Referat Nurnberg

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Nurnberg si de asemenea puteti face Download Referat Nurnberg

Citeste fragmente din Referat Nurnberg

DE CE NÜRNBERG ... Procesul de la Nürnberg a reprezentat un aspru rechizitoriu împotriva rãzboiului, a violenþei ºi forþei ridicate la rangul de normã eticã ºi politicã în stat. În Hotãrârea Judecãtoreascã se spune în mod categoric: “În concepþia Tribunalului, renunþarea solemnã la rãzboi, ca instrument al politicii naþionale, implicã faptul cã rãzboiul, astfel conceput, este, în Dreptul Internaþional, nelegitim. Acei care îl pregãtesc sau îl conduc, determinând prin aceasta consecinþe inevitabile ºi teribile, comit o crimã. Ori rãzboiul < pentru reglementarea diferenþelor internaþionale >, rãzboiul folosit de un stat ca < instrument al politicii naþionale > cuprinde în mod sigur rãzboiul de agresiune...” Folosirea forþei în raporturile dintre state trebuie interzisã pentru totdeauna. Aceasta este una dintre marile probleme imperative ale prezentului, ºi Nürnbergul constituie un argument de o uriaºã valoare. Mai este oare necesar sã rãscoleºti trecutul? Unul dintre avocaþii criminalilor de rãzboi rostea patetic la Nürnberg : “Aici, la Nürnberg, mã gândesc la simplul ºi frumosul dicton al evului mediu german : Geschehenes hat keinen Umkehr (Ceea ce s-a petrecut nu se poate schimba).” Cu alte cuvinte : Nu are rost sã se mai revinã asupra trecutului pentru cã tot nu se mai poate face nimic. Aºa sã fie oare ? Oare simpla uitare a unor decenii care au împins omenirea la marginea unei catastrofe totale, ameninþând popoare întregi cu sclavia pentru generaþii ºi generaþii, poate ajuta umanitatea în drumul ei spre progres ? “Conºtient de necesitate de a stabili un text autentic al Procesului marilor criminali de rãzboi germani, Tribunalul Militar Internaþional a hotãrât publicarea dezbaterilor. Aceastã lucrare este editatã în cele patru limbi - francezã, englezã, rusã ºi germanã - folosite în cursul audierilor. Documentele reþinute ca probe sunt reproduse doar în textul lor original. Primul volum cuprinde documentele oficiale fundamentale, anterioare începerii dezbaterilor, sentinþa Tribunalului, precum ºi condamnãrile care formeazã concluzia. Volumele urmãtoare sunt consacrate dãrii de seamã integrale a dezbaterilor, începând cu audierea preliminarã, din 14 noiembrie 1945, ºi terminând cu audierea finalã din 1 octombrie 1946... Dezbaterile Tribunalului Militar Internaþional au fost stenografiate ºi au fãcut obiectul unei înregistrãri sonore...” Rândurile de mai sus reprezintã cuvântul înainte cuprins în primul din cele 43 de volume cu scoarþe albastre, groase de aproximativ 600 de pagini fiecare. Paginile au ca indice calendarul acelui an în care au fost dezvãluite în faþa istoriei crimele fascismului hitlerist comise împotriva tuturor popoarelor, inclusiv a poporului german, împotriva celor mai sacre idei ale justiþiei ºi echitãþii umane, ale demnitãþii. Ne aflãm în faþa unui a adevãrat document-fluviu. Procesul-verbal complet cuprinde peste 4 000 000 de cuvinte. Traducerea în cele patru limbi a necesitat 6 000 000 de foi de hârtie. O greutate de peste 20 de tone... Acuzarea a prezentat 2 630 documente ºi a citat 33 de martori; apãrarea, la rândul ei, 2 700 de documente ºi 64 de martori. În cursul celor 403 audieri publice au fost prezentate în plus de cãtre apãrare 143 depoziþii în scris. Au mai fost prezentate 1809 depoziþii în scris de la diverºi martori, iar 6 rapoarte au rezumat cuprinsul unui mare numãr de alte depoziþii; 38 000 de depoziþii scrise, semnate de 155 000 persoane, au fost prezentate în legãturã cu ºefii politici, 136 213 cu privire la SS; 10 000 asupra SA-ului, 7 000 asupra SD-ului; 3 000 privitoare la Marele stat-major ºi O.K.W.