Referat Burebista Primul Organizator Al Statului Dac
Mai jos puteti citi fragmente din
Referat Burebista Primul Organizator Al Statului Dac si de asemenea puteti face
Download Referat Burebista primul organizator al statului dacCiteste fragmente din Referat Burebista Primul Organizator Al Statului Dac
Burebista – Primul organizator al statului dac
Burebista, rege dac (70-44 i.e.n.). "Ajuns in fruntea neamului sau care
era istovit de razboaie dese, getul Burebista s-a inaltat atat de mult
prin exercitii, abtinere de la vin si ascultare fata de porunci, incat
in cativa ani a faurit un stat puternic si a supus getilor cea mai mare
parte din populatiile vecine, ajungand sa fie temut chiar si de romani",
astfel sintetizeaza Strabon din Amaseia, geograf si istoric grec, care
isi redacta opera la putin timp de la disparitia lui Burebista,
personalitatea conducatorului dac. Mai dispunem ce-i drept, de
marturiile lui Strabon si ale lui Iordanes. Cel dintai spune despre
intemeietorul statului dac ca era “barbat get†, dar aceasta
informatie nu ne permite nici macar sa stabilim mai precis originea lui
Burebista, caci geograful din Amaseia, ca multi alti autori greci ii
numeste “geti†si pe locuitorii din interiorul arcului carpatic. Cat
despre Iordanes, el staruie mai mult asupra personalitatii marelui preot
Deceneu decat asupra regelui.Mai dispunem de caracterizarea pe care i-o
face lui Burebista epigrafa dionysopolitana in cinstea lui Acornion,
dar aceasta se refera nu atat la personalitatea regelui, cat la
rezultatul actiunilor sale politice si militare. Trebuie sa recunoastem,
asadar, ca izvoarele antice nu ne dau nici un fel de informatii directe
despre omul Burebista, despre trasaturile sale fizice si morale. Este
neindoielnic ca aproape patru decenii din istoria Daciei au fost marcate
de personalitatea lui Burebista si ca o parte din opera infaptuita de
el i-a supravietuit, influentand evolutia ulterioara a statului dac
pana in momentul cuceririi Romane. Dar este tot atat de sigur ca
Burebista a fost produsul epocii sale, ca realizarile lui s-au
intemeiat pe anumite conditii istorice reale si pe anumite cerinte
obiective ale societatii dacice.
Despre familia lui Burebista nu se stie absolut
nimic, desi multa vreme s-a crezut ca o inscriptie greceasca, decretul
in cinstea lui Acornion din Dionysopolis, l-ar mentiona pe tatal
regelui. Acest “tata†era un personaj important si puternic, caci el
se dovedeste capabil sa-i scuteasca pe cetatenii din Dionysopolis de
ceva, probabil de un tribut.
Aflat initial in fruntea unei formatiuni statale locale,
Burebista, om de stat inzestrat cu remarcabile calitati de organizator,
strateg militar si diplomat, reuseste sa unifice formatiunile
politico-militare geto-dace din spatiul carpato-dunareano-pontic sub
autoritatea sa si sa puna astfel bazele unui puternic regat cu centrul,
probabil, in Podisul Transilvaniei. In intreaga sa actiune, Burebista a
fost sprijinit de marele preot Deceneu, colaboratorul si sfetnicul cel
mai apropiat. Reorganizat de Burebista, care putea, potrivit
afirmatiilor aceluiasi Strabon, sa mobilizeze o armata de 200.000 de
luptatori, se impune la jumatatea secolului I. i.e.n. ca principala
forta politica si militara din Europa Centrala si de la Dunarea de Jos.
Razboaiele purate de Burebista dezvaluie si alta
latura a personalitatii sale. Raida incheiere victorioasa a campaniei
impotriva celtilor ne indeamna sa credem ca ofensiva regelui a
constituit o surpriza pentru acestia. Pe de alta parte, o inscriptie
Histriana lasa sa se inteleaga ca Burebista stia sa organizeze un
asediu de lunga durata, iar cucerirea litoralului Pontic dovedeste ca
zidurile masive de piatra ale cetatilor grecesti nu constituiau pentru
el un obstacol de netrecut. In sfarsit, nici un izvor nu spune ca
Burebista ar fi pierdut vreo batalie si cu atat mai putin vreuv razboi.
