Referat Machiavelli

Mai jos puteti citi fragmente din Referat Machiavelli si de asemenea puteti face Download Referat Machiavelli

Citeste fragmente din Referat Machiavelli

Natura Principelui in viziunea lui Machiavelli Niccolo Machiavelli s-a nascut la Florenta in plina Renastere(1469). A fost un deschizator de drumuri si un spirit inovator asemanator cu Leonardo da Vinci. Datorita participarii sale active la viata politica a devenit secretar al celei de-a doua Cancelarii si ulterior secretar al Celor zece pentru libertate. Fiind urmarit si inchis de catre familia de Medici , Secretarul florentin a fost nevoit sa se retraga la San Casciano unde a realizat celebra carte „ Principele’’ in 1513. Lucrarea avea un obiectiv precis, acela de a contribui la salvarea Italiei si la crearea unui stat in peninsula. Niccolo Machiavelli este, fara indoiala, parintele stiintei politice moderne. El a militat pentru o Italie unita, libera, declericalizata si prospera. Criticile la adresa operei sale nu vor inceta sa apara pentru ca textele lui sunt interpretate diferit in functie de subiectivitatea cititorului si modalitatea lecturii sale. In lucrarile sale „ Principele” si „ Discursuri” gasim numeroase idei care au imbogatit gandirea si teoria politica si anume nevoia de separare a politicii si moralei in cunoastera fenomenelor, importanta luptelor sociale si politice, aspectul educativ al religie in Italia, raporturile dintre mase si principi. Pentru Machiavelli, politica reprezinta o stiinta cu obiect propriu, anume arta de a guverna, conserva si dezvolta statele vazute ca niste organisme vii, dotate cu o viata proprie. Conceptia filosofica a florentinului a fost preluata de la Polibius , filosofia annaciclosys( miscare istorica ciclica). Autorul formuleaza in” Principele”un indemn care ar fi de dorit sa fie respectat de catre cei chemati la guvernare. Acest indemn se refera la respectarea adevarului concret al faptelor, cum spunea Secretarul: la verita effetualle della cosa. Am considerat a fi importanta referirea lui Niccolo Machavelli la formele de guvernare si indeosebi la natura, felul de a fi al conducatorului, al principelui in cazul de fata. Modalitate de raportare extrem de realista la politica vremii sale l-a facut sa fie apreciat de catre unii si desconsiderat de catre altii. Nu ma voi referi la numeroasele critici sau aprecieri aduse operei lui Machiavelli , ci voi incerca sa prezint natura principelui in viziunea autorului. In capitolul al xv-lea din „ Principele”, parintele stiintei politice sustine ca va scrie despre lucrurile folositoare pornind de la” cunoasterea faptelor si nu de la simpla lor inchipuire”. Conceptia lui Machiavelli despre politica poate fi inteleasa doar prin analiza realitatii , asa cum se prezinta ea, fara inchipuiri si exagerari. Este adevarat ca in politica precum si in cunoastere trebuie sa plecam de la ceea ce este si nu de la ceea ce ar trebui sa fie, naliza trebuie sa aiba un caracter descriptiv fara sa apelam la caracterul normativ al unei idei. Dupa cum remarca Jean Giono exista diferite moduri de a-l citi si intelege pe Machiavelli, informatia de care dispunem in prezent ne-ar putea face sa intelegem mai multe. Studiind istoria popoarelor vecine si aparitia statelor unitare ca monarhii absolute, Machiavelli este predispus sa absolutizeze modelele antice. P.P. Negulescu cinsidera ca florentinul are meritul de a fi realizat un sistem consecvent de filozofie politica.Originile si functiile statului constitiue problema de baza tratata in operele lui. De la viata in comun se trece la societate si apoi la un stat propriu-zis. Pentru atingerea stadiului de zoon politikon este nevoie de invingerea firii inerent umane si nu urmarea ei. De fapt ceea ce il intereseaza pe Machiavelli in „ Principele” este trecerea de la statutul de persoana privata la cel de Principe. Prin urmare, autorul studiaza o multime de mijloace ce servesc acestei” metamorfoze”. Acestea sunt talentul, bunurile altuia, nelegiuirile unite cu talentul. Pentru cel care candideaza la domnie, talentul constituie cel mai sigur mijloc, mai mult chiar decat averea. Dat fiind ca talentul ii apartine in exlusivitate, prin acesta nu depinde decat de el insusi. In ceea ce priveste raportul dintre cruzime si nelegiuire, semnificativ in acest sens este cazul lui Agatocle. Acesta era un om „ de obarsie foarte joasa si cu totul nedemna’’remarca Machiavelli. Cu toate acestea Agatocle nu a fost mai prejos decat „ oricare excelent conducatori de armate”, dar ca renumele sau nu il aseaza in randul Oamenilor perfecti pentru