-ul ºi 2 000 despre gestapo. Documentele acuzãrii au fost descoperite ºi prezentate de cãtre fiecare dintre pãrþi. Cine erau acuzaþii ? Conducãtorii fostului Reich hitlerist, ai regimului fascist care a adus moarte ºi pustiire atâtor popoare. Adolf Hitler, fostul cancelar al Reichului, inspiratorul principal al acestei “nopþi negre” de ani de zile, cãzutã asupra lumii, s-a sustras de la judecatã sinucigându-se. Alþi trei foºti demnitari naziºti - Himmler, Göbbels ºi Robert Ley - au procedat la fel. Toþi ceilalþi conducãtori naziºti, cu excepþia lui Martin Bormann care a dispãrut, au compãrut pe banca acuzãrii. Îi prezentãm în lumina acuzaþiilor formulate împotriva lor în Actul de acuzare (ºedinþa din 20 noiembrie 1945). Hermann Wilhelm Göring. Conducãtor al partidului nazist. Între 1932 - 1945 a fost ºeful suprem al SA, general al SS, membru ºi preºedinte al Reichstagului, ministru de interne al Prusiei, ºef al poliþiei prusiene ºi al poliþiei secrete a Prusiei, ºeful Consiliului de stat prusian, directorul planului de patru ani, ministru al Aerului, comandant suprem al forþelor aeriene, preºedintele Consiliului ministerial pentru apãrarea Reichului, membru al Consiliului secret al cabinetului, ºeful trustului industrial “Hermann Göring” ºi locþiitor numit al lui Hitler. Profitând de poziþia pe care o deþinea, de influenþa ºi de relaþiile de strânsã prietenie cu Hitler, Göring a favorizat ascensiunea la putere a conspiratorilor naziºti ºi întãrirea influenþei lor asupra Germaniei, a favorizat pregãtirea militarã ºi economicã a rãzboiului, a participat la alcãtuirea planurilor conspiratorilor naziºti de pregãtire ºi dezlãnþuire a unor rãzboaie de agresiune, a unor rãzboaie care au violat tratate, acorduri ºi angajamente internaþionale, a autorizat ºi a condus direct sãvârºirea de crime de rãzboi, de crime împotriva umanitãþii, de crime împotriva unor persoane ºi bunuri. Joachim von Ribbentrop. Conducãtor al partidului nazist. Între 1932 - 1945 a fost membru al Reichstagului, consilier al lui Hitler pentru problemele de politicã externã, reprezentantul partidului hitlerist în chestiunile de politicã externã, delegat special al Germaniei hitleriste pentru dezarmare, ambasador extraordinar, ambasador la Londra, organizatorul ºi directorul serviciilor Ribbentrop (Dienststelle), ministru de externe al Reichului, membru al Consiliului secret al cabinetului, membru al statului-major politic al lui Hitler la Cartierul general, general al SS. Ribbentrop a favorizat ascensiunea la putere a conspiratorilor naziºti, a participat la alcãtuirea planului politic ºi la pregãtirea de cãtre conspiratorii naziºti a rãzboaielor de agresiune, a luat parte la executarea planurilor de politicã externã ale naziºtilor ºi ºi-a asumat responsabilitatea executãrii lor, a autorizat ºi a condus direct sãvârºirea de crime de rãzboi, crime împotriva umanitãþii ºi, în mod special, de crime împotriva unor persoane ºi bunuri în teritoriile ocupate. Rudolf Hess. Conducãtor al partidului nazist. Între 1921- 1941 a fost adjunct al lui Hitler, ministru fãrã portofoliu al Reichului, membru al Consiliului ministerial pentru apãrarea Reichului, membru al Consiliului cabinetului secret, succesor desemnat al lui Hitler, general al SS ºi general SA. Ca ºi ceilalþi acuzaþi, Hess a contribuit la ascensiunea la putere a conspiratorilor naziºti ºi la consolidarea influenþei lor asupra Germaniei, la pregãtirea militarã, economicã ºi psihologicã a rãzboiului; a