Totul indreptateste concluzia ca regele dac a fost si un mare comandant
militar.
Politica externa:
Politica externa a statului lui Burebista, deosebit de activa si
indrazneata, este indreptata spre redobandirea vechilor tinuturi dacice
si spre contracararea pericolului expansiunii romane ce se contura pe
intreaga linie a Dunarii. Pe plan militar primele mari acţiuni îl
găsesc pe Burebista atacând în 74 sudul Dunării în alianţa cu
scordiscii pe care însă mai apoi din cauza unor neînţelegeri îi
nimiceşte. În jurul anului 60 nimiceşte celţii boi şi taurisci in
fruntea cărora se afla Critasiros. Mai apoi intre anii 55-48 cucereşte
întregul litoral pontic între Olbia şi Apollonia.
Pe plan diplomatic duce tratative cu Pompeius căruia îi şi oferă
ajutor militar şi care vorbeşte în faţa Senatului roman de un
prieten personal (poate Burebista). Probabile legături diplomatice are
cu dalmaţii când s-ar fi putut amesteca în răscoala acestora pe
malul Adriaticii. Se presupun legături şi cu Midridates VI Eupator
deşi puţin probabile. Primul obicetiv il constituie, in jurul anului
60 i.e.n., inlaturarea suprematiei celtice din reg. Dunarii Mijlocii.
Amploarea si vigoarea acestui efort militar, precum si succesul sau
gasesc ecou si in izvoarele istorice care consemneaza completa nimicire
a triburilor celtilor boii aflati sub conducerea lui Critasiros, precum
si a celor taurisci; in urma acestei victorii, hotarele apusane ale
Regatului dac sunt fixate pe Dunarea Mijlocie si Muntii Slovaciei.
Infrangerea ulterioara a scordiscilor, triburi celtice din zona de
varsare a Tisei in Dunare, aduce siguranta frontierei de sud-vest a
Daciei si deschide perspectiva organziarii de incursiuni in sudul
Dunarii, in Macedonia si Illyria, creind premisele stabilirii hotarelor
meridionale ale regatului lui Burebista pe linia Muntilor Balcanici. In
anii 55-48, atentia lui Burebista se indreapta spre rasarit, unde, dupa
infrangerea lui Mithradates VI Eupator, regele Pontului, Roma reusise
temporar, in urma campaniei lui M. Terentius Varro Lucullus, din anii
72/71, sa-si extinda autoritatea aspura oraselor grecesti vest-pontice.
Triburile bastarnilor si sarmantilor de la est de Dacia si din regiunile
nord-pontice sunt infrante, Burebista impunand apoi autoritatea statului
dac coloniilor grecesti de pe litoralul septentrional si apusean al
Marii Negre, de la Olbia, aflata la gurile Bugului, si pana la
Apollonia, situata pe tarmul golfului Burgas in Tracia. Orase care s-au
opus, precum Olbia, Histria si Mesambria, sunt asediate si luate cu
asalt, suferind grave distrugeri si fiind obligate sa accepte apoi
garnizoane dacice. Burebista ajunge astfel "stapanul tinuturilor de
dincolo si de dincoace de Dunare", devenind "cel dintai si cel mai mare
dintre regii din Tracia", cum il numeste o inscriptie greaca
contemporana. Aflat la apogeul puterii, Burebista este pe punctul de a
interveni in razboiul civil dintre Caesar si Pompei din statul roman,
trimitand in preajma bataliei de la Pharsalos (48), la cel din urma, ca
sol, pe Acornion din Dionysopolis. Infrangerea si moartea lui Pompeius
Magnus fac ca oferta de alianta a lui Burebista sa nu se materializeze.
Victorios in razboiul civil, Caesar pregatea, se pare, o campanie
indreptata impotriva rivalului sau din Carpati. Dupa asasinarea lui
Caesar in Forumul din Roma, are loc si disparitia violenta a lui
Burebista, victima probabil a unui complot al aristocratiei separatiste.
Statul intemeiat de el se destrama initial in 4, apoi in 5 parti,
intr-una dintre acestea mentinandu-se la putere Deceneu.
Politica Interna
Unificarea tuturor dacilor sub acest regat uriaÅŸ a avut loc pe mai
multe planuri:
- militar: cu o oaste, după izvoare de 200.000 de ostaşi bine
antrenaţi fizic şi tactic, cifra plauzibila dacă ne gândim că azi
se cunosc sute de localităţi geto-dacice şi că armata a avut şi
elemente străine.
