Referat Caesar- Imagologie

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Caesar- Imagologie si de asemenea puteti face Download Referat Caesar- imagologie

Citeste fragmente din Referat Caesar- Imagologie

CAIUS IULIUS CAESAR – MILITAR, OM POLITIC SAU SIMPLU CETĂŢEAN? AUTOIMAGINEA LUI CAIUS IULIUS CAESAR ÎN DISCURSUL DE ÎNCURAJARE A ARMATEI ÎNAINTE DE BĂTĂLIA DE LA VESONTIO 58 î.H. CUPRINS : I.INTRODUCERE ÎN PROBLEMĂ 1.ÎNAINTEA AVENTURII GALLICE: CONTEXTUL ISTORIC ŞI CAUZELE DECLANŞĂRII RĂZBOIULUI 2.ÎMPREJURĂRILE ROSTIRII DISCURSULUI II.ANALIZA IZVORULUI 1.DISCURSUL SAU PUTEREA CUVÂNTULUI 2.AUTOIMAGINEA 3.PROFILUL DE IMAGINE III.ÎN LOC DE CONCLUZII IV.ANEXĂ V.NOTE VI.BIBLIOGRAFIE I1.ÎNAINTEA AVENTURII GALLICE. CONTEXTUL ISTORIC ŞI CAUZELE DECLANŞĂRII RĂZBOIULUI Epoca lui Caius Iulius Caesar corespunde sfârşitului republicii romane şi primelor încercări de instaurare a imperiului. Republica romană a secolului I î.H. se caracterizează prin intensificarea luptelor politice şi economice dintre patricieni şi plebei, al căror apogeu îl constituie izbucnirea războiului civil.Fie că e vorba despre cel din anii 83-82 î.H. dintre popularul Marius1 şi optimatul Sylla2 ,fie că ne referim la cel din anii 49-44 î.H. dintre Caesar şi Pompeius3, deznodământul este acelaşi: instaurarea unei dictaturi personale. Acest lucru relevă disponibilitatea societăţii, mai ales a senatului, de a acorda, din ce în ce mai des, puteri extraordinare unor oameni politici pentru a scoate republica din impas. În acest climat de dizolvare a ”entităţii organice” a cetăţii romane “este specifică emergenţa individualităţii care transgresează instituţiile tradiţionale pentru a se erija, în cele din urmă, ca suveran ce anulează arbitrul politic al cetăţii, lipsind-o pe aceasta de substanţa libertăţii”4 Acesta era contextul în care se afirma Caesar. Având o ascensiune rapidă, el urcă “cursus honorum” ajungând în anul 59 î.H. să deţină cea mai înaltă magistratură în stat -cea de consul.În anul imediat următor, 58 î.H., prin Lex Vatinia, “obţine pentru cinci ani guvernarea provinciilor Gallia Cisalpina, Gallia Narbonensis şi Illyiricum, şi o forţă armată de trei legiuni”5. Cum Gallia “i se părea un teren potrivit pentru triumfuri”6, tot în acest an porneşte o campanie de cucerire a provinciilor, campanie care este în întrgime relatată chiar de Caesar însuşi in lucrarea Commentarii de Bello Gallico. Pe parcursul întrgii opere , Caesar încearcă să-şi justifice acţiunile prin demonstrarea pericolului iminent pe care îl reprezentau triburile gallice şi, mai ales, cele germanice pentru puterea romană. Ca pretext al declanşării războiului este invocată dorinţa lui Caesar de a ajuta tribul gallic al heduilor, cărora helveţii, de neam celt le pustiiseră ogoarele. I2.ÎMPREJURĂRILE ROSTIRII DISCURSULUI La scurt timp de la bătălia cu helveţii şi înfrângerea acestora, “fruntaşii” heduilor cer ,din nou, ajutorul lui Caesar ,de data aceasta, împotriva triburilor germane conduse de Ariovistus.Spre a-i ajuta Caesar îi cere o întrevedere lui Ariovistus.Acesta însă îi răspunde : “Dacă Caesar vrea ceva de la mine să vină el aici”7. Ca reacţie la atitudinea sfidătoare a căpeteniei germane şi aflând şi de pregătirile de război pe care le făcea acesta, Caesar porneşte în marş forţat împotriva lui şi ocupă Vesontio,”cel mai mare oraş întărit al sequanilor”8. Pentru a afla mai multe despre germani “soldaţii noştri puneau întrebări gallilor şi neguţătorilor”9. Aceştia au făcut germanilor un astfel