participat de asemenea la celelalte acte criminale ca ºi acuzaþii Göring ºi Ribbentrop. Ernst Kaltenbrunner. Conducãtor al partidului nazist. Între anii 1932 - 1945 a fost general SS, membru al Reichstagului, general de poliþie, secretar de stat al siguranþei austriece, însãrcinat cu poliþia austriacã, ºeful poliþiei vieneze, ºeful serviciului central de siguranþã al Reichului hitlerist, adjunct direct al lui Hitler. Prin funcþiile ºi activitatea sa a contribuit la consolidarea controlului asupra Austriei acaparate de conspiratorii naziºti, a autorizat ºi a condus direct sãvârºirea de crime de rãzboi, crime împotriva umanitãþii prin sistemul lagãrelor de concentrare. Alfred Rosenberg. Unul dintre cei mai vechi membri ai partidului nazist (1920 - 1945). A fost conducãtor (Reichsleiter) al partidului nazist, însãrcinat cu problemele de ideologie ºi politicã externã, ºeful cotidianului nazist “Völkischer Beobachter”, ºeful serviciilor de politicã externã ale partidului, delegat special pentru formarea spiritualã ºi ideologicã a membrilor partidului nazist, ministru pentru teritoriile ocupate din est, general SS ºi general SA. Rosenberg a fost învinovãþit de aceleaºi crime ca ºi toþi ceilalþi mari criminali de rãzboi. Hans Frank. Membru conducãtor al partidului nazist. Între 1932 - 1945 a fost general SS, membru al Reichstagului, ministru fãrã portofoliu, comisar al Reichului pentru justiþie, preºedintele Camerei internaþionale de Drept ºi al Academiei germane de drept, ºeful administraþiei civile din Lodz, ºeful administrativ suprem al districtului militar al Prusiei occidentale, Poznanului, Lodzului ºi Cracoviei, guvernator general al teritoriilor poloneze ocupate. Wilhelm Frick. Membru conducãtor al partidului nazist. Între anii 1932 - 1945 a fost general al SS, ministru de interne, ministru de interne al Prusiei, conducãtor al alegerilor din Reich, ºeful serviciului central pentru unirea Austriei cu Reichul german, director al oficiului central de încorporare a regiunii sudeþiilor, Memel-ului, Danzig-ului ºi a teritoriilor ocupate din Est, director al Biroului central pentru protectoratul Boemiei ºi Moraviei, guvernului general pentru Styria inferioarã, Carintiei superioare, Norvegiei, Alsaciei ºi Lorenei, precum ºi al tuturor celorlalte teritorii ocupate, protector al Reichului pentru Boemia ºi Moravia. Robert Ley. Membru conducãtor al partidului nazist. Între 1932 - 1945 a fost Reichsleiter, membru al Reichstadului, ºeful Frontului german al Muncii, general SA ºi coorganizator al Inspecþiei centrale a serviciilor pentru mâna de lucru strãinã. Fritz Sauckel. Vechi membru al partidului nazist (1921 - 1945). A ocupat posturile de gauleiter ºi Reichsstatthalter (guvernator) al Turingiei, membru al Reichstagului, însãrcinat plenipotenþiar pentru mâna de lucru în cadrul planului de patru ani, coorganizator, împreunã cu Ley, al Inspecþiei centrale a serviciilor mâinii de lucru strãine, general SS ºi general SA. Albert Speer. Membru conducãtor al partidului nazist. Între 1932- 1945 a fost Reichsleiter, membru al Reichstagului, ministru al Reichului pentru armament ºi muniþii, ºeful organizaþiei “Todt”, plenipotenþiar pentru armament în cadrul planului de patru ani ºi preºedinte al Consiliului armamentelor. Walter Funk. Membru conducãtor al partidului nazist. Între 1932 - 1945 a fost consilier economic al lui Hitler, deputat naþional-socialist al Reichstagului, directorul presei din guvern, secretar de stat la Ministerul Informaþiilor ºi Propagandei, ministru al economiei Reichului, ministru al economiei din Prusia, preºedintele Bãncii Reichului, plenipotenþiar pentru economie