- social: cel mai probabil că în ajutorul lui Burebista a venit marea
majoritate a comaţilor dar putini pileaţi împărtăşindu-i visul.
Aici ar trebui menţionat şi numărul populaţiei: dacă la un
luptător se considera patru necombatanţi rezulta o populaţie de circa
un milion de oameni.
- administrativ: Burebista conducătorul suprem care convinge cu mai
multă sau mai puţină forţă, Deceneu este cel care convinge cu
blândeţe şi inteligenţă, iar curtea competentă îi ajută pe cei
doi să-şi pună planurile în aplicare.
- economic: bate moneda pentru că cea existenta devine insuficientă
comerţului care atinge cote uriaşe, fapt susţinut cu certitudine de
arheologie.
- juridic: se redactează vestitele belagines.
- moral-religios: oamenii sunt aduşi la o viaţă după norme morale
avangardiste implementate în mare parte cu ajutorul religiei.
Capitala
Pentru a susţine ipoteza mea mă voi referi la un scurt pasaj din
decretul dyonisopolitan (din rândul 6) în care ni se spune că
Acornion nefiind mulţumit cu întrevederea cu tatăl lui Burebista,
pleacă la "drum lung" pentru a-l întâlni pe regele însuşi. Ce drum
mai lung faţă de Dyonisopolis poate fi decât unul până la
CosteÅŸti?
Iată cum au stat poate lucrurile: Burebista cu o oaste de luat în
seamă pleacă din Argedava cu gândul la locurile de lângă Orăştie.
Se stabileşte la cea mai mare cetate de la acea oră de lângă
Orăştie: la Costeşti de unde va activa un timp. Construieşte apoi
Sarmizegetusa.
<
E
u
z
„
ᘎ浨赕䌀᱊愀᱊㈀că, religioasă, pe măsura regatului
înfăptuit de marele rege şi un refugiu suprem. Oricum regele sigur
era nevoit să circule neîncetat astfel capitala fiind unde era regele.
Sfarsitul
Care a fost sfarsitul lui Burebista?
Ştirile despre acest eveniment ne lipsesc cu desăvârşire, se poate
specula doar, probabil un asasinat între anii 44-42 într-o "revoltă
de palat". Adica potrivit lui Strabon, el “a pierit din pricina unei
rascoale mai inainte ca romanii sa apuce a trimite o armata impotriva
luiâ€Â.Nu se poate spune cu precizie nici cine au fost conjuratii. S-ar
putea ca inlaturarea lui Burebista sa fi fost pusa la cale chiar de
romani. S-a formulat si ipoteza ca, deoarece politica lui Burebista
ameninta sa impinga Dacia intr-un conflict cu Roma, inasusi Deceneu l-ar
fi inlaturat pe acela al carui principal consilier si colaborator fusese
atatia ani pentru a inaugura o noua politica.
Prin marturire faptelor sale, Burebista apare ca o personalitate
complexa. El a fost intemeitorul statului dac, unificatorulpe plan
politic al lumii geto-dacice, creatorul sistemului de fortificatii din
Muntii Orastiei, aparatorul independentei Daciei, regele care a inteles
comandamentele vremii sale si care a stiut sa gaseasca mijloacele cele
mai potrivite pentru a-si atinge scopurile politice. Intr-un cuvant, el
trebuie privit ca un om politic clar vazator si ca un mare comandant,
iar epoca sa ca una din cele mai importante din trecutul istoric al
poporului nostru.
“...Burebista, getul, luand conducerea poporului sau a ridicat pe
oamenii acestia ... asa incat in cativa ani, a intemeiat o mare
stapanire si a supus getilor aproape pe toti vecinii; ba era de mare
primejdie si pentru romani, pentru ca trecea Dunarea fara sa-i pese de
nimeni si prada Tracia pana in Macedonia si in Iliria, iar pe Celti cei
ce se amestecasera cu tracii si ilirii i-a pustit cu totul...â€Â
Autori:
Bichmann Eliza, Georgian Lucia – Istoria Antica, pag. 153, Editura
Didactica si Pedagogica – Bucuresti, anul 1988.
Hadrian Daicoviciu – Portrete dacice, pag. 30-85, Editura Militara –
Bucuresti, anul 1894.
ì¥Â@