de portret încât soldaţii s-au înfricoşat, împrejurare în care îşi rosteşte Caesar discursul. Istoric vorbind, acestea sunt faptele concrete care s-au petrecut. Să vedem însă şi o abordare sociologică a momentului înfricoşării soldaţilor cu atât mai mult cu cât el este rezultatul unui zvon. Puterea extraordinară a ”celui mai vechi mijloc de informare din lume”10 trebuie căutată şi într-o predispoziţie a soldaţilor de a-l crede, căci întotdeauna credem ceea ce vrem să credem. Creaţie a unui grup, gallii,zvonul este preluat de un altul - armata romană,care la rândul ei îl amplifică. Puterea zvonului de denaturare a realităţii este extrem de mare : se porneşte de la o informaţie “germanii sunt de statură foarte înaltă, iar curajul şi îndemânarea lor în luptă sunt de necrezut”11, pentru a se ajunge la “înfăţişarea lor înspăimântătoare şi privirile lor străpungătoare”12 şi în final la caracteristica de “fiare sălbatice”13. Astfel imaginea pe care romanii şi-o formaseră despre duşmani capătă dimensiuni mitice astfel “mintea şi inimile tuturor au fost adânc tulburate”14. Impactul acestui zvon trebuie să fi fost extraordinar de mare de vreme ce şi alte izvoare menţionează reacţia soldaţilor15. În acest moment de criză intervine Caesar, făcând astfel dovada că este un fin psiholog (“Caesar şi-a dat seama de frica ce puse stăpânire pe comandanţi”16) dar şi un adevărat conducător ce îşi îmbărbătează armata atunci când simte că este nevoie. « Adeseori, singur reînsufleţea armata punându-se în calea soldaţilor care fugeau, reţinând pe unul câte unul, luându-i de gât şi întorcându-I să lupte împotriva duşmanului »17 . II.1.DISCURSUL SAU PUTEREA CUVÂNTULUI “Sub consulatul meu -a spus Caesar - Ariovistus a căutat cu cea mai mare râvnă prietenia poporului roman; de ce să vă închipuiţi că va renunţa cu atâta nesocotinţă la datoria lui? Eu sunt convins că, atunci când va cunoaşte cererile mele şi va vedea cât sunt de drepte, nu va respinge nici bunăvoinţa mea, nici pe cea a poporului roman. Să spunem că, împins de furie şi de nebunie , ar începe războiul. De ce să vă temeţi? De ce să pierdeţi nădejdea în vitejia voastră şi în prudenţa mea? Cu aceşti duşmani am mai avut de-a face o dată, pe vremea părinţilor noştri, când, în urma victoriei lui C. Marius asupra cimbrilor şi a teutonilor, armata romană a dobândit o glorie tot atât de mare ca şi a comandantul ei. Cu acelaşi duşman am mai avut de-a face mai curând în Italia, în timpul răscoalei sclavilor, care, oricum erau ajutaţi de experienţa şi de disciplina pe care o deprinseseră de la noi. Din aceste exemple se poate vedea ce mare lucru este siguranţa de sine, de vreme ce nişte oameni de care ne-am temut fără motiv câtva timp, atunci când erau prost înarmaţi, au fost învinşi după aceea, cu toate că erau bine înarmaţi şi fuseseră la început învingători. În sfârşit, germanii sunt tot aceiaşi oameni cu care helveţii s-au măsurat adesea, nu numai pe teritoriul lor, ci chiar şi pe teritoriul şi pe care aproape întotdeauna i-au învins; totuşi, helveţii nu au putut rezista trupelor noastre. Aceia dintre voi care s-au lăsat impresionaţi de înfrângerea şi de fuga gallilor ar putea să descopere cauzele înfrângerii dacă ar sta să se gândească. Ei ar vedea că Ariovistus, care timp de mai multe luni a stat închis în tabără în mijlocul mlaştinilor, fără să se expună atacurilor, I-a atacat pe neaşteptate pe galli, care obosiţi de durata prea mare a războiului, îşi pierduseră speranţa că vor mai putea lupta şi se