Referat Congrese

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Congrese si de asemenea puteti face Download Referat Congrese

Citeste fragmente din Referat Congrese

Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei a Republicii Moldova Liceul Republican Universitar Real La disciplina: Istorie Calea spre un viitor mai sigur „Trebuie neapărat să rămînem strîns uniţi, altfel vom fi spînzuraţi unul cîte unul!” (Benjamin Franklin) În iunie 1992, peste 100 de şefi de stat şi 20 mii de reprezentanţi neguvernamentali s-au reunit la Rio de Janeiro pentru conferinţa ONU asupra dezvoltării şi mediului înconjurător. Această întrunire s-a sondat cu adoptarea agendei 21, un proiect ambiţios de 500 de pagini, ce prevăd dezvoltarea durabilă. Dar pentru ca această idee să fie reală, trebuie să se facă schimbări importante în agenţiile internaţionale, guvernele naţionale şi chiar pentru fiecare din noi. Forumul Mondial a marcat începerea erei „dezvoltării durabile”. În mod semnificativ conf. de la Rio de Janeiro a subliniat necesitatea unui parteneriat global, dacă se doreşte obţinerea unei dezvoltări durabile. În 1994, conferinţa ONU pentru Dezvoltarea Durabilă, creată pentru a supraveghea îndeplinirea prevederilor agendei 21, s-a întrunit de 2 ori. Conferinţa Internaţională din sep. 1994 de la Cairo asupra populaţiei şi dezvoltării, a canalizat atenţia lumii pentru ritmul de extindere a populaţiei şi asupra necesităţilor unor eforturi lărgite de extindere a accesului la planificarea familiară, de înbunătăţire a asistenţei sanitare şi educaţionale a femeilor şi de asigurare a supraveţuirii copiilor. Din păcate, ritmul schimbărilor reale nu a ţinut pasul cu agenda tot mai încărcată a întîlnirilor internaţionale. Realitatea este că entuziasmul iniţial al mişcării internaţionale generate de UNCED se stinge, iar parteneriatul global preconizat a rămas în stadiul de proiect. Rezultatul este că ritmul necruţător al declinului global nu dă semne de încetinire. Concentraţiile de dioxid de carbon din atmosferă cresc, reducerea biodiversităţii este tot mai accentuată, pescuitul este în declin, degradarea pămîntului zădărniceşte eforturile de asigurare a hranei, iar suprafaţa împădurită este în descreştere. Deşi unii indicatori sociali s-au înbunătăţit, alte tendinţe cheie se îndreaptă în direcţia opusă: inegalitatea veniturilor se accentuiază, datoria ţarilor lumii a treia este tot mai mare, populaţia continuă să se dezvolte într-un ritm înfricoşător, iar nivelul sărăciei pe glob creşte. Noul parteneriat cere o cooperare şi coordonare internaţională fără precedent: reţeaua complexă de conexiuni privind ecologia, economia, comunicaţia, ce caracterizează în prezent comunitatea internaţională, nu permite nici unui guvern să edifice un vitor sigur pentru cetăţenii săi prin acţiuni singulare. Protejarea mediului înconjurător global Comunitatea internaţională a reacţionat la problema mediului înconjurător în principal prin negocierea de tratate şi alte tipuri de înţelegeri internaţionale. Statele lumii au aderat pînă acum la peste 170 de tratate asupra mediului înconjurător. În aceste întruniri au fost semnate acorduri noi privind deşertificarea şi eroziunea solului. Aceste înţelegeri au condus la cîteva rezultate pozitive dintre cele mai concrete, poluarea aerului de exemplu. S-a redus spectaculos poluarea ca rezultat al tratatului din 1979 privind poluarea atmosferică transfrontieră. Emisiile totale de clorfluorcarbon a scăzut cu 60% din valoare maximă în urma tratatului din 1987 privind distrugerea ozonului. Uciderea elefanţilor africani a încetat după interzicerea în 1990 a valorificării comerciale a fildeşului, prin Convenţia asupra comerţului internaţional co specii periclitate ale faunei şi florei sălbatice. Pritr-un acord din 1991, exploatările miniere din Antarctica au fost deasemenea interzise pentru o perioadă de 50 de ani. Deşi unele tratate au fost încununate cu succes, mult mai multe au eşuat în iniţierea schimbărilor necesare în politica internă, pentru