ºi membru al Consiliului ministerial pentru apãrarea Reichului. Hjalmar Schach. Membru al partidului nazist. În perioada 1932 - 1945 a fost membru al Reichstagului, ministru al economiei Reichului, ministru fãrã portofoliu ºi preºedinte al Bãncii Reichului. Franz von Papen. Între 1932 - 1945 a fost membru al Reichstagului, cancelar al Reichului, vicecancelar sub Hitler, plenipotenþiar special pentru Saar, negociator al Concordatului cu Vaticanul, ambasador la Viena ºi ambasador în Turcia. Gustav Krupp von Bohlen und Halbach. Între 1932 - 1945 a fost conducãtorul societãþii generale “Friedrich Krupp”, membru al Consiliului general economic, preºedintele Uniunii industriale germane a Reichului ºi ºeful grupului de producþie pentru minele de fier ºi metale ale ministerului economiei Reichului. Konstantin von Neurath. Membru conducãtor al partidului nazist. Între 1932 - 1945 a fost general SS, membru al Reichstagului, ministru al Reichului, preºedintele Consiliului cabinetului secret, protector al Reichului pentru Boemia ºi Moravia. Baldur von Schirach. Membru conducãtor al partidului nazist. Între 1924 - 1945 a fost membru al Reichstagului, conducãtorul tineretului hitlerist pe lângã statul-major al comandamentului suprem al SA, Reichsleiter al partidului nazist pentru educarea tineretului, conducãtorul organizaþiei “Tineretul hitlerist”, comisar pentru apãrare al Reichului, Reichsstatthalter ºi gauleiter al Vienei. Arthur Seyss-Inquart. Membru conducãtor al partidului nazist. Între 1932 -1945 a fost general SS, consilier de stat în Austria, ministru de interne ºi al siguranþei în Austria, cancelar al Austriei, membru al Reichstagului, membru al Cabinetului Reichului, director al Administraþiei civile din Polonia de sud, guvernator general al teritoriilor ocupate în Polonia ºi comisar al Reichului pentru Olanda ocupatã. Julius Streicher. Membru conducãtor al partidului nazist. Între 1932- 1945 a fost membru al Reichstagului, general SA, gauleiter al Fraconiei, editor ºi redactor-ºef al jurnalului antisemit “Der Stürmer”. Wilhelm Keitel. Între 1938 - 1945 a fost ºeful Înaltului Comandament al Forþelor armate germane, membru al Consiliului ministerial pentru apãrarea Reichului ºi feldmareºal. Alfred Jodl. Între 1932 - 1945 a fost locotenent-colonel în serviciul Wehrmachtului, colonel, ºeful serviciului operaþional al OKW, general-maior, ºef al statului-major al OKW, general-colonel. Erich Raeder. Între 1928 - 1945 a fost comandantul suprem al flotei germane, Mare amiral, membru al Consiliului cabinetului secret. Karl Dönitz. Între 1932 - 1945 a fost comandantul flotei de submarine “Weddigen”, amiral, Mare amiral ºi comandant suprem al marinei germane, consilier al lui Hitler ºi succesor al lui Hitler în fruntea guvernului german. Hans Fritzsche. Membru al partidului nazist. Între 1933 - 1945 editor ºi redactor-ºef al agenþiei oficiale de presã D.N.B., ºeful serviciului de informaþii radio ºi al serviciului presei metropolitane la Ministerul Propagandei, director în Ministerul Propagandei. Acuzaþiile formulate împotriva marilor criminali de rãzboi þineau de trei capitole mari cuprinse în statului Tribunalului Militar Internaþional: Crime împotriva pãcii. Ele cuprind: conducerea, pregãtirea, declanºarea sau continuarea unui rãzboi de agresiune sau a unui rãzboi prin violarea tratatelor, asigurãrilor sau acordurilor internaþionale, precum ºi participarea la elaborarea unui plan concret sau la un complot pentru realizarea unuia din actele de mai sus; Crime de rãzboi. Ele cuprind: violarea legilor ºi tradiþiilor de rãzboi, asasinarea sau tratament inuman, deportarea pentru