Referat Metalurgia Timpurie

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Metalurgia Timpurie si de asemenea puteti face Download Referat Metalurgia timpurie

Citeste fragmente din Referat Metalurgia Timpurie

Metalurgia Timpurie 1.2. Economia în perioada metalelor. ! După neolitic urmează o scurtă perioadă de tranziţie spre epoca bronzului (1700 - 850 î.H) denumită astfel datorită utilizării acestui aliaj. Populaţia practica agricultura, olăritul, torsul, ţesutul, prelucrarea lemnului, a pietrei şi a osului, extragerea sării. De asemenea, se ocupa cu păstoritul iar pendularea păstorilor cu turmele la mari depărtări a facilitat difuzarea elementelor de cultură materială şi spirituală, crearea unor legături de schimb cu teritorii îndepărtate, cum ar fi Micene, Marea Baltică, ori Germania şi Danemarca actuală.Metalurgia bronzului dobândeşte o pondere însemnată, producţia pieselor de bronz făcându-se fie ambulant, fie, mai ales, stabil, după cum dovedesc depozitele de obiecte de bronz de la Uioara de Sus (circa 5810 obiecte în greutate de 1100 Kg) ori Guşterniţa.În epoca bronzului se produce prima diviziune socială a muncii, între triburile de agricultori şi păstori, ceea ce va impulsiona schimbul de produse. Apare, alături de străvechea proprietate colectivă şi proprietatea privată, de familie, apoi o diferenţiere de avere în interiorul triburilor şi se desprinde o pătură bogată, influentă, aristocraţia tribală. Epoca fierului se împarte în două vârste: • Hallstatt (850 - 400 î.H) • Latène (întinsă din punct de vedere arheologic până la 106 d.H, dar sub aspect social - economic şi politic - ca epocă a comunei primitive - se sfârşeşte odată cu constituirea statului geto - dac, circa 80 î.H). Se prelucra şi aurul,mărturie în acest sens fiind tezaurele aflate la Perşinari şi Hinova. Epoca fierului este foarte bogată în progrese datorită utilizării acestui metal, mai performant decât bronzul.Se practică toate meşteşugurile şi ocupaţiile din epoca bronzului, şi în plus, metalurgia focului, dar definitoriu este că asistăm la cea de a doua mare diviziune a muncii, la desprinderea meşteşugurilor de agricultură, respectiv de creşterea vitelor. Schimbul de produse devine mai intens şi se poate vorbi, deja, de o producţie (încă redusă) destinată schimbului. În acest context începe utilizarea în părţile noastre a monedei (pe la mijlocul epocii). În cursul primei vârste a fierului se petrece un fenomen de larg răsunet şi cu urmări fecunde pentru strămoşii noştri, mai precis marea colonizare greacă, când sunt fondate coloniile Histria, Calatis şi Tomis. Aceste colonii greceşti şi-au adus aportul la dezvoltarea forţelor de producţie ale băştinaşilor, la intensificarea vieţii economice, a comerţului, grăbind prin aceasta procesul de destrămare a comunei primitive în societatea geto - dacă. Meşteşugurile. În viaţa economică dacică metalurgia fierului (dar şi a bronzului) şi mineritul, bazate pe zăcămintele subsolului şi în corelaţie cu necesităţile mereu crescânde de societăţi au cunoscut o veritabilă înflorire, vestigiile arheologice de la Doboşeni, Mădăraş,Bălan, Sarmizecetusa, Costeşti, Tilişca, Răcătău fiind extrem de grăitoare în acest sens. Alte meşteşuguri practicate cu pricepere de geto - daci: dulgheria, tâmplăria, olăritul (cu roata), cojocăritul, ţesutul, ş.a.Impunătoarele construcţii civile, militare şi religioase (vezi, de pildă, complexul din Munţii Orăştie) vădesc puterea de creaţie şi originalitate în domeniul arhitecturii. Comerţul şi circulaţia monetară. Dezvoltarea economică a determinat creşterea volumului produselor destinate schimbului, inclusiv a comerţului cu zonele vecine. În aceste schimburi începe să