că supravegherea aplicării este superficială, iar sancţiunile sunt rar impuse. Problema viitorului constă în supravegherea ca înţelegirile existente să se transforme în acţiuni. Protocolul de la Montreal, privind stratul de ozon, ce a fost încheat 1987 prevedea: -producţia CFC în ţările industrializate să înceteze pînă în 1996. -restricţii privind substanţe care afecteză stratul de ozon: metilcloroformul, tetraclorura de carbon, hidroclorofluorocarbonaţii. Într-o perioadă de timp remarcabil de scurtă, Protocolul de la Montreal a devenit legea internaţională a domeniului. Datorită scăderilor rapide a emisiilor totale de CFC, ca rezultat al înţelegerilor internaţionale, se poate estima că în cazul onorării integrale a angajamentelor, concentraţiile de clor vor începe să se plafoneze în secolul următor. Efectele tratatului asupra ozonului sunt supuse unui test exterm de sever în prezent, cînd comunitatea internaţională se confruntă cu o problemă şi mai acută a atmosferei, schimbările climatice. Pentru ameliorarea situaţiei convenţia Cadru asupra schimbărilor climatice a stabilit că naţiunile industrializate să-şi stabilizeze pînă în anul 2000 emisiile de carbon – principalul responsabil de creşterea temperaturii la scară globală. Ţările în curs de dezvoltare nu au de îndeplinit nici o sarcină condretă, deşi, ca semnatari ale trtatului trebuie să-şi întocmeze un inventar al emisiilor. Din păcate tratatul nu impune nici un fel de măsuri de natură politică. Planurile cele mai concrete sunt cele prezentate de Danemarca, Olanda şi Elveţia, ţări ce nu se confruntă cu probleme ridicate de industrii bazate pe petrol şi cărbune. Conform unor evaluări ale org. Neguvernamentale, multe proiecte au eşuat în încercarea de a stabiliza nivelurile de emisie. Germania şi SUA, ţări cu nivel de poluare ridicat, au prezentat planuri în domeniu, dar nu au reuşit să abordeze unele probleme politice, precum reducerea subvenţiilor pentru cărbune în Germania şi creşterea taxelor pentru benzină în SUA, dar scopurile nu au fost atinse. Mai multe ţări europene şi SUA au cerut înfăptuirea unor acţiuni mai hotărîtoare. Primul prilej major de actualizare a convenţiei asupra climatului îl va constitui prima conferinţă a părţilor de la Berlin. Grupările ecologiste au cerut ca emisiile să se reducă cu 20% în 2005, dar perspectivele sunt nesigure. Alte puncte pozitive includ formarea unor noi srategii în sectoare critice: energia, silvicultura şi transporturile, deoarece s-ar putea ajunge la o diminuare a poluării globale. Protejarea atmosferei, conservarea problemelor biologice nu pot fi soluţionate prin iniţiative singulare. Diversitatea genetică este valoroasă, protecţia asigurată recoltelor faţă de boli, dăunători şi pedologie valorează pentru agricultura SUA un mlrd $. Global beneficiile economice- de la faunistică la industria farmaceutică, chimică, silvicultură şi pescuit sunt 87 mlrd $ anual. Deşi companiile farmaceutice internaţionale au extras, pe gratis material genetic, convenţia asupra biodiversităţii stabileşte că ţările au dreptul să impună taxe penru acces. O altă resursă ce necesită o colaborare internaţională constituie OCEANUL. Acestă problemă urma să fie soluţionată la conferinţa din 1994 în Tratatul Mării. Accentul s-a pus în mare măsură pe următoarele dificultăţi: pescuitul excesiv, scurgerile de petrol în ocean, surselor de poluare de pe uscat şi alte „boli”. Prin acest tratat s-a stabilit că unei ţări i se acordă doar 200 de mile de ţărm,dar li se pune şi obligaţia să protejeze ecologic această zonă. Pentru a soluţiona problema solurilor a fost întocmită o convenţie, la Paris 1994. aici au fost atinse astfel de momente ca păşunatul excesiv, exploatarea neraţională, deşertificarea continuă, tehnicile de irigaţie excesivă, variaţiile climatice. La acest forum au participat 87 de ţări. Satisfacerea necesităţilor omenirii 6 mediului înconjurător sunt cele mai acute probleme discutate la conferinţele UNCED şi de la Cairo. Ele s-au ocupat de creşterea