împrăştiaseră; gallii au fost învinşi mai mult datorită tacticii şi vicleniei lui Ariovistus decât vitejiei germanilor. Dar, dacă această tactică a putut fi întrebuinţată cu folos împotriva unor barbari lipsiţi de experienţă, în ceea ce priveşte armatele noastre însă nici chiar Ariovistus nu poate spera că se vor lăsa înşelate. Cei care pentru a-şi ascunde laşitatea pretextează că sunt neliniştiţi din pricina aprovizionării şi a drumului greu sunt nişte obraznici, căci au aerul sau că se îndoiesc că comandantul lor îşi poate face datoria, sau că-i arată ei ce trebuie să facă. Eu am grijă de aceste lucruri; sequanii, leucii şi lingonii ne dau grâu; pe ogoare, grânele sunt deja coapte;cât despre drumuri, voi înşivă vă veţi putea da seama în scurt timp. Faptul că se spune că nu-mi veţi da ascultare şi nu veţi pleca mai departe nu mă impresionează deloc. Eu ştiu că comandanţii cărora soldaţii nu li s-au mai supus sau au fost părăsiţi de soartă şi au suferit înfrângeri, sau, în urma descoperirii unei fapte urâte, s-au dovedit că sunt necinstiţi. În ce mă priveşte pe mine însă, toată viaţa mea de până acum dovedeşte că sunt dezinteresat, iar războiul cu helveţii cât sunt de norocos. În consecinţă, voi face imediat ceea ce aveam de gând să fac abia peste câteva zile şi voi ridica tabăra chiar în această noapte, în timpul străjii a patra, pentru a afla ce e mai important pentru soldaţi: onoarea şi datoria sau frica? Chiar dacă, după toate cele ce am spus, nu mă va urma nimeni, eu totuşi voi pleca, însoţit de legiunea a X-a, de care sunt sigur şi care îmi va servi de cohortă pretoriană.” II.2.AUTOIMAGINEA Încă de la început Caesar induce soldaţilor săi o imagine pozitivă despre sine şi cu un impact nebănuit - prin precizarea “ sub consulatul meu” (“se consule”) soldaţii devin conştienţi că au în faţa lor un fost consul, adică un om care a deţinut magistratura supremă în stat, adică timp de un an de zile el a reprezentat însăşi imaginea statului. Astfel el arată că autoritatea şi calităţile sale au fost recunoscute de o instanţă superioară - senatul care a avut încredere în el şi deci, în ultimă instanţă şi ei ar trebui să facă acelaşi lucru. Pasul următor este crearea unei imagini despre Ariovistus, exponent al întregului trib german, imagine care să o înlocuiască pe aceea deformată pe care o aveau soldaţii. Tactica abordată este expunerea logică şi cu obiectivitate a avantajelor pe care acesta le avea în acel moment şi pe care le-ar fi pierdut dacă ar fi declanşat un război. Relatarea telegrafică are un impact major asupra soldaţilor, Caesar mizând pe faptul că îi va impresiona prin siguranţa de sine, prin precizia şi claritatea argumentelor şi nu în ultimul rând prin cunoştinţele sale despre psihologia umană. Astfel în eventualitatea unei lupte trăsăturile definitorii ale lui Ariovistus şi implicit ale germanilor nu mai sunt “curajul şi indemânarea”, ci “nesocotinţa”, “furia” (furor) şi “nebunia” (amentia). Pentru a face o breşă în mentalul soldaţilor lansează o întrebare retorică : “De ce să vă temeţi?”