muncã forþatã sau în orice alt scop populaþiilor civile din teritoriile ocupate, asasinarea sau tratament inuman al prizonierilor de rãzboi, al persoanelor aflate pe mare, executarea de ostateci jefuirea bunurilor publice sau private, distrugerea fãrã motive a oraºelor sau satelor, devastarea nejustificatã de necesitãþi militare; Crime împotriva umanitãtii. Ele cuprind: asasinarea, exterminarea, aducerea în stare de sclavie, deportarea ºi orice alt act inuman comis împotriva oricãrei populaþii civile, înainte sau în timp de rãzboi, precum ºi persecuþii din motive politice, rasiale sau religioase... Unul din principalele documente revelatoare în aceastã privinþã ºi prezentat la Nürnberg este cunoscut sub numele de procesul-verbal Hossbach, datând din 10 noiembrie 1937. El reprezintã stenograma unei reuniuni organizate de Hitler la 5 noiembrie 1937, stenogramã aparþinând adjunctului lui Hitler - colonelul Hossbach. În seara zilei de 5 noiembrie 1937, Hitler a convocat la Cancelaria Reichului pe ministrul de rãzboi von Blomberg, pe comandantul suprem al armatei von Fritsch, pe comandantul suprem al marinei Raeder, pe comandantul suprem al aviaþiei Göring ºi pe ministrul de externe von Neurath. Doi dintre aceºtia - von Blomberg ºi von Fritsch - aveau sã disparã între timp de pe scena politicã hitleristã. Este suficientã examinarea cea mai sumarã a documentului din 5 noiembrie 1937 pentru a înþelege însemnãtatea sa, revelatoare pentru politica de agresiune pe care au desfãºurat-o ulterior hitleriºtii. Prima ºi cea mai importantã problemã expusã de Hitler a fost cea a “spaþiului vital” (lebensraum), baza geopoliticã ºi ideologicã a agresiunii fasciste: “Scopul politicii germane este securitatea ºi salvarea naþiunii precum ºi expansiunea ei. În consecinþã este o problemã de spaþiu. Naþiunea germanã care cuprinde 85 000 000 de persoane, în virtutea numãrului de indivizi ºi densitãþii lor, formeazã un nucleu rasial european omogen, neputându-se gãsi ceva asemãnãtor în nici o altã þarã. Pe de altã parte, avem astfel justificarea, mai mult ca orice altã naþiune, sã cerem un spaþiu vital cât mai mare... Viitorul Germaniei depinde deci exclusiv de soluþionarea problemei spaþiului vital.” Dincolo de divalgaþiile sale general-istorice, Hitler a precizat în ce fel ar fi posibil “cucerirea cea mai mare cu preþul cel mai mic”. El a schiþat planuri concrete de agresiune, fixând chiar unele termene ºi prioritãþi: “Problema germanã nu poate fi soluþionatã altfel decât prin forþã, ceea ce niciodatã nu s-a fãcut fãrã risc. Bãtãliile cu Frederic cel Mare pentru Silezia ºi rãzboaiele lui Bismarck împotriva Austriei ºi Franþei au însemnat un risc imens, dat totuºi rapiditatea acþiunii prusace în 1870 a împiedicat Austria sã participe la rãzboi.” Documentul Hossbach oferã ºi alte amãnunte asupra întrunirii din 5 noiembrie 1937. Principalii doi militari - von Blomberg ºi von Fritsch, respectiv ministrul de rãzboi ºi comandantul suprem al armatei - au obiectat împotriva acestor planuri, insistând asupra pericolelor pe care ele le pot implica pentru Germania. Accentul era pus mai ales pe posibilitatea intervenþiei aliaþilor contra Germaniei. Hitler îºi pusese în gând sã se debaraseze de cei doi generali, care nu manifestau nici un fel de entuziasm pentru planurile sale. Scenariul era complet. Göring, care aspira dintotdeauna cu cunoscuta sa grandomanie la postul de comandant suprem al Wehrmachtului, a sesizat nemulþumirea lui Hitler împotriva celor doi generali, în urma reuniunii din 5 noiembrie 1937. Cu ajutorul lui Himmler el pune la cale cele douã “afaceri” : “afacerea Blomberg” ºi “afacerea