ca da dovada de mare cruzime si lipsa de neomenie. Insa Secretarul florentin nu ne prezinta nici un „ excelent conducatori de armate” care sa nu se fi folosit de asemenea mijloace inspaimantatoare.Din punctul de vedere al „ adevarului concret al faptelor” ori asemenea oameni desavarsiti nu exista, ori Agatocle este el insusi un asemenea om desavarsit. Machiavelli critica ideologia dominanta a + „Principelui bun”. Aceasta ideologie il dispretuieste pe Agatocle pentru ca acesta este de obarsie foarte joasa. Ceea ce di perspectiva adevarului concret dovedeste geniul acestuia, explica dispretul unei pareri guvernate de criterii aristocratice. Machiavelli pune problema naturii Principelui. Exista doua feluri de alupta in conceptia autorului: unul bazat pe legi, iar celalalt pe forta. Cel bazat pe legi este caracteristic oamenilor pe cand lupta bazata pe forta apartine animalelor, dar intrucat primul nu este de multe ori suficient este neaparata nevoie si de celalalt. In consecinta Principele trebuie sa stie sa fie si animal si om. Natura Principelui este dubla.Animalitatea este si ea dubla, asfel Principele este si vulpe si leu. Prin viclenie angajamentele luate capata o fata umana, generoasa, religiasa. Natura umana este aparenta, constituind o masca pe care Principele trebie sa o arate poporului in permanenta. Machiavelli sustine ideea potrivit careia Principele trebuie sa stie sa faca rau la nevoie. Raportul stabilit de Machiavelli intre viclenie si mijloacele violente este greu de inteles. Daca mijloacele violente sun conduse de necesitate, daca permit evitarea unei cruzimi mai indelungate, ele constituie o forma a umanitatii. De ce ar trebui principele in acest caz sa devina viclean pentru a masca un bine? Machiavelli insista asupra celor doua cai, cea a binelui si cea a raului, pentru a stabili ca Principele nu e Principe decat in virtutea intentie sale initiale si premeditate de a fi dublu. Se cuvine ca un Principe sa se infatiseze oamenilor intotdeauna ca un Principe bun, dar el trebuie sa fie capabil de a se comporta contrar aparentelor. Atunci cand florentinul vorbeste despre rau, el nu se refera la ceea ce inteleg prin aceasta notiune oamenii evlaviosi, tinand cont de contradictia interioara conduitei si naturii Principelui si nu negarea unei reguli. Prin insasi pozitia sa , natura Principelui nu ar putea fi unica. Machiavelli crede ca Principele trebuie sa paraseasca calea binelui pentru a-si invinge obisnuinta. Principele traditional se caracterizeaza prin deprinderea unui numar de habitus-uri si anume taria sufletului, curajul, generozitatea. El trebuie sa-si disciplineze natura comuna tuturor oamenilor pentru a dobandi trasaturile durabile prin care se va deosebi de ceilalti. Potrivit filosofiei traditionale, sufletul se elibereaza de soarta schimbatoare si are capacitatea de a raspunde si are capacitatea de a raspunde modificarilor acesteia , in masura in care isi asigura propria integritate. Insa pentru Machiavelli, Principele sau omul de rand nu-si pot obtine puterea sau fericirea deschizandu-si sufletul schimbarii infinite ce defineste sansa si Natura. Unii exegetii ai lui Machiavelli au remarcat ca viclenia in opinia lui constituie principala resursa a actiunii politice. Alti critici au incercat sa explice aceasta estimare prin caracterul politicii italiene in care armatele erau modeste, cu cateva mii de oameni cel mult astfel incat viclenia putea capata rezultate de temut in alte contexte politice. De cealalta parte a exegetilor se situeaza cei care considera ca l-au inteles mai bine pe Machiavelli. Astfel ei sustin ca viclenia este , in opinia lui Machiavelli, principala resursa a actiunii politice pentru ca ea raspunde esentei situatiei politice. Cu alte cuvinte viclenia nu poate si nu trebuie interpretata in termeni de psihologie sau tehnica de actiune. Dupa cum am observat deja Secretarul florentin este preocupat de trecerea de la conditia de particular la cea de Principe, asigurandu-se ca pentru acest lucru viclenia este mai utila decat forta: „ Cred ca rareori sau chiar niciodata a putut cineva sa shimbe o conditie mediocra in maretie fara a se folosi de viclenie cu exceptia cazurilor in care a intervenit ereditatea sau donatia. Nu cred nici macar ca forta singura s-a dovedit vreodata suficienta. Se va constata insa ca viclenia singura a dus cateodata la reusita”( Discursuri ii 13). Machiavelli se pare ca vrea sa spuna ca un simplu particular lipsit de forta tocmai prin faptul ca este particular, nu poate dobandi suficienta forta decat camufland aceasta intentie.Forta se