(“quid tendem vererentur ?”) Efectul va fi cu siguranţă cel scontat - teama dispare odată cu cauza ce a provocat-o - iar imaginea duşmanului percepută acum de soldaţi nu mai e nicidecum una înfricoşătoare. Următorul pas al demonstraţiei constă în redarea încrederii soldaţilor în capacităţile lor ( “vitejia voastră” - “virtus” ) şi implicit în ale comandantului lor (“prudenţa mea”- “diligentia”).Tactica folosită de Caesar este relevarea apartenenţei la grup şi inducerea sentimentului de datorie cauzat de această apartenenţă. Caesar vrea să le inoculeze ideea că ei sunt soldaţi romani, că fac parte din poporul roman a cărui prietenie “Ariovistus a căutat (- o) cu cea mai mare râvnă (“Ariovistum cupidissime populi Romani aminitiam appetisse”).Caesar identifică "bunăvoinţa" sa ("gratia")cu cea a poporului roman, erijându-se în exponent al întregului popor.Argumentul istoric şi al tradiţiei -exemplele de victorii repurtate de romani împotriva germanilor de-a lungul timpului (fie alături de Marius, fie în timpul răscoalei sclavilor)- are tocmai rolul de a îi face conştienţi că au o responsabilitate, atât faţă de înaintaşii lor, cât şi faţă de concetăţenii lor, de poporul roman din care face parte şi a cărui imagine este , în ultimă instanţă, el însuşi.Concluzia: au o datorie chiar faţă de el. Totodată, aceste exemple constituie şi un argument psihologic- romanii trebuie să conştientizeze ascendentul psihologic pe care îl au asupra duşmanului prin faptul că au fost victorioşi. Caesar continuă cu relevarea importanţei unei calităţi esenţiale- "siguranţa de sine" ("constantia").Cu siguranţa unui militar experimentat, el arată că soarta unei bătălii atârnă, exclusiv, de tăria de caracter, în primul rând, a comandantului, pentru că el este cel care o insuflă armatei. Superioritatea acestei calităţi este dovedită chiar şi asupra armelor ("au fost învinşi după aceea, cu toate că erau bine înarmaţi şi fuseseră la început învingători" -"hos postea armatos ac victores superassent"). Pentru a-i convinge, Caesar apelează la un alt argument -"gallii au fost învinşi mai mult datorită tacticii şi vicleniei lui Ariovistus decât vitejiei germa-nilor"- "desperantes iam de pugna et dispersos subito adortum, magis ratione et consilio quam virtute vicisse" ).Minimalizând victoria germanilor, Caesar nu numai că le demitizează imginea dar chiar îi face pe soldaţi să înţeleagă că şi victoria acestora este pur întâmplătoare, datorată exploatării unor momente favorabile, şi nu unor calităţi remarcabile ce şi-ar putea dovedi eficienţa în fa-ţa unor soldaţi experimentaţi. Bun cunoscător al psihicului uman, Caesar ştie că trebuie să facă apel şi la elemente ce ţin de planul afectiv.Cu o mare abilitate le stârneşte mândria prin acuzaţia,prea puţin ascunsă,de laşitate ("timore").Totodată îi face să nu poată da înapoi fără riscul de a apărea ca "obraznici" ("arroganter") ca răz- vrătiţi şi de a scădea ăn ochii lui (" au aerul sau că se îndoiesc că comandan-tul lor îşi poate face datoria, sau că-i arată ei ce trebuie să facă- "aut de ofiicio imperatoris desperare aut praescribere viderentur"). După ce iniţial a apelat la un stil indirect de autocaracterizare, Caesar schimbă cu mare precizie stilul, trecând la cel direct ("Eu am grijă de aceste lucruri"-"Haec sibi esse curae ").Tactica aceasta este abordată pentru a se asigura că demonstraţia sa este reuşită şi că, în acest fel, toţi soldaţii vor în-ţelege spusele sale şi nu.i vor refuza sprijinul.Prin enumerarea acţiunilor sale, ("sequanii, leucii şilingonii ne dau grâu; pe ogoare, grânele sunt deja coapte"- "frumentum Sequanos, Leucos, Lingones subministrare;iamque esse in agris frumenta matura").Caesar mizează şi pe efectul pe care îl va avea asupra sol-daţilor hotărirea sa de a-şi continua drumul, chiar fără sprijinul lor.Vorbind despre comandanţi ("cărora soldaţii nu li s-au mai supus sau au fost părăsiţi de soartă şi au suferit înfrângeri"-"exercitus dicto audiens non fuerit, aut, male re gesta, fortunam defuisse") Caesar evidenţiază pe de o parte corectitu-dinea sa ("sunt dezinteresat"-"suam inocentiam") iar pe de alta faptul că e protejat de soartă ("sunt norocos"-"felicitatem esse perspectam"), protecţie care se extinde, bineînţeles, şi asupra întregii armate. 