Referat Revolutia Lui Tudor Vladirimescu

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Revolutia Lui Tudor Vladirimescu si de asemenea puteti face Download Referat Revolutia lui tudor vladirimescu

Citeste fragmente din Referat Revolutia Lui Tudor Vladirimescu

REVOLUTIA LUI TUDOR VLADIMIRESCU ÎN PRINCIPATUL TÃRII ROMÂNESTI (1821) Începutul secolului al XIX-lea s-a caracterizat printr-o miscare exceptionalã pentru libertate socialã, restructurãri interne si afirmare nationalã. Generoasele idei ale revolutiei franceze, care sustineau dreptatea si egalitatea socialã. precum si dreptul la autodeterminare a popoarelor oprimate au cuprins întreaga Europã; imperiile absolutiste, lovite de forta geniului napoleonian pãreau a fi aproape de prãbusire, dar înlãturarea lui Napoleon Bonaparte a impus mentinerea vechilor structuri, însã în Peninsula Balcanicã, vointa de libertate, unitate si afirmare nationalã era din ce în ce mai greu de stãvilit. La împlinirea unui secol de domnii fanariote, societatea româneascã era împiedicatã in dezvoltarea sa fireasca, de existenta unor de institutii si a unei clase politice dominatã de coruptie si dorinta de îmbogãtire rapidã prin jefuirea resurselor Principatelor Dunãrene, aceasta constituind o permanentã instabilitate. Mentinerea de cãtre Poartã a domniilor fanariote pãstra un sistem de extorcare fãrã egal în întreaga noastrã istorie; cumpãrarea domniilor costa sume enorme (exemplu elocvent cele 3 milioane de piastri date de Mihail Sutu); banii se obtineau prin venalitatea functiilor, orice slujbã având pretul sãu (recordul a fost detinut de Ioan Caragea care a vindut 4762 titluri de boierie pentru care a obtinut 20 de milioane de piastri); impozitele indirecte (vãmile si ocnele de exemplu) intrau în vistieria domnului. Vistieria (bugetul) statului se constituia dintr-un impozit personal achitat de cãtre toti bãrbatii tãrii în vârstã de peste 16 ani, dar repartizarea era total inechitabilã, pentru cã mai mult de jumãtate din populatia tãrii (boierii, meamurile, clerul), era scutitã de contributie. Prin intermediul unui aparat administrativ lipsit de scrupule, banii erau încasati de la contribuabili prin intermediul celor mai brutale metode. În aceste conditii, eforturile boierimii pãmântene pentru înlãturarea domnilor fanarioti si întãrirea institutiei domniei, reprezintã dorinta întregului popor pentru afirmare nationalã, împotriva tendintelor dominatoare ale unei clase impuse din afarã si strãinã intereselor românilor. Lupta de eliberare a popoarelor din Balcani si succesul unei asemenea actiuni era conditionat de sprijinul unei puteri antiotomane, Rusia taristã. Elementul determinant al acestei actiuni a fost societatea greceascã secretã Eteria (Frãtia sau Societatea prietenilor), înfiintatã la Odessa în anul 1814 si având în fruntea sa pe Alexandru Ipsilanti, fiul fostului domnitor fanariot Constantin Ipsilanti. Conducãtorul românilor la 1821 a fost Tudor Vladimirescu. S-a nãscut într-o familie de tãrani liberi, în jurul anului 1780, în satul gorjean Vladimiri, al cãrui nume îi va deveni patronimic. A înteles timpurile în schimbare, a reusit sã strângã avere, dobândind o pozitie de prestigiu în ierarhia socialã. A foat soldat si ofiter în armata rusã, comandând panduri în rãzboiul ruso-turc din anii 1806-1812 fiind înaintat în gradul de locotenent al armatei ruse, a primit si ordinul cavaleriei, "Vladimir" clasa a III-a. În perioada iunie-decembrie 1814, Tudor Vladimirescu a stat la Viena. În capitala Imperiului Habsburgic, Tudor a fost interesat de noua conjuncturã europeanã dupã prima cãdere a lui Napoleon Bonaparte. Continutul actiunii politice românesti de la 1821 este ilustrat în programul revolutiei alcãtuit din textele cancelariei lui Tudor. "Proclamatia de la Pades" (Tismana, 23 ianuarie 1821), adresatã locuitorilor Tãrii Românesti justificã ridicarea la luptã prin dreptul de "rezistentã la opresiune" care decurge din principiul suveranitãtii nationale. Proclamatia exprimã gândirea politicã a miscãrii nationale, urmãrind sã atragã atentia asupra situatiei din Principate. Cel mai important document programatic al revolutiei, cunoscut