in pace. Dar Iacob al II-lea era un om incapatanat, energic, loial si nu prea inteligent. Pentru a guverna era nevoie de sprijinul claselor mijlocii. Ele nu ami numarau in randurile lor catolici. Iacob crezu ca-I va raila printr-o declaratie de Indulgenta extinsa asupra disidentilor. Era veche, neclintita iluzie ca s-ar putea obtine triumful catolicismului, profitand de confilcatele dintre protestanti. Porunci clerului anglican sa citeasca la amvon din aceasta declaratie. Intreaga biserica refuza. Angajat intr-o lupta desperata cu Franta lui Ludovic al XIV-lea, Wilhelm de Orania, ginerele regelui, se gandea ca daca Anglia nu va ramane protestanta, s-a terminat cu liberatile din Europa. Nici el, nici sotia lui nu-si faceau scrupule in a se manifesta impotriva tatalui si socrului lor; tineau legatura directa cu partidele engleze si nu asteptau decat o invitatie precisa ca sa intre in actiune. Pe data de 30 iunie 1688, aceasta invitatie fu semnata, in orasul iluminat al Londrei, de cativa pairi, care isi riscasera viata si pe care ii sustineau numerosi ofiteri, printre care lordul Churchill. Ludovic al VIX-lea tocmai invadase Palatinatul, dand astfel Olandei cateva saptamani de ragaz. Wilhelm, debarcand la Torbey (5 noiembrie 1688), porni in mars asupra Londrei. Iacob avea armata, dar nu era sigur de ea. Cuprins de panica facu concesii. Era prea tarziu. In toate comitatele se adunau militiile. Cuvantul de ordine era: “Un parlament liber, o religie protestanta”. Marii seniori se declarara pentru Wilhelm. Puternicele interese erau ostile lui Iacob: biserica si universitatea se puteau astepta la orice din partea acestui rege catolic. Ana, cea de a doua fiica a regelui se alatura rebelilor. El se simti parasit de toti. Daca s-ar fi luptat situatia lui Wilhelm ar fi devenit poate dificila, caci poporul englez nu avea deloc pofta sa inceapa iar un razboi civil. Asa incat, in loc sa incerce capturarea lui Iacob al II-lea, adversarii lui se ingrijira sa-I creeze posibilitatea de a fugi. El o folosi si pleca in Franta, aruncand in Tamisa marele sigiliu al Angliei in speranta ca va impiedica astfel mersul afacerilor de stat. Dar un sigiliu nu-I greu de inlocuit, ba nici chiar un rege. Nu era usor sa se asigure in mod legal transmiterea puterii. Partidul wig sustinea ca monarhia, fiind un contract intre popor si suveran, poporul sau alesii sai aveau dreptul sa-l indeparteze pe Iacob al II-lea si pe fii sai, pentru ca nu inspirau nici o incedere, si sa-l aduca la putere pe Wilhelm prin alegeri liberale. Episcopii try, credinciosi doctrinei dreptului divin, nu puteau fi deacord cu aceasta metoda si propuneau o regenta. Un compromis legal, prezentat de Danby, considera ca regele, prin fuga sa, a abdicat si proclama pa Maria ca mostenitoare a tronului. Planul acesta se llovea de vointa noii puteri regale: Maria nu dorea sa domneasca fara sotul ei, nici acesta sa devina print consort. In sfarsit, o conventie ii recunoscu pe amandoi si urma domnia “lui Wilhelm si a Mariei” (februarie 1689). Dupa acest compromis nu mai putea fi vorba de dreptul divin al regilor Angliei. Dar gratie compromisului acesta revolutie conservatoare s-a facut fara razboi civil, fara prescriptii, fara executii. Englezii invatau incet, incet arta dificila de a trai in societate. PAGE 1 PAGE 4 쥁`