萏ฐ萑ː葞ฐ葠ː b d Ž ` d - r † #Ž ” Þ à Z ␃ฃ濾ᇿ犄巿濾惿犄懿̤ ␃愃̤ጀea sa în finalul acestui discurs; sigur de reacţia lor, le lansează o provocare- "ce e mai im-portant pentru soldaţi onorea şi datoria sau frica?" - "utrum apud eos pudor at-que officium an timor valeret?".Aceasta este augmentată şi de menţionarea legiunii a X-a -"de care sunt sigur şi care îmi va servi de cohortă pretoriană" (" de qua non dubitaret, sibique eam pretoriam cohortem futuram").Aceast are rolul de a le crea celorlalte un sentiment de inferioritate.Efectul este sigur: dorinţa de a creşte în ochii lui Caesar îi va face pe aceştia să îl urmeze. II.3.PROFIL DE IMAGINE Dimensiune Indicator Ponderea Indicatorului Subindicator Număr de apariţii pozitive Ponderea Subindicato-rului MILITARĂ COMANDANT EXEMPLAR 72% MILITAR PRUDENT 2 11,11% FIN PSIHOLOG 3 16,66% MILITAR EXPERIMENTAT 3 16,66% BINE INFORMAT 3 16,66% BUN ORGANIZATOR 1 5,55% RĂZBOINIC PROTEJAT DE SOARTĂ 1 5,55% MILITAR CURAJOS 2 11,11% CONDUCĂTOR PERSEVERENT 1 5,55% MILITAR SIGUR PE SINE 1 5,55% POLITICĂ OM POLITIC RECUNOSCUT 20% EXPONENT AL POPORULUI ROMAN 2 40% NEGOCIATOR ABIL 1 20% ALIAT NECESAR 1 20% BUN ORATOR 1 20% UMANĂ OM CINSTIT 8% DEZINTERESAT 1 50% CREDE ÎN VALORI SUPERIOARE 1 50% Analizând profilul de imagine, se remarcă, în primul rînd, faptul că Caesar îşi construieşte o autoimagine completă care cuprinde toate cele trei dimensiuni.Faptul că dimensiunea militară prin indicatorul "Comandantul exemplar", are o pondere majoritară (72% şi 9 subindicatori ) se explică prin relevanţa pentru publicul ţintă -armata romană. Surprinzătoare este însă nu trebuie neglijate nici celelalte două, cu toate că ponderile lor sunt mult mai mici (20% dimensiunea militară-Om politic recunoscut, 8% dimensiunea umană -Om cinstit), căci Caesar a intenţionat să inducă imaginea unei personalităţi tripartite, de o complexitate care nu face decât să-i sporească valoarea.Astfel, deşi intenţionează să apară, ăn mod categoric, acela de a apărea ca un model demn de urmat de ceilalţi, ceea ce nu este de mirare de vreme ce potrivit mentalităţii romane tradiţionale, idealul uman era cetăţeanul ca om politic şi militar. Pornind de la aceste observaţii generale, să ne oprim mai întâi asupra dimensiunii militare. Se evidenţiază pregnant trei subindicatori dominanţi - "fin psiholog", "militar experimentat" şi "bine informat" - fiecare cu o pondere de 16,66% .aceştia subliniază trei calităţi indispensabile unui bun conducător, toate fiind legate de problematica cunoaşterii, ce prezintă trei variabile: o cunoaştere a trecutului istoric îndepărtat (- "bine informat"), a celui apropiat ce îi conferă experienţă ("militar experimentat") şi, nu în ultimul rând, a caracterului uman ("fin psiholog")- ceea ce îi permite să-şi alcătuiască planurile viitoare; dar nu oricum ci ca un "militar prudent", ca un "militar curajos" şi ca un "militar sigur pe sine" , subindicatori cu o pondere de 11,11% fiecare.