se folosească, pe lângă moneda macedoneană emisă de Filip al II – lea şi Alexandru cel Mare, moneda locală. Începuturile monetăriei dacice se plasează în secolul al III-lea î.H. şi în prima jumătate a veacului următor; se bat şi imitaţii după tertadrahme şi se emite o monedă divizionară de tipul drahmei. Dintre monedele străine se utilizau în mod curent denarii republicani romani. De altfel, aceştia au devenit din vremea lui Burebista, când încetează emisiunile monetare dacice tradiţionale, monede copiate perfect de emisiunile monetare ale statului dac, fapt reliefat de ştanţele descoperite la Braşov ori Tilişca. În cadrul schimburilor comerciale externe primatul l-a deţinut relaţiile dacilor cu lumea elenistică şi mai apoi cu cea romană, economia acestor parteneri fiind oarecum complementară. Ceea ce dorim să subliniem este că din aceste schimburi intense au beneficiat toţi partenerii, câştigul fiind avantajos în egală măsură. Structura economiei Daciei se baza pe existenţa comunităţilor săteşti. Acestea datorau monarhului, stăpânitor al întregului pământ,plata unui tribut global, fixat pentru întreaga obşte, nu defalcat pe familii componente. Tributul era strâns de împuterniciţii speciali ai puterii centrale. Populaţia rurală era organizată în obşti săteşti, care erau -înainte de toate - unităţi economice, ce aveau însă din punct de vedere X ê l ô 萎ﵸ葝ﵸ摧䧒âሀuă tipuri, răspândite fiind pe întreaga arie de locuire a geto-dacilor. Din fier se lucrau uneltele de bază în agricultură (fierul şi cuţitele de plug, seceri, coase, sape, greble etc.) şi nenumărate unelte meşteşugăreşti, In epoca statului se constată o deosebită diversificare a uneltelor şi a produselor de fier precum şi existenţa unor mari ateliere de fierărie cum sunt, de exemplu, cele descoperite la Grădiştea de Munte cu sute de unelte şi zeci de kilograme de fier brut ce urma să fie prelucrat. Intr-un singur loc s-au descoperit 30 de lupe de fier, estimându-se că ar fi vorba de circa o tonă de fier brut pentru realizarea căreia a fost nevoie de aproximativ 50 de tone de minereu de fier. Ateliere de fierărie s-au descoperit atât în interiorul cât şi în exteriorul arcului carpatic fiind capabile să satisfacă necesităţile în obiecte de fier ale comunităţilor de pe cuprinsul întregii Dacii. Plugul cu brăzdar şi cuţit de fier este cunoscut cel puţin din sec. 2 î.e.n. întrebuinţând cu precădere un tip de brăzdar propriu, preluat, probabil, din lumea sud-tracică. Se presupune chiar că secera ca atare este o invenţie nord-tracică având centrul în interiorul arcului carpatic. Cu ocazia săpăturilor efectuate în diverse puncte ale fostei Dacii .s-au descoperit nume roase unelte de fier folosite de meşteşugari: făurari; dulgheri, pietrari, argintari, ceramişti etc, dovedind o înflorire deosebită a meşteşugurilor şi în acelaşi timp că, în ultimele două-trei secole înaintea cuceririi romane, nu poate fi vorba de o civilizaţie a lemnului, cum presupunea V. Pârvan, ci de una a fierului de tip La Tene perfect comparabilă cu cea a celţilor. APOGEUL CERAMICII şnad, Poiana şi în alte localităţi, dovedind în chip neîndoielnic că podoabele de argint sunt produse locale, in prelucrarea argintului s-au folosit toate tehnologiile cunoscute în antichitate, inclusiv cea a placării şi suflării cu aur sau cea a filigranării. Cu toate deosebirile zonale şi multiplele influenţe receptate, descoperirile geto-dacice de argint formează o unitate bine conturată tipologic şi etnic, cu trăsături proprii şi în acelaşi timp, definitorii, dovedind înaltul grad de dezvoltare la care au ajuns geto-dacii. Tezaurele geto-dacice aduc o importantă contribuţie la definirea civilizaţiei şi prin încadrarea