Fritsch”. În concepþia sa totul urma sã se desfãºoare automat: Hitler în semn de mulþumire îl va numi comandant suprem. Dar ºi Göring avea sã fie tras pe sfoarã. Hitler încurajase tacit aspiraþiile lui Göring numai pentru a avea în acesta instrumentul necesar. În fond, Hitler avea de gând sã numeascã comandant suprem pe ... Hitler însuºi. La 4 noiembrie 1938, dupã demisia lui von Blomberg, dar înainte de afacerea von Fritsch, Hitler l-a convocat pe ºeful Cancelariei, Heinrich Lammers. Iatã ce a declarat acesta la Nürnberg despre discuþia cu Hitler: “Führerul mi-a spus cã ministrul de rãzboi von Blomberg a demisionat ºi cã, cu acestã ocazie, va efectua o serie de schimbãri în guvernul Reichului. Apoi führerul mi-a ordonat sã elaborez un decret referitor la conducerea Wehrmachtului. Ca directivã führerul mi-a spus: În viitor nu mai vreau sã am ministru de rãzboi; în viitor nu mai vreau, de asemenea, ca între mine ºi comandanþii supremi ai diferitelor armate ale Wehrmachtului sã se mai afle ºi un comandant suprem ºi al Wehrmachtului”... Planul expus de Hitler, la 5 noiembrie 1937, începuse dupã câteva luni sã fie tradus în viaþã. În martie 1938 fusese invadatã Austria. Urma rândul Cehoslovaciei, dupã cum era pregãtit proiectul de cotropire a întregului continent. La Nürnberg acuzarea a mai prezentat alte douã documente semnificative în aceastã privinþã: notele stenografice luate de noul aghiotant al lui Hitler, maiorul Schmundh, la 22 aprilie 1938 ºi la 23 mai 1939. Primul document rezumã întrevederea lui Hitler cu Keitel, dinaintea atacãrii Cehoslovaciei. Iatã cum era abordat aspectul politic al acestei probleme: Ipoteza unui atac strategic, efectuat prin surprindere într-o lume paºnicã, fãrã nici o cauzã sau justificare posibilã a fost înlãturatã. Rezultatul ar fi fost o opinie mondialã ostilã care ar putea duce la o situaþie criticã. O asemenea mãsurã se justificã doar pentru a elimina ultimul adversar de pe continent. O acþiune consecutivã unei perioade de tensiuni diplomatice, care sã ducã în mod progresiv la o crizã ºi sã se termine printr-un rãzboi. O acþiune-fulger, în urma unui incident (de exemplu asasinarea unui ministru german în corelare cu o demonstraþie antigermanã). Urmãtorul document a fost considerat la Procesul de la Nürnberg ca având o importanþã capitalã. El reprezintã o verigã de seamã a complotului nazist ºi se plaseazã, în timp, între München ºi atacarea Poloniei. Documentul reprezintã stenograma conferinþei care a avut loc la 23 mai 1939 în biroul lui Hitler din noua Cancelarie a Reichului. La reuniune au participat, în afarã de Hitler, Göring, Raeder, Brauchitsch, Keitel, Milch, Halder, mai mulþi ofiþeri superiori. Primul obiectiv al declaraþiilor fãcute de Hitler a fost reafirmarea teoriei “spaþiului vital” în numele cãreia trebuia, de data aceasta, atacatã Polonia: “...Nu este vorba de a scuti Polonia, ºi noi am ajuns la hotãrârea de a ataca Polonia de îndatã ce se va prezenta ocazia (subliniat în originalul documentului) ... Nu putem sconta pe repetarea afacerii cehoslovace. Vom ajunge la rãzboi. Sarcina noastrã este de a izola Polonia. Succesul acestei izolãri este decisiv.” Dar nu era vorba numai despre Polonia. Documentul aratã clar: “Bazele aeriene ale Belgiei ºi Olandei trebuie sã fie ocupate din punct de vedere militar. Nu trebuie sã se facã în nici un fel caz de declaraþiile de neutralitate.” La 30 august aproape întregul efectiv al armatei germane se afla masat la frontiera polonezã. În vest rãmãseserã doar 20 de divizii, respectiv cam aceleaºi efective pe care francezii le aveau plasate de-a lungul liniei Maginot. În plus, din