Însă pentru a fi un "Comandant exemplar", el mai are nevoie de încă trei calităţi: "bun organizator", "războinic protejat de soartă" şi "conducător perseverent", fiecare cu 5,55% .Caesar dovedeşte astfel o logică de o mare claritate şi precizie în construcţia autoimaginii sale: pornind de la trăsăturile generale ale unui bun conducător la cele particulare care-i acordă o prestanţă deosebită, etimologic vorbind o pre- stare, o stare înaintea celorlalţi, adică a acelora care-l fac, în ultimă instanţă, un "optimus miles". În ceea ce priveşte dimensiunea politică, subindicatorul cel mai pregnant este "exponent al poporului roman" cu o pondere de 40% . Pornind de la cele apariţii ale sale "sub consulatul meu" şi "bunăvoinţa mea, cea a poporului roman", se observă că Caesar a intenţionat să inducă soldaţilor un sentiment de respect faţă de cel ce a deţinut cândva "auctoritas" (-augeo, ere-preeminenţă a rolului individului recunoscută de structurile lui "civitas", în baza unor servicii, a unor îndatoriri -"officia", faţă de statul republican) şi "potestas" (putere cu investitură din partea societăţii). Precizarea magistraturii sale are rolul de a-i face pe soldaţi conştienţi de adevărata putere a celui care timp de un an a fost însăşi imaginea statului şi, în acelaşi timp, de a da o bază legitimă acţiunilor sale. Ceilalţi subindicatori "negociator abil", "aliat necesar", "bun orator" fiecare cu o pondere de 20% întregesc această imagine dar, astfel încât să fie evidenţiate acele calităţi ale unui om politic care ar contribui substanţial în chestiunile militare. Deşi indicatorul om cinstit, corespunzător dimensiunii umane are o pondere modestă ( 8%), totuşi, el are un rol esenţial- acela de a potenţa imaginea. Cei doi subindicatori ( “dezinteresat” –50% şi “crede în valori superioare ca onoarea şi datoria” ) sunt meniţi să evidenţieze valoarea morală a conducătorului. De altfel, Caesar ştia foarte bine când şi-a subliniat trăsăturile , cu aparentă nonşalanţă, ce efect vor avea acestea asupra soldaţilor săi, căci nu trebuie să uităm ce importanţă covârşitoare avea moralitatea în acea epocă. În mentalitatea romanilor acelor vremuri, conducătorul nu putea fi decât o persoană înzestrată cu calităţi excepţionale (ca cele arătate mai sus) şi cu virtuţi dintre cele mai alese. Totodată trebuie subliniat faptul că “cinstea “, “onoarea” şi “datoria” au în interpretarea lui Caesar, o valoare strict pragmatică , avându-l ca plan de referinţă pe cel militar. Astfel soldaţii sunt acum siguri că le va fi mereu alături de ei până la final, oricarear fi soarta bătăliei. În finalul acestui profil este demnă de menţionat asemănarea dintre autoimaginea pe care şi-o face Caesar şi portretul conducătorului ideal teoretizat de o altă mare personalitate politică, militară şi, nu în ultimă instanţă, literară a vremii –Marcus Tullius Cicero, în lucrarea sa de influenţă platonică “De republica”.Asemănarea frapantă constă în faptul că şi Cicero înfăţişează structura personalităţii umane ideale ca fiind tripartită, construită pe aceleaşi trei dimensiuni: militară, politică şi umană.În viziunea sa aceasta nu putea decât să erumpă din anonimat şi să devină o personalitate publică, un conducător de excepţie, şi asta în virtutea calităţilor sale care îl propulsează.Dacă una din aceste calităţi i-ar lipsi, conducătorul nu ar mai deveni un exemplu, ar fi doar un altul în galeria celor ce s-au distins, dar nu atât încât să se eternizeze. III.