lor în ansamblul civilizaţiei de tip La Tene târziu poate fi sesizată importanţa lor pe plan european. Dintre meşteşuguri se mai cuvin amintite cel al extragerii şi prelucrării sării din numeroasele zăcăminte existente în ţara noastră, şi cel al prelucrării sticlei. La Valea Florilor, în apropiere de Cluj-Napoca, s-a descoperit un puţ pentru extragerea sării şi numeroase unelte de lemn foarte bine păstrate ce se datează în epoca La Tene. Urmele unor ateliere de sticlărie s-au descoperit la Grădiştea de Munte şi la Copăcel (jud. Braşov). MONETARIA Primele monede cunoscute în tara noastră sunt cele emise de oraşe greceşti . in sec. 5-lea î.e.n. Spre sfârşitul sec. 4 î.e.n. cantitatea de monedă străină nu mai este suficientă şi se simte necesitatea emiterii unei monede proprii a geto-dacilor. Ei vor imita, pe la sfârşitul sec. 4 î.e.n. şi până către mijlocul sec. 3 î.e.n., monedele greco-macedonene. Monetăria geto-dacică, pe lingă etapa de început, s-a dezvoltat pe parcursul a trei faze principale cu centre de emitere răspândite pe aproape întreg teritoriul locuit de geto-daci. Geto-dacii au împrumutat, pe lingă tehnica monetară, şi sistemul ponderal şi anume monede mari de argint de tipul tetradrahmelor, cântărind între 12 şi 15 g. Titlul de argint este foarte ridicat la primele serii pentru ca de pe la mijlocul sec. 2 î.e.n. să înceapă să scadă adăugându-se aramă care pe la începutul sec. 1 î.e.n. să întreacă pe cea a argintului. Numeroasele studii elaborate au dovedit că monetăria geto-dacică se caracterizează printr-o mare diversitate de tipuri, fiecare reprezentând emisiuni ale unor triburi sau, mai probabil, a unor uniuni de triburi cu arii de circulaţie bine delimitate. Tipurile monetare mai vechi sunt stilistic mai îngrijit lucrate şi mai apropiate de model, pe când cele ulterioare sunt din ce în ce mai schematizate, ajungându-se până la combinaţii de linii, puncte şi ovale în care prototipul este mai greu de recunoscut. In cea de-a doua fază a monetăriei geto-daci ce (150—70 î.e.n.) pe lângă o accentuată stilizare şi reducere a titlului argintului, se constată o reducere foarte importantă a numărului tipurilor monetare şi o creştere considerabilă a numărului de monede reflectând întărirea uniunilor de triburi. O dată cu domnia lui Burebista şi constituirea statului se trece la cea de-a treia fază, când moneda de tip greco-macedonean este înlocuită cu denarul republican de argint. Se cunosc şi ateliere în care se băteau denari romani cum este de ex. cel de la Tilişca. Numărul denarilor romani descoperiţi pe teritoriul fostei Dacii creşte de la an la an, ajungând să depăşească la ora actuală 20 000. Geto-dacii au emis şi monedă de aur cu legenda Coson, numele unuia dintre regii care i-au urmat lui Burebista, luând ca model monede romane. Se pare că centrul de emitere a acestora se găsea în cetăţile din munţii Sebeşului. Marea cantitate de monede precum şi numeroasele produse de import descoperite în aşezările geto-dacice cercetate dovedeşte că cel puţin începând cu sec. I î.e.n. a existat o categorie specializată de negustori care se ocupau cu schimbul de mărfuri. Comerţul daco-geţilor orientat la început spre Grecia şi coloniile greceşti, începând cu sec. 2 î.e.n. se va îndrepta (din ce în ce mai insistent) spre Italia şi coastele Mării Adriatice. Monetăria geto-dacică evidenţiază în mod pregnant dimensiunile civilizaţiei geto-dacice care se situează pe un plan superior faţă de civilizaţia altor neamuri rămase în afara graniţelor statului roman cum ar fi sciţii, ilirii, bastarnii etc. care nu au avut monedă proprie. Bibliografie :Istoria romanilor cls XII-a Istoria Dacilor,Editura Didactica si Pedagocica 쥁@