populaţiei, deteriorarea condiţiilor sociale şi degradarea mediului. Deşi s-au înregistrat prograse în campanii de vaccinare, reducerea mortalităţii, totuşi un copil din 3 este subnutrit, un mlrd de oameni duc lipsă de apă potabilă şi cam pe atîta nu pot să citească. Cu scopul de menţine populaţia sub 9,8 mlrd pînă în 2050 a întrunit peste 160 de ţări ce au aprobat Planul de Acţiune pentru Populaţia Lumii. Acoperă următoarele aspecte: emanciparea femeii, rolul familiei, drepturile şi sănătatea reproducerii, şi migraţia. Opoziţia Vaticanului faţă de avort a ţinut „capul de afiş ” al mass-media în timpul conferinţei de la Cairo. La fel de importante sunt investiţiile pentru schimbarea condiţiilor în familiile numeroase, a analfabeţilor şi în starea socială a femeii. În concluzie s-a ajuns la ideea că planificarea familiară trebuie să fie strîns legată cu programele de asistenţă medicală a reproducerii. Aceste reuniuni îşi aduc o contribuţie importantă, chiar şi numai prin conştientizarea internaţională a evenimentelor, ele proiectează strategii comune în domeniile de interes reciproc. În urma lor fiecare stat participant a obţinut succese considerabile; de exemplu, în Indonezia rata naşterii a scăzut cu 2,6. Forumul social se ocupă de sărăcie, şomaj şi integrarea socială, dar aceste probleme nu au putut fi soluţionate definitiv deoarece fondurile au fost reduse. Adesea, fondurile alocate nu au o destinaţie corespunzătoare, doar 32% din totalul ajutoarelor au ajuns la oamenii nevoiaşi. Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare se ocupă cu problemele învăţămîntului primar, asistenţa medicală primară, asigurarea apei potabile, problema nutriţiei şi a familiei. Dar acest program necesită resurse financiare, lui îi revin doar 7% din alocaţiile bilaterale de ajutoaren şi 16% din ajutorul multilateral. Problema dezvoltării umanităţii a fost discutată aprins la Copenhaga. Aici s-a hotărît că ţările în curs de dezvoltare vor aloca 20% din resursele interne, iar donatorii vor înderpta 20% din fondurile de ajutor către satfel de scopuri. Dacă aceste planuri se vor pune în aplicare atunci vom face un pas către lumi mai durabile. În mare parte, la aceasta conferinţă s-au accentuat problemele financiare: datoria externă a ţărilor în curs de dezvoltare a crescut de 7 ori în 20 de ani. De exemplu Africa subsahariană are datorii catastrofale ce sunt în creştere, deşi 25% din încasările de la export sunt pentru plata datoriilor. Pentru a soluţiona problema împrumuturilor, FMI a elaborat o strategie a exportului. Acest program nu a avut succes pentru statele cu cea mai săracă cincime a populaţiei globului, acestea au asigurat doar 1% din comerţul mondial, dar această strategie a exportului întîlneşte multe bariere comerciale, impuse produselor ţărilor în curs de dezvoltare. De exemplu pentru ca ţările lumii a treia să exporte doar mărfuri textile şi confecţii ele sunt impuse să plătească circa 50 de miliarde $ anual. În acelaşi timp acolo unde extinderea exportului s-a încununat cu succes, ca de exemplu America Latină, unde economia s-a intensificat, dar populaţia săracă va creşte pînă la 40%. Pentru ei acest proiect este o pierdere, deoarece agricultorii nevoiaşi sunt îndepărtaţi de pe pămînturile lor cu scopul de a satisface exportul de care au nevoie aşazisele ţări dezvoltate. Oamenii sunt alungaţi de pe teritoriile lor din cauza că pădurile trebuie valorificate. Încercarea de a rezolva cît mai eficient problema „banilor” s-a sondat cu o altă dificultate mai acută – discriminarea omului simplu, transformarea lui în obiect util în economie. Soluţionarea acestor multiple probleme necesită, în primul rînd, remodelarea instituţiilor internaţionale. Şi în sfîrşit, a venit vremea ca guvernele să creeze un mecanism specializat pentru finanţarea investiţiilor în scopul tranziţiei la o societate durabilă, incluzînd cheltuielile pentru mediul înconjurător, iniţiativele sociale şi costurile menţinerii păcii. Implicarea cetăţenilor Cea mai puternică speranţă pentru