ÎN LOC DE CONCLUZII O observaţie se impune a fi făcută: la o lectură-zero a documentului aparenta obiectivitate a lui Caesar ne-ar putea induce în eroare, cu atât mai mult cu cât consultarea originalului ne indică folosirea în adresarea sa - a persoanei I plural. Nu trebuie să uităm însă că, deşi profilul este în mod categoric pozitiv, însuşi Caesar este autorul atât al cărţii cât şi al relatării discursului, deci nu este exclus ca acesta să fi fost un subtil procedeu de manipulare a maselor -care oricum i-a reuşit de vreme ce armata l-a urmat . În acelaşi timp nici meritele lui nu trebuie minimalizate, mai ales că unele din izvoarele antice menţionează preţuirea deosebită pe care Caesar o acordă armatei (“în discursuri îi numea pe soldaţi tovarăşi de luptă –un nume mai amical –nu soldaţi.Avea grijă de îmbrăcămintea lor, că îi împodpbea cu aur , argint şi arme strălucitoare, totodată pentru aspect decorativ şi pentru a fi mai ataşaţi în lupte, de teama de anu pierde podoabele.Prin astfel de fapte şi-I făcea şi mai devotaţi şi mai viteji”18 . “Conjunctura politică a generat atare personalităţi care au fost considerate naturi superioare, excepţionale, din moment ce au corespuns mersului istorie salvând lumea sclavagistă din criza cetăţii”19.Războiul gallic este exact această conjunctură favorabilă care îi permite să se afirme la adevărata sa valoare. Cu însumarea aprecierilor şi dezaprobărilor ce l-au vizat atât în epocă Cât şi în perioada de timp scursă de atunci şi până în contemporaneitate, Caesar se dovedeşte a fi un personaj contraversat. Caesar este şi va rămâne “eroul cuceritor” ce “revoluţionează lumea, aduce noi ritmuri istorice: misiunea sa este aceea de deschizător de nouă epocă universalistă şi ecumenică; de aici provin şi contradicţiile atât de mari în interpretarea sa, atât în vechime cât şi astăzi”20 . IV.ANEXÄ C.I.CAESARIS COMMENTARII RERUM GESTARUM BELLUM GALLICUM LIBER PRIMUS XL.“(2)Ariovistum, se consule, cupidissime populi Romani amicitiam appetisse; cur hunc tam temere quisquam ab officio discessurum iudicaret? (3)Sibi quidem persuaderi, cognitis suis postulatis atque aequitate condicionum perspecta, eum neque suam neque populi Romani gratiam repudiaturum. (4) Quod si, furore atque amentia impulsus, bellum intulisset, quid tandem vererentur? aut cur de sua virtute aut de ipsius diligentia desperarent? (5) Factum eius hostis periculum patrum nostrorum memoria, cum, Cimbris et Teutonis a C. Mario pulsis, non minorem laudem exercitus quam ipse imperator meritus videbatur; factum etiam nuper in Italia, servili tumultu, quos tamen aliquid usus ac disciplina, quae a nobis accepissent, sublevarent, (6) Ex quo iudicari posse quantum haberet in se boni constantia, propterea quod, quos aliquandiu inermos sine causa timuissent, hos postea armatos ac victores superassent. (7) Denique hos esse eosdem, quibuscum saepenumero Helvetii congressi, non solum in suis, sed etiam in illorum finibus, plerumque superarint, qui tamen pares esse nostro execitui non potuerint. (8) Si quos adversum proelium et fuga Gallorum commoveret, hos, si quaererent, reperire posse, diuturnitate belli defatigatis Gallis, Ariovistum, cum multos menses castris se ac paludibus tenuisset, neque sui potestatem fecisset, desperantes iam de pugna et dispersos subito adortum, magis ratione et consilio quam virtute vicisse.