caracterizeaza prin vizibilitate, viclenia subiectului politic o face invizibila . Cazul ideal in care atotputernicia vicleniei devine manifesta este cel al conspiratiei careia Machiavelli ii consacra cel mai lung capitol al operei sale ( Discursuri iii 6) . Conduita umana gresita este cea inspirata de ambitia capacitatilor , de o excesiva dorinta de putere. Ambitia proportionala capacitatilor nu poate fi condamnata. Daca ambitia este pe masura naturii , Principii si Repubicile se intemeiaza pe o anumita excelenta, iar procesul acestei calitati poate risipi banuielile prin viclenie. Pentru cel care doreste puterea viclenia ii este indispensabila pentru a inlatura amenintarea care il paste. Viclenia constituie un raspuns la necesitate. Odata ce viclenia reprezinta mijlocul prin care individul isi schimba conditia, ea devine singurul mijloc prin care aceasta isi pastreaza conditia neschimbata. Principele este obligat sa-si mentina dualitatea prin forta sufleteasca. Odata ajuns la guvernare este nevoit sa-si pastreze caracterul dublu la care l-a constrans amenintarea. Fiinta sa nu trebuie si nu poate dobandi linistea ce ar face sa dispara suspiciunile si ar spulbera amenintarea. Domnia suspiciunii nu poate fi slabita pentru ca oamenii trec de la o ambitie la alta. In momentul in care subiectul ajunge sa devina Principe conditia sa continua sa fie amenintata atat de ceilalti principi cat si de supusi. Viclenia si ambitia isi fac prezenta si intre corpurile politice , indiferent daca sunt principate sau republici. In „Discursuri” mentioneaza: Republicile sunt nevoite sa procedeze si ele in acelasi fel in care principii sunt obligatio sa o faca de la primii lor pasi catre putere si aceasta pana cand devin destul de puternice pentru a nu mai avea nevoie sa recurga la forta . Cum poate subiectul politic, individual sau colectiv sa acceada si sa se mentina la putere? Exemplul cel mai semnificativ in ceea ce priveste folosirea vicleniei cu scopul de accede in ierarhia politica este cel al Romei si anume ridicarea Romei la staturtul de Imperiu universal. „ Ce a contribuit mai mult la maretia Imperiului roman virtutea sau soarta?”(Discursuri).Daca Plutarh sau Titus Livius sustin ideea conform careia careia soarta este factorul principal in procesul de ascensiune al Romei, Nicolo Machiavelli mai adauga la cele spuse de ei „ratiunea secreta” a soartei , celebrul exemplu al duelului dintre Roma si Cartagina ne ajuta sa interpretam corect ratiunea secreta. Cartaginezii dobandisera deja faima si puterea, in vreme ce romanii se mai luptau inca cu samnitii si toscanii… Exista o viclenie obiectiva a fortei. Forta este intotdeauna vizibila si amenintatoare. Puterea Romei a devenit vizibila si din acel momentsoarta inseamna acele conditii de percepere a fortei ca amenintare intr-un univers politic cu mai multi actori. Machiavelli considera ca exista trei tipuri de agenti politici : individul, clasa, republica(sau Principele). Doar individul si republica au acces la locurile puterii. Clasa reprezinta un agent in interiorul subiectului politic colectiv. Clasa conducatoare nu poate avea o existenta separata de cea a poporului. Patura celor putini care conduc se simte amenintata de popor asupra caruia are putere de opresiune. Lupta dintre clase este necesara intr-o societate democratica.Pentru Machiavelli omul este condamnat la putere tocmai datorita slabiciunii sale originare. Principele ejunge sa detina acest statut suprem in stat prin ambitie si prin conspiratie care satisface aceasta ambitie, avem de-a face prin urmare cu divizarea sufletului. Natura dubla a principelui se regaseste expusa in capitolul al xviii-lea „ Cum trebuie sa-si tina cuvantul un Principe?” Principele nu trebuie si nu poate sa-si tina cuvantul . Viclenia este una din trasaturile de baza a principelui si a fi viclean inseamna a-ti incalca cuvantul. „ De aceea e necesar ca spiritul lui sa fie oricand gata sa se indrepte dupa cu ii poruncesc vanturile sortii si schimbarile ei si(…) sa nu se indeparteze de ceeea ce este bine, daca poate, iar la nevoie sa stie sa faca si raul (Principele xviii). Principele trebuie sa fie pregatit sa raspunda rautatii oamenilor prin propria rautate caci numai lucrurile asemanatoare pot avea efect unul asupra altuia. Este important sa intelegem la ce se refera Machiavelli atunci cand ne vorbeste despre soarta. Termenul Soarta nu are o semnificatie universal acceptata. Ea reprezinta solutia unei probleme specifice pe care o avea de infruntata acea miscare de gandire pe care istoricii o numesc „ umanism civic florentin” . Aceasta