din februarie 1821 este "Cererile norodului românesc" care cuprinde principiile de bazã ale unei noi ordini sociale. Se cerea desfiintarea privilegiilor boierimii si obligatia domnitorului numit de cãtre Poartã de a respecta vointa tuturor celor pe care îi conduce; accesul la functii în stat trebuia sã se facã doar pe bazã de merite; se cerea o largã reformã în domeniul justitiei, administratiei, scolar, armatã (prin înfiintarea unei armate permanente); se solicita desfiintarea vãmilor interne. Nu a fost cerutã împroprietãrirea tãranilor cu pãmânt si desfiintarea definitivã a obligatiilor acestora fatã de boieri, pentru a mentine unitatea împotriva asupritorului strãin. Dupã ce a trecut Prutul, Alexandru Ipsilanti a prezentat la Iasi o Proclamatie (28 februarie 1821) în care afirma obiectivele Eteriei, garanta pacea si securitatea Moldovei si fãcea cunoscut cã în eventualitatea unei interventii otomane, Rusia va "pedepsi aceastã îndrãznealã". Astfel a fost compromisã încã de la început miscarea lui Alexandru Ipsilanti; ambasadorul rus Stroganof de la Constantinopol si tarul Alexandru I care se afla la Congresul Sfintei Aliante de la Laybach (Liubliana, Slovenia) au dezavuat atât Eteria cât si actiunea lui Tudor Vladimirescu. Hanul lui Manuc. Constructie reprezentativa a Bucurestilor. Deplasarea de la Iasi cãtre Bucuresti a lui Alexandru Ipsilanti, primejduia si actiunea româneascã. În aceastã situatie, Tudor Vladimirescu pãrãseste în grabã Oltenia si se-ndreaptã cãtre Capitala Tãrii Românesti; prin Proclamatia datã la 20 martie 1821 de la Cotroceni, unde se afla tabãra sa, conducãtorul revolutiei insistã asupra cauzelor care au determinat ridicarea la arme: pierderea drepturilor de cãtre români si jafurile de nesuportat. Prin acordul cu "boierii patrioti" (23 martie) - în virtutea cãruia avea dreptul de a exercita "vremelnica stãpânire" se legimiteazã actiunea lui Tudor. Constient cã obiectivele Eteriei fãceau iminent un atac otoman, transformând ca în nenumãrate rânduri tara într-un spatiu al jafului si pustiirii, Tudor precizeazã în discutiile cu Alexandru Ipsilanti, raporturile dintre cele douã miscãri. În ciuda unor grave divergente, cei doi ajung la un acord, în urma cãruia judetele din nordul tãrii trec sub autoritatea lui Alexandru Ipsilanti, care îsi stabileste cartierul general la Târgoviste; judetele de câmpie si Oltenia revin lui Tudor, iar cartierul general este fixat la Cotroceni. Efectivul trupelor române a crescut, au fost fãcute lucrãri de fortificare a Bucurestiului, si prin tratativele purtate cu pasalele de la Dunãre se evitã interventia acestora; se cautã legãturi cu boierii din Iasi pentru ca în unire sã obtinã drepturile dorite. si peste munti, în Transilvania, era asteptat "craiul Tudorut . Situatia concretã a Principatelor, unde autoritatea puterii suzerane fusese încãlcatã, a determinat interventia Turciei, la începutul lunii mai 1821, încurajatã fiind si de starea de expectativã a Rusiei. La apropierea armatei otomane de Bucuresti, Tudor Vladimirescu a pãrãrit Capitala, apreciind cã rezistenta va produce mari nenorociri orasului. Desi la 18 mai, la Golesti s-a ajuns la o întelegere între Tudor si eteristi, acestia au hotãrât sã-l îndepãrteze de la conducerea pandurilor cu ajutorul unor cãpitani-panduri, nemultumiti de severitatea cu care pedepsea Tudor pe cei indisciplinati. În dimineata zilei de 21 mai 1821, mai multi eteristi au pãstruns la Tudor, care izolat, a fost scos din tabãrã, înconjurat de arnãuti, si dus la Târgoviste, unde a fost ucis miseleste în noaptea de 26/27 mai 1821; trupul sãu a fost spintecat si aruncat într-o fântânã. Astfel s-a stins din viatã cel care "voise ca în tara lui sã aibã parte de fericire si de putere sãracii neamului românesc". Fãrã comandanti, oastea lui Tudor s-a dezmembrat, dar cu toate acestea a dovedit o înaltã capacitate de luptã la Drãgãsani, în confruntarea cu otomanii. Desi înãbusitã în sânge, unul din obiectivele revolutiei de la 1821, revenirea domnilor pãmânteni (autohtoni) a fost obtinut, Poarta numind pe Ionitã Sandu Sturdza (în Moldova) si pe Grigore Dimitrie Ghica (în Tara Româneascã). 쥁@