(9) Cui rationi contra homines barbaros atque imperitos locus fuisset, hac ne ipsum quidem sperare nostros exercitus capi posse. (10) Qui suum timorem in rei frumentariae simulationem angustiasque itineris conferrent, facere arroganter, cum aut de officio imperatoris desperare aut praescribere viderentur. (11) Haec sibi esse curae; frumentum Sequanos, Leucos, Lingones subministrare; iamque esse in agris frumenta matura; de itinere ipsos brevi tempore iudicaturos. (12) Quod non fore dicto audientes neque signa laturi dicantur, nihil se ea re commoveri; scire enim quibuscumque exercitus dicto audiens non fuerit, aut, male re gesta, fortunam defuisse, aut, aliquo facinore comperto, avaritiam esse convictam; (13) suam inocentiam perpetua vita , felicitatem Helvetiorum bello esse perspectam. (14) Itaque se quod in longiorem diem collaturus fuisset repraesentaturum, et proxima nocte de quarta vigilia castra moturum, ut quam primum intellegere posset utrum apud eos pudor atque officium an timor valeret.(15)Quod si praeterea nemo sequatur, tamen secum sola decima legione iturum, de qua non dubitaret, sibique eam praetoriam cohortem futuram.” V.NOTE 1. Marius, Caius (157-86 î.H) -om politic şi militar de excepţie, ales de şapte ori consul 2. Sylla, L. Cornelius (138-78 î.H.) - o dată consul şi mai târziu dictator, a lăsat amintirea unui om crud şi cinic după abdicare 3. Pompeius, Cneius Magnus (106-48 î.H.) triumvir şi de mai multe ori consul (chiar consul unic în 52î.H.) 4. Alexandru Nicolae Cizek -Eroi politici ai antichităţii ,Bucureşti, Editura Univers, 1976, pag.154 5. Horia C. Matei -O istorie a Romei antice , Bucureşti, Editura Albatros, 1984, pag.291 6. C. Suetonius Tranquillus -Vieţile celor doisprezece cezari, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1958, pag.13 7. Caius Iullius Caesar -Războiul Gallic, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1965, pag.100. Aceeaşi replică a lui Ariovistus se regăseşte şi la Dio Cassius Concceianus -Istoria Romană (XXXVIII), Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1973, pag. 303 8. Caius Iullius Caesar -op. cit., pag.102 9. idem 10. Jean Noel Kapferer -Zvonurile.Cel mai vechi mijloc de informare din lume, Editura Humanitas, 1993 11. Caius Iullius Caesar -op. cit., pag.102 12. idem 13. după cum spune Dio Cassius -op.cit., pag.304 14. Caius Iullius Caesar -op. cit., pag.102 15. Dio Cassius Concceianus -op.cit., pag.306; Plutarh -Vieţi paralele III, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1966, pag.474 16. Plutarh -op. cit., pag.474 17. C. Suetonius Tranquillus -op. cit., pag.34 18. idem, pag.35 19. Alexandru Nicolae Cizek -op. cit., pag.155 20. Alexandru Nicolae Cizek -op. cit., pag.215 VIBIBLIOGRAFIE IZVOARE 1. Caius Iullius Caesaris Commentarii Rerum Gestarum, Bellum Gallicum 2. Caius Iullius Caesar Războiul Gallic, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1965 3. Cassius Dio Concceianus Istoria Romană, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1973 4. Plutarh Vieţi paralele III, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1966, 5. C. Suetonius Tranquillus Vieţile celor doisprezece cezari ,Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1958 LUCRĂRI GENERALE ŞI SPECIALE 1. Raymond Bloch, Jean Cousin Roma şi destinul ei (vol.1), Bucureşti, Editura Meridiane, 1985 2. Ion Chiciudean, Bogdan Halic Curs de imagologie istorică şi comunicare interetnică, Bucureşti, 2000 3. Alexandru Nicolae Cizek Eroi politici ai antichităţii ,Bucureşti, Editura Univers, 1976 4.Petre Ghiaţă Caesar, Bucureşti, Editura Albatros, 1971 5.Jean Noel Kapferer Zvonurile.Cel mai vechi mijloc de informare din lume,Bucureşti, Editura Humanitas, 1993 6. Larousse Dicţionar de civilizaţie romană,Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2000 7. Horia C. Matei O istorie a Romei antice, Bucureşti, Editura Albatros, 1984 8. Indro Montanelli Roma .O istorie inedită,Bucureşti, Editura Artemis,1995 PAGE 2 쥁`