Referat Nicolae Balcescu

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Nicolae Balcescu si de asemenea puteti face Download Referat Nicolae balcescu

Citeste fragmente din Referat Nicolae Balcescu

Viaţa lui Nicolae Bălcescu (1819-1853) Nicolae Bălcescu s-a născut la Bucureşti, la 29 iunie 1819 într-o familie fără avere. Tatăl său moare în 1825 când Nicolae avea vârsta de 6 ani. La vârsta de 7 ani, Nicolae începe să înveţe limba greacă acasă. În 1832, la 12 ani îl găsim pe băncile colegiului Sf. Sava, unde îşi arată pentru prima dată vocaţia pentru studiul documentelor. În 1838 se înrolează în armată, primind gradul de iuncher. Aici iniţiază un curs pentru a-i învăţa pe ostaşi scrisul, aritmetica şi geografia. În octombrie 1840 Nicolae Bălcescu este arestat sub acuzaţia de complot împotriva domnitorului Alexandru Ioan Ghica, alături de Dumitru Filipescu, Eftimie Murgu şi alţii. Judecarea acestora s-a făcut cu dovezi false şi uzând de mijloace infame. Rolul lui Bălcescu în acest complot nu a fost unul principal. El primeşte doar 3 ani de închisoare, din cauză că era minor (certificatul său de naştere era greşit, data naşterii fiind 1821, în loc de 1819). Pedeapsa va fi ispăşită la Mărgineni, unde sănătatea sa va fi afectată de condiţiile din închisoare. În anul 1843 este eliberat. Tot în acest an Bălcescu înfiinţează împreună cu Ghica şi Tell societatea ‘‘Frăţia’’, o societate secretă cu program revoluţionar, acoperită de societăţi literare. În 1844 debutează în literatură cu opera “Puterea armată şi arta militară de la întemeierea principatului Român până acum”, care a avut un mare succes. În paralel cu activitatea literară, Bălcescu face călătorii în Moldova şi Transilvania, în scopul unor schimburi de idei cu revoluţionarii de acolo. În 1845 este ales secretar la Asociaţia Literară a Tinerilor Bucureşteni. În anul 1846, de frica unui conflict cu autorităţile din cauza articolelor sale în revista “Magazin”, pleacă în Europa. Bălcescu străbate Europa şi se stabileşte la Paris în 1846 unde înfiinţează “Societatea Studenţilor Români”. Tot acum şi aici apare ideea scrierii unei monografii a lui Mihai Viteazu, motivând astfel aspiraţiile revoluţionarilor din acea vreme. se hotărăşte întoarcerea acestora acasă şi declanşarea revoluţiei în Principatele Române. Deşi Bălcescu a dorit izbucnirea revoluţiei cât mai repede, respectiv 11 aprilie, el a fost combătut de fraţii Brătianu, care au dorit aşteptarea consimţământului lui Lamartin. El este autorul articolului 13 prin care se dorea dezrobirea şi împroprietărirea ţăranilor. În timpul celor 3 luni de putere, Bălcescu, devine ministru de Externe apoi secretar, însă nu reuşeşte să-şi impună punctele de vedere. El va susţine votul universal, va înfiinţa comisia pentru propagandă, după model francez şi ziarul zilnic “Naţionalul”. După înfrângerea revoluţiei, Bălcescu ca mai toţi conducătorii revoluţiei, se va refugia în străinătate. El se va duce în Transilvania pentru a urmări revoluţia transilvană la faţa locului. Spre sfârşitul lui 1848, merge la Constantinopol, unde constată că idealurile revoluţiei eşuaseră. Organizează împreună cu Ion Ghica o legiune de voluntari români, care să lupte alături de trupele maghiare de eliberare. El ajunge cu legiunea în Medahia, însă maghiarii sunt suspicioşi iar revoluţia lor este înfrântă înainte să intervină şi legiunea română. Bălcescu reuşeşte să scape cu greu din Transilvania şi ajunge la Paris în 1849. Aici el încearcă unirea emigranţilor români divizaţi din cauza problemelor de principiu şi a unor chestiuni personale. Elanul revoluţionarilor se stingea încet-încet. Spre sfârşitul anului 1850 şi începutul anului 1851, Bălcescu se retrage din viaţa politică şi continuă munca la monografia lui Mihai Viteazu. Starea sănătăţii sale se deterioreză în continuare. Se stabileşte lângă Paris, la Ville d’Avray, în speranţa însănătoşirii, care nu se produce însă. În primăvara lui 1852 porneşte spre ţară, în dorinţa revederii pământului natal. În luna august îl găsim la Constantinopol, de unde se îmbarcă spre Galaţi, dar nu e lăsat să debarce, chiar şi cu intervenţia cumnatului său, Scarlat Geanolu la domnul ţării. La 22 septembrie se află din nou la Constantinopol, în pragul morţii. Sfătuit de medici, se îndreaptă spre Italia şi se stabileşte la Palermo, unde moare, la 29 noiembrie 1853,într-o cameră modestă a hotelului Trinacria, în mizerie şi sărăcie. PAGE 2 쥁@