totalul artileriei grele aflate în vest, trei sferturi luase drumul spre frontiera polonezã. În aceeaºi zi se ºtia cã la 1 septembrie, ora 4,45, fãrã nici o declaraþie de rãzboi, coloanele hitleriste vor invada Polonia. La 1 septembrie rãzboiul a început. O adevãratã “armadã” de 1.500.000 soldaþi hitleriºti ataca din douã pãrþi teritoriul Poloniei. La 3 septembrie Anglia ºi Franþa rãspundeau prin a declara rãzboi Germaniei hitleriste. Presimþea oare atunci clica hitleristã ce o aºteaptã ? Complotul nazist se caracteriza nu numai prin elaborarea ºi aplicarea unor planuri de agresiune împotriva popoarelor Europei, ci ºi printr-un lanþ întreg de mãsuri de zdrobire a rezistenþei acestora, de terorizare a populaþiei paºnice. Iatã un asemenea exemplu, deloc unic, care fãcea parte integrantã din metodele de luptã naziste. Ordinul de invadare a Belgiei, Olandei ºi Luxemburgului fusese dat, chipurile pentru a le salva neutralitatea. Trebuia acum organizatã zdrobirea oricãrei rezistenþe în faþa înaintãrii armatei germane, era nevoie de un pretext pentru a lichida forþele lor armate, de a “da o lecþie acestor þãri.” Dorinþa de a da aceastã “lecþie” izvora din enervarea lui care l-a cuprins pe Hitler (ca ºi pe comandanþii militari dealtfel) din cauza rezistenþei înverºunate a armatei olandeze. Armata olandezã apãra aºa-numita “fortãreaþã Olanda” - zonã situatã în spatele digurilor ºi cuprinzând practic principalele zone: Haga, Amsterdam, Utrecht ºi Rotterdam. Trupele germane suferiserã în jurul capitalei câteva înfrângeri. Lucrurile au mers pânã acolo, încât Hitler a ordonat adunarea unor noi efective în Olanda. În directiva sa, Hitler menþiona: “Forþa de rezistenþã a armatei olandeze s-a dovedit mai puternicã decât s-a prevãzut. Raþiuni politice, cât ºi militare, impun ca aceastã rezistenþã sã fie zdrobitã.” Reþinem termenul -zdrobitã-, întrucât el explicã multe. Obiectivul ales a fost Rotterdamul. Oraºul, lipsit de apãrare, a fost supus unui bombardament sãlbatic. La procesul de la Nürnberg, doi dintre autorii principali ai acestei drame, Göring ºi feldmareºalul de aviaþie Kesselring, au motivat acest act sãlbatic printr-o ... “neîntelegere” ºi ... “nefuncþionare perfectã a mijloacelor tehnice”. ªi aceasta deoarece Rotterdamul a fost bombardat dupã ce s-au angajat ºi erau în curs de terminare tratativele de capitulare între garnizoana oraºului ºi reprezentanþii comandamentului hitlerist. Cum explicã Göring bombardamentul Rotterdamului? Motivând totul prin “situaþia precarã” a unor trupe germane de lângã Rotterdam ºi faptul cã “unica soluþie” pentru degajarea lor era un bombardament aerian. Göring a declarat: “Am ordonat aviaþiei sã trimitã un grup care s-a îndreptat în trei valuri de câte 25-30 avioane. Când primul val de avioane a sosit deasupra poziþiei, negocierile de capitulare erau în curs. Au fost într-adevãr lansate rachete luminoase roºii. Dar avioanele nu au înþeles semnificaþia acestor semnale ºi au început bombardamentul. Îmi aduc perfect aminte - erau 36 de avioane bimotoare care au aruncat în special bombe de 50 de kg... Proporþia distrugerilor s-a datorat nu bombelor ci incendiilor”... Sfântã contradicþie. ªi elocventã. Pentru Kesselring nu funcþiona legãtura prin radio. Pentru Göring o simplã greºealã... omeneascã: neînþelegerea de semnale. În realitate era vorba de practica obiºnuitã a hitleriºtilor. În urma bombardamentului (“atacul teribil al bombardierelor în picaj” - se lãuda în aceeaºi zi postul de radio Berlin) ºi-au gãsit moartea 800 de persoane, s-au înregistrat mii de rãniþi, iar 78000 de persoane au rãmas fãrã adãpost. Procesul de la Nürnberg ºi-a deschis dezbaterile la 20 noiembrie 1945. La 30 august 1946 începea ultimul sãu act, prin declaraþiile finale ale Acuzãrii. A doua zi, acuzaþii au avut dreptul la “ultimul cuvânt”. Timp de câte 20 de minute fiecare dintre criminalii de rãzboi au repetat aceleaºi fraze lipsite de sens asupra totalei lor nevinovãþii, erijându-se în simple instrumente ale lui Hitler. Toatã luna septembrie, Tribunalul a deliberat. În ºedinþa din 30 septembrie 1946 a început citirea Hotãrârii judecãtoreºti. Lectura a durat ºi a doua zi, la 1 octombrie. 