problema este problema regimului si a raportului dintre lucrurile particulare. Exista doua modalitati de a face fata sfidarii particularitatii: Traditia si Providenta. Aceste notiuni se sprijina reciproc. In conceptia crestina, natura umana nu-si desavarseste actualizarea capacitatilor sale decat dincolo de moarte. Fiecare corp politic poarta raspunderea propriei particularitati , rezolvata prin armonia celor doua serii ,Traditie si Providenta? Nu, deoarece armonia dintre Traditie si Providenta este sfaramata, ideea de soarta s-a nascut tocmai din aceasta ruptura si pentru a o intampina. Cauza rupturii rezida in puterea temporala a pontifilor. Intreaga opera a lui Niccolo Machiavelli marturiseste despre modul in care puterea politica a Papalitatii deregleaza ordinea fireasca a Italiei si chiar a Europei. Datorita Papalitatii, Ludovic al xii-le a al Frantei, regele celui mai puternic regat comite cele mai incredibile greseli, care impiedica un asasinat usor, cel al Papei. Puterea papilor ramane de natura spirituala :” In celelalte privinte , ei ascultau fie de imparati, fie de rege si uneori au fost ucisi de acestea sau folositi de ei ca slujitori in actiunile lor.” Papa nu poate fi considerat drept un principe ca toti ceilalati , ci principii italieni sunt cei care au devenit asemanatori papaei: ei lupta cu armele altuia. Situatia politica nu mai este in starea sa naturala , asistam la razboaie care nu ucid, la infrangeri din care te salvezi deschizand punga ; observa principi care nu cunosc sanctiunea propriei lor incompetente. Daca ordinea naturala apoliticii este rasturnata , principiul sau activ este slabit. In viziunea lui Machiavelli , acest principiu al ordinii politice se numeste necesitate. Necesitate este considerata stapana virtutii. „ Ori, oamenii muncind fie prin necesitate, fie prin alegere, observam ca virtutea este cea mai puternica acolo unde alegerea a jucat rolul cel mai mic”. Necesitatea a fost lipsita de forta in Italia secolului alxvi-lea ca urmare a puterii temporale a papilor, dar si a moravurilor. Aceasta situatie, dupa Machiavelli poate fi remediata prin instaurarea unei noi ordini cu pretul terorii de catre un principe. Machiavelli crede ca singura teroare adevarata este teroaraea izvorata din religie pentru ca aceasta deranjeaza comportamentele rationale si salutare suscitate de frica naturala de moarte violenta. Omul are de ales doar intre doua tipuri de frica : teama religioasa care distruge posibilitatile de a intemeia o ordine politica sanatoasa si team afireasca, singura care permite instituirea unei asemenea ordini. In calitate de subiect politic pur, principele este nevoit sa se comporte potrivit necesitatii. In calitate de subiect politic limitat intr-o persoana particulara, el trebuie sa se incredinteze vicleniei conventiei. Am discutat despre conventia stabilita in ceea ce priveste imaginea principelui . Potrivit lui Machiavelli , Principele trebuie sa fie mai degraba temut decat iubit, mai degraba indraznet decat prudent, mai degraba zgarcit decat liberal.pentru a-si pastra locul pe care il ocupa el este nevoit sa recurga la violenta, o violenta camuflata marcata de viclenie care trebuie neaparat sa se manifeste. Violenta nu distruge imaginea Principelui, ea sterge trasaturile umane in care maretia simbolului putea surade fara a se injosi. Principele lui Machiavelli nu este nici un individ particular, nici un simbol viu. El isi verifica statutul de principe nu prin inaltarea calitatilor sale umane, ci prin mascarea acestora. In concluzie am putea spune ca necesitatea despre care Platon spunea ca este „aproape imposibil de conceput” reprezinta ultima notiune universala careia teoria politica moderna ii acorda inca un sens. Machiavelli inaugureaza deci moralizarea necesitatii. Situatiile care concentreaza adevarul politic sunt aceste situatii-limita in care omul este pus in fata unei alternative in care unul din termeni este moartea. Incepand cu Machiavelli necesitatea nu mai reprezinta locul disparitiei sensului, ci dimpotriva , sensul nu se mai poate naste decat din necesitate . Este greu sa combati aaargumentele Secretarului florentin in ceea ce priveste natura Principelui si a formelor de guvernare, dar trebuie sa acceptam faptul ca ideile acestuia au contribit cu mult la dezvoltarea ideilor politice moderne. Bibliografie: Adrian-Paul Iliescu, Emanuel-Mihail Socaciu, Fundamentele gandirii politice moderne, Iasi, Editura Polirom,1999. Nina Facon, Mastile puterii, Institutul European ,Iasi, 1996. Pierre Manent, Originile politicii moderne, Editura Nemira, 2000. 쥁`