îmbunătăţirea situaţiei stă în oamenii obişnuiţi. Rolul cel mai potrivit pentru grupurile ecologiste este în cadrul frontierelor naţionale. Ca confirmare a implicării cetăţenilor în rezolvarea problemelor de ordin global, este numărul lor de 20000 la Rio, ce depăşeşte de cel puţin 2 ori pe cel al reprezentanţilor oficiali. Lucrînd prin intermediul unor coaliţii internaţionale, ca Reţeaua de Acţiune pentru Schimbări Climatice sau Organizaţia Femeilor pentru Mediul Înconjurător şi Dezvoltare, aceste grupuri sunt o forţă importantă. Participarea comunităţii ştiinţifice este de asemenia vitală, ele au jucat un rol esenţial. Aceste grupări de oameni au studiat atît distrugerea ozonului cît şi schimbările climatice. În ciuda unor contribuţii impresionante, grupurile civile care acţionează la nivel global se înfruntă cu obstacole greu de învins. Legile internaţionale au acţionat ca un pact între naţiuni fără posibilităţi pentru grupurile publice. Deşi ONU a început să audieze opinia publică şi aceasta în cazuri ocazionale, acestea continuă să fie evenimente rare. Negocierile internaţionale sunt adesea închise participării publice. Agenda 21 încurajează democratizarea procesului legislativ internaţional, dedicînd o secţiune rolului important al „grupurilor majore” şi accentuînd necesitatea unei informaţii libere şi larg accesibile. Consiliul Economic şi social al ONU îşi revizuieşte reglementările în vederea participării grupărilor civice. Unii se împotrivesc acestui punct de vedere, îngrijoraţi de faptul că sistemul ar putea fi copleşit de numărul participanţilor. Instituţile de la Bretton Woods accentuiază problema ce ţine de transparenţă şi răspundere. Mai mult chiar decît la ONU, informaţiile şi documentele acestor organisme sunt un secret bine păzit. În ciuda unor restricţii tradiţionale, privind transparenţa Banca Mondială a propus 2 proceduri noi, care ar fi bine să fie adoptate şi de alte organisme. În urma acestor acţiuni mai multe documente ale băncii vor fi disponibile publicului. A doua măsură constă în crearea unui comitet independent de inspecţie. În afara accesului la informaţie, opinia publică trebuie să devină partener deplin al procesului de dezvoltare. Mai multe agenţii de ajutoare bilaterală au pus la punct noi mijloace de participare la procesul de planificare a dezvoltării, iar Banca Mondială a iniţiat o nouă strategie în acest domeniu. Problema rămîne trecerea de la vorbe la fapte. Asigurarea viitorului Cu peste 25 de ani în urmă, fotografii din spaţiu ale pămîntului au contribuit la lansarea mişcării ecologiste moderne. În prezent, se cunoaşte că echilibrul ecologic este mai fragil decît oricînd. Deşi sănătatea planetei s-a deteriorat vizibil au apărut un număr impresionant de iniţiative internaţionale, destinate stabilizării ecosistemelor. Etapele necesare pentru a stopa declinul sunt mult prea numeroase pentru a fi enumerate, şi ele implică milioane de acţiuni şi decizii locale la sate, ferme şi interprinderi din toată lumea. Securitatea planetei va fi asigurată cînd strategiile adaptate condiţiilor locale şi regionle vor fi puse în aplicare. Majoritatea oamenilor ar sprijini sondaje pentru a înfăptui aceste schimbări. Sondajul Gallup a demonstrat interesul public pentru problemele mediului este la fel de ridicat în toată lumea. De exemplu în Filipine 94 % din cei chestionaţi au răspuns că sunt intersaţi, în Nigeria- 87%, SUA-85%, Japonia-66%. În cida sprijinului public pentru schimbările de substănţă reacţia internaţională la ameninţările de colaps ecologic rămîne total inadecvată. Pentru a salva LUMEA de catastrofa ce vine cu paşi grăbiţi înspre noi trebuie, în primul rînd să conştientizăm faptul că toţi suntem la fel, toţi ne aflăm în pericol, şi cei din ţările lumii a teria, şi cei din ţarile înalt dezvoltate. Trebuie să cunoaştemcă în primul rînd viaţa unui om este cu mult mai presus ca orice sumă de bani. Pentru a rezolva această problemă trebuie să ne implicăm cu toţii, deoarece viitorul nu se arată strălucitor!!! PAGE PAGE 2 쥁@