185 de pagini tipãrite. Un text de peste 100 000 de cuvinte. Documentul prezintã un mare interes ºi ºi-a pãstrat valoarea incontestabilã pânã azi. Încã de la prima secþiune “Regimul nazist în Germania”, Tribunalul îºi pãstreazã atitudinea: “Inculparea potrivit cãreia acuzaþii au pregãtit ºi au urmãrit rãzboaie de agresiune este de o gravitate capitalã. Rãzboiul este un rãu ale cãrui consecinþe nu se limiteazã doar la statele beligerante, ci afecteazã întreaga omenire. A declanºa un rãzboi de agresiune nu constituie numai o crimã de ordin internaþional, ci este crima internaþionalã cea mai mare, care nu diferã de alte crime de rãzboi decât prin aceea cã le cuprinde pe toate.” Hotãrârea Tribunalului trece în revistã principalele acte ale complotului: anexarea Austriei, cotropirea Cehoslovaciei, atacarea Poloniei, Olandei, Belgiei ºi Luxemburgului, Franþei ºi Angliei, Danemarcei ºi Norvegiei, Iugoslaviei, U.R.S.S. ... În urmãtorul capitol: “Crimele de rãzboi ºi crimele împotriva umanitãþii” se aratã: “Dovezile referitoare la crimele de rãzboi sunt copleºitoare atât prin numãrul, cât ºi prin claritatea lor. Nu este vorba de a le enumera în detaliu sau de a reaminti toate documentele ºi mãrturiile prezentate în cursul Procesului. Este incontestabil cã aceste crime de rãzboi au fost comise în proporþii necunoscute în rãzboaiele precedente. Ele au fost perpetuate în toate teritoriile ocupate de Germania hitleristã, precum ºi în marea deschisã, ºi au fost sãvârºite în circumstanþe de o cruzime ºi oroare greu de imaginat.” Verdictul a fost publicat în aceeaºi zi. El consemna într-o primã parte vinovãþiia organizaþiilor acuzate. Tribunalul a declarat criminale urmãtoarele organizaþii ale fascismului hitlerist. conducerea partidului nazist, SS-ul, SD-ul ºi gestapoul. Alte trei organisme au fost achitate: SA-ul, Cabinetul Reichului ºi Marele stat-major. Au urmat condamnãrile principalilor criminali de rãzboi: Herman Göring - condamnat la moarte prin spânzurãtoare. Rudolf Hess - condamnat la închisoare pe viaþã. Joachim von Ribbentrop - condamnat la moarte prin spânzurãtoare. Wilhelm Keitel - condamnat la moarte prin spânzurãtoare. Ernst Kaltenbrunner - condamnat la moarte prin spânzurãtoare. Alfred Rosenberg - condamnat la moarte prin spânzurãtoare. Hans Frank - condamnat la moarte prin spânzurãtoare. Wilhelm Frick - condamnat la moarte prin spânzurãtoare. Julius Streicher - condamnat la moarte prin spânzurãtoare. Walter Funk - condamnat la închisoare pe viaþã. Karl Dönitz - condamnat la 10 ani închisoare. Erich Raeder - condamnat la închisoare pe viaþã. Baldur von Schirach - condamnat la 20 ani închisoare. Fritz Sauckel - condamnat la moarte prin spânzurãtoare. Alfred Jodl - condamnat la moarte prin spânzurãtoare. Arthur Seyss-Inquart - condamnat la moarte prin spânzurãtoare. Albert Speer - condamnat la 20 ani închisoare. Konstantin von Neurath - condamnat la 15 ani închisoare. Martin Bormann - condamnat la moarte prin spânzurãtoare. Cortina se lãsase, dar faptele groaznice dezvãluite la Nürnberg nu trebuie